Home » Politica & Doctrine » Citesti:

Propunerile USL avansate la Cotroceni par rationale

Stefan Vlaston iunie 21, 2011 Politica & Doctrine
34 comentarii 3,253 Vizualizari


Mie nu mi s-au parut deplasate. Reactia presedintelui Basescu, precum ca am intra in instabilitate politica, nu sta in picioare. Pentru ca acum tot instabilitate politica avem. Coalitia de guvernare nu pare sa se inteleaga asupra reorganizarii administrative, iar maghiarii nu cedeaza atunci cand le sunt amenintate interesele fundamentale. Pentru trecerea propunerilor de modificare a Constitutiei este nevoie de 2/3 din voturi. Fara voturile opozitiei e  clar ca nu se poate. Relansarea economica nu este de loc sigura, mai ales in contextul revenirii instabilitatii economice, prin detonarea crizei datoriilor suverane. Fara schimbarile aduse de modificarea Constitutiei si reorganizarea administrativa, ratiunea de guverna a actualei coalitii dispare. Nu mai poate lua decizii majore. Doar sa agonizeze pana la alegerile la termen, cu pierderi electorale imense. Chiar daca se face de rusine, apeland la pomenile electorale pe care acum le condamna cu vehementa.

O rupere de ritm in actul guvernamental este necesara. Chiar presedintele credea acest lucru in februarie, cand a presat, fara succes, pentru instalarea unui guvern tehnocrat.

Sa  analizam pe rand propunerile USL de la intalnirea cu presedintele.

  1. O comisie de specialisti in economie, tripartita, putere, opozitie si BNR, care sa decida ce este de facut pentru a reduce amenintarile si derapajele induse de o noua, eventuala, criza economica.  Cum probabil arbitrajul si cuvantul decisiv il vor avea specialistii BNR, e posibil ca deciziile sa fie cele corecte.
  2. Un guvern de tehnocrati care sa gestioneze treburile curente si sa organizeze alegerile anticipate din noiembrie 2011. Nu e prima data cand se apeleaza la aceasta solutie. Avantajele ar fi: organizator neutru al alegerilor anticipate; eliminarea riscului pomenilor electorale; micsorarea cheltuielilor bugetare prin rectificari negative ale bugetului; aplicarea masurilor decise de comitetul tripartit, in domeniul economic; cel mai important, depolitizarea administratiei centrale si locale.
  3. Elaborarea legii electorale pana la 15 septembrie, prin acceptarea unui numar maxim de 300 de parlamentari, conform votului de la referendum.
  4. Alegerile anticipate ar urma sa se faca pe acest numar de parlamentari, cu pastrarea celor doua camere ale legislativului.
  5. Discutarea in noul parlament a modificarilor constitutionale si a reorganizarii administrative. Cum acum nu prea exista sanse pentru realizarea acestui obiectiv, ramane posibilitatea impunerii sale in urmatorul parlament.
  6. Organizarea referendumului pentru aprobarea modificarilor la Constitutie simultan cu alegerile locale din iunie 2012

Oricat nu ar conveni PDL sa cedeze initiativa, ce a realizat pana acum e bun realizat. Mai departe nu poate merge, pentru ca nu mai are majoritate parlamentara, nici macar fragila. Si atunci, in loc sa agonizeze inca un an, intre ciocanul opozitiei si nicovala propriei clientele, chiar decimata de DNA, cel mai corect ar fi sa accepte propunerile USL.

Si mai e ceva. Este posibil ca DNA sa dea iama prin structurile guvernamentale de nivel inalt, printre sefi marcanti de institutii centrale, situatie in care pierderile de imagine ar fi catastrofale pentru PDL. Cazul Mironescu a fost doar un avertisment.

Exista posibilitatea ca dupa alegerile anticipate configuratia noului parlament sa fie favorabila actualei puteri. Pentru ca eventuale derapaje economice n-ar mai fi decontate de actuala coalitie de guvernare. Daca stie sa-si prezinte cum trebuie realizarile, enumerate si de presedintele Basescu, ar putea castiga cel putin tot atatea locuri cate are in prezent. Poate chiar mai multe. Dar atunci ar avea alta legitimitate. Apelul la popor, atunci cand toate drumurile par blocate, este tot timpul corect si legitim. Asa cum se intampla si in alte tari.

In opinia mea, USL se iluzioneaza atunci cand crede ca electoratul va merge pe mana unor programe iluzioniste, demne de Iosefini, doar pentru ca i s-au taiat veniturile, pentru care nu existau si nu exista nici acum resurse. Inghitirea, pe nemestecate, a unor promisiuni electorale fara acoperire nu mai sunt specialitatea noastra, a romanilor. Am depasit faza asta.

In concluzie, instabilitate politica avem si acum. Mai rau de atat nu ne pot aduce propunerile USL.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "34 comments" on this Article:

  1. profesorul judex spune:

    “Inghitirea, pe nemestecate, a unor promisiuni electorale fara acoperire nu mai sunt specialitatea noastra, a romanilor. Am depasit faza asta.”

    Din nou naivitate marca Vlaston. Nene Vlaston imi place cum crezi matale ca in noiembrie romanii s-ar trezi si ar vota actuala putere. E definitoriu pentru analistul Vlaston, un prescolar in ale politicii…Acuma ai scris un articol dupa matale echidistant. Adica ia uite fratilor ca eu chiar sunt analist! hahahahahaha

    • Kor spune:

      Pai… si tu faci la fel. Te trezesti vorbind in numele tuturor romanilor. Acuma eu, intre tine, un ilustru neica nimeni, si domnul Vlaston as inclina spre varianta a doua.

      • judex spune:

        Toate sondajele de opinie nu dau PDl peste 20%. Cum naiba credeti voi ca in 5 luni, pierzand puterea PDL ar ajunge la 40%?? Hai sa fim seriosi. O fi nea Vlaston celebru nu zic nu. Dar e celebru pentru ochelarii de cal pe care ii are in politica. Omul care pana in 2008 a fost in PNL si la cateva luni combatea puternic regimul Tariceanu….Decat asa mai bine un ilustru necunoscut…

  2. Iancu Jianul spune:

    1. Exista deja o comisie bipartita putere + BNR. Ce a aduce USL (=PSD) intr-o comisie tripartita?
    Care e oferta lor? Ca in mod normal cand vrei sa intri intr-un grup trebuie sau sa fii invitat pt. ca esti o valoare sau sa oferi tu ceva de valoare. In plus dupa tonul belicos al celor doi (Crin si Victor) nu pare sa existe o dispozitie spre dialog daramite spre dialog profesional, astfel incat cel mai probabil BNR ca institutie aproape academica s-ar retrage dintr-o astfel de schema sa isi vada de treburi serioase.
    2.Guvern de tehnocrati? Cine ar fi aceste personaje de basm? profesionisti care nu sunt aliniati politic? Aveti o dovada palpabila ca ei exista in numar suficient? A incurajat cineva in Romania, cu exceptia catorva insule, idependenta si competenta in gandire – care ar trebui sa fie o trasatura fundamentala a tehnocratului? sau tehnocrati gen Petre Roman – ca parca si el se intitula asa?
    3. care e aportul PSD aici? ca nici o clipa nu au initiat,gandit sau promovat trecerea la 300? deci de fapt care e propunerea? promovarea unei prevederi constitutionale ca lege ? Si pe 15 octombrie dubleaza la 600 cu o noua lege? Nu ei au initiat traditia legilor care se amendeaza pas cu pas?
    4.5.6. din categoria amanam cat se poate ca poate uita lumea si ramane tot asa

    • PDL nu are decat de pierdut prin ramanerea la guvernare, in pozitia de guvern minoritar. Maghiarii nu cedeaza in problema reorganizarii administrative, dispare esenta lor de a exista. Doar daca presedintele mai are cine stie ce asi in maneca. Dar m-ar mira.

