Home » Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Perversa sinteza: Despre fascizarea comunismului românesc

Vladimir Tismaneanu aprilie 30, 2011 Politica & Doctrine, Societate/Life
21 comentarii 3,659 Vizualizari

Se vor implini in curand, pe 8 mai, noua decenii de la intemeierea Partidului Comunist din România. O secta revolutionara inspirata de viziunea milenarista a bolsevismului, PCdR a acceptat deplina subjugare de catre aparatul Internationalei a III-a (Comintern), a fost practic emisarul colectiv al intereselor sovietice pe teritoriul României. A fost campionul luptei impotriva intregirii tarii dupa Primul Razboi Mondial si a sustinut revendicarile sovietice legate de Basarabia. Pentru comunisti, România interbelica era un “stat multinational de tip imperialist, construit prin dictat si agresiune”. Dupa 1944, PCdR, rebotezat PCR, a  condus operatiile de rusificare a culturii romanesti si de sovietizare fortata a tarii. A practicat cu fervoare si fara mila religia politica a luptei de clasa, o rationalizare paroxistica a resentimentului social. Lumina venea pentru acesti miltatanti fanatici doar dinspre Rasarit. Moscova era Mecca lor, Stalin era profetul a ceea ce marele poet polonez Czeslaw Milosz a numit “Noua Credinta”. Cantecul lor favorit era “Privesc din Doftana” pe o melodie rusa. Imnul de stat includea cuvintele: “Infratit fi-va vesnic al nostru popor/Cu poporul sovietc eliberator/Leninismul ni-e far, si tarie, si-avant/Noi urmam cu credinta Partidul ne-nfrant”. A se observa accentul pe ideologie si pe credinta. Destinul marxismului in România nu poate fi inteles fara a explica natura culturii politice a comunismului, rolul ideologiei in geneza, functionarea si perpetuarea sistemelor de tip leninist pe care istoricul Martin Malia le-a numit partocratii ideocratice:

http://tismaneanu.wordpress.com/2011/03/29/pornind-de-la-kolakowski-destinul-marxismului-in-romania/

Am examinat in cartea mea Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului românesc (University of California Press, 2003, trad. rom. de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, Polirom, 2005), precum si in alte lucrari, intre care Fantoma lui Gheorghiu-Dej (editia a II-a, cu postfata de Cristian Vasile, Humanitas, 2008), metamorfozarea PCdR de-a lungul anilor, dogmatismul impenitent, anti-intelectualismul, anti-occidentalismul si anti-reformismul niciodata abandonate, renuntarea oportunista la internationalismul mistic al originilor si imbratisarea, dupa 1963-64, unui indigenism cu consecinte nu mai putin dezastruoase. Unul dintre primele studii pe care le-am publicat in Statele Unite se intitula “The Ambiguity of Romanian National Communism” si a aparut in 1984 in revista Telos. Ulterior am publicat, in Problems of Communism, in 1985, articolul intitulat “Ceausescu’s Socialism” si, in 1986, in Orbis, articolul  ”Byzantines Rites, Stalinist Follies: The Twilight of Dynastic Communism in Romania” (fragmente au fost transmise la RFE, intreg textul a aparut tradus in Europaische Rundschau, la Viena). In 1988 publicam in East European Politics and Societies, revista condusa atunci de Daniel Chirot, studiul “The Tragicomedy of Romanian Communism” (text prezentat de Virgil Ierunca la RFE si in revista Documentation Francaise).  Mentionez aici importantele contributii pe subiect datorate regretatilor Victor Frunza si Vlad Georgescu, Ilenei Vrancea, lui Michael Shafir, lui Mary Ellen Fischer, lui Edith Lhomel, lui Vladimir Socor, lui Dennis Deletant, lui Catherine Durandin si, mai recent, despre barocul stalino-fascist, lui Caius Dobrescu. Pretentia autonomista a regimului, retorica patriotarda, in ultimii ai lui Dej si sub Ceausescu, era de fapt camuflajul simbolic pentru o dictatura anti-populara a unei clici profitocratice. Conceptul de profitocratie a fost utlizat in mod frecvent de Noel Bernard in editorialele sale de la Radio Europa Libera din anii 70. Ma refer asadar la casta nomenklaturista care se prezenta drept aparatoarea intereselor populare, dar recurgea in fapt la spolierea nerusinata a populatiei. Transmiterea in serial la RFE, in 1981-1982, a cartii lui Mihail Voslensky Nomenklatura a avut un efect formidabil in toate statele sovietizate. ”Egalitarismul” comunist era demascat drept o fictiune cinica.

