Articolul este prima parte a unei analize care se doreste obiectiva si pe care cititorul o va judeca daca este sau nu. In nici un caz nu a fost gandita din punct de vedere partizan si sper ca ea sa reflecte in mod obiectiv unele realitati care pot fi judecate la modul cel mai cinstit cu putinta. Am sa incep cu niste fapte pe care le-am descris acum catva timp cand incepusera primele semne ale crizei economice care ne bantuie pana in zilele noastre.
Aptitudinea fericirii
Acum doua decenii si un pic, la New York, priveam la televizor cum se infaptuia revolutia romana. Intamplator un prieten privea cu mine reportajele halucinante care soseau din Romania, prietenul neavand nimic comun cu tara noastra. Zilele acestea [acum aproape doi ani], cand ne-am intalnit din nou, in Bucuresti, am recunoscut ca a avut dreptate atunci cand mi-a zis: “Veti fi liberi, dar nu veti fi fericiti!”. Atunci nu l-am inteles si nici nu l-am intrebat prea multe, deunazi ne-am intors la discutia de acum 20 [22] de ani.
Respectivul prieten a fost la Bucuresti ca expert in misiunea BM, om serios si asezat, trecut cu putin de jumatate de secol, ca mine. Romanii l-ar eticheta inalt demnitar, el se considera middle-management. La o cafea am discutat despre multe, cel mai mult insa despre fraza pe care nu am luat-o in considerare acum douazeci de ani. Personal am considerat intotdeauna ca fericirea este un sentiment individual, m-am convins cu argumente solide ca exista si o fericire sociala. Adevarat, probabil ca exista. Prietenul considera ca o societate poate fi fericita cand traieste pe baza unui contract social respectat de o majoritate a partenenerilor. Romania nu a avut parte aproape niciodata de un astfel de contract, adevarul este ca majoritatea societatilor umane traiesc fara acest contract.
Respectarea contractului social, apasator si poate strict cateodata, da siguranta si adeziune, lipsa lui creeaza adeziune adhoc sporadica si temporara. Contractul social intre individ si societatatea in care traieste asigura individului certidudinea ca daca va respecta regulile el va trai bine. Va putea sa-si asigure existenta prin munca, va fi aparat de lege contra abuzurilor si i se vor asigura servicii satisfacatoare pentru contributiile pe care el le acorda societatii in care traieste: sanatate, educatie, siguranta.
Zicea prietenul meu: la inceput v-am simpatizat fara sa va inteleg, dupa un timp am inceput sa inteleg. Cu cat inteleg mai mult, va simpatizez mai putin, traiti intr-o haiducie continua, nici macar nu cunoasteti realitatile voastre. Lipsa cunoasterii si indiferenta nu pot face fericit pe nimeni, niciodata. Multumirea individuala produce o fericire sociala. Taranul care-si poate monta un hidrofor in casa si poate avea un solar pe timp de iarna pentru a cultiva niste legume, va fi un om multumit. Orasanul care isi poate gasi existenta prin munca manuala sau intelectuala si se poate bucura de micile binefaceri ale timpurilor va fi multumit. De ce ar fi multumiti oamenii care trebuie sa plateasca serviciile sociale de doua ori pentru a le primi o singura data, si aceasta singura data la un nivel redus si discretionar. Bineinteles, plata dubla se face o data prin taxe si a doua oara prin mita. Cum poate el sa fie multumit?
Continua prietenul: Politicienii sunt populisti si mincinosi cam peste tot, rar un politician onest. In alte parti ei stiu insa masura. La voi nici macar nu exista aceasta masura. Ieri am stat la o sedinta cu niste sindicalisti care se plangeau de salariile mizere ale membrilor sindicatului respectiv. Sindicalistul purta la mana un ceas Vacheron Constantin, care costa aproape 20 de mii de euro. Seful misiunii mi-a atras atentia la sfarsitul sedintei, “asta l-ar face si pe Jimmy Hoffa sa roseasca” [ era vorba de un lider sindical, judecat si condamnat la 7 ani de inchisoare – fara sentinta definitiva]
Vezi tu, continua prietenul, ti-am spus atunci ca “veti fi liberi, dar nefericiti” pentru ca nu aveti “aptitudinea de a fi fericiti”, doriti mai mult fara sa dati nimic la schimb, asa stau treburile aici, in Romania. Asta a fost acum doi ani. Absolut actual astazi, poate mai acut decat acum doi ani!
