12,5 milioane de locuitori și-au schimbat domiciliul în anii 1990-2024. De unde și unde au plecat

O schimbare de domiciliu este un eveniment cu multe implicații pentru individ, pentru familie (gospodărie), pentru numărul populației pe localități, județe, regiuni de dezvoltare. Articolul de mai jos este dedicat schimbărilor survenite în România în migrația internă a populației după anul 1989 în contextul noilor realități politice, economice și sociale. Acest fenomen demografic are două fațete: migrația cu schimbare de domiciliu și migrația cu schimbare a reședinței obișnuite (localitatea diferită de domiciliu unde locuiește în mod obișnuit o persoană, unde are locul de muncă în general). În acest articol este prezentată migrația cu schimbare de domiciliu. Am dorit să identific și să explic factorii diferiți care pot duce la părăsirea unei localități în favoarea alteia, în măsura datelor și informațiilor disponibile. Anchete specializate asupra schimbărilor de domiciliu ar putea oferi mai multe elemente de natură explicativă la un fenomen demografic  complex în decizie și implicații. 

Introducere • Tabloul general • Structura pe sexe și vârste a migranților • Soldul migrației (migrația netă) • Dezvoltare economică regională și migrația cu schimbare de domiciliu • Nivelul de educație și migrația • Comparațiile internaționale •  Referințe  • Anexă

Introducere

Este bine să fie precizată de la început definiția Institutului  Național de Statistică  (INS) a indicatorului plecați cu domiciliu:   „ … persoanele care într-un anumit interval de timp și-au schimbat domiciliul din localitate, plecând în altă localitate”. Se mai precizează că „Începând cu anul 1992, sunt cuprinse și schimbările de domiciliu dintr-un sector în altul al Municipiului București. Nu sunt incluse schimbările de domiciliu în cadrul aceleiași localități, de pe o stradă pe alta, sau dintr-un sat în altul, în cadrul aceleiași comune” [1].   

Plecările cu schimbare de domiciliu în România sunt cele ale populației care are domiciliul permanent înscris în documentul de identitate în România și locuiește în mod obișnuit (au reședința) în România. Pot fi și schimbări de domiciliu în România ale locuitorilor care au reședința în alte țări și în acest timp își schimbă domiciliul pe care îl au în România în altă localitate din România.

Populația având domiciliul și reședința în țară, populația rezidentă,  a fost la 1 ianuarie 2025 de 19036031 locuitori (date INS). Întreaga populație cu domiciliu în România era la aceeași dată de 21739373 locuitori. Diferența dintre cele două populații este de 2,7 milioane  locuitori și reprezintă populație cu domiciliu în România dar care locuiește în mod obișnuit, are reședința obișnuită, în alte țări. Această cifră este contestată în unele circumstanțe, fiind considerată mică,  dar este cea oficială a Institutului Național de Statistică. Migrația cu schimbare de domiciliu are deci loc în populația cu domiciliu și reședința în țară, reședința fiind cel mai frecvent la adresa domiciliul dar poate fi și în alte localități decât domiciliul, cazul multor zeci de mii de locuitori cu domiciliu în provincie și reședința în București. Se adaugă, locuitorii care au reședința în alte țări și în acest timp își schimbă domiciliul pe care îl au în România în altă localitate din România.

Cifra de 12,5 milioane de locuitori care și-au schimbat domiciliul în anii 1990-2024 este una mare dar se referă la 25 de ani, media anuală la nivelul celor 42 de unități teritoriale fiind de 11800 locuitori.

Tabloul general

Tabloul general al schimbărilor de domiciliu în anii 1990-2024 este cel din figura 1. După explozia din mediul rural în anul 1990 fluxurile în cele două medii s-au calmat și nu diferă radical ca dimensiune iar dezvoltările ulterioare sunt similare. Vor fi folosiți termenii de plecați și sosiți. Plecații din mediul urban s-au impus ca număr după anul 1997 și au o superioritate moderată dar fermă și tendință continuă de creștere dar moderată.  În mediul rural modesta creștere s-a instalat după anul 2005.  Se pot observa recrudescența din anul 2010, în ambele medii, și reculul din anii Pandemiei, în zonele A și B. Creșterea consistentă a numărului de plecări în anul 2010 a survenit în contextul crizei financiare 2008-2010 care a dus, printre altele, la măsuri dure de austeritate,  îndeosebi  la tăierea  salariilor cu 25% în sectorul bugetar și majorarea TVA de la 19% la 24%.  Șomajul nu putea rămâne indiferent la măsuri atât de radicale și brutale.

