Home » Politica & Doctrine »crestin-democratie/conservatorism »liberalism »social-democratie » Citesti:

Semi-unificarea Dreptei

Viteza cu care s-a pus în mișcare procesul de negociere dintre PNL și PDL sugerează faptul că lucrurile erau pregătite din timp. Și la nivelul fiecărui partid în parte și în relația dintre ele. Cu o oarecare marjă de aproximație liderii celor două formațiuni știau la ce să se aștepte după alegerile din 25 mai. În PDL posibilitatea existenței unor voci care să solicite demisia actualei conduceri (în 2012 pentru rezultate semnificativ mai bune la alegerile locale i s-a cerut lui Emil Boc să plece din fruntea partidului) era previzibilă. După cum și în PNL erau previzibile manevrele lui Tăriceanu menite să reinventeze USL readucînd partidul în siajul PSD. Echipa din jurul lui Crin Antonescu era conștientă că în ciuda votului covîrșitor din Delegația Permanentă activul din țară nu era la fel de entuziasmat de iețirea de la guvernare. Cum în mod previzibil urma ca Victor Ponta să-i elimine din structurile locale pe toți cei care nu s-ar fi  alăturat lui Tăriceanu un congres al partidului putea produce surprize.

Era de aceea imperios necesar ca demersul lui Tăriceanu să fie contracarat printr-o nouă ofertă tentantă. Ceea ce s-a și întîmplat, pe două mari direcții: 1. perspectiva constituirii unui bloc semnificativ de opoziție (e suprinzător cît de grăbit a fost Crin Antonescu să vorbească chiar despre o fuziune încă înainte de a începe discuțiile cu PDL!) care să fie în măsură să cîștige la toamnă președinția și, cine știe, să poată chiar eventual forța revenirea la guvernare din 2015; 2. obținerea unui sprijin extern semnificativ din zona popularilor europeni (e foarte posibil ca din acest punct de vedere Klaus Johanis să fi folosit legăturile sale pe filiera germană) pentru o astfel de construcție. Acest ultim deziderat este deja pe cale să se realizeze încă înaintea congresului PNL prin trecerea liberalilor la PPE. Părăsirea grupării ALDE (din care PNL face acum parte) mai are avantajul de a-l lipsi pe Călin Popescu Tăriceanu (care la un moment dat a fost vicepreședinte al acestui grup politic) de influența externă pe care conta. În acest fel, echipa Antonescu – Johanis are ce pune pe masă la viitorul congres așa că șansele de resuscitare a USL au devenit între timp destul de palide. În plus, devine tot mai limpede că noul președinte liberal va fi Klaus Johanis și în aceste condiții îi va fi practic imposibil lui Tăriceanu să mai deturneze lucrurile de pe acest făgaș.

În afara celor două obiective majore menționate mai sus, agreate și de PNL și de PDL, mai există și un al treilea, asumat destul de explicit de ambele partide: izolarea PMP, de fapt a lui Traian Băsescu, pe scena politică românească. Există desigur și rațiuni de ordin tactic, în acest fel ar rămîne practic fără obiect campania anti-Băsescu în care PSD și Victor Ponta au învestit atît de mult, dar probabil sunt mai degrabă decisive resentimentele față de președinte și ale echipei Blaga și ale liderilor liberali. Înaintea discuțiilor cu liberalii Vasile Blaga a ținut să precizeze că alegerile europarlamentare au dovedit faptul că nu există un “electorat captiv”. O aluzie transparentă la șeful statului. Cît despre liberali acolo Traian Băsescu rămîne în continuare persona non-grata cu toate că, tot din rațiuni tactice, li s-a pus oarecum surdină criticilor la adresa sa. A fost în schimb foarte clar Ludovic Orban care a solicitat explicit excluderea oricărei “cozi de topor” din partea lui Traian Băsescu în această nouă construcție.

Calculul celor două partide este acela că, vrînd nevrînd, electoratul “băsist” va fi nevoit să sprijine în turul doi al prezidențialelor un candidat comun propus de PNL și PDL. Ultima evaluare ar putea fi considerată una realistă dacă Victor Ponta va candida. În noile condiții (cu perspectiva refacerii USL cvasi-zero și cu o contrapondere mult mai solidă în zona de dreapta) nu este însă deloc sigur că acesta o va mai face. Pare mai degrabă probabil că PSD va încerca să meargă pe o formulă de tip Oprescu, ceea ce complică destul de mult lucrurile în plan electoral. Atunci s-ar putea să conteze semnificativ capacitatea de a atrage măcar o parte din electoratul care a stat acasă la alegerile din ultimii doi ani. Dar e îndoielnic că doar o alianță dintre PNL și PDL va avea o astfel de forță de atracție.

Însă dincolo de toată această analiză care dă o imagine probabil corectă a manevrelor de pe eșicherul politic intern rămîn în suspensie o serie de elemente de ordin fundamental. Ce ne propune de fapt noua construcție politică, dincolo de declarațiile și promisiunile obișnuite și de discursul anti-PSD ?  Retorica aprinsă din ultima vreme din zona mass media şi din societate civilă (atîta cît a mai rămas) în favoarea unui proiect de unificare a ceea ce numim “dreapta” e firească. Frica privind iminenta confiscare totală a statului de către PSD e aproape paralizantă. În acelaşi timp s-au pus tunurile nu doar pe Elena Udrea ci şi pe preşedinte. Ultimul e considerat responsabil de slăbirea PDL (prin crearea PMP) şi, în ultima vreme, pentru eroarea de a-i da mînă liberă Elenei Udrea în PMP, considerată şi ea responsabilă pentru scorul sub aşteptări al partidului. În aceste condiţii multe voci spun că nu doar d-na Udrea ci şi Traian Băsescu ar trebui să se retraga din jocul politic pentru a nu dinamita procesul de unificare a dreptei.

E adevărat, excesul de Elena Udrea a dăunat cu siguranţă campaniei PMP în care candidaţii la europarlamentare au devenit un fel de breloc la cingătoarea acesteia. Cred ca dacă PMP nu făcea deloc campanie ar fi avut probabil 2-3 procente în plus. Dar asta nu trebuie să ne facă să uităm un lucru esenţial: o candidatura unică a dreptei şi cîştigarea fotoliului de la Cotroceni nu este un scop în sine. Sigur, e bine ca dl Ponta sau un alt candidat sprijinit de PSD să nu ajungă acolo. Dar numai dacă dupa ce se instalează la Cotroceni acest candidat unificator continuă pe linia lui Traian Băsescu de a sprijini independenţa justiţiei şi de consolidare a instituţiilor cheie ale statului. Dacă se va opune, în ciuda lăturilor aruncate de Antena 3 sau de RTV şi a presiunilor formidabile exercitate din toate părţile, inclusiv din interiorul propriului grup politic, derapajelor instituționale, numirilor clientelare, abuzurilor baronilor locali de toate culorile. Dacă asta nu se va întîmpla nu va fi chiar o aşa de mare realizare daca vom împiedica PSD sa-l instaleze pe Ponta sau pe un înlocuitor al acestuia ca preşedinte.

Sunt speranţe că puetm conta pe o astfel de atitudine sau nu? E greu de spus, dar dacă ne uităm la cele înîmplate în istoria recentă nu sunt prea multe motive de optimism. În multe cazuri pentru a impune măsuri de reformă Traian Băsescu a trebuit sa se lupte nu doar cu adversarii politici ci şi cu aliaţii din PDL. A fost nevoit să corecteze adesea propuneri dezastruoase de numiri prin ministere sau prin alte instituţii importante. Daniel Funeriu, de pildă, a fost numit ministru al Învățămîntului de către Traian Băsescu peste capul liderilor PDL care îl propuneau pe sindicalistul Cătălin Croitoru, care între timp a trecut la PSD și a pus umărul la dărmarea guvernului Ungureanu. Iar ANI şi DNA nu erau prea populare nu doar la USL ci şi la PDL. Ce să mai vorbim de PNL ? Nu doar episodul din vara 2012 ci şi multe altele care au urmat ridică multe semne de întrebare. Să ne aducem doar aminte de Puiu Hașoti, în noiembrie 2012, pe cînd era ministru al Culturii, participant activ la un miting de protest în care se solicita eliberarea primarului PSD de Năvodari, arestat pentru fapte de corupție probate cu dovezi indubitabile ? Or, Puiu Hașoti nu este nimeni altul decît liderul grupului liberal din Senat. Ceea ce e de subliniat aici nu e atît faptul că vedem lideri politici care critică astăzi ceea ce susțineau vehement ieri ci o chestiune de fond: ce motive avem să credem că astfel de politicieni se dau între timp de trei peste cap și devin brusc mari susținători ai statului de drept ?

Sigur, Monica Macovei a fost un bun vehicul electoral pentru PDL. A împiedicat cu siguranţă transferul unui număr relativ important de voturi către PMP. Dar credeţi că vocea ei va mai conta semnificativ de acum încolo ? Să ne aducem aminte că la ultimul congres al partidului platforma Monicăi Macovei a luat sub 5 procente din voturi. E de altfel de notorietate faptul că atît ea cît și cei care au sprijinit-o (precum Cristian Preda, plecat între timp la PMP) erau priviți cu puțină simpatie (ca să folosim un eufemism) de către “oamenii grei” din partid, inclusiv de către Vasile Blaga. Unul dintre motivele care au determinat-o pe Monica Macovei să nu părăsească totuși PDL au fost dubiile legate de rolul pe care îl va juca Elena Udrea într-o astfel de construcție mai degrabă decît încrederea în susținerea internă pentru ideile pe care le promovează.

Antipatia față de DNA și de ANI existentă nu doar în PNL ci și în PDL este notorie. Iar numirile făcute de democrat-liberali în fruntea multor instituții, mai ales la nivel local, au fost la fel de arbitrare, cu ignorarea criteriilor de competență, ca și în cazul PSD sau PNL. PDL nu s-a manifestat ca atare în mod public, în perioda în care a fost la guvernare doar datorită presiunilor exercitate de către Traian Băsescu iar ulterior, atunci cînd a intrat în opoziție, din necesitatea de se diferenția de USL. E drept, pe ansamblu, atunci cînd s-a aflat la putere PDL s-a comportat evident mai decent, în ciuda multor derapaje, față de USL. Dar e greu de spus cît din voință proprie și cît datorită intervențiilor lui Traian Băsescu.