Scutierii status-quo
Am revazut saptamana asta dupa foarte mult timp steagurile Romaniei decupate cu vestitul decupaj revolutionar, ce pacat ca in locul a ceea ce am decupat atunci nu am pus nimic. Astazi va fi mult mai dificil sa facem ceva in acest sens, oamenii vechiului regim sunt in mare masura si oamenii care ne guverneaza de atunci si pana astazi, plus minus mutatii politice ale geneticii PCR.
Diferenta intre acele timpuri si zilele de astazi este una extrem de simpla – atunci se putea, astazi este aproape imposibil. Astazi oranduirea este aparata de randuri de scutieri generati de fundul mlastinilor comuniste. Colonelul Mircea Dogaru nu este singura emanatie a mlastinei comuniste, el a facut pui, din nefericire mult prea multi – dedicati comunismului protocronist, cel mai mult insa veniturilor lor necuvenite. Locotenentul Alexandru Gheorghe, demn urmas al lui Dogaru, devenit fruntas al scutierilor vechiului regim s-a metamorfozat instantaneu in eroul celor pe care a incercat sa-i reprezinte. Toti au uitat ca armata este apolitica prin lege si toti au uitat ca Armata Romana este o armata profesionista, in care nimeni nu trebuie sa serveasca daca nu doreste.
Pe de alta parte, partidul-guvern, pentru ca este greu sa-l denumim altfel, doreste sa cada la pace cu grupurile de protestanti pe bani multi. Nu doamne fereste sa asculte pasurile pensionarilor cu pensii amarate si ale studentilor, ci ale celor care crede el ca au forta sa-si impuna doleantele nejustificate. De fapt alti scutieri ai vechiului regim.
Ultimul lant de scutieri ai vesnicului status-quo este fara indoiala generatorul de propaganda, care intre bingo si caterinci creaza jumatati de adevaruri manipulative, devenind aparatul principal al fostilor de toate felurile pentru a-si asigura securitatea personala si bunastarea vesnica. Conform zicalei ca mama prostilor este tot timpul gravida si cu ajutorul miilor de “idioti utili” platiti sau ideologici reuseste sa faca albul negru, incercand sa inroseasca fundalul.
Un Presedinte jucator si sute de mii de arbitri.
Dl Basescu s-a dorit un presedinte-jucator, eu mi-as fi dorit un presedinte-antrenor, deci nu este de mirare ca dl Basescu nu mai este popular cum a fost inaintea jocului. Cand ratezi, indiferent de ce, nu ai cum sa ceri arbitrilor sa-ti acorde goluri din ofsaid. Adevarul este ca dl Basescu joaca intr-o echipa proasta. Atat de proasta ca nici macar nu cunoaste regulile elementare ale jocului. Impresia pe care o da echipa dlui Basescu este clara – habar nu au cum sa joace d’apai sa castige jocul. Dupa doua saptamani de liniste la Cotroceni si galagie in Piata Universitatii, dl Presedinte va trebui sa ne spuna ceva, sa speram ca nu va fi o minge in tribune. Si un Presedinte jucator trebuie sa inteleaga ca de asta data un inuendo nu va fi multumitor nici macar pentru cei care il sustin (primul articol din serial).
Caricaturile Politice – Hultanul / Karikatura Politika
Articol aparut pe blogul Politeia.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ar mai fi ceva de adaugat la ce spui, Teofile? Cred ca NU!!
Asta-i situatia romanului, asta-i situatia Romaniei!! Cand va fi altfel, in timp? Nu stiu!! Tu stii?Ai putea stii?
Buna Seara :)
Cred ca pana in clipa cand ii vom obliga prin votul nostru sa faca ceea ce trebuie – sa munceasca pentru noi si nu pentru ei. Poate generatia viitoare o va face.
Tot visator ai ramas maica ….
„ii vom obliga prin vot”..
