Home » Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Recomandare de lectura: Despre resurectia negationismului securist

Vladimir Tismaneanu mai 12, 2013 Politica & Doctrine, Societate/Life
44 comentarii 2,546 Vizualizari

Nimic nu este mai revoltator, mai socant si mai repugnant in Romania de azi decat revenirea in discursul public a obsesiilor negationiste proprii demagogiei securiste. Se lucreaza intens si perfid la distrugerea imaginii celor care s-au opus sistemului totalitar si se incearca discreditarea actiunii de condamnare a comunismului ca regim criminal si ilegitim. Daca in urma cu doua decenii fostii securisti se multumeau sa stranga, in chip veros si venal, averi fabuloase, azi vor sa impuna si o naratiune absolut falsa despre cat de patrioti au fost in anii “rezistentei impotriva Kremlinului”.

O “rezistenta” ce avea loc in conditiile in care Romania era membra a Tratatului de la Varsovia si a CAER, iar sistemul politic intern era cel mai represiv din Europa de Est, cu exceptia, poate, a Albaniei. Nimeni nu neaga ca dictatorul roman, cel pe care Gorbaciov il numea “Adolf al nostru”, a sfidat uneori hegemonismul imperial al Moscovei si dominatia sovietica in miscarea comunista mondiala. Nu vad o problema in a admite aceste lucruri. Dar nu a incercat niciodata sa mearga dincolo de limitele permise de Kremlin. Era previzibil, iar Moscova l-a tolerat ca pe un tantar uneori enervant, un personaj iritant si excentric, absorbit de propria imagine, in fond de un nesfarsit ridicol, de “Nicolae Viteazul”, dar in niciun caz ca pe promotorul unui risc geopolitic major ori al unui model alternativ de socialism (cazurile Nagy si Dubcek). Priviti scena depunerii juramantului in martie 1974 ca presedinte al RSR (alaturi de marioneta Stefan Voitec, cu sceptrul prezidential in mana, cel elogiat de Salvador Dali intr-o faimoasa telegrama de felicitare a carei publicare in “Scanteia” l-a costat functia pe directorul adjunct al “Agerpres”-ului in clipa cand s-a inteles ca marele pictor isi batuse joc la modul absolut de micul tiran de la Bucuresti) si daca nu izbucniti in ras, mi-e teama ca aveti probleme cu umorul…

Ceausescu receiving the presidential sceptre 1974.jpg

In politica interna, urmand linia lui Gheorghiu-Dej, Ceausescu era mai catolic decat Papa, adica mai stalinist decat Brejnev. Cand URSS a pornit pe drumul reformelor reale, dupa venirea la conducerea PCUS a lui Mihail Gorbaciov, Ceausescu a incetat sa mai conteze pentru Vest ca un pion relativ anti-sovietic. Era un dinozaur stalinist si asa a fost tratat de catre Occident si de catre Gorbaciov. Securitatea, atat cea interna si cea externa, a fost subordonata vointei sale, a fost un instrument pentru perpetuarea dictaturii initial oligarhice, ulterior tot mai personalizate. Securitatea nu a fost creata, cum afirmau fractionistii care au trimis “Scrisoarea celor 6″, pentru a servi “oranduirea socialista impotriva claselor exploatatoare”. Niciun disident nu ar fi putut sa emita o asemenea enormitate.

A nu recunoaste diferenta intre nostalgicii Securitatii “originare”, “scut si sabie” a partidului comunist, si disidenti este o proba de revizionism istoric stupefiant. Orice om informat si de buna credinta stie ca Securitatea a fost institutia criminala care, din prima si pana in ultima ei clipa, a sustinut un regim criminal. Ca Brucan, Apostol, Barladeanu si Parvulescu nu credeau acest lucru, era normal. Ca unii fosti disidenti si istorici ai comunismului il ignora este cu totul altceva si e intristator…

In aprilie 2006, la Bucuresti, am participat, invitat de politologul Dan Pavel, la o dezbatere organizata de Fundatia “Horia Rusu” pe tema “Procesul comunismului”. Venisem in tara pentru a porni activitatea Comisiei Prezidentiale. Prezent la conferinta, fostul presedinte Emil Constantinescu m-a intrebat ce voi face daca nu vom ajunge la condamnarea institutiilor care au calcat in picioare ideea de lege in Romania. Am declarat atunci public ca daca nu vom condamna Securitatea ca institutie criminala pe intreg parcusul existentei sale, eu voi face opinie separata si voi rosti public pozitia mea. Nu a fost cazul, “Raportul Final” a spus apasat ceea ce trebuia spus. Dar, in mod cu totul neintamplator, la cateva zile dupa acea declaratie, incepea o campanie de o amplitudine, intensitate si ticalosie greu de imaginat impotriva mea. S-a produs un tsunami al calomniilor nerusinate.

Exact acum sapte ani, de Mother’s Day, aparea pe prima pagina a cotidianului “Ziua”, condus de Sorin Rosca-Stanescu, o infamie semnata de un oarecare Vladimir Alexe. Titlul era “Agentul Volodea”. Nu eu, ci Mircea Dinescu, l-a numit pe acel Alexe “magar antisemit”. Ulterior, cand Colegiul CNSAS a decis in unanimitate ca n-am avut niciodata vreo legatura cu Securitatea, Rosca-Stanescu si-a cerut un fel de scuze din varful limbii. Dar a trimis la un “material” scris de fiul fostului ministru Ioan Avram Muresan, puscariasul de azi, in care eram calomniat in chip ordinar. Autorul acelui text, un tanar consultant politic cu stranii contracte si contatce, s-a stins intre timp din viata. Sa-i fie tarana usoara. Nu fac parte dintre cei care poarta pica. Retin, oricum, ca in “Ziua” si in “Formula AS”, profesorul Dan Pavel a raspuns in repetate randuri cu argumente irefutabile acelor ineptii.

Sinteza perversa dintre stalinism si fascism, realizata de regimul Ceausescu, este azi celebrata drept o expresie a curajului si demnitatii. Stefan Andrei si Constantin Olteanu, Silviu Curticeanu si Dumitru Popescu, Aurel Rogojan si Olivia Clatici scriu carti in care nu numai ca nu se caiesc, ba chiar dimpotriva, sunt mandri de faptele lor. Au facut ce trebuia si ar mai face-o inca si inca odata. Nu victimele lor au dreptul la empatie, ci ei, acesti imaculati luptatori pentru “binele tarii”. Minciuna, lipsa de decenta si insolenta se contopesc in acest gen de “literatura”. Fostul sef de cabinet al lui Iulian Vlad, amintitul Rogojan, publica de zor editoriale in “cotidianul.ro” si ne delecteaza chiar cu un volum aparut exact acolo unde trebuia sa apara, adica la editura condusa de Petru Romosan. S-a trecut de faza elucubratiilor gen Pavel Corut, acum au intrat in scena grangurii. Generalul-securist Vlad este oaspete de onoare la diverse lansari de carti (in primul rand volumele lui Larry Watts, angajat, din cate se stie, la Cotroceni in timpul cand Administratia Prezidentiala era condusa de Ioan Talpes). Pe cand cartea de “memorii” a lui Iulian Vlad?