Examinând tendința ascendentă bine conturată a curbelor din figura 1 se poate afirma că există în ambele medii factori de continuare a ascensiunii numărului de migranți dar nu putem ști numai cu datele din figură care sunt fluxurile determinante ale creșterii: cel din urban în urban ori cel din urban în rural, respectiv, cel din rural în rural ori din rural în urban. Clarificările ne sunt aduse de suita de figuri 2A, 2B, 2C, 2C’ și 2D în care putem vedea direcțiile fluxurilor de plecați din cele două medii.

Din urban au fost în ascensiune ambele fluxuri, din urban în urban-figura 2A și din urban în rural-figura 2B. Ambele fluxuri au fost multă vreme viguroase cu schimbări doar după anul 2019. Fluxul urban-urban dă semne de incertitudine asupra viitorului, în timp ce fluxul urban-rural își accentuează brusc vigoarea în ultimii ani.  Chemarea ruralului este mai importantă decât cea a urbanului.

Dinamica din rural, în figurile 2C și 2D, pare diferită, cu creștere din rural în rural și progres minor din rural în urban după excepționala creștere din anul 1990. Avem aici un exemplu clar de modul în care o scară verticală cu valoare excepțională doar în primul an al seriei, 1990, estompează diferențierea dezvoltărilor din anii următori. Soluția este reconstruirea figurii 2C numai pentru anii 1995-2024. Este figura 2C’, în care apare clar diferențierea valorilor și alura progresivă a curbei  migrației din rural  în urban după anul 1990.

Structura pe sexe și vârste a migranților

În populația țării proporția femeilor și cea a bărbaților au avut după anul 1990 valori foarte apropiate și stabile, 51 și 49 la sură. În context, este util de știut că la 1 ianuarie 2025 în întreaga populație pe vârste a țării, cea rezidentă în țară și cea rezidentă în alte țări, proporția bărbaților este mai mare, în jur de 51 la sută, până la vârsta de 53 ani, vârstă de la care proporția femeilor o depășește pe cea a bărbaților. Din 100 de născuți 51 la sută sunt băieți și 49 la sută sunt fete. Superioritatea bărbaților se menține până la vârsta de 53 ani după care proporțiile se inversează. Supramortalitatea masculină este factorul determinant al schimbării. În populația de migranți cu schimbare de domiciliu situația este considerabil diferită. Iată în figura 3 cum au evoluat proporția femeilor și cea a bărbaților la locuitorii plecați din urban și din rural. Sunt particularități semnificative între medii și între bărbați și femei. Creșterea proporției femeilor s-a declanșat rapid după anul 1989 și în jurul anului 2000 a ajuns la 57-58 la sută la plecările din rural. S-a menținut la aceste valori ridicate până în anul 2019, Pandemia a împins proporția la 57 la sută și a urmat declin moderat. Toate mișcările ascendente au avut drept urmare declinul proporției bărbaților plecați din rural. Și în mediul urban a existat o evoluție ascendentă a proporției femeilor plecate dar la un nivel net inferior.

Ce factori pot explica migrația din rural mult mai importantă a femeilor decât a bărbaților?    A crescut în prima jumătate a anilor 1990 proporția femeilor plecate din ambele medii dar net superioară ca mărime a fost creșterea  la plecații din rural.  Era firesc dacă ținem cont de restricțiile dinainte de anul 1990 asupra schimbării domiciliului din rural în urban. Creșterile până la o anumită stabilizare s-au plasat în întregul deceniu 1990 la fluxul din rural în urban și doar până la mijlocul anilor 1990 în cazul fluxului urban-urban.  În cea mai mare parte a perioadei proporția femeilor a fost în jur de 57 la sută la plecările din rural și net inferioară, în jur de 42, la sută la bărbați.  

Masiva plecare a bărbaților în urban după anul 1989 a avut motivație economică dominantă, părăsirea unui mediu sărăcit de colectivizare și politici agricole nerealiste, fără dotare corespunzătoare cu echipamente,  mașini și utilaje agricole și fără perspective de schimbare în bine. Aceleași motive au determinat și părăsirea ruralului de către femei. Orașele ofereau alte oportunități economice pentru femei în special în domeniul serviciilor, sector subdezvoltat în vechiul regim și având cea mai rapidă ascensiune a locurilor de muncă după anul 1989.               

Un motiv cunoscut al migrației cu schimbare de domiciliu este căsătoria, urmată de schimbarea domiciliului soției, în general. Legăturile dintre cei care au migrat în urban și cei rămași în rural au rămas viabile, la nivel de persoane și familii, existând o bună cunoaștere reciprocă, context favorizând căsătoriile.    

S-ar putea obiecta că vorbim cu predilecție de plecări din mediul rural și că neglijăm rămânerea în rural după căsