Home » Societate/Life » Citesti:

Violul de la Vaslui – simptom al proastei aplicări a legislatiei europene în România

Adela Dumbravan iulie 31, 2015 Societate/Life
30 comentarii 2,694 Vizualizari

Cazul violului de la Vaslui a acaparat atenţia opiniei publice şi a dat naştere la reacţii pe cât de diverse, pe atât de surprinzătoare. De la propuneri extreme – precum „soluţia semi-finală”  de castrare chimică a violatorilor – până la grupuri ad-hoc de sprijin a acestora, dar şi mobilizări de amploare ale publicului şi societăţii civile, din dorinţa de a trage un semnal de alarmă asupra gravităţii situaţiei. Celor cu putere de decizie, inclusiv ministrului justiţiei, li se cere să reacţioneze şi chiar sunt ameninţaţi să facă ceva, însă din păcate soluţia magică întârzie să apară. Şi, ca într-un bestseller de literatură motivaţională, vor afla cu stupoare că soluţia se află chiar sub ochii şi în mâinile lor.

Jurist fiind, încep cu identificarea problemei. O elevă este victima unei infracţiuni de viol în formă agravată. Stop. Victima unei infracţiuni. Aici e cheia.

În mod tradiţional, victimele nu au fost considerate decât elemente accesorii în procedurile penale din România şi din alte state membre ale Uniunii Europene, unde accentul se punea cu preponderenţă pe făptuitor şi pe drepturile procesuale ale acestuia. Victimele erau audiate ca martori, însă nimic mai mult. În ultima vreme însă, discursul la nivel european se concentrează (şi) pe protecţia drepturilor victimelor. România, ca stat membru al Uniunii Europene, s-a angajat să protejeze victimele infracţiunilor şi să stabilească standarde minime în acest sens, prin Directiva 2012/29/UE, denumită pe scurt Directiva victimelor. Această directivă stabileşte norme minime de protecţie a victimelor infracţiunilor, norme pe care fiecare stat membru e obligat să le transpună în dreptul intern şi să se asigure că acestea sunt puse în aplicare în mod eficient. Este instrumentul juridic care putea să prevină situaţii extreme precum cea din Vaslui, aflându-se la îndemâna statului român încă din 2012. Cu toate acestea, până în prezent acesta nu a considerat necesară prioritizarea unei transpuneri corecte şi eficiente a acestuia, deşi termenul limită stabilit de Uniunea Europeană pentru finalizarea transpunerii Directivei victimelor este foarte curând, pe 16 noiembrie 2015.

În răspunsul său la scrisoarea deschisă adresată acestuia de un grup de ONG-uri, Ministerul Justiţiei se laudă că, la nivel legislativ, majoritatea prevederilor Directivei se regăsesc în Noul Cod de Procedură Penală şi în Legea nr. 211/2004. În practică însă stăm prost: acestea nu funcţionează şi nu îşi ating scopul, în special în ceea ce priveşte serviciile de asistenţă juridică, psihologică şi medicală care ar trebui să fie puse la dispoziţia victimelor, fapt probat de victimele infracţiunilor şi de reprezentanţii acestora, precum şi de ONG-urile care se confruntă cu aceste cazuri. De altfel, România nu stă deloc bine la capitolul transpunerii directivelor europene, aflându-ne pe penultimul loc în UE la numărul de directive europene care au fost corect transpuse în dreptul intern.

Dacă această Directivă ar fi fost corect pusă în aplicare în România, situaţii de genul celei din Vaslui ar fi putut fi evitate. Dacă, conform Directivei, victima ar fi avut acces la un serviciu de sprijinire a victimelor gratuit, confidenţial, adecvat nevoilor acesteia, precum şi la o evaluare individuală pentru identificarea nevoilor sale de protecţie, s-ar fi evitat situaţia de victimizare repetată, intimidare şi ameninţare în care se află momentan fata din Vaslui.

Dacă dreptul la protecţia vieţii private a victimei ar fi fost corect implementat, ar fi fost posibilă împiedicarea difuzării publice a unor informaţii care să ducă la identificarea victimei. Statul ar fi putut încuraja mass-media, în considerarea prevederilor Directivei, ca prin măsuri de auto-reglementare să fie protejate datele cu caracter personal ale victimei.