Votul este aceea inventie deosebita care da poporului senzatia de putere. Senzatia ca el decide, el se conduce, el face si drege… este insa doar o iluzie, un instrument de aservire si manipulare a maselor mult mai subtil decat legarea de pamant sau sclavia.
Poporul nu are putere, el nu alege nimic. I se prezinta 2 nume, 5 liste-din care nu cunoaste niciodata pe nimeni- si alege dupa criterii insuflate de massmedia pe „ala bun” care sa ne scoata la liman.
Atata doar ca „ala bun” (sau ca in cazul ultimelor cate alegeri din Romania „ala mai putin rau”) e doar o poveste, un paravan pentru un grup sau altul de interese -sau chiar acelasi grup mai mare- si omul pus sa ne conduca va servi intotdeauna interesele grupului care l-a finantat, l-a propulsat in lumina reflectoarelor.
Cand poporul se prinde de asta schimba conducatorul, dar este incapabil sa schimbe grupurile de interese. Cel mult acestea se vor ataca intre ele, dar nici asta nu va insemna nimic pentru populatie.
Cum zic si americanii acum: 1% detin banii si puterea, 99% ii voteaza ca prostii.
fericirea e una individuala,dar se poate vorbi si de una a unei comunitatzi.cred ca nu se aplica romanicai.gaura din steag a fost complectata,e ceea ce azi e continuarea vechiului fara secera si ciocan.
eu am trait in dec 89 in aceea tzara.shtiu,adevarul meu e ceva personal,dar poate va ajuta intzelegerii oneste.romanica nu a avut dizidentza.au fost citziva care au strigat impotriva comunistilor,dar sub un imbold emotzional,de moment.reactzia criminala impotriva lor a fost motivul ptr care li s au alaturat altzii.dar majoritatea ruminilor sint complici ai regimului comunist.huliganii vindutzi agenturilor straine,apoi golanii au fost redushi la tacere.
romanica este un stat clientelar,acolo nu se poate vorbi de contract social.dupa ce regatul a pus stapinire pe Ardeal,clientul de limba rumina a fost avantajat,din 47,clientul cu originili sanatoase este cautat.
de cind s a infiintzat acest stat,nu cred ca oamenilor cinstitzi si muncitori le a mers bine.
Fericirea este rezultatul propriilor alegeri. Nu e ca para malaiata pe care asteptam se ne-o arunce altcineva gata mestecata…
Nu, nu este o para malaiata, dar este profund dependenta de locul in care traiesti si de oamenii pe care ii intalnesti fara sa vrei.
Slabut, Base, ma asteptam la ceva crucial si fara pardon, gen: Uite, mai baieti, imi depun mandatu’ dar…
1. Dupa ce parlamentul voteaza legea care interzice tuturor indivizilor alesi/numiti politic in ultimii 22 de ani sa mai candideze la urmatoarele alegeri;
2. Parlamentarilor nu li se vor mai deconta cheltuielile de transport, cazare, diurna etc. deoarece s-a inventat internetul si semnatura electronica, se poate lucra/vota din fotoliul de acasa si oricum prezenta in Bucuresti a acestora e utilizata exclusiv pentru trafic de influenta;
3. Tinand cont de perioada de criza perpetua in care se zbate si se va mai zbate Romania toti pensionarii platiti de stat vor avea pensii functie de contributia lor efectiva la sistemul de asigurari sociale, indiferent ca au fost ofiteri, turnatori, magistrati, filatori sau koorve politice, pentru pericolele la care s-au expus in timpul activitatii au fost platiti ca atare;
4. Fiecare comuna, oras, municipiu etc. isi va stabili investitiile si schema de personal bugetar local in raport de banii de care dispune, fara nici un fel de fonduri alocate de la nivel central, cu posibilitatea declararii falimentului;
5. Primarii, consilierii locali si judeteni vor avea functii onorifice, fara a fi platiti decat pentru orele de participare la sedinta lunara;
6. Toate entitatile bugetare vor avea site-uri pe care se vor actualiza permanent datele financiar-contabile, licitatiile, declaratiile de interese si de avere etc.
