Home » Analize »Educatie »Reactie rapida » Citesti:

Break on through to the other side

Cristina Tunegaru iunie 15, 2016 Analize, Educatie, Reactie rapida
77 comentarii 4,398 Vizualizari

Domnule Maci, răspund chemării lansate de dumneavoastră colegilor de breaslă. Ați descris un cerc vicios care roade învățământul universitar: studenții vor doar o diplomă, sunt dezinteresați de disciplinele de studiu, transformând facultatea într-un soi de seral, în timp ce profesorii se pliază pe acest tip de student nou din spirit de conservare, reduc nivelul discuției, pierzând din profesionalism. Cred că rădăcina acestei stări de fapt se găsește în învățământul preuniversitar. În gimnaziu și apoi în liceu, elevii simt și văd că școala nu este o parte din viața lor, din copilăria lor, ci o obligație, un „loc de muncă” rigid unde trebuie să taci, să asculți, să scrii, să reproduci. Școala și-a ratat scopul, nu mai formează indivizi, nu-i încurajează să descopere, să-și pună întrebări, să conteste; în schimb chircește „educabilii” în tipare, îi învață să se supună, să nu cârtească. Așa că ei așteaptă să treacă timpul și să se facă mari și între timp supraviețuiește fiecare cum poate: copiază o temă, citește „lecția” în pauză, transcrie un comentariu, trage cu ureche; în orice caz, se descurcă.

Vă mărturisesc că în toți anii în care am fost la catedră – în preuniversitar – m-am simțit, pe rând, dezamăgită, înfuriată, deznădăjduită văzând cum este risipit potențialul extraordinar al copiilor de către colegii mei prea obtuzi să accepte orice deviere de la tradiționalele metode pe care și le-au însușit. M-au revoltat adesea discuțiile din cancelarie pe care le-am ascultat fără să particip despre copii care nu mai vor să învețe, despre loaze, despre generații care nu mai sunt cum eram noi odată, când ne toceam coatele citind. Sigur că nu mai sunt cum mai fost noi, trăiesc într-o altă realitate și sunt cu mult mai inteligenți, mai curioși, mai îndrăzneți decât au fost generațiile trecute. Copiii nu se regăsesc într-o școală care practică metode de acum 50 de ani. La o inspecție o minunată profesoară mi-a recomandat să fiu întotdeauna atentă la semnalele pe care mi le dau copiii în clasă, ei știu cel mai bine ce e de făcut. Arta de a fi profesor constă în capacitatea de a citi aceste semnale, de a le interpreta și de a acționa în consecință. Da, profesorul este amfitrionul, dar stăpânii în sala de clasă sunt copiii; fără ca ei să știe, elevii conduc actul didactic.

Fără să-și asume rolul de educator, profesorul de gimnaziu vrea ca treaba să meargă, să nu aibă probleme care să se audă până la direcțiune. Crede că oricum muncește prea mult pentru salariul pe care îl primește și vine la serviciu mai mult din spirit de sacrificiu. Așa că cele mai bune strategii sunt următoarele: frica de notă mică și de bătaie (de regulă cele două sunt condiționate; la țară profesorii lovesc elevii, iar în mediul urban, părinții, uneori chiar și în incinta școlii); aglomerarea cu noțiuni, teoria grea face profesorul de temut. Toate acestea sunt practici în defavoarea elevului și care, surprinzător, îl exclud. În practica școlii, elevul nu mai participă la propria lui creștere -  Educație să-i dea părinții acasă, noi aici facem școală

Starea demoralizată a profesorilor, lipsa lor de implicare și de energie, lehamitea, ideea că oricum facem prea multe se răsfrânge asupra unui sistem care a denigrat statutul de profesor. Elevii, prin structura lor, nu sunt potriviți pentru acest tip de școală, a învățării pe dinafară, iar profesorii sunt prea demotivați să iasă din limitele acestei practici. Dar letargia aceasta a unei întregi clase de oameni este încurajată și de un management al cadrelor didactice care o permite și de lipsa de evaluare a activității didactice. Profesorul care a reușit să se titularizeze – cinstit sau fentând sistemul – s-a căpătuit. Ținta oricărui profesor este titularizarea și apoi te liniștești. Un sistem care îți garantează un loc de muncă pe viață cu condiția să nu faci rele prea mari, este din start un eșec, în primul rând pentru că nu mai stimulează profesorul să învețe, să citească, să se dezvolte el însuși. Așa zisele programe de formare pe care le parcurg unii profesori titulari sunt doar fabrici de diplome plătite cu câteva sute de lei. În al doilea rând, titular fiind, știi că mai rău decât o inspecție sporadică anunțată nu ți se poate întâmpla. Și sigur, pentru aceea te vei pregăti dinainte și chiar vei exersa odată ora la clasă. Numai să nu te dea de gol copiii.

Orice activitate care nu se încheie cu o evaluare serioasă riscă să cadă în derizoriu. Libertatea absolută de care se bucură un profesor la clasă este consternantă. Fișa de autoevaluare de la finalul anului școlar e gândită în așa fel încât să rezulte un punctaj peste 80. Și dacă nu se întâmplă așa, mai cârpim pe ici pe colo. Nici raport de activitate, nici dovezi în favoarea punctajului, nu e nevoie de acestea. Oricum, cei mai mulți dintre profesori primesc punctajul Foarte bine. Singurul feedback autentic al activității profesorului vine din partea copiilor și mai ales a părinților, dar este prea puțin luat în seamă și are prea puțină putere.  Rămas undeva în alt secol, profesorul de gimnaziu nu înțelege că statutul său s-a schimbat, că e dreptul părinților să fie interesați de copiii lor și să dea sugestii profesorului. Între părinți și școală nu trebuie să fie un conflict, ci o colaborare deschisă.

Cangrena e mai adâncă însă, căci a cuprins punțile de intrare în cetate. La inspecție m-am prezentat ca la o oră obișnuită cu un proiect de lecție schematic care îmi ordona etapele orei. E onest să fiu evaluată pentru ceea ce voi face în fiecare zi la școală. M-am concentrat desigur pe dialogul cu elevii, construind o oră după principiul integrat de predare a disciplinei: subiectul orei este un pretext pentru a exersa limba română, scris și vorbit, formându-se astfel deprinderea de lucrul cu textul etc. Nu m-am așteptat însă ca profesorul metodist să-mi imputeze că proiectul nu este destul de documentat, că nu este dezvoltat și nu s-a sfiit să se folosească de exemplul personal și să spună: Eu nu am îndrăznit să mă prezint cu un asemenea proiect de lecție la o inspecție. Cu alte cuvinte, dacă vrei să fii ca mine, ca noi, trebuie să te conformezi, să nu îndrăznești altceva și să-ți îndeplinești obligațiile formale. Și mesajul acesta îl transmite tuturor celor care vor să intre în sistem: dacă vrei să fii aici, trebuie să fii ca noi, să faci ce facem noi. Și iată cum sistemul acesta bolnav se autoreproduce. Ora nu este despre copii, despre nevoile lor, despre ideile și gândurile lor, ci despre hârtii și teorie de-a valma. Ilar și trist deopotrivă este faptul că, deși în clasa a V-a, elevii se împotmoleau la citit și se exprimau cu dificultate, iar mie mi s-a reproșat că am făcut și altceva decât gramatică: ortografie, exerciții de vocabular, exerciții de exprimare liberă.

Subordonatul inspectorului de specialitate, metodistul este în primul rând profesor, dar un profesor de care ceilalți se tem, pentru că inspectează, reproșează și dă note. Selecția metodiștilor o face inspectorul pe baza interviului și a CV-lui. Dar mai important decât atât este cerința obligatorie ca viitorul metodist să fie un om al sistemului, să aibă gradul 1 și mulți ani de activitate. Aș mai face doar trista observație că, am cunoscut profesori metodiști extrem de slab pregătiți, incapabili să țină ore decente și să nu revolte părinții. Și atunci m-am întrebat cu stupoare: Ei sunt cei pe care ne bazăm să asigure progresul învățământului românesc?

Eu am îndrăznit să mă opun: atunci cu proiectul de lecție și în fiecare zi la clasă. Am folosit libertatea de care se bucură un profesor în favoarea copiilor, i-am îndemnat să vorbească, să analizeze, am creat dialoguri, am moderat discuții, le-am cerut să citească cărți pe gustul lor, cărțile copilăriei (nu textele greoaie din programă scrise cu mai mult de un secol în urmă), i-am îndemnat și încurajat să vorbească liber în public, în fața clasei. Și ora de română a devenit o bucurie pentru ei și pentru mine. Nu emoția, nu frica de eșec domnea atmosfera, ci bucuria de a fi mai bun, de a fi apreciat de ceilalți și de profesor. Pentru copiii aceștia care pot fi ajutați, care pot fi scoși la lumină din mocirla în care îi afundă școala, pentru ei trebuie să luptăm. Nu-i voi putea ajuta pe toți, dar merită efortul.

Domnule Maci, puțini oameni din sistem au luciditatea și puterea dumneavoastră de înțelegere a mecanismelor care îl pun în mișcare. Caracterizați de un naționalism vetust, mulți colegi refuză cu vehemență schimbarea – de exemplu, că anumite texte literare, sunt nepotrivite pentru copiii de gimnaziu (Creangă sau Eminescu), că e datoria școlii să abordeze și teme din literatura universală care să le deschidă orizonturile, să le permită elevilor să vadă dincolo de apropiatul limitat, să le permită accesul spre capodoperele universale (copilul va trăi într-o lume lipsită de granițe culturale), că anumite noțiuni de gramatică sunt prea greoaie și abstracte etc.

Cu toate acestea, sămânța noului început este chiar aici în sistemul preuniversitar. În primul rând, mă refer la părinții care tot mai mult urmăresc ceea ce se întâmplă cu copiii lor la școală, dau sugestii profesorului și nu își doresc doar note bune pentru copiii lor, ci vor ca ei să cunoască, să fie mai buni, mai capabili, mai creativi. Părinții m-au apreciat și mi-au mulțumit pentru orele de lectură, pentru că le ceream copiilor să citească, să discute, să lucreze în echipe, să analizeze. Deși orele mele depășeau programa de studiu, niciun părinte nu s-a arătat altfel decât încântat de ora de lectură. Este minunat că părinții se implică, că există voci dinafara sistemului care îl supraveghează.

Părinții se revoltă când profesorul nu urmărește interesele copiilor, cer ajutor de la director sau de la colegii lor. Schimbarea e chiar în interiorul sistemului, dar e umbrită. Nu o dată mi s-a întâmplat ca un coleg părinte să-mi ceară ajutorul, să îl apropii pe copilul atât de dezamăgit de activitatea lui la clasă de disciplină, să-i explic, să înțeleagă ceea ce părea de neînțeles. Părinții reacționează puternic, depun petiții la director și la inspectorat, fac presiuni pentru a păstra un profesor la clasă și de cele mai multe ori reușesc. Iar directorii luptă să păstreze în școală profesorii pe care părinții îi apreciază și îi doresc.

În al doilea rând, sunt mulți profesori minunați care m-au inspirat în activitatea mea. Unii dintre ei sunt vocali, scriu, vorbesc despre tarele școlii, dar cei mai mulți sunt pur și simplu profesorii cei mai apreciați de către părinți din școlile lor.

În al treilea rând, să nu uităm că românii au învățat multe în țările europene unde au lucrat. Și mai ales au învățat că e dreptul lor să ceară să fie respectați. Sunt foarte mulți cei care se întorc din străinătate cu o altă viziune, e un val proaspăt de oameni care a înțeles că între școală și societate e firesc să fie o colaborare. Onestitatea acestor părinți, gradul lor de implicare sunt demne de admirat. Pe de altă parte, am întâlnit mulți copii români care au învățat în școlile din Italia, Spania, America și care se întorc în România și ne arată indirect că modelul străin funcționează, profesorii văd că acești copii sunt mai reflexivi, mai ordonați, mai așezați, mai îndrăzneți și mai creativi. Vocile revoluționare sunt tot mai multe.