Dacă statul român ar fi transpus corect Directiva, care prevede sensibilizarea publicului larg cu privire la drepturile victimelor şi situaţia lor vulnerabilă, numărul celor care o învinovăţesc pe fată ar fi fost poate mai mic şi, în consecinţă, situaţia emoţională a victimei şi a apropiaţilor acesteia ar fi fost mai stabilă.

Şi exemplele pot continua…

În realitate, cazul de la Vaslui e doar un simptom al adevăratei probleme: o societate care, deşi se victimizează permanent, e reticentă şi incapabilă să asculte şi să sprijine victimele, într-un stat care nu oferă un cadru juridic funcţional victimelor infracţiunilor, pentru a le ajuta să depăşească trauma la care acestea au fost supuse. Lipsa unor servicii eficiente de sprijinire a victimelor e o problemă reală care ar trebui să-şi găsească un loc mai însemnat pe agenda autorităţilor din România. Aceasta mai ales în condiţiile în care, conform celor mai recente date Eurostat, România înregistrează cea mai mare rată de creştere a numărului infracţiunilor din UE – peste 300.000 de infracţiuni înregistrate în 2012, cu 19% mai mult faţă de 2011.

Guvernul român are acum o oportunitate importantă de a schimba modul cum victimele sunt tratate în România. Este absolut necesară transpunerea cât mai rapidă, corectă şi într-un mod cât mai eficient a Directivei victimelor, pentru a evita repetarea unor noi cazuri dramatice de genul celui din Vaslui, nu doar pentru victimele infracţiunilor de viol, ci pentru victimele tuturor infracţiunilor. În acest sens, este necesară înfiinţarea unui centru naţional de sprijinire a victimelor care să conceapă o strategie pe termen lung pentru protecţia drepturilor victimelor, strategie care să fie pusă în practică prin intermediul unei reţele de birouri locale capabile să asiste victimele, în parteneriat cu inspectoratele de poliţie şi serviciile de asistenţă socială locale.

Articol aparut pe site-ul Europuls.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "30 comments" on this Article:

  1. Harald spune:

    Exact asta lipsește în România, o nouă agenție națională cu filiale în fiecare județ, cu directorii numiți politic și cu angajări pe bază de șpăgi și relații de rudenie.

    Consilierea psihologică necesită ședințe cu un psiholog, nu un ”centru național de sprijinire a victimelor”, că România nu se află în război. Iar protejarea identității victimei trebuie să se ocupe instituțiile deja existente care ajung în contact cu victima: poliția, parchetul, instanțele etc.

    Separat de asta, într-o situație de genul celei de la Văleni protejarea identității victimei e egală cu zero, atât timp cât cel puțin unii dintre făptași o cunoșteau și tot satul știe oricum ce s-a întâmplat. Majoritatea violurilor se încadrează în acest tipar, făptașul și victima se cunosc dinainte (75% din cazuri, după unele statistici). Protejarea identității victimei are sens în cazuri cu autor necunoscut sau în cazul când victima nu este cunoscută făptașilor.

    Oricum, pretextul pentru a înființa o nouă agenție națională e cât se poate de bun și guvernul n-ar trebui să-l rateze :P

    • panait m. spune:

      10.276 este rezultatul afisat pe portalul instantelor de judecata, la tastarea “violul”.
      Adica, 0,1 % din populatia feminina a Ro, de 9.764.011. Cum intuiesc ca violul asupra categoriei mai mare de 45 ani este undeva de 25 %, categoria de femei “violabile” este undeva la 3.000.000. Ceea ce face ca procentul sa fie de 0,5 % .Restul pot trai linistite ! Statul slab si minimal va veghea pentru linistea lor.
      Ce ne facem cu procentul de barbati predispusi violentei, deoarece noi romanii avem traditie, si nici nu ne dezbaram de violenta, brutalitate, oroare . Orice facem, poarta marca evului mediu din noi, al pulsiunilor nestapanite, a lipsei de civilizatie si a maturizarii , a autocontrolului .
      Nici furatul din buzunare (cu 2 deste, ca sutii) nu mai exista; exista datul in cap, datul cu capul de bordura, sau trecutul cu masina peste victima (vezi cazul Placinta). Nu mai conteaza instructia, nu mai conteaza educatia, totul, chiar si satisfactia se obtine prin sangele si durerea celuilalt, a victimei.
      Deja violul de unul singur, ori e exotism, ori e plictiseala. Nici in 2 sau 3 nu e mare scofala. In 4 se joaca bridge, asa ca in 7 (pitici) e mai hazliu, nu ?