Dictatura se pretindea “democratie populara” (pleonasm nascocit de Stalin), apoi “democratie socialista”, dar era de fapt un regim totalitar anti-muncitoresc si in totalitate anti-popular.  Oricine a citit scrisorile disidentului Vasile Paraschiv catre Ceausescu stie la ce ma refer. Niciodata, sub nici o forma, proletariatul nu s-a aflat la putere in România. Mai cu seama dupa 1971, PCR a practicat hibridizarea marxism-leninismului oficial, descarnat si ritualizat, cu temele si obsesiile extremei drepte interbelice, ceea ce tanarul Cioran numise ideologia colectivismului national si de care s-a despartit radical si fara echivoc in scrierile sale de dupa 1944, socotind-o expresia unei disperari istorice nesabuite. Cand Virgil Carianopol, fost zelos publicist legionar, publica in Luceafarul condus de Eugen Barbu (dupa unele informatii, fiul natural al altui cunoscut legionar, N. Crevedia) un poem care se incheia cu cuvintele “In urma mea va ramane o mare umbra verde”, el nu facea decat sa confirme aceasta noua orientare, de fapt o noua identitate, a regimului. Pana la a anunta “inmormantarea comunismului romanesc” este nevoie de ceea ce Florin Turcanu numeste exorcizarea prin cunoastere, adica prin munca asidua si costisitoare in timp in arhive, consultarea atenta a documentelor din epoca, a colectiilor de ziare si reviste, interviuri adancite cu martorii. In memoriile sale, ideologul en titre al regimului, Paul Niculescu-Mizil, relata o masa la restaurantul “Fratii Chivu”, prin 1966, cu diversi exponenti ai fostei extreme drepte deveniti adeptii “liniei nationale” a PCR. Scena poate fi imaginata: secretarul CC al PCR Niculescu-Mizil, Carianopol, Crevedia si Radu Gyr toastand pentru viitorul socialismului national (era sa sa scriu al national-socialismului). Asa a ajuns un Iosif Constantin Dragan cu al sau delir tracoman un favorit al lui Ceausescu si al camarilei acestuia. Pe acest fond a prins fiinta protocronismul. Era vorba de o ideologie care se opunea categoric maiorescianismului, lovinescianismului, modernitatii pro-occidentale. Cotitura pseudo-patriotica se baza pe o uzurpare simbolica menitra sa exonereze noua echipa grupata in urul lui Ceausescu de excesele “internationaliste” ale perioadei fundamentaliste.

Mitul stalinist al fortaretei asediate se contopea cu acelea ale radacinilor ancestrale, al unitatii “de gand si de simtire”, al “gliei si sangelui”, al resurectiei nationale si al “Patriei in primejdie”. Profesorul Eugen Negrici a revelat cu impecabila acuratete semnificatia acestei convertiri fascizante a PCR: “Tuturor celos sensibili la imaginea românului  blând si haituit din cartile de istorieale tuturor generatiilor, imagine care se inspira din mitul venit din preistorie–al strainului cel rau, care ne ocupa pestera si femeile), tuturor invinsilor si umilitilor, tututror patimitilor regimului stalinist, profesorilor de istorie, preotilor, invatatorilor, militarilor activi sau deblocati, noilor promotii de activisti si securisti care se lasau prada santajului sentimental, aluziile acelea la ‘ râurile noastre prescurtate’ (citat din Adrian Paunescu–VT) le provocau bufeuri de incantare, frisoane de placere si un soi de speranta difuza, speranta slugii napastuite, bagate in seama si racorite prin osandirea verbala a stapanului nemilos”. (Poezia unei religii politice. Patru decenii de agitatie si propaganda, Editura PRO, f.a., p. 355). In atari conditii, nici o mirare ca Liderul ajunge sa fie zeificat ca reincarnare a capeteniilor din antichitate si a voievozilor sfinti si martiri ai Evului Mediu: “Preluand din mers modificarile de mare efect in orientarea politica generala, incepand din 1964, de catre forurile de partid ale predecesorului, un personaj putin cunoscut si deci, pentru multi purtator de speranta si de valente benefice, a expolatat cu viclenie si pana la capat, pana la capatul domniei, disponibilitatile mitului patriei primejduite, de care s-a servit ori de cate ori a fost nevoie, ca de o masca de oxigen”. (ibid., p. 363).

Stanga romaneasca de astazi, daca doreste sa fie credibila, nu poate amana confruntarea cu propriul trecut din care experienta comunista face parte in chip neindoios, nu se poate limita la utopice “jocuri cu margele de sticla” importate de pe Rive Gauche, nu poate ignora ca socialismul din Romania nu a fost doar o sinteza intre Stalin si Caragiale (spre a relua butada lui Belu Silber), ci si una intre Stalin si Zelea Codreanu. Public aici raspunsul la o intrebare adresata de revista Obiectiv Cultural si aparuta in cadrul rubricii mele “Pornind de la Kolakowski”.

http://cultural.obiectivbr.ro/opinii/51995-pornind-de-la-kolakowski-cu-vladimir-tismaneanu.html

Liviu G. Stan, Cristian Robu-Corcan: Kolakowski şi-a propus în „Principalele curente ale marxismului” să studieze marxismul pornind de la un punct de vedere similar celui adoptat de Thomas Mann faţă de nazism şi relaţiile acestuia cu cultura germană. Practic, Thomas Mann n-a disociat ideologia nazistă şi mişcarea hitleristă de cultura germană, ci, din contră, a încercat să identifice ce elemente din cultura germană au făcut posibile ororile rezultate. Suntem, după cum afirmă Kolakowski, în prezenţa unui exerciţiu de autocritică culturală. Când credeţi că în România va fi posibilă autocritica culturală şi când credeţi că identificarea acelor elemente care au făcut posibile bestialităţile comunismului românesc va deveni o practică a cărei stringenţă nu mai poate fi pusă la îndoială?

