Home » Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Neobisnuita cronica a nuntii mele

Vlad Mixich octombrie 15, 2010 Sinteze, Societate/Life
31 comentarii 11,875 Vizualizari

Putin dupa ora 12 s-a furat mireasa. Stateam singur la masa asteptand sa se intample ceva si o priveam pe fetita care se invartea pe ringul de dans, visandu-se mireasa. E posibil ca, peste 30 de ani cand se va fi transformat in femeie, nuntile sa ajunga la fel de rare cum sunt astazi horele jucate in vatra satului. Nu doar ca numarul casatoriilor e mai scazut ca niciodata in intreg secolul trecut, dar uniunile consensuale (concubinajul) au devenit de-acum populare. Romania e la acest capitol pe locul trei in UE, 57% dintre romancele cu varste intre 18 si 34 de ani alegand o astfel de formula. Oare de ce nu mai vor tinerii sa-si faca nunta? Privesc in jur si totul e la locul potrivit: friptura in farfurii, cantaretii la instrumente, nasii se simt bine, parintii sunt stresati, invitatii danseaza. E o nunta obisnuita. Atata doar ca mirele sunt eu.

Nici Olivia, mireasa mea, nici eu nu am deranja prea tare statisticile care spun ca varsta medie la prima casatorie a crescut consistent in ultimele decenii. Daca in anii ’90 barbatii romani se nunteau la 25 de ani si femeile la 22, astazi stacheta a ajuns la aproape 30 de ani pentru barbati si la 26 pentru femei. Nu ne-am grabit nici noi, desi suntem de cinci ani impreuna. Seara de iarna in care ne-am logodit a fost romantica, intr-un parc din Viena, eu ingenuncheat in fata ei. Desi stiam ca va spune “Da”, tremuram. Nu de emotie, ci de frica.

Romantismul e cu siguranta cea mai periculoasa substanta in viata unui tanar cuplu. Fermecator in picaturi, ucigator atunci cand e servit in doze mari. Cele mai multe cantece de amor si cele mai multe filme de dragoste hollywoodiene ne vand promisiuni care se termina in fata altarului, exact acolo unde incepe adevarata poveste. De mici am fost educati intr-o cultura pop care ne arata doar prefata superficiala si roz a unui proaspat cuplu sau ruinele fumegand divort peste o pereche trista. Caci asta vinde cel mai bine. Dar e ca si cum din expeditia lui Robert Scott catre Polul Sud am vedea doar plecarea entuziasta si finalul cu cadavre inghetate. Un sandvici uns pe-o parte cu asteptari exagerate infantil si pe cealalta cu cinismul unui mizantrop batran. Dar intre cele doua felii exista un univers intreg, niciodata complet fericit sau definitiv tragic. Saracim prin omisiune si devenim acea generatie paradoxala in care, cum afirma studiul National Marriage Project*, “ne dorim casatorii fericite dar suntem din ce in ce mai pesimisti si anxiosi in privinta sanselor de a reusi asta”.

Romania se numara printre tarile europene cu cel mai mare numar de casatorii, dar si printre cele cu cele mai multe uniuni consensuale (dupa Finlanda si Suedia). Majoritatea uniunilor consensuale din Romania sunt intalnite in mediul rural.

Eurostat

Si stand acolo, ingenuncheat in fata Oliviei mele, tremuram cu gandul la viitor. Stiam ca niciun alt gest nu-mi va influenta viata atat de decisiv ca acesta. Si mi-era frica ca nu cumva zicala atribuita fratilor Marx sa fie adevarata: “Casatoria e o institutie frumoasa, dar cine isi doreste sa traiasca intr-o institutie?” E plina lumea de astfel de formulari iscusite care iau la tinta casatoria si care au inceput sa apara pe la inceputul secolului trecut, atunci cand Curtea Suprema a Statelor Unite se referea inca la casatorie ca la o “obligatie sacra”. In mai putin de 80 de ani, aceasta formulare se transformase, in 1965, in “asocierea a doi indivizi”. Ceea ce tinea de domeniul unei obligatii publice se metamorfozase, intr-un secol, intr-o chestiune de preferinta personala. Si pentru ca noi “iubim si suferim in functie de niste imperative culturale”** raspunsul la intrebarea “Oare de ce nunta nu mai e la moda?” poate fi gasit in cateva evenimente petrecute de-a lungul secolului 20.