În aceste condiții, e legitim să ne întrebăm ce garantii avem că un candidat de compromis negociat de PDL şi PNL va încerca măcar să apere ce ea ce s-a obţinut pînă acum în domeniile cheie menționate mai sus? Mai ales că, acesta va avea din start o mare problemă: va fi un candidat impus de o alianță politică (de tip Emil Constatinescu) mai degrabă decît unul cu mare forță politică personașă, capabil să tracteze el formațiunile care îl susțin, așa cum a fost în 2004 și în 2009 Traian Băsescu. Prin urmare, capacitatea sa de a se opune unor presiuni venite dinspre gruparea politică care l-a propulsat la Cotroceni va fi una probabil relativ redusă. Ceea ce contează mai ales atunci cînd intră în discuție independența justiției și a serviciilor secrete, lupta împotriva corupției, consolidarea instituțiilor. Cu atît mai mult, prin eliminarea din start a lui Traian Băsescu din noua construcție de dreapta șansele menținerii unei astfel de linii sunt destul de reduse, dacă privim lucrurile în mod realist.

Singurul loc în care am putea avea o diferență semnificativă de atitudine față de varianta unui președinte PSD este pe zona externă, ceea ce nu e totuși puțin lucru. Dar chiar și aici s-ar putea să asistăm la o oarecare distanțare față de Statele Unite în raport cu perioada actuală și o mai mare apropiere de Germania. Or, să nu uităm că din perspectiva poziționării față de Rusia există diferențieri deloc neglijabile între Wshington și Berlin. Recent, săptămînalul Der Spiegel se întreba unde se plasează de fapt Germania: mai aproape de Occident sau mai aproape de Rusia. Pentru unii poate părea ceva surprinzător, dar la Berlin simpatiile față de Moscova, și în mediile de afaceri și în cele politice, sunt notorii și adesea exprimate deschis în spațiul public. E suficient doar să-i amintim pe foștii cancelari Helmuth Schmidt și Gerhard Schroder (actualmente un angajat la Gazprom).

Toate acestea vor avea consecințe directe. Speranța că un președinte instalat la Cotroceni cu un eventual sprijin din partea PDL și PNL va fi un mare fan al statului de drept și al justiției independente trebuie serios ponderată. În al doilea rînd, influența unor personalități intelectuale și din zona civică, care au contat totuși ca voce în ultimii zece ani, se va disipa complet. Aşa că s-ar putea ca toți cei din tabăra susținătorilor săi, care i-au taxat pe drept greșelile dar au și avut uneori asteptări nerealiste în ceea ce îl privește, să regrete dorința de a-l vedea pe Traian Basescu evacuat total de pe scena politică autohtonă. Cum se spune: azi grijă de ceea ce îți dorești, s-ar putea să se împlinească !

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "35 comments" on this Article:

  1. Unu-2 spune:

    Dupa mine vedem zilele astea schimbata o paradigma de ani de zile din politica romaneasca: de la ‘basisti’-'antibasisti’ trecut la PSD-antiPSD. Simplu. Sau daca vreti pt. plan european, socialisti sau populari. Iar astea fara nici un ‘ajutor’ de la Basescu, cu partide si politicieni orientati pt. viitor (urmatoarele alegeri prezidentiale / parlamentare), unde Basescu nu mai poate fi liderul, ci altcineva. Acum se aliniaza oamenii pt. a-l alege pe acel ‘cineva’. O fi de la PNL? O fi de la PDL? Mare mirarea sa fie de la altii sau independent.
    Momentul e bun (dupa niste alegeri) cu citeva luni inainte de alta campanie electorala, in care televiziunile transmit despre deciziile si schimbarile partidelor de dreapta in loc de PSD si actiuni guvernamentale. Facute aceste miscari cu cap pot tine capul de afis citeva luni si atrage sustinatori importanti.
    Ati observat ca nimeni nu spune ‘nu’ la PMP ci doar la 2 nume de acolo. Dreapta are acum o sansa, dar lumea trebuie sa inteleaga ca alianta sau fuziunea se face in jurul PNL si PDL, ceilalti sint acceptati, nu parteneri egali. Rezultatul alegerilor a vorbit, e clara situatia, ramine de vazut cine se baga si cine nu in aceasta alianta anti-PSD (si aliatii lui).

    • alexandru mihai spune:

      cele doua asa zise partide de dreapta(PNL si PDL) cu exceptia Monicai Macovei nu prezinta nici o garantie ba as zice dimpotriva. cit despre unificarea dreptei este un proiect din 2005 al lui Basescu tradat si distrus de Tariceanu(ale carui actiuni sunt de neinteles, sau poate nu). iar atunci in 2005 daca se faceau alegeri anticipate aveam sansa de a avea cu adevarat dreapta la putere cu o majoritate solida care sa poata reforma Romania. Asa permanent am avut dreapta la putere doar prin prestatia si vointa lui Basescu si nu in realitate -dovada cele doua suspendari. doar cele 2 partide nu vor reusi sa ma convinga sa votez. poate e mai bine PSD curat la putere ca sa se lamureasca toti de ce sunt in stare ptr ca oricum nu se vor putea opune evolutiei istorice.

  2. George spune:

    Ca om de dreapta nu voi admite sa ma las pacalit de aceasta smechereasca miscare numita abuziv “coagulare a dreptei”, pusa la cale subteran de catre Frunzaverde, Blaga si Antonescu. Consider ca aceasta miscare PNL-PDL e doar o alta ticalosie tintita impotriva presedintelui Basescu. Rusinos si revoltator, vand in vedere faptul ca, atat PDL, cat si chiar PNL, datoreaza enorm presedintelui. Consider proiectul PNL-PDL ca un proiect explicit anti-Basescu, deci anti-PMP. Antonescu, Blaga si Frunzaverde se inseala amarnic daca cred ca vor anihila proiectul Basescu, care este un proiect pentru tara: consolidarea si eficientizarea institutiilor statului (DNA, ANI, ICCJ, SRI, SIE), independenta justitiei, parteneriatul strategic cu SUA, proeuropenismul, lupta anticoruptie s.a…. Ce alternative ne propun cei de la PNL-PDL ca proiect de viitor pentru Romania? O “dreapta” cu metehne pesediste? Se pare ca da. Ei (cei de la PNL si PDL) nu par decat preocupati de salvarea propriilor lor scaune si de a ne propune un presedinte marioneta a lor: Klaus Iohannis, un personaj fals, inconsistent, necredibil, slab si dedicat compromisurilor care compromit. Nu accept acest proiect si ma voi impotrivi lui cu toate puterile mele. Ce fel de dreapta e aia cu indivizi precum Antonescu, Blaga, Frunzaverde, Ghise, Calimente, Petre Roman, SRS…?

    • cinic spune:

      noua [ceva] trebuie sa treaca doua teste cu acid:
      1. votul prin corespondenta, care ar permite celor peste 3 mil. diasporeni sa voteze. Acestia sunt oameni care inteleg si ce e munca si ce este palavra.
      2. pozitia anti-coruptie, adica abandonarea lui Fenechiu, Chitoiu, Rusanu, Szilagyi etc

      Nu trec asta, pas cu votul.

      PS. Poate acum ne lamureste public PNL cum e cu lista de cumparaturi pusa de seful liberal al RAPPS in carca lui MRU [vita Kobe, unguenti, papuci de baie etc].

  3. George spune:

    Exact asta ne si propune “coagularea” PNL-PDL: o versiune mai de “dreapta” a PSD. Adica o alianta-partid care va face imensi pasi inapoi in ceea ce priveste lupta impotriva coruptiei si consolidarea institutiilor si statului de drept. Naivilor le surade aceasta “coagulare”, se bucura doar pentru ca acest melanj se va opune PSD-ului… Dar daca acest melanj nu e cu nimic mai diferit, in sensul rau, de PSD si de comportamentul si metehnele mafiote ale partidului lui Ponta, reprezentand doar o imensa pacaleala care este servita electoratului de dreapta? Eu, repet, nu am incredere in acest “proiect”.

  4. UnOarecare spune:

    Foarte corecte ideile exprimate de dvs.

  5. Obs spune:

    Multa naratiune. Filiera germana a lui Johannis! Cata naivitate! E un simplu primar si atat.Si-a creat unele relati de un anumit nivel de pe vremea Sibiu capitala europeana, dar a trecut mult timp de atunci. Dreapta unita fara sustinerea lui Basescu un fas. Incerc un exercitiu de imaginatie cu Johannis tanand discursuri electrizante in campania electorala prezidentiala.

  6. noba spune:

    Ei, da, autorul atinge cea mai sensibila coarda a constructiei care a inceput in aceste zile.
    Si care vizeaza crearea unui partid de dreapta in jurul unui PNL germanizat, dar nu neaparat europenizat, prin excluderea lui Traian Basescu. Exista pericolul ca in socul rezultatelor de duminica, electoratul de dreapta, scarbit de prestatia echipei conduse de Udrea, sa uite rolul determinant a lui Basescu in reconstructia justitiei si a pozitiei sale ferme euro-atlantice, cu accent pe malul celalalt al Atlanticului.
    Antonescu, alintat pana nu de mult in toata media probasista Cacarau, sa devina personajul providential, marele strateg al reunificarii, aruncandu-l peste bord pe Ahab-Basescu, capitanul dur si ametit de urmarierea pana la capat al acestui Moby Dick al coruptiei. care bantuie de atata timp sufletul romanilor.
    Miscarea pare inteligenta si oportuna, ca sa nu spunem oportunista. Numai ca in loc sa anuleze ea creaza o noua problema. Cu Ahab-Basescu nu stii niciodata. S-ar putea ca pe tarm sa fie mai amenintator si periculos ca pe puntea de comanda.
    Sa te fereasca Domnul de mania lui Ahab!

  7. Adrian spune:

    Sigur ca erau pregatite, s-a dat de gol si d. Nistorescu acum vreo doua zile vorbind de “frontul” de dreapta, ceea ce spune destul de mult despre aceasta noua “constructie”. In terioriu, cum spuneti, sunt groaznic de prezenti (sic!) fosti “nu vrem Rat, nu vrem Campeanu” prin aceste organizatii zise liberale.

  8. mihailstanciu spune:

    Pora,Tapalaga,Fati,Ene,Pantazi,Bejan,Mungiu,ati obtinut ce ati vrut:eliminarea de pe scena politica a Presedintelui Basescu.Veti avea statul de drept marca Antonescu si Blaga,dati de trei ori peste cap si transformati in ingeri.Veti avea ce meritati .