De asemenea, aș sublinia și faptul că e un lucru bun ca mulți tineri își doresc studii universitare. Accesul tuturor la studii superioare nu înseamnă decât o democratizare a învățământului, o depășire a situației în care numai elitele puteau studia în universități. Ceea ce e nevoie să recuperăm este calitatea studiilor universitare.

Trebuie să renunțam la blazare, să vedem că bazele unei reale reforme școlare există și trebuie să le fructificăm, dar pentru asta avem nevoie tocmai de voci puternice și contestatare ca dumneavoastră, domnule Maci, nu de birocrați generați de un sistem vetust și care, odată ajunși în funcții de decizie în educație, reproduc la scară națională propria evoluție personală.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "77 comments" on this Article:

  1. UnOarecare spune:

    Multumesc pt articol si va doresc sa fiti cati mai multi care gandesc asa…

    • gabi spune:

      nu este doar vina profesorilor, e o societate pe repede inainte cu exemple nepotrivite in care conteaza banul si masina pe care o conduci iar implicarea noastra ca parinti ai unor asemenea copii se rezuma la ” de-aia te duc la scoala” si eventual la ore in particular iar de vorbit cu copiii nostri nu avem timp dar avem pretentii fara a evalua potentialul intelectual sau practic.

  2. victor L spune:

    “Sigur că nu mai sunt cum mai fost noi, trăiesc într-o altă realitate și sunt cu mult mai inteligenți, mai curioși, mai îndrăzneți decât au fost generațiile trecute.”
    - da,”nu mai sunt cum am fost noi” (glumind, eu am inceput cu “sunt”, apoi s-a hotarit ca “sînt”, iar acum se vrea “sunt”) -
    – “traiesc in alta realitate” (normal, altfel am fi de acelasi leat :P
    – “mai curiosi” am dubii, caci nu mi se par, foooooaarte multi, neinteresati de trecut;
    - “mai indrazneti decit au fost generatiile trecute”. Discutabil: sa le fi vazut indrazneala in timpul Iepocii de Aur si, mai ales la instalareea comunismului in Romania, epoca Dej.
    Am lasat la urma “si sunt cu mult mai inteligenti”.
    Intr-o clasa de mogildete, la sat, unde doar unul avea televizor, parea inteligentul clasei: vedea multe, stia mai multe, era mai vorbaret. Dar nu era mai inteligent decit citiva saraci ai clasei, ba dimpotriva.
    Sint, probabil, inteligenti pe masura in care “traiesc intr-o alta realitate”. Dar nu mai inteligenti, nu stiu cum masurati.
    Discutabila si opinia mea :P

    • Dragoș spune:

      Mulțumesc!

      Dar cum îi facem și pe profesori, și mai ales pe părinți, să vadă asta?
      Faptul că toți tinerii „normali” (sau, pentru puținii inițiați, „neurotipici) din țara asta știu să dea „search” și să vină cu răspunsuri prefabricate nu înseamnă că ei au cunoștințe temeinice, că sunt mai bine pregătiți, mai îndrăzneți și/sau mai independenți (au contraire) și că a priori vor avea succes în viață (pentru că toți cei din generația lor sun la fel, succesul profesional – și social – reclamă și de alte calități).
      Sunt aceeași specie care încearcă să se adapteze unor condiții noi de viață. Și sincer, nu știu dacă majoritatea a ales calea cea mai bună…

    • Josef Svejk spune:

      Nu mi-o luati inn nume de rau, dar nu ma pot abtine sa nu-mi amintesc o vorba a buniclui meu, Dumnezeu sa-l ierte, care imi spunea: “Sa stii ca primul semn ca al imbatranirii (indiferent de varsta) e atunci cand incepi sa carcotesti pe seama adolescentilor: ca-s mai rai, mai prosti, mai dezinteresati, mai lipsiti de energie ca aia din vremea noastra” :-D .

      Sincer eu eu cred ca adolescentii de azi sunt mai prosti sau mai destepti ca generatiile trecute. Sunt printre ei si prosti si destepti. Si dezinteresati si interesati. Faptul ca se adapteaza conditiilor vremurilor noastre (bune sau rele, nu conteaza) nu inseamna nimic altceva decat adaptabilitate umana. Oricum au abilitati tehnice (daca doriti) net superioare generatiilor precedente datorita faptului ca au acces la o tehnologie mult mai inalta ca cei dinaintea lor. la fel cum generatia urmatoare va fi deasupra celei de azi in acest sens.

      • victor L spune:

        Reciproca, dle Josef Svejk ,
        nici dvoastra nu mi-o luati in nume de rau,
        dar eu nu spuneam ca adolescentii de azi sint mai prosti decit generatiile anterioare; unde ati gasit asta?
        Eu nu criticam deloc generatiile de azi, ci la articolul dnei Cristina Tunegaru avem obiectii asupra felului in care erau descrisi tinerii in citatul redat. Atit. Cu niste exemple, ca sa nu vorbesc in gol
        Ca sa fiu suparat pe tineri, cum ziceti, vorba bunicului dvoastra, in primul rind ar trebui sa fiu suparat pe fiul meu, si nu sint. Deloc. Chiar ma cert cu destui pe formularea “tinerii de azi…!”
        Ramin, totusi, la parerea ca inainte de “a-i scarpina intre coarne, e bine sa-i critici putin”; nu va spunea bunicul asa ceva?
        Si ca daca vor “o tara ca afara”, sa si-o construiasca, daca parintii si bunicii lor au fost nevolnici.
        Doar plecarea peste hotare nu-i o solutie.
        Discutia e interminabila, cit generatii vor exista.

        • Josef Svejk spune:

          Citez: “Ramin, totusi, la parerea ca inainte de “a-i scarpina intre coarne, e bine sa-i critici putin”; nu va spunea bunicul asa ceva?” Nu, sincer sa fiu nu mi-a spus asa ceva. Eu cred ca orice fel de abordari generale nu sunt totusi un pic deplasate in acest caz. Il “mangai intre coarne” sau il critic cand am motive pe un anume individ nu pe o intreaga generatie care n-a avut inca ocazia sa arate nimic. Nu-i asa?

          Sigur ca situatia parintilor si bunicilor lor (si unii si altii invechiti in rele :-D ) care au facut franjuri Romania cu atat abanegatie e complet diferita. De altfel ispravile catastrofale ale generatiilor precedente ii fac pe cei de acum sa-si incerce norocul prin alte parti. Si e ceva pe deplin justificat.

          • victor L spune:

            Posibil sa nu va fi spus exact cu vorbele mele, dar daca il stimati atita inseamna ca v-a invatat ceva: asta vor sa spuna vorbele mele, cu criticatul. Nu v-a lasat sa faceti tot ce ati vrut fara sa v-a atraga atentia asupra a “ce se face si ce nu se face”.
            Atentie: “Oricum au abilitati tehnice (daca doriti) net superioare generatiilor precedente”.
            Nu se pot compara “abilitatile” tehnice” de acum 50-100 de ani cu cele de azi. Pentru ca sa existe abilitatile tehnice de azi, ieri au fost abilitati exceptionale. Altfel ne intorceam spre pestera.
            “Abilitatile” de azi lucreaza cu “abilitatile” de ieri, imbunatatindu-le.
            Am observat ca ocoliti ceva, ca tinerii de azi ar fi mai curajosi decit cei de ieri. Chiar vi se pare?
            Plecarea in strainatate este o dovada de curaj? absenta de la vot e curaj? etc
            Dar inchei repetind: faptul ca am mici circoteli la adresa formularii autoarei, nu inseamna ca am ceva impotriva tinerilor; chiar as vrea sa fiu printre ei :P

      • George Coman spune:

        @ Josef Svejk: Intr-adevar, bunicul dvs. avea dreptate, criticarea tinerilor e un semn de imbatranire: de cativa ani ma surprind criticand tot mai mult generatia tanara (sunt nascut in 1979), si instantaneu ma simt imbatranit, serios!

        Dincolo de asta, exista niste realitati cred indiscutabile. Una din ele e faptul ca “tinerii din ziua de azi” nu mai au etica muncii (in sensul de interes fata de munca), iar alta e ca nivelul lor de competenta e deseori foarte jos. (Ma refer la cei care sunt azi studenti sau proaspeti absolventi.) Evident, e cam greu sa ai etica muncii, cand generatia parintilor a obtinut prosperitatea prin alte metode decat munca.

        Vina nu e a lor, ci a noastra, a societatii formatoare, adica a familiei, sistemului de Educatie si societatii romanesti in general. Orice defecte ale unei generatii sunt in mod evident vina generatiei/generatiilor anterioare.

        Cat despre lipsa de competente, sa va dau un exemplu simplu: in domeniul in care am business-ul (domeniul sanatatii, nu detaliez, pentru ca ma feresc cat pot sa critic profesiunea respectiva in afara mediului breslei), am avut anul trecut interviu cu trei studenti din anul IV de la o facultate din domeniul sanatatii. Doi din cei trei nu stiau sa aplice regula de trei simpla ca sa calculeze ce cantitate dintr-o substanta din flacon sa administreze pe x kilograme de pacient. Exercitiul respectiv (regula de trei simpla) se invata in principiu in scoala generala, iar studentii respectiv avusesera cu un an inainte materie speciala la facultate pentru astfel de calcule banale!!. Deci, dezinteres clar fata de propria profesiune.

        Asa ca am cam lasat-o balta cu angajarea de tineri absolventi si am angajat o studenta care era cu 5 ani mai mare, era in anul I, dar fiind un pic mai mare si la a doua facultate, plus lucrase ani de zile ca si chelnerita, avea cu totul alt interes fata de propria meserie. M-am simtit imbatranit, dar macar nu am regretat decizia, lol!

        • Josef Svejk spune:

          La capatul meu al firului lucruile arata un pic diferit. In ultimii 8-9 ani am avut cam 10-11 interni romani sau basarabeni de etnie romana (am avut si un rus de la Chisinau). Toti au stralucit chiar si printre colegii lor de pe la MIT, Berkley, Champaign, CalTech sau Michigan Tech unde cine trece de anul 2 e oricum deja remarcabil. Toti sunt inteligenti, cu o impecabila etica profesionala si erau de asemenea foarte competenti profesional, chiar daca mai aveau pana la absolvire. Unii dintre erau asa de buni incat gandindu-ma la ce stiam eu prina anii II-IV de facultate m-am simtit prost atat la propriu cat si la figurat :-D

          Acum e daca e sa comparam experientele dumneavoastra cu cele ale mele, care o cea mai relevanta? Din punct de vedere statistic, niciuna :-D De aia zic hai sa nu tragem concluzii generale pripite bazate pe cateva cazuri particulare.

          Nu trebuie de asemenea sa uitati ca macar Europa, daca nu intreaga lume, e deschisa in fata tinerilor romani capabili. Cine dintre cei cu adevarat buni o fi tentat sa-si piarda vremea in Romania ca sa inghita umilinte, nepotisme, coruptie, venituri meschine si taxare infernala?

  3. dana eugenia spune:

    perect adevarat ca sistemul actual – copiat dupa sistemul prusac de educatie – este desuet si produce copii plictisiti de scoala …. care ii sperie si pe cei care nu sunt INCA la scoala; fiica mea, care e la grupa mare, a zis ca nu crede ca o sa ii placa la scoala … panica … “dar de ce crezi asta?” ; “mi-a zis alina (prietena, afterschool, 9 ani) ca la scoala e urat si se plictiseste”…

    I-am explicat ca la clasa zero o sa fie cam ca la gradi, o sa faca (iar) literele, o sa invete despre natura, o sa faca operatii cu adunari si scaderi (iar) … si ca trebuie doar se exerseze un pic si o sa fie bine … si ca totul e gandit sa fie potrivit varstei lor … din privirea ei am vazut ca nu a fost prea convinsa :(

    “cine a gandit ca e bine pentru noi?” “niste oameni mari, ca educatoarea ta” “dar Cristina ne cunoaste, stie ce ne place si ce mai trebuie sa stim; oamenii aceia cum stiu ?” “si de ce nu avem voie sa invatam cu tableta?” CE raspunzi la asta?

    • Dedalus spune:

      Pai fetita chiar are dreptate.

      Scoala e “urata” – chiar si in sensul estetic.

      Dar e tot adevarat ca nu ar trebui sa generalizam.

      Scolile sunt difereite, dar nu avem niciodata informatii suficeinte despre cum e o scoala inainte de a fi acolo copilul. Si chiar si dupa aceea dureazza luni sau chiar ani inainte de a sti cam cum este. Acesta lipsa de informatie este o problema majora a sistemuljui actual si nimeni nu se oboseste sa o rezolve, desi ar fi suficient un Ordin de ministru….

      In sfarsit…

      In aceste conditii, parintilor le revine sarcina (extrem de dificila) de a cauta un mediu scolar potrivit pentru copil.” Cautat” inseamna cu necesitate schimbat scoala daca e nevoie.

      Stiu ca toti vor sari de 7 metri in sus, spuinand ca “strezezi copilul daca il muti!” Dar:
      - acest lucru nu e adevarat 100% (in realitate, parintii sunt cei mai stresati si transmit asta copiilor)
      - chiar daca ar fi adevarat, ar trebui judecat: ce e de preferat: ani lungi de chin intr-o scoala nepotrivita sau cateva luni dificile (poate chiar sapatamnai, poate chiar zile, depinde de multi factori) de adaptare?

  4. dum spune:

    Multumesc pentru articol, o placere. Voiam sa ma fac profesor de mate, info si disciplini ale naturii. Puteam doar sa fiu prof de mate conform legiilor de atunci din RO, asa ca am preferat sa lucrez in programare si sa ma ‘tirez la prima ocazie. Am fost in multe locuri, vreme de vreo 15 ani, acum lucrez in cercetare in Suedia (bioinformatica) si sper ca intr-o buna zi sa fiu din nou profesor pt copii. Aici e okay sa predai in domenii multiple, e chiar incurajat. Incerc sa organizez local evenimente pentru copii, pana acum insa limba era o bariera dura pentru mine, si inca este. Este placut sa aud ca lucrurile se schimba in RO, daca voi ajunge profesor de liceu/primara nu o sa ii uit pe copiii din RO, si mai ales pe copii de tigani de aici. Nmai bine!

    • dum spune:

      Scuzati-mi va rog greselile ortografice, am scris in graba. Am inteles ca sunteti profa de RO. ;) E din ce in ce mai greu.

  5. Josef Svejk spune:

    E un articol foarte bun. Felicitări autoarei!

    Singurul lucru care pare să-i scape e acela că e foarte dificil ca o societate bolnavă și coruptă să producă o școală performantă și modernă în pofida eforturilor disperate a câtorva dascăli dedicați. Principala menire a școlii românești e să asigure norme didactice și „stabilitatea cadrelor” (noțiune atât de dragă răposatului Brejnev :-D ). Elevii sunt doar elementele care perturbă buna funcționare a sistemului. Un rău necesar. Există oricum mari speranțe ca ei să dispară pe măsură ce involuția demografică a României se adâncește. :-D .

    Nu cred că școala actuală a devenit mai proastă ca cea de acum 30 de ani, din vremea iepocii de aur. E la fel de proastă. Dacă mă gândesc la rece cred că nu am avut mai mult de vreo 3 profesori, care să merite numele de profesor în clasele 5-12, iar învățătoarea din clasele 1-4, pe lângă faptul că era tâmpită și rea, ne mai și turna la securitate :-D . Nu mai am nici un dubiu după ce mi-am văzut dosarul de la securitate în iarna 2009-2010. În facultate am avut 4 profesori mari și lați despre care pot supne că chiar erau profesori. Ăilalți erau cu toții plutonieri în civil.

    Am urât școala românească. În liceu chiuleam fest asemeni ceilalți colegi ai mei și nu mi-am imaginat că se poate altfel. Dar poate fi și altfel. Copii mei ce urmează școala aici dincolo de ocean, se duc cu plăcere la școală cu toate că se fac 7-8 ore din clasa I până la finalizarea liceului (e drept cu multe pauze și mult sport). Sistemul e complet diferit. Începând de prin clasa a 5-a sau a 6-a există un nucleu restrâns de ore obligatorii iar restul sunt materii optionale din cele mai diverse. Copii capabili au posibilitatea să sară la clase peste nivelul vârstei lor (talented & gifted) . În felul ăsta se ajunge la clase cu elevi care au cam același nivel al posibilitâților ceea ce facilitează atât munca profesorulu câti și nivelul de atractivitate a ceea ce predau ei. Se stimulează foarte mult originalitatea și munca individuală sau în grup a copiilor. Ei citesc mult și într-un anume sens mai bine (calitativ vorbind) decât o făceam eu sau soția mea la vârsta lor,

    Profesorii ce predau opționale au prezentări la care își prezintă materiile și își atrag viitorii elevi. În general problema pe care o au copii e că nu pot să facă toate materiile pe care le-ar dori din cauza numărului limitat de ore, iar asta chiar dacă aceeași materie opțională poate fi luată în ani de studiu diferiți. Doar un exemplu. Înainte să intre ăla mare în clasa a VI-a ne uitam cu soția mea printre opționale și remarcat orele de latină nivel I si II. Ne-a umflat pe amândoi râsul gândindu-ne cine va merge la ele într-o țară anglo-saxonă. Ei bine ăla mare s-a înscris la latină :-D , iar pentru intrare se dădea interviu pentru că erau mai multi clienți decât locuri. :-D După ce am făcut cunoștință cu profesoara am bănuit că nu latina în sine l-a atras. Domnișoara în cauză e genul care provocă fantezii teribile puberilor (cine n-a trecut prin asta fie are o problemă fiziologică, fie minte :=) ). Dincolo de asta, însă a învățat latină mult mai mult decât știu eu :-D . Orele nu erau doar de limbă latină ci și de cultură, istorie și civilizație romană. A primit un stilus, tăblițe de ceară, abac roman, apoi o togă virilă și sandale la absolvire, etc.

    S-a nimerit expoziția itinerantă Pompeii să fie la Scinece Museum pentru câteva luni în acea perioadă. Au fost acolo toate clasele de latină (in zile diferite) și au stat toată Sâmbăta. În acelasși sens am asistat apoi la o prezentare a opționalei de chimie organică (prezentările sunt publice) . Am urât chimia în școală. Ei bine, m-aș fi înscris și eu în clasa respectivă dacă mă primeau :-D Cam asta generează după două secole a națiune de salesmen-i :-D

    Școala e organizată într-un mod fundamental diferit de cea „socială” din România. Majoritatea zdrobitoare a școlilor sunt comunitare (întreținute din taxele pe proprietate ale unei localități ce primesc elevi in localitatea respectivă), private (ce percep taxe de școlarizare de la elevi) și în zonle foarte sărace școlil de stat întreținute de guvernul federal și/sau de guvernele statelor.

    Cele comunitare și private sunt într-o competiție acerbă pentru cei mai buni profesori, care sunt transferați ca și jucătorii de fotbal :-D și sunt evident plătiți foarte bine. Programele școlare diferă atât de mult încăt de la un district la altul diferența e ca de la o țară la alta. De exemplu districtul nostru școlar imparte anul școlar în cuadranți pe când cele vecin în trimestre. Asta pentru că un district școlar bun înseamnă valori ridicate ale proprietăților. Adică o investiție chiar și pentru cei ce nu au încă copii sau pentru cei ai căror copii au terminat deja școala… Totol pleacă până la urmă de la bani. Școlile de stat sărace (de regulă între 5% si 10% din școli) întreținute de stat sunt la fel de proaste, poate chiar mai proaste ca cele din România.

    • mihai spune:

      La ce vârstă vi s-a întocmit dosarul de Securitate? M-ați pus pe gânduri.

      • Josef Svejk spune:

        Primul raport e de cand eram in clasa a III-a si aveam 9 ani. Adusesem la scoala un album foto cu Bayern Munchen trimis unuia din fratii mei mai mari de un unchi fugit in Germania de Vest. Asa cum era intocmit raportul nu putea fi opera unui copil de 8-10 ani. 99.99% trebuie sa fi fost invatatoarea. care de altfel a tinut o filipica vis a vis de “ploconirea in fata capitalismului” :-) (ce se regasea si in turnatorie) dupa ce ne-a prins buluc in jurul albumului.

        Dupa aia e o pauza de cativa ani intrerupta de cichismul unui vecin ungur despre care nu mi-am imaginat ca poate scrie romaneste :-D Primele turnatorii scrise de colegi de clasa incep din liceu. In clasa mea erau cel putin 3. Pe unul l-am identificat sigur, iar la ceilalti doi am dubii dar oricum e un cerc de doar vreo 4-5 suspecti. In armata erau de asemenea cel putin 2 ciochisti in plutonul meu . Ceea ce e stupefiant. Eram toti intrati la facultate (TR) si intr-o unitate unde toti combatantii erau voluntari (parasutisti). In facultate (prins primul semestru sin anul I in epoca de aur) erau cel putin 3 (!) colegi & colege de grupa. Cu una din chiochiste m-am culcat (in apararea mea trebuie sa marturisesc ca eram destul de cherchelit) in toamna lui ’89 si fata a raportat constiincioasa intamplarea alaturi de bancurile spuse la chermeza dupa care se intamplase fapta :-D

        Merita sa adresati o cerere la CNSAS ca sa va vedeti dosarul. Nu trebuie sa fi fost cine stie ce opozant al regimului (eu n-am comis pana pe 21 decembreie 1989 nimic mai mult decat bancuri si bascalie ca toata lumea) ca sa aveti un dosarel destul de consistent la organe. pentru mine a fost o lectura deosebit de instructiva si interesanta. Numele ciochistilor sunt sterse, nu aveti voie sa faceti copii (asa era in 2009-2010), eu insa marturisesc sub uprotectia anonimatului ca am avut un scanner portabil (ca o rigla) si am scanat tot.

        • Josef Svejk spune:

          Am ajuns acasă și m-am uitat pe copia „ilicită” dosarului meu de securitate. De fapt între clasa a III-a și liceu mai erau totuși două turnătorii pe care le-a scăpat în mesajul de mai sus: Una tot a învățătoarei, în clasa a IV-a jucându-ne cu o minge de tenis, un coleg a spart geamul de la poza lui Pingelică. Am înlăturat cioburile și cum poza era pe hărtie lucioasă nu se vedea că n-are vitrină. În timpul orei următoare, o adiere de vânt (era primăvară și geamurile erau deschise) a făcut ca poza să-i pice învățătoarei pe catedră. Dihania (avea măcar un chintal jumate) a leșinat și s-a prăvălit de pe scaun pe podeaua prăfuită. Au luat-o cu salvarea. După ce s-a întors înapoi a făcut și ea ancheta ei în afară de aia făcută de directorul școlii secondat de sectorist :-D Nici unii nici alții n-au aflat vinovatul crimei de lèse-majesté dar orium am fost enumerat printre suspecți :-D

          A doua chestie s-a întâmplat în anul următor, Eram în echipa de cineclub ce a câștigat locul I la festivalul național al filmului pe format Super 8 pentru copii. Așa că am primit ca premiu o tabără școlară în DDR (Germania comunistă) în vacanta de vară dintre clasele a V-a și a VI-a. În grupul de copii din România (format din câștigători ai diverselor concursuri) erau doi „profesori” care nu erau de fapt profesorii nimănui deci erau evident securiști. Unul din ei a întocmit un raport plin de nimicuri și de aberații și despre mine. Proabail că au făcut-o pentru toți copii din grup. Și cum nimeni nu vorbea cu ei se apucaseră să inventeze chestii suficient de mărunte ca să nu provoace represalii dar suficient de incriminatoare ca să arate că sunt vigilenți.

          Vă recomand deci cu căldură să cereți acesul la dosarul dumneavoastră de securitate de la CNSAS..

    • David Wilson spune:

      @ Josef Svejk (15/06/2016 la 14:21)

      Cu toata “descrierea” facuta scolii / invatamantului cat si faptului ca ai “urat liceul ….si chimia” totusi l-ai absolvit si chiar si o facultate in Romana, toate finantae din taxele colectate de la cei pe care – in diferite ocazii – nu te sfiesti sa-i “blagoslovesti” cu epitete dintre cele mai………..