Impreuna cu Olivia am ales sa “ne luam” la Primarie intr-o dimineata obisnuita din saptamana, singuri, ca si cand ne-am schimba buletinul. Am tratat Statul cu aceeasi indiferenta si impersonalitate cu care ne trateaza si el. Ne-am construit in schimb nunta in jurul cununiei religioase, inconjurati si la altar si in Biserica de oameni dragi. Pentru noi, acest ritual e plin de semnificatii tocmai pentru ca lanseaza relatia de cuplu catre o tinta minunata prin amplitudinea si ambitia ei: “la bine si la greu”. Va dati seama sub ce semn se repozitioneaza un cuplu care chiar aude ce-i spune preotul in momentul casatoriei in Biserica? Si e ceva aici care nu are nimic de-a face cu credinta. Ateu, musulman sau crestin, pe oricare dintre acestia i-ai aseza in fata unei adunari de oameni apropiati pentru a face o asa promisiune, va pleca de acolo turnat in alta forma: forma unei relatii ce-si propune sa atinga varful. Si, daca in marile companii multinationale ati propune sa atingi o performanta ambitioasa in vanzari este un gest dezirabil, de ce nu ar fi asta valabil si in cazul vietii de cuplu?

Priveam cu foarte mare cinism casatoria pana cand m-a izbit naturalul dorintei de a te casatori cu persoana iubita. Totul facea dintr-o data sens: era pasul normal si firesc in cursul existentei noastre impreuna. Ea era bucata de Lego cu care sufletul meu facea clic. Era “ce trebuie”. (blogul Dialog in gradina)

Bogdan Stanescu, proaspat casatorit

Prezenta autentica si nemijlocita a Bisericii in lumea noastra nu a capatat substanta in ultimul secol, ci dimpotriva: s-a diluat spre satisfacerea unor nevoi superstitioase, prea rari fiind preotii care au harul si bunavointa de a le explica mirilor semnificatia cununiei religioase. Neglijand sa-si educe turma, pastorii ei au pierdut-o incetul cu incetul si astfel s-a redus si dimensiunea morala a casatoriei. In perioada interbelica era de neconceput ca un barbat necasatorit sa fie ales in Parlamentul britanic, iar mai tarziu Nixon s-a asigurat ca toti membrii cabinetului sau erau casatoriti pentru a nu-si expune administratia. Lucrurile au evoluat si, in anii ’90, parlamentarul britanic Alan Milburn (viitor ministru) a insistat ca partenera si mama copiilor sai (cei doi nefiind casatoriti) sa beneficieze de aceleasi drepturi cu cele ale unei sotii de parlamentar.

Diminuarea capacitatii Bisericii de a-si pune amprenta asupra domeniului moral al societatii a facut loc puterii Statului, care influenteaza in mod activ destinul unui cuplu. Rata casatoriilor variaza odata cu politicile sociale de sustinere a tinerelor familii. In anii ’80, in Marea Britanie spre exemplu, barbatii casatoriti primeau alocatii mai consistente decat celibatarii. Aceasta subventie a fost anulata catre sfarsitul mileniului si astazi statul sustine mai mult familiile monoparentale decat familiile cu doi parinti. Consecutiv, rata casatoriilor in Marea Britanie s-a prabusit in ultimul deceniu, ajungandu-se la cel mai scazut nivel inregistrat in ultimul secol. O astfel de corelatie poate fi stabilita si in cazul Romaniei unde, pe fondul unei tendinte de scadere, numarul casatoriilor a explodat in 2007, stimulat fiind de boom-ul economic dar si de introducerea alocatiei de 200 de euro pentru prima casatorie. Cifrele au revenit la “normal” in 2008 existand posibilitatea ca, in acest an, minimul istoric inregistrat in 2002 sa fie depasit.

1897 - cand o nunta pe biciclete era un scandal

Nu sunt multi cei carora numele Gregory Pincus le spune ceva, dar acesta este omul care a avut cea mai mare influenta asupra comportamentului nuptial al generatiei mele. In 1950 el a inventat pilula contraceptiva, care a fost pusa la dispozitia publicului in 1960. Pentru intaia oara in istoria omenirii, femeile si-au putut controla fertilitatea si nici o teorie feminista nu a schimbat mai mult viata de cuplu ca aceasta pilula. Actul sexual a fost scos de sub amenintarea stigmatizanta a procrearii in afara casatoriei. In plus, aparitia tehnologiilor de fertilizare in vitro a dus la o aparenta inutilitate a barbatului in cadrul familiei. Acesta si-a pierdut atat rolul de reproducere cat si pe cel de sustinator material, devenind si fiind prezentat de cultura pop ca un instrument al placerii. Astfel, barbatul mileniului trei a devenit dispensabil pentru femeia sa, o deresponsabilizare care le-a convenit unora. Femeia la randul ei, intarita de accesul la munca si de suportul statului, a devenit capabila sa-si creasca singura copiii.

Insa aceasta dispensabilitate este inselatoare. S-a scris deja mult despre copiii care cresc in familii monoparentale, dar pentru un rezumat concis am vorbit cu Ileana Radu, psihoterapeut si pediatru: “Desi sunt crescuti de un singur parinte, cu mult devotament, cu multa responsabilitate, acestor copii le lipseste reprezentarea femininului/masculinului, le lipseste suportul care vine din relatia celor doi. In mod natural, un parinte inseamna mai putin decat doi parinti. Trist dar realist, trebuie sa spun ca exista copii orfani chiar daca au doi parinti. Dincolo de dificultatile economice, modelul pe care il preiau copiii din familiile monoparentale poate fi unul din care lipsesc coordonatele unei vieti echilibrate. Dar in acelasi timp, faptul ca cresc cu anumite limitari ii poate echipa mai serios pentru viata. In uniunea consensuala situatiile pot fi mai dificile decat in familia monoparentala. Daca aceasta uniune este un sistem din care se intra si se iese aleator, copiii cresc derutati, lipsiti de siguranta. Daca insa rolurile de mama si tata sunt clar asumate si exersate, copiii pot fi un liant in cuplu. Modelul acestei relatii de cele mai multe ori se perpetueaza, asta insemnand dificultati in asumarea responsabilitatilor.”

Descarcarea actului sexual de “amenintarea” procrearii a dus consecutiv si la cresterea varstei primei casatorii. A aparut astfel o noua categorie sociala, tineri intre 22 si 30 de ani, care beneficiaza de toate avantajele adolescentilor (responsabilitati minime, comportament decenzurat acceptabil social, parteneri sexuali multipli) dar si de avantajele adultilor (independenta, drepturi civile, venituri). Dar odata cu trecerea timpului, apar si aici cateva capcane. “Ceasul biologic si ceasul social nu bat sincron. Pozitiv ar fi faptul ca, in mod natural, cu inaintarea in varsta vine maturitatea si responsabilitatea, dar fertilitatea isi are ceasul ei si maternitatea are o culoare sub 30 de ani, si alta peste 30. Toata biotehnologia legata de reproducere(fertilizarea in vitro) ofera un fel de garantie pentru intarzierea casatoriei. Sperma si ovulele se pot recolta la o varsta biologica optima, iar fertilizarea se poate programa la momentul social optim. Aceasta presupune insa costuri financiare mari si costuri psihologice care nu s-au evaluat inca. Romanul, in intelepciunea lui, se intreaba daca mai ai ce culege atunci cand tot stai sa alegi.”, spune psihoterapeutul Ileana Radu.

Stateam, mire linistit pe-un scaun, si asteptam sa mi se aduca mireasa. Stiam ca treaba cu furatul nu e decat un gest ritualic, poate demodat dar cu semnificatie. Eram obosit dar bucuros si stiu ca si Olivia a simtit la fel. In ciuda multor avertismente premergatoare, am degustat cu placere nunta noastra. Doua lucruri au fost memorabile. Primul: i-am avut alaturi pe oamenii dragi noua, veniti din patru zari, pe care altfel nu i-am fi putut aduna cu niciun chip in acelasi timp si in acelasi loc. A existat si partea trista a paharului, umpluta de absenta acelor prieteni care nu au reusit sa ajunga. Al doilea moment memorabil: juramintele noastre din Biserica. Stiu ca unii considera ca relatia lor nu are nevoie de asa ceva. Insa relatia noastra are nevoie de un astfel de reper pentru ca viata unui cuplu, ca oameni sunt cei ce-l formeaza, e grea si plina  de momente de cumpana. Sau cum frumos au spus-o nasii nostri: “e un fel de far in port pe care il cauti in furtuna si care te salveaza in naufragiu”.