  9. Titirez spune:

    Mare deosebire intre abordarea de fata si aceea foarte pripita,dar si partizan anti-Basescu a d-lui Cristian Pantazi de pe HOTNEWS. Evident,profesionalismul este diferenta de valoare dintre cele doua abordari iesite la rampa.Analiza d-lui Lazea marcheaza clar dimensiunea realitatilor, latenta lor intrinseca si in unele privinte ,caracterul lor imprevizibil,pe cand a doua cuprinde excese si accese de subiectivism sibilin si prestabilit temei. Vreau sa spun adica si sa sublinez nu doar o preferinta , ci un mod de analiza care prin comparatie scoate in evidenta calitatile analizei d-lui Lazea., calitati de care presa de obste si de zi cu zi nu face dovada. Mi se pare, asadar, ca nu ar fi rau ca nivelul stachetei diurne a cuvantului scris sa fie mai ridicat. Nu cred ca rezultatele unui minim astfel de efort nu ar fi in beneficiul marelui public. Altfel riscul caderii in subcultural a formatorilor de opinie aduce nu doar seisme oarecare, ci adevarate dezastre in constiinta si opinia publica. Nu afirm ceva nou,cum ca orizontul opiniei publice este excat orizontul presei sale … formatoare.

  10. Titirez spune:

    Imi cer scuze pentru transcrierea incorecta a numelui domnului Lazescu, atat dansului cat si tuturor cititorilor.

  11. Geo Stanciu spune:

    Daca asa vrea Antonescu si Blaga sa faca coalitia de dreapta, asa sa o faca. Dar daca liderii PNL isi inchipuie ca intregul electorat de dreapta a uitat nu derapajele, ci dementa actiunilor din vara lui 2012, se inseala grav. Daca Antonescu crede ne poate pacali usor, dupa ce a facut toate tampeniile posibile in politica, se inseala grav, Iar daca Blaga, care de 2ani a pus surdina criticii anti-PSD (un fel de batista pe tambal), se inseala grav daca crede ca tot electoratul de centru-dreapta il va vota, fie defiland victorios cu Iohanis, se inseala si mai grav.
    Autorul articolului a amintit doar o parte din lichelismul celor 2 partide care vor voturile celor de dreapta. Sunt mult mai multe actiuni ticaloase ale liderilor PNL si PDL.
    In aceste conditii, sa-i voteze cine vrea, eu nu. Voi sta acasa. Pentru ca tare mi-e frica ca sunt tot atat de ticalosi ca si cei din PSD-UNPR-PC.
    Tare mi-e teama ca Antonescu nu a invatat nimic din perioada de nebunie in care a trait in ultimii 2 ani. A tunat si a fulgerat impotriva UE si SUA iar acum pozeaza in euro-atlantic-ist? Nu tine frate.
    Iar Blaga, niciodata nu o sa reuseasca sa fie un lider carismatic, pentru ca “nu are cu ce”.
    O sa castige ei alegerile prezidentiale cat e haul, cu atitudinea asta. Dupa ce au atatea bube in cap, isi imagineaza ca pot sa capteze tot electoratul de dreapta?

  12. anand spune:

    Frumos material.
    Ramane de vazut, dar in cazul in care se confirma tendintele, peste 6 luni va fi momentul 0 al unei noi presedintii de dreapta. Totusi, cred ca TB va iesi din prim planul politicii interne (inspre a ei consolidare) si, cu toata experienta ultimilor 5-6 ani si cu asistenta germana sau SUA sau amandoua, lucrurile vor progresa.

  13. Adrian spune:

    Perfecta analiza. Nu cred ca PMP si FC trebuie excluse din noua alianta. Dimpotriva. Trebuie ajuns la un consens. E foarte interesanta tacerea lui Traian Basesscu. Sunt foarte curios cum va reactiona. Sper ca va fi lucid si nu va pune bete in roate noi constructii (asa cum va fi ea)…

    • Eu spune:

      Nu, presedintele Basescu va aseza betele pe jos, si cand vor veni aia cu caruta le ridica ei si isi vor infinge singuri betele in rotile constructiei nou create.
      Se indreapta cu pasi mare catre asta.

      :)

    • Adrian spune:

      As vrea sa aduc o completare comentariului meu: In timp ce sper ca TB sa nu puna bete in roate fuziunii PNL-PDL, sper ca nici PNL-PDL sa nu ii puna piedici lui TB si sa ii recunoasca meritele.