      Totusi aceste scoli abslvite in Romana, ti-au folosit in tara in care ai emigrat : USA ? Cu siguranta raspunsul este pozitiv; altfel le-ai fi facur din nou.

      Oare cine te-a fortat sa urmezi liceul si o facultate si n-ai ramas doar la scoala generala de 10 clasa si profesionala ?

      Cat ipocrizie !

      Si apropo care ar fi fost motivele pentru care un elev sa fie fost turnat la securitate: cumva punea in pericol “ordinea socialista din tara” sau pentru ca l-a injurat pe maiorul de la economic cu care locuia pe aceeasi strada?

      • victor L spune:

        @ David Wilson,
        mai usor cu presupunerile, daca nu aveti experinte in problema.
        Ti se facea dosar foarte usor; chiar si pentru bancuri si mici gesturi nechibzuite ale copilariei si adolescentei (o spun din proprie experienta). Mai ales daca proveneai dintr-o familie cu dosar “nesanatos” :P
        In dosarul meu am gasit redat si bancul in care spuneam ca in `64 au fost eliberatii domnii, ca sa aiba loc tovarasii.
        Uneori ai impresia ca securistii intocmeau dosare pe baza de “intrecere socialista”.

        • David Wilson spune:

          @ victor L (16/06/2016 la 10:49)

          “mai usor cu presupunerile, daca nu aveti experinte in problema.”.

          Am trait in acele vremuri si nu inteleg ce experienta trebuie sa am: sunt nascut mai demult.
          Si in 1964, la varsta la care eram, intelegeam destul de multe avand si rude care “se eliberasera”; autorul care reclama asemenea dosar nu era inca nascut. Mai tarziu dosare “de securitate” se faceau nu pe baza bancurilor spuse de toata lumea.

          In urma razboiului multi viteji se arata in special dintre cei care au “talente literare prin care se baga in seama” .

          Festina lente !…….nu est singurul care a trait acele vremuri.

          • victor L spune:

            Exclam si eu “Cat ipocrizie!”
            si redau:
            “Si apropo care ar fi fost motivele pentru care un elev sa fie fost turnat la securitate: cumva punea in pericol “ordinea socialista din tara” sau pentru ca l-a injurat pe maiorul de la economic cu care locuia pe aceeasi strada?”
            La citatul asta iti raspundeam, nu faceam referiri la virsta; caci, desi zici ca ai prins vremile, nu ai avut cunostiinta de ceea ce se intimpla.
            Dar pen`ca altul e subiectul, eu pun punct discutiei.

            • David Wilson spune:

              @victor L (16/06/2016 la 16:03)

              Raspunsul tau este pe tiparul idolului tau politic. Nu e surpriza pentru mine ca si pentru altii dovada fiind reactiile tale care se refera la acea perioada.

              Apropo, stiu si eu ca un copil la gradinita (grupa mare, prin 1985) a fost “turnat” la securitate pentru a recitat poezii despre Craciun.

              E o prostie mai mare decat cei care emit asemenea ineptii cum ca securitatea lua in seama “turnatorii” despre minori (vorbim de anii ’80 nu de ’50) cat si pentru cei care cred o cred si o propaga.

              Astept orice infirmarea prin exemple cu nume/prenume si date exacte.

              Exclam si eu “Cat ipocrizie!”
              si redau:
              “Si apropo care ar fi fost motivele pentru care un elev sa fie fost turnat la securitate: cumva punea in pericol “ordinea socialista din tara” sau pentru ca l-a injurat pe maiorul de la economic cu care locuia pe aceeasi strada?”
              La citatul asta iti raspundeam, nu faceam referiri la virsta; caci, desi zici ca ai prins vremile, nu ai avut cunostiinta de ceea ce se intimpla.
              Dar pen`ca altul e subiectul, eu pun punct discutiei.

              Răspunde

      • Josef Svejk spune:

        Primo: Nimeni nu m-a întrebat dacă vreu să fac o școală proastă pe „gratis” sau una bună pe bani.. În ce privește taxele=, au plătit părinții mei fest și în ultimii 3 ani pierduți în România am plătit mai multe taxe pe venit decât plătesc 95% din români în toată existența lor. A făcut de asemeena 9 luni de serviciu militar fiind plătit cu sub 100 de lei pe lună soldă și cred că vreo 100 de lei pe salt. Nu simt că datoreze nimic româniei. Dimpotrivă.

        Secundo: Școala foarte proastă făcută în România mi-a folosit foarte puțin. Ce știu, am cam învățat singur. Din nefericere, regimul criminal și idiot care s-a sprijinit pe creaturi de teapa dumneavoastră nu prea a lăsat loc de alternative.

        Tertio: De ce o fi urmărit securitatea elevi, studenți si militari pentru bancuri cu Pingelică? Habar nu am. Presupun că din cauza cretinismului si incompetenței organelor, care dacă incapabile să prindă adversarii reali ai țării, măcar desăvârșiseră tehnica colectării ciochismelor fără valoare. Dacă or fi fost și alte motive poate le detaliați dumneavoastră. După tote aparențele păreți a fi din branșă :-D . Cât despre miițianul din vecini, evident că în vremea epocii îl ignora toată lumea. Ce oameni cât de cât decenți aveau orice fel de relații cu gunoiale ce „lucrau” la miliție?! :-D

        • popescu spune:

          funny…made me laugh….but I remember those days…and it is so recomforting that I can laugh ….when in fact it is sad…and disturbing

        • David Wilson spune:

          @ Josef Svejk (17/06/2016 la 13:38)

          Primo: Din pacate s-a facut o mare greseala ca nimeni nu v-a intrebat despre optiunile dvs. scolare.

          Dupa cate spuneti ati urat foarte mult liceul si fiind „turnat” la securitate inca din clasa a III-a (erati un dizident / razvratit din fragda copilarie, chiar mai devreme decat pingelica revolutionar: el la doar 14 ani), cred ca ati fi ales sa urmati o scoala profesionala. In aceasta din urma situatie emigrarea in USA ar fi fost imposibila: americanii si numai ei au nevoie de persoane cu studii superioare si cu experienta profesionala.

          Si totusi, dupa 1990 au aparut destule scoli particulare dar tot la cele foarte proaste si pe gratis le-ati urmat.

          Nu cred ca ati platit taxe in 3 ani cati altii in 40 de ani dar asta nu conteaza. Daca totusi credeti in cele afirmate mai sus puteti deschide o actiune intr-o instanta (juridica nationala sau international) impotriva statului roman.

          Secundo: Scoala „foarte proasta din Romania” a folosit multor emiganti: le-au fost fost echivalate studiile (in special cele universitare) de catre universitati acredidate din tara in care au emigrat. N-ati emigrat imediat dupa 1990 ci ati facut-o dupa ceva timp din varii motive printre care (poate) si acela de a va termina studiile la aceasta „foarte proasta scoala” rmaneasca.

          Cat priveste limbajul folosit (a la Vadim Tudor sau de scoala profesionala) cand nu aveti argumente, va amintesc ca acesta (regimul) a fost sprijinit la fel de mult si „nu prea a lăsat loc de alternative” ….si de parintii si toate rudele dvs….. si ei /ele sunt „creaturi” nu-i asa ? Intrebatii mai intai pe apropiati dvs. (ca-s mai accesibili): ei de ce au facut-o si apoi acuzati pe altii. Daca cumva au fost „razvratiti / dizidenti impotriva regimului criminal” ar trebui sa le publicati numele ca tot romanul sa fie informat / sa stie de ei.

          Tertio: Eu ca si alti colegi spuneam si ascultam multe bancuri (nclusiv politice) in liceu si studentie (nu prea am chiulit de la ore) si apoi si pe unde am lucrat (intreprinderi, instiute de proiectare) bineinteles ferindu-ne de ofiterul de securitate sau de colegii suspecti a fi colaboratori.

          Dupa anii “80 se stia cine este ofiter de securitate pe intreprindere, cum il cheama si unde isi are biroul; s-a intamplat ca ultimii 2 ofiteri de securitate (la intrepriderile unde am lucrat inainte de 1990) sa fie amandoi ingineri mecanici (absolventi la Politehnica din Bucuresti) unul era lt-colonel (si a facut si ASE-ul la f.f.) iar celalalt era capitan. Trebuie sa te dezamagesc si de aceasta data, nu sunt din bransa si nu am detalii pe care le astepti.
          Poate militienii erau ignorati dar al dvs. vecin lucra cu CIA (asa cum v-ati confesat intr-o postare pe acest site) si nu va ignora el atat pe dvs. cat si pe altii.

          FESTINA LENTE.

          O zi buna.

  6. Bogdan spune:

    titlul de cantec/ versul The Doors, pe care l-ati preluat pentru a raspunde domnului Maci, este “Break on through to the other side”. Citarea exacta a versului este esentiala pentru pastrarea sensului raspunsului pe care ati dorit sa il dati, v-as recomanda sa adaugati “on” in titlu.

    • eu****** spune:

      E profesoara – ea stie mai bine se pare decat Dvs…

      Lumea se concentreaza atat de mult pe partea soft legata de educatie ca tocmai esenta este pierduta pe drum…ca si in titlul care se vrea – ma rog nu stiu exact ce se vrea.

      Trebuie si partea soft legata de eductie sa fie adusa in discutie – dar se risca crearea unei forme fara fond.

      • Bogdan spune:

        Dumneavoastra ati incalcat “the Chatham house rules” deci imi permit si eu. Este intr-adevar o mostra de rationament amuzant. “e profesoara, deci stie mai bine decat mine”.

        Pentru ca mi-ati stricat dimineata, distrugand o sugestie pozitiva pe care am transmis-o autorului, va propun sa exploram ce spune interventia aceasta despre dumneavoastra.

        In primul rand sunteti incredibil(a) de nepoliticos(oasa), pentru ca:
        1. faceti o comparatie de valoare intre persoane
        2. faceti comparatie fara sa ma cunoasteti (!!!). E un risc asta. Insasi logica demersului de comparatie presupune sa ai o idee, macar aproximativa, despre entitatile pe care le compari
        3. faceti aceasta comparatie pentru a legitima/delegitima un punct de vedere, al meu.

        Apoi, in mod evident, nu cunoasteti formatia The Doors; daca ati ascultat, din intamplare, cantece ale lor, probabil nu intelegeti despre ce e vorba. Banuiesc ca nu aveti un nivel de engleza prea bun. Altfel ati fi inteles sugestia mea.

        Poate credeti ca profesorii sunt omniscienti / incapabili sa faca erori. Aveti o incredere totala in selectia editoriala a contributors.ro, oricine publica aici fiind, din oficiu, pentru dumneavoastra, o autoritate.

        Ma raportati, ma “puneti la colt”, imi vine o paralela in minte cu felul in care delatorii se asigurau sa nu existe gandire independenta si voci critice in perioada comunista. In urma informatiilor pe care le transmiteti, de altfel, este foarte posibil sa va fi acomodat intelectual cu / sa va lipseasca perioada comunista.

        Vedeti cat de neplacut/dureros e sa fii supus personal unei judecati de valoare personala? Intelegeti cat de mult spun cuvintele pe care le scriem despre noi, si de ce e atat de important nenorocitul de “on”?

        • eu****** spune:

          Nu m-ati inteles. Nu este nimic.

          Va multumesc pentru timpul acordat in redactarea raspunsului Dvs.si preocuparea Dvs.
          cu mii de multumiri!

        • eu****** spune:

          Bravos – a inteles autoarea!
          Multumesc ca exista intelegere si poate maine o sa ma inteleaga si Bogdan.

    • Bogdan Brebenel spune:

      Asa este, ON este esential: Break on through to the other side.