7. As putea continua cu inca cel putin 100 de puncte pentru modernizarea si schimbarea la fata a Romaniei, tema atat de des invocata de Base dar atat de vag amintita in acest discurs anost, inconsistent si inutil.
Acesta nu mai e presedintele pe care l-am votat. E o umbra palida si speriata a celui care promitea tepe in Piata Universitatii. Teapa !
O rugaminte: la „sute de mii de arbitrii” s-ar putea suprima un „i”?
Textul nu pare sa fie portocaliu, „i”-ul in plus poate sa lipseasca. Ar fi chiar pacat sa ramina.
Multumesc pentru sugestie, vezi:
http://dexonline.ro/definitie/doua%20mii
Frobenius se referea la arbitri.
Multumesc :) Aici aveti dreptate! Multumesc tie si lui Frobenius
Tare mi-e teama ca ciordelile astea continue vor da nastere doar la din ce in ce mai multa violenta. Diferenta intre societatea noastra actuala si cei care au fondat societatea vestica este ca ai nostri bogati sunt egoisti si nesatui. Ai lor au fost si vizionari. Din pacate acum pare ca nici Vestul nu mai are vizionarii si altruistii atat de necesari progresului.
RazvanM,
Nu cred! Nu la noi.
Cre’ ca pretenu’ ala al matale n-are dreptate. El vede, din ce-mi dau eu seama, fericirea din cu totul alt punct de vedere decat majoritatea romanilor.
Pe moment traiesc intr-o tara straina, unde contractul social e respectat cu sfintenie. Perceptia mea asupra oamenilor din jur e ca sunt stresati. Pt. ei e un stress chiar si sa-si traiasca presupusa fericire pe care le-o da un trai ordonat, cu garantii. Ei insa consuma totul cu portia bine masurata. Pe mine asa ceva m-ar omora cu zile: n-as ajunge niciodata sa ma satur de nimic. Ce e fericire in asta? Care e fericirea sa ai o masina super-tare, pe care o conduci doar in aglomeratie, si pt. a carei rata lucrezi suficient ca sa te instrainezi de copii si de nevasta? Mai degraba cre’ ca e fericit ala care renunta la familie da’ conduce masina de-o face bucati, daca asta e placerea lui, au ala care nu-si ia masina de loc, dar are vreme suficienta de petrecut cu nevasta si copiii, daca asta-i placerea lui. Ala care incearca sa le aibe pe amandoua cu portia e dupa parerea mea in situatia cea mai nasoala. Ori asta inseamna sa traiesti in cadrul unui contract social bine definit – sa le faci pe toate cu portia.
Cred ca ceea ce amicul meu a incercat sa spuna, este ca multumirea individuala este dependenta de institutiile statului in care traiesti. :)
Fiule iubitor de Dumnezeu
Intro pledoarie imposibila ar trebui luat in considerare ca statutul Romaniei a fost amar de vreme de natiune perdanta obligata la despagubiri; cu toate vitejiile locale privind suveranitatea si independenta nationala, neamestec si avantaj reciproc, etc., etc. romanii au stiut ca tributul musai sa fie platit. Ratiunea de stat a consacrat astfel in amplul dispozitiv institutional rezultatul aranjamentului transat pe un servetel.
Coruptia constant generalizata, de la micile sustrageri la marile subminari economice, intrucat a fost comisa de autohtoni in dauna cuceritorilor a capatat eticheta de haiducie antrenand consecinte perene. Printrun efect pervers, patrioti au devenit nu cei care puneau ceva pe masa comuna nationala in numele libertatii ci iata haiducii care minimizau constrangerile externe prin escamotari de tot felul.
Ca stare de gratie, libertatea unui popor cu corolarul ei fercirea, poate ca este doar o utopie ; biletul spre Utopia se cere platit chiar daca nimeni nu stie cat face
Sa speram in aceasta utopie inaintea Parusiei.
De fericire pe plan personal am avut parte, multumesc! Ca sa fiu socialmente fericit, singurtul lucru pe care l-am cerut a fost sa fiu lasat in pace. Nefericirea mea in comunism tinea de faptul ca eram impins pe un drum care nu era al meu. Facultatea, facuta 2/3 in comunism, s-a suprapus cu ceea ce voiam sa invat si cu ceea ce am lucrat efectiv apoi doar 15-20%, adevarat, mai mult decit este cazul acum pentru fiica mea si aceia dintre colegii ei care au un plan de viitor.