Am decis sa stam impreuna si cand ne va fi cald si cand ne va fi frig, si cand vom avea paine pe masa si cand nu, am decis sa fim impreuna pentru ca e mai bine doi decat unul, pentru ca dragostea e o decizie care implica sacrificiu fara sa se nege pe sine si pentru ca traind impreuna ne modelam unul pe altul devenind mai buni. (blogul Dialog in gradina)

Emma Stanescu, proaspat casatorita

Fiind barbat m-am gandit si la argumentul “libertatii” mele de mascul ferecat in “lanturile matrimoniale”. Pana in clipa in care, in genunchi fiind in fata Oliviei, am realizat ca arareori libertatea se poate manifesta intr-o forma mai frumoasa decat atunci cand daruiesti voluntar o astfel de promisiune: “la bine si la greu”.

E ciudat ca, desi din ce in ce mai putini dintre noi se casatoresc, valoarea cea mai apreciata printre europeni ramane  familia (86%)***. Din pacate, dintotdeauna oamenii s-au casatorit din felurite motive: financiare, ca sa satisfaca conventiile sociale, ca sa fuga de parinti, ca sa urce pe scara sociala. De multe ori si pregatirea pentru casatorie lipseste, caci daca fiecare tanar se pregateste pentru examene, nu toti fac acelasi lucru cand e vorba de ceva mai important. Majoritatea divorturilor apar in primii 5 ani de la casatorie, ceea ce lasa sa se intrevada distanta dintre asteptarile nerealiste ale unora si complexitatea realitatii.

Succesul in casatorie e asociat cu un nivel de educatie crescut.

National Marriage Project

Am primit telefon de la “rapitori” abia dupa jumatate de ora. Am negociat dur: mi-au cerut sa le aduc 7 hamburgeri vegetarieni cu fructe (era deja unu noaptea, dar mirii se descurca intotdeauna) si sa dansez celebrul “dans al pinguinului”. Asta am refuzat cu indarjire (sprijinit fiind din culise si de catre mireasa rapita) si, in schimb, mi-au cerut sa scriu pentru Hotnews.ro o cronica a nuntii mele. Scriind-o, nu am incercat sa dezleg dilema viabilitatii/neviabilitatii casatoriei. Nu am vrut asta si nici nu cunosc vreo dezlegare. Dar am incercat sa aflu daca raspandirea respingerii casatoriei este o optiune independenta de presiunile sociale sau mai degraba un comportament de masa indus cultural.

Cand s-a intors mireasa mea, admirandu-i frumusetea proaspata am realizat cat este ea de trecatoare. Si am stiut ca, daca suntem norocosi, iubirea erotica a tineretii noastre se va transforma cu timpul in iubire prieteneasca pentru a deveni, la batranete, cea mai autentica forma de iubire parinteasca. Nu se intampla des, dar atunci cand vede o pereche de batranei care se plimba tinandu-se de mana, Olivia imi spune cat de mult ii admira. Imi atrage atentia asupra felului in care cei doi au grija unul de celalalt, de parca si-ar fi tata si mama. Si imi spune ca ei au ajuns aproape de tinta catre care noi abia am plecat. Si nu, nu e pic de romantism aici, caci lui ii pute gura, iar ei ii atarna carnea. Dar asta devine un detaliu deoarece casatoria nu e nici institutie care ingenuncheaza oameni liberi si nici inchisoare pentru masculi in rut. E doar o miezoasa promisiune pe care si-o fac doi oameni care se iubesc.

Note:

* University of Virginia

**Niklas Luhmann, “Love as Passion: the codification of intimacy”, 1986, Oxford University Press.

***Les Valeurs des Europeens.Les tendances de long terme”, Futuribles, nr.277.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , ,



Currently there are "31 comments" on this Article:

  1. Alinuk spune:

    Felicitari!
    Fie intr-un ceas binecuvantat acest moment special al vietii voastre.
    Multumim pentru cronica.