De Ion Iliescu nu mai vorbesc. In cazul sau, recomandarea de lectura ar trebui sa fie sentinta pronuntata in Guatemala impotriva fostului dictator Efrain Rios Montt, condamnat la 80 de ani de inchisoare pentru genocid si crime impotriva umanitatii.

Recomand aici un excelent articol scris de jurnalistul Petre M. Iancu de la “Deutsche Welle”. Folosesc acest prilej pentru a ura postului de radio “Deutsche Welle”, la sase decenii de existenta, ani multi si prosperi. Am colaborat indeaproape cu acest post, la un moment dat am avut o rubrica saptamanala din care s-a nascut volumul “Scrisori din Washington. Reflectii despre secolul douazeci”, aparut in 2002 la editura Polirom.

“Mai poate avea loc o revoluţie în România? Dacă da, ea se va îndrepta, sper, contra hidoaselor metode de promovare a represiunii şi restauraţiei totalitare prin calomnii…

Am fi vrut să-i uităm. Dar cum am putea? Securitatea şi apologeţii ei continuă să mizeze pe amnezia şi dezinformarea noastră, pe manipularea memoriei, a iubirii de neam, pe calomnierea ca instrument represiv, de intimidare şi de blocare a adevărului. Toate spre a reabilita poliţia politică şi a promova restauraţia.
Misiunea executată de apologeţii din trusturile patronate de oligarhia securistă şi de lacheii lor e simplă. Seamănă cu a naziştilor care, acum exact 8 decenii, ardeau cărţile disidenţilor în piaţa publică spre a spulbera, după ce puseseră mâna pe puterea politică, şi orice urmă de opoziţie spirituală. În România contemporană se încearcă punerea pe rug, prin calomnie, a reputaţiei ziariştilor şi cărturarilor independenţi. Prin minciuni, răstălmăciri, revizionism şi torpilarea oricărei dezbateri oneste, diferenţiate se grăbeşte actualizarea şi reeditarea trecutului, cu tot cu represiunea lui totalitară, dar în aşa fel încât, pentru a-l evoca pe Aldous Huxley şi al său Brave New World, tirania să înceapă să ne placă.

Într-o atmosferă otrăvită de eşecul intelectualităţii româneşti de a profita de un răstimp de aproape un sfert de veac spre a aborda diferenţiat vinovăţiile trecutului, a decanta şi tranşa problema memoriei şi chestiunea complicităţilor cu regimurile totalitare, acest obiectiv nu e utopic. Nu întâmplător, în România multora le place primitivul ton xenofob şi antioccidental din vituperaţii antieuropene gen Crin Antonescu. Ton, ce reaminteşte fatal de „mândria naţională” indusă, ca surogat de pâine, de propaganda regimului comunist, milioanelor de muritori de foame şi de frig din România ceauşistă.

Mai ştim oare ce a declanşat evenimentele din decembrie 89? Ne dăm seama cum se manifestă actualmente spectrul infamiei ceauşiste? Cum poate fi exorcizat? În frica de pedepsele draconice pentru un avort şi de controalele poliţiei politice; în frigul din case, când, lihniţi de foame cum erau, părinţii nou-născuţilor se luptau cu cele 2-3 grade din locuinţe, punând pe copiii lor încă o pătură şi încă una, în speranţa că măcar bebeluşii vor supravieţui; în toate acestea şi în insuportabila minciună zilnică a propagandei rezidă cauzele revoluţiei din 89. Or, pentru toate acestea, pentru torturarea, decenii la rând, a românilor de vină e securitatea. Nu doar cea din epoca, din fericire scurtă, a cuplului Ana Pauker – Gheorghiu-Dej, ci şi din cea neaoşă, ceauşistă…

Când, în 1989, în ciuda teoriei puciului şi-a insistenţelor unor pseudo-istorici asupra presupusei prezenţe a unui „mare număr de ruşi” la Bucureşti, tinerii români au ieşit în masă în stradă, revolta lor a fost una anti-securistă. Când liceenii şi studenţii s-au confruntat cu „teroriştii”, încercând să oprească tancurile dictaturii cu pieptul gol, când şi-au dat viaţa strigând, „vom muri şi vom fi liberi”, nemernicia criminală a comunismului care-i ameninţa nu era anonimă. Avea un chip. Era chipul ofiţerilor şi agenţilor poliţiei politice, cu gradele şi numele lor. Era faţa sinistră a unor generali de securitate precum Pleşiţă, Iulian Vlad, ori adjunctul acestuia, Aurel Rogojan.

E incontestabil că, dacă spre deosebire de toate celelalte din estul şi centrul Europei, revoluţia română a fost, câtă a fost, una sângeroasă, acest fapt s-a datorat, în mare măsură, ticăloşiei poliţiei politice comuniste. Care, sub Ceauşescu, nu s-a rezumat „să apere ‚cuceririli’ revoluţionare”, în speţă averile imense acumulate de nomenclatura comunistă, să-i spioneze şi să-i prigonească pe români, ci-şi inventase sieşi şi o falsă justificare patriotică. Securitatea ar fi fost, vezi bine, nu atât o simplă organizaţie criminală, precum Gestapoul, cât, în opinia unora dintre mai-marii, generalii şi ofiţerii ei, un aparat chipurile „de apărare” a naţiunii în faţa ruşilor, ungurilor şi altor „alogeni”. Realitatea e alta. Au scos-o în evidenţă disidenţii, “transfugii”, istoricii oneşti, securiştii convertiţi la antisecurism şi democraţie precum Pacepa. Pâinea cea de toate zilele a poliţiei politice era represiunea. Era prigonirea, reprimarea, reeducarea poporului român.

Or, în ultimii ani, revizionismul istoric care neagă această realitate sau o minimalizează şi o relativizează, aşa cum s-a făcut şi cu Holocaustul, s-a văzut umflat cu pompa. S-au înmulţit îngrijorător apologiile cu inflexiuni fasciste şi legionare la adresa naţional-comunismului securistic, laudele aduse orientării antisemit-xenofobe şi rasiste a poliţiei politice a regimului ceauşist. Declanşată de mult, semnalată de observatori competenţi, precum fostul disident Gabriel Andreescu, ori de şeful Comisiei de istorici care a întocmit valorosul Raport de condamnare a comunismului, Vladimir Tismăneanu, aceste panegirice fac parte dintr-o sistematică şi amplă campanie. Scopul ei e reabilitarea securităţii şi pregătirea terenului ideologic al restauraţiei.