      • Iancu Jianul spune:

        Nu stiu ce pierde PDL dar dupa mine in cazul in care revenim la PSD noi pierdem sigur.
        Altfel Presedintele e foarte tare – s-a prins de punctele slabe ale USL cum ar fi faptul ca nu prea gandesc cu capul lor, nu sunt prea destepti si aplica acceasi algoritmi. Si atunci le arunca cate un os de ros intr-o maniera pavloviana (cum a fost si chestia cu primariile din bucuresti) astia mai rod, mai latra dar intre timp se face treaba importanta dupa care e too late (ups, poate nu trebuia sa deconspir aceasta stategie extrem de amuzanta de altfel). La fel cred ca este cu maghiarii care prin convergenta judetelor lor sarace or sa o duca mai bine (ca populatie) deci castiga electroal iar in rest se va gasi vreo compensare pentru baietii din frunte.
        Ce parere aveti? Prea optimist?

        • Important este ca fara voturile opozitiei nu mai poate avansa reforma. Si atunci?

          • Iancu Jianul spune:

            Va referiti la reforma constitutionala? Ca in rest nu vad de ce nu ar avansa. Sau imi scapa mie ceva?
            Si ce e cu instabilitatea politica la care faceti referire? Poate ca e bine ca totul se joaca mai la limita – exista motivatii presante care sa combata duplicitatea si indolenta caracteristica, ca pana acum prea a fost un soi de love affair intre toti politicienii – dupa modelul in care o mana spala pe alta.

            • UDMR nu va ceda in privinta reformei administrative, iar pt. Constitutie trebuie 2/3. ce alte masuri de reforma, care sa-i justifice existenta, mai poate lua guvernul?

        • Sare'n Ochi spune:

          de la Marius Mistretu din Japonia citire (despre cum nu ar mai fi nevoie de 2/3 din Parlament daca s-ar tine cont cu adevarat de ce spune Constitutia despre suveranitatea vointei poporului):
          “Despre revizuirea Constituţiei, Constituţia zice:
          ARTICOLUL 151
          Procedura de revizuire
          (1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
          (2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
          (3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.
          Constituţia nu prevede termene pentru adoptarea/ respingerea/ (eventual modificarea) proiectului de revizuire a Constituţiei. Doar condiţii numerice (2/3 şi resp. 3/4) dar atemporale. În acest caz, trebuie căutată reglementarea termenelor în legi de rang inferior.
          Observăm că constituţional, decizia definitvă îi aparţine poporului. Parlamentul este doar o verigă în lanţul procedural. În cazul Constituţiei, Parlamentul nu este autoritate legiuitoare deplină, ci doar îi propune poporului un proiect. Pentru că, orice Constituţie, este sfinţită NUMAI prin referendum. În cazul Constituţiei, nu e nevoie nici măcar de promulgarea de către Preşedinte.
          Întrebarea este: dacă nu există un termen pentru rezoluţia Parlamentului, dar, în numele suveranităţii poporului, (art. 2) în acord cu cele trei regulamente ale Parlamentului*, şi cu avizul Curţii Constituţionale, poate fi supus proiectul de Constituţie direct referendumului?
          Eu zic că da, dacă interpretăm tăcerea Parlamentului drept unanimitate (1/1). 1/1 > 3/4 > 2/3. Avem toată legitimitatea să interpretăm tăcerea drept unanimitate, întrucît, art. 2(2) spune că nicio persoană şi niciun grup nu poate exercita suveranitatea în nume propriu. Or, temporizarea indefinită de către Parlament ar contraveni art. 2(2).
          Nu trebuie să ne fie teamă de bypasarea Parlamentului. Istoria înregistrează o grămadă de Constituţii, (democratice şi robuste) care au ocolit procedurile parlamentare înainte de a fi adoptate de popor. În Islanda, grupul de reflecţie asupra revizuirii Constituţiei este format din cetăţeni simpli, aleşi la întîmplare. Constituţia este întocmită de popor, pentru popor, iar nu numai pentru fonfăiţii parlamentari.”