      Cu siguranta ca dvs. aveti treaba cu oamenii ce pot ocupa aceste posturi, avand in vedere cealalata meteahna a noastra : “coruptia”.
      Lasati redactorul articolului sa mai scoata si urmarea acestui articol si vom discerne cum trebuie sa filtram oamenii, sau cum trebuie sa ii pedepsim. Probabil condamanrea coruptilor, la alt loc de munca, urmand sa primeasca 50 % din venituri, va fi o solutie. Alta solutie poate fi regimul semideschis, urmand sa curete soselele, sa construiasca, sa dezapezeasca, … etc.

      • Harald spune:

        Stimate domn, dacă mai înființezi o agenție națională ”de sprijinire a victimelor”, asta nu va scădea numărul de violuri. Dar dacă mai extinzi mult prevederile legale referitoare la infracțiunea de viol se poate ajunge și la 100 de milioane de procese pentru ”viol”, adică fiecare femeie din RO să fie ”violată” de vreo 10 ori în decursul vieții.

        În asta constă abordarea prostească a problemei. Nu e nevoie de legi în plus și nu e nevoie de instituții în plus. E nevoie de educație, atât pentru a reduce numărul violurilor autentice comise de bărbați, cât și pentru a trasa niște limite clare ale comportamentului decent la femei. Altfel se ajunge ca în Anglia, așa cum am explicat deja într-un comentariu la un alt articol.

        Încearcă să înțelegi că multe din articolele astea sunt scrise de oameni cărora puțin le pasă de problema în sine, dar se folosesc de pretext pentru a-și construi o carieră bazată pe vorbe. După 5-10 articole ca astea, se găsește repede un partid socialist care să ia autorul sub aripa lui și să-i ofere o carieră. La asta te-ai gândit? :)

        • panait m. spune:

          Stimate domn, rolul agentiilor sete de monitorizare completa si indeaproape a tuturor faptelor ce se petrec intr-un anumit areal.
          Cum va spuneam, aveti frustarile legate de persoanele coruptibile si complexe legate de buget.
          De 70 ani educatia (si pe acest palier), a dat chix. Nu educatia, ci emanciparea si culturalizarea oamneilor este esenta. Oricum, as fi ramas surprins sa constat ca daca existau progrese educationale in acest domeniu, progresul era facut in tara celor ce arunca cutii de bere din mers, chistoace si hartii pe jos (de scuipatul “jmechereste”, nici nu mai vorbesc), … sau in tara celor care isi baga …ceva in plin aeroport din Roma, ori pe Kaerstnerstrasse din Viena decretaeaza ca in .. aia a lui, ii cere lu’ tac’su 10.000 euro pana seara,ca sa isi ia un Rolex de … cat.
          Eductia (si mai precis instructia si civilizatia – in varianta franceza / “kultura” – in varianta germana), este un proces indelung si care necesita si el bani, daca nu cumva avem de a face cu un popor minune cu 100 % autodidacti. Fiti serios stimate domn, acolo unde educatia a dat gres doar frica mai pazeste bostanaria – dupa o prealabila monitorizare prin agentii .

          PS Pauperizarea vietii, saracia, puturosenia, lipsa de drumuri, lipsa de interes in cunoastere, nementinerea unui standard de tehnicizare a populatiei, sanatatea dentara si igiena buncala (Domane! ce le put gurile la romani), sunt elemente prealabile educatiei, si fara de care nu poti sa spui ca un popor este educat .
          PPS 1 Cati romani, chiar la receptii simandicoase, ati vazut ca au parul la spate bine conturat ? (adica nu exista par pe ceafa) . Si cati au unghiile conturate?
          PPS 2 As intreba Biserica Ortodoxa cum a contribuit la formarea morala si educarea poporului roman, iar daca nu, ce planuri are pe viitor. Sa fim seriosi, i materie de retrocedare, dincolo de marile tunuri de maxim 40000 ha., BOR este posesoarea celor mai intinse paduri, fanete, terenuri arabile, si intravilane. Si ce da in schimb? Femeile in stanga acoperite cu basma si cu supunere oarba fata de barbat? Morala, acolo unde educatia nu patrunde, sau nu poate patrunde,se face prin factorii civilizatori. Poate, sau a putut fi BOR un factor civilizator?Si daca da, ce a facut in ultimii 25 ani (fiindca intre45′ si 90′ au cam avut lumina stinsa – nunti, botezuri, taiat de mot,…).Oricum, dragul meu domn, educarea este un proces costisitor – care inteleg ca nu va mai intereseaza . Dar ca sa mergi in siguranta cu masina si sa stii ca nu iti vine o piatra (“in joaca, ca sutele de victime ale pietrelor in geamurile vagoanelor SNCFR”), in parbriz, trebuie sa ai un popor care sa realizeze faptele,urmarile lor si pericolul.
          Pana atunci, agentiile sa isi faca treaba, iar organele de executare sa castreze super cocosii satului sau taurii comunali.