 VT:  Pentru Thomas Mann, intr-adevar, romanul Doctor Faustus era o autocritica spirituala germana, un efort de a descoperi genealogiile, afinitatile secrete, ereditatea rasucita a unui sistem si a unei ideologii care au dus la criminalitatea absoluta. Kolakowski a incercat, iar eu cred ca a reusit, se lumineze filiatiunile intelectuale ale marxismului, dar si modalitatile in care aceasta filosofie care s-aa visat una a emanciparii universale s-a convertit in forma suprema de legitimizare a unui nou sclavagism. In cazul Romaniei chestiunea unei asemenea autocritici tine de ceea ce observa Monica Lovinescu, o ipoteza pe care am dezvoltat-o in proropriile mele scrieri: ingemanarea perversa a unui nationalism instrumental, extrem de strident, cu un stalinism impenitent. In fapt, mai ales dpa 1960, pe fondul a ceea ce se numeste „cotitura nationala”, sistemul comunist din Romania ajunge sa adopte, sa interiorizeze si sa adapteze teme ale extremei drepte interbelice. Nu ale conservatorismului, care ramane un cal de bataie al ideologiei oficiale, ci ale revolutionarismui mistic, ale acelei orientari pe care istoricul Eugen Weber a numit-o „revolutia arhanghelica”, deci a „vestitorilor” din romanul postum al lui Dinu Pillat. Protocronismul, despre care avem cateva studii importante, intre care cartea Alexandrei Tomiţă, a fost tocmai expresia acestei hibridizari a internationalismului marxist de catre ideologia xenofoba, autarhica, izolationista a extremei drepte interbelice. Este ceea ce scrie si Jacques Julliard in prefata excelentei carti a lui Florin Ţurcanu despre Micea Eliade si teroarea istoriei. Am conceptualizat semnificatia aceastei directii  intelectual-politice, cu ale sale prelungiri contemporane, in formula national-stalinismului ori, altfel spus, a stalinismului antisovietic. Se mentinea sistemul, se repingeau reformele hruscioviste: asa a inceput divortul Romaniei comuniste de URSS, imediat dupa ce liderul sovietic a condamnat „cultul personalitatii” lui Stalin la Congresul al XX-lea al PCUS (februarie 1956).

Nicolae Ceausescu a preluat aceasta mostenire dejista si a exacerbat-o. S-a constituit in acei ani un straniu consens intelectual in jurul anti-rusismului manipulativ al conducerii PCR. Beneficiarul principal, evident, a fost cel care urmarea impunerea unui scenariu neo-feudal, omul slavit drept „fiinta providentiala”, „garantul destinului national”, „păstorul national” si cate altele. Aparatele ideologice dirijate in primul rand de Dumitru Popescu, acest Leonte Rautu al „Epocii de Aur”, urmareau exact acest lucru: esafodarea unui cult de tip tiers-mondist al unui lider cu vocatie si misiune „decolonizatoare”, un Nkrumah al Balcanilor. Fireste, unele lucruri nu se putea rosti cu voce tare pentru ca trebuia mentinut un modicum de retorica marxista traditionala. Dar regimul sa fasciza vazand cu ochii. Ceea ce nu-l transforma intr-un regim fascist clasic, ci in ceva intr-adevar nou, pe linia a ceea ce eu am definit drept barocul fascisto-comunist (ori, daca preferati, stalino-fascist). Il vedem, acest baroc, renascand in discursuri mai mult au mai putin fringe, deci marginale, sectare, in zonele subculturilor radicale de azi (pe bloguri ori in reviste cu asemenea propensiuni maligne).  Autocritica nationala a inceput inca din anii 70, in scrierile Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, in cele ale lui Virgil Nemoianu si ale lui Matei Calinescu, spre a-i aminti doar pe acestia. Eu cred sincer ca decomunizarea si defascizarea sunt inter-conditionate, au nevoie una de cealalata, nu sunt asadar intreprinderi demistificatoare separate.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "21 comments" on this Article:

  1. xan spune:

    D-le Tismaneanu, vad ca va preocupa mult perioada comunista si sunteti in tema, si ma bucur ca scrieti despre asta pentru ca au fost vremuri dificile si tot romanul ar trebui sa stie exact cum a fost si de ce.
    Poate ne lamuriti mai mult anumite aspecte, care de obicei sunt considerate clare, dar mie nu, si sunt sigur ca mai sunt si altii.
    - Dupa 1956 URSS condamna oficial regimul stalinist, sau cel putin anumite aspecte
    - Evident, toti satelitii adopta o pozitie mai mult sau mai putin similara, in unele cazuri ajunge radicala. Stim de Ungaria in 56, Cehoslovacia in 64, iar in Romania se contureaza ‘consensul antisovietic’ cum spuneati. Stiti cumva detalii despre ceilalti sateliti? Are cumva Solidaritatea poloneza aceleasi origini?
    - Spuneati intr-un articol trecut cum tot de la Moscova au mai pornit si alte valuri de negare a inceputurilor. Evident ca tot ce se petrecea la Moscova avea influente in toti satelitii. In ce masura schimbarile de ideologie din Moscova au incurajat nationalismul din sateliti?
    - Sincer nu am inteles de ce consensul antisovietic a fost de natura fascista sau de extrema dreapta. Imi amintesc de cuvantarile antifasciste si antiimperialiste, in care nu era nimic prefacut, erau prezentate ca cele mai detestate lucruri din lume. In plus, mi se pare normal ca in momentul in care Moscova da semnal de relaxare, nomenclatura din sateliti sa isi doreasca puterea doar pentru ei. Ori exact asta au facut Dej si Ceausescu.
    - In prezent se face confuzie intre nationalism si extrema dreapta. Locuiti in State, stiti ca americanii isi arboreaza steagul pe orice cladire, fabrica, santier, sau macara. De ce? Pentru ca sunt mandri de steagul lor si de ce reprezinta el, si au dreptate. Si totusi nationalismul american evident nu are nicio legatura cu fascismul… As vrea sa ne lamuriti ce inseamna nationalism si ce inseamna extrema dreapta, daca sunt diferente intre ele, si daca mandria americanilor pentru homeland e nationalism sau nu.

