Home » Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Ipocritul soc al “Marelui soc”: Despre Ion Iliescu

Vladimir Tismaneanu iunie 7, 2013 Politica & Doctrine, Societate/Life
39 comentarii 5,151 Vizualizari

Am avut relatii politicoase cu Ion Iliescu in toti acesti ani de dupa 1996. Mai cordiale, evident, in 2003-2004, dar intotdeuana distante. Nu am intrat niciodata in casa sa, nici macar la Neptun, cand faceam cartea de dialoguri. Ne intalneam la vila de alaturi, unde locuisera candva parintii cuplului Ceausescu. In total, am petrecut trei nopti atunci la Neptun si, cred, alte doua sau trei, intr-o vila, langa lacul Herastrau. Relatiile cele mai stresate au fost intre 1990 si 1996 cand eram unul dintre cei mai activi critici ai regimului fesenist. In vara anului 2004 am protestat impotriva utilizarii de catre Ion Iliescu a lansarilor cartii noastre, in lipsa mea, pentru a promova candidatura prezidentiala a lui Adrian Nastase. In toti acei ani am criticat fenomenul de mexicanizare a politicii romanesti, concept care il enerva teribil pe Adrian Nastase.

Iliescu a tinut cont de protestul meu si s-a oprit. Lucrurile s-au deteriorat si mai tare in decembrie 2004, odata cu gratierea lui Miron Cozma si decorarea lui Vadim Tudor. Ma pronuntasem public in favoarea lui Traian Basescu, scriind ca „nu face parte, [precum Nastase, dintre utecistii lui Iliescu”]. Nu m-am inselat. Am scris atunci impotriva acestor gesturi finale scandaloase ale lui Iliescu in cadrul rubricii mele din „Jurnalul National”. Am identificat un sindrom al regresiunii in forma mentala bolsevica. In 2005, intr-un interviu aparut in „22”, liderul pesedist Mircea Geoana propunea ca o eventuala comisie de analiza a comunismului sa fie condusa de mine. Ion Iliescu nu a reactionat deschis, dar este limpede ca insasi ideea unei asemenea comisii il oripila, ii crea cosmaruri. Au urmat convulsiile anului 2006, „Raportul Final”, mentionarea sa, perfect fireasca, drept unul dintre membrii de varf ai nomenklaturii, sabotarea condamnarii dictaturii totalitar-comuniste de catre PSD la cererea lui Ion Iliescu, cu concursul lui Mircea Geoana si al baronilor partidului.

Cristian Patrasconiu: Cum s-a nascut ideea de a face – tu si Ion Iliescu – o carte de dialoguri. Cine a venit cu propunerea? Cit au durat discutiile preliminare/negocierile in legatura cu arhitectura cartii?

VT: M-am vazut cu Ion Iliescu in iunie 2001 pentru o discutie pe tema situatiei politice de dupa alegerile din 2000. Am discutat aproape o ora, mai ales pe chestiuni legate de istoria comunismului mondial, posibilitatile de reinventare a unei stangi anti-totalitare etc. Mi-a povestit despre cum a suferit tatal sau din cauza lui Gheorghiu-Dej si alte lucruri ce mi se pareau extrem de interesante pentru intelegerea personajului. Seara am fost la masa, la Casa Scriitorilor, cu dl N. Manolescu si cu alti prieteni. Am povestit despre dialogul purtat cu Iliescu si, in cadrul discutiei, s-a nascut ideea unei posibile carti. In acea perioada, in Statele Unite, Mihai Bujor Sion imi vorbise la randul sau de un asemenea proiect. Ideea era ca, fiind un critic deschis al optiunilor lui Iliescu de dupa 1989 si un politolog cu o reputatie consolidata, puteam demara un dialog normal cu sanse de a lumina pagini mult timp ocultate din istoria romaneasca a ultimelor decenii. M-am vazut cu Ion Iliescu in octombrie 2001, era dupa 11 septembrie, venise la Natiunile Unite, la New York. Prietenul meu, Sorin Ducaru, era inca ambasador la ONU, a aranjat o scurta intalnire cu dl Iliescu. I-am dat o lista tematica (mai am si acum copia), scrisa de mana, cu marile chestiuni pe care doream sa le abordam. A luat-o, mi-a promis ca o va citi cu atentie si ca vom vedea. Nu era nici entuziast, nici sceptic. In 2002 am fost in tara, m-am vazut cu Ion Iliescu, am discutat pe tema proiectului, nu s-a intamplat nimic. Pur si simplu nu aveam nici el, nici eu, timp pentru aceasta carte. In iunie 2003 trebuia sa vin la Bucuresti, urma sa primesc titlul de Doctor Honoris Causa al SNSPA. Din cauza unei tendonite acute, am schimbat biletul si am amanat calatoria. Cand am ajuns, ceremonia a avut loc intr-un cadru mai restrans, dar imi amintesc ca era prezent fostul presedinte Emil Constantinescu. M-am vazut cu Ion Iliescu, a fost prezenta doamna Simona Miculescu. Am spus ca am putea incepe dialogul diminetile, intre 7 si 9, si ca, daca nu va iesi o carte, va fi macar un/o lung/a interviu/discutie. Atunci dl Iliescu mi-a facut propunerea de a veni din nou in tara, sa mergem impreuna la Scrovistea si sa ducem lucrul la bun sfarsit. I-am spus ca trebuie sa vorbesc cu sotia mea, de-abia plecasem, insemna inca o calatorie peste ocean, extrem de epuizanta. Mary a fost de acord, am stat doua saptamani la Washington, am revenit in Romania, am plecat la Neptun (in loc de Scrovistea) si asta a fost tot. Nu a existat vreun subiect tabu. Sigur, orice as fi spus eu, Ion Iliescu facea ce facea si tot relua versiunea sa despre mineriada din 13-15 iunie, subiect care, in mod cert, il nelinisteste si il obsedeaza.

