Home » Analize »Educatie »Reactie rapida » Citesti:

Incompetenta si ticalosie

Mihai Maci aprilie 11, 2016 Analize, Educatie, Reactie rapida
19 comentarii 6,926 Vizualizari

Îmi amintesc şi azi hohotul de râs – izbucnit spontan – când am citit, pe vremea liceului (în proiectul de constituţie federativă a Austriei Mari al lui Aurel C. Popovici), propoziţia: “Majestatea Sa Împăratul este iresponsabil”.  N-aveam, pe vremea aceea, nici o idee cu privire la ceea ce înseamnă responsabilitatea guvernamentală, astfel că am înţeles lipsa de responsabilitate a împăratului în sensul propriu, în care ne era enunţată şi nouă, elevilor, ca apostrofare, atunci când făceam câte o boacănă. Între timp, am aflat mai multe despre ce e responsabilitatea politică şi cea administrativă, dar am şi descoperit – întotdeauna cu o anumită perplexitate – că oamenii care au răspunderi în stat pot să fie iresponsabili exact în accepţiunea la care mă gândeam pe vremea liceului. Numai că astăzi nu-mi mai vine deloc să râd. Căci acum ştiu că iresponsabilitatea celor care au răspunderea de a decide în ţară ne face pe toţi să rătăcim în pustiul sărăciei şi al deznădejdii. Politica este, în esenţa ei, arta deciziei. Iar atunci când omul politic – fie ca ministru, fie ca parlamentar – decide, el croieşte drumuri în viitor. Drumurile acestea pot duce undeva (într-un orizont pe care îl percepem ca fiind mai bun), sau pot să nu ducă nicăieri. Când ajungem în nicăieri, constatăm că drumul parcurs până acolo a fost pură pierdere de vreme, iar vieţile noastre risipite în acest parcurs au fost zadarnice. Preţul deciziilor proaste e însăşi viaţa noastră.

M-am gândit la toate acestea citind cele două ştiri despre educaţie care au marcat săptămâna trecută: cea despre votul din Parlament referitor la responsabilitatea coordonatorilor de lucrări doctorale plagiate şi cea care prezenta “noua arhitectură curriculară” a gimnaziului. Înainte de orice, se cuvine precizat un lucru: prima îl are ca protagonist pe d-l Sorin Cîmpeanu (fostul Ministru al Educaţiei, actualmente Preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor), iar cea de-a doua pe d-l Adrian Curaj (actualul Ministru al Educaţiei, fost Director General al UEFISCDI). Aşadar oameni cu responsabilităţi, de la care ne-am fi aşteptat să fie şi responsabili.

Mai înainte de toate, Comisia de Învăţământ a Camerei Deputaţilor a adoptat un amendament care-i exonerează de orice răspundere legală pe coordonatorii doctoratelor “cu probleme”. Trist (nu amuzant) e faptul că nimeni, nici din partea Ministerului, nici din partea “societăţii civile” (Consiliul Naţional al Rectorilor – reprezentat de Preşedintele său, d-l Sorin Cîmpeanu), nici dintre parlamentarii Comisiei nu ştie nici cine a făcut propunerea eliminării din lege a paragrafelor pe baza cărora conducătorii de teze plagiate puteau fi traşi la răspundere, nici cum a fost adoptată această propunere. Ca şi cum am avea de-a face cu un miracol, ivit din senin, la care cei de faţă au fost martori uimiţi. Chiar aşa să fie oare?! O lege care favorizează ticăloşia e un miracol neaşteptat sau opera unui “grup de interese”, tăcut dar tenace, care lucrează “neabătut” pentru a apăra privilegiile unei caste a imposturii? În România erau, la începutul anului, vreo 4.000 de coordonatori de doctorate, dispersaţi în 200 de şcoli doctorale, cu peste 20.000 de candidaţi la titlul de doctor. De vreo doi ani s-a dat liber la abilitări şi oricine vrea (4.000 înseamnă unul din şase universitari existenţi în România zilei de azi!) îşi poate încerca norocul ca conducător de doctorate (eu unul n-am auzit de nimeni care să fi fost respins la examenul de abilitare). După cum vă puteţi cu uşurinţă imagina, această uşurinţă a abilitării se suprapune cu “liberalizarea” ofertei doctorale; altfel spus, cu faptul că doctoratul se plăteşte de doritor. Asta se cheamă “economie de piaţă”! Mai clar, asta înseamnă că “şcolile doctorale” sunt maşini de făcut bani şi “fabrici de diplome” care preiau – integrând-o pe vericală, la the next level – populaţia, tot mai anemică, a studiilor de licenţă şi de masterat. După Bologna (şi aplicarea ei românească), licenţa nu mai înseamnă nimic; e ceva pur şi simplu complementar diplomei de bacalaureat (şi cu aceeaşi valoare ca şi aceasta). Drept care s-a trecut la masterate: învăţătoare, vânzătoare, camionagii, poliţişti, şefi de scară la bloc etc. – toată lumea e înregimentată în industria masterală. Aceasta funcţionează admirabil, în regim de cursuri serale (căci clienţii lucrează), care se ţin “modular” (ceea ce vrea să spună  când – cum), şi se soldează, mecanic aproape, cu o nouă diplomă. Nu ştiu dacă vă amintiţi, dar una din ultimele idei ale lui Ceauşescu era tocmai aceasta: de a face toate facultăţile în regim de seral, pentru ca tinerii “să se integreze în producţie” şi să dea ţării şi economiei “prinosul muncii lor”. Ce straniu ricorsi al istoriei: după 26 de ani, exact acolo am ajuns!