    • De acord cu Dvs, nimic solid nu se poate cladi pe uitare si ignoranta. Trebuie cunoscut ce a fost regimul comunist, cum a putut sta la putere vreme de peste patru decenii, cat a fost constrangere si cat a fost consens, cine si cum a rezistat, cine si cat a colaborat, care au fost instituiile de baza, ce metode s-au utlizat etc Imi cer scuze ca nu voi raspunde imediat la intrebarile Dvs care mi se par logice si pertinente. Mai ales cele legate de relatiile ideologice dintre centrul si periferia Imperiului extern. Nu spun ca orice consens antisovietic ar fi trebuit sa fie de extrema dreapta (a se vedea cazul Iugoslvei titoiste).

      In Romania, nomenklatura a redescoperit tematica nationalist-sovina mai ales pe fondul conflictului cu Moscova care implica chestiuni vitale de legitimitate. Trebuia gasita o alta temelie, o alta sursa de sustinere, una interna. Asa s-a ajuns la recuperarea traditiilor radicalismului de dreapta, pe linia unui primordialism, ori daca vreti, autohtonism tot mai exclusivist care se identifica pana la satiu cu cultul “Conducatorului providential”.

      Nu consider ca orice nationalism este de dreapta si cu atat mai putin de extrema dreapta. Iacobinii erau nationalisti, bolsevismul insusi a reintegrat tematica nationala, mai ales in timpul celui de-al II-lea razboi mondial. Exista nationalism anti-liberal si nationalism liberal, ori civic. Continuind traditia lui Iuliu Maniu, Corneliu Coposu a scris si a spus lucruri memorabile pe acest subiect. Nationalismul este in multe cazuri, cum scria marele ganditor liberal Isaiah Berlin, o chestiune de demnitate. Comunistii romani insa au utlizat manipulativ aceasta ideologie, au anexat-o scopurilor lor de monopolizare a puterii. De aici si obsesia “omogenizarii” nationale, cultul maniacal al unor strabuni mitologici, spectacolul strident,-pompieristic unui nationalism gaunos care a compromis, in mare masura, ceea ce ar fi fost normal si onorabil. Sentimentul national este unul firesc, o spunea inca Edmund Burke.

      Nationalismul american este de fapt un patriotism constitutional. Natiunea americana nu este una etnica ci una civica. Atunci cand devii cetatean, juri credinta Constitutiei, nu unei entitati colective numita Stat ori Natiune.

    • Kor spune:

      In plus, exista o deosebire deloc subtila intre patriotism si nationalism. Patriotul isi iubeste cainele. Nationalistul iubeste puricii de pe cainele sau.

      • Vladimir Tismaneanu spune:

        Cineva spunea ca a fi patriot inseamna sa-ti iubesti propriul popor. A fi nationalist inseamna sa le urasti pe toate celelalte.

      • Dogaru spune:

        Patriotism benign si patriotism malign. Patriotismul benign promoveasa atasamentul afectiv fata de natiunea-mama pur si simplu ca mijloc de consolidare a solidaritii membrilor unei natiuni. Patriotismul malign urmareste manipularea in scopul atingerii obiectivelo unui grup dominant dintr-o natiune. Probabil ca nici una din cele doua forme de patriotism mentionate mai inainte nu se manifesta in forma sa pura, ci ca mixturi, cu pronderenta mai mult sau mai putin accentuata a unei anumite forme.

  2. Murphy spune:

    “dictatura anti-populara a unei clici profitocratice”! excelenta descriere a comunismului ceausist DAR SI a actualei clase politice romanesti! semn ca hiba e din interior si n-are treaba cu ideologia…

    • Petronius. spune:

      Nu orice dictatura este anti-populara ? care este definitia dictaturii ?

      Democratia este: “Formă de organizare și conducere a unei societăți în care poporul își exercită direct puterea”

      Prin extensie, profitocratia ar trebui sa fie “Formă de organizare și conducere a unei societăți în care cei care profita își exercită direct puterea”.

      Desi cuvntul “profitocratie” nu exista in limba romana (oficiala), el este totusi folosit cateodata, inclusiv in engleza (Profitocracy).