CP: A existat vreo tema care a fost exclusa din capul locului? A spus Iliescu, de pilda, despre asta – X – nu accept sa discut?

VT: Nu s-a opus vreunui subiect, insa are o tehnica unica a eschivei si a escamotarii, a alunecatului spre tangente, a invaluirii oricarui subiect spinos prin cuvinte proprii celei mai pustiitoare si pustiite limbi de lem (ori de plumb).

CP: De fapt, ce conditii a pus – daca a pus – Ion Iliescu pentru a accepta sa mearga pina la capat in acest proiect?

Nu a pus conditii, in afara de invitatia pentru mine de a reveni in tara intr-un interval foarte scurt. Daca as fi spus ca nu pot, cartea n-ar mai fi aparut, sunt convins. In momentul acela, cred ca Ion Iliescu isi dorea o contributie politologica, nu ceea ce-au sustinut unii, o spalare de imagine prin manipularea mea.

CP: Cit au durat dialogurile care au umplut acest volum? In ore, in zile? Cind ati vorbit cel mai intins si mai asezat – dimineata, dupa amiaza, seara?

VT: Convorbirile aveau loc intre 9 si 12 dimineata, urma apoi pauza de masa, reincepeam inregistrarile la 4 p.m. Eu beam multa cafea, fumam (eram pe o terasa), Ion Iliescu bea ceai. In timp ce eu aveam nevoie sa merg la toaleta destul de des (repet, beam foarte multa cafea), Iliescu statea nemiscat pe fotoliu pret de trei ore. Era limpede ca avea un antrenament formidabil din anii de interminabile sedinte. Desi era acolo, nu am intalnit-o niciodata pe sotia sa, Nina. Cand am vrut sa-l invit pe Dan Pavel (era la Casa Scriitorilor impreuna cu familia sa), ofiterul SPP mi-a spus ca este OK. Dupa putin timp, intrerupand dialogul, Ion Iliescu mi-a spus ca ar fi preferabil sa ma vad cu prietenii (n-a dat nume, dar era clar ca se referea la Dan) la un restaurant in apropiere. Seara eu plecam la Casa Scriitorilor unde ma vedeam cu Dan, cu Gina (sotia sa), cu copiii lor, cu alti prieteni. Nu am facut nici cel mai mic secret de ce ma aflu la Neptun si unde locuiesc. In 2003 lumea parea mai putin polarizata ori poate ca ma inselam eu. Frustrarile legate de absenta justitiei politice si morale erau imense, amintirea crimelor din decembrie ’89 si iunie ’90 era vie, chiar daca nu se scria atat de mult despre aceste teme. La New York, in acelasi an, m-am vazut cu doamna Zoe Petre. I-am povestit despre acel proiect, nu parea catusi de putin scandalizata. A aparut cartea si m-am trezit cu un comentariu hiper-sarcastic al vechii mele prietene in „Ziua” lui SRS.

CP: Sint inregistrate doar audio aceste dialoguri sau exista si o versiune video? Cine a facut transcrierile? Difera mult versiunea bruta a acestor transcrieri de versiunea tiparita in carte in cele din urma?

VT: Exista banuiesc casetele in arhiva de la Cotroceni. Inregistrarile le-a facut Laurentiu Stangaciu (cred ca nu gresesc numele). Imi amintesc ca la unele intrebari mai abrupte, Laurentiu radea molcom in spate. Ion Iliescu l-a numit pe consilierul sau de presa, fostul jurnalist de la „Scinteia Tineretului”, Al. I Zainescu, sa se ocupe direct de volum. Zainescu era apropiat de cercuri care ma detestau, de revistele in care scriau Adrian Paunescu, Dinu Sararu, Aurelian Bondrea, Eugen Florescu etc. Cu mine s-a purtat impecabil, nu a modificat nimic in partea mea din text, iar in partea lui Iliescu a facut doar minime sugestii. Suferea de-acum de cancer, a murit la putin timp dupa aparitia cartii. Ion Iliescu a decis ca volumul sa apara la Editura Enciclopedica, era amic cu directorul Marcel Popa, i se parea ca este locul cel mai potrivit pentru un volum pe care el il considera esential din perspectiva propriei evolutii intelectuale. Eu vorbisem cu Silviu Lupescu, care, nu cu mare placere, dar cu amabilitate, a fost de acord sa scoata cartea la Polirom, eventual in colectia „Duplex”, unde aparuse si volumul de dialoguri Andrei Plesu-Petre Roman (convorbiri moderate de Elena Stefoi). Poate ca mare parte din campania ce-a urmat impotriva mea ar fi fost mai putin agresiva daca lucrarea aparea la Polirom.