Poate pentru cineva din afară acest “miracol” cere explicaţii; pentru cei “din sistem” e însă o banalitate. Ea se leagă de câteva lucruri care nu au nici o legătură cu studiul sau cu crecetarea. Mai întâi, în epoca boom-ului universitar dintre 1995 şi 2008 s-au făcut universităţi, facultăţi şi profesori cu nemiluita prin toate târgurile patriei, fără ca pe cineva să intereseze prea mult ce produceau toate acestea. Pe atunci singurul lucru important era să se creeze locuri de muncă şi să se ascundă şomajul valurilor de migranţi ai ruralului către urban. După 2008 sistemul a intrat în criză: pe de-o parte demografică (în 2008 – 2009 intrau în universităţi primele contingente mici, de după abrogarea faimosului decret al lui Ceauşescu), pe de alta migraţionistă (căci după 2007, anul integrării României în Uniunea Europeană, căutarea unui loc de muncă în Occident – existentă şi înainte – a devenit un fenomen de masă). Aşadar, universităţile s-au pomenit cu tot mai puţini doritori de diplome, cu atât mai mult cu cât faimoasa hotărâre a d-lui Boc – 1 angajat la 7 plecaţi – le limita accesul la cel mai generos ofertant de slujbe de până atunci: statul. Iar pentru firmele străine activând în România, nu diploma conta, ci capacitatea de-a corespunde specificaţiilor postului (indiferent dacă în IT sau în lohn), acceptarea salariului “de România” şi rezistenţa în efectuarea unor operaţii, cel mai adesea mecanice şi stereotipe. Marii angajatori nu caută, în ciuda mitologiilor urbane, tineri “creativi” “cu idei inovatoare”, ci executanţi aplicaţi şi puţin pretenţioşi ai unor scheme eficiente, gândite în altă parte. Or, după reducerea studiilor universitare de la 5/4 la trei ani (cu toată comasarea orelor – pentru a păstra normele didactice), universităţile nu ofereau decât absolvenţi asimilabili muncitorilor necalificaţi (şi, implicit, prost plătiţi, angajaţi cu contracte determinate sau constrânşi să lucreze la negru). Fireşte că, destul de repede, tinerii şi-au dat seama cum merg lucrurile şi s-au îndreptat spre ofertele care le dădeau o şansă: străinătatea, angajarea timpurie (ce presupune avantajul calificării la locul de muncă), deschiderea unei mici firme etc. Iar universităţile au intrat în vrie.

