Home » Politica & Doctrine » Citesti:

Vremea căinţei

Otilia Nutu iulie 8, 2014 Politica & Doctrine
58 comentarii 6,032 Vizualizari

Domnilor Patapievici, Pleşu, Tismaneanu, Liiceanu, Mihăieş, Tania Radu, Stanomir şi alţii ca Dvs.; stimaţi magistraţi curajoşi; stimate victime ale linşajului public din ultimii ani: iertaţi-ne. Suntem tâmpiţi şi ne place.

Iertaţi-ne că am căzut, un popor întreg, pradă uriaşei maşinării de propagandă a Varanului. Mulţi, aproape toţi, nu doar telespectatorii lor fideli. Chiar şi cei ocazionali, de duminică. Chiar şi cei care ne dădeam seama de manipulare, tot ne-am lăsat manipulaţi – suntem un popor întreg căzut în hipnoză colectivă şi mândri de propria noastră decădere. Maşinăria a funcţionat ca unsă: dacă picuri insidios otravă în urechile oamenilor ani şi ani de zile, la un moment dat oamenii nu-şi mai aduc aminte ce anume şi de unde au auzit, ci doar că “au mai auzit asta undeva, şi, doar se ştie, fum fără foc nu iese…”. Şi, dacă şmecheria asta v-a coborât la un nivel de la care ne puteam uita de sus la Dvs., ne-a plăcut şi ne-am complăcut.

Am fost nebuni şi orbi şi mânioşi şi ne-am lăsat mânaţi în turmă.

Iertaţi-ne că am renunţat să ne folosim propriile creiere şi am abdicat de la bunul simţ. Iertaţi-ne că, în loc să ieşim în stradă să vă apărăm, ne-a fost lene – sau am fost laşi. Nu ne-am scandalizat public decât prea rar şi într-un număr mult prea mic – nu ne-a păsat, sau ne-a fost jenă, sau frică să nu intrăm la grămadă cu Dvs. în malaxorul Antenelor, sau teamă de ce-or să creadă vecinii şi rudele şi cunoştinţele, să nu ne judece că “numai fraierii se bagă” şi “nu pentru fripturiştii lui Băsescu”. N-am vrut să ne asociem cu victimele linşajului şi să le ţinem partea. Am stat şi am privit de pe margine.

Ne cerem scuze că, în loc să ne enervăm şi să reacţionăm vocal şi public împotriva mizerabilului linşaj mediatic la care aţi fost expuşi ani de zile, o tolerăm în continuare în fruntea CNA-ului pe Laura Georgescu.

Ne mai iertaţi că tolerăm un plagiator mincinos, incapabil de seriozitate, să ne conducă şi vă forţăm şi pe Dvs. să vă lăsaţi guvernaţi de el. Ne scuzaţi pentru sculerii-matriţeri şi fotomodelele pe care i-am adus în fruntea Parlamentului şi-n companiile de stat, în timp ce ne batem joc de neurochirurgi şi olimpicii internaţionali şi-i alungăm din ţară pe cei care nu pleacă singuri. Ne iertaţi că am privit pasiv cum se distruge cu ură ICR-ul viu pe care îl lăuda străinătatea şi l-am lăsat pe mâna dacopaţilor şi patrihoţilor naţionalişti pentru care cultura înseamnă chermeze cu sarmale şi mici, nu poezie.

Ne cerem scuze că am început să gândim, încet-încet, cum ne-au învăţat ei, că nu puteţi să fiţi altceva decât sinecuriştii şi fripturiştii celorlalţi – aşa ne-au spus, cei cu care nu suntem de acord trebuie că sunt cumpăraţi de “ceilalţi”. Nu există onestitate, doar interes. Nu există opinie contrară, doar goană după bani şi funcţii. Dacă noi suntem lingăi, e clar că nu puteţi să ţineţi cu ceilalţi decât dacă sunteţi lingăii lor. Iar dacă sunteţi şi deştepţi, vina e cu atât mai mare – de ce sunteţi mai deştepţi şi mai educaţi decât noi şi-ai noştri? De ce nu tăceţi? De ce nu faceţi odată linişte, să-i lăsăm să lucreze?