      Problema cu acest cuvant este de cauzalitate. Daca diverse tipuri de organizare sociala pot fi descrise prin calitatea definitorie a celor care conduc (geronto-cratie, merito-cratie etc.) in ceea ce priveste profito-cratia, observam ca cei care sunt la putere profita intotdeauna de aceasta, deci orice societate omeneasca actuala este profito-crata (pana si organizarea manastirilor poate fi definita astfel, pentru ca staretul face mai putina ascultare decat un calugar de rand). Asadar, termenul este golit de continut, mai ales ca cineva care profita de faptul ca este la putere nu poate accede la putere, deoarece o detine deja. Alta este situatia merito-cratului care a ajuns la putere pentru ca merita sau a celui care tinand cu dintii de scaun se gaseste la putere pana cand isi da obstescul sfarsit (geronto-cratul).

      Asadar, Domnule Murphy, ce v-a impresionat la expresia “dictatura anti-populara a unei clici profitocratice” ?! faptul; ca suna bine, dar nu inseamna nimic ?

      _________
      In those days spirits were brave, the stakes were high, men were real men, women were real women and small furry creatures from Alpha Centauri were real small furry creatures from Alpha Centauri.
      –Douglas Adams

  3. paul bacosca spune:

    Clasa politica romaneasca are un motiv de bucurie pe 8 mai, dat fiind ca majoritatea reprezentantilor sai sunt fosti comunisti si securisti reprofilati in pseudo-capitalisti care flutura steagul democratiei!
    Datorita comunismului clasa politica a ajuns unde a ajuns si probabil ce-si vor spune, cand o fi mai rau, ca acum sa fie!!!
    Orice discurs fara o implicare efectiva in schimbarea clasei politice si a situatiei reale a tarii, este o exacerbarea a batjocorii si a dispretului de care are parte poporul roman dupa ’89.

    • Petronius. spune:

      Domnule Paul Bacosca,

      Nu vorbiti despre funie in casa spanzuratului ! Cititi biografia Domnului Tismaneanu si veti vedea ca multi romani (si nu numai) au renuntat la ideologia comunista pe care au sprijinit-o si de care au profitat din plin, pentru a se dedica ulterior capitalismului si democratiei (la pachet cu un filo-americanism neconditionat si complet).

      De altfel, este interesant de citit biografiile oamenilor politici, oamenilor de cultura sau a artistilor consacrati. Perioada de “dinainte” este cu grija subtiata, sau chiar inexistenta.

      In Romania singura forma de rezistenta in masa la comunism si la dictatura a fost ascultarea postului Europa Libera si raspandirea de bancuri politice.

  4. florin muller spune:

    “Barocul fascisto-comunist” tinde să devină, datorită dvoastră. , un veritabil concept politologic pentru hermeneutica comunismului în faza degenerativ-birocratică a acestuia. În înţelegerea mai adecvată a “barocului fascisto-comunist” va trebui, cu siguranţă, să avem în vedere şi anihilarea oricăror reziduri de autonomie politică ale PCR. Acest fapt este foarte evident, comparativ, naţional-socialismului din faza târzie a anilor 30 şi , cu maximă pregnanţă, din anii războiului. Fascismul italian se încadrează, mai puţin decât naţional-socialismul, ca termen referenţial pentru înţelegerea adecvată a “barocului fascisto-comunist”. Marja de mişcare autonomă a liderilor fascişti italieni este semnificativ mai mare decât a liderilor naţional-socialişti sau a celor din anii neostalinismului ceauşist (în Italia este posibilă existenţa activ politică a lui Roberto Farinacci, il piu fascista). Diferenţieri mai apar şi prin utilizarea violenţei cadrelor radicale ale naţional-socialismului în acţiuni punitive de masă (mă gândesc la pogromul din noiembrie 1938-noaptea de cristal), spre deosebire de statismul (blocarea) absolut al cadrelor PCR şi lipsa unui duşman identificat în interior (şi indicat spre distrugere directă). Atât naţional-socialismul, cât şi fascismul italian, sunt regimuri ideocratice mai pronunţat “naturale”, “organice”, unde represiunea este un instrument secund de asigurare a stabilităţii regimului, spre deosebire de România ceauşistă. Altfel nu se poate explica stabilitatea până la final a regimului naţional-socialist (cea internă) şi nici existenţa Republicii de la Salo. Sigur, totul este de discutat, nu ofer nişte perspective de interpretare absolutiste. Aştept cu interes rezultatele proiectelor de cercetare ale IICCMER (sper că nu am greşit sigla).
    Cu bine,
    Florin Muller

  5. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Acum citeva ore referitor la o serie de stiri mai mult sau mai putin abracadabrante (o revista a presei) am comentat astfel:

    Un articolas din Romania Libera “Imre Nagy, erou sau asasin ?” ne explica de ce rusii il au foarte tare la stomac pe respectivul – vezi doamne facuse parte din paza bolsevica a tarului deci ar fi si el unul din asasinii pravoslavnicului autocrator. Acestei tipice informari care de fapt dezinformeaza i-am raspuns prin cuvintele lui Tudor Arghezi (1941 Revista Fundatiilor Regale):
    Ca de obicei la rusi “contradicţia se armonizează. Lucrurile ce se bat cap în cap îşi împletesc coarnele într-o logică înspăimîntătoare. Diametralele opuse duc la unicul oblic şi la sinteza neagră.”