Se tricotează la aceste obiective nu doar în cărţile unor istorici răstălmăcitori ai trecutului, de pildă, prin trivializarea şi relativizarea Holocaustului, precum ale americanului Larry Watts, un entuziast adulator al “geniului” diplomatic al lui Ceauşescu. Watts, care sugerează că oameni ce-au trădat comunismul, precum Pacepa, ar fi în realitate inşi care i-ar fi trădat pe români a devenit, ca istoric, un soi de pontif, de alibi şi martor principal în confecţionarea restauraţionistelor mitologii ceauşiste.

Se lucrează la aceiaşi campanie şi în blogurile care, departe de a înfiera comunismul, aşa cum vor să pară, susţin în fapt astfel de autori. Cu toţii utilizează toxic impulsurile naţionaliste româneşti spre a ridica osanale tezelor auto-justificative ale celor mai abominabile figuri ale poliţiei politice ceauşiste. Te întâlneşti la tot pasul cu aceste odioase exemplare. De pildă, dacă ai ghinionul de a da, în internet, peste un blog în genere plicticos, uneori imund, precum cel ţinut de un oarecare V. Roncea, un ins cu fumuri de jurnalism de investigaţie şi pretenţii de respectabilitate ong-istă. De ani de zile site-ul său iese în evidenţă prin campanii virulente de susţinere a securiştilor de rang înalt şi a pseudo-istoricilor cu obsesii ultranaţionaliste şi, pe de altă parte, de ţintuire la stâlpul infamiei a celor mai importanţi gânditori şi militanţi pentru democratizarea României.

Cu sete şi aprigă mânie proletară loveşte acest blog în toţi cei care au refuzat să înghită gogoaşa patriotismului securistic, care încearcă să demaşte manipulările sistematice ale specialiştilor în dezinformare din trusturile de presă controlate de oligarhia securistă, sau sunt pur şi simplu neobedienţi faţă de emanaţiile ei. Cei „demascaţi” alcătuiesc practic toată crema gândirii antitotalitare româneşti: Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieş, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismăneanu şi mulţi alţii. Sunt intelectuali de-o calitate maximă, cercetători, savanţi şi autori de o moralitate şi o competenţă profesională ireproşabile, oameni care se bucură, pe bună dreptate, de-o indestructibilă credibilitate internaţională.

În răspăr faţă de realitate şi de verdictele CNSAS unora dintre cei asasinaţi în efigie li se impută frecvent şi calomnios „turnătorii” la securitate imaginare, ori discutabile devreme ce n-au făcut rău nimănui. Ceea ce aminteşte de vorba unui fost disident potrivit căruia, „în România, securiştii strigă securiştii”. Alţii se văd învinuiţi din raţiuni de obârşie sau din te miri ce alte motive. În rândul celor atacaţi din greu autorul blogului cu pricina a inclus recent şi Europa Liberă şi Deutsche Welle. A făcut-o probabil în siajul vituperărilor din epoci de puci ale premierului Ponta, care înainte de a se hotărî să coabiteze, se plângea în vara anului trecut de prezumtivi jurnalişti chipurile „infiltraţi” de securitate în media occidentală.

În reacţie la articole în care s-a evidenţiat derapajul USL-ist şi modul în care se manipulează la Bucureşti opinia publică, n-a fost scutit nici autorul acestor rânduri de atenţia dezinformatorilor profesionişti. Astfel, între frânturi de semi-adevăr, de manipulări, dezinformări, „Caţavencii” şi în siajul lui alte site-uri, între care blogul lui Roncea, au lansat minciuni sadea. Mi s-a atribuit o denumire prezentată fals şi defăimător, ca fiind „numele meu real”, spre a se implica ori sugera că aş semna cu un pseudonim şi mi-aş ascunde obârşia.

În context se cere semnalat că, pentru oştirea denigratorilor, recursul la metoda securistă de tristă faimă a politicii de cadre comuniste, în speţă la calomnierea indirectă, prin trimiterea la „originile sociale nesănătoase” ale celui înfierat e un instrument tipic.

Inutil de speculat dacă aceste site-uri, din care unele pretind a fi de „investigaţie”, dar nu sunt, devreme ce nu s-au obosit să verifice informaţiile primite, au căzut în capcana întinsă de vreun ex-securist incompetent, dar dornic de-afirmare. Cu informaţii trunchiate extrase din dosarele pe care le-a întocmit poliţia politică în epoca în care-şi urmărea victimele se face de mult politică în România. Sigur e că, în ceea ce mă priveşte, publicarea lor este şi rodul fanteziei aprinse de USL-ism, Antenism şi anti-băsism. Fapt este că falsificarea realităţii, intoxicările şi calomnia se împerechează mai mereu cu tentativa discreditării celor care au pus constant umărul la eliberarea României, la consolidarea democraţiei româneşti şi a statului de drept. Plasarea dezinformatoare şi manipulatoare a unor nume de ziarişti în rând cu indivizii compromişi e o tipică metodă securistă şi, de altfel, un modus operandi care uneşte toate poliţiile politice ale tuturor sistemelor şi mişcărilor totalitare.

În fine, se cere spus clar: în pofida miturilor puse în circulaţie şi întreţinute cu ajutorul oligarhiei actuale spre a pune pe butuci memoria şi a desfiinţa libertatea şi viitorul european al României, atât securiştii, cât şi legionarii au trădat mârşav interesele naţionale. Patrioţi n-au fost. Patrioţi, din unghiul meu, s-au dovedit în schimb adversarii rinocerizărilor din toate timpurile, începând cu Mihail Sebastian şi continuând, după 1945, cu Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu. Între ei sunt oameni ca Noel Bernard, Vlad Georgescu, Nestor Rateş, Nadia Pohne, Tatiana Korn care au condus departamentele româneşti de la Europa Liberă şi Deutsche Welle, susţinând, din occident, prezervarea autenticelor valorilor româneşti. Unii cu preţul propriei lor vieţi.

Securiştii nu şi-au depăşit în schimb condiţia de torţionari, de prigonitori şi asasini ai românilor. Petre Badica afirma recent, în paginile României libere, că n-ar mai fi posibilă o revoluţie. Pentru că, altfel decât în 1989, când ne unea ura generată de Nicolae Ceauşescu, n-am mai şti azi pe cine să detestăm. Ba eu aş avea, parcă, o idee. Viitoarea revoluţie se va îndrepta, sper, contra hidoaselor metode de promovare a represiunii şi restauraţiei totalitare prin minciuni, dezinformări şi calomnii, ca şi împotriva marilor şi micilor lor şamani.”

Articol publicat de Deutsche Welle

http://www.polirom.ro/catalog/carte/scrisori-din-washington-reflectii-despre-secolul-douazec-976/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "44 comments" on this Article:

  1. Peter Manu spune:

    Aveti in intregime dreptate, atat dumneavostra cat si Dl. Petre Iancu. Exista insa o nuanta, care trebuie, cred, subliniata: nici Iulian Vlad, nici Dumitru Popescu nu mai pot influenta situatia Romaniei. Sunt destui insa, fosti colaboratori ai Securitatii, care au facut-o dupa 1989 si inca o mai fac. Iar condamnarea lor, cand se face, e timida (de cele mai multe ori) si incerta (in altele).