          Si ca sa fiu un pic rautacios la concluzia dvs. imbatabila “adică fiecare femeie din RO să fie ”violată” de vreo 10 ori în decursul vieții”, vedeti ca violul, nu se exercita numai asupra femeilor (doar de ceva vreme);asa ca, daca veti tranzita aceasta tara necivilizata, dar europeana, si cu pretentii, riscati muuult sa depuneti o planger. Serios!
          Pentru seriozitate schimbuui de idei, sa stiti ca educatia este doar unul din cei 11 factori care pot concura la scaderea infractionalitatii (si in domeniul obtinerii satisfactiei sexuale, briln violenta = brutalitate in acest caz). Unul interesant ar fi desolidarizarea consatenilor (autor articol:” grupuri ad-hoc de sprijin a acestora”)fata de astfel de fapte (“poate va violam noi dracului pe toti, de nu veti mai intra aici in sat, nici in 1000 de ani”- nu stiu ce era cel care amenita jurnalistii). Nu educarea metodelor de viol este succesul, ci infrangerea, reprimarea pulsiunilor, a violentei (in fapt a brutatlitatii). Si aici autoarea a suprins (fara a dezvolta, insa) aspectul.

      • Arlekin spune:

        NU exista femeie romanca neviolata, neagresata, fara sechele de conotatie sexuala…
        Toti copiii au fost sodomizati si batuti, indifferent de nivelul social…
        Dupa 23 VIII 1944 Opincile au acaparat Puterile din tara si au UCIS traditia intelectuala, pe toti cei care aveau carte si parte pana atunci…
        Adevarata Romania a murit in gulagurile comuniste, diktatura imbratisata si promovata de clasa Opincarilor romani… in alianta cu Mahalalele oraselor romanesti…

        NU, nu exista COPIL sanatos in Romania!…

    • panait m. spune:

      si ca dovada ca orice intarziere, naste noi monstri, pe care ii doare in cot de frustarile dvs. vis-a-vis de personalul comisiilor :
      1.Vaslui: Un barbat acuzat ca ar fi violat o fata aflata in plasament maternal la sotia lui a fost arestat preventiv Magistrati ai Judecatoriei Vaslui au dispus vineri arestarea preventiva a unui barbat in varsta de 57 de ani, din comuna vasluiana Muntenii de Jos, acuzat ca ar fi abuzat sexual o fetita de 13 ani, pe care sotia sa o avea in plasament maternal, scrie Agerpres. Conform deciziei instantei, barbatul va sta in arest preventiv pentru urmatoarele 30 de zile.
      2. Un bărbat s-a fotografiat în timp ce-şi viola fetiţa de nici doi ani … suspectul M.A.L şi-a abuzat sexual fiica minoră în vârstă de 1 an şi 10 luni, ocazie cu care a realizat … .
      3. A violat in mod sistematic o minora timp de peste jumatate de an
      4. Bărbat de 60 de ani din Târgu Mureş, reţinut pentru pedofilie, trafic de … de 60 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori
      5. Casa ororilor din Iasi unde un barbat de 67 de ani viola doua fetite de 5 si 6 ani. Mama fetelor era si ea pozata goala de el

      Hazliu? Sau interesant ?

      • Harald spune:

        Nu e nicio frustrare în privința ”comisiilor”, din partea mea n-au decât să lucreze toți ”la stat” în țara aia. Nu mai plătesc de ani buni taxe și impozite în România, deci îmi e perfect egal câte ”comitete și comiții” se înffințează pe bani publici.

        Dar asta e analiza ta asupra situației, că acele cazuri enumerate de tine n-ar fi apărut dacă ar fi existat ”comisii”?

    • Grammaticus spune:

      Harald, ma mir de d-voastra. Si-asa tot “satul o cunostea” …Asta e argument???