  2. ovidiu spune:

    Ai tras concluzia care trebuia. La fel cum te-ai casatorit pentru ca a trebuit. Batraneii care se tin de mana nu impartasesc o iubire parinteasca. Daca ai fi avut curajul sa intrebi o astfel de pereche, ai fi aflat ca iubirea care le leaga privirile si mainile e aceeasi iubire erotica, care nu s-a transformat intr-o prietenie si apoi intr-o dragoste parinteasca. Ci doar ci si-a adaugat si valoarea unei prietenii adevarate. Partea cu parintescul ma aruncat in ceata.
    Oricum, o abordare simpla, a unui om ce pana la urma a imbratisat doctrina doar ca sa doarma mai bine in toate noptile de pana la sfarsitul vietii. De dragoste ai auzit?

  3. marin spune:

    Felicitari pentru articol
    Chiar azi am inplinit 26 dani de casatorie , ne-am casatorit tineri si saraci , amandoi aveam 21 ani , am facut facultati , mastere , case , cariere si doi copii minunati acum studenti , o sa le trimit si lor link-ul sa citesca acest articol

  4. cristi spune:

    casa de piatra ! frumoasa cronica, o astept pe cea din luna de miere..:). Sper sa continuati sa scrieti pentru hotnews si sa va aud la deutche welle!mult succes , sanatate si …ce va mai doriti!

  5. sabin spune:

    Apache Blessing for Marriage

    Now you will no longer feel the rain
    Because you will be shelter for one another.
    Now you will no longer feel the cold
    Because each will be the warmth of the other.
    Now you are two bodies
    But have only one life in front of you
    Go to your place now
    And start on the road of your merging into one another.
    And may you have many and good days to live
    in this world.
    :-)

  6. alex spune:

    am si eu o intrebare legata de un mic aspect premergator casatoriei….

    Articolul nu am sa il comentez, sincer ma lasa rece si mi se pare plin de clisee. Nu zic ca e prost scris, textul in sine a fost citit cu placere dar fara interes. Poate pentru ca l am citit si judecat in raport cu ideea mea despre casatorie?

    intebarea totusi . de ce apare atat de des in text sintagma “in genunchi”?
    asta nu am inteles niciodata… de ce trebuie sa o ceri in genunchi? iti face cumva o favore ca se casatoreste cu tine?

    pentru ca eu vad doua aspecte.. esti in genunchi pentru ca ii esti inferior, si faptul ca spune da este un favor care trebuie cerut ca atare, sau te simti superior si faptul ca esti in genunchi iti evidentiaza maretia. asemanator, dar nu in totalitate, biblicului “spalat al picioarelor” .

    acum, sa ma lamureasca si pe mine cineva, de ce se face cererea in casatorie in genunchi? de ce el este in genunchi? sunt poate o persoana care pune prea mult accent pe filozofia lucrurilor, dar nu m-as pune in genunchi pentru o cerere in casatorie… pentru ca dupa mine casatoria trebuie sa vina firesc si fara o cerere explicita. trebuie sa fie o bucurie nemarginita din partea lui si a ei… si asemenea gesturi nu isi au locul ..

    este viziunea mea, nu e o critica, intreb numai, de ce el se aseaza in genunchi cand o cere in casatorie?

    in rest casa de piatra si sa scrieti si un articol dupa a nunta aia de la 25 de ani de casatorie

    • miki triki spune:

      Fiecare după cum consideră. Eu mi-am întrebat actuala soţie dacă vrea sa ne căsătorim stând de vorba, în pat. După care am stabilit data pentru cununia civilă.
      Nu ştiu dacă e necesar sa stai în genunchi sau nu, dar nici nu văd o problema legată de gest. Până la urmă ţine de fiecare şi de momentul ales. La noi a fost spontan. Cu 5 minute înainte nu ştiam ca o voi cere de nevastă.

      Şi dacă stau bine să mă gândesc nici măcar n-a fost o cerere, ci mai degrabă o propunere.