    De curand, un cunoscut ziarist a scris un articol de calda intelegere pentru trecutul Monei Musca. Altii au continuat sa-i acorde vizibilitate institutionala lui Sorin Antohi. Pentru unii, transgresiunile lui Al. Paleologu pot fi trecute cu vederea, pe motiv ca au fost marturisite de batranul turnator. In fruntea Sectiei de Stiinte Medicale a Academiei Romane este, de multi ani, Laurentiu Popescu, despre care s-au publicat documente autentificate de CNSAS care indica colaborarea platita cu Securitatea pana pe 21 decembrie 1989. In aceiasi sectie, activeaza, ca membru de onoare, C. Balaceanu-Stolnici, identificat drept informator al Securitatii inca din 2006.

    Un membru proeminent al Academiei a declarat , de curand, ca “nu ne intereseaza trecutul colegilor nostri, numai realizarile lor”. Orbirea voluntara, este, cum stiti, la fel de condamnabila ca si crima pe care o ignora sau minimalizeaza.

    • De acord, mentionati lucruri importante. Nuantele sunt neindoios necesare. Dar veti admite ca nici Sorin Antohi, nici Mona Musca nu influenteaza discursul public din Romania. Trustul “Intact”, proprietatea unui cunoscut si dovedit fost colaborator al Securitatii, o face din plin. In plus, cum am mai scris, dl Antohi si-a turnat cenusa in cap, a marturisit public ca a fost informator, s-a retras din dezbaterile publice. N-am auzit vocea Monei Musca din 2006 incoace. Dl Petre Iancu se refera la reabilitarea regimului Ceausescu in scrierile sustinute pe fata de fostii magnati ai Securitatii, inclusiv Iulian Vlad, intre care volumele aparute la editura RAO sub semnatura lui Larry Watts (despre al carui rol in cosmetizarea, ori mai precis, reabilitarea dictaturii antonesciene sunt sigur ca stiti). Volumul de memorii al fostul ministru al Apararii, secretar al CC cu ideologia, membru in Comitetul Politic Executiv, Constantin Olteanu, este o apologie a regimului prabusit in decembrie 1989. Vulgata national-securista nu numai ca a redobandit drept de cetate, dar incearca sa devina hegemonica. Promotorii ei sunt perseverenti, impenitenti si impertinenti.

      Nu Sorin Antohi, ci fostul informator Sorin Rosca-Stanescu este membru al Parlamentului Romaniei din partea PNL. Nu Mona Musca, ci Ion Ghise tine discursuri despre moralitate, ca si cum s-ar fi nascut ieri din spuma marii. Trecut prin inchisorile comuniste, cedand presiunilor Securitatii, Alexandru Paleologu a devenit informator. Dar si-a marturisit pacatele inainte ca acestea sa fie deconspirate. Eu unul nu l-as numi in ruptul capului “batranul turnator”. Termenul s-ar aplica unor Ivan Denes, Pavel Apostol (ce personaj abject!), Alexandru Rosca, Raul Sorban. Daca cititi amintirile doamnei Dorli Blaga Bugnariu veti constata aceste lucruri.

      Daca Sorin Antohi si Mona Musca sunt in fond inexistenti in dezbaterile politice si intelectuale de azi, n-as putea spune acelasi lucru despre istorici de real impact in Romania zilelor noastre precum raposatul Florin Constantiniu ori acad. Dan Berindei (vicepresedintele venerabilei institutii). Ambii, daca nu ma insel, au colaborat cu Securitatea. Cititi memoriile regretatului Serban Radulezcu-Zoner. Reamintesc ca actualul presedinte al ICR, Andrei Marga, figura proeminenta a PNL-Antonescu, a fost sursa a Securitatii cu numele de cod “Horia”. Si-a cerut vreodata scuze dl Marga? S-a cait precum Sorin Antohi? Tout au contraire

      • Peter Manu spune:

        Marturisirea pacatelor (spovedania pentru crestinii ortodoxi, confesiunea la catolici, Viduy de Yom Kippur in religia mozaica) e un act intre pacatos si Dumnezeu, care nu absolva, nu modifica si nu amelioreaza in nici un fel raul facut oamenilor. Spovedania ne poate asigura un loc in Imparatia Cerurilor (depinde de natura pacatului), dar nu ne scuteste de puscarie.

        • Cainta poate fi (si adeseori chiar este) un gest secular cu implicatii pentru o cultura a tolerantei si dialogului. De pilda, in Africa de Sud, Comisia perntru Adevar si Reconciliere a ascultat numeroase declaratii de penitenta din partea celor audiati, indiferent de tabara in care se aflasera in perioada apartheid-ului. Comisia a avut dreptul se ofere iertare publica. Dar era necesara o colaborare onesta si fara rezerve intre cel audiat si Comisie. Scopul era aducerea la lumina a adevarului istoric, cu maximum de rigoare si acuratete. Valoarea pedagogica a penitentei publice, a caintei, nu cred ca poate fi subestimata. Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a facut publica relatia de colaborare, ca informator, cu Securitatea in anii 50. Nu l-a constrans nimeni sa faca acea marturisire. Tocmai din acest motiv, pentru ca in acel moment era, cred, singurul inalt prelat care facuse acest gest, l-am invitat sa faca parte din Comisia Prezidentiala. A demisionat ulterior, in noiembrie 2006, din ratiuni personale, nu e cazul sa intru aici in detalii. Nu acesta este subiectul articolului.

          http://www.britannica.com/EBchecked/topic/607421/Truth-and-Reconciliation-Commission-South-Africa-TRC

          • Peter Manu spune:

            Vorbind despre Al. Paleologu ati spus ca si-a marturisit pacatul (s-a spovedit), nu ca s-ar fi cait. Cainta (sau pocainta in romaneste, metanoia in originalul Evangheliilor, t’shuvah in iudaism) este un act substantial diferit decat cel al spovedaniei. Facandu-l, il asiguram pe Cel de Sus ca am inteles ca am facut rau, ca ne pare rau, si ca nu vom face rau niciodata de acum inainte. Pe drept sau pe nedrept, acest act a fost/este luat in consideratie, cum spuneti, si in reatiile dintre oameni. Ramane numai sa stabilim cat de sincera este cainta celui care o declara, sau cat de interesata.

            • Nu am la indemana cartea, dar, din cate tin minte, Alexandru Paleologu a marturisit trecutul sau de informator intr-un volum de convorbiri cu Stelian Tanase. Cartea a aparut dupa 1989, dar dialogul avusese loc inainte. Cronologia marturisirii este importanta: in genere, informatorii ascundeau aceasta pata din viata lor (ma exprim eufemistic). Dl Paleologu a fost unul dintre cei mai apropiati prieteni ai lui N. Steinhardt. Nu am destule informatii, dar din cate cunosc, autorul “Jurnalului fericirii” stia de faptul ca dl Paleologu acceptase ceeea ce putem numi “pactul cu diavolul”. Nu a rupt relatiile cu el. Au ramas apropiati pana in clipa stingerii din viata a lui N. Steinhardt. Sunt alte persoane care pot spune mai mult pe acest subiect, inclusiv unii excelenti cercetatori de la CNSAS. Am folosit cuvantul “spovedit” in chip metaforic. Dl Tanase nu este preot :)

            • DanielS spune:

              Solicitarea caintei este o umilinta inutila, intrucit cainta ar putea fi o latura intima a pacatosului. Spovedania este suficienta, daca nu vrem sa rivalizam cu inchizitia.