Ne e ruşine că ne lăsăm intimidaţi de bătăuşii din curtea şcolii care pretind că fac jurnalism şi cerşesc respect şi audienţă, când nu şantajează pe faţă. Ne e ruşine că i-am lăsat atâta amar de vreme să scoată tot ce e mai rău în noi: ne-am uitat la ei mândrindu-ne în sinea noastră că suntem un pic peste mizeria lor. Ne e ruşine cu Dvs. pentru că sunteţi peste mizeria noastră.

Ne este greu să vă cerem iertare.

Şi totuşi…

Şi totuşi, ni se mai dă o şansă. Varanul şi Antenele lui pot dispărea odată la lada de gunoi a istoriei, dacă ne ştergem odată pâcla de pe ochi. Putem să aşteptăm următorul mogul să preia maşinăria de propagandă şi să ne manipuleze ca până acum, sau putem să ne dezmeticim şi să cerem altceva.

Dacă vrem altceva, e timpul să ne facem curaj şi să ne punem cenuşă în cap.

E timpul să cerem respectarea valorilor şi să reparăm nedreptatea la care am fost părtaşi atâta amar de vreme.

Să cerem demisia incompetenţilor din administraţie şi desfiinţarea legilor clientelare, precum relaxarea regimului incompatibilităţilor pentru primari şi şefi de consilii judeţene. Să cerem eliminarea portiţelor pentru corupţie şi clientelism din modificările la Legea Educaţiei, care vor perpetua impostura şi incompetenţa şi la generaţia următoare. Să cerem ca parlamentarii să fie şi ei oameni în rând cu oamenii, fără imunităţi, când legea ar trebui să fie egală pentru toţi. Nu putem aştepta ca doar procurorii să facă treabă, în timp ce noi asistăm pasiv la linşarea lor publică; trebuie să avem noi pretenţii, să cerem noi respectarea legii şi reforma administraţiei.

Să ne cerem valorile înapoi.

Să cerem partidelor să nu ne mai pună să alegem răul cel mai mic negociat de ei pe sub masă, ci candidatul pe care îl vrem. Să le arătăm că nu mai tolerăm compromisurile compromiţătoare şi exerciţiile de Pupat Toţi Piaţa Independenţii, în sfidarea făţişă a publicului.

Eu una nu mai sunt dispusă să accept jumătăţile de măsură: am zis deja clar şi răspicat că vreau candidatura Monicăi Macovei la preşedinţie. Nu mai vreau mezalianţe între partide, candidaţi cu tinichele penale de coadă şi acuzaţii de incompatibilitate, nu mai vreau negocierea statului de drept şi trocuri pe procurori. Vreau un candidat integru, cu competenţe adevărate şi care a dovedit până acum că luptă pentru interesul public.

După cumplita vară a lui 2012, nu mai vreau discuţii şi nuanţe dacă “a fost sau n-a fost” lovitură de stat: ne-au spus-o răspicat Comisia Europeană şi Comisia de la Veneţia.

Îi vreau pe Pleşu, Patapievici, Liiceanu, Tismăneanu, Stanomir, Mihăieş, Tania Radu, Cornea, Blandiana în spaţiul public, unde merită să fie. Vreau să-i merităm şi noi.

Vreau să le recunoaştem curajul judecătorilor şi procurorilor care fac curăţenie în ţara asta. Vreau să recunoaştem meritele reformiştilor adevăraţi din administraţie, că-i avem şi ne-am bătut joc de ei prea multă vreme.

Da, vreau varianta maximală: o lume cu susul în sus, josul în jos şi jegul pe făraş. Acum, odată cu apusul epocii Varanului, e şansa noastră s-o cerem.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "58 comments" on this Article:

  1. ness spune:

    Bravo ! Bravo ! Asta este atitudinea pe care trebuie s-o imbratiseze toti romanii cinstiti ce-si doresc o Romanie normala, curata, lipsita de coruptie. Da, numai prin mobilizare si cladirea unei societati civile puternice posturi tv precum Antena 3 si moguli varanieni vor fi aruncati la lada de gunoi. O societate civila puternica, construita pe valori, este garantul unei Romanii normale.

  2. MIHAI 2 spune:

    Am stat o clipa din agitatia zilnica si am reflectat: De cate ori am fost eu manipulate doar anul acesta de catre Antene ??? La inceputul anului imi spuneau ca Presedintele are o mosie imensa. Dar s-a vazut ca Presedintele a CUMPARAT acea mosie , in timp ce Varanul beneficiaza de ditamai mosia pe care nu a cumparat-o, ci e a Statului, ca nici nu a arendat-o el ci Firma, iar , culmea tupeului Firma cica ”nu e a lui” …evident ca in acte nu e a lui dar sare in ochi. . Tot pe la inceputul anului inca imi spuneau ca MANTUIREA E IN USL. A fost nevoie ca domnul Crin Antonescu sa faca curajoase sacrificii, alaturi de sotia sa , pentru ca eu sa scap de magia putreda a acestui cliseu al Varanului. In fine el , numai el, cu ANTENELE lui a regizat mistificarea aceea cu falsa mituire a fratelui Presedintelui. Sa fiu sincer , abia atunci, cand am observant ca toate celelalte televiziuni AU FACUT PASUL SPRE ONORABILITATE si au refuzat pur si simplu sa discute acel subiect / facatura / AM REALIZAT CA CEVA NU E IN REGULA LA INTACT. Apoi am aflat ca mormanele de dolari cu care dl Mircea Basescu a fost ispitit proveneau dintr-o ”sponsorizare” facuta catre Clanul Bercea de ….desigur de acelasi Voiculescu Felix. Acestea s-au petrecut doar anul acesta – si inca nu am zis nimic despre mistificarea privindu-l pe sotul Ioanei Basescu , cel care nu a facut decat sa continue o traditie liberala , ceva cu mosia Bratienilor… Dar daca as incepe sa numar manipularile INTACTILOR din 2004 incoace ??? Odata cu condamnarea inevitabila a lui Voiculescu pe care in sfarsit , justitia reformata a indraznit sa ne-o anunte cu indrazneata anticipatie, odata cu inchiderea Antenelor, va trebui sa facem fiecare dintre noi un astfel de recensamant al propriilor momente in care am lasat sa ni se spele creerul, in loc sa sustinem reforma statului si independenta justitiei. Frumos spus VREMEA CAINTEI.

    • revelare@yahoo.com spune:

      A fost nevoie ca domnul Crin Antonescu sa faca curajoase sacrificii, alaturi de sotia sa ,… asta arată cât de tâmpit ai fost (și rămâi, pt cp nu te schimbi peste noapte, chiar dacă citești și comentezi pe Contributors.)
      Ai folosit și sintagma. justiție reformată. Nu știu când la noțiunea justiție ai adaugat epitetul reformată, dar dacă atunci când ai făcut asta, ți-ai fi pus întrebarea cine a reformat-o și cum, nu mai ajungeai să te lași manipulat. Pt că ți-a trbuit mult să te trezești, dacă a fost nevoie de așa grosolanii, ca să pricepi ceva, data viitoare când vor fi mai subtili, o să înghiți momeala cu undiță cu tot.
      Pt că nu ești în stare să recunioțti merite îm public.
      Pt că justiția a fost reformatăp toit de politicieni și tot acei politicieni, câțiva, au apărat-o și mai luptă să o apere. Dar ai fost prea tâmpit până acum să îți dai seama și prea meschin să recunțti că sunbt și politocoeni, care reformeazp pozitiv justiția și reușesc (încă0 să o apere.

      Să vedem ce va ieși la toamnă…
      Crin a fost unealta distrugerii justiției.. penele:

      Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
      De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
      Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
      Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.

      • MIHAI 2 spune:

        In postarea mea am rapuns – dupa puterea mintii mele – indemnului din articol de a ne cai toti cei care ne-am uitat , iar unii am si ras , la emisiunea In gura presei. Parabola despre Fiul risipitor din Biblie spune ca trebuia sa ma primesti cu bunavointa daca am fost telespectator al Antenelor , iar acum m-am pocait. Inteleg totusi ca ti-a placut cum am minimalizat țepele Nana si Mircea B, inlocuindu-le cu tema de la ”impuse” : Voiculescu este de vina. Intrucat nici macar referirea la ”sacrificiul” doamnei Valean nu te-a ajutat sa dibui ironia , regret dar nu este nimic de facut

  3. Mara spune:

    Putem considera ca am traversat etapa feudala a democrației românești. Oricum vom ajunge si in epoca modernă, dacă acum, sau o lăsam pe altădată, depinde intr-adevăr doar de noi.
    Si cum toate cele bune pornesc întâi prin a ne recunoaște greselile si a ne cere iertare, da, pasul dvs. in fata poate fi un frumos început. Sa vedem cine il face pe următorul!

  4. Catalin N spune:

    Bine spus!
    Felicitari Otiliei Nutu pentru un articol care sper sa trezeasca mintile anesteziate de atatea minciuni ale celor care vor sa aibe la cheremul lor un intreg popor si care vor sa se imbogateasca pe seama trudei celor onesti si muncitori.

    Huoo, trantorilor! Sper ca toti cei care au corupt in tara asta sa plateasca pt raul facut romanilor si Romaniei!
    Doamne ajuta!

  5. victor L spune:

    Nu am dece sa intru in corul celor care sa-si ceara scuze.
    - nu am cazut”pradă uriaşei maşinării de propagandă a Varanului”;
    - nu “Am fost nebuni şi orbi şi mânioşi şi ne-am lăsat mânaţi în turmă”;
    nu tolerez “un plagiator mincinos, incapabil de seriozitate”;
    - sint in razboi cu ” bătăuşii din curtea şcolii care pretind că fac jurnalism şi cerşesc respect şi audienţă” (aici as face si nominalizari care pot scandaliza: Pora, Tapalaga, arhanghelii luptei impotriva vinzatorului de Justitie, dictatorul). Caci nu doar cei de la Latrina 3 sint in cauza.
    NB,
    atentie asupra candidaturii dnei Macovei la presedintie: Cretinel a cerut ca PDL, pentru fuziune, sa renunte la acuzele ca in 2012 a fost o incercare de lovitura de stat. Astept provin, pardon, reactiile dnei Macovei. Poate sint de genul marelui politician MRU.

  6. dusu spune:

    ha ha; articol manifest ! da cum se numesc ,va rog oamenii despre care vorbitzi ? rumini cumva ?
    si apoi sa shtitzi ca atunci cind chiar trebuie,noi ruminii ieshim totzi in strada ! asha cum am facut la rivolutzia rumina impotriva dictatorului si a teroristilor;totzi,intregul nostru popor strins unit !

  7. Lupul Monarhist spune:

    Desi articolul contine adevaruri, este construit in stil oriental (mai precis nord-corean, de salta camasa pe noi de hohotele de plans) sau neaos, lautaresc (Da mama cu biciu-n mine, Ca n-am ascultat de tine!). Nu stiu cui ii se adreseaza. Scuzati stilul direct, dar il gasesc inutil si nerealist.

    • IuliusC spune:

      Inutil si nerealist?!! probabil traiesti pe alte taramuri…

      • Lupul Monarhist spune:

        Da, traiesc pe alte meleaguri si astfel de exercitii lacrimogene, de vaicareala generala tipic romaneasca trec mai degraba drept slabiciuni, nu eseuri jurnalistice sau ce D-zeu se vor sa fie. Sunt inutile… iar asteptarile d-nei Nutu in intregime nerealiste…. nu se pot sari etape in evolutia fireasca a unei natiuni. Va jeliti degeaba…

        • Petre Opris Petre Opriş spune:

          Aveţi dreptate. Românii din ţara lor nu înţeleg faptul că există viaţă şi soluţii dincolo de graniţele statului pe care îl jelesc şi nimeni nu plânge alături de românii patetici.

          • Lupul Monarhist spune:

            Exact! Surprinzator, o buna parte a publicului cu scoala si educat se vaita ca exista Dan Voiculescu si Antena 3… aceste lucruri (devenite ipohondrii sau fandaxii de cativa ani – vorba lui Nenea Iancu) le mananca zilele. Inteleg frustrarea, o impartasesc. Orice om onest doreste sa il vada pe acest securist gainar si libidinos la mititica. Insa, de aici pana la a bate apa in piua, a starni o furtuna de cenusa, a striga disperarea pe forumuri toata ziulica e distanta mare. Varanul nu este primul si nici ultimul rau care se intampla in Romania. Get a life! Daca vi se pare insuportabil sa mai traiti in Romania lui Dan Voiculescu, Romania mizeriei clasei politice produsa in ultimii 25 de ani, a coruptiei generalizate, a lipsei de infrastructura, a lipsei de servicii medicale accesibile tuturor, a lipsei de oportunitati, exista intotdeauna varianta emigrarii. 4 milioane de romani au facut deja acest pas.

            • Petre Opris Petre Opriş spune:

              Eu văd cel puţin două soluţii la problema respectivă:
              1. emigrarea – costisitoare şi plină de neprevăzut;
              2. postarea anunţului “Apasă pe butonul roşu” în fiecare locuinţă din România – pentru a stinge televizorul şi a readuce armonia în casă.
              Dependenţa românilor de imaginile difuzate de televiziuni este înfiorătoare. Se pierde enorm din cauza aceasta şi propagandiştii din anii ’80 continuă să-şi facă mendrele după ce şi-au schimbat pamperşii brodaţi cu secera şi ciocanul în favoarea stelelor de pe drapelele UE şi SUA.

            • Lupul Monarhist spune:

              dl. Opris – sunt 1000% de acord cu dvs. – cetateanul roman pierde un numar impresionant de ore la televizor, urmarind lucruri toxice. Are comportamentul unui dependent de droguri. De altminteri viata multora este controlata de catastrofele difuzate de Antena 3… fie minciunile inflameaza glandele prostimii credule, alimenteaza resentimentele celor care doresc sa auda astfel de prapastii, fie afecteaza oameni cu carte si minte care nu stiu cum sa pareze astfel de mizerii. Recomand celor din ultima categorie sa priveasca lucrurile mai relaxat. (da, e posibil) si sa se autoeduce sa puna la spate astfel de mitocanii. Oricand pot apela la justitie – iata dna Macovei a promis ca va da in judecata trustul Intact. Este exact ceea ce trebuie in astfel de situatii. Nu in ultimul rand, telecomanda este dotata cu butonul OFF sau Power care merita presat mai des.

  8. IuliusC spune:

    Frumos mesaj! Multumesc doamna Otilia Nutu.
    Si multumesc cu capul plecat femeilor romance care au preluat cu curaj fraiele luptei pt dreptate si justitie in aceasta tara – Laura Codruta Kovesi, Livia Stanciu, Monica Macovei, Camelia Bogdan si multe asemenea lor.
    In ciuda aparentelor suntem multi cei care va sustinem, va admiram si suntem alaturi de voi.

    • bugsy spune:

      Azi e 8 Martie?

      • it_s__not_news spune:

        E o realitate ca romancele sint mult mai “tari”(, “adevarate” …) decit barbatii romani. Chiar si pe columna, in urma dezastrului belic (masculin) dac, tot femeile dace arunca cu smoala si pietre in latini :)

        • bugsy spune:

          - “Ai uitat că sunt fiică din popor şi sunt violentă: ai uitat că sunt republicană, că-n vinele mele curge sângele martirilor de la 11 februarie (…): ai uitat că sunt ploieşteancă
          - da, ploieşteancă!
          - Naică, şi am să-ţi torn o revoluţie, da’ o revoluţie… să mă pomeneşti!…”: „fidea”: „vermult”:
          - Jur pe tot ce mi-a rămas mai scump, jur pe statuia Libertăţii de la Ploieşti c-o să fie o istorie!…”:

          „a ta adorantă Miţa”

      • pensionara spune:

        Bugsy draga, 8 Martie ar trebui sa fie in fiecare zi ! Se spune ca in “spatele” oricarui barbat se afla o femeie. Cred ca iti dai seama ca in spatele oricarei femei nu este decat….. ea insasi.

  9. it_s__not_news spune:

    Cam patetic, fara suparare.

    Otilia, tu chiar crezi ca “a cere” echivaleaza cu “a ti se da” ? Daca vrei ceva, trebuie sa iesi in strada. Oligarhia politica de la noi nu va ceda puterea … la 1 smen condamnat de DNA sint inca 100 nedescoperite …

    Aici pe forum, o sa urmeze nenumarate comentarii de “minunat”, “grozav”, “ce bine le zici”. Echivalent cu zero.

    Apoi, sa ne uitam: Voiculescu avea acum citiva ani o avere de un miliard si ceva (spre 2) de EUR. In lumina proceselor lui, averea i s-a “topit” pe la 360 milioane EUR … Unde sint banii? Bine ascunsi.

    O sa ma ia SRI in vizor (daca nu are dosarul facut deja – ca o paranteza, astia nu sint in stare decit sa urmareasca cetateni ca mine, ei nu vad ce atenteaza la fibra natiei) dar cu astia de genul Voiculescu trebuie:
    1/ confiscate averile
    (Otilia Nutu – am sters aici o afirmatie nepotrivita)

    Pe scurt, rugati-va sa creati o masa critica de nemultumire. Riscul de “civil unrest” in Ro era de 35% anul asta. Nu va ramine decit sa sperati sa-l mariti si sa cautati cauze imediate pentru declansarea unor ample miscari de strada, cu obiective clare.

    • it_s__not_news spune:

      Grammarian: ["ceea ce au facut"]

    • it_s__not_news spune:

      Afirmatie nepotrivita? Ha. Pai ma scuzati, dar intorsul crestinesc al obrazului este cel care ne-a adus in situatia de a avea varani pe firmament. Trebuie stirpiti, trebuie sa se teama de ceva, si nu neaparat de DNA, ci de noi.

  10. Cristi spune:

    Sustineti candidatura Monicai Macovei la presedintie dand Like & Share acestei pagini:

    https://www.facebook.com/MacoveiPentruRomania

  11. bugsy spune:

    Dupa ce am citit acest apel m-am gandit la el, unicul, genialul,………:

    “Atunci, iată ce zic eu, şi împreună cu mine trebuie să [sic] zică asemenea toţi aceia care nu vor să cază la extremitate, adică vreau să zic, da, ca să fie moderaţi… adică nu exageraţiuni!… Într-o chestiune politică… şi care, de la care atârnă viitorul, prezentul şi trecutul ţării… să fie ori prea-prea, ori foarte-foarte… încât vine aci ocazia să întrebăm pentru ce?… Da… Pentru ce?… Dacă Europa… să fie cu ochii aţintiţi asupra noastră, dacă mă pot pronunţa astfel, care lovesc soţietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor… şi… idei subversive… şi mă-nţelegi, mai în sfârşit, pentru care în orce ocaziuni solemne a dat probe de tact… vreau să zic într-o privinţă, poporul, naţiunea, România… ţara în sfârşit… cu bun-simţ, pentru ca Europa cu un moment mai nainte să vie şi să recunoască, de la care putem zice depandă… precum, – daţi-mi voie – precum la 21, daţi-mi voie la 48, la 34, la 54, la 64, la 74 asemenea şi la 84 şi 94, şi eţetera, întru cât ne priveşte… pentru ca să dăm exemplul chiar surorilor noastre de ginte latine însă!.
    Daţi-mi voie! Termin îndată! Mai am două vorbe de zis. Iată dar opinia mea. Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”

    “Caragiale, contemporanul nostru!” – nu este chiar un cliseu.

  12. amanda13 spune:

    excelent articol, subscriu!

  13. Prostu' satului spune:

    Desi din motive usor diferite, ma asociez celor doi nay-sayers de mai sus, Victor L si Lupul.
    Pe mine sa nu contati la pusul cenusii in cap. Sa se caiasca cine sta de ani de zile cu ochii lipiti de ecranul tembelizorului si propaga gunoiul de-acolo in tot spatiul virtual.
    Cei mai buni agenti de marketing ai Varanului (care mai fac si munca patriotica pe deasupra!!!) sunteti exact domniile voastre, care stiti tot ce misca pe A3. Si nu numai ca urmariti totul cu o fascinatie a raului pe care-o gasesc aproape morbida, dar ne mai spuneti si noua, prostilor, chiar si alora care suntem satui si n-am vrea sa mai stim de Badea, Gadea & Co (nici de Turcescu, de altfel). Ne spuneti, si pe urma iar ne spuneti, si la urma ne mai spuneti o data, sa ne intre bine-n cap toate mizeriile.
    M-am saturat pana peste cap, sunt de-a dreptul exasperat de vaicareala asta cu/despre A3, manipulare mediatica si toate cele. Puneti, stimabililor, mana pe telecomanda si nu ne mai manipulati si domniile voastre, la randul vostru, chiar daca inconstient.
    Parca toata intelighentsia natiei si-a dat intalnire pe Contributors si pe HN, ca un cor de bocitoare care-si frang manurile si jelesc si mortii care va sa fie, maine sau peste 100 de ani. In satul meu de prosti nu fac Antenele nici un sfert din ratingul pe care-l fac aici.
    De-aia vi se pare ca sta toata Romania cu rasuflarea taiata si se uita la A3 – pentru ca exact asta faceti dvs.

  14. cristoiu spune:

    Otilia Nutu uita (?) sa-i ceara iertare Presedintelui Traian Basescu. Nefacand-o ,articolul nu are nici o valoare.

  15. Incomod spune:

    “Suntem tâmpiţi şi ne place.”… Vorbiti in nume personal, eventual al celor apropiati si cunoscutilor dvs. presupun :)
    “am zis deja clar şi răspicat că vreau candidatura Monicăi Macovei la preşedinţie” Si eu vreau sa castig la 6 din 49… evident mi-ar fi mult mai util decat candidatura respectiva :)
    In rest, umpluturi penibile, ca sa mai bifam un articol…

    • Sincer, sunt de acord cu dvs. Tonul ”articolului” este pur și simplu detestabil, chiar dacă unele aserțiuni sunt corecte.
      Cu toată stima pentru dna Macovei, NU este un candidat prezidențiabil. Face foarte bine ceea ce face acolo unde este.

  16. Felicitari pentru articol ! Vremea coruptilor, a nesimtirii si a minciunii a trecut. VREAU UN NOU INCEPUT !!!

  17. Hantzy spune:

    “(…) o tolerăm în continuare în fruntea CNA-ului pe Laura Georgescu.”

    Reforma?! In Romania?! O reforma pe firul scurt, poate! O reforma de “second hand”. O reforma care implica doar numirea unora “buni”, “de-ai nostri” la carma institutiilor. Nu doar CNA, ci si CSM, ICR, DNA, ANI, SRI, PMP, RSR si MTDR. Efemeritatea unei astfel de reforme e programata, mai exact decat durata de viata a unei lacuste adulte: pana se schimba potentatul care numeste sefii si-i pune “pe-ai lui”.

  18. Victor spune:

    Eu ma bag.
    Daca aveti un plan concret astept detalii.

  19. Dan Stiuca spune:

    Si eu vreau aceleasi lucruri ca si dumneavoastra si ceva in plus – sa terminam cu manipularea de presa grosolana pe care o fac majoritatea trusturilor de presa din Romania. Eu nu o sa va laud pentru ca am convingerea ca asemenea atitudine este cat se poate de normala intr-o tara civilizata din secolul 21. Si mai cred ca ar trebui sa avem curajul sa ne asumam cuvintele semnand cu numele real.

  20. DanielS spune:

    Vreau Monica Macovei presedinte! Si nu e doar placerea mea exprimata liber. Monica Macovei poate coagula voturile electoratului. Are sanse mai mari si decit MRU.

  21. Constantin Boncescu spune:

    Sint total de acord sa ne cerem iertare si sa sustinem ce este drept si corect.
    I-mi este teama ca sintem prea putini pentru a invinge.
    Iata de ce: intrebat un proaspat bacalaureat 7×9, a stat sa se gindeasca, iar la 9×7 a fost mut.
    Acesta este nivelul majoritatii covirsitoare a tinerilor.
    Cei mai in virsta sint cei care au facut si fac educatie celor ca acel bacalaureat.
    Cei in virsta, sint de o mizerie morala si sociala intr-o majoritate covirsitoare – incredibila.
    Nu sint pesimist.
    Cu cine sa faci propaganda binelui ?
    Cu mizeria asta de scoala ?
    Cu mizeriile de universitati ?
    Cu mizerabilii deziaristi ?
    Cu mizerabilii penalisti de politicieni ?
    Etc., etc., etc.
    Oamenii de isprava mai sus mentionati, nu au loc de lichele, de incompetenti, de hoti, de banditi, de criminali, etc., etc., etc.
    Constat cu sufletul facut tandari ca m-am nascut intr-o tara cu o populatie de adunatura murdara si jegoasa.
    Tara aceasta nu are popor.
    I-mi pare rau ca m-am nasut printre brutele si barbarii care au pretentia ca se numesc romani.
    PACAT !
    Am sa fac si eu tot posibilul ca oameni ca Doamna Macovei sa promoveze.
    Este o munca grea, de la care nu ma dau la o parte, cu prostii care sint multi.
    Prea multi la o populatie atit de mica.
    I- mi urez succes si va urez succes !

    • Horia spune:

      Domnule,
      Dacă tinerii au o problema cu 7×9, matale ai probleme cu româna.
      Peste tot unde ai folosit ” i-mi” , trebuia scris ” imi” …este teama, imi pare rău, imi urez etc.
      Așa ca, stii, poporul asta de incompetenti are o vorba cu paiul si cu bârna. O stii nu?

      • MIHAI 2 spune:

        De circa 10 ani ….am vazut cu urechile mele ….cei de la trustul Intact …..atunci cand pronunta cuvantul ”ÎMI” fac o pauza nefiresca intre primul sunet si restul. Ei si cu Voiculescu sunt deci de vina pentru inducerea in eroare a oamenilor de buna credinta care au adoptat inutila cratima (au dorit sa marcheze pronuntia indusa de criptocomunisti si securisti pentru a ameti poporul care sta sa se gandeasca daca il intreb cat fac 2 x 2 ? dar 2 x 2 ? ).Iata inca un motiv sa ne caim. Totusi dl @Horia…mi se pare mie sau dumneata contesti Reforma in Justitie ? Păăi , atunci sa stii ca intoarcem foaia

  22. Pavalache spune:

    “Domnilor Presedinti Iliescu si Nastase va rugam sa ne iertati ca n-am stiut sa va apreciem cand ne-ati condus. Basescu ne-a prostit cu minciunile lui, iertati-ne!”

    Daca articolul suna asa va inflamati toti si demascati imediat osanalele comuniste aduse de un slugoi lingau intr-un perfect limboi de lemn.

    Acuma de ce este diferit?

    • Victor spune:

      pentru domnul Pavalache

      Pai ia ganditiva un pic pentru dumneavoastra si nu mai intrebati lucruri evidente.

      Si personal nu cred ca trebuie sa va scuzati lui Adrian Nastase si lui Ion Iliescu, ei ne-au adus aici unde suntem azi asa ca puteti doar sa le multumiti.

      In cazul in care lucrurile evidente pentru noi nu sunt la fel de evidente pentru dumneavoastra: stiti cumva cati posesori de diplome sunt care nu au ce face cu diplomele lor ? Daca nici asta nu este evident pentru dumneavoastra nu stiu ce sa mai spun.
      Doar ca exemplu eu si colegii mei de universitate suntem in situatia mai sus mentionata deci va pot da o lista daca chiar doriti.

      Daca doriti s-avem o discutie bazata pe lucruri concrete si probate va stau la dispozitie daca incepeti sa ma jingiti nu va mai obositi sa raspundeti.

  23. Unu-2 spune:

    Chiar in cazul extrem, dupa parerea mea tot ce o sa vedem e schimbat un oligarh cu altul, un nume de politician cu altul si treaba merge mai departe. Sint prea multi cei usor de cumparat, cei care fac orice pt. un salariu peste medie, iar asta inclusiv in rindul jurnalistilor si formatorilor de opinie. Chiar daca un sef se schimba oamenii ramin. Nu putem schimba poporul si nici jurnalistii vinduti, care se vor vinde in continuare la oricine va plati pretul. Iar oameni dispusi la orice pt. putere se gasesc oricind, din pacate. Nu cred deloc ca si fara Felix pe scena aceasta va fi mai curata si mai frumoasa. Trece unul, vine altul, atit timp cit la TV vedem politicieni si nu institutii ale statului.

  24. cenusareasa spune:

    Monica Macovei este, pentru mine, un exemplu si o reusita.

    Sustin candidatura doamnei Monica Macovei!

  25. Pavalache spune:

    Domnu’ Victor, sa o luam mai incet. Intai, cine te-a jignit?

  26. Horia spune:

    In concluzie, doamna Otilia Nutu,
    Sunteti o idealista cu suflet frumos. Idealistii schimba lumea! Așa ca nu faceți pași înapoi din cauza comentariilor pesimiste, unele pe alocuri răutăcioase. Vorbesc din perspectiva unui idealist incurabil, care am încasat o grămada de castane si mai ales in ultima vreme, cand refuz sa cred ca totul este numai gunoi si întuneric. Așa o fi, dar e numai o perioada. Nimic nu este vesnic si va veni si vremea noastră. Acum e vremea pesimiștilor, a carcotasilor, au si ei dreptul sa trăiască vremuri croite pentru ei, iar noi sa așteptăm. Ei nu ne pot schimba pe noi, cum noi nu-i putem schimba pe ei. Întotdeauna voi spera la mai bine si nu ma poate obliga nimeni sa fac altfel!
    Mi-e greu din cale-afara sa suport aceste vremuri, dar nu pot trai fără sa sper si sa visez la vremuri mai bune si oameni mai buni!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Otilia Nutu


Otilia Nutu

Ana Otilia Nuţu este analist de politici publice in energie si infrastructura la Expert Forum. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Legea cererii si ofertei nu poate fi contrazisa de nicio reglementare iar legea celor 51% produse ro...

de: Valentin Mircea

la "Despre timpurile când supermarketurile dominau România"

Cauta articole

septembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)