CP: E o carte despre care poti spune ca e mai bine sa regreti ca ai facut-o decit sa regreti ca nu ai facut-o?

VT: Nu am regrete legate de carti. Odata publicate, isi urmeaza propriul drum. Habent sua fata libelli. Stiu precis, privind retrospectiv, ca n-am urmarit niciun scop personal, ca nu mi s-a cerut de nimeni ce sa spun ori ce sa nu spun, ca nu a fost telul meu sa „spal un cadavru politic” (cum, din pacate, a scris atunci Liviu Antonesei). In primul rand, Iliescu nu a fost si nu este un cadavru politic. Apoi, cand am facut eu cartea de dialoguri existau destule texte ale mele ca lumea sa stie pe ce pozitii ma situez. Nu era un secret ca sunt un ganditor liberal anticomunist. Primisem de-acum Premiul „Bratianu” al PNL. In 2003 a aparut, in engleza, cartea mea „Stalinism for All Seasons”, unde Ion Iliescu nu este catusi de putin flatat, chiar dimpotriva. In 2005 a aparut in romaneste in traducerea Cristinei si a lui Dragos Petrescu. Existau cartile mele de dialoguri cu Mircea Mihaies pe care le cunosti foarte bine. N-am povestit-o pana acum, dar o voi face aici. In martie 2004 am fost la o masa la un prieten. Eram in tara cu Mary si cu Adam pentru lansarea „Marelui soc” si a volumului „Scopul si mijloacele”, aparut la Curtea Veche. In acea seara, la Snagov, doamna Mona Musca mi-a propus sa devin consilier politic al candidatului PNL la presedintie, Theodor Stolojan. Ma vei intreba daca dl Stolojan era la curent? Iti voi raspunde ca era prezent la acea cina, cum prezent era si dl Valeriu Stoica. Am cerut un ragaz de gandire. Am intrebat-o pe sotia mea Mary ce ma sfatuieste. Mi-a spus ca, desigur, este decizia mea, dar ca nu crede ca voi face fata la atatea presiuni psihologice, fara a ma muta pe termen relativ lung, deci macar pana la alegeri, in Romania. In plus, mi-a spus, „tu esti politolog, nu vrei sa devii consilier al unui om politic ori al unui partid”. L-am sunat pe Tudorel Urian care pregatea un anunt de presa, chiar o conferinta de presa, si i-am comunicat decizia mea. Cred ca dl Stolojan a fost mahnit, cum mahnita a fost si Mona Musca. Dar nu regret. Nu sunt facut pentru character assassination ca practica a vietii cotidiene. Atacurile infame ma ranesc. Mizeriile proferate despre familia mea ma jignesc adanc, lasa cicatrici greu de vindecat.
[Fragment din volumul de dialoguri cu Cristian Patrasconiu, "Cartea presedintilor", Humanitas, 2013:
http://www.humanitas.ro/humanitas/cartea-pre%C5%9Fedin%C5%A3ilor]

PS:Multumesc pe aceasta cale domnului Radu Calin Cristea, care, la vremea respectiva, a publicat o cronica favorabila a volumului “Marele Soc” in ziarul “Ziua”, condus la acea data de actualul senator PNL, Sorin Rosca-Stanescu. Intrucat din motive de spatiu articolul domnului Cristea nu a putut aparea complet, el a tinut sa-mi scrie care fragmente lipseau. Reproduc din mesajul sau, marturie a opiniilor sale din epoca despre mine si lucrarile mele:
“Imi dau seama perfect ca volumul tau cu Iliescu nu avea cum sa fie absorbit de oameni din intelighentia romaneasca la care tu tii pentru simplul motiv ca multe capete s-au dogmatizat si nu pot sa gandeasca decat partizan. Sint liberali mai mult pe hartie. E insa treaba lor, nu a ta… Ar trebui sa te raportezi cumva la Zoe Petre? Cred ca te justifici, oarecum cu aerul ca te scuzi, pentru o carte definita clar si indiscutabil necesara. Ce vina ai tu ca unele lecturi sunt atat de dezechilibrate? Regret ca in articolul despre tine a trebuit sa renunt din motive de spatiu la o observatie legata de faptul ca tu nu iei propriu-zis un interviu, ci stai de vorba, provoci, intervii, te intrebi, comentezi. De aceea, nu aveai de ce sa fii muscator si sa-l pui la zid pe Iliescu, nu acesta era rostul cartii… Rezulta din carte ca l-ai elogiat pe Iliescu? I-ai studiat doar anatomia, tesutul politic, intr-o carte care sper sa fie tradusa intr-o limba de circulatie pentru ca este un foarte bun obiect de studiu pentru orice discutie asupra post-comunismului, asupra evolutiei fostelor elite comuniste. Fii linistit, draga Volo, reputatia ta nu e in joc, tu ai alte treburi, alte mize si alta perspectiva.”
Nimic de adaugat, textul domnului Cristea vorbeste de la sine! Sa mentionez si faptul ca la acea cina de la Snagov despre care vorbesc in carte era prezent, intre altii, si Cornel Nistorescu, pe atunci cel mai infocat critic al PDSR. Ma rog, fiecare cu amintirile sale si cu constiinta sa…