          • Peter Manu spune:

            Din documentele CNSAS pe care le-am citii acum, rezulta ca: “Numitul CORNEANU Nicolae /…/ a fost recrutat la data de 3.01.1950 în problema culte-secte, iar pe perioada colaborării a dat dovadă de loialitate şi ataşament faţă de organele noastre achitîndu-se de toate sarcinile trasate pe linie de securitate. În anul 1957 s-a întrerupt legătura cu cel în cauză din lipsă de posibilităţi informative, iar în 19.11.1959 a fost reactivat de către Direcţia I Bucureşti şi menţinut în legătură pînă la data de 6.10.1982, cînd prin adresa /…/ dosarul personal al celui în cauză a fost transferat la Securitatea judeţului Timiş. /…/ a se aproba înregistrarea în calitate de informator a numitului CORNEANU Nicolae avînd numele conspirativ ‘MUNTEANU’.”

            Asadar, colaborarea lui Nicolae Corneanu cu securitatea a durat, cu mici intreruoeri, aproape 40 de ani. Acest lucru este in clara contradictie cu asertiunea dumneavoastra, care indica perioda colaborarii ca cea a anilor ’50. Nu este insa clar de ce a fost ales batranul turnator ca membru al Comisiei.

            • Ati verificat data la care a fost comunicata public informatia? Cand l-am invitat sa faca parte din Comisie, nu se stia despre perioada de dupa 1959. Ori, mai exact, eu nu stiam. Dl Corneanu, care marturisese publica colaborarea din anii 50 ( singurul prelat care a facut-o, repet) nu a participat la redactarea Raportului Final. A demisionat din CPADCR inainte de terminarea scrierii si redactarii acelui document. Vad ca va place formula “batranul turnator” :)

          • iosiP spune:

            Domnule Tismaneanu,
            Din cate stiu, in Africa de Sud iertarea a fost conditionata de acordul rudelor victimelor. Dar poate ma insel…

            • Trebuie sa verific si eu. Va multumesc ptr mesaj. Problema in Romania este ca discutia s-a purtat si se poarta ca si cum n-ar fi existat si alte comisii, ca si cum n-ar exista o experienta internationala etc

        • Hannibal Lecter spune:

          Vinovatia si iertarea in cultura perioadei comuniste : http://www.fileshare.ro/e29541020

  2. ALX spune:

    @Peter Manu
    Faptul ca Alexandru Paleologu a marturisit ca a dat informari la Securitate e un lucru pe care fiecare l-am primit asa cum am putut, dupa mintea si inima noastra si, cel putin pentru mine, nu este un lucru de trecut cu vederea. Dar ca dumneavoastra vorbiti despre el ca de “batranul turnator” este ceva respingator, dovada unei grosolanii sufletesti si a unei brutalitati de om fundamental necultivat, care ma infioara. Aproape ca mi-ati facut rau fizic.

    • Peter Manu spune:

      “Batranul turnator” reflecta adevarul: Al. Paleologu a turnat la Securitate, ani buni, pe cand inaintase binisor in varsta. Cum se poate spune altfel? Si, mai ales, de ar trebui spus altfel?

  3. DanielS spune:

    Mass media noastra a reflectat prea putin melancolia comunista, fata de raspindirea si intensitatea acesteia in rindul generatiilor mai vechi.

    Oamenii au avut o tinerete, o viata cu bucuriile ei. Nu le putem lua amintirile si nu le putem spune ca au fost rai in comunism, si nici n-am avea dreptate daca am incerca asa ceva. Am descoperit mai demult un coleg plingind, pentru niste pompe inutile, care nu mai functionasera de citiva ani buni si care trebuiau dezafectate. Pe om il incerca nostalgia pompelor. Erau o particica din viata lui. Mi-a parut rau de el, dar pe de alta parte m-am abtinut sa nu rid. Asa sint oamenii, asta-i realitatea.

    Comunismul este “pompa” unor nostalgii sincere, ce nu vor disparea decit odata cu disparitia fizica a oamenilor. Desigur, noi avem dreptate sa “dezafectam” comunismul. Adevarul trebuie spus. Dar nostalgia n-o putem anihila. Chiar si fostii securisti simt nostalgia cu sinceritate. Se lupta cu noi pentru a-si apara tineretea si munca. Chiar si securistii criminali se simt nevinovati. In fond si in definitiv au fost calai angajati legal. Unora le-a fost chiar greu sa depaseasca constiinta faptelor. Dar au muncit, au fost harnici, si-au facut datoria.

    Cine merita si cine nu merita mila noastra? In opinia mea, cam toti, dar in primul rind, victimele comunismului. Ideologia criminala trebuie extirpata pe “viu”. Din pacate, nu exista anestezic. Dar nici comunistii nu au administrat anestezice.

    • Cetatean spune:

      Ceea ce faci tu se numeste manipulare. Nu este totuna melancolia tortionarilor care isi amintesc ce bine era cand erau tineri, cu ce forta puteau sa aplice lovituri la talpi “dusmanilor poporului”, ce se mai distrau (“dar au muncit, au fost harnici, si-au facut datoria”), cu nostalgia detinutului politic care isi aduce aminte de sprijinul psihologic salvator pe care l-a primit de la colegul de suferinta. Oare “cine merita si cine nu merita mila noastra? ” Faptul ca “si securistii criminali se simt nevinovati” si ca “au fost calai angajati legal” nu ii umanizeaza si nu ii absolva de vinovatie (chiar daca au scapat de pedeapsa), asa cum nici criminalii de razboi nazisti nu au fost absolviti. Ceea ce spui tu: “nu le putem spune ca au fost rai in comunism”, este aberant.

      In comunism au fost oameni fara valoare care au avut cariere “stralucite” urcand pe “cadavre”, in timp ce oameni foarte valorosi si-au rata viata deoarece au preferat sa ramana cu constiinta curata.

    • iosiP spune:

      Chestiunea responsabilitatii morale (si legale) a calailor “angajati legal” a fost transata inca de pe vremea procesului de la Nuremberg.

      • DanielS spune:

        @ Cetatean si iosiP

        Subiectul comentariului meu a fost dinlauntrul perspectivei oferite de melancololia comunista, un fenomen mai raspindit decit este reflectat in mass-media. Sa nu uitam ca fostul partid unic a numarat 4 milioane de membrii.

        Bineinteles ca noi avem dreptate condamnind comunismul. Categoric unii calai sint mai responsibili decit altii. Dar melancolia comunista este persistenta, este fenomen de masa, un sport national. Deci, sa nu ne miram ca oamenii refuza sa accepte mizeria ideologica in care s-au complacut. Scuze, eram tinar, dar trebuie sa recunosc adevarul: ne-am complacut mai toti pina la revolutie.

        Sistemul comunist a fost un sistem, un mecanism politic, social, economic care ne-a afectat moralitatea. Nenorocirea indusa de sistem este mai mare decit suma cruzimilor individuale ale calailor. Prin rezonanta lasitatii si a indiferentei, oamenii au sustinut inconstient un iad care depaseste cu mult constiinta raului. Melancolia comunista nu va disparea si nici nu se va atenua, decit prin disparitia fizica a oamenilor.

        • Cetatean spune:

          Din nou suna a manipulare cand spui ca: “ne-am complacut mai toti pina la revolutie”. Nu este vorba despre cei care “s-au complacut” deoarece securitatea era foarte puternica si represiunea brutala, ci tocmai despre cei care au dus la acesta stare de fapt, prin politaca terorii. Sa ne imaginam o Romanie in care nici un cetatean nu ar fi acceptat sa fie nomenclaturist sau securist. Cum se mai putea sustine comunismul in aceste conditii? (acest scenariu imaginar este similar cu metoda matematica “reducerea la absurd”, pentru a scoate in evidenta “solutia” problemei).
          O alta manipulare este afirmatia generalizatoare ca: “sistemul comunist … ne-a afectat moralitatea”. Voi da un singur contraexemplu: Corneliu Coposu. Multi romani au ramas morali chiar daca nu au fost dizidenti. Nu ii putem compara pe acestia cu cei care au ales sa faca parte din “sistem”, cu toate ca stiau care sunt consecintele pentru concetatenii lor care nu fac parte din “sistem”.

          • DanielS spune:

            Notiunea de manipulare presupune niste scopuri ascunse. Poate ca ar fi fost suficient sa-mi contrazici opiniile.

            Iti doresc sincer, fara manipulare, toate cele bune!

            • Cetatean spune:

              Daca nu e manipulare imi cer scuze, insa in acest caz este inconstienta. Tinerii care nu au prins comunismul isi vor face o imagine falsa despre acea perioada si astfel nu vor mai reactiona corect si prompt la incercarile de “resuscitare” a comunismului.

  4. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Cu privire la nostalgiile trecutului poate ar fi bine să ne reamintim secvența reîntoarcerii lui Edmond Dantes în celula unde a suferit 14 ani. Este evident că pînă și un astfel de infern generează sentimentalisme cîtă vreme aproape că l-ai integrat în propriul trup. Dar Dumas mai pune ceva acolo: pe perete stă scris chiar de mîna fostului deținut „Doamne ! Ajută-mi să nu uit.”. Și cu asta vraja se rupe rămînînd numai esențialul adică NEDREPTATEA.

    Știți care este diferența între Dantes și majoritatea românilor ? El avea MÎNDRIE – cu comoara găsită ar fi putut trăi liniștit pînă la adînci bătrîneți într-o melancolie blegoasă. Însă modestul marsiliez se transformă în Contele de Monte Cristo, îngerul răzbunării, fiindcă NU PUTEA DIGERA NEDREPTATEA.

    Ai noștri ? Și mă refer la mulți din elitele neamului, dar și din talpa țării. O slujbușoară, o lefșoară, o căscioară – NU CONTEAZĂ că pentru asta duci o viață de VIERME.

    DAR ATUNCI CE CONTEAZĂ ?

    • Rockerul Dac spune:

      SUPERB SPUS!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      Dar aveţi idee câţi detestă “Contele de Monte Cristo” pentru că nu au putut fi ca Edmond Dantes? Sau pentru că au fost copii de securişti ori de nomenclaturişti (am în minte căteva cazuri concrete) şi refuză să accepte că victimele nedreptăţii au dreptul să-şi denunţe torţionarii?

  5. Petre Opris Petre Opriş spune:

    Aveţi dreptate, stimate domnule Tismăneanu, în legătură cu lipsa de bun simţ a unor foşti miniştri comunişti. Vă pot oferi aici două exemple despre Constantin Olteanu şi Cornel Burtică.
    În primul caz, fostul ministru al Apărării Naţionale a fost extrem de preocupat de propria sa imagine publică în momentul în care am publicat, sub titlul “Mituri comuniste şi analiza istorică actuală”, o recenzie a cărţii “România şi Tratatul de la Varşovia (Istoric. Mărturii. Documente. Cronologie” (în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române”, an IX, nr. 1-4 (31-34)/2006, p. 103-106). Ceea ce l-a deranjat foarte mult pe domnul Olteanu a fost expresia “patriotism de paradă” pe care am folosit-o pentru în recenzia respectivă. Mi-a comunicat acest aspect în cursul întâlnirii pe care a solicitat-o şi care a avut loc la sediul din Bucureşti al Serviciului Istoric al Armatei, la începutul anului 2007. Ulterior, domnul Olteanu a publicat şi un “drept la replică”, în aceeaşi publicaţie, la insistenţa mea şi a domnului Florin Şperlea (redactorul-şef al revistei respective).
    În al doilea caz, subiectul este şi mai interesant. După 1989, Cornel Burtică, fost preşedinte al Consiliului Naţional al Radiodifuziunii (1973-1976), a dorit să se prezinte ca un apărător al comentatorului sportiv în faţa lui Nicolae Ceauşescu, declarând astfel: „Prima dată, comentând un meci de fotbal în care juca echipa Iugoslaviei, a făcut o apreciere cu privire la echipă, care a deranjat ambasada acestei ţări la Bucureşti şi autorităţile de la Belgrad. Ambasada a prezentat un protest la MAE şi Ceauşescu mi-a spus să-l scot pe Ţopescu din televiziune. Am socotit că măsura era prea aspră şi am stabilit ca, un timp, să nu mai apară pe post, fiindcă-l vedea Ceauşescu şi iar ieşea scandal. După o vreme Ceauşescu a uitat cu totul de incident şi lucrurile au reintrat în normal. A doua oară, Ţopescu a comentat tot un meci de fotbal, dar din Suedia. În aceeaşi perioadă fusese o lungă discuţie privind transferul unor fotbalişti la cluburi din străinătate. Ceauşescu tocmai aprobase transferul lui Ilie Balaci la Fiorentina, în Italia. La sfârşitul comentariului, Ţopescu a spus că ar fi foarte bine dacă şi fotbaliştilor români li s-ar permite să joace în străinătate şi a dat exemplu că ar fi benefic transferul lui Balaci. Ceauşescu a auzit comentariul şi s-a enervat, şi-a adus aminte că dăduse dispoziţie să fie scos Ţopescu din televiziune. După care m-a criticat zdravăn pentru că n-am făcut ce-mi spusese prima dată. Am adoptat aceeaşi tactică, de a-l scoate pe Ţopescu de pe post un anumit timp, după care să revină, cu recomandarea să fie atent la comentarii”.
    Confesiunea lui Cornel Burtică trebuie privită cu extrem de multă circumspecţie deoarece, în al doilea caz, acesta nu mai îndeplinea nici o funcţie în guvernul României – în momentul disputării meciului din Suedia fiind doar director al Uzinei „1 Mai” din Ploieşti (din octombrie 1982). Nicolae Ceauşescu nu avea nici un motiv să-l critice pe fostul viceprim-ministru pentru opinia exprimată la 9 iunie 1983 de Cristian Ţopescu, iar Cornel Burtică nu mai avea nici o putere oficială pentru a-l retrage din televiziune pe comentatorul sportiv şi, apoi, de a-l readuce pe acelaşi post. Mai mult decât atât, acesta a declarat în acelaşi volum de confesiuni faptul că „ultima dată l-am văzut pe Ceauşescu în 1982, când m-a exclus din C[omitetul] C[entral]. De atunci, nu am mai vorbit cu el”.