Să cadă – veţi spune – căci şi-au trăit traiul! Poate că nici n-ar fi aşa de rău, pentru multe din ele şi, mai ales, pentru victimele lor. Numai că, din păcate, nu se poate. În universităţile acestea există adevărate caste “de conducere”; oameni pentru care – demult – nu mai contează activitatea didactică (iar cea ştiinţifică n-a contat nicicând), dar care sunt “persoane importante” prin funcţii, comitete şi comisii. Din acestea din urmă le vine cea mai mare parte a veniturilor; pentru mulţi, cei 4.000 de lei ai salariului de profesor universitar plin nu sunt decât o mică fracţie a câştigului lor. Numai că – vai! – toate funcţiile şi comisiile presupun această mică şi fatală nenorocire: existenţa unei catedre, a unei facultăţi şi a unei universităţi de la care omul în cauză îşi poate revendica locul în administraţie sau în cursus honorum-ul naţional. Oamenii aceştia sunt decani, prorectori, rectori, membrii în comisiile, consiliile şi agenţiile naţionale, redactori şefi, membrii în board-uri, coordonatori de doctorate etc. tocmai pentru că, “la bază”, sunt profesori universitari en titre. Dacă secţia lor, facultatea şi universitatea s-ar închide, s-ar duce şi toate celelalte privilegii conexe, şi perspectiva unei pensii “europene” . Şi, tocmai de aceea, secţiile, facultăţile  şi universităţile – oricât de ridicole ar fi – nu se pot închide. Sunt menţinute în viaţă cu numărul minim de studenţi, colectaţi Dumnezeu ştie (şi suferă ştiind) cum, care frecventează episodic sau nu mai frecventează deloc cursurile, care nu vin nici măcar la examene şi care vă las pe d-voastră să ghiciţi cum îşi fac lucrările de licenţă. O spun cu mâna pe inimă: mie personal mi s-a întâmplat să văd, în ziua licenţei, studenţi care nu-şi dăduseră examenele cu mine (procedura prevede că pot să şi le dea şi cu o comisie a Departamentului), iar cei care vin să şi le dea (fără a şti la ce materie) în zilele licenţei nu sunt nici pe departe o raritate. Sigur, pot să protestez, să refuz să particip la o atare licenţă etc., dar lucrul acesta nu schimbă nimic. Aşa merg lucrurile. Şi toţi oamenii aceştia (excepţiile sunt foarte rare) trec. Ştiţi de ce? Pentru că se înscriu la masterat. Aici, evident, nu mai trebuie să vină deloc. Acum mă gândesc că în etapa superioară nu vor mai avea probleme nici cu masterratul, dacă promit că se înscriu la “şcoala doctorală”. Şi uite aşa, cu 20 de studenţi – din care vezi cam 6 – avem licenţă, masterat şi şcoală doctorală, şi “domnul profesor” poate sta, plin de sine, în toate “comitetele şi comiţiile”. Sigur că “domnul profesor” e o persoană foarte ocupată: pe lângă “comisiile naţionale”, mai are o funcţie în universitate, e “redactor şef” la vreo trei “Anale”, “s-a implicat” şi “pe plan local”, dacă e medic, lucrează şi la clinică, şi la cabinet, dacă e om al legii e fie magistrat, fie avocat cu clienţi, e director de proiecte, scrie (sau coordonează) volum după volum; asta e – viaţa de profesor universitar nu e uşoară. Şi atunci când să mai purece, la sânge, o teză de 500 de pagini a unui candidat la doctorat? Mai ales dacă acesta e o rudă, sau un coleg, sau “cineva de sus”; genul de oameni în care ai – spontan – încredere? Şi apoi, la câteva mii de doctori pe an, care e şansa ca pleaşca să cadă tocmai pe tine şi pe clientul (sau clienţii: între 5 şi 10 pe an) tău? Din păcate, există totuşi un mic procent de nenoroc (poate instrumentat de alţii, căci concurenţa e mare) ca omul nostru – care nici nu ştie ce şi cum (căci pentru el totul s-a redus la câteva “da”-uri de la tribună şi la banchetul de după) să fie aruncat în “gura presei”. Iar justificările şi secretizarea lucrărilor şi a rapoartelor s-a dovedit că mai mult încurcă şi amplifică scandalul. Or, lucrurile acestea – licenţă, masterat şi doctorat de “lume nouă” – nu se pot face “aşa cum trebuie” decât cu o anumită discreţie. Ca să-şi justifice funcţiile şi salariile, “domnul profesor” nu trebuie “să raporteze” decât reuşite; numai de scandaluri de presă nu are el nevoie. Asta e. Şi aici intervine Consiliul Naţional al Rectorilor şi d-nii Cîmpeanu şi Curaj; menirea dânşilor – care, nu?, ştiu dinlăuntru cum merg lucrurile – e aceea de a găsi o chiţibuşerie juridică menită a ţine presa (şi “răuvoitorii”) la distanţă. Exact asta s-a făcut săptămâna trecută în Camera Deputaţilor. Nimeni nu ştie prea bine cum; dar rezultatul convine de minune tuturor.