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "39 comments" on this Article:

  1. Grammaticus spune:

    Conceptul de mexicanizare descria perfect societatea romaneasca si ce se intimpla (si inca se mai intimpla cu poporul roman). De-aia l-a enervat. Cum am auzit auzit aceasta idee mi-am dat seama ca pune degetul pe rana. Un cuvint cit o mie de cuvinte :) .

  2. Gringo spune:

    Oh, da, am fi vrut noi mexicanizare, daca am fi fost lilmitrofi cu SUA am fi fost in NAFTA (North American Free Trade Agreement), ne-ar fi durut undeva de UE sau UEA, dar n-a fost sa fie! Asa, ne-am multumit cu o americanizare de la mii de kilometri, si aia destul de subtire si de retractila, care nu ma face decat sa fiu invidios pe mexicanizare si sa ma cam arda la ficati, Iliescu asta…

  3. Lupul Monarhist spune:

    fenomenul de mexicanizare a politicii romanesti

    Dl. profesor, cand folositi mexicanizare sper ca va referiti exclusiv la zona politicului din Mexico, la lipsa alternantei la putere timp de intregi decade, la simbioza dintre politicieni si zona crimei organizate, in esenta cartelurile de la Tijuana, Ciudad Juarez, etc.

    In rest, despre Mexico multe lucruri bune…traditie, istorie, cultura, turism si -de ce nu- economic. O societate vibranta, in plina dezvoltare. Sunt departe, decade intregi inaintea Romaniei din multe puncte de vedere.

  4. Inquirer spune:

    Student fiind la Timisoara in perioada lovilutiei, nu pot sa spun ca am fost un fan al lui Ion Iliescu, dimpotriva.
    Dar in lipsa lui, sau avind un conducator mai luminat, nu iluminat cum a fost el (a se citi de lumina reflectoarelor), poate aveam un alt viitor cu totii. Si eu personal ramineam acasa…

    Spun doar “poate” pentru ca avind matematica ca si formatie, ca sa emiti o asemenea certitudine, trebuie sa o demonstrezi.

    In fine.

    Singurul interes cel il mai am este sa aflu care a fost adevarul despre acele zile din Decembre.

    Domnule Tismaneanu, pe Art-emis, am citit o serie de articole scrise de prof. Corvin Lupu, care a imi fac impresia unei munci investigative laborioase. Ma refer strict la seria de articole in legatura cu moartea lui Vasile Milea.

    Ce parere aveti despre aceste articole si despre persoana in cauza?

    Toate cele bune!

  5. Andrei George spune:

    Sunt curios dacă dl.Iliescu a fost totalmente depășit de evenimente sau dacă domnia sa este o personalitate mediocră- spre derizorie. Oricum, perioada 1990-2000, pierdută pentru noi toți, strigă după o explicație. Începând cu faimoasa mineriadă- care oricum putea fi rezolvată altfel- și care nu se știe nici până astăzi în ce scopuri a fost provocată (n-a ajutat nici dlui. Iliescu și FSN-ului, nici demonstranților, nici României- în nici un fel- poate dlui. Mazilu- care cred că a dispărut odată cu o serie de secrete), continuând cu ”împropietărirea” care a distrus structuri de miliarde de dolari și terminând cu ciudata soartă a industriei românești. Nu sunt și n-am fost fan al celei din urmă- ba chiar am convingerea că a fost o grămadă de fiare vechi- din experiența proprie. Dar acele fiare aveau un raționament și produceau ceva- care se putea vinde undeva. Așa- zisa privatizare (ne amintim de MEBO- oamenii muncii cumpără întreprinderea și vor trăi cu toții fericiți până la adânci bătrânețe), continuând cu vânzarea unor unități gen Semiconductori Băneasa sau Institutul pentru Microtehnologii- unor ”investitori” arabi a căror precedentă investiție era un lanț de șaorme- și continuând cu privatizarea pentru hoți- finalizată ”exemplar” de Radu Sârbu și ai săi minioni în perioada CDR- toate lasă un gust ciudat. Comparativ cu Slovacia- care nu este cea mai performantă țară din fostele state estice- dar care și-a păstrat- și valorificat- industria, inclusiv ”fiarele”- România a fost cuprinsă sub Iliescu și urmașii de o furie autodistructivă și totalmente lipsită de sens. Ok, ne aruncăm la fier vechi industria dar ar trebui să investim în agricultură sau în navomodele. Toate guvernele post-decembriste- cu vaga excepție a guvernului PSD din 2000-2004 care a favorizat IT-ul- au fost totalmene lipsite de orice scop. Chestiunea n-are o explicație nici măcar pentru motivația unui jaf imediat- pentru că toate structurile distruse ar fi adus mai mult jefuitorului- pe termen mediu și lung. Iar jefuitorii- eșalonul 2 și 3 a PCR știau asta- ca foști activiști.