  6. Hannibal Lecter spune:

    1) Domnule profesor , este un motiv anume pt. care ati ales acest topic acum? Vad ca nu e reactie rapida, dar totusi intreb : e un mod voalat de a reactiona la recentul vol. 2 “Cei dintai vor fi cei din urma —Romania si sfarsitul razboiului rece ” ? Daca e asa, nu ar fi mai bine de scris explicit , si de atacat, daca aveti argumente, abordarea si concluziile de acolo ?

    2) Dvs. scrieti, cu referire la fotografia cu sceptrul : “…daca nu izbucniti in ras, mi-e teama ca aveti probleme cu umorul…” .

    Eu domnule profesor, cred ca n-am probleme cu umorul , doar vedeti in fiecare joi seara, la 10 PM-ET. :twisted: Dar nu e nimic hazliu in fotografie —dvs. doar ati scris saptamana trecuta , pe propriul blog ( e drept, cu referire la efectele Raportului , dar ideea e aceeasi) : “in politica, simbolurile sunt decisive.” Pai atunci ?!?

    • Imi cer scuze, este perioada examenelor, am si alte obligatii, deci nu pot raspunde cat de prompt si de detialat mi-as dori. Nu e reactie rapida, ci o tentativa de simptomatologie politica. Volumele lui LW sunt doar elemente din acest simptom (ori sindrom). Mie mi se pare momentul sceptrului grotesc, iar fotografia hilara. Ma rog, radem fiecare la ceea ce ni se pare comic…

  7. comentariu spune:

    La titlul articolului ar trebui adaogat cuvintl “victorios”.
    Aceasta este starea de fapt.
    Traim epoca victoriei securitatii si lichelismului Iliescean tilharesc teleghidat de semeni de pe alte meleaguri.

  8. DanielT spune:

    Dle Tismăneanu.
    Articolul care a stârnit cea mai mare cantitate de reacţii, referitor la plagiat a fost din nou îngropat undeva prin arhive în pofida faptului că pe prima pagină sunt păstrate articole mai vechi la nivel calendaristic.
    Orice platformă mediatică bazată pe principiile audienţei…l-ar fi păstrat.
    Personal am bănuiala şi cred că pe contributors se practică un control mediatic de tip manipulatoriu de către editori.
    Şi principiu care vine împotriva unei libertăţii de exprimare. Ascunsul sub preş a subiectelor fierbinţi sau care nu convin unora.
    Subiect de reflecţie……

    • Gresiti in acest caz. Platforma “Contributors” mentine pe prima pagina cel mai recent articol al unui autor. Va asigur ca in acesti trei ani si mai bine de colaborare frecventa cu Hotnews/Contributors nu am intalnit, in ce ma priveste, situatii de control manipulator. Si, har Domnului, am scris destule lucruri ce puteau si pot fi “”incomode” pentru uniii sau altii :)

      • DanielT spune:

        Cu anumite rezerve(în trecut pe prima pagină am întâlnit situaţii în care un autor avea mai multe articole pe prima pagină…dacă nu mă înşeală) admit că s-ar putea să fiu în eroare.Nu mă îndoiesc de buna credinţă a afirmaţiei dumneavoastră, dar pe viitor îmi voi permite să observ acest aspect şi voi semnaliza .Ce aş găsi într-o logică normală de comunicare front-page..articolele care generează dezbatere şi implicare(număr de vizualizări plus număr de comentatori) în opinia mea , ar trebui să aibă o vizibilitate oarecare într-o formă grafică vizibilă gen dreptunghi cu Articolul săptămânii undeva în dreapta).

        • Sugestia mi se pare demna de luat in consideratie. Dar exista casetele de sus care semnaleaza (cu imagine, titlu, numele autorului si link) articolele pe care editorii le considera esentiale.

          • DanielT spune:

            E adevărat, dl Tismăneanu…dar criteriul ţine actual de numărul de vizualizări. E un indice statistic, dar în opinia mea mai puţin obiectiv şi nu ţine neapărat de implicarea propriu zisă a comentatorilor participanţi ceea ce denotă o participare emoţională la nivel personal.

  9. amanda13 spune:

    Din pacate, daca imi este permis sa-l parafrazez pe Noica, exista un sentiment romanesc al amneziei care se confunda in ultimele doua decenii cu o mare parte din “fiinta” noastra. Si el se poate rezuma pentru personajele la care faceti referire in articol si pentru adeptii lor cam in felul urmator “orice tip de naratiune cu privire la actele din perioada comunista este posibila – inclusiv (de)turnarea, (re)scrierea, (re)configurarea evenimentelor, manipularea lor in interesul imaginii personale, etc. – in functie de stomacul tare / tupeul celui care le-a comis.” Relatia vina – cainta a devenit una in care cu cat mai impenitent este vinovatul, cu atat mai mare este gradul de inocenta la care poate aspira (a se citi “poza”).

    Dupa parerea mea fosti securisti asemeni lui SRS, Iulian Vlad, Dan Voiculescu, s.a.m.d. vor continua sa paraziteze spatiul public pana la disparitia lor fizica (in aceasta privinta cazul Plesita este emblematic). Sa fim recunoscatori ca nu s-a inventat inca reteta nemuririi, altfel aceste personaje ar deveni eterne fiindca posibilitatile lor de distorsionare a realitatii sunt infinite. Ce ne facem insa cu restul sistemului pe care au reusit sa-l creeze? Ce ne facem cu cei din generatiile mai tinere pe care au reusit sa le croiasca pe masura tipului lor ingust de gandire si care le indeplinesc mecanic toate ordinele? Acestia par a nu avea teoretic legatura directa cu perioada numita indeobste “regimul comunist”, dar practic sunt produsi ai acestuia. Eu cred ca in Romania dictatura minciunii nu a disparut, ci doar s-a reconfigurat. Ma intreb daca nu ar fi oare cazul sa existe o istorie a celor doua tipuri de comunism – cel dinainte de ’89 si cel de dupa. Poate in felul acesta nu am continua sa ne intrebam de unde aceasta “effrontery” dupa cum se spune in engleza, tupeu mai pe romaneste, pe care il au unii care refuza sa isi puna cenusa in cap.