Fie-mi îngăduită o mică observaţie: spre deosebire de cei indignaţi de atâta ticăloşie, pe unul mă miră cât de puţin s-a făcut. Ce fac d-na Andronescu, d-l Pop (Liviu) şi d-l Croitoru? Acum e momentul să-şi arate “iubirea şi respectul faţă de colegii lor”. Căci o măsură precum cea votată săptămâna trecută nu face decât să amâne un deznodământ previzibil şi să prelungească o agonie căreia nimeni nu-i vede capătul. Aceasta nu e decât un paleativ; e nevoie de mult mai mult: în speţă de dezlegarea titlului (cu salariu cu tot) de dependeţa normei propriu-zise. Altfel spus, de o lege care să facă titlul de “profesor universitar doctor abilitat” – cu toate “drepturile” (în primul rând financiare) ce decurg din el – unul viager, care nu depinde, în nici un fel, de faptul de a preda efectiv într-o universitate. Cu un codicil: imediat ce cineva e ales în Parlament, sau e numit general ori chestor, primeşte automat – pe viaţă şi cu toate “drepturile” aferente – titlul de “profesor universitar doctor abilitat”. Abia atunci s-ar face cu adevărat dreptate şi învăţământul românesc “ar primi un nou imbold”! Cât mai trebuie să aşteptăm?! Mai ales că unii colegi au o anumită vârstă… Parc-o şi văd pe d-na Andronescu lăcrimând…

Dacă Parlamentul poate, nici d-l Curaj nu-şi dezminte (re)numele: după nenumărate atenţionări “să fim cu ochii pe site-ul Ministerului”, iată că – în sfârşit – ni se arată mult promisa “reformă”: “noul plan – cadru pentru gimnaziu”. Nou, nou, dar parcă, totuşi, vechi (d-l Curaj e – meseria-l obligă – inovativ, dar e – cum bine-i şade unui român autentic – şi un om al tradiţiei). Aşadar, ce avem? Aceleaşi materii – uşor permutate (Latina pe-a VII-a, nu pe-a VIII-a), o oră luată de-aici şi una pusă dincolo – plus câteva ore supranumerare: Tehnologia Informaţiilor şi a Comunicaţiilor, Gândire Critică şi Drepturile Copilului, Educaţie Interculurală, Educaţie pentru Cetăţenie Democratică şi Educaţie Economico-Financiară. Cum bine observa d-na Oana Moraru, titluri vagi de ore care pot fi date ca completare de normă celor cărora nu le ajung orele specializării lor. Eu unul m-aş gândi şi mai departe: prin câte centre universitare nu vom vedea, la toamnă, admiteri la specializările “Drepturile Copilului” (la Drept sau la Pedagogie?), sau “Educaţie pentru Cetăţenie Democratică”? Şi câte masterate cu acest titlu nu înfloresc, primăvăratec, prin birocraţiile universitare? Dar şcoli doctorale? De ce să nu?! Dacă piaţa o cere! Din câte înţeleg, elevii de gimnaziu vor petrece 38 de ore pe săptămână în şcoală – căci, spune d-l Curaj, părinţii nu-i mai vor acasă. Iar la şcoală se vor bucura împreună studiind gramatica (căci astă e limba română de gimnaziu), istoria antică (cea cu două ore pe săptămână) sau tehnologia comunicaţiilor! Ce fericire pentru copii cu acest Moş Crăciun din fruntea Ministerului! D-l Curaj ne-a dat o “reformă” pe măsura dânsului! Păcat că nu a ascultat de oamenii pe care – chiar el – i-a chemat să-l consilieze. Predecesorii dânsului puteau spune că n-au ştiut ce şi cum se face în şcoli; d-l Curaj nu se poate apăra invocând acest argument.

