Home » Educatie »Reactie rapida » Citesti:

Despre românism în educație

Cristina Tunegaru ianuarie 11, 2016 Educatie, Reactie rapida
15 comentarii 1,348 Vizualizari

S-au propus pentru dezbatere publică trei formule pentru schimbarea Planului cadru actual. Acest act normativ stipulează numărul de ore alocat fiecărei discipline în învățământul românesc. Este alcătuit din ore care fac parte din trunchiul comun și ore de opțional. Interesant este că noul Plan cadru care aduce minore modificări față de cel anterior a stârnit numeroase dezbateri. Voi încerca să evidențiez efectele pe termen lung ale acestei politici educaționale.

Dintre modificările la noul Plan cadru care au produs reacții virulente sunt reducerea numărului de ore de limba română la clasa a V-a (de la 5 ore la 4 ore pe săptămână) și scoaterea limbii latine din trunchiul comun la clasa a VIII-a. Spre deosebire de alte sisteme de educație, cel românesc este alcătuit în mare parte din ore aparținând trunchiului comun. De exemplu, pentru clasa a VIII-a trunchiul comun prevede 28 de ore de curs în fiecare săptămână. Pentru același an de studiu sunt prevăzute numai 1-2 ore de opțional. Și această situație se regăsește nu numai la gimnaziu, ci și la liceu.

Fără îndoială este necesar un nivel minim de cunoștințe pentru toți copiii, nivel asigurat de învățământul primar. La gimnaziu și liceu, asistăm la o risipă incredibilă de energie, căci din cauza prezenței unui număr mare de ore în trunchiul comun, copiii nu se mai dezvoltă în stilul propriu, lor nu li se permite să aleagă ce le-ar plăcea să studieze, să aprofundeze, să înțeleagă, ci sunt chirciți de o forță nevăzută a sistemului să încapă în tiparele impuse. Școala este, în fapt, un pat al lui Procust chinuind copiii să se încadreze în calapod.

Școala nu ghidează copilul în dezvoltarea lui, ci îi cere să devină albinuța care să hrănească apoi stupul. A existat o perioadă istorică în care naționalismul a avut sensul și menirea sa, dar acea perioadă s-a încheiat. Trăim într-o altă paradigmă. Cu toate acestea, sistemul de educație este astfel gândit încât copilul nu mai are timpul să-și dezvolte propriile pasiuni, pentru că își petrece șase ore în fiecare zi la școală, apoi alte ore acasă scriind teme și „învățând”. Iar cine nu se supune acestei stări de fapt este aruncat fără milă pe toboganul stupului și rămâne repetent. Un absolvent de gimnaziu nu trebuie să știe declinările latinei, modurile și timpurile verbale ale unei limbi moarte, ci măcar să fie capabil să scrie corect în limba română.

În fiecare zi, copiii sunt reduși la tăcere și forțați să se supună regulilor. Nimeni nu e interesat de ceea ce le-ar plăcea lor să citească, nu se discută la orele de limba română, de exemplu, despre lecturile lor; în schimb, sunt prezentate poezii de Eminescu, Blaga sau Nichita Stănescu nepotrivite pentru nivelul lor de înțelegere și atunci în orele în care ar trebui să se discute liber pe teme literare se așterne o tăcere grea; imediat profesorul descifrează textul, dă o interpretare în limbajul său, iar copiii o reproduc. Reproducere după reproducere, iată ce înseamnă studierea literaturii române în gimnaziu. Și pentru că literatura română este o parte a culturii române și știm cu toții cât de importanți sunt pentru noi marii poeți, considerăm că este obligatoriu ca toți copiii să le studieze creațiile. Greșit! Învățarea reală nu poate fi făcută oricând și oricum. Strategia didactică nu trebuie să arunce informații spre copii cu lopățica, ci să se adreseze unor oameni în formare, în folosul lor, pe gustul lor.

Ceea ce se pierde este faptul că prin forțarea studierii literaturii clasice, de exemplu, la gimnaziu,  se obțin numai cuvinte goale aruncate în van. Copiii se vor achita cum pot de chestiunea dificilă a poeziilor eminescene, vor pierde mult timp învățând idei de-a data și nu vor câștiga nimic în final. Pentru că rolul literaturii este unul artistic, poezia poate dezvolta latura artistică  a copilului, dar numai dacă elevul poate simți ceea ce transmite textul literar.