    • Hannibal Lecter spune:

      “Relatia vina – cainta a devenit una in care cu cat mai impenitent este vinovatul, cu atat mai mare este gradul de inocenta la care poate aspira”

      Stimata doamna , poate macar o parte din ei nu inteleg DE CE trebuie sa se caiasca. Sau , precum va spunea Leonard acu’ doua seri : ” When they said repent repent /
      I wonder what they meant “

      • amanda13 spune:

        Domnule Lecter, este una dintre piesele mele favorite. Si concertul lui Cohen este superb, l-am vazut acum doua luni:) In ciuda continutului sobru al comentariului, ma bucur sa descopar ca avem acest lucru in comun. Va citesc cu multa placere interventiile.

        Va dau dreptate, eu ma refeream strict la cei care au constiinta raului facut. Majoritatea insa, probabil habar nu o au ori s-au autoconvins ca acesta a fost de fapt un bine.

  10. Ela spune:

    Am putea vorbi despre RESURECTIA negationismului securist in cazul in care,respectivul negationism ar fi fost vreodata mort,sau macar in coma…!?
    Faptul ca,timp de 23 de ani,condamnarea negationismului nu a reprezentat leit-motivul clar exprimat,vizibil si lizibil,al tuturor intelectualilor,jurnalistilor,dar si a anonimilor de buna credinta,poate avea ca explicatie dorinta legitima de a renunta la rascolirea unui trecut ambiguu(?),fata de care mai nimeni nu se simtea “impecabil”…
    Poate ca gresesc,dar veritabilii disidenti romani cred ca se numara cu zecile doar,in timp ce parcursul pentru a ajunge la cele cateva milioane de oameni activi din societatea comunista,pare sa fie presarat de “surprize si mister”!?
    Ceea ce numim “fantomele trecutului” nefiind toate sub forma de spectru + sau – luminos,ci destule inca,in carne si oase,si accesoriu(nu neglijabil!),in posturi inalte de care depinde simpla(???) existenta materiala a multor oameni,era previzibil sa produca drept consecinta negarea in bloc a pacatelor celor puternici…
    Ceea ce numiti “negationism securist” nu a incetat niciodata,pentru simplul motiv ca a fost si este regizat de securisti,incontestabili experti in manipulare,cu sprijinul a milioane de oameni indopati cu culpabilitate,si inainte de 1989,si dupa!
    Daca lista actiunilor abominatbile ale Securitatii este lunga si exhaustiva,trebuie sa le conferim o calitate indiscutabila,si anume:buna cunoastere a psihologiei si respectiv a mentalitatii romanului,fara de care nimic n-ar fi fost posibil!

    Cand dvs,dle Tismaneanu incepeti articolul afirmand ca “nimic nu este mai revoltator,mai socant,mai repugnant decat revenirea in discursul politic a obsesiilor negationiste proprii demagogiei securiste”, cei vizati va raspund indirect,adresand alegatorilor si sustinatorilor lor un mesaj mult mai aproape de preocuparile fiecaruia: “nimic nu e mai socant decat saracia de care suferiti si pe care NUMAI NOI putem sa o eradicam!”…
    Tind sa cred ca multi oameni vor continua sa se lase manipulati,si sa le indifere asta,atata timp cat au ce pune pe masa,sa ignore vadit atat istoria cat si conflictele ideologice prezente,pentru ca au decis,o data in plus,ca nu-i intereseaza,ca “nu-i de ei”!
    Sportul national romanesc a fost,si pare sa ramana “ridicatul din umeri”!

    Exact la fel se petreceau lucrurile si in urma cu 23 de ani:multi il injurau pe Ceausescu si ii detestau pe securisti,si concomitent,”se aranjau” cu constiinta lor atunci cand colaborau ca sa nu aibe probleme…Pentru ca,prin colaboratori ai securitatii nu trebuie sa ne rezumam la informatori oficiali tip Felix,ci la toti cei care gaseau “normal” sa informeze gratuit (la propriu si la figurat!) securistul pe care-l avea la indemana,de “neregulile” pe care le constata la vecini,rude,sau la locul de munca…ori acestia sunt prea numerosi!!!
    Astazi,fiecare se gandeste probabil ca denuntand se denunta,acuzand isi dezvaluie complicitatea,condamnad se pune in pericol,si atunci…tace! si se lasa in continuarea manipulat,ca o marioneta careia nu-i mai pasa de mult cine manuieste sforile…

    O data in plus,parerea mea este ca orice indoctrinare e simplu de realizat cand subiectul este SARAC,in acceptiunea larga a termenului!

    • Excelent comentariu, va multumesc. Saracia sufletului este la fel de chinuitoare si daunatoare precum aceea materiala. In faimoasa povestire dostoievskiana din “Fratii Karamazov”, Marele Inchizitor apela exact la pasiunile materiale, la necesitatile supravietuirii fizice pentru a contracara setea de libertate si adevar.

  11. nicolae balint spune:

    Personal cred că dreptul la exprimare îl are și generalul Rogojan și generalul Olteanu și Ion Coja și….. oricine din țara aceasta care se simte cetățean responsabil. Asta indiferent de ce opinii au domniile lor. E dreptul lor constituțional. Ciclic, noi – sau unii dintre noi care au impresia că sunt deținătorii adevărului absolut – tot rescriem istoria. A făcut-o și Roller, au făcut-o și colectivele de istorici din timpul regimului Ceaușescu…ați făcut-o chiar și dv. cu procesul comunismului. Nu cred că erați cel mai potrivit pentru a conduce respectivul colectiv din mai multe motive. După câte știu, nu sunteți istoric de profesie, apoi eu cred că ați fost destul de legat de trecutul comunist al României pentru a conduce acel colectiv. Este părerea mea, desigur, și cred că cele două argumente sunt suficiente. În fine, să știți că am avut răbdarea să citesc cele două cărți ale lui Larry Watts – pe una am plăcerea să o prezint pe data de 24 mai a.c. în prezența autorului. Sunt foarte bine documentate, scrise într-un spirit critic și analitic, iar aprecierile sunt pertinente și vin din partea unui specialist în probleme de intelligence. Watts ar trebui combătut cu contraargumente solide, bazate pe dovezi de netăgăduit….dar Watts deranjează prin lejeritatea cu care prezintă lucruri puțin cunoscute publicului cititor și care, evident, aruncă o altă lumină asupra regimului comunist din România, dar mai ales asupra relațiilor externe ale acestui stat. Ce interes ar fi avut acest american să prezinte regimul comunist altfel decât în clișeele cu care am fost ”bombardați” de anumiți istorici după 1990?
    Cu stimă,
    Nicolae Balint



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)