Căci problema nu sunt câteva ore cu titluri improbabile, la care nici profesorii nu ştiu ce să predea (şi-n care, absolut previzibil, la majoritatea şcolilor se vor face temele de la celelalte materii), ci regândirea rostului ciclului gimnazial, cel în care se pub bazele cunoştinţelor pe care le vor dezvolta, ulterior, anii de liceu şi cei de facultate. Care e menirea acestora? Câte s-ar cuveni să fie ele pentru a reprezenta un fundament stabil? Cât de adecvate sunt înţelegerii copiilor pur şi simplu şi copiilor din ziua de azi? Câte sunt lucrurile noi ce se cer cunoscute şi cât trebuie sedimentate cele clasice? Iată doar câteva întrebări – banale – pe care şi le poate pune oricine lucrează cu aceşti copii sau cu elevii (ori studenţii) ieşiţi din gimnaziu. Nu şi d-l Curaj. Dânsul – dimpreună cu şleahtnicii dânsului, hârşiţi în birocraţie – n-au făcut decât să ne arate tuturor, ad oculos, pe ce s-au dus banii proiectelor europene: pe sintagme emfatice, dar goale de sens; pe lucruri vagi, “implementate” doar “pentru că dau bine”, şi pe operaţii de “piar” şi de “comunicare”. Pâna una alta, elevii de gimnaziu vor trece – ca nişte robi înhămaţi la galere – pe lângă bogăţia culturii universale şi pe lângă bucuria descoperirii adevărurilor şi a noutăţilor ştiinţei. Vor rezolva nesfârşite culegeri de exerciţii (vândute prin şcoli), pentru ca alţii – inclusiv d-l Curaj – să se laude cu “performanţele” lor, vor învăţa pe de rost stupizenii din comentarii, pentru ca şcolile “să raporteze” reuşite la examene, li se va strivi toată curiozitatea naturală a vârstei cu definiţii prefabricate, pe care vor fi puşi să le recite mecanic şi, apoi, vor fi aruncaţi de-a valma în ciclul următor ca să o ia de la-nceput. Feudalismul din Inspectorate şi din şcoli va rămâne intact; “raportările” vor fi suverane şi maşinăria va merge înainte. Asta e reforma d-lui Curaj. Care e deosebirea dintre dânsul, d-l Cîmpeanu, d-l Pricopie, d-l Pop (Liviu) şi d-na Andronescu? Iată un posibil subiect la disciplina “Gândire Critică” (eventual pentru Şcoala de Poliţie).

Ce rămâne când tragem linie? Iresponsabilitatea celor aleşi să ia decizii care să ne deschidă drumuri în viitor. O iresponsabilitate în care se amestecă – în doze variabile – incompetenţa şi ticăloşia.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. DanT spune:

    “Păcat că nu a ascultat de oamenii pe care – chiar el – i-a chemat să-l consilieze.”
    Ba nu e păcat de loc. Le-a dat “experţilor” o şansă, de care aceştia, aşa cum era de aşteptat, şi-au bătut joc propunând eliminarea latinei şi istoriei de la gimnaziu.
    http://republicatv.ro/wp-content/uploads/2016/02/297790461-Concluziile-a-sase-membri-ai-grupului-de-lucru-infiintat-pentru-curriculum.pdf
    Ministrul şi-a făcut cruce şi i-a trimis la plimbare.

    • AX spune:

      Acei experti chemati la comisia pentru revizuirea curriculumului chiar sunt EXPERTI, veniti si din afara sistemului, mult mai obiectivi decat dumneata, ingrijorat ca ai salariul net de “doar” 450 euro (dar produci “rebuturi” pe piata muncii in procent de 50 %) si ca din cauza eliminarii unor ore ti-ai putea pierde catedra/titularizarea (probabil ca nu te poti duce in privat…).
      Daca au propus eliminarea unor discipline a fost pentru ca au prioritizat ce anume are nevoie copilul si impus o limita de ore-copii nu sunt totusi muncitori full-time!