Consecința este că, în cei opt ani de gimnaziu și liceu, suntem programați oră de oră să devenim albinuțele stupului, albinuțe devotate care vor lupta pentru propășirea spiritului românesc.

Motivele pentru care studiem limba latină, de exemplu, la un moment dat, sunt mai pragmatice decât ar părea. Nu o forță supraomenească cu o viziune atotcuprinzătoare a conchis că este bine pentru viitorul fiecărui copil să învețe limba latină, ci, la un moment dat, niște oameni cu suficientă influență au conștientizat cât de important este pentru interesele lor imediate și viitoare ca în școli să se studieze limba latină. Și iată cum programarea albinuțelor începe, în mod surprinzător, atât de meschin. Programarea a fost un succes: iată că acei care au studiat limba latină cu 20 de ani în urmă își doresc astăzi cu ardoare propășirea spiritului românesc latin.

Consider că este foarte important, așa cum menționam anterior, ca elevii să treacă printr-un ciclu școlar care să-i învețe cunoștințele minime (ciclul primar). Însă, în școala gimnazială și liceu, ideal ar fi ca părinții să poată decide pentru viitorul copiilor lor, în speță, să aleagă disciplinele pe care copiii lor le vor studia. Copiii de astăzi nu aparțin „stupului”, așa cum odinioară pionierii erau fiii națiunii române. Părinții au dreptul să aleagă ce vor studia copiii lor și, mai mult, au dreptul să se opună potrivirii copiilor în patul lui Procust. Iar acolo unde părinții nu sunt prezenți sau nu sunt implicați, e bine să existe un trunchi comun de discipline de studiu pentru acei copii.

Atât planul cadru anterior, cât și cel propus zilele acestea pentru dezbatere publică suferă de aceleași probleme. Trunchiul comun ocupă în continuare o pondere importantă în numărul de ore. S-au scos unele discipline, au apărut altele, dar în profunzime nimic nu s-a schimbat. Nu vom mai învăța inutil gramatica unei limbi moarte, dar copiii sunt văzuți în continuare, nu ca indivizi distincți, ci drept materie primă.

Generație după generație suntem formați în acest stil, reduși la tăcere, forțați să învățam, să devenim ceea ce se așteaptă de la noi, formatați apoi rescriși după dorința anumitor persoane la un moment dat. Devenim cu toții mici albine create parcă numai pentru a hrăni la rândul lor alte albine, iar școala nu își îndeplinește rolul pe care și-l arogă, acela de a pregăti indivizii pentru viață.

În loc de concluzii:

- Cred că Ministerul Educației ar trebui să facă mai mult decât să anunțe lista celor care lucrează la Planul Cadru sau Programa școlară și să explice și motivele pentru care se ia o decizie sau alta. Sunt deosebit de importante motivele pentru care s-a renunțat la studierea Limbii latine și rațiunea pentru care se introduc noi discipline. În materie de politici educaționale, transparența este extrem de importantă.

- E foarte bine că se fac schimbări, dar e nevoie de mai mult. Cred că o schimbare importantă presupune stabilirea unor materii de studiu interdisciplinare, care ar pune accentul pe formarea abilități, deprinderi, prin evadarea din sistemul clasic de delimitare a obiectelor de studiu, de exemplu:

  • Limbă și comunicare (elemente de limba română și limbi străine);
  • Literatura și alte arte (elemente de literatura română, muzica, desenul);
  • Matematică și științe (elemente de matematică, fizică, chimie);
  • Cunoașterea mediului (elemente de biologie și geografie);
  • Societate (istorie, cultură civică);
  • Educație pentru sănătate;
  • TIC.

- Schimbarea Planului Cadru este numai vârful piramidei; pentru a crea reforma dorită, e nevoie să se lucreze la toate nivelurile (conținuturile învățării, evaluările naționale, evaluarea și formarea profesorilor).

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. TC spune:

    E nevoie de și de mult mai mult pragmatism. In definitiv învățăm in primul rand pentru a fi cat mai sus în societate (în raport cu abilitățile noastre fata de ale celorlalți), pentru a castiga cat mai multi bani, și pentru a trai cat mai mult și cat mai bine.

    Copiilor/elevilor/studenților ar trebui sa le fie permanent puse la indemana și informații legate de carierele pe care le pot urma, posibilitățile pe care le oferă fiecare meserie (mobilitate profesionala – națională și internațională), istoricul meseriilor, previziuni în ceea ce privește forța de munca șamd.