    Tot Romania Libera vrea sa ne lamureasca “Cum s-au desprins comunistii Romani de Kremlin”. Comentariul meu: NU S-AU DESPRINS NICIODATA fiindca erau “fabricati” dupa reteta Kremlinului. Exact in epoca amintita au pus umarul la asasinarea lui Imre Nagy. Mimind apoi independenta au terminat colectivizarea ca nicaieri in “lagarul socialist” (cu exceptia Uniunii Sovietice, desigur). Apoi au afisat un soi de patriotism-nationalism pentru timpirea propriului popor. Apoi Ceausila-gingavul si sleahta lui de lichele au “perfectionat” zisul patriotism la nivel de HRUBA. Respectivii HRUBARI ne conduc si astazi.

    La final am adaugat: “Cind citesti asemenea aberatii te apuca disperarea – la ce s-o mai fi zdrobind Domnul Tismaneanu chiar pe acest site ?”

    Iata ca Dl. Tismaneanu continua cu tenacitate exact pe tema respectiva. Sper ca cele scrise de mine, intr-un limbaj mai colorat decit isi poate permite Domnia sa, sa contribuie si ele un strop la contracararea macar partiala a unor astfel de fumigene cu iz de HRUBA (vezi mai sus).

  6. Celeste spune:

    Domnule Vladimir Tismaneanu, prin raspunsul care i l-ati dat lui Xan m-ati bagat de tot in ceata. Ma refer la ceea ce afirmati in ultimul alineat. Nu cunosc vreun patriotism pe lume asta care sa nu fie sau sa nu fi fost si constitutional, inclusiv cel comunist. Sunt de acord ca largo sensu orice natiune este una civica, nu etnica, iar exemplul natiunii americane este edificator, acesta fiind de fapt o legitate a convietuirii multietnice si un trend ascensional, demne de urmat. Neintelegerea mea apare cand spuneti ca atunci cand devii cetatean, juri credinta Constitutiei, nu unei entitati colective numita Stat ori Natiune. Aceste nedumeriri sunt legate de urmatoarele intrebari: Constitutia nu este a unui Stat? Statul nu este al unei Natiuni? Dupa parerea mea, nicio Constitutie nu poate fi rupta de comunitatea numita Natiune sau de organizatia sa politica numita Stat, fara riscul de a ajunge la niste abstractiuni sau non-sensuri. Pana la urma, o Constitutie care nu se raporteaza la valorile si normele care constituie sufletul “entitatilor colective” pe care le-ati denumit, devine o litera moarta, un petec de hartie si atat, pentru ca nu reprezinta pe nimeni. Numai „entitatile colective” respective, pentru a va cita din nou, ii dau viata si o intretin, inclusiv cu ceea ce vine pe filiera istorica. Cred ca este inacceptabila considerarea cultului strabunilor ca fiind „maniacal”, imi este greu sa calific in aceasta nota cultul americanilor pentru Lincoln, de pilda, dar nu numai, care nu este deloc un „strabun mitologic”, pentru ca a fost o personalitate cat se poate de reala. O alta nedumerire vine din faptul ca atunci cand vorbiti de natiunea civica (ceea ce, repet, este corect!), o faceti ca si cand „civic” nu ar avea nicio legatura cu „cetatean”, ca si cand ar fi ceva diferit, ceea ce nu mai este corect! Si pentru ca nu pricep de ce rupeti lantul cauzal dintre natiune, stat, cetatean, civic si constitutie, sa ne clarificam conceptele, cum spunea Voltaire:
    CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat.
    CÍVIC, -Ă, civici, -ce, adj. Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc
    Pana la urma, daca e sa ne pastram in limitele unei abordari riguroase, stiintifice, suntem obligati sa observam ca Natiunea Civica, despre care faceti vorbire, este constituita din Cetateni, care, la randu-le, apartin unui Stat, care, la randu-i, are o Constitutie… QED! O seara buna si un 1 Mai fericit!
    PS: Nu stiu daca sunt cenzurat sau am apasat gresit tasta, asa ca mai incerc odata…

    • Petronius. spune:

      Va apropiati de un subiect delicat. Problema cu patriotismul este ca atunci cand se manifesta la inamici este numit nationalism si chiar fascism, dar cand il afiseaza “baietii buni” este numit “dragoste de tara” sau chiar “patriotism bun”.

      Asadar, daca aveti o structura logica, care nu poate gandi in lozinci, feriti-va de acest subiect. Probabil ca niciunde nu se mai aplica atat de dezinvolt dublul standard decat atunci cand este vorba despre patriotism. Este normal ca fiecare american sa arboreze drapelul in curtea din spate, dar cineva care face asa ceva in Europa este privit cu un zambet plin de dispret.

      Un fost primar al Clujului (ce-i drept cam sarac cu duhul), a devenit subiect de bancuri, inclusiv pentru ca a vopsit bancile in rosu, galben si albastru. In alte tari folosirea simbolurilor drapelului si a culorilor sale in cele mai neobisnuite locuri este perfect acceptata social; la noi este motiv de rusine.