      • Leonard spune:

        Ideea anticipatelor mi se pare inacceptabila pentru PDL. Nu cred ca exista vreun guvern care sa poate evita pomeni electorale (și încă de doua ori, în ani consecutivi). Masurile curente trebuie menținute pana la alegeri ca să se vadă rezultate.

        Mi se pare infinit preferabil sa se găsească un compromis cu UDMR sau sa dea înapoi la regionalizare. Guvernul nu a căzut încă.

        Pe de altă parte este perfect rezonabil sa se lungească dezbaterea pe regionalizare și constituție. Și referendumurile locale sunt o idee bună.

    • Ce se va intampla dupa ziua de luni, daca UDMR zice NU? Care este solutia de back-up? N-am inteles din expunerea presedintelui. Era convins ca se vor gasi solutii, ca orice e mai bine decat este acum. Adica si cedarea la santajul UDMR?

      • Florentin spune:

        Macar UDMR joaca… parsiv sau nu asta este alta problema. Dar ceilalti doi stau pe tusa si tipa, asta e tabloul care ar trebui sa-l pictati. Cu ce propuneri au venit? Alegeri anticipate? E o lipsa mare idei in opozitie, asta se vede si am incredere ca la alegeri vor fi taxati asa cum se cuvine.

  3. Radu spune:

    Cu tot respectul, cateva observatii la cele 6 puncte:
    1. Judecand dupa disponibilitatea la dialog manifestata azi de USL nu mi-as face mari sperante. Ar iesi un dialog al surzilor cu BNR in calitate de martor stupefiat.
    2. Pentru un guvern tehnocrat iti trebuie in primul rand tehnocrati. Care in acest moment nu se prea inghsuie sa stea in fata. Care tehnocrati trebuie sa convina ambelor parti (si ajungem din nou la povestea cu disponibilitatea a dialog). Care tehnocrati vor primi promisiuni de independenta si suturi in popou daca se tin de treaba (vezi avantajele enumerate de D-vs).
    3. Cum poti convinge onoratii nostri parlamentari sa adopte pana in septembrie o lege care contravine intereselor lor fara a le oferi ceva la schimb? Contradictie cu punctul 2 – guvern tehnocrat care nu face jocul clasei politice.
    4. In primul rand, la referendum s-a votat si trecerea la parlament unicameral. In rest, aceleasi probleme ca la 3.
    5. Amanarea revizuirii Constitutiei si respectiv a reorganizarii teritoriale pentru un viitor parlament e o metoda garantata sa scapam de ele.
    6. de acord, vezi insa punctul 5. Plus, cand Basescu a organizat referendum simultan cu alegerile aceiasi vajnici din USL (pe atunci inca PNL, PSD, PC) vedeau in asta o incalcare a Constitutiei, motiv de suspendare etc.

    • BalL spune:

      Cand a fost propus drept prim-ministru un tehnocrat – vezi Croitoru – care a fost reactia opozitiei ? Propunerea lor (dom’ profesor Johannis) nu se incadra de nici o culoare in categorie…

    • precaut spune:

      foarte OK observatiile. Mai adaug: care tehnocrat are curajul de a reforma ajutoarele sociale? dar procedurile de licitatie publica (vezi suspendarile de la UE)? Scopul cererii lui Ponta e clar: nu se mai face nimic pana la alegeri si nimic cu totul dupa!

  4. Bruner Fox spune:

    De acord cu Dvs, domnule Profesor, propunerile par rationale .Si chiar sunt. Ce ii sperie pe USL-asi e reorganizarea administrativa.Si faptul ca la viitoarele alegeri locale nu vor mai avea zeci de mii de trepadusi.Este greu de imaginat o regiune cu peste 300 de comune , cum ar rezulta din actualele propuenri.Trebuie unite si cate 3-5 comune, pentru a avea unitati teritoriale mai suple si a scpaa de cel putin 100 000 de consilieri si functionari locali.
    O regiune sa nu aiba mai mult de 50 de comune si 15 0rase,altfel este greu , poate imposibil de gestionat.
    Daca PDL trece legea de re-organizare prin asumare, atunci USL cred ca isi va retrage propunerile. Se pregateste sa mute Presedintele?