    But…wait. Asta ar însemna ca unii profesori-dinozauri sa rămână fără cursanți. Inacceptabil. Deci rămânem la patul lui Procust.

    • Harald spune:

      @ TC – cred că aici e prima greșeală. Nu ”învățăm pentru a fi cât mai sus în societate”, pe lumea asta mai există și mecanici auto, de exemplu. Învățăm pentru a deveni profesioniști (i.e. a câștiga bani) în domeniul nostru de activitate, indiferent cât de sus sau de jos e acesta în societate.

      Am mai folosit exemplul ăsta și la un alt articol, școala ar trebui să înțeleagă ce cunoștințe sunt necesare acelui mecanic auto pentru a fi performant în meseria lui, iar dacă școala decide că are nevoie și de latină, poate să-l învețe și latină. Însă în baza unei decizii clare și conștiente, argumentate: mecanicii auto au nevoie de latină pentru că zeița Bendix … :P

      Etapa în care unii ajung ”cât mai sus în societate” nu mai e treaba școlii. Școala publică nu pregătește piloții din aviația de pasageri și nici masteranzii și doctoranzii din diverse domenii. Școala publică se încheie odată cu liceul și obiectivele trebuie stabilite având clar asta în minte.

      • TC spune:

        Harald – lasand la o parte dispretul afisat de tine vizavi de meseriile “neintelectuale” (ai dat exemplul cu mecanicul auto intr-un mod care sugereaza disconsiderarea) – eu sunt de parere ca un mecanic auto f. competent si onest poate fi/ajunge “sus” in “societatea” din care face parte (sa zicem, din comunitatea sa). Si va castiga si bani buni din asta. La fel instalatorul, electricianul, etc. etc. etc. Pe unde am trait am vazut ca este respectat (si moral si financiar) oricine isi face bine treaba, in special daca meseria este una calificata.

        Harald>”Școala publică nu pregătește piloții din aviația de pasageri și nici masteranzii și doctoranzii din diverse domenii. Școala publică se încheie odată cu liceul și obiectivele trebuie stabilite având clar asta în minte.”

        Serios? Toti pilotii si masteranzii si doctoranzii sunt exclusiv in scoli private? (si nu, nu ma refer la Romania)

        O zi buna!

        • Harald spune:

          @ TC – este necesară o minimă capacitate de înțelegere pentru a purta un dialog constructiv. Încercați să vedeți ce cunoștințe necesită o licență ATPL și apreciați dacă are sens ca acele cunoștințe să fie predate tuturor elevilor sau nu. Nu este nevoie de școli private pentru asta, dar cel care termină o școală publică la nivel de liceu va avea cunoștințe zero în domeniu, urmând a le dobândi ulterior.

          Școala publică nu trebuie să fie pentru elite, școala publică trebuie să fie pentru oameni obișnuiți. Elitele (probabil 15-20% dintre familii) și-ar putea permite să plătească școala privată, crescând astfel resursele disponibile pentru școala publică. Și nu, nu desconsider șoferii și mecanicii auto, îmi petrec o mare parte a timpului printre ei. Mulți sunt oameni adevărați, mult mai demni de respect decât diverse somități cu doctorate din societatea românească de azi. Însă cunoștințele lor de specialitate nu sunt rocket-science și ar fi mult mai util să fie predate în școli, nu să le învețe fiecare după ureche, cum se întâmplă azi.

  2. Costin2 spune:

    Vă rog, ce e TIC?
    N-ar strica niște ore de educație cinematografică.

  3. TC spune:

    TIC= Tehnologia Informatiei si a Comunicatiilor

  4. Liviu Drugus spune:

    sigur rămânem în patul lui Procust, devreme ce se discută despre discipline și nu de ore tematice, despre interdisciplinaritate (o prelungire a disciplinarirtății depășite de vreme) și deloc despre transdisciplinaritate. Oricum, interesele profesorilor se manifestă acut. Nu se discută principii de reformă, scopuri și mijloace ale educației, ci doar discipline, număr de ore, desigur toate astea în numele reformei și a binelui copilului care ar trebui să facă 40 de ore pe săptămână pentru a face loc tuturor intereselor sau dezideratelor componentelor sistemului (adică tocmai acela care trebuie schimbat). Noi vrem să schimbăm/ reformăm sistemul, iar sistemul țipă că nu vrea. Sa vrea să rămână cum a fost și chiar mai mult decât atât.