  14. Serban Pretor Serban Pretor spune:

    Salut venirea lui Andi Lazescu pe Contributors. Este un cisrig real pentru aceasta comunitate, mai alesa ca mesajul de aderare se constituie intr-o analiza atit de lucida si detaliata.
    Cum suntem in perioada in care tot omul e expert in politica (parca nici la fotbal nu se mai pricep atit de multi), imi permit si eu citeva scurte aprecieri:
    1. Vad aceasta semi-unificare a dreptei mai degraba ca o unificare pe sfert, caci nu aceasta e dreapta unificata pe care o asteapta electoratul lucid (atit cit a mai ramas). Cind ai printe corifeii ei figuri precum Flutur – tradator cu vechi state de serviciu si artiyan al demolarii guvernului Ungureanu – toate retinerile (ca sa nu spun temerile) exprimate ]n articol sunt mai mult decit justificate.
    2. Cea mai mare greseala care se intrevede este izolarea lui Traian Basescu, cel fara de care astazi Romania ar fi aratat mult mai rau. Din pacate pericolul unor rabufniri de orgoliu necontrolat al acestuia nu poate fi ignorat.
    3. Previziunea ar putea fi amplificata de perspectiva de a i se lua jucaria cea mai draga chiar de catre cei lucizi ramasi in interiorul PNP si care mai au un cuvint de spus acolo
    4. Este surprinzator ca un om care a tinut mult timp piept, aproape de unul singur, urgiei devastatoare care a maturat aproape totul in tara, nu s-a putut opune propriilor impulsuri pornite cu siguranta dintr-o zona instinctuala irationala.
    5. Ce parere aveti despre o mica sansa ce ar putea fi data de coalizarea unei alte drepte a “pigmeilor curati”, MRU-Forta civica, Cristian Diaconescu-posibil PMP alaturi de Adrian Papahagi, carora Monica Macovei le-ar putea garanta ceva procente?
    6. Visind mai departe, poate ca o asemenea constructie ar putea sa prinda ceva putere in lunile urmatoare si sa fie luata insena de aroganta structura care acum isi asuma dreapta in totalitate dar care de fapt nu poate fi decit o varianta mai soft de perpetuare a tuturor racilelor care ne macina de 25 de ani.
    Ar mai fi multe de spus, dar poate ca visele isi au originea si in ora tirzie. Cind ne vom trezi dimineata poate ca scena politica va fi din nou cutremurata de vreo alta rasucire a domnului Johannis caruia sibienii ii vor reamintu ca ei l-au ales primar si ca nu are nici una din calitatile care sa-l recomande pentru altceva.

    • Serban Pretor Serban Pretor spune:

      Se pare ca ora tirzie chiar mi-a jucat festa. Regret ca la vechea tradare a lui Flutur am adaugat pe cele mai noi si mult mai grave ale lui Frunzaverde. In comparatie cu pericolul pe care il reprezinta ultimul pentru o dreapta strimba, primul poate fi considerat chiar onest. Imi cer scuze si pentru erorile de dactilografiere pe care nu le-am mai verificat

      • Hantzy spune:

        Depinde cum definiti tradarea, dle Pretor!
        Ca membru de partid sau ca Cetatean al Romaniei perspectivele sunt diferite. Teatrul jucat de MRU in scurtul sau Mandat trebuia intrerupt. Se dorea de fapt mituirea electoratului in cel mai cras Stil pesederist pentru o Hegemonie nefasta la Cotroceni. Sub acest aspect, gestul lui Frunzaverde a fost unul, desi condamnabil pe Linie de partid, necesar pentru tara si in concordanta cu optiunile alegatorilor, adica unicii beneficiari ai politicii romanesti. Sau aceste optiuni sunt consultate doar când se pliaza pe cele ale potentatilor?!

  15. n italy spune:

    Cred ca acest articol e cel mai bun de dupa alegerile pentru PE .Mai cred ca fara o sustinere chiar si discreta a presedintelui viitorul pol de dreapta [lucru de care sunt constienti primul Blaga si apoi Antonescu] nu va avea Cotroceniul si in 2016 guvernul ..nemaipunand la socoteala daca ar intra in conflict ..PMP daca va fi ocolit trebuie sa uneasca celelalte formatiuni si sa formeze un fel de pol mai mic dar un 10 % in decembrie plus TB va fi decisiv .Puterea va trebui sa atace pe cel mare iar polul cel mic va avea numai de castigat.

  16. pehash spune:

    Blaga si Antenescu s-au ‘aliat’ impotriva lui Boc si Tariceanu… Restul e cancan. Dreapta nu e reprezentata de PDL si, cu atat mai putin, de PNL…

  17. doru v. cojoc spune:

    “Viteza cu care s-a pus în mișcare procesul de negociere dintre PNL și PDL ” nu recupereaza in niciun fel cei noua ani pierduti. NOUA ANI !!! In 2005 Traian Basescu propunea fuziunea celor doua partide. Ambele, PDL mai voalat, PNL fatis au respins propunerea facuta. Redau articolul din R.L. care descrie faptele :

    Liberalii au decis sa ignore fuziunea cu PD
    de Rl online , 20 decembrie 2005

    “Cum era de asteptat, dupa ce Traian Basescu a criticat duminica nerealizarea fuziunii dintre PNL si PD, liberalii au luat ieri decizii in consecinta. Nu au hotarat sa fuzioneze cat mai repede cu PD, ci, dimpotriva, sa ingroape cat mai adanc subiectul. In sedinta Biroului Politic al PNL, premierul Tariceanu le-a spus liderilor liberalilor ca “era de datoria presedintelui Traian Basescu sa spuna ce a spus in legatura cu fuziunea, dar asta nu inseamna ca afirmatiile sale trebuie luate ca pe un ordin de partid”. Mai mult chiar, Tariceanu le-a dat el liberalilor un ordin de partid, si anume acela de a nu comenta sub nici o forma subiectul fuziunii daca sunt intrebati de presa. In plus conducerea PNL a stabilit ca strategie pentru satisfacerea doleantelor prezidentiale, pe principiul “sa ne facem ca lucram”, ca pe parcursul anului 2006 filialele partidului sa fie chestionate in legatura cu posibila fuziune, astfel incat lui Tariceanu sa nu i se poata reprosa ca nu face nimic, dar nici sa nu se intample nimic concret in demersul unificarii cu PD. Opozitia liderilor PNL fata de fuziunea cu PD a fost vehement exprimata in sedinta Biroului Politic de catre fostul lider al partidului Radu Campeanu. Acesta i-a spus lui Tariceanu ca, in momentul in care premierul va accepta fuziunea, aripa dura a liberalilor va demisiona din PNL si va reinfiinta partidul sub actuala denumire “.