  7. Mihai Maci Mihai Maci spune:

    Stimata Doamna Tunegaru,

    va multumesc pentru raspuns si – cu adanca tristete – va dau intru totul dreptate. Asa e. Intregul nostru sistem de invatamant nu e nimic altceva decat o enorma piramida feudala menita a garanta privilegiile castei din varf (facatori de curricule, de programe, de manuale, inspectori, metodisti, directori). Perpetuarea acestor privilegii are ca pret ingroparea de vii a celor care sunt la baza ei: elevii. Mai conteaza? Cred ca acum nu. Toata lumea a inteles esentialul: traim intr-un iad din care nu exista decat o singura scapare: fuga. Sau iti iei lumea in cap ca sa speli tejghele in Occident, sau inveti ca sa prinzi o bursa acolo, sau fugi din scoala la propriu, nemaifrecventand-o. In judetul meu 41 % dintre absolventii clasei a XII-a au refuzat sa se inscrie la Bacalaureat! Va afecta asta pe cineva? Nu! Se vor imparti mai departe prime, salarii de merit, functii si se vor face sedinte in care se vor lua “masuri organizatorice” si, eventual, vor fi adusi in facultate cei fara diplome de Liceu. Asta e. Impotriva castei care a monopolizat totul, nu se poate face nimic. Absolut nimic. Mai bine distrug totul, decat sa-si piarda cel mai marunt privilegiu. Iar apoi, dupa ce totul va fi praf, ne vor explica – patetic si doct – cum ne-au vrut ei doar binele si cum noi, in stupizenia noastra, nu i-am inteles. Si, bineinteles, se vor oferi sa contribuie “din toate puterile”, la “propasirea Romaniei de maine”…

    Cu tristete,

    Mihai Maci

  8. nogdarin spune:

    Excelent articol, o singura remarca: “Nu m-am așteptat însă ca profesorul metodist să-mi imputeze …” “impute”, cred eu

  9. neamtu tiganu spune:

    invatamintul din Ro are o mare hiba nu primeste feed back, cum zicem noi nemtii, adica nu-si vede realizarile.
    P-aici, prin Germania, toata lumea buna se implica in invatamint, chiar de la gradi diferite organizatii intervin, ajuta. La nivel de facultate firmele, concernele sunt extrem de active, in definitiv e interesul lor sa aiba oameni buni si f. buni.

    Am impresia ca-n Ro, anumiti corifei, mai buni mai rai, autodeclarati specialisti in didactica, impun jaloanele.

    Ideal ar fi ca aceia care au un cuvint de spus in educatie sa aiba si ceva experienta in lumea reala. In Ge de multe ori un post de prof univ. nu poate fi ocupat fara experienta in economia reala.

    • Dedalus spune:

      E posibil si in Romania: orice organizatie se poate teoretic implica si in invatamant , birocratia e foarte stufoasa, dar nu e imposibil.

      Si da, as ar trtebui: la scoala sa fie si oameni care au experienta in economia reala. Numai ca tocmai asta e deosebit de greu de realizat in RO, deoarece inca exista obsesia “specializarii”, inteleasa prin excludere.

      ===

      Sunt si eu curios, daca stiti:

      In Germanai o organizatie neguvernamentala poate folosi spatiul scolar pentru activitati tip cerc, incasand totusi bani de la parintii celor participanti? Sau cum se fac activitatile de acest tip?

  10. Dedalus spune:

    Sigur, doamna Tunegaru! Asa este cum spuneti. As adauga si faptul ca in ciclul primar lucrurile stau adesea tot asa.

    DAR- chiar Dvs. sunteti un exemplu ca se poate. Si am mai vazut cazuri similare. Doar ca:
    a) sunt izolate (persoanele ca Dvs. nu comunica intrte ele)
    b) sunt timorate sau nerabdataore (e nevoie de superdiplomatie si superrabdare sa schimbi mm cu mm atitudinea profesdoprilor si parintilor)

    De-asta tot spun ca nu merge schimbarea periferica (adica de la astfel de persoane catre cadrul nromativ) – dureaza mult prea mult si e nesigura.

    Astfel de schimbari trebuie impuse de la varf , dar nu in urma unor “dezbateri” unde participa cei tari in gura, nuj cei profesionisti, ci in urma unei impuneri din partea unui grup de experti in educatie (nu un grup din cei mai buni profesori, e o diferenta imensa).

    Cred insa ca se arpopie timpul cand politicienii vor fi nevoiti sa inteleaga ca numai asa se poate si sa dea “binecuvantarea” necesara.

    ====

    Eu raman un adept al planurilor de lectie la cel putin 50% din ore. Sigur, nu in forma superformala. Ma refer la o simpla schema pe 1/2 de pagina. Sigur, nu e vorba despre o obligatie ci doar de o siguranta mai mare in ora.

    DAR – (cel putin la orele de stiinte), lectia clasica – cea cui “predat” la tabla sau cea cu “powerpoint” ar trebui sa dispara, sau cel putin sa ramana in proprortie de maxim 10%-20% din ore, avand in vedere necesitatea modificarii masive a metodicii (o alta discutie, extrem de importanta dar evident ignorata).

    Astfel, chiar planul de lectie va trebui mult schimbat:
    - integrarea obiectivelor secundare: de indemanari, de metoda, de interconectare….
    - acceptarea “cucrriculum sprialat” in paralel cu acceptarea unor “pierderi inerente”

    Sigur, doar o abordare, pot fi evident si altele, dar cui siguranta epoca “scolii ca pe vremea noastra” a trecut, dupa cum si “a face scoala” era o aiureala chiar si inainte de 89.

    Educatia cuprinde (simplistic vorbind, ca e vorba de o postare, nu de un articol stiintific): cunostnte, sanatate, morala. Dar chestia asta nu am descoperit-o eu si nu e nici o mare noutate – se stie cred de vreo suta de ani….

    • Josef Svejk spune:

      Cred ca gresiti in mod fundamental. Cum e posibil ca o societate corupta pana in maduva oaselor si care mai si sufera de o indiferenta de-a dreptul bovina sa produca o scoala performanta dominata de integritate si bazata pe meritocratie?! Hai sa fim seriosi! Boala scolii romanesti e doar un detaliu al bolii de care sufera intrega tara.

      Pana ce societatea romaneasca in intregul ei nu va invata sa respinga coruptia, mojicia institutionalizata si impostura cea mai groasa scoala romaneasca nu se va apropia de iesirea din mlastina. Cateva cazuri izolate, nu vor schimba nimic in mod fundamental. Inspectorii obtuzi si clocitoarele de programe scolare anchilozate si stupide vor continua sa ghidoneze educatia nationala.

      • Dedalus spune:

        Daca as crede ca nu se poate nici nu m-as mai obosi sa scriu, De ce as peirde vremea vaitandu-ma?
        ,
        Trebuie sa ne bazam pe ceea ce este, nu exista alta solutie.

        Stiu si eu ca educatia este doar unul dintre dezastrele natiunii. DAR cu ea trebuie inceput. Asta, pentru ca orice alte masuri au nevoie de oameni care sa le formulezxe si sa le aplice. Ori, daca baza, capityaul uman este aproape zero, cum poti sa faci ceva?

        Cum poti sa ai o administratie performanta, daca cei care ar pujtea fi angajati sunt prtodusul bolnav al aceleiasi educatii?

        Cine sa organizeze sistemul fiscal pentru a fi cu adevarat propice afacerilor, daca oamenii care termina facultatea habar nu au ce e o cifra de afaceri?

        …si lista ar putea continua.

        ====

        Din pacate, lupta cu coruptia ne-a creat iluzia ca odata diminuata, totul v a fi OK de la sine. Asa cumn am mai tot spus, daca scriu zece paragrafe, dintre care unul are cea mai mica legatura cu coruptia, despre acela comenteaza toata lumea. Iar daca nici unul nu are legatura, tot despre coruptie vorbieste lumea.

    • eu****** spune:

      “a face scoala” NU este o aiureala.

      te mulezi dupa ceilalti membrii din colectivitate, te obisnuiesti cu oarece disciplina/termene, inveti sa asculti si te obliga sa raspunzi atunci când esti intrebat…

      Buna sau rea – scoala clasica este mai buna decat nimic.
      Desigur, daca parintii sunt valorosi se poate discuta despre educatia acasa, dar daca NU???
      Ce facem ca exista o mare masa de analfabeti, de inculti, de neadaptati sociali?

      • Dedalus spune:

        Sa nu se amagim. Prin “a face scoala” se intelegea chinul perpetuu de a rezolva probleme si exercitii din “culegeri”, de a “invata” comentarii mai mult sau mai putin reusite samd.

        Este scoala care a handicapat multi oameni. Sigur, ca despre orice din copilarie si tinerete avem tendinta de a uita ce a fost rau si de a pune tushe apasate pe tot ce a fost bun. Dar realitatea este de zeci de ori mai cruda decat ce ne amintim noi…

        Sigur ca multi vor spune “a facut oameni din noi” – int-o anumita masura e adevarat in sensul ca dificultgatile te calesc, te fac mai uman etc. Dar la fel ar fi fost si daca lucram cu totii pe snntiere (ceea ce s-a si intimplat intr-un fel).

        Scoala clasica nu e “mai buna decat nimic”. Este exact tot nimic, dar facut altfel :-)

        Ceea ce nu s-a preulat si a fosto greseala:
        - o metodica “de tranzitie” (de fapt am aruncat la cos metodica si am inlocuit-o cu hartii fara valoare)
        - educatia extgrascolara (*cercuri, tabere) – astea aui diparut sau s-au diminuat pana la insignifiant
        - educatia fizica

        Aireala ideologica cui “omul nou” sigur ca trebuia aruncata. Dar asta nu inseamna ca educatia morala , etica ar trebui lasate balta sau doar in seama bisericii..

        Trebuia preluat din scoala veche sunt de acord. Dar in nici un caz nu trebuia perpetuata scoala sub deviza “a face scoala” – sintagam al carui inteles este in realitate morbid.

        • eu****** spune:

          Nu ma consider un om nou, iar scoala clasica nu m-a traumatizat.
          Ma consider un om si cred ca sunt un om educat.

          Nu am primit gramezi de probleme – am primit educatia de a gandi, de a fi corect, asta a venit mai mult de acasa, de a raspunde politicos, manierat chiar daca nu era mereu corecta abordarea, de a imi ajuta colegul.

          Este foarte adevarat ca tatal meu a fost un om care a sadit in mine samanta curiozitatii, dragostea fata de frumos si placerea a invata si de a concura intr-o maniera de tip fair-play.

          Nu cred ca educatia clasica este un nimic sub o alta forma.
          Stiu insa ca se poate mai mult si mai bine, asta am invatat pe parcurs.

          • Dedalus spune:

            Pai, de-aia sunteti pe Contributors, nu? Dar nu uitati ca postacii de pe aici sunt o minima parte a milioanelor de cetateni produsi de un sistem de educatie, despre care sunt foarte multe marturii opuse.

            Mai mult, o analiza la rece ar arata ca educatia se potrivea poate acelui sistem, valorilor lui (din care unele sunt, incontestabil, general umane- dar numai unele). Insa acea potrivire avea un mare pret pe care multi l-au platit.

            Am si spus ca unele dintre aspectele educatiei comuniste trebuiau pastrate. Dar sa nu se inteleagta prin asta ca ar fi trebui pastrate toate, asa cum erau ele definitorii pentru un sistem bolnav,

      • Dedalus spune:

        Am uitat un raspuns:

        Toti parintii sunt valorosi. Doar ca de obicei confundam educatia cu eruditia. Chiar si cu 4 clase, un parinte poate face foarte mult pentru copilul sau. Sprijinul paritnelui este esential si nu cred ca e bine sa insuflam ideea ca un parinte care nu are doctoratul (vorbind principial, ca real stim ce-i cu doctoratele astea…) este un parinte “mai putin valoros”.

        Intr-adevart, putem pune in discutie timpul de calitatre pe care parintele alege sa il aloce opilului. Daca nu e suficient, putem risca sa vorbim despre “un parinte mai putin valoros”.

        Dar tocmai de-asta e necesara cooperarea dintre scoala si parinti. Dar nici profesorii nici parintii nu au suficienta rabdare.

        Multi parinti insista pe scris-citit, caligrafie, rezolvare de probleme la greu etc. Pe motivul ca “asa era scoala inainte”. Nu sunt de blamat, asa stiu ei. Simpla afirmare a contrariului nu-i suficienta. Trebuie sa ii spui acelui parinte cu ce anume s-a inlcouit in prezent aceasta “caligrafie” etc.