  5. victor L spune:

    O singura obiectie: faptul ca PDL si UDMR nu se inteleg pe o anumita lege nu inseamna instabilitate politica la guvernare.
    Astfel, orice coalitie la guvernare e supusa instabilitatii in orice moment.
    (cit desspre “interesele fundamentale”, nu uitati de legea minoritatilor; un troc ori un santaj ;)

    • Nu se imteleg nici pe statutul minoritatilor nici pe reorganizarea adtiva, iar pentru Constitutioe sunt necesare 2/3 din voturi. Pe ce se mai intelege actuala coalitie?

  6. florian 50 spune:

    Domnule Profesor ,
    in general va apreciez modul de a gindi,discuta, diseca un eveniment politic. De data aceasta consider ca ar cam trebui sa va contrazic- acordati un cec in alb credibilitatii si corectitudinii USL , sau conducerii bicefale ale acestui USL .
    Vorba lui nea Nicu Vacaroiu : parerea mea :
    1 . Comisie tripartita ? Doua parti se vor injura in permanenta sau isi vor pune talpi reciproc, iar cea de-a treia parte se va intreba cam ce treaba are ea p’acolo .
    1a . Cam ce termen de existenta va avea aceasta comisie ? Pana trece criza sau pana cind se va instala USL la putere ?
    2 . Guvern de tehnocrati . OK. Cine-l propune, cine-l conduce , cine-l formeaza, cine-l voteaza?
    3 . Orice lege – conf. realitatilor romanesti – poate fi anulata sau modificata . Avem experienta .
    4 . Alegeri anticipate . Sigur , de ce nu . Si-asa anul asta parca n-am avut nici-o campanie .
    4a . Pentru ce doua camere ? Inca n-au luat in discutie reforma administrativa .
    5 . Discutarea in noul parlament ” legal constituit ” modificarea constitutiei si reorganizarea administrativa . Cu USL la putere ? Va mai amintiti ” legea lui Ticu ” ? Amendamentele lui Basescu – referitoare la imunitate , la caracterul averilor samd nu vor fi nici macar pomenite . Si nu are dreptul decat la o retrimitere .
    6 . Va mai amintiti cum a fost ” referendata ” ultima varianta de constitutie ? Va imaginati cam cum va arata o constitutie ” prelucrata ” de Ponta si Antonescu ? Dar o reorganizare ? Probabil ca vom ajunge sa avem 62 de judete .

    • Si ramanerea guvernului Boc, in letargie, eventual guvern minoritar, ce inseamna? Nu cred ca maghiarii vor ceda, iar cedarea guvernului in fata santajului UDMR ar ostiliza populatia. Sa nu ne jucam cu focul.

    • Pai tocmai. Daca dupa anticipate, Ponta si Antonescu nu vor mai avea sprijin parlamentar, nu vor mai putea influenta discutia asupra modificarii constitutiei. Acum de unde 2/3 din voturi in parlament? ca nici reorganizarea adtiva nu poate trece.

  7. raj spune:

    As dori d-le Vlaston un comentariu dupa conferinta de presa a D-lui Presedinte din seara aceasta,un punct de vedere-

    • Am ascultat cu atentie cele spuse de presedinte. Argumentele impotriva propunerii USL duc la concluzia ca in Romania nu vor fi niciodata posibile anticipatele, din motive de instabilitate. Chiar daca propunerea de calendar a USL pare f. stransa, nu inseamna ca nu s-ar putea face, eventual cu intarziere de 1-2 luni.

      Logica era ca fara UDMR reorganizarea adtiva nu se poate face, cedarea in fata pretentiilor (santajului) UDMR va ostiliza populatia, iar de schimbarea constitutiei nici vorba, e nevoie de 2/3 din voturi. Se amageste dl presedinte ca USL va reveni la sentimente mai nobile si va vota Constitutia? Nu cred. Atunci, care e logica ramanerii la guvernare a PDL?