  6. amanda13 spune:

    Domnule Tismaneanu, eu cred ca numai intr-o tara ca Romania, unde cultura dialogului este cvasiinexistenta, poate cineva sa va acuze ca ati contribuit la o asemenea carte. Aproape ma deranjeaza, va spun sincer, tonul oarecum stingherit pe care il aveti cand vorbiti despre ea, ca si cum ar trebui sa va justificati pentru ceva. Sa nu uitam ca Ion Iliescu este presedintele de onoare al celui mai mare partid din Romania. Nu stramba nimeni din nas la fel de partinitor cand il vede alaturi de premier, de parlamentari, de Emil Constantinescu (sic!), etc. pe la congrese, comitete si comitii. In plus, intr-o tara civilizata, singura instanta care este indreptatita sa acuze este justitia – stim prea bine ce decizii a dat justitia romana in privinta lui Ion Iliescu. Deci nu doar ca nu vad de ce ati putea fi acuzat ca ati fi discutat cu un personaj controversat, cand, evident, Ion Iliescu este din punctul de vedere al justitiei si scenei politice romanesti un personaj onorabil…

    In plus, privind si din celalalt punct de vedere, dumneavoastra nu erati un oarecare, aspirant la un loc caldut pe niste liste parlamentare sau cine stie ce alte avantaje. Sau in postura de a scrie un soi de laudatio in vederea obtinerii unei sinecuri… Ati intervievat pur si simplu un om de stat, intr-un mod civilizat, ca doar nu era sa va apucati sa aruncati cu oua la final.

    Si eu consider ca este o carte necesara. Ion Iliescu (pe care nu-l agreez deloc) a fost totusi important, desi funest dupa parerea mea, in istoria noastra postcomunista. Indiferent cui ii convine sau nu, acea carte ramane o marturie istorica necesara.

  7. comentatriu spune:

    Lui Iliescu i s-au iertat toate si pe deasupra a si fost apreciat numai pentru o singura decizie si anume cea legata de recunoasterea omorurilor evreilor din timpul celui de al doilea razboi mondial si torturile aduse multor gruprui si acoperind numar imens de oameni.
    Sigur ca aceasta nu a fost o actiune sincera ci de nevoie in speranta ca se va salva de crimele sale.
    Foarte parsiva a fost solutia amiabila obtinuta cu Regele Mihai dupa ce il daduse afara din tara la prima lui revenire.
    Este un episod murdar din istoria puterii si o greseala enorma a negociatorilor regelui in frunte cu domnul Mititelu C. si alti priceputi care au dat in custodie pe rege care de atunci nu mai putea vorbi nimic.Prin inchiderea gurii regelui si conteresarea ficei si ginerelui se termina istoria monarhiei.
    Parsiv Iliescu a reusit sa transforme politicdienii tarii dupa chipul si asemanarea sa.
    Socul Iliescu este garantarea continuitatii al puterii a clasei politruco-securiste si recunoasterea si mentinerea efectelor comunismului in Romania.
    In fapt ciormele comunismului nu numai ca nu au fost codamnate in practica dar oamenii care le-au comis au fost recunoscuti ca salvatori ai tarii si ei au aparat efectele legilor statului comunist si au primit recunosterea Inalelor Porti din est si vest.
    Acestea s-au efectuat in schimbul tinerii in friu a populatiei care a fost pusa sa munceasca pentru puterile garante.Romania este o China in miniatura.

  8. DanielT spune:

    Contestat ori nu , Ion Iliescu în opinia mea îmi pare unul dintre politicienii cei mai influenţi români în viaţă, care a reuşit anumite performanţe politice(numărul de mandate prezidenţiale) a reuşit să fie perceput într-un sens onest- spre deosebire de urmaşi nu a avut ambiţii personale economice, a contribuit într-un mod esenţial la integrarea României în NATO într-un sens…dar şi a eşuat total în a aşeza societatea pe un sistem normal al valorilor, sărăcia economică şi exodul demografic al intelectualilor şi tinerilor e rezultatul politicilor de laissez-faire şi a închis prea repede ochii la corupţie cât timp agenda dânsului politică era respectată.