  5. AT spune:

    “A existat o perioadă istorică în care naționalismul a avut sensul și menirea sa, dar acea perioadă s-a încheiat. Trăim într-o altă paradigmă.” Exista vreo institutie infailibila care a hotarat asta? Traim in paradigma rezultanta a convingerilor cetatenilor, doar intr-o dictatura ni se impune de sus paradigma.
    Nu vreau sa spun ca Eminescu trebuie predat neaparat la clasa I si Blaga la clasa a 5-a sau ca latina e indispensabila, dar cel mai eficient sistem educational este tot cel traditional; nu cred o iota din toate alternativele astea de liberalizare.

    • Harald spune:

      @ AT – realitatea în care trăim a hotârât asta. Pe vremea când românii încă nu aveau un stat național și trăiau ca minorități în imperiile din jur, naționalismul era foarte necesar. În vremurile noastre naționalismul e o piedică în dezvoltare, o temă falsă.

      • AT spune:

        Daca vrem ca nepotiii nostri sa mai aiba statul national pe care l-au facut bunicii nostri, in era mobilitatii para precedent a populatiilor si a dezagregarii structurilor sociale, tema este mai actuala ca niciodata. Daca nu-i invatam, copiii nostri n-o sa mai stie la ce e buna o natiune

  6. Simona spune:

    “ideal ar fi ca părinții să poată decide pentru viitorul copiilor lor” sau “Părinții au dreptul să aleagă ce vor studia copiii lor și, mai mult, au dreptul să se opună potrivirii copiilor în patul lui Procust”. Îmi pare rău să vă amintesc faptul că, din păcate, foarte multi părinți nu au nici cea mai mică idee despre ce înseamnă învățarea, educația etc. Alți părinți forțează ei înșiși atât profesorii cât și proprii copii spre așa zisele rezultate excepționale ( artificial create prin efortul inutil al propriului copil).Credeți – mă de cele mai multe ori părinții au nevoie mare de ajutor în a-si înțelege și educa propriul copil… Ajutor pe care nu îi primesc de nicăieri. În plus apare aceasta idee total greșită ca are drepturi, multe drepturi de decizie.Nimeni nu se întreabă dacă părinții au și competenta de aceasta lua aceasta decizii.