Am sperat dupa 89 ca in postul meu de angajat sa fiu folosit conform aptitudinilor si apreciat conform competentelor. Am plecat cu tinichele soptite pe la colturi agatate de coada (penale, daca insinuarile ar fi fost adevarate). Institutia respectiva era in cadere libera la acel moment, acum este in colaps, tinuta in viata de prevederile cadrului legal. Sefa mea de atunci a iesit cu onoruri la pensie si inca mai cistiga un ban acolo din cind in cind.
Am lucrat apoi la privat si, dupa ce am plecat, ultimul dintr-un colectiv in care nimeni nu rezistase de buna voie mai mult de 6 luni, patronul a invatat ca salariatii nu sint sclavi pe plantatie si ca trebuie sa isi trateze furnizorii cu acelasi respect pe care il arata clientilor. Nu a devenit mai destept sau mai bogat, dar a scapat de faliment.
Nu mai vreau sa depind de vecini pentru ceea ce fac in interiorul apartamentului meu, sa depind de bunavointa lor pentru a-mi pune centrala, a desfasura o activitate independenta, a-mi repara tevile vechi de 30 de ani. Nu mai vreau sa platesc pensie unor oameni mai tineri decit sora mea – care inca tine in spate din munca ei, independenta! o familie de trei oameni – cind stiu foarte bine ca eu nu voi vedea practic nimic nici macar la 65 de ani. Inca mai am virsta la care as putea sa o iau de la zero ]ntr-un sistem privat de asigurari de sanatate, dind la pierdere banii pe care i-am platit celui public pentru a finanta „gratuitati selective”. Nu mai vreau sa fiu obligat sa imi platesc contributiile la ghiseu pentru ca altfel risc ca sistemul public sa imi refuze banii virati din cont pentru cele mai frivole motive.
Repet, socialmente, fericirea mea, este sa fiu lasat in pace! Vreau sa fiu lasat sa muncesc! Vreau ca fiica mea sa poate invata temeinic o meserie si din munca ei eventual sa ne ajute la nevoie pe noi, parintii ei. Vreau sa fiu lasat sa ma bucur de banii mei asa cum vreau, nu cum imi dicteaza Iliescu, Basescu ori Arafat.
Daca as dispune liber de viata mea, as putea atunci sa ma simt solidar cu cel mai lipsit decit mine si cu cel mai instarit, cu ajutorul caruia imi creez mie si comunitatii valoare economica.
Nu l-am iubit niciodata pe actualul presedinte. Pentru mine, nu este cu niic mai grozav decit acel patron, disperat ca salariatii nu stau sa fie storsi de munca pe mai nimic, dar care oricit de limitat la minte, a inteles ca, fara cointeresare, nu are un produs de vindut. Cu s-a spus despre o alta mediocritate, pina una alta cu actualul presedinte „We can do business together”.
Multumesc pentru comentariu. Chiar l-am citit cu placere.
Daca macar un locotenent al lui Hitler l-ar fi oprit pe asta, nu ar fi murit atiti oameni. Militarii sunt oameni si ei, chir asa apolitici cum sunt, nu au voie sa iai exprime dezacordul fata de politica actuala? Cei care nu o fac sunt lasi sau au interese ca in toate domeniile.
Ce spuneti dvs. acolo este o foarte mare ineptie. Atat de mare incat este inutil sa fie combatuta. Pur si simplu oamenii cu dvs nu pot fi convinsi decat cu ajutorul ambasadei Coreei de Nord care sa va ofere un sejur de cateva saptamani pentru a vedea in toata splendoarea o dictatura. Sper sa NU vi se indeplineasca dorintele si sper sa fiti nevoita sa locuiti cativa ani in Coreea de Nord, Cuba, Venezuela sau Iran.
Oana diferentele sunt ca de la cer la pamant. Merita o lectura despre perioada respectiva
In rest aricolul este ffff bun.
Multumesc mult :)