      • Harald spune:

        Dar faptul că ea decide să apară la televizor este argument?

        Ce-ar fi să terminăm cu obsesia asta de a face binele cu forța? Vrei să protejezi identitatea unei persoane care face tot ce e posibil să o știe toată lumea?

        Între persoane care se cunosc, violul e un joc de putere, n-are mai nimic de-a face cu plăcerea sexuală. În perioada premergătoare, ea se comportă ca și cum ar da mereu unui câine cu o nuia peste bot și până la urmă câinele se repede la ea și o mușcă. După care vin talibanii: ”hai să omorâm câinele!”. Dar pe vremea când ea plesnea cânele cu nuiaua peste bot nu i-a spus nimeni să termine și să lase câinele în pace.

        Când a urcat în mașina tipului respectiv, prentru ea nu a fost decât o ocazie foarte bună de a-și mai exersa un pic plesniturile cu nuia peste botul câinelui. De-aia inclusiv femeile din sat o blamează pe ea. Și orice părinte sănătos la cap își educa fetele astfel încât să refuze astfel de invitații. Mai puțin mamele care apreciază asta cu inconștiență: ”lasă, foarte bine face că joacă bărbații pe degete”. Astfel de mame ai întâlnit?

        • paraschiv malvulescu spune:

          OK! Si pe ceilalti 6 de ce i-a mai chemat? Pierduse la poker, si avea boala pe ei, dorind “sa o ia si aia peste bot”? Haida de! Logica de taranus crescut intre blocuri (vorba lu’ Base). Da’ taratul pe la notar / mediator, cum o fi fost?

          • Harald spune:

            În perioada când câinele tot lua (dpdv psihologic) nuiele peste bot, modul lui de a se consola era o presupusă promiscuitate a viitoarei victime. De-aia i-a chemat și pe ceilalți 6, tocmai pentru a-și confirma promiscuitatea victimei. Adică în mintea lui respectiva nu era una cu care el să dorească să-și crească copiii, ci una care provoca pe oricine și era disponibilă pentru oricine. Așa că a pus asta în practică, în acele câteva ore ea a fost disponibilă pentru oricine a dorit el.

            Însă asta depășește capacitatea de înțelegere a cuiva preocupat să atace persoana interlocutorului și nu să înțeleagă fenomenul. De aceea, indiferent ce le-ai face celor 7, astfel de evenimente se vor repeta în zona respectivă. Tocmai pentru că explicațiile acelor evenimente depășesc capacitatea de înțelegere a celor care se ocupă de ele. Present company included :)

            • tavistock inst. spune:

              Daca ar exista o explicatie (?), ar exista si o logica, un plan construit, … premeditare.
              Ma tem ca aici sunt numai instincte. Animalice. Ce vor fi reprimate. In toata zona. Incet si sigur. Nimeni nu va mai sti ce bea, ce mananca si cu ce spala pe dinti. Keep cool, altii au progrese imense in acest sens.

              PS Pleznesc de curiozitate sa imi “explice” cineva mecanismul, adica ce au avut in cap (explicatia), prin care 6+1 insi au tabarat pe o fata si au posedat-o de mai mute ori, mai multe ore, in toate pozitiile posibile. Hai sa zici ca prima data erau in calduri, amice, dar dupa I-a tura? Crezi ca daca nu se stiau protejati, si daca ar fi existat o sanctiune de genul “adio barbatie”, s-ar mai fi dedat la astfel de bestialitati? Si daca au avut o explicatie, de ce nu i-au explicat si ei. Dupa; ca doar au toti figuri de baieti civilizati .Nici macar instinctul de a domina nu poate “explica” tabararea in haita, brutatlitatea, sangele … si inevitabil greata ca acesti indivizi exista .
              Fii serios tinere, au fost dresati ei tigri, maimute, elefanti, lei … pana si soparle. Dresorul si metoda de dresare ne lipseste – in legislatie, iar dupa cateva lui, sa mai aiba ei testosteron in ei, care sa umble anaoda prin corp, si impotriva firii.

            • Harald spune:

              @ tavistock inst. – ”pleznești” degeaba de curiozitate, ”tinere”. Când ai să înveți să-ți tratezi fără condescendență interlocutorul, o să poți participa la un dialog civilizat. Până atunci … la revedere, drum bun!