  7. Alex spune:

    M-au lasat fara grai urmatoarele:
    1. Planul-cadru ar trebui sa existe doar pentru copiii ai caror parinti nu sunt implicati! Sigur, ca doar sunt destui parinti ar vrea sa fie orice, scoala insasi, angajatorul, finantatorul, chiar micul, dar atotstiutorul Dumnezeu al copilului, orice, numai parinte nu. Si aici va vorbeste atat un parinte, cat si un profesor. Sistemul o fi el idiot, dar in ziua in care il vom substitui cu vointa arbitrara a unei sume de indivizi, dictata exclusiv de propriile experiente de viata/scoala si de conjuncturi de tot felul, s-a terminat cu SOCIETATEA insasi, domnisoara, nu numai cu scoala… Of, dar sigur, stie parintele daca e mai buna fizica sau latina pentru copilul lui (si stie, cum nu, ca doar strada a stabilit ca fizica te face geniu, iar latina, un incuiat, au stabilit-o si comunistii pentru formarea omului nou, tot in numele viitorului deschis). Cum si dumneavoastra veti sti, cand veti fi parinte, repetand astfel erorile “albinelor” anterioare, ca daca pentru unii latina a insemnat declinari si conjugari, inseamna ca nu e buna, dom’ne. “Error communis facit ius” – urasc dictoanele, culmea, dar asta se potriveste perfect acestei discutii, pentru ca ati cazut in aceeasi capcana pe care o aratati cu degetul: acel etern bun-simt comun, minat de un empirism fara nicio valoare stiintifica, dar atat de seducator pentru multime. Bine ca n-a crescut pe-aici Mark Zuckerberg, ca nici n-ar fi dat de latina si de greaca (ce prostii infioratoare pentru lumea noua, nu?), pasiuni scolare pe care le aminteste la mai toate conferintele sale prin universitatile americane – v. http://thedishdaily.com/2013/12/03/mark-zuckerbergs-words-wisdom-stanford-students/. Slava Domnului ca pentru Zuckerberg n-au ales niste parinti romani ce sa studieze, latina si greaca ar fi fost primele la cosul de gunoi al optiunilor. Sigur, puteti sa-i dati un telefon, alaturi de o cohorta de parinti romani indignati, sa va exprimati dezamagirea ca el a inteles transdisciplinaritatea (fara s-o confunde cu interdisciplinaritatea, ca dumneavoastra), abia dupa ce a baut mai multe tipuri de lapte monodisciplinar, pe cand dumneavoastra ati inteles asta mult mai devreme si de aceea n-ati avut nevoie sa cititi nici macar un rand din Eneida ca sa stabiliti autosuficient valoarea formativa a latinei.
    2. Copiii exceptionali se descurca si singuri – “frumos” slogan, l-am auzit de atatea ori… Da, pe ideea asta a mers si scoala publica americana, care a ramas multa vreme obsedata de medie si astfel a pierdut extremele: pe cei mai buni si pe cei mai slabi. Dimpotriva, MEDIA se descurca cel mai bine, ne-o spune sociologia grupurilor mari (inclusiv studiile facute pe copii scolarizati in astfel de sisteme). Iar pentru o tara saraca si cu o astfel de mentalitate care penduleaza permanent intre extrema traditionalista si un radicalism doar aparent modern, scoala nu-si permite sa lase balta extremele, ca n-avem invatamant privat sau sustinut exclusiv de comunitatile locale pentru astfel de elevi. Sigur, asta o fi tot vina statului, nu a antreprenorilor care nu pot castiga din scoala cat castiga din constructii, nici al primarilor care n-ar sacrifica niste concerte cu mici si bere ca sa faca centre educationale speciale, nici a milioanelor (!) de parinti, care arunca bani pe te miri ce prostii, dar n-ar scoate un leu din buzunar pentru o scoala in care sa nu simta ca EL controleaza aproape totul. Inca ceva, n-ati citit, fiind pasionata de pedagogie, niciun studiu despre vulnerabilitatile elevului exceptional captiv in invatamantul de masa? Sau de mecanicismul steril al sistemelor educationale care lucreaza doar pentru interesul individual al beneficiarului? Sau ca o societate care este total dezinteresata de a forma si elite in scoala (fara a fi neaparat un sistem elitist!) este condamnata sa suporte, la toate nivelurile existentei sale, pseudoelitele diverselor grupuri sociale/socio-economice de forta?
    3. Propunerile din final: o scoala de “elemente”, cam cum se face acum educatia acasa, intre 2 latopuri si 3 bone-menajere-bunici-femei bune la toate (ca dara modernul barbat roman e prea inter- si transdisciplinar pentru mofturi din astea). Desigur, se vor studia doar elementele necesare supravietuirii in jungla pe care o strabatem/construim cu zel, asezonate cu putintica sensibilizare sociala si culturala, de bon ton. Copilul trebuie sa stie doar sa salute, e prea complicat sa-i explici si de ce, n-are sens sa-ti bati capul, formeaza-i doar automatismul salutului, numeste-l competenta si gata. Asta dorim, softuri fara hard disk. La asta am ajuns, la elemente care nu mai fac nici macar o educatie elementara.
    P.S. Sa nu credeti ca nu vad si sensul general al articolului dumneavoastra, sunt de acord ca tipul asta de plan-cadru are o esentiala hiba de conceptie si ca reflecta o mentalitate vetusta, dar argumentele si solutiile dumneavoastra dau dovada, nu in putine locuri, de exact acelasi pacat major al prejudecatii. Din pacate, textul dumneavoastra exprima prea multe convingeri si prea putine intrebari.

  8. Alex spune:

    Nu ma pot abtine, o mica pedanterie elitista (nu va jenati, e un “romanism” ce urmeaza sa spun, deci puteti sa treceti linistita peste): in prezentarea dumneavoastra ati vrut sa scrieti, desigur, “domeniul literaturii”, nu “domeniul Literaturii”, nu? Sper ca nu v-ati lasat contaminata interdisciplinar, de ortografia limbii engleze. Dar poate ca ma insel, ati scris doar emfatic cu litera mare, pentru a sublinia perena valoare a literaturii, filolog fiind…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristina Tunegaru


Cristina Tunegaru

Licențiată în filologie, master în domeniul Literaturii, profesoara de limba română și limba engleză, cu o experiență de 5 ani la catedră, interesată de domeniul pedago... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)