      • curios spune:

        A. ministri tehnocrati: va fi partidul X de acord cu propunerea partidului Y? si daca nu, la urmatorul ministru nu va fi invers? B. ce guvern de tehnocrati ACCEPTAT de opozitie va negocia cu FMI? si va accepta (doamne feri) ceva masuri dure cerute de UE, FMI sau de vreun vifor venind despre Grecia? PS. si ultima soparla (de fapt cea mai mare) : guvernul este cel ce croieste circumscriptiile electorale (sa nu uitam colegiile ciudate din 2008 create de Hrebe si B.Olteanu, doar doar se alege si Tariceanu), iar Ponta spera ca Catalin Voicu iesit din puscarie va croi cum vrea PSD (ironie gratuita?)

    • Dupa caderea guvernului Boc, in 2009, am stat vreo 3 luni cu guvern provizoriu si criza batea la usa. Si n-a mai murit nimeni. In Belgia parca, s-a implinit anul fara guvern.

      • Gamma spune:

        PDL -ii au si ei ceva de castigat aici ? Nu uitati sunt oameni , si nu orice fel de oameni ci politicieni . In plus “USL” si “bunastarea tarii” nu stau bine intr-o propozitie daramite in realitate , stiti doar ce au facut cand inca era bine .
        Ce garantii exista ca dupa ce castiga USL alegerile nu suspenda presedintele pe motiv ca e chior , il pun la loc pe Voicu la Interne si se apuca sa incinga tiparnita . De UE oricum li se rupe la toti , vedeti taxa auto.

  8. ovidiu spune:

    Va citesc cu interes comentariile.
    Din pacate acest comentariu este un comentariu pe text. Un comentator politic nu trebuie sa se rusineze de opiniile sale, ci trebuie sa si le sustina cu toata puterea si cu toata sinceritatea. Un comentator politic “neutru” , cine are nevoie de asa ceva ?
    Din punct de vedere politic comentariul mi se pare usor naiv. Va rog sa-mi scuzati acest epitet care vine de la o persoana mai tanara.
    Cei 2 s-au dus la Cotroceni doar pentru ca cineva de la ei din alianta mai citeste si sondaje de opinie, si stiu si ei sa citeasca niste trenduri pe aceste sondaje.
    Ei stiu ca au sanse mai mari daca se fac alegeri cat mai repede.
    Daca nu ar fi fost o schimbare in sondaje de ce ar fi renuntat cei 2 la sfidare si jigniri ?
    Daca cei din opozitie nu vor accepta modificarile la Constitutie in forma propusa de Presedinte vor avea foarte multe de explicat propriilor alegatori.

  9. jj spune:

    Nu mi se par realiste argumentele din articol.

    1. USL bate din pinteni sa avem alegeri anticipate anul asta doar ca sa poata sa capitalizeze rezultatele actuale din sondajele de opinie, care ii dau castigatori. Daca PDL le face pe plac si unge un guvern de “tehnocrati”, asta n-ar face decat sa inghete pur si simplu nepopularitatea PDL la stadiul la care e acum si sa adune puncte in dreptul USL care a facut posibila venirea unor “tehnocrati”, nu sa castige vreun timp de refacere a sanselor electorale pentru PDL.

    Asa cum e acum situatia, lasarea puterii de catre PDL la cererea USL echivaleaza cu o infrangere in fata USL. Daca guvernul apolitic va face lucruri bune, ele vor fi atribuite initiativei bune a USL; daca guvernul apolitic va lua masuri nepopulare sau in acest timp economia va recadea (iar USL cunoaste prognozele ca in T2-T3 sunt de asteptat rezultate mai proaste), toate acestea vor trece in contul nemultumirii fata de PDL. Era oricum jalnica dpdv politic ideea unui guvern tehnocrat impus de PDL, pentru ca prin asta PDL isi recunostea propria incapacitate de a guverna tara. Dar macar ar fi fost initiativa PDL, nu a opozitiei.