  2. Niklaus spune:

    Si de fapt, este vorba de :
    I. modul in care este perceputa femeia in societatile noastre (rurala si oraseneasca), in cazul violului.
    Si aici nu vreau sa fiu malitios, insa cititi interviurile cu “femeile satului”, despre victima violului. Nici nu iti vine sa crezi ca sunt consatence, ca sunt femei … .
    Nu am progresat nici un pas, de la mentalitatea ca femeia este un obiect de care te folosesti … pana la uzura. Dupa care il arunci. Este de inteles de ce legea este interpretata, printr-o gandire arhaica, retrograda .

    II. modul in care este perceputa proprietatea in ochii celor care aplica legea, in cazul celorlalte infractiuni. Si care inca nu s-au dezbarat de sintagma ocrotire a proprietatii .
    A calculat cineva cati din posesorii sentintelor penale si-au vazut banii – din latura civila (nu mai vorbesc de Voiculescu, …)

    • Grammaticus spune:

      Excelent si pertinent comentariu la un articol foarte bun.

    • Harald spune:

      @ Niklaus – spre deosebire de tine, “femeile satului” trăiesc în lumea reală a satului românesc, nu printre metrosexuali castrați psihologic, în centrul marilor orașe.

      În acea lume reală, fetele ”se duc” cu un tip care le place și nu ”se duc” nici moarte cu un tip care nu le place, pentru că știu foarte bine că se poate termina prost pentru ele. În urmă cu vreo 15 ani discutam cu o astfel de fată despre faptul că n-ar trebui să iasă cu un tip decât dacă e convinsă că e în siguranță în compania lui, atât în ce privește riscul de a fi agresată de el, cât și în ce privește riscul de a fi agresată de alții. Iar replica ei a fost ”crezi că o fată poate fi vreodată sigură la capitolul ăsta?”. Fata respectivă nu s-a căsătorit nici azi, are vreo 35 de ani și stă în continuare la părinți.

      • panait m. spune:

        Intr-o lume reala fiecare face ce vrea, fara sa deranjeze pe celalalt, deoarece toti isi controleaza pulsiunle, impulsurile, … etc. Nu prea am auzit de violuri pe plajele de nudisti din Vest .
        Ceea ce socheaza insa, este violenta/brutalitatea continua – de la actul sexual comis cu violenta, intr-un intreg regiment (nu grup), pana la taratul victimei la mediator, ca sa isi retraga plangerea.

        Nu numai brutalitatea si numarul faptasilor, ci modul in care, constienti fiind de infrangerea normei de incriminare, cu sadism au mai stropit-o cu alcool, ca sa o mai aubeze “inca o tura”. In forta, in sange.
        Ati vazut nemernicii cum decretau ca ii va viola pe toti care filmau si ca nu vor mai primi in comuna lor pe nici unul? Pai astia traiesc intr-o comuna care depinde 80 % de bugetul altor zone. Unde era Primarul in orele acelea de dezamt public televizat? Unde era Politia comunala ce ii era subordonata? Astia mai vor bani de la restul tarii?

        • Harald spune:

          Povești de adormit copiii. În lumea reală, omul comite o faptă în funcție de ceea ce obține prin asta, nu în funcție de ceea ce pățește dacă e prins. Și dacă ceea ce obține el e satisfacție psihică, nimeni și nimic nu-l poate opri. De aceea își bat nevestele, de aceea își dau cu topoarele în cap, de aceea recurg la violuri, pentru satisfacția psihică pe care o obțin. De aceea singura soluție e educația, pentru a avea la maturitate indivizi care să-și obțină altfel satisfacția psihică.

          Poliția și primarul nu pot păzi nici pe toți violatorii din sat, nici pe toate acele ”bimbo” din sat care îi provoacă. Ultimul călău britanic, după ce a spânzurat în decursul carierei sute de oameni, a scris o carte a cărei concluzie era că pedeapsa cu moartea nu folosește la nimic. Spre deosebire de tine, el chiar a omorât sute de oameni cu mâna lui, în numele legii. Dar asta nu a făcut decât să-l convingă că putea să omoare și zeci de mii, ar fi fost la fel de inutil.

      • iosiP spune:

        @Harald,

        Dumneavoastra chiar nu vedeti nicio diferenta intre “hai sa te duc acasa cu masina” si “hai sa te regulez pana la lesin, impreuna cu alti sase prieteni”? Adica, a fost doar o problema de comunicare?