        Mai e si problema tabletelor, care tind sa inlocuisca timpul cu parintii. Dar parintii sunt cei ce permit acest lucru. Un parinte care ii interzice tableta si el se uita la meci , in timp ce colpilul “se joaca” prin casa, are intr-adevar nevoie de ceva cursuri de panteing (ma tot feresc sa pun etichete, sa judec, pur si simplu bu vreau sa cred ca exista parinte care sa vrea raul copilului, cred ca doar nu stiu suficient).

        • eu****** spune:

          Da- multumesc.

          Si pana la urma cine decide ce ar trebui invatat?
          Profesorii, parintii sau nevoiele din societate/angajatorii???

          Mai cred ca este nevoie de o viziune – si atunci cand nu este, nimic nu este in invatamant.

          • Dedalus spune:

            Pai da, Exact asta spun si eu: e nevoie de o viziune.

            Doar ca nu “decide” nimeni. Nu e vorbga de o decizie ca atare, ci de o buna fundamentare a viziunii respective.

            Principalul dusman al viziunii e trecutul. Trecutul fiecaruia, care capata nuante idilice in timp, copilaria fiecaruia e fabuloasa (cu unele exceptii, ce e drept).

            Asa ca orice schimbare in educatie de asta se va lovi: de neincredere.

            Multi se simt bine numai cand sunt in suguranta. In siguranta absoluta, care prevaleaza asupra sanselor. Altfel spus, un trecut educativ “validat” de propria practica va fi preferat unui viitor ale carui sanse sunt doar probabile.

            Pe scurt, reforma educatiei nu se poate intemia pe conservatorism. Cand ai insa o viziune, exista si un risc. Pe care societatea trebuie sa il accepte. Din simplul motiv ca viitorul e nesigur, nu? :-)

    • mihai spune:

      S-a încercat și de sus în jos, de către Funeriu, și uite că sistemul rezistă.

      • Dedalus spune:

        1) Nu a durat destul (vezi Finalnda)
        2) Nu a fost o schimbare bazata pe viziune actualizata, ci pe imbunatatire (altfel spus nu a fost o reforma, desi exact reforma era necesara, nu carpirea, chiar maiastra…)
        3) Nu a fost insotita de o forta de expertiza reala, a fost doar o expresie a unirii in aceeasi persoana a politicianului si specialistului – reteta insuficienta pentru o reforma putermnic a

        Din pacate, nu am invatat din asta cum ar trebgui schimbat de sus in jos, ci am plecat cu totii acasa demoralizati, convinsi ca nu se poate in nici uin fel si marind corul vaitatorilor.

        Eu nu vreau sa cant in acel cor. Cat de putin, tot incerc sa propun solutii, macar cat sa se lamureasca si altii ca nu sunt singuri (“You may say Im a dreamer….”)

  11. Diana spune:

    Este o generatie autodidacta, o generatie cu o evolutie vertiginoasa. Progreseaza usor si incearca constant sa se autoeduce. Copiii zilelor noastre sunt foarte inteligenti.

    • eu****** spune:

      Este o parere, opinia mea.

      Accesul facil la informatii le da impresia ca stiu, dar trecuti prin materie sunt nuli, in marea lor majoritate.

      Ma surprinde numarul mare de personaje care in clasa a8a gândesc cu încetinitorul, au erori semnificative la calcule relativ simple (inmultiri, impartiri), nu inteleg termenii specifici dintr-o materie si nu au o logica de abordare a problemelor.

      Nu merge peste tot numai click and drag.
      Tehnologia este utila dar nu înlocuiește puterea mintii, a gândirii.

      • Dedalus spune:

        Subscriu.

        Mai mult de atat:
        a) orientarea spre ecarn in loc de anturaj uman duce rapid la alienare- ori, educatia cuprinde si relatiile cu ceilalti care nu se formeaza pe FB…
        b) educatia nu e tot una cu acumularea de cunostinte (sunt deosebiri multe si majore, se pot gasi pe internet …:-)
        c) lipsa activitatii manuale debiliteaza major (creierul se dezvolta si ca rezultat al activitatii manule – nu va ganditi la tampenii :-) )
        d) utilizarea resurselor IT cere o metoda, destul de sofisticata altfel, pentru a in tlege si a crea (destul sa spun ca nu mai are loc un proces de cunostere liniar, ci unul sa-i spunem de tip retea, in care si uitarea are un rol important, ca si capacitatea de comparatie si de analiza critica etc. etc.etc.) – deigur, la rigoare toate astea se pot invasta si de internet, dar e greu sa-ti dai sema in primul rand de deiosebire….

        • e spune:

          Da – omul este parte a a oceanului uman in care ar trebui sa se integreze.

          Poate ca in viitor se vor face progrese tehnologice si in sensul in care omul sa poata sa se simta aproape chiar daca prietenul sau este departe.

          Poate ca masinile vor inlocui oamenii din ce in ce mai mult, poate AI sa gandeasca mai bine decat o mare parte din oamenii care vor locui pe planeta numita pamant, dar oare eu imi doresc asta? Poate ca vreau ca eu sa fac parte din aceea multime care gandeste mai repede si mai bine decat o masina…este un proces de selectie rapid, care se extinde cu mare viteza si daca nu esti atent te poate face sa ajungi un manuitor de click-uri si atat. Ce vrem de fapt?

          Nu degeaba unii vorbesc despre knowledge based society!

          • Dedalus spune:

            Eh… ne apopiem de ce tot spun: o viziune.

            Intr-un fel, acum se naste un nou “om nou”! Educatia a ramas in urma, mai peste tot. Doar ca in tari ca Romania ramnerea asta in urma e structurala si profund periculoasa pentru ca societatea noastra inca nu a ajuns la stadiul in care sa se regleze din mers.

            De-aia trebuie o reforma a educatiei, si de data asta de fapt trebuie impusa, nu dezbatuta. Pentru ca dezbaterea este un instrument pentru o societate mult mai avansata, nicdecum pentru Romania. Sau, OK, se poate accepta dezbaterea, dar fara o forta a deciziei (politice, nu avem alt fel de decizie…) nu merge. Un nucleu reoformator ar putea fi acceptat ca atare de fortele politice si fructificata viziunea aceluia. Cam asa s-a facut reforma educatiei si in Finlanda.

  12. Bradut Bolos Bradut-Vasile Bolos spune:

    Sistemul nu se reformeaza de jos in sus decat prin revolutie. Sistemul se reformeaza de cele mai multe ori de sus in jos.

    Nu va reprosati ca nu v-ati promovat planul de lectie in clasa, in fata inspectorului ci ca nu ati incercat sa devenit cea care creeaza planurile de lectii pentru toata lumea, asta daca sunteti convinsa ca aveti solutia cea mai buna.

    • Josef Svejk spune:

      Mda… Eterna speranta in conducatorul providential sau/si in procedurile miraculoase care vor drege toate ticalosiile, gainariile si prostia agresiva clocind un sistem perfect de o stralucire nepereche. Lenin sintetizase aceasta aspiratie desarta in conceptul de stat socialist desavarsit ce va putea fi condus de orice bucatareasa, cu conditiia ca toate procedurile sa fie intocmite si aplicate. Iata ca procedurile au existat, conducatori cu minti de bucatarease, cat cuprinde si cu toatea visul leninist s-a facut franjuri… :-D

    • Dedalus spune:

      Nu doar prin revolutie. Se schimba si prin miscari graduale, ca rezultat al presiunilor parintilor de exemplu. Doar ca astfel de solutii cer extraordinar de mult timp.

      Si mai e ceva: chiar schimbat de sus in jos, tot e nevoie de un minim de forta reformatoare sau macar sustinatoare in randul cadrelor didactice si parintilor.

      • eu****** spune:

        Educatia, sanatatea si pensiile au mare nevoie de planuri pe termen lung, de abordari coerente.

        Nu merge treaba facuta in graba sau prin carpeli.
        Cu adevarat, asa cum ati precizat, este nevoie de o viziune, de un plan si de o abordare realista, graduala, coerenta cu planul insusit de societate.

      • Adi spune:

        Din partea parintilor, lasati orice speranta!
        Cand ati fost ultima data la o sedinta cu parintii, pe clasa sau pe scoala? Tacere si conformare cu tot ce vine din partea conducerii (ca sa nu mai spunem ca unii dintre directorii de scoli deja bat recordul stabilitatii in functie a celor din vremea comunismului) mai mare n-am vazut nici in sedintele de utc si partid (le-am prins cam 2 ani). Cat despre eventuale propuneri, nici gand! Daca indraznesti sa emiti o parere contrara turmei, esti privit ca un lunatec neadaptat vremurilor, culmea, mai mult din partea celorlalti parinti (unii se simt obligati sa devina si sfatosi, de genul: ganditi-va ca va avea de suferit copilul dvs. daca suparati comenduirea) decat a profesorilor.

        • Dedalus spune:

          Da, stiu despre ce vorbiti. Stiu ca parintii sunt de multe ori incremeniti intre teama pentru odrasle si un nivel de timorare explicabil – cati vorbesc de obicei in fata a inca 30 de adulti?

          Dar acest lucru nu trebuie sa sperie, sa opreasca. E nevoie de multa diplomatie si de rabdare, er nevoie de discutii intre parinti, de dicutii multe cu dirigintele, inclusiv in intilniri bilaterale.

          Cum sa asiguri o comunicare buna intrea scoala si parinti, prin cele 3 minute vorbite lunar in sedinta de parinte si cele 20 de minute vorbirte de diriginte sau invatator, eventual director?!

          De teama unor sedinte catastrofale, violente, nici pairintii si nici cadrele didactice nu mai ard de nerabdare sa faca sedinte. Si la consultari private, cati parinti vin?

          Comunicarea scoala-parinti este esentiala pentru succesul educativ. Dar nu merge cu doar cateva minute pe luna….Asta, dincolo de orice alta filosofie, reforma, schimbare etc.

      • Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

        Scimbarile graduale de care vorbiti sunt un fenomen real pe care nu il neg, dar este un fenomen evolutiv lipsit de obiectiv. O schimbare graduala de acest fel are loc dar nimeni nu controleaza directia schimbarii, poate avea loc in orice directie.
        Daca vorbim de parinti ca motor al schimbarii in scoli, sa nu uitam ca parintii actioneaza cu un orizont de timp de maxim patru ani in fiecare ciclu scolar, orizont care se diminueaza pe masura ce castiga experienta necesara administrarii relatiei cu profesorul si scoala. Realitatea este ca parintii nu pot fi decat intamplator mobilizati de obiective care depasesc anul sau trimestrul in curs. In plus, viziunea lor este centrata pe interesul imediat al lor si al copilului, si deformata de propria perceptie asupra intereselor lor.
        Uneori, in grupul de parinti se poate identifica un leader, care poate sa-i mobilizeze. O astfel de persoana poate fi un motor al schimbarii.

        • Dedalus spune:

          Inultimul timp parintii au inceput sa gandeasca dincolo de anul scolar. Cel putin evaluarile bianuale, evaluarea nationala si bac-ul “pe bune” au contribuit la aceasta schimbare.

          Doar ca multi se concentreaza pe aceste examene si, intr-adevar, prea putini pe cunostinte ca atare.

          Obiectivul acetor forte de schimbare este evident unul legat de evolutia naturala a societatii. Este interesant insa fenomenul petrecut cu multi copii si tineri in ultimii ani – o anume radicalizare, duritate, individualism si dorinta de a spune lcuririlor pe nume. Unii ar numi asta “tupeu” – desi nu as retine doar conotatia negative a termenului.

          Actiala generatie semana dupa mine cu cei nascuti din parinti stability in Israel (asa numitii “tsabra”) – finite foarte aspre. As fi incantat daca ar fi pe acest forum cineva care a cunoscut direct acea generatie din Israel – ar fie extraordinary de instructive sa stiu parea acelei perosane.

          Oricum, copii se alatura parintilor in aceasta forta de schimbare si o vor determina oricum. Nu e departe ziua unor miscari de strada asemanatoare celor din SUA care au schimbat sistemul e educatie de acolo.