    • Vlad Mixich Vlad Mixich spune:

      nu-i musai sa stai in genunchi. pentru mine unul, un genunchi pus pe pamant e dovada de respect. pentru dumneavoastra nu. in Nepal de exemplu, sa aplauzi e semn ca cineva a spus ceva extrem de caraghios, nicidecum o apreciere. Cate bordeie atatea…

  7. cristina spune:

    Dupa cum reiterezi in cateva randuri in materialul tau, faci referire doar la casatoriile intre parteneri de aceeasi religie, probabil ortodoxa, sau in context mai larg crestina. Insa, trebuie sa nu uitam ca lumea s-a globalizat. Finlanda si Suedia sunt tari cu un nivel de migratie ridicat, pe cale de consecinta cupluri mixte din punct de vedere religios, unde varianta contractului civil este o optiune avantajoasa. Momentan eu traiesc intre Londra si Amsterdam, iar cercul in care exist este absolut eclectic, adica nu exista o majoritate religioasa. In momentul de fata, sunt extrem de multe cupluri mixte, pentru care o nunta religioasa ar pune foarte multe probleme de libertate de alegere. Adica partenerii ar fi obligati sa se converteasca la un sistem religios strain. Demers care, trebuie sa recunosti, contravine principiilor democratice. Pe de alta parte, parteneriatul civil ofera, in anumite state, acelasi drepturi si obligatii precum si casatoria. (Din intelegerea mea, articolul face referire , in principal, la casatoria religioasa). Plus parteneriatul civil este usor mai flexibil la momentul aplicarii legii in caz de separare, divort. Articolul este o frumoasa poveste, iar prezentarea se bazeaza pe o analiza subiectiva. Poate ar trebui sa avem in vedere un context mai larg, precum cel al globalizarii, apoi sa dam si cateva elemente de analiza comparata. Adica care sunt factorii socio-culturali care determina aceasta stare de fapt. Mai mult, aspectul etic si religios al analizei dumneavoastra, are doar o relevanta minora. Spre exemplu se pare ca in Olanda, Finlanda, chiar si Franta, traiul in parteneriat civil ofera o continuitate mai mare a cuplurilor, in comparatie cu casatoria.

    • amor spune:

      Da, foarte cliseistica prezentarea si deopotriva subiectiva. Nu argumentez starile si perceptiile personale, insa ele nu pot fi generalizate. Religios sau nu, oficial sau nu, promisiunea este consensuala (adica nu formala) si nu depinde nici de cadrul religios nici de inscrisul semnat in acest sens.

      Nu sustin neaparat uniunea consensuala, insa, in egala masura poate fi aplicata, prezentand in multe cazuri – asa cum au aratat si altii mai sus – multiple avantaje, sau cel putin eliminand multe inconveniente.

    • Vlad Mixich Vlad Mixich spune:

      Nu suntem de aceeasi confesiune, dar suntem amandoi crestini. Drept este ca mozaicul religios din anumite zone si cercuri sociale europene este atat de divers incat naste probleme. Cat Despre continuitatea mai mare a “cuplurilor consensuale” fata de celelalte trebuie sa va spun ca statisticile din UK si din State va contrazic. In Benelux sau Franta nu am studiat insa datele. Viziunea dumneavoastra naste in plus un conflict foarte interesant: cel intre “oamenii Decalogului” si “oamenii Drepturilor Omului”. Daca pentru primii etica izvorata din doctrinele religioase primeaza, pentru ultimii primeaza dreptul la libertate enuntat in Declaratie. Sa ierarhizam (primiii sunt inferiori ultimilor) imi pare o copilarie. Oricum discutia poate deveni foarte interesanta.

  8. [...] articolul in intregime pe Contributors.ro AKPC_IDS += "16370,";AKPC_IDS += "16370,";AKPC_IDS += "16370,";AKPC_IDS += "16370,";AKPC_IDS += [...]

  9. john spune:

    nunta a devenit ceva… optional

    in ziua de azi nimic nu mai este cert, uneori nici sentimentele partenerului tau fata de tine.

    eu am 26 ani si sunt de 5 ani de zile cu aceiasi femeie, o iubesc, nu-mi zboara mintea la altele, ne-am cunoscut inca din anul 2 de facultate, acum locuim in chirie impreuna.

    si la cate probleme sunt azi, numai nunta nu ne gandim… nunta si copii dupa 30 ani :-)

    nu ma grabesc… pentru ce sa fac nunta acum… e o formalitate deja

  10. cici spune:

    “Am decis sa stam impreuna si cand ne va fi cald si cand ne va fi frig, si cand vom avea paine pe masa si cand nu, am decis sa fim impreuna pentru ca e mai bine doi decat unul, pentru ca dragostea e o decizie care implica sacrificiu fara sa se nege pe sine si pentru ca traind impreuna ne modelam unul pe altul devenind mai buni”

    MASTRE….JOS PALARIA

  11. [...] albastră şi transparentă… Şi azi îmi dă Dragoş să citesc despre Bogdan şi Ema (http://www.contributors.ro/sinteze/neobisnuita-cronica-a-nuntii-mele/)…; Dar eu nu ştiu să spun decât un NU răspicat la fiecare ‘da’ tu nu vrei să te [...]

  12. paul spune:

    welcome to the club :)

  13. Mihai spune:

    Articolul imi pare plat, un semn de plictiseala si resemnare.

    Nunta, cu toate ritualurile ei, mai ales cele ce tin de institutia abjecta a bisericii, o vad de-a dreptul detestabila.

    Existenta acestor institutii ipocrite, ce incurajeaza suficienta si plafonarea sunt un semn al mandriei prostesti ce zace-n fiinte insipide.

    Mi-ar placea daca ati face un exercitiu de imaginatie si v-ati inchipui o lume in care nimeni n-ar accepta astfel de conventii plate si ipocrite.

    In Star Trek The Next Generation s-a pus problema faptului ca actorul ce-l interpreta pe Picard era chel; ori teoretic ar fi trebuit sa se fi gasit o solutie pentru calvitie. Raspunsul producatorilor a fost ceva in genul: “in viitor nimanui nu-i va pasa de asta”.

    Prietenia, singuratatea sau multumirea de sine nu ar trebui sa tina de o asociere, intre un mascul si-o femela, menita in mod normal perpetuarii speciei.

    Mi se pare extrem de trist ca trebuie sa ne imaginam “aproapele” de prim rang ca o persoana cu care coabitam, cu care eventaul inca mai avem si relatii sexuale.

    Planurile pe care si le face autorul articolului si invidia sotiei pentru batraneii care se tin de mana suna a incurajari reciproce ale unor oameni slabi, frustrati de propria lipsa de spirit pe care-o simt, poate, subconstient.

    • Vlad Mixich Vlad Mixich spune:

      Detestabil, abject, ipocrit, insipid…sunt cuvinte pe care le folositi parand sa aveti o certitudine. Ma bucur pentru dumneavoastra. Certitudinile sunt somnifere performante.

  14. [...] bucurii de la nuntă, dar înainte de asta am dori să vă propunem textul lui Vlad Mixich “Neobișnuita cronică a nunții mele“. Vlad și Olivia s-au căsătorit recent, și când mireasa a fost furată, hoții au cerut [...]

  15. Mircea spune:

    Vlad, am o uşoară repulsie faţă de textele în care domină un ton defensiv şi justificativ în apărarea unei stări de fapt, în cazul de faţă căsnicia. Se trasează astfel o linie de demarcaţie între “noi”, cei care am ales să coabităm cu acte de la Stat şi binecuvântare de la Domnul şi “ei”, cei care se unesc consensual sau nici măcar. Sunt justificări în faţa cărui act de acuzare? Constituie eurobarometrele şi alte instrumente de sondaj un act de agresiune la adresa instituţiei căsătoriei? De ce ne transformăm atunci, avant la lettre, în avocaţi ad-hoc ai mariajului versus libertinaj, invocând nemijlocit şi Biserica, în calitate de intermediar al sacrului? Stilistic vorbind, mixajul acesta de barometre, citate de pe alt blog şi eseu literar pică aiurea, chiar dacă pare original. Aş fi vrut să nu sune prea critic acest comentariu, dar asta a ieşit. Era mai simplu, poate, să păstrezi totul în cheie ironică, ludică, în orice caz literar, fără a mai arunca psihoterapeuţi, bătrânei, cifre şi biserică laolaltă. Nu în ultimul rând, vorbim de căsătorie de parcă ea s-ar substitui ca prezenţă celor doi care o compun, lucru inadecvat câtă vreme eu cred în individ şi alăturarea acestuia cu alt individ, cu tot cu creativitate, eros, simpatie şi compasiune. Cred eu că asta vă duce pănă la a deveni acei bătrânei, si nu apriga iubire, care vrând-nevrând, se transformă în altceva sub eroziunea timpului. De aceea, aş lasa-o mai moale cu căsnicia şi aş vorbi mai degrabă de completare, sub orice formă ar fi ea.