    Însă dl Tismăneanu am câteva întrebări directe legate de abordarea politică. În primul rând fenomenul de personificare exarcebate a politicii(a judeca evoluţia societăţii în funcţie de deciziile personale ale unor personalităţi şi grupuri din România) îmi pare din ce în ce mai mult incompletă. Se ignoră complet rolul unor actori apolitici, dar care joacă un rol primordial pe scena politică şi orientarea sistemului politic. Mă refer printre altele, la B.O.R, grupurile ONG.
    Mă mai surprinde faptul că la nivelul conceptualizării dreptei avem de-a face cu o dreaptă din ce în ce mai intolerantă şi zilnic mă confrunt cu superstiţii directe , intoleranţă spre violenţă verbală din partea unor personaje care îşi construiesc încet încet o ideologie bazată pe superioritatea apartenenţei la un grup. Vă invit să daţi o incursiune dacă aveţi timp pe paginile Facebook a celor care susţin dreapta. Există prostieIÎn sensul necunoaşterii), agresivitate şi intoleranţă grafică, verbală….uneori nu-i diferenţiază de fanii dlui Voiculescu, acelaşi fenomen de radicalizare şi refugiere într-o lume în care perfecţiunea e definită de simplificări extrem de periculoase, de genul ce e de dreapta e bun ce nu e de dreapta nu e bun. Şi cu atât mai îngrijorător cu cât remarcile , postările vin din partea unor oameni educaţi. Eu cred că dânşii ar trebui să facă mare, mare mare atenţie la stilul de a afirma politic ideile, există o diferenţă pe care mulţi nu înţeleg promovarea unor drepturi economice e concordantă cu respectarea unor drepturi individuale de bază umane. Aici sunt derapaje imense, stereotipurile care se construiesc treptat de aceşti susţinători, care susţin concepţii de superioritate umană pe criterii arbitrare e un semnal clar că există derivă. Ideologică mă refer. Şi ca să exemplific, mă refer la genul de raţionament şi personaj întâlnit într-o conversaţie care se audefineşte ca prieten al evreilor( condamnă natural naziştii şi terorismul de natură islamică), foarte ok ca şi atitudine, dar câteva rânduri mai jos începe să judece rromii ca o plagă a societăţii, negrii ca inferiori albilor…superioritatea heterosexualilor asupra homosexualilor în societate…so on..e absolut ireală abordarea relaţiilor de societate de aceste personalităţi. Această derivă nu are de-a face nimic cu valorile fundamentale ale umanităţii, pentru care cred personal fiecare e responsabil la nivel individual. Ieri, în timpul micului dejun am întâlnit un supravieţuitor al Holocaustului. Aproape plângând ne-a prezentat o poză din Kazasthan din 1945 şi lungul drum până aici în Montreal. Şi ne-a prezentat familia pierdută. Îmi este ruşine ca şi om că aşa ceva s-a putut întâmpla, ca familii întregi de oameni să dispară, copii să fie despărţiţi de părinţi şi ucişi. E o oroare şi un coşmar. Ar trebui să fie o lecţie umanităţii, a ceea ce nu trebuie să facem. Dar nu este.Şi totul porneşte atunci când o minoritate îmbarcă pe promovarea unor concepţii de superioritate pe criterii arbitrare, repetarea lor ca şi adevăr..creerea unor clişee la nivel de colectivitate , promovarea agresivităţii,…laxismul nostru tuturor. E greu să combaţi oamenii aceştia cu argumente..au evadat din zona raţionalului, sunt în zona animalică a condiţionării pavloniene. De aceea cred că moderaţia e cea mai bună lecţie şi respectarea totală unor drepturi, criteriile de egalitate rasială, sexuală, etnică şi religioasă fără prea multe compromisuri în numele superiorităţii aparente a unei culturi sau alteia.

    • iosiP spune:

      Domnule DanielT,

      Nu stiu ce oameni “de dreapta” ati intalnit dumneavoastra. Cei pe care-i cunosc (si ii stimez eu) au un singur principiu: fiecare individ are dreptul sa se organizeze asa cum doreste, la adapost de ingerintele altor indivizi, atata timp cat nu-i impiedica pe ceilalti sa se organizeze asa cum doresc!

      Desigur, aceasta conceptie respinge din start agresiunea… Dar daca agresiunea individuala poate fi stopata prin mijloace proprii, agresiunea institutionalizata este greu de stopat; prin urmare, principiul enuntat este de multe ori re-scris sub forma “fiecare individ are dreptul sa se organizeze asa cum doreste, la adapost de ingerintele statului, atata timp cat nu-i impiedica pe ceilalti sa se organizeze asa cum doresc!”.

      Atat, si nimic mai mult!

      Pare paradoxal, dar atitudinea aparent intoleranta a unor oameni de dreapta este cauzata exact de ingerintele statului in viata personala: concret, de faptul ca statul favorizeaza anumite grupuri (minoritati) in detrimentul celorlalti membri ai societatii. Sau altfel spus, nu am nimic cu tiganii atata timp cat statul nu-mi impune sa contribui la plata alocatiilor copiilor acestora, nu am nimic cu homosexualii atata timp cat statul nu ma obliga sa le platesc tratamentele pentru diversele boli asociate acestei orientari sexuale, nu am nimic cu negrii atata timp cat statul nu ma obliga sa-i angajez prin politici de “affirmative action” etc.
      Sau ca sa fie mai clar: oricine este liber sa adopte orice religie doreste, orice orientare sexuala doreste, orice (lipsa de) planificare sexuala doreste, orice stil de viata doreste si, in general, orice “orice” doreste… atata timp cat statul nu ma obliga sa particip!