    As vrea sa cred – sfanta naivitate – ca liderii celor doua partide vor recunoaste ca Traian Basescu a avut la vremea respectiva VIZIUNE si poate sa-si ceara scuze electoratului de dreapta pentru toti acesti ani pierduti.
    In plus cred ca fuziunea celor doua partide le va aduce tot atatea voturi cate aveau si separat. Adica impreuna vor lua 27-28%. Nimic in plus, daca nu vor aduce oameni noi, de calitate, cu idei, capabili sa explice ce-si propun ca partid ” de dreapta ” si CUM ??? vor realiza aceste pbiective.
    Fraze de genul : “…sa redam demnitatea taranului roman …” nu le mai ia nimeni in serios. Astept si cred ca si altii, asemeni mie, sa ni se spuna CUM vor face ceea ce scriu in programele de guvernare. Masuri concrete! Daca nu totul ramane la nivel de vorbe goale …

  18. asdf spune:

    Mie nu imi plac confuziile, important e sa se alieze PDL cu PNL, iar “dreapta adevarata”, basisti, intelectuali, “voci civice” sa ramana deoparte, cu Basescu si PMP, FC, NR, ETC, si n-au decat sa faca si ei un partid de 10%, de puri si duri.

    Apropo de puri, DNA tocmai are niste treaba cu cativa baieti de la PMP, probabil luptatori pentru statul de drept.

    • cinic spune:

      @asdf. Salut venirea ta pe aici, Chiar ne lipsea un veritabil postac rosu. Despre care “BAIETI” din pmp e vorba?

  19. Ciprian spune:

    Din motive care nu-mi sunt prea clare, ceea ce se vrea a fi dreapta romaneasca se invarte in loc, in jurul acelorasi personaje neconvingatoare electoral.

  20. Radu Mischie spune:

    Si daca totul e o manevra a lui Basescu? Luati cele de mai jos deocamdata ca o simpla intrebare, nu ca o axioma.
    Semnul de intrebare: Basescu e un lup batran al politicii, care stie cum merg treburile. Sub fusta Elenei Udrea sau nu, nu cred ca e atat de lipsit de viziune incat sa nu-si dea seama ca un partid nasit de Udrea nu are sanse prea mari. Da, putem spune ca are orbul gainilor, dar chiar asa naiv sa fie Basescu?
    Ipoteza de lucru: Daca PMP este doar o constructie artificiala gandita de Basescu si PD-L, pentru a atrage o parte din ura anti-Basescu spre un partid mic si a “spala” PD-L-ul? Ar fi argumente: PD-L nu a pierdut in favoarea PMP prea mult, a scos un scor multumitor la aceste alegeri europene. Si acum se pune in barca alaturi de PNL, pentru o constructie anti-PSD. Erau astea posibile inainte de PMP? Nu prea. Poate acum PNL sa intre fara jena majora intr-o combinatie cu PD-L, care nu mai e basist? Se pare ca da. PNL este astfel scutit de a mai explica de ce se aliaza cu “partidul lui Basescu” si poate merge spre “marea constructie de dreapta”. Cu un PD-L inca aliat cu Basescu, asta nu ar fi mers.
    Bun, sunt posibile indoieli aici:
    1. Cum ar reveni Basescu in prim-plan? Pai ar fi simplu: dupa prezidentiale, daca castiga Iohannis/Crin, se pot agita usor apele si PNL-PD-L pot da semne ca nu se inteleg. Iar Basescu poate aparea ca mediator, poate facilita fuziunea si reveni in prim plan.
    2. Daca totusi este doar o coincidenta? Si, in realitate, Basescu e orbit de Udrea si PMP, iar Blaga si Antonescu folosesc conjunctura alegerilor pentru a-l izola pe Basescu si a reveni in prim plan (mai mult sau mai putin ipoteza articolului)? Da, este mult mai credibila aceasta ipoteza, prin comparatie cu ce sugerez eu.
    Dar, totusi, daca ar fi asa?

    • Unu-2 spune:

      “Si daca totul e o manevra a lui Basescu?”
      Cred ca glumesti. Ce rost are sa cautam explicatii ascunse acolo unde nu sint?

  21. Daniela spune:

    Din pacate Basescu nu mai e ce a fost,s-a epuizat mai ales fizic.

    A luptat mai mult singur si a fost umilit zi de zi de televiziuni .