      • DanT spune:

        Sunt “experţi” tot ca tine, formator POSDRU (adică pilos angajat să toace fonduri europene, cu salariu peste mia de euro, ca să le explice profesorilor că sunt “slab pregatiti” si că nu înţeleg reforma învaţământului). Şi te miri de ce profesorii nu dau doi bani pe ce bălmăjeşti tu la cursuri. :)
        Iată un exemplu ales la întâmplare:
        http://www.7est.ro/exclusiv-7est/anchete/item/3236-exclusiv-7est-caracatita-posdru-functionari-milionari-niciun-somer-salvat-lista-profitorilor-de-la-iasi-text-integral.html
        Soluţia pentru învăţământul românesc? Noi cursuri POSDRU predate de AX şi alţii ca el. Plătiţi consistent pentru prestatia lor, se înţelege. :)

        • AX spune:

          Ehh, asta e, ‘cine poate, oase roade’, cine nu…(adica cei ca dumneata, limitati si marginiti care puteau sa scrie proiecte fara nicio problema, ca sa va luati miile de euro din ele).

          Dar, stiu, nu o sa scrieti nimic nici la POCU. Stiu si de ce- implica mult voluntariat (la scriere 2,3 luni, neplatite, la finalizare 2,3 luni tot neplatite), ore suplimentare pe care nu le poti raporta datorita limitarilor si regulilor, plus muuulte zile de documentare (tot neplatite). Pai daca ai fi capabil sa scrii un POSDRU/POCU nu ai sta pe 450 euro in invatamant sa compromiti generatii intregi de elevi cu mentalitatile tele comuniste (“statul sa ne dea salarii mai mari, dar fara a cere nimic in schimb”).

          Daca pana acum, din 2008 in 2015-7 ani nu ai fost capabil sa iti suplimentezi veniturile in acest fel, ajutand colegii si mai ales elevii, nici ca mai ai vreo speranta pe viitor. Asta arata cat iti pasa de fapt de elevii tai-caci eu cunosc o multime de profesori carora le pasa si au scris proiecte sau au venit la mine sa ii ajut, pt ca doreau sa faca ceva concret pentru ei, mai mult decat le “ofera” scoala si societatea. Tu, pana acum, ai aratat ca iti pasa strict de salariul tau, nu de viitorul saracilor copii, chiar iti compatimesc elevii!

          Pai, nah, timpul liber, vacantele, meditatiile ESTE pretioase, nu oricine e capabil de sacrificii pt acele “mii de euro”. De Erasmus+ sau Orizont2020 nici macar nu imi pot imagina- cum sa va pierdeti zilele citind documentatia aia si sa va ganditi creator- nu exista, ganditi doar in sabloanele comuniste.

          Esti bun cel mult de GT -noi, creatorii si scriitorii de proiecte incercam sa va ajutam, dar nah, trebuie sa vrei si tu. Stii cum se zice, daca tu calul la apa nu inseamna ca el si bea. Dar oricum, discutia cu tine este foarte savuroasa si chiar ma linisteste. Te rog doar sa imi spui ca sunt mai multi ca tine, ca asta inseamna ca avem pentru ce face si proiecte pt modificarea mentalitatilor si atitudinilor (ai mare nevoie de asa ceva). Deci, am de lucru si pe POCU :) Multam fain!

          • DanT spune:

            Măi omule, înţelege că nu accept critici din partea ta. Înţelege şi că profesorii nu sunt interesaţi de ce îndrugi tu la cursuri dintr-un motiv foarte simplu. Profesorii ştiu foarte bine cu cine au de-a face. Din câţi formatori POSDRU cunosc, nici măcar unul nu e om ca lumea, toţi sunt nişte nulităţi cu pile.
            Du-te şi repetă în oglindă: “sunt un formator POSDRU (sau POCU sau HOCUS-POCUS), sunt un tocător de fonduri europene”. Acceptă-ţi condiţia. E primul pas spre reabilitare.