    2. Alegerile anticipate sunt semnul prin excelenta al unei crize politice atat de grave, incat nu mai poate fi rezolvata altfel. In alte tari sunt propuse alegeri anticipate daca puterea nu mai reuseste sa gestioneze economia, daca sunt manifestatii masive contra austeritatii, nu daca se ciondanesc doua partide care altfel sustin ambele aceeasi viziune asupra economiei. O tara unde au loc alegeri anticipate si inca dintr-un motiv atat de bizar e ocolita de orice investitor din lumea asta, mai ales intr-o perioada ca asta, cand aversiunea la risc e foarte, foarte mare.

    Iar noi recunoastem ca ne ameninta direct criza datoriilor suverane si stim ca stam prost cu economia, dar ne apucam sa facem alegeri anticipate dintr-un motiv ridicol, ca nu se inteleg unii pe o foaie de hartie pe care numai cativa oameni au vazut-o la fata! De unde pana unde reorganizarea administrativa si cearta cu UDMR au ajuns asa brusc problema nr.1 a tarii, ca pana mai ieri problema nr. 1 erau relansarea economiei si restructurarea companiilor de stat? De cand “fara schimbarile aduse de modificarea Constitutiei si reorganizarea administrativa, ratiunea de guverna a actualei coalitii dispare”? Nu scriati mai deunazi, cum sustinea pe atunci si Basescu, ca acum prioritare sunt masurile din programul cu FMI?

    Spre reamintire:
    “Programul FMI contine prevederi extraordinar de dure: eliminarea subventiilor la caldura, privatizarea managementului regiilor de stat, privatizarea sau inchiderea regiilor neperformante, reducerea deficitului bugetar la 4,4%, dar dupa noua metodologie din UE inseamna si mai putin, restructurarea aparatului bugetar in continuare, reducerea ajutoarelor sociale, etc. (…) Neaplicarea programului convenit cu FMI va conduce, cel mai probabil, la denuntarea acestuia de catre conducerea fondului. Sa vezi atunci la ce dobanzi uriase vom lua imprumuturile de supravietuire. Grecia scrie pe fruntea noastra!”
    http://www.contributors.ro/fara-categorie/cum-rateaza-emil-boc-sansa-de-a-fi-altfel/

    Acum nu mai sunt urgente toate astea? Cine o sa le faca si cand, daca urmeaza alegeri anticipate in noiembrie si pe urma mai dureaza inca o jumatate de an pana se inteleg partidele pe posturile din viitoarea administratie?

  10. David spune:

    Eu personal numesc aceasta alianta dintre Ponta si Antonescu – Aliabta PA! Adica un fel lasa-ne nene si la gara. Cand propui alegeri anticipate trebuie sa le produci nu sa le negociezi: ai voturi, darami guvernul, nu, astepti sa ai aceasta majoritate. De fapt ce a negociat astazi alianta PA? Ca vor fi 300 de parlamentari? Pai asta au decis romanii. Basescu si-a pus mandatul pe masa pentru schimbarea Constitutiei. Ei ce-au propus? In plus aici mi s-a parut o capcana a aliantei PA gandita de altii si pusa in gura lor de altii si pe care putini au sesizat-o: de unde si pana unde Presedintele are puteri constitutionale sa provoace alegeri anticipate? Daca ar fi spus da, opozitia ar fi avut toate motivele sa-i ceara suspendarea. Cred ca Alianta PA a gandit miscarea in doi pasi: mai intai aceptul pentru alegeri anticipate si apoi pentru ca le-a acceptat, supendarea. Eu am ZERO incredere in “cadourile” venite din capul lui Voiculescu si exprimate de PA.

  11. Hantzy spune:

    Stefan Vlaston spune:
    21/06/2011 la 13:58

    Interesant ce spuneti. Incercati sa schitati cateva principii, poate ne aducem contributia si largim modelul. Intelepciunea colectiva este superioara celei individuale.

    Chiar va intereseaza subiectul?
    Intreb pentru ca pareti mai preocupat de strategia PDL de a-si conserva imaginea.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Stefan Vlaston


Stefan Vlaston

Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educat... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)