Home » Politica & Doctrine »Sinteze » Citesti:

Un mistic al revoluției comuniste: Nicolae Ceaușescu între internaționalism și șovinism

Vladimir Tismaneanu februarie 2, 2011 Politica & Doctrine, Sinteze
7 comentarii 4,054 Vizualizari

Intrebat in 1988, in ultimul sau important interviu acordat unei  reviste occidentale (Newsweek International) care este hobby-ul sau, secretarul general al PCR raspundea laconic, fara umor si fara echivoc: “Construirea socialismului in Romania”. Miturile politice au insa o durata de viata, as spune chiar o incapatanare si o persistenta  uluitoare.  Sunt inca destui cei care se amagesc cu credinta ca Nicolae Ceausescu, patronul si simbolul unui sistem intemeiat pe dispretul absolut pentru lege si pentru demnitatea umana, ar fi fost un veritabil patriot, un comunist antisovietic, un cavaler al rezistentei impotriva imperialismului rus, un campion al independentei si suveranitatii nationale. Nu sunt multi cei care isi mai amintesc cuvintele, deopotriva amare si lucide, ale disidentului Paul Goma: “Romani, eliberati-va de romani!”

Ceausescu a fost un militant din categoria dura, un spirit inflexibil, rigid, inversunat si intunecat. In fapt, partidul pe care Ceausescu l-a venerat n-ar fi ajuns la putere in anii postbelici fara sprijinul militar si politic al lui Stalin. Desatelitizarea, atata cata a fost, s-a facut printr-o continua re-stalinizare.  Comunismul romanesc a interiorizat cu frenezie fixatiile cominternist-cominformiste, chiar si atunci cand pretindea a se debarasa de ele.  Ideea unei lupte intestine intre o factiune “colonizatoare” pro-moscovita (pasamite dominata de “minoritari”) si una “patriotica” a fost si este inca sustinuta de cei care refuza sa vada structurile adanci ale sistemului.  In fapt, Ceausescu nu a fost mai “patriot” decat un Enver Hoxha.

Sacralizarea Partidului, cultul Liderului

Dictatorul roman a fost, pe parcursul intregii sale vieti politice, deci de la 15 si pana la 71 de ani, un stalinist convins. A crezut in justificarea istorica a socialismului de tip bolsevic, in mitologia partidului de avangarda, o falanga de asceti revolutionari devotati cu trup si suflet unei cauze definita quasi-religios, a detestat proprietatea privata, valorile liberale, multipartidismul, fractionismul, pe intelectualii critici si orice forma de disidenta. Pentru Ceausescu, partidul era o entitate transcendenta, o institutie inzestrata cu o hipnotizanta, oculta, misterioasa charisma, care avea dreptul sa dicteze sensul vietii oamenilor. Atunci cand Ceausescu a devenit comunist, la partid nu se adera, ci vorba lui Belu Zilber, “se cadea la partid”.  Impodobit cu vestmintele unui umanism apocrif, acest corp politic se pretindea posesorul unor formule precise (“legitati”) de explicare a istoriei, a naturii, a universului insusi.Ceausescu se identificase cu ideologia pe care o predica, era posedat de ea, ajunsese sa se creada garantul puritatii doctrinare si al reusitei finale a unui proiect utopic menit sa transforme nu doar societatea, nu doar economia, ci chiar sufletul uman.  Scopul acestei actiunii permanente de propaganda proprie sectelor de tip bolsevic ori fascist este distrugerea omului interior (spre a relua formularea poetului polonez Aleksander Wat).  Comunismul nu a fost traditionala ideologie politica, o doctrina ca oricare alta, ci o eshatologie revolutionara.

In momentul in care “patria socialismului”, adica URSS, a pornit, in anii hrusciovismului, pe calea de-stalinizarii, a unor reforme relativ timide, dar intolerabile in universul mental al dogmatismului, Gheorghiu-Dej a adoptat strategia stalinismului national. A pariat pe reflexele unei marginalitati ofensate, deci pe complexele si nevrozele nomenklaturii. Ca si in cazul Coreei de Nord, secta comunista din Romania (devenita doar formal “partid de masa”) a trait mereu sub semnul unui teribil, al unui mistuitor, devorant complex de inferioritate. Este ceea ce politologul Ken Jowitt identifica drept comunismul de tip paria, o forma de autarhie politica a carei principala “legitimizare” este un fundamentalism sovin, intemeiat pe himere, rituri, mituri si anxietati colective.

Ruptură cu Moscova?

Umiliti atat in Comintern, cat si in Cominform (Biroul Informatic al partidelor comuniste si muncitoresti), comunistii romani si-au luat revansa simbolica mai ales dupa 1956.  Au fost total de partea sovieticilor in suprimarea violenta a Revolutiei Maghiare, au fost recompensati prin retragerea trupelor sovietice in 1958. Simultan, partidul se “etniciza”, se debarasa de cadrele sale de baza din anii clandestinitatii, invocand, pentru orientarea tot mai sovina, criteriul “justei proportii in politica de cadre” (adica un fel de numerus clausus in versiune comunista). Ca secretar al CC insarcinat cu problemele de cadre, Ceausescu a organizat adevarate vanatori de vrajitoare in perioada 1958-1960 impotriva celor suspectati a fi “inamicii obiectivi” ai liderului suprem (evident nu era vorba doar de cadrele provenite din minoritati, dar si de fostii ceferisti care contestasera mitologia oficiala legata de rolul crucial al lui Gheorghiu-Dej in ilegalitate).

“Declaratia” din aprilie 1964 (conceputa de Maurer, Barladeanu, dar si de Ceausescu, redactata de Rautu, Niculescu-Mizil, Stefan Voicu etc) a codificat pozitia PMR in relatiile dintre gigantii comunisti. Era vorba de o neutralitate activa, de obtinerea unor avantaje prin navigarea abila intre Scyla sustinerii neconditionate a Moscovei si Caribda solidaritatii cu stalinismul combatant si intransigent al lui Mao. Asemeni maoismului, kimirsenismului (ideologia “Juche”)  in Coreea de Nord, ori polpotismului “Khmerilor Rosii”, nationalismul a fost instrumentalizat de Ceausescu si acolitii sai pentru a inventa o noua baza de legitimitate a regimului.

Nicolae Ceausescu a fost unul dintre cei mai virulenti critici ai imperialismului sovietic, dar s-a mentinut un fidel partizan al formelor de dominatie totalitara de tip stalinist.  Burebista, Decebal, Traian, Mihai Viteazul etc erau anexati acestui discurs encomiastic menit sa-l aureoleze le Lider drept salvator al neamului in conditii de presupus complot extern. Mia mult, dupa 1965, PCR este glorificat drept garantul destinului insusi al natiunii vazuta ca un castel (tot Ken Jowitt a examinat convingator acest model).  Ceausescu este demiurgul, arhitectul, strategul vizionar, geniul intre genii, epoca sa este comparata cu aceea a lui Pericle..

Odata ajuns la putere, in martie 1965, el a continuat, ba chiar a radicalizat linia internationala inaugurata de mult mai prudentul Dej. A mentinut un regim ortodox-stalinist in interior, aceptand insa, intre 1965 si 1971, anumite concesii pe linia unui vag dezghet politic, cultural si economic. Noua radicalizare a regimului s-a petrecut mai ales dupa completa eliminare a lui Ion Gh. Maurer si triumful echipei “acceleriste” condusa de Manea Manescu.

Liberalizarea de la Bucuresti s-a incheiat asadar in chip abrupt dupa vizita in China si Coreea de Nord din 1971. Ceea ce pe un Maurer il nelinistea (baile isterice de multimi, cultul delirant al personalitatii, grotescul asfixiant unei dictaturi hiper-represive), pe Nicolae si pe Elena Ceausescu ii stimula.  Politica externa cu accente autonome (cu anumite momente deranjante pentru Moscova ce nu pot fi negate) i-a asigurat lui Ceausescu simpatia unor influente cercuri din Vest, precum si a unor partide comuniste care incercau sa promoveze ceea ce s-a numit eurocomunismul (in special PC Italian, PC din Spania, PC Japonez, PC din Grecia-Interior).

Pe plan intern, au fost urmate aceleasi obsesii staliniste: cresterea rolului conducator al partidului (adica al lui Ceausescu si al camarilei sale); intarirea puterii Securitatii; accelerarea industrializarii, indeosebi pe linia industriei grele; intoleranta fata de orice initiativa privata in economie, o fobie in raport cu orice urma a vreunui mecanism de piata. Mult-trambiata “democratie socialista” era doar un camuflaj pentru monopolul puterii exercitat neingradit de o clica insetata de privilegii.

Tot mai narcisist, tot mai convins ca detine o misiune divina, Ceausescu a ajuns sa se creada apostolul unui nationalism renascut, a cultivat mitul unei natiuni socialiste omogene.  Minoritatile etnice ori intelectuale erau privite ca agenti ai unei primejdioase disolutii.  Ideologia protocronista a sintetizat aceste fixatii xenofobe intr-un numar de aproximatii hiperbolice cu ambitii de adevaruri universale. Nu mai conta catusi de putin riscul ridicolului, Ceausescu avea un sceptru prezidential iar Elena era “savant de renume mondial”.

Dinasticizarea comunismului romanesc devenise o sumbra perspectiva reala. Asa-zisii reprezentanti ai minoritatilor in variile comitete si consilii erau niste jalnici figuranti in marele spectacol ce se juca spre marita glorie a Conducatorului.  Dar tot jalnice marionete erau si activistii recrutati din majoritatea etnica romaneasca. “Natiunea socialista unitara si omogena” era o plastilina ideologica pentru Ceausescu, o amorfa masa de manevra, nu o comunitate de indivizi autonomi.  Stalinismul national era un colectivism organicist cu o falsa glazura egalitarista in care un despot tot mai alienat (in sensul clinic, nu doar filosofico-sociologic al notiunii) se visa centrul universului. Megalomania voluntarista se grefa pe o ideologie a resentimentului universalizat.

A renuntat vreodata Ceausescu la internationalismul de sorginte cominternista? Intr-un fel da, intrucat a interiorizat si a decis sa apeleze la o tematica sovina proprie extremismului de dreapta (inca un reflex stalinist). Pe de alta parte, a mizat pe miscarile revolutionare din Lumea Treia, a crezut pana la capat ca socialismul de tip leninist va invinge pe plan mondial, l-a denuntat pe Gorbaciov drept un renegat, un “oportunist de dreapta”. A murit cantand, in fata plutonului de executie, “Internationala”, nu “Desteapta-re, romane!”.  Nicolae Ceausescu a fost un fanatic, nu un cabotin.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. nelucraciun spune:

    Ţin minte cum, în zilele ultimului congres al partidului comunist urmăream, la serviciu, toţi colegii, fără să ne oblige nimeni, cu sufletul la gură, cuvântarea ceauşescului. Eram plini de speranţă că ceva se va întâmpla: retragerea de la conducerea partidului. Nu a fost să fie. A sfârşit ucis ca un câine.

  2. [...] Vladimir Tismăneanu, despre Ceaușescu, internaționalism și șovinism. [...]

  3. Cornel spune:

    “A murit cantand, in fata plutonului de executie, “Internationala”, nu “Desteapta-re, romane!” Corect, pentru comunisti, nationalismul a fost doar o solutie de avarie, o metoda universala de bypass pentru toate sincopele comunismului. Dar nu au fost si nici nu sint nationalisti si nici internationalisti; pur si simplu sint angajati total in religia lor atee pentru care “fac totul”, chiar si sa simuleze, cind e nevoie, patriotismul. In realitate, ceea ce iubesc pina la nebunie e Partidul si utopia lor despre crearea unei alte lumi si a unui alt om ! Ceea ce e inspaimantator e proportia in care au reusit. Ceausescu a lasat sute de mii, poate milioana de ceausesti in urma lui.

  4. Dedulas spune:

    Privind inapoi vezi altfel decat privind inainte….

    Nu m-as hazarda sa il descriu pe NC ca pe “un mistic” nici macar din ratiuni ziaristice. Nici “stalinist” nu l-as face insa. Stalinismul a fost de o duritate intrecuta doar de Pol Pot.

    • Vladimir Tismaneanu spune:

      Mistica partidului, inlocuirea ratiunii prin credinta, atractia fanatica pentru solutii de un radicalism utopic ce friza absurdul, iata cateva dintre argumentele pentru care am folosit acest concept. Leninismul, ori daca vreti stalinismul, in fond comunismul, au fost in cazul lui Ceausescu, dar si al unor Dej, Mao, Dimitrov, Tito, Rakosi, Kadar, Gottwald, Ana Pauker, Bierut, Gomulka, Ulbricht etc substitutul secular pentru o religie negata si respinsa categoric. De-radicalizarea leninismului a inceput sub Hrusciov (ezitant, cu acele reculuri cunoscute). Cazul Pol Pot ar merita o discutie aparte, fie si numai pentru ca e vorba de o utopie anti-urbana, diferita asadar de aceea clasica marxista. Consecintele au fost, se stie, genocidare, cum genocidare a fost experimentele stalinist si maoist.

      Ganduri bune,

      Vladimir Tismaneanu

  5. dorin valeriu spune:

    Cred ca o explicatie corecta a “Cazului Ceausecsu” ar putea-o da doar un psihiatru, atitudinea lui tine evident de patologie. Copilul de 15 ani “captat” in aceasta secta, un om care NU A MUNCIT in viata lui, stipendiat toata viata de aceasta organizatie,care nu a luat un salariu muncit in viata lui, n-a avut nici o meserie dar se pretindea “muncitor”, ce sa mai vorbim. In fata mortii s-a comportat tot asa, fanatic si inconstient. Ne pierdem vremea incercand alte explicatii!

  6. Comentator spune:

    “…In fapt, Ceausescu nu a fost mai “patriot” decat un Enver Hoxha….” – in fapt, Ceausescu A FOST UN Enver Hoxha!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)