  22. Eugen Vasiliu Eugen Vasiliu spune:

    Fidelitatea exemplara a Monicai Macovei fata de PDL a fost rasplatita de Blaga
    (dupa ce s-a vazut cu procentele, datorate ei, in caruta !) , prin aceasta fuziune cu coautorii
    loviturii de stat (PNL) , reprezentati la “negocierile” de fuziune de chiar tradatorul PDL
    si moasa guvernarii USL : Sorin Frunzaverde !!!
    Rezumam : Blaga a preferat pe Frunzaverde lui Macovei !!!
    Nu se putea imagina o ticalosie mai mare ! Rezultatul fuzuiunii nu va fi decit un
    USL rebrenduit, adica o demonstratie a lui Antonescu pentru Ponta ca USL traieste
    prin tandemul PNL-PDL si fara PSD ! Iar invitatia adresata lui MRU la discutii este doar pentru a-l anihila !
    Electoratul de dreapta nu aceasta unitate a dreptei o astepta !
    PMP condus de Papahagi si FC condus de Ungureanu au acum obligatia
    morala sa fuzioneze si sa propuna asteptarilor electoratului de dreapta un alt tandem:
    MRUngureanu la presedintie si Cristian Diaconescu la prim-ministru !
    Acest tandem poate scoate la vot si pe cei care n-au fost vreodata si poate invinge pe Ponta in turul 2. Oricum , au OBLIGATIA sa incerce !

    • Barbu Lautaru spune:

      Mai ramine ca dupa alegeri sa faca cu totii ( usd+pnl+pdl) impreuna , fostul USL.
      Macar sa stim una si buna.

      Daca PMP + FC fuzioneaza (+ PNR) si Monica Macovei pleaca de la PDL si vine la ei, se cheama ca suntem “back in business”.

  23. tudor padure spune:

    Excelent!
    Nu ca zic, da’vreau sa spun:
    Despre PD-(L):
    2012 – Rezultatele slabe de la alegerile locale: DEMISIA în bloc a conducerii Partidul Democrat Liberal
    2013 – Rezultatele slabe la alegerile parlamentare 2 DEMISII:
    - prim-vicepreședintele Cristian Preda
    - vicepreședintele Sever Voinescu
    2014 – Rezultatele slabe la europarlamentare: conducerea auto VALIDATA?!
    Dupa serioase analize… la 48 de ore: FUZIUNE! -mai sa fie…?!
    Fuziune cu “JOS BASESCU” ???

  24. Razvan Iliescu spune:

    Viteza cu care s-a pus in discutie fuziunea, dupa ce ambele partide au mai fost in alianta in perioada 2003-2007 (desi ruptura se produses din 2006 insa s-a asteptat debarcarea dupa intrarea in UE) si PNL a mai fost intr-o alianta in perioada 2012-2013? Prin comparatie Conventia Democratica a trait 8 ani, 1991-1999, doua cicluri electorale!

    Conducerea PNL si-a dat demisia luni si se gaseste intr-o perioada tranzitorie pina la urmatoarea intilnire extra-ordinara a partidului – ce mandat pot avea cei care negociaza fuziunea? Cum pot discuta de fuziunea niste demisionari? Noul presedinte si echipa lui vor fi de acord? In conditiile acestea cine va veni presedinte sa-i dispara functia daca asa s-a negociat deja? Sint actualii negociatori demisionari?

    Conducerea PDL nu si-a dat demisia, insa a obtinut rezultate mult mai slabe decit la precedentele alegeri (nominale) fata de acestea pe liste. Cum se face ca nu au demisionat?

    PDL si PNL anunta ca nu discuta deocamdata cu alte partide. In cele mai bune conditii cei 15% liberali si 12% sint departe de 37.6% + minim jumate din voturile lui Mircea Diaconu obtinuti de USL. Doresc sa fie pe un loc 2 la alegerile prezidentiale? Ce vor obtine? postul de vicepresedinte care nu exista? Fara micile partide care nu au intrat in parlamentul european PPDD, FC, PNT sau care au intrat in parlamentul european PMP fuziunea PDL&PNL n-are nici o sansa …

  25. ion adrian spune:

    Crin, nu stiu daca si-a rascumparat erorile grave, dar oricum a acceptat sa plateasca maximal. Dar la nume, PNL nu va ceda. Asta este clar si nenegociabil.
    Si desi Basescu i-a promis de mult timp sprijinul sau ca votant in cazul desigur ca nefericit dpdv al dlui Presedinte, dar care daca se intampla ca el, Crin, sa fie in competitia finala cu el, Ponta, atunci el, Basescu, voteaza Crin. Dar se pare ca nu si toti fanii basisti accepta acest aspect si este un risc sa stea acasa . Deja Tomac a spus ca PMP probabil ca va sprijini candidatul PNL sau al dreptei reunite. Deci intrebarea este cine? Johanis, Ungureanu(daca intra in PNL cu FC) sau altul aparut intre timp? O sa vedem

    PS Si a mai realizat ceva azi dl Crin A. ; a aratat ca se poate si renunta la un interes, la un orgoliu personal de calibru maxim, pentru o cauza anume. Abila mutare.

    PPS Nu intru in motivatii care oricare or fi rezultatul este acelasi



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Lazescu


Alexandru Lazescu

Fondator al retelei nationale de publicatii locale Monitorul (1991) actionar al Grupului de Presa Medianet, ce editeaza Ziarul de Iasi membru al Grupului pentru Dialog Social a fo... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)