    • DanT spune:

      Şi cum anume aţi înţeles dvs. că “elevii de gimnaziu vor petrece 38 de ore pe săptămână în şcoală”?
      La clasa a V-a vor avea 26-28 ore săptămânal, la a VI-a 28-30, a VII-a 31-33, a VIII-a 31-34, în funcţie de numărul de opţionale.
      http://www.edu.ro/index.php/pressrel/24187
      Iar şcolile merg pe nr. minim de ore, pentru a se încadra în buget.
      Era atât de simplu să vă informaţi, în loc să scrieţi pe un ton inchizitorial un articol insuficient documentat, pe o problemă atât de sensibilă.

  2. Dedalus spune:

    Vad ca mai e cineva care spune ca imparatul e gol.

    Sunt peste 5 ani de zile de cand tot spun ca in Romania nu exista invatamant universitar.

    Pur si simplu in Romania nu exista invatamant universitar.

    “Studentii” sunt clienti ai fabricilor de diplome iar profesorii – lucratori la strungul diplomelor.

    Invatamantul in Romania se opreste in clasa a VI-a. Ca urmare, indifferent de ce diploma are – de la bac la doctorat- romanul are cunostinte de clasa a VI-a.

    Dar, ca orice capra cu coada pe sus – se da atotcunoscator.

    De fapt asta e cauza catasttrofei nationale: prabusirea nivelului de cunostere al cetatenilor in toate domeniile.

    Nu este o problema a invatamantului, ci una a societatii. Invtatamantul nu este insa de competenta Uniunii Europene, ci strict de comptenta nationala. Asa ca salvarea nu poate veni din Europa, de la comisia europeana.

    In intreaga societate mocneste incompetenta, dar nu orice incompetenta ci una ce stabileste standard de valoare. Cu alte cuvinte, incompetentii ii forteaza si pe cei comptenti sa fie asemenea lor. In cel mult 20 ani de zile va fi imposibil sa faci orice in Romania, pur si simplu nu va mai exista nimeni care sa se priceapa la ceva. De aici si numarul mare de mall-uri: se asteapta o generatie de imbecili carora li se poate baga pe gat orice marfa proasta, dupa ce vor primi salarii de salahori.

    Asta nu este insa rodul vreunei conspiratii internationale, ci a propriei noastre apetente pentru lene. Tehnologia ne da suficienta mancare (proasta) iar bancile – suficient imprumut pentru locuinte (proaste), Daca ai cunostinte de clasa a VI-a, le poti primi pe amandoua – hrana proasta si locuinte proaste.

    Asa ca nu exista un impuls social pentru o reforma reala a invatamantului. O astfel de reforma nu poate veni decat de sus, impusa. Dar cine sa o faca? Cele doua evenimente citate in articol demonstreaza ca de fapt nu are cine.

    Am impresia ca s-a dat de mult comanda “Abandon ship!”

  3. victor L spune:

    Cu lehamite ma gindesc: daca “Majestatea Sa Împăratul este iresponsabil”, dece n-ar fi iresponsabili si dnii Campeanu si Curaj?
    Abramburica, Ponta, Oprea si toata sleahta lor jubileaza: grajdanii si-au facut datoria, de grajdani avem nevoie :P

  4. petric spune:

    Daca scade natalitaea o solutie pentru salvarea profesorilor si a salariilor lor ar fi cresterea numarului de materii si de ore din programa, nu?

    • Dedalus spune:

      Nu ar trebui salvati, ci planificati. Statistica demografica ar servi destul de usor unei planificari a numarului de locuzri in universitati ce ar putea furniza cadre didactice.

      Ar trebui facute scenarii clare cu privire la acest necesar.

      Solutia ar fi de fapt introducerea in norma didactica a orelor din vara – necesare pregatirii suprlimentasre sau doar supravegherii (s+a facuto astfel de propunere de lege, dar era imatura), revigorarea centrelor pentru cercuri de elevi (ce e in prezent e slab de tot) si introducerea unor noi materii, in sistem modular semestrial, nu anual.

      Si ar mai fi masuri de acompniere + de exemplu legiferarea meditatiilor, astfel incat sa fie clar cine si cum poate sa dea meditatii, unde, regimul incompatibilitatilor samd.