        • Harald spune:

          @ iosiP – nu a fost o problemă de comunicare, a fost un joc de putere. Vedeți mai sus comentariul de la 12:27.

          A fost ca și cum un șmecheraș de cartier l-ar provoca mereu pe un boxer de categorie grea. Dacă șmecherașul de cartier e sănătos la cap, nu urcă nici mort în mașina boxerului de categorie grea, oricât de amabil pare cel din urmă la un moment dat. Dar dacă șmecherașul de cartier nu e sănătos la cap și chiar crede că poate ridiculiza boxerul (care are multă forță, dar nu și multă minte) atunci boxerul o să-și mai cheme 6 prieteni și or să-l folosească pe șmecheraș pe post de minge de fotbal. Cam asta-i.

          • iosiP spune:

            @Harald,

            Aveti (poate) dreptate: eu unul gandesc precum un calculator si nu am habar de psihologie.
            Problema este ca jocul EI de putere se inscrie in limitele legii pe cand jocul LOR incalca legea. Asadar, pana la schimbarea legii astfel incat sa incrimineze tentatia sexuala ea este victima iar ei sunt faptuitori!

            De curiozitate insa: daca merg intr-o discoteca unde fatucile sunt semi-nude am dreptul sa abuzez de ele, pe motiv ca “si-au cautat-o”? Atunci propun sa organizam violuri in masa la diferite posturi TV – stiti dumneavoastra, cele cu Bingo Tits & Ass :P

  3. AndreiV spune:

    “Dacă statul român ar fi transpus corect Directiva (…)sensibilizarea publicului larg cu privire la (…) numărul celor care o învinovăţesc pe fată ar fi fost poate mai mic” – ‘poate’, pentru ca educatia se face prin lege mai nou, daca am face un cod al victimelor am fi pe locul 1 in UE in topul Suport emotional (daca nu exista ar trebui creat, ne-am disputa ultimul loc cu Bulgaria).
    Desi se vehicula numele ei, daca nu accepta sa apara la maruta, ramanea ‘ingognito’ numele se uita repede, chiar al cunostiintelor proprii, nu mai zic de al unei tipe dintr-un ziar de mana a doua… Eu unul nu imi aduc aminte cum o cheama dar as recunoaste-o! Si orice directiva, regulament, constitutiune imperiala ar mai intra in vigoare tot de discernamantul ei a depins sa isi puna casca in ureche si sa intre ‘LIVE’.
    Fiind juristi, credem ca le facem pe toate cu legea dar chiar daca am avea in legile CNA sanctiuni uriesesti, tot ea cu manuta ei a semnat acceptul de a aparea pe post, ca doar nu a fost abuzata de ‘jurnalisti’!
    Daca a aceptat sa intre pe post atunci i-a trecut, daca nu a avut discernamant nici ca-l va avea vreodata, nu se considera victima…

  4. iosiP spune:

    De fapt, este vorba de cretinismul justitiei romanesti, care pune victima pe ultimul plan in scopurile declarate ale actului de justitie. Nu exista “pericol social”? Pai da-i cu suspendare, ce daca victima a ramas paralizata! Nu a fost “cu intentie”? Pai trimite agresorul acasa cu o amenda, ca victima se repara singura!
    Stiu, se pot intenta procese civile si se pot cere despagubiri… pai va urez succesuri atunci cand faptuitorul este sotia unui senator sau copilul unui avocat cunoscut.

    P.S. Angajarea unor “baieti de bine” din Ukraina va costa mai ieftin decat un proces iar daca dumneavoastra ati ramas fara un picior macar stiti sigur ca vita care a urcat cu gipanul pe trotuar ramane fara ambele!

    • Harald spune:

      @ iosiP – nu suntem noi prea des de-acord, dar în privința justiției românești suntem :P

      Justiția este cea care stabilește statutul victimei și atitudinea societății față de ea. Iar când ”armăsarii” din Văleni umblă liberi prin sat și sfidează cu nonșalanță victima și ziariștii, justiția e prima responsabilă.