      Si ca sa trivializez, sunteti liber sa ascultati Guta sau Vali Salam atata timp cat nu o faceti la ora 02:00 (noaptea), cu “boxele” scoase pe balcon: nu ma priveste, la fel cum nici pe dumneavoastra nu ar trebui sa va priveasca faptul ca eu prefer Mahler sau Billie Holliday, iar asta nu pentru ca eu sunt “mai cult” sau “mai cu mot”, ci pentru ca eu imi tin ‘boxele” in casa.

      Acum e clar?

      • DanielT spune:

        vă citez. e clasic la oamenii de dreapta din România.

        *Sau altfel spus, nu am nimic cu tiganii atata timp cat statul nu-mi impune sa contribui la plata alocatiilor copiilor acestora, nu am nimic cu homosexualii atata timp cat statul nu ma obliga sa le platesc tratamentele pentru diversele boli asociate acestei orientari sexuale, nu am nimic cu negrii atata timp cat statul nu ma obliga sa-i angajez prin politici de “affirmative action” etc*

        statul favorizeaza anumite grupuri (minoritati) in detrimentul celorlalti membri ai societatii

        Vă observaţi erorile?

        • iosiP spune:

          “Vă observaţi erorile?”

          Sincer sa fiu, nu, dar as aprecia sincer daca mi le-ati semnala dumneavoastra.

    • Andrei George spune:

      Stimate domnule DanielT,

      Care e treaba cu Kazahstan-ul din 1945 și cu supraviețuitorul Holocaustului ? Cred că le cam încurcați și respectiva persoană trebuie să fi fost supraviețuitorul al Gulagului în cel mai bun caz- pentru că nemții n-au ajuns în Kazahstan.
      În altă ordine de idei, într-o democrație normală , dacă eu – proprietar de restaurant- nu vreau țigani în restaurantul meu, pentru care statul nu mi-a dat 1 leu- cred că îmi pot permite să nu am țigani sau homosexuali pe proprietatea proprie. Dacă statul mă obligă să am homosexuali acolo- mă poate obliga să îi iau și în pat. Și nu mi se pare că poți impune drepturile unora pe baza drepturilor altora. Am ascultat ieri o parte din luările de opinie pro-LGBT și mi s-au părut, sincer, groaznic de extremiste- în sensul propriu al cuvântului. O distinsă parlamentară- din Austria- afirma că homosexualii trebuie să-și facă remarcată prezența pe stradă. De ce nu și nostalgicii după Codreanu sau după PCR ? Distinsul conducător al ACCEPT ne cerea să lăsăm de la noi- pentru ei. De ce nu invers, ei fiind o minoritate ? Un marș al homosexualilor- cum a fost cel de ieri- lezează cel puțin o majoritate de 60%- care ar fi fost la fel de democratic (ce o fi fost în mintea celui care le-a dat aprobarea pentru marș- cu copii !) să protesteze și să împiedice marșul. Nu mai vorbesc de propaganda deschisă LGBT făcută inclusiv pentru copiii care au fost aduși nevinovați să participe la marș. Identică și la fel cu propaganda care ar putea fi făcută pentru pedofilie- pentru că discutăm tot despre o deviere sexuală.

      • DanielT spune:

        Mai aştept comentarii de genul acesta.

        Gen.

        Ţigani cu copii paraziţi pe salariul contribuabilului (onest şi de obicei dacă munceşte trebuie să fie de dreapta), homosexuali bolnavi în mod special, trataţi tot pe salariul contribuabilului onest de dreapta,. Să nu uităm invazia de negrii în România, în cohorte care fură locurile de muncă ale contribuabilului şomer cinstit.

        Chiar există o problemă în România. Majoră.

        De stereotipuri discriminatorii pe bază rasială, religioasă şi sexuale.

        Construcţia discursului de intoleranţă, face apel foarte des la aceste prejudecăţi.

        Departe de o societate unde potenţialul uman e valorificat şi respectat într-un sens de echitate socială, drepturi fundamentale la viaţă, afirmare şi valorificare.

        De la oameni ca domnul Tismăneanu, formatori de opinie m-aş aştepta mai mult să combată aceste prejudecăţi.
        Dar…

        • Va asigur ca sunt adversarul oricaror prejudecati si discriminari bigote. Xenofobia imi repugna. Volumul meu “Fanatsmele salvarii” se ocupa pe larg de originile psihologice si implicatiile politice ale acestor viziuni exclusiviste. La fel, in “The Devil in History” scriu pe larg despre efectele catastrofice ale propagandei dezumanizante.

          • DanielT spune:

            Mulţumesc pentru precizare,apreciez constanţa în opinii şi texte, intervenţiile dvoastră sunt întodeauna într-un cadru politicos, civilizat şi democratic.

        • iosiP spune:

          “De stereotipuri discriminatorii pe bază rasială, religioasă şi sexuale.”