          Adica, daca nimeni nu ia treaba asta a reformei sistemului de educate in serios, nu asa cu carpeli superficiale cum sa tot facut pana acum, vor avea cel mai probabil o revolta de strada a tinerilor.

          Sigur, trebuie sa existe si un declansator.

          In Grecia de exemplu nu s-a declansat nici o revolta de acest tip, desi situatia lor e similara cu a noastra. Somajul masiv in randul tinerilor a condus la radicalizare politica (Golden Dawn), nu la miscari sociale de reforma. As risca sa spun ca exct sprijinul UE in acest caz a dus la cronicizare, nu la vindecare.

          Oricum insa, taraganand reforma educatiei ne jucam cu focul.

  13. Cela spune:

    In sfarsit vad si eu o profesoara de romana care spune ca Eminescu si Creanga nu sunt adecvati pentru scoala primara&gimnaziu. Cand piciul meu silabisea po-li-can-dru la clasa a II (Emil Garleanu), mi-a fost clar ca pentru el cititul va fi o corvoada, daca nu incerc eu sa fac ceva. Am luptat foarte mult cu proprii mei copii incercand sa le trezesc dragostea pentru lectura, si principalele obstacole au fost textele de la scoala. Dupa 4 ani in scoala, sunt multumita ca au inceput sa citeasca neindemnati, au carti preferate (de-abia asteapta continuarea seriilor din Pisicile razboinice sau cartile scrise de Stephen Hawking), intra cu multa placere in librarii si rasfoiesc noutatile, dar… meritul nu a fost deloc al profesorilor din scoala, absolut deloc. A fost rabdarea si insistenta noastra ca parinti, si multele incercari pe care le-am facut, incercand sa gasim texte potrivite personalitatii lor. Au insa colegi care inca silabisesc, ceea ce mi se pare inadmisibil pe final de clasa a IV-a, probabil ca la acei copii s-a vazut numai straduinta scolii :( .

  14. victor L spune:

    Am eu niste idei, fixe le-ar zice unii.
    – una: legea invatamintului initiata de ministrul Funeriu; ăla faca BAC :D
    Care, monstruos, ne-a stresat copiii cu camerele de luat vederi.
    Nu am vazut atunci un asa mare entuziasm (desigur, era perfectibila, legea) pe masura dezamagirilor de azi. A avut cistig de cauza Haznaua 3.
    Acum e atit de stilcita incit pare o struto-camila.
    – a doua: niste zapaciti au avut ideea unei noi legi a sanatatii; s-a iscat o asa furtuna incit au fost atrase si galeriile echipelor de fotbal. Din Bucuresti si imprejurimi. Ba, s-au gasit “filantropi” care sa plateasca protestatari ca sa-l apere pe “doctorul Calafat”.
    Intre timp, buboiul infectiilor a erupt. Groaznic.
    Sintem ramasi la nivelul spuselor eroului caragialean: sa se schimbe, accept, prin partile esentiale, pe ici pe colo, dar sa nu se modifice nimic. “Am zis!” :P
    Vrem Stat de drept, un stat democratic “ca afara”, dar ne impotrivim mai ceva ca un catir la orice schimbare, de armonizare a legilor “ca afara”. Cind CCR incearca sa puna in acord noianul de legi cu Constitutia, nu gasim altceva de spus decit ca “sint niste ticalosi”.
    Bravos, natiune!
    Asa ca inca va mai dura chinul adevaratilor dascali in inclestarea cu specimene ca Abramburica. Caci nu merita numele real: a facut o mare brambureala in invatamint, impreuna cu alti “grajdani”.

    • Dedalus spune:

      Este explicabil fenomenul. Ne incapatanam sa facem legea, dar nu avem nici o imagine clara a ceea ce ne dorim,

      Viziunea ar trebui sa preceada planul iar planul sa preceada legea.

      Cand vorbesc depre viziune si plan, nu ma refer la documentele scrise, la hjartiile respe3ctive, ci la imaginea pe care ar trebui sa o avem in mintge despre asta (sigur ca la final o punem pe hartie, dar scopul nu e un plan bun pe hartie…).

      Aceasta reforma a educatiei se face pornind de la un foarte mic grup de experti, coordonati de cineva care stie ce vrea sa faca. E cam greu recunosc, dar nu vad alta solutie.

      • victor L spune:

        Scuze, dar ai procedat dupa modelul “trosc, Marito”!
        Erau rele cele doua legi de care aminteam; e mai bine acum, cind le-am aruncat la gunoi nepunind altceva in loc?
        Inca odata scuze, dar foarte adinc spus “Viziunea ar trebui sa preceada planul iar planul sa preceada legea.”

        • Dedalus spune:

          “Mai bune” sau “mai rele” – nu stiu. Parerile sunt impartite.

          Dar tocmai ca pana la urma legea “buna” se croieste cu usurinta daca stii ce vrei.

          Daca insa tot incerci sa carpesti educatia cu legea, nu iti iese prea grozav.

          Sa stai la calculator si sa tot invartesti articole de lege, incercand sa traduci in limbaj juridic tot felul de nevoi, dorinte, compromisuri toate disparate si colectate de ici de colo. …

          Asta nu are cum da rezultate. Merge la legi simple, cu necesitate de reglementare foarte simpla. Dar noi nu avem de imbunatatit o lege, ci de reformat intreaga educatie nationala.

  15. joachim spune:

    “Ora nu este despre copii, despre nevoile lor, despre ideile și gândurile lor” – pai nu este, intr-adevar. Ora este despre o disciplina, o stiinta care este predata. Oare cum faceti ca sa nu vedeti ca printre “nevoile” majoritatii elevilor nu intra si scoala? Cum faceti sa nu vedeti ca elevii (in majoritate) vin la scoala fiindca ii obliga parintii, societatea? Cum faceti ca sa nu pricepeti ca ideea de datorie este absenta din capul elevilor, pentru care “invatatul” nu este decat o constrangere exterioara? Eu predau intr-o tara in care nu se cunoaste invatatul pe de rost al comentariilor, memorarea “lectiei” din manual samd si, totusi, atitudinea elevilor nu este cu nimic diferita de cea a elevilor romani. Dar si aici ideile pedagogice novatoare merg in aceeasi directie: cum sa facem noi ca elevul sa se distreze la scoala, sa nu se plictiseasca, sa nu fie traumatizat, sa considere scoala o experienta “fun”? Pai sa renuntam la note ar fi o idee buna. Sa punem numai emoticoane. Sa periem bine programa ar fi o alta idee, sa le cerem cat mai putin si acela deprins intr-un mod cat mai ludic. Apoi, de ce sa nu stergem distinctia dintre profesor si elev? Nu, profesorul nu e acolo fiindca ar sti mai multe, fiindca ar stapani un domeniu la nivelul cerut de minister etc, el e acolo ca sa “descoperim impreuna”. Ca sa ne jucam, ca sa ne radem. Sa facem din profesor un animator, un moderator al unui joc. Sa negam distinctia intre munca si joaca. “Parintii se revolta cand profesorul nu urmareste interesele elevilor”. Adica cum ar trebui sa urmareasca proful de mate “interesele elevilor”? Vorbiti despre interesele teoretice? Adica elevii reclama aprofundarea trigonometriei, dar proful nu si nu, o tine langa cu analiza?? Sau vorbiti despre interesul animal al elevului care, ca orice fiinta vie, cauta sa evite neplacerea (si ce neplacut e sa inveti – presupune, vrei-nu vrei, sa memorezi, sa judeci, sa te concentrezi …) si sa-si maximizeze placerea? De acest interes vorbiti, interesul de a divaga, de a vorbi despre orice numai despre notiunile din programa nu, interesul de a face poante si de a manca timpul profesorului ca sa sune fara ca proful sa inainteze cu materia si fara sa examineze pe cineva? Vorbiti despre interesul de a exprima opinii pe neganditelea, fara informatia necesara, fara momentul de reflectie necesar? Despre interesul de a vorbi mai mult decat a asculta? Pai pot sa se supere parintii cat vor, eu nu vad de ce profesorul ar trebui sa urmeze aceste interese. Mie elevii imi spun uneori ca ei “n-au chef” sau “nu doresc” sa raspunda sau sa faca alta activitate. Adica n-au interesul, ca sa pastram terminologia. Si eu le spun sa-si lase chefurile la usa, ca aici ce conteaza e datoria si ei trebuie sa-si faca datoria, in ciuda intereselor lor daca acestea sunt potrivinice datoriei, la fel cum mi-o fac si eu. Nu actionam din interes la scoala, ci din datorie, si elevi si profesori. Singurul interes legitim este acela de a-si face bine datoria. Daca elevul manifesta acest interes, ei bine, eu il urmez pana in panzele albe! A pune “interesul” in centrul reflectiei despre invatamant este o grava eroare; interesele elevilor – ale oamenilor in general – sunt majoritar pragmatice. A pune interesul in centru inseamna a admite caracterul simplu instrumental al educatiei, ca mijloc pentru atingerea unui scop exterior (de exemplu, o slujba bine platita, imbogatirea, prestigiul social etc). Dar educatia este un scop in sine, este atat o datorie a societatii catre membrii sai cat si a fiecarui membru al societatii fata de sine. Educa-te! Cultiva-te! Perfectioneaza-te! – acestea sunt imperative categorice. Institutia scolii exista pentru a permite satisfacerea acestor imperative. Nu zice nimeni ca educatia trebuie sa fie ceva penibil, dureros, plicticos. Dar daca te duci la scoala ca sa cauti distractia, placerea, amuzamentul, curiozitatea frivola – satisfactia intereselor psihologice animale – atunci te duci din motive gresite. Mai bine stai acasa si te uiti pe internet.

    • Adi spune:

      Cand un profesor scrie: “Ca sa ne jucam, ca sa NE radem”, era sa ma opresc din citit.
      Noroc ca am continuat si am ajuns la partea cu datoria elevilor. Fata de cine domnule profesor? Fata de sine, fata de familie, fata de societate, fata de partid, fata de conducatorul iubit?
      Daca datoria profesorilor e sa-i invete ca “aici la scoala nu NE radem”, poate ca e mai bine ca elevii refuza sa o accepte.
      Ca orice om normal, elevii refuza sa depuna o activitate a carei finalitate nu o identifica sau care nu le satisface o nevoie. Oare cat de greu trebuie sa le fie profesorilor sa realizeze marea performanta de a convinge elevii ca interesul lor (evident pragmatic, ca al tuturor oamenilor) de exemplu, o slujba bine platita, imbogatirea, prestigiul social etc – cum spuneti dvs. – are sanse mai mari de a se atinge in conditiile in care detin cunostinte si abilitati cat mai extinse, pe care le pot dobandi in scoala? Si a le preda aceste cunostinte si a le dezvolta aceste abilitati intr-un mod cat mai apropiat de cel pe care il accepta cat mai usor elevii. O fi chiar asa de greu sa facem ca cei 3, 4 profesori din gimnaziu, liceu, facultate pe care toti ni-i amintim cu placere sa devina cei 14, 15 din cei circa 20 pe care i-am avut in fiecare ciclu al invatamantului. Sunt convins ca acestia nu-si faceau datoria, asa cum nu am simtit nici noi ca ne facem datoria, straduindu-ne sa nu-i dezamagim.
      Daca educatia si scoala este un scop in sine, unde toti isi fac datoria, chiar ca nu ne mai radem.

      • joachim spune:

        Partea cu “ca sa ne radem” era sarcasm. Recititi contextul.