      • AndreiV spune:

        Sfideaza ziaristii?! Dar ziaristii ce fac? Nu cumva dau cu batul peste botul cainelui? Ce ne alegem noi cu mediatizarea lor? Picanterii pentru… Prin secolul XVI, in satele romanesti exista o pedeapsa “darea prin targ/darea prin ulita” si s-a renuntat la ea. Exista si recomandari ale UE care put atentie pe protejarea imaginii celor anchetati… sa nu fie filmati cu catuse samd, ma intreb de ce autoarea nu a facut nici-o precizare in acest sens. Inteleg daca Ponta trebuie sa intre neaparat pe usa din fata a DNA dar Gorghiu si Blaga pot intra prin spate, ca Ponta e un plagiator galactic si ma opresc aici. Dar aia, “armasarii” oare nu sunt la pamant cu moralul?! Daca intradevar se dovedeste a fi viol dupe exigentele legii, vor face puscarie iar daca nu vor fi angelizati in presa? Asta nu! Iar cu protectia victimei, un politist intr-un Logan in fata locuintei ei e suficient. Repet, daca sunt vinovati oricum sunt la pamant cu moralul. Ideea e ca nu exista un “common sense” a priori, daca nu a fost cineva acolo mai bine sa lase justitia cu ale ei. Victima poate sa fie facut mult mai “victima” decat este daca ziaristii isi dau cu parerea. Mediatizarea oricum nu va scadea numarul violatorilor, ii va face mai precauti. Vom avea un Cioaca si pentru aceasta infractiune…

      • iosiP spune:

        @Harald,

        Am spus – si repet – daca sotia mea ar fi nevoita sa suporte ce a suportat fata aceea ultimul lucru pe care l-ar vedea agresorii ar fi propriile organe sexuale indesate in propria lor gura!.

        Iar despre reactia “statului de drept” m-ar durea drept la basca, ca doar el m-a crescut sa fiu ceea ce sunt incalcandu-si “contractul social” (etic, moral etc.).

        • Harald spune:

          @ iosiP – am să vă spun un secret: soției dvs.nu i s-ar putea întâmpla așa ceva. Dacă ar fi avut comportamentul și mentalitatea acelei ”bimbo”, n-ar fi devenit în veci soția dvs.

          Știu că așa e corect politic, să pretindem că femeile sunt un fel de sfinte și că orice le este permis, însă dacă o să mergeți prin acele sate și o să vedeți cum se comportă unele dintre puștoaice, o să fiți surprins că nu există și mai multe violuri acolo. Din acea zonă (Vaslui-Roman) se recrutează o mare parte a prostituatelor pe care le puteți găsi în Grecia, Cipru și vestul Europei, iar asta nu fără motiv.

    • RazvanM spune:

      De fapt asta-i o problema a noastra: simtim ca sistemul face prea putin pentru a impune propriile reguli impotriva oamenilor care au legatura cu sistemul. Nu m-ar mira ca solutia cu facutul dreptatii cu mainile proprii sa inceapa a fi tot mai utilizata de romani.
      A doua problema este nu neaparat ca niste jurnalisti jegosi profita de victima, cat ca pot sa profite fara prea multe piedici din partea sistemului.
      A treia problema este ca magistratilor care au comis porcaria li s-a permis sa fuga in alte posturi caldute, fara a fi trasi la raspundere rapid pentru ce au facut (eu cred ca vorbim de niste spagi enorme date/primite).

  5. Jianu spune:

    “…este necesară înfiinţarea unui centru naţional de sprijinire a victimelor care să conceapă o strategie pe termen lung pentru protecţia drepturilor victimelor…blah..blah…blah…”

    Tinand cont ca majoritatea victimelor se afla in zona Moldovei si in special in judetul Vaslui, singura solutie este sa se actioneze direct la cauza. Iar cauza este lipsa de educatie.

    In cazul celor 7 violatori din Vaslui toata lumea a pornit de la premisa ca acei tineri stiu ce inseamna “viol” si stiu ca este o infractiune pedepsita cu inchisoare.
    Total gresit!

    In mintea lor ceea ce s-a intamplat a fost un act sexual consimtit.
    Violul probabil ca este atunci cand victima este si batuta si/sau omorata. Ori ei au adus victima acasa cu masina. Iar conform raportului medico-legal nu au existat urme de violenta pe corpul victimei. Si nici macar de amenintari cu cutitul sau altceva nu s-a pomenit.

    Iar reactia nonsalanta a satenilor, atat barbati cat si femei, este inca o dovada ca in acea zona a tarii “violul” inseamna altceva decat ce inseamna pentru lumea civilizata.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Adela Dumbravan


Adela Dumbravan

este expert în drepturile omului, având un interes major în drept european şi drept internațional public, în prevenirea conflictelor, precum și în participarea societății... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)