          Stereotipuri, spuneti? Daca va ofer date statistice oficiale e suficient, sau nici macar adevarul nu va poate scoate din atitudinea de corectitudine politica?

  9. dusu spune:

    ”Parsiv Iliescu a reusit sa transforme politicdienii tarii dupa chipul si asemanarea sa.”
    doamne,doamne !

    • comentariu spune:

      Este cineva altfel decit Iliescu in copie ?

      Cine este precum Corneliu Coposu ?
      Nimeni

      Dar ca Iliescu?
      Toti…

  10. adrian petreanu spune:

    Domnule Tismaneanu,
    Ion Iliescu a fost Presedintele Romaniei timp de 10 ani, iar Marele soc a aparut in ultimul an de “domnie”. Tot ce a facut Ion Iliescu important, in bine sau rau se consumase pana la aparitia cartii. Gratierile si decorarile de la sfarsit de mandat nu schimba rolul lui Ion Iliescu in evenimentele ce s-au intampla in perioada 1989-2004. Cartea a fost si este necesara. In articolul de mai sus sunt spuse tangential niste lucruri care sunt sigur ca v-au deranjat in atitudinea lui Ion Iliescu fata de dumneavoastra. In opinia mea, a reveni dupa aproape 10 ani cu caracterizari, aprecieri etc despre cine si cum a fost Ion Iliescu si ce rol a jucat in soarta Romaniei dupa multele articole pe care le-ati scris pe aceasta tema pana in 2004 si dupa o carte pe care ati caracterizat-o ca una de “interviu adanc” nu pot sa inteleg. Poate ca am o explicatie, dar nu nu vreau sa cred ca este adevarata. Nu v-ar fi foarte favorabila.

  11. Dan Costea spune:

    Astazi Iliescu este deja istorie, el si-a pierdut influenta (atentia care inca i se da este conjuncturala). Textele despre Iliescu ar trebui sa priveasca si latura lui pozitiva pentru a lasa posteritatii imaginea exacta a ceea ce a fost. De exemplu, putini stiu ca pe vremea cand era director la Editura Tehnica a luat pe cont propriu actiunea de realocare a resurselor tipografice favorizand tipaririea de carte academica in detrimentul tiparirii “operelor” (lucru care i-a scos din minti pe Odiosul si Sinistra). Mineriada (pe care evident o regreta foarte mult) se poate evalua printr-un citat din Talleyrand: “a fost mai mult decat o crima, a fost o greseala”. A descoperit democratia tarziu si in final, prin autoeducare, a ajuns sa respecte regulile jocului democratic (spre deosebire de Milosevici al Serbiei). A dorit puterea, dar nu orice fel de putere si nu in orice conditii; in fond, a cedat pasnic puterea de doua ori. Cred ca Iliescu poate fi considerat ca fiind cel mai comunist dintre liberali si cel mai liberal dintre comunisti.

    • Aveti informatii verificabile privind acea actiune de “realocare a resurselor tipografice”? In ce calitate putea el sa o faca? Era director al Editurii Tehnice, iar “Operele” apareau la Editura Politica. Daca asa ar fi stat lucrurile, nu credeti ca Ion Iliescu ar fi mentionat episodul? Iliescu regreta mineriada? In “Marele soc” l-am intrebat direct acest lucru, am insistat pe teme regretelor, nu am obtinut decat repetarea mecanica a vechilor povesti. A admis, scrasnind din dinti, ca a recurs la metode extra-legale, dar a inisistat pe legitimitatea lor in conditiile de loc si de timp. Ion Iliescu a a fost si a ramas prizoneirul unei forme mentale manicheiste, de sorginte leninista. Nu a fost un “liberal”, ci, eventual, un gorbaciovist, un perestroikist, un reformator comunist. Cand modelul politic autoritar pe care l-a sustinut dupa decembire 1989 a fost contestat, a reactionat ca un bolsevic, adica a recurs la violenta.

  12. Marian Baroian spune:

    Domnule profesor, ar fi interesant sa faceti o introspectie si sa spuneti daca in loc de cafelele alea multe si fumatul excesiv, s-ar fi potrivit o tequila si o pipa a pacii cu mexicanizatorul sau aghiazma si usturoi anti-moroi cu moastele nedefunctate ale Personajului Ion Iliescu, acest neutron cu quarcuri de aroma “top” ?!?

  13. Dan Petre spune:

    Cu riscul sa ma repet… V-am spus mai demult ca v-am citit cu nesat cartile in facultate si am vazut in Dvs. un anticomunist convins si incoruptibil. Si apoi a venit aceasta carte. Pentru mine un MARE SOC! Sa nu fi realizat ca o colaborare cu Dvs. il va legitima (fie si partial) pe acest odios personaj, care in iunie 1990 le multumea bestiilor care batusera, desfigurasera, violasera si ucisesera prin Bucuresti?

    Raman la parerea ca sunt oameni cu care si o discutie despre starea vremii este un compromis inacceptabil. Iliescu este unul dintre ei. Si asa cred ca ar trebui sa fie pentru un orice om de buna credinta din aceasta tara…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)