  7. STAN PATITU spune:

    Nu inteleg rostul acestor “analize aprofundate”. Asa se studiaza si regimul lui Hitler? Efectiv pe cine poate interesa sa citesca aceste detalii despre Dej sau mai stiu eu cine sau despre relatiile dintre ei. Erau niste oameni rudimentari si nu inteleg de unde aceasta pasiune de a le descifra in amanuntime lumea lor grotesca?!? Repet : se fac astfel de studii aprofundate si despre regimul hitlerist?

    • Kor spune:

      “Repet : se fac astfel de studii aprofundate si despre regimul hitlerist?”

      Bineinteles. Bibliotecile sunt pline, n-aveti decat sa cautati. Din nefericire blibliotecile sunt mai degraba pline de analize privind ascenniunea fascistilor si a nazistior la putere decat de cele privind comunistii.

      Motivul pentru a analiza regimurile comuniste e simplu: incercam sa intelegem cum au ajuns acei oameni la putere, ca sa impiedicam acest lucru pe viitor.

    • “Cine uita trecutul risca sa-l retraiasca”, scria filosoful american George Santayana. Etica memoriei este una necesara pentru fondarea si consolidarea unei democratii viabile. Lucrul este valabil in toate regimurile post-dictatoriale si nu numai in aceste state. Nu e nevoie sa insist asupra caracterului necesar si profund al investigarii regimurilor fasciste si a politicilor lor genocidare. La Bucuresti, sub egida guvernului, exista Insitutul “Elie Wiesel”, la Washington Muzeul Memorial al Holocaustului, la Ierusalim Institutul si Muzeul “Yad Vashem”. In Germania exista cateva centre de studiere a perioadei naziste. Memoria europeana va ramane scindata daca nu vom aborda si chestiunile totalitarismului comunist cu aceeasi rigoare stiintifica si cu acelasi simtamant al compasiunii pentru victime. Tocmai de aceea sunt atat de importante Memorialul de la Sighet si celelate initiative legate de confruntarea lucida cu trecutul comunist.

      Cat priveste rolul unor persoane in functionarea sistemului, cand veti avea vreme poate va uitati peste volumul pe care l-am scris impreuna cu istoricul Cristian Vasile, “Perfectul acrobat. Leonte Rautu, mastile Raului” (Humanitas, 2008). Regimurile comuniste nu au functionat pe pilot automat. Indivizi concreti au fost cei care au luat deciziile criminale. Indivizi concreti au fost cei care au torturat si au umilit mii si mii de fiinte inocente.

      • Petronius. spune:

        Domnule Tismaneanu, dar noi retraim DEJA trecutul ! Chiar nu va dati seama ?!

        In secolul trecut dusmanii de serviciu erau evreii si vina pentru toate relele era pusa pe seama lor; stim cu totii cum s-a terminat … Azi ne smiorcaim pe la diverse comemorari si ne juram sa nu mai repetam asemenea lucruri, dar ii uram pe musulmani si propaganda le arunca in carca toate relele …

        In ceea ce ii priveste pe musulmani, ne indreptam catre repetarea istoriei, a carei lectie nu am inteles-o. Franta este in razboi cu proprii cetateni magrebieni care locuiesc la periferii si isi urasc sincer tara de adoptie. Tarile NATO au pe constiinta sute de mii de arabi ucisi in tarile lor: Afganistan, Irak si mai nou Libia; urmeaza Siria si Iran (stiu ca ei nu sunt arabi).

        Asadar, lectia Holocaustului nu a fost inteleasa, iar cei care behaie sforaitor ca nu trebuie sa repetam greselile istoriei sunt cei care improasca cu bale atunci cand vine vorba despre musulmani …

        Si atunci ce ati inteles Dumneavoastra din ceea ce a spus Santayana ?! Si asta nu ar fi nimic, dar daca un om cult si inteligent nu vede dincolo de propaganda, atunci ce sa mai spunem de noi, ceilalti ?

  8. Ardan spune:

    In prima perioada a comunismului romanesc definitia patriotismului era clara si compulsorie:nu poti fi patriot in tara ta daca nu iubesti Uniunea Sovietica.
    Ce era Uniunea Sovietica? Era patria poporului sovietic.Poporul sovietic era o comunitate sociala si internationala de tip nou.O natiune multinationala si supranationala.Civica, nu etnica.Imperiul a inceput sa se destrame atunci cand nationalismele inguste au erodat conceptul de popor sovietic.
    Gorbaciov a incercat sa repare situatia printr-o descentralizare economica si administrativa insotita de o noua recentralizare a conceptului de popor sovietic.
    Programul PCUS adoptat la Congresul al 27-lea, in 1986 a consemnat pentru prima data conceptul de ˝edinîi soveţki narod˝ (poporul sovietic unit).Era prea tarziu.Nationalismele inguste fisurasera deja natiunea civica sovietica.
    La conducerea republicilor unionale se instalasera deja etnici locali in perioada inertiei brejneviene.Principiul rotarii cadrelor fusese grav neglijat in perioada inghetului brejnevian.Rotarea cadrelor insemna numirea la conducerea republicilor a unor aparatcici de alta etnie.Un aparatcik kazah era rotat in Ucraina, aparatcikul moldovean era trimis in Uzbekistan, ucraineanul facea cariera in Tbilisi.Aparatici de mana a 2-a, cei de mana 1 fiind rusi.
    Brejnev a neglijat rotarea de cadre, la conducerile republicilor unionale in special in republicile de traditie islamice ajungand etnici locali.