      In prezent strategia de asigurare a locurilor de munca pentru profesori este absolut primitiva si daunatoare, deoarece porneste de la extinderea status-qvo-uluii organiztional

  5. Horia Miu spune:

    Din pacate, foarte bine punctat.
    Doar ca “oameni pentru care – demult – nu mai contează” ar trebui sa fie e “oameni pentru care – de mult – nu mai contează”, iar “membrii” sunt de fapt membri

  6. Lucifer spune:

    Trist.Că ne-am bătut joc de prezentul țării este o ticăloșie,dar faptul că ne batem joc de tânăra generație și de viitorul țării este o crimă.Nu mai avem nimic sfânt în noi.În ce hal am ajuns!

  7. Dedalus spune:

    @ Mihai Maci

    Succes la lansarea cartii!

    Si felicitari pentru perseverenta!

  8. Mihai_ spune:

    Dupa 25 de ani de reforme este clar ca avem, ceea ce Nassim Taleb numeste “expert problem”. Partea mai rea este ca cei la care se face referire macar sunt onesti in necunoasterea lor.

    Este clar ca s-a ales praful de reforma d. Funeriu si singura modalitate de a curata sistemul este de jos in sus.

    Parerea mea este ca doctoratele sunt rezultatul modului in care se impart (politic) locurile cu finantare de la buget. Tocmai aceste interese sunt cele care alimenteaza existenta celor 4000 de conducatori de doctorat.

    Cred o solutie ar fi distribuirea locurilor cu finantare de la buget, pe domenii, acolo unde exista cerere din partea absolventilor de liceu. Vor exista, astfel, facultati care vor avea finantati de la buget, toti studentii pana la cifra maxima de scolarizare.

    Din experienta mea, profesorii care au o activitate de cercetare serioasa, au si cursuri de calitate.

  9. O radiografie corectă şi tristă. O situaţie în care deja de mulţi ani a ajuns penibil să mai semnezi cu titlul de Prof.Dr. :) Ne complacem, sau ieşim în stradă solicitând demisia ministrului (care avea totuşi pârghiile la îndemână măcar pentru a retrage titlurile de doctori ale lui Ponta, Oprea, … )

  10. TRABI spune:

    Am avut ocazia sa vad la o ” facultate ” prin plaiurile bacoviene , lacatusi mecanici , care aveau la activ vreo 20 de ani de cand si-au luat adio de la orice tip de carte , iar ciocanu’ era meseria lor .
    Nici gramatical nu stiau a vorbi , nici ochii nu-i mai aveau limpezi , nici respiratia nu le era lipsita de vaporii alcoolului si…….. surprize , surprize ….te trezeai cu ei studenti la inginerie .
    Ce matematici speciale mai puteau pricepe acesti intarziati si-n varsta si-n capacitatile lor evidente ?
    Oricum nu le-a folosit la nimic asa-zisele diplome . Ce sa intelegem noi din aceste exemple ?
    Pe mine m-au intristat , m-au facut sa inteleg faptul ca scoala nu mai are nici o valoare iar valorile umane sunt tratate cu ignoranta .
    Eu spun ca aceste grupari josnice care sunt constituite in fabrici de diplome si care pastoresc doctorate de doi bani si plagiate , sa ajunga sa raspunda in fata legii , astfel de fapte sa fie clasificate ca si infractiuni .

  11. Ronald spune:

    Cu referire la head: n-am prea intalnit oameni competenti care sa fie ticalosi :-P De regula competenta exclude ticalosia deoarece, cum ar spune Murphy, n-are nevoie. Desigur ca exista si exceptii. Uneori competentii sunt nevoiti sa apeleze, punctual, la decizii/masuri ticaloase tocmai pt a elimina jigodiile. Jigodii care se folosesc de slabiciunile cre(s)tine ale celorlalti pt a parveni/se-nmulti. Sau cum spun cei mai intelepti: cui pe cui se scoate.

  12. Florin spune:

    Se vede de la o posta, ca doctoranzii sunt doar cu numele, nu avem nici un cercetatori de renume in ultimele doua decenii, nici ganditori cu idei originale, ba chiar din 100 000 de baietii cu doctorate nu se sinchisesc sa traduca pentru popor un documental pe youtube. Este plin internetul romanesc de documentare facute de dacopati si ufologi.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Maci


Mihai Maci

Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de S... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)