    • Vlad Mixich Vlad Mixich spune:

      Sunt de acord cu ceea ce ati scris dar ma intreb daca nu cumva “casnicie” e unul dintre sinonimele pentru “completare”?

      • Mircea spune:

        Căsnicia ca o formă de completare a două fiinţe, da, este o definiţie validă. Unii ar numi-o forma supremă de completare, eu unul nu mă pronunt atât de categoric. Una din forme. Prietenia ar fi alta. De fapt, asta e singura mea pretenţie acum, să nu fim atât de categorici, să nu trasăm graniţe clare, pentru că asta e o formă de excludere a diversităţii. Ştiu că nemţii (mă rog, o parte din ei) tocmai înmormântează multikulti, ca să vezi paralelă, dar eu mai cred în diversitate.

        • Mircea spune:

          În alta ordine de idei, totuşi, casă de piatră şi completare până la capătul liniei! Un cârcotaş.

  16. Excelent articol. Uman, sincer, fara pretentia de a da lectii, asa cum incearca sa faca toti carcotasii care comenteaza apoi in raspar. In marea lor majoritate, oameni cu acel “comportament de masa indus cultural”, care prin agresivitatea lor nu fac decat sa incerce sa-si justifice in ochii lor propria atitudine care, undeva, in straturile mai adanci ale constiintei, nu le da pace.

    • Mircea spune:

      Paul, comentariile pe un blog, dincolo de cele care zeflemisesc doar de dragul de a stârni polemici neasumate ulterior, sunt binevenite, zic eu. Altfel, ele s-ar transforma într-un un şir lung şi anost de gratulaţii în stilul cărţilor de oaspeţi: drăguţe, dar futile. Ştiu, putem valida un articol doar prin adjective drăguţe, dar eu unul prefer comentariile care adaugă conţinut şi context unui articol. Cu riscul de a ingera şi etichetele nefondate şi prostiile defulate de unii.

  17. nelu spune:

    Imi place articolul! felicitari! Sunt casatorit de 9 ani, si cred in aceasta institutie. Siguranta, incredere, bucurie, tristete, dragoste, toate impreuna la bine si la greu. Este fantastic! Nu mai vorbesc de copii, ca o realizare si un cadou care l-am primit, impreuna! Suntem fericiti!

    Casatoria este un lucru foarte frumos pentru cei care cred in ea si ii respecta regulile, asa cum le-a lasat “Cel” ce a instituit-o. Pentru ceilalti, inteleg, este un chin, plictiseala, puscarie, resemnare, detest, ridicol, nebunie……

    • Mircea spune:

      Lui Nelu: vorbesti de casnicie de parca ai vorbi de un volvo xc60… siguranta, incredere, bucurie… cand veti inceta sa puneti etichete si sa acceptati ca o fi ok casatoria, dar ca nu e singura modalitate de a fi impreuna, de a coexista la bine si la greu? Noi si ceilalti. Din nou…

  18. Cali spune:

    M-am impiedicat din greseala de articolul tau.
    Pare desprins dintr-un film slow-motion, un scenariu dezvoltat la rece. Emotiile sunt reale, stiu pentru ca am fost si eu acolo, nu in genunchi, ci in doua picioare mandru de mine si de ceea am infaptuit. “un pas mare pentru mine, un pas mare pentru noi !”
    Dar daca tot ce zici mai sus ar fi detalii luate la cald totul se transforma in penibil. Eu as putea sa zic doar: “A fost un vis!”. Nu-mi cere detalii ca nu as putea sa dau asa ceva.
    Cu intarziere va zic si eu “Casa de Piatra” si sa aveti parte de o familie fericita si NUMEROASA :)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vlad Mixich


Vlad Mixich

Vlad Mixich este jurnalist la Hotnews.ro si corespondent al Deutsche Welle in Romania. Mai scrie pentru Gazeta de Sud si ocazional pentru Esquire si Dilema. Are o licenta in Medici... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)