    Pentru a reteza tendinta si a restaura practica de omogenizare a poporului sovietic, a fost ales pentru inceput Uzbekistanul.A inceput o capanie anti-coruptie in ziarele de partid si de stat care demascau coruptia conducerii unionale din Uzbekistan.Coruptia aparatcicilor locali din Uzbekistan era reala, dar aceasta era situatia generala.Miza campaniei anticoruptie era alta, inlocuirea etnicilor locali cu aparatcici slavi.Era oricum prea tarziu.
    O alta republica unde coruptia a fost utilizata ca pretext al rusificarii a dat semnalul.Kazahstan.Pe fondul unui avans demografic care in anii ´80 i-a adus in postura de majoritari, sub deviza ˝Kazahstanul pentru kazahi˝ la Alma Ata incep miscari de strada, fisura din poporul civi sovietic se deschide tot mai mult.
    Au urmat alte republici.Au izbucnit miscari nationale care au surpat in final conceptul de popor sovietic.Discursul oficial sovietic identifica aceste miscari nationale ca fasciste.Fascismul georgian, fascismul estonian, lituanian, letonian.Era oricum prea tarziu.Poporul sovietic nu mai exista.
    La natiunea sovietica si la patria sovietica aderasera multi oameni din alte patrii si din alte popoare.Pentru poporul sovietic civic si supranational multi cetateni ai altor tari si membri ai altor popoare n-au avut nici mama, nici tata si nici patrie adorata.
    Cand conceptul de natiune sovietica s-a daramat in urma fisurilor provocate de radacinile nationale ale popoarelor aglutinate, multi oameni au ramas dintr-odata fara patrie si fara popor.Poporul sovietic disparuse.Nationalismul ingust al popoarelor era vinovat.

  9. eu****** spune:

    Nu stiu daca exista, dar cred ca ar putea sa fie utila o istorie adevarata a comunismului in Romania: cum a aparut, cum s-a dezvoltat, care au fost principalele “figuri” politice si culturale care au marcat perioada si au adus “contributii’, s.a.

    Am impresia ca sunt prea putine persoanele interesate sa studieze aceasta perioada, sa isi aduca contribuitia in acest domeniu si atunci poate niste burse ar stimula interesul pentru niste studii aplicate.

    Poate exista aceasta carte/aceste carti dedicate istoriei comunismului in RO si nu le cunosc …Sunt multe pete albe in istoria din RO din perioada interbelica, si sunt elemente importante de cunoscut, care definesc aceea etapa de istorie. Prea putine filme documentare sau artistice legate de aceea epoca, este drept poti gasi franturi din atmosfera acelor vremuri in cartile de literatura, dar…

    Pe de alta parte imi pun serios problema cine va stii ca intr-o zi, in Parlamentul Romaniei, un Presedinte a condamnat comunismul avand la baza un studiu…
    Nu cred ca apare aceasta informatie documentata intr-un manual de istorie…

    Poate este util si un concurs organizat pentru liceeni care sa trimita eseuri despre cum percep ei perioada comunista, concurs care sa fie organizat de o institutie sau o fundatie si sa fie rasplatite cele mai bune lucrari cu premii, oferite de organizatii internationale recunoscute pentru lupta impotriva comunismului/ drepturile omului din USA, Franta, Norvegia, etc. Tinerii sunt cei care pot duce mai departe propriile lor cercetari si insufleti memoriile pentru ei si pentru cei care vor sta alaturi de ei.

    Imi cer scuze, am fost un pic mai departe de subiect, dar m-a pus serios pe ganduri perversa sinteza despre fascizarea comunismului romanesc.

    Am plecat de la observatia ca lumea este grabita si vrea sinteze/sumare info, vrea mai apoi sa afle mai multe, si uite asa ajunge fara sa vrea intial la nevoie de a citi mai multe documente stiintifice.

    • Indraznesc sa amintesc ca exista lucrarea mea “Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc”, aparuta in traducere din engleza la Polirom in 2005 (o noua editie va apare in 2012 la Humanitas). Este prima istorie a comunismului romanesc bazata pe acces la arhivele Biroului Politic si ale Secretariatului CC al PCR. In plus, propune o viziune comparativa a experientei romanesti, raportand-o la cele din alte state satelizate. Exista mai vechea “Istorie a stalinismului din Romania” de Victor Frunza. Exista un manual de “Istoria comunismului din Romania” aparut de-acum in doua editii, la Polirom, sub egida IICCMER, in care se spune cand a avut loc condamnarea comunismulkui si se explica semnificatia acelui decisiv gest politic. Manualul este folosit la cursurile de istoria comunismului romanesc, o disciplina facultativa, din licee. Dr Raluca Grosescu, directoare de departament la IICCMER, este direct implicata, impreuna cu alte colege si alti colegi, in actiunile educationale atat de necesare. Gasiti mai multe informatii pe site-ul IICCMER:

      http://www.crimelecomunismului.ro

      Tin sa sublinez rolul esential al Academiei Civice, al Centrului de Cercetare a Comunismului, al Memorialului de la Sighet in lupta pentru salvarea memoriei acelor vremuri.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)