        Educatia este un scop in sine. Elevul trebuie facut sa inteleaga ASTA, nu ca interesele lui sunt mai bine servite daca mai si invata cate ceva. Educatia nu este un moft, nici o constrangere sociala aberanta, asa cum o percep cei care se ghideaza doar dupa interesele lor. Societatea e plina de oameni cu “scoala vietii” (inainte numai borfasii se exprimau asa) care si-au atins interesele prin cine stie ce mijloace (uneori chiar prin munca cinstita). Acestia va vor spune intotdeauna ca se poate reusi si fara educatie. Dar si porcul v-ar spune ca se poate trai si fara educatie, numai cu laturi si dormind in propriile dejectii. Si el isi satisface interesele, care nu sunt diferite in esenta de cele ale lui nea Scoala Vietii. Nici unul, nici altul nu cunosc ideea de datorie. Nu stiu daca dvs o cunoasteti. Ea se gaseste dezvoltata la Kant. Cautati pe internet distinctia intre actiune din inclinatie (din interes) si din datorie, vi se vor risipi unele confuzii. Veti putea intelege, sper, ca exista o datorie de a se educa pentru orice fiinta rationala si ca la scoala ne ducem din datorie – o datorie fata de sine si fata de ceilalti (nu fata de partid sau de stat, cum incercati dvs sa idiculizati ideea de datorie). Numai pe aceasta datorie (complement al dreptului la educatie) se poate funda universalitatea educatiei, invatamantul de masa, intrucat interesele teoretice se intalnesc la un numar foarte mic de oameni. Nu oricui poate sa-i placa sa invete, dar oricine poate sa-si faca datoria de a invata.

        • Adi spune:

          Hotarati-va, domnule! Ori educatia este un drept, ori o obligatie! Acestea nu sunt complementare, cum credeti dumneavoastra!
          Cat poate fi de greu sa intelegeti ca invatarea poate fi facuta relativ usor intr-un mod placut pentru copii, bazandu-ne si stimuland curiozitatea nativa a acestora si nu omorand-o in cazarma datoriei de a invata. Mi-e pur si simplu mila de elevii dumneavoastra! Sper sa scape nevatamati.

          • joachim spune:

            Stimate domn, va asigur ca faceti o confuzie. Educatia nu trebuie sa fie o obligatie (desi exista obligatia legala a scolarizarii), n-am spus asta ci tocmai opusul. Educatia este un drept dar si o datorie: orice om are dreptul la educatie si datoria sa se educe. Nu exista nicio contradictie. Iata un exemplu pentru dvs: nu exista nicio obligatie de a fi moral, dar exista o datorie (pe care licheaua nu o recunoaste, licheaua actioneaza conform datoriei cat timp n-are incotro). Si, desigur, un drept. Statul, insa, a introdus obligatia scolarizarii pana la x ani tocmai pentru ca unii nu inteleg datoria pe care o au de a-si exercita acest drept.

            In al doilea rand, n-am spus ca invatarea nu poate fi placuta si ca nu trebuie incitata curiozitatea elevilor. Am spus, insist, ca universalitatea educatiei nu poate fi fundata pe presupunerea ca toti elevii sunt curiosi cu privire la matematica, la fizica, la lieratura, la filosofie etc., ca tuturor elevilor poate sa le placa studiul integralelor etc., ci pe convingerea ca toti pot intelege ca au datoria de a se educa si ca toti pot incerca sa-si faca datoria cat mai bine.

            Este adevarat ca aceasta datorie este de ordin moral, de aceea poate ca va scapa.

            Pe elevii mei nu trebuie sa-i plangeti, pe majoritatea reusesc sa-i fac sa inteleaga ca studiul filosofiei tine de datoria lor – caci interesul sau placerea de a studia filosofia o au foarte, foarte putini. Elevii mei reusesc de obicei sa priceapa foarte repede diferenta intre datorie si obligatie precum si corelatiile care exista intre drepturi si datorii, complementaritatea acestora. Cu dvs mi-e mai greu, dar nu disper, daca doriti continuam.

          • elena spune:

            Nu te alarma, specia e rară – specia care tratează școala ca pe un substitut de religie.

            În general ‘opresorii’- ca să-i numesc așa pe adulții care insistau cu școala – încercau argumentul utilității “o să-ți fie rău dacă nu înveți”. Nu îndrăzneau să susțină că o să ne fie bine dacă tocim conștiincios, doar contraexemple se găseau la tot pasul. Sau “nu contează dacă nu folosești la nimic ce înveți, faza e să antrenezi creierul”.

            Încet-încet au virat spre “da, facultatea/școala nu prea e utilă, dar ce altceva să faci? încearcă și tu să iei niște note acolo, să ai o diplomaă și după aia vedem ce facem”.
            Mistici care tratează școala ca pe o datorie sacră sunt rari – și oricum toți îi priveau ca pe niște ciudați, inclusiv elevii lehămetiți care trebuiau să mimeze entuziasmul.

            Cred că nu mare rost să spun că bine din clasa noastră au ajuns cei câțiva inteligenți. Nu cei care învățau – cei inteligenți. Iar ăștia s-au orientat pe lângă școală.

            Restul – fie că au tocit, fie că au chiulit – o ard pe salarii mediocre.

            • joachim spune:

              “O ard pe salarii mediocre” – o fi mistica salariului si a reusitei (salariale, vezi bine) mai buna decat cea a educatiei? O fi oare mai rational sa deplasezi accentul de pe persoana omului pe salariul lui?

              Daca s-ar naste bogati, rentieri pe viata si daca nu i-ar obliga statul cei mai multi dintre romani nu s-ar duce la scoala, nu si-ar plati profesori particulari, nu s-ar educa. Pentru ca n-ar avea nici un interes sa o faca. Dati-i tanarului bani si el isi abandoneaza studiile.

              Din nefericire, istoric vorbind, numai elitele si numai uneori au inteles ca educatia e un scop in sine. Majoritatea romanilor – si dvs printre ei, aparent – nu concep educatia ca pe o valoare, ca pe ceva demn de urmarit in sine, ci numai ca pe un mijloc spre singurul scop in sine – confortul economic. Cu ei patrimoniul spiritual al umanitatii s-ar risipi cu totul in cateva generatii. Ei nu traiesc decat intru imediat si pentru securitate (la baza piramidei lui Maslow, ca si animalele).

              Ne miram ca lumea voteaza PSD-ul pentru niste mici si o bere? Iaca explicatia, faptul ca spiritul romanesc a adoptat ca valori centrale valorile de supravietuire, cele de la baza piramidei respective. In aceste conditii, rezistenta aproape universala la ideea educatiei ca scop in sine nu ma surprinde. Un taran african analfabet a fost intrebat daca fericirea este binele suprem, cum a sustinut filosofia occidentala inca de pe vremea lui Aristotel. Auzind intrebarea, omul a refuzat discutia, intrucat avea impresia ca cel care o formulase isi batea joc de el. Cum sa spui o asemenea absurditate? Binele suprem este sa posezi mult pamant. I rest my case.

    • dum spune:

      Cred ca ati fost intr-un fel sau altul Stalinizat, si bine de tot. Nu e nimic. Ma uit la mine in familie, nevasta-mea e ca dvs, a prins doar 11 ani de comunism (a fost insa “comandant de unitate”). Educatia nu e un imperativ, uitati pe mine scoala in RO nu m-a invatat nimic, decat cum sa fur. Am invatat mate, programare si stiinte ale naturii de unul singur. Am citit literatura straina si filozofia universala si cam tot ce am putut in timpul orelor. La faculta ma ocupam cu cititul din jurnale stiintifice nu cu notele bune. Pe vremea aia erau deja vremuri moderne, puteau pleca un an doi in afara numai spalatii pe creier si odraslele de cadre. Asa ca eu am plecat dupa. Si fac cam tot ce mi-a placut sa fac si in copilarie. Mate, programare si biologie. Ma joc adica, ma joc si cu fiu-meu, nici o diferenta. Singurul imperativ este jocul, de cand esti mic pana cand esti om batran. Vedeti dumneavoastra, de aia se fac si razboaie, ca prea va luati un serios. Fara sa stiti “educati” un nou batalion. Probabil ca sunteti si unul din aia “mandri ca sunt romani” e plin de ei si pe afara. Numai bine!

      • joachim spune:

        Dedicatie speciala pentru dvs de la doi terchea-berchea, stalinizați rău avant la lettre. In speranta sceptică că cunoasteti cele doua fatete ale problemei.

        Netăgăduit că sunt multe lucruri la priceperea cărora nu-l ajunge capul pe-un membru gros de la primărie sau pe-un subcomisar de poliție — deși aceștia sunt în genere oamenii cari pricep tot. Cel puțin când e vorba de espropriarea unei găinării , de insuflarea de respect în cetățeanul măcelari cu măsuri false, oameni mai îndemânatici decât cei doi de sus nu cunosc. Totuși ni se pare — se ‘nțelege că nu impunem nimănui părerea — că, afară de cumpene strîmbe și găinării în fața uliții, mai există oarecari lucruri , de-o însămnătate secundară într-adevăr, de ex. filozofia, poezia, artele , tot lucruri cari scapă perspicacității numiților domni, dar a căror existență nu se poate nega. Se vede că autorul vrea să ‘nceapă de la az buchi . Într-adevăr, lumea cum o vedem nu există decât în crierul nostru. Nimeni nu va tăgădui că este deosebire între gânsac și câne . Privirea cânelui e inteligentă , el pricepe din lumea această o porție mult mai bună decât gânsacul ; cu toate acestea amândouă aceste ființe au ochi și crieri. Lumea nu-i cumu-i, ci cum o vedem; pentru gânsac, cum o vede el, pentru câne item , pentru membru de la primărie — pentru Kant item. Totuși câtă deosebire între ochii de porc a susînțelesului membru și privirea adâncă a înțeleptului de la Königsberg.
        Care-i adevărul ? Cel văzut clar de un gânsac sau cel abia întrevăzut ca printr-o negură de Kant? Într-adevăr, iată un lucru ciudat. Cel dintâi deosebește lămurit grăuntele de porumb de prundul galbăn, el înoată cu siguranță pe apă, măsură, cu ochiul distanțele ce le poate ajunge și nu-i fără oarecare înduioșere în fața unei gâște în epoca virginității. Cel de-al doilea uită să mănânce , voind să sară peste o groapă cade-n mijlocul ei, iar frumusețile virgi – sau nevirginale trec pe lângă dânsul fără ca el să-și [fi] ridicat ochii. Cu toate acestea noi presupunem că filozoful e mai cuminte decât un gânsac , ba că în problemele aceluia e mai mult adevăr decât în siguranțele acestuia. Un semn că pentr-o minte mare totu-i problem, iar pentru 75 de dramuri de crier totu-i sigur. (Eminescu, Archaeus)

        Puține ființe umane ar accepta sã fie transformate în animale inferioare în schimbul promisiunii cã se vor înfrupta pe deplin din plãceri animale; nici o persoanã instruitã n-ar accepta sã fie un ignorant, nici o persoanã sensibilã și moralã sã fie egoistã și josnicã, chiar dacã ar fi convinsã cã idiotul, ignorantul și ticãlosul ar fi mai mulțumiți cu viața lor decât este ea însãși cu propria-i viațã. Ele nu ar renunța la ceea ce posedã în plus nici pentru cea mai completã satisfacere a tuturor dorințelor pe care le au în comun cu idiotul, ignorantul ori ticãlosul. Dacã s-ar gândi sã o facã, acest lucru s-ar întâmpla doar în cazurile de extremã nefericire, când, pentru a scãpa de ea, ele ar vrea sã-și schimbe viaþa cu aproape oricare alta, oricât de indezirabilã ar pãrea aceasta în propriii lor ochi… Este mai bine sã fii o ființã umanã nemulțumitã decât un porc mulțumit; mai bine sã fii Socrate nemulțumit decât un idiot mulțumit. Iar dacã idiotul sau porcul au o opinie diferitã, aceasta este pentru cã ei cunosc doar o fațetã a problemei; ceilalți cunosc, dimpotrivã, ambele fațete. (J. St. Mill, Utilitarismul)

        • elena spune:

          S-a uitat cineva la rezultatele reale ale școlii românești în loc să admire teoria lui Mill?

          Nu de alta, dar în loc de filozofi depresivi ies porci costelivi și supărați.

          Cinism, debusolare, epuizare, dispreț față de orice autoritate – cam cu aste te alegi din școală. Plus ceva abilități de copiat.

          Un articol util la subiect – “sistem opresiv și absurd”

          http://www.romaniacurata.ro/prea-putina-sau-prea-multa-scoala/



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristina Tunegaru


Cristina Tunegaru

Licențiată în filologie, master în domeniul Literaturii, profesoara de limba română și limba engleză, cu o experiență de 5 ani la catedră, interesată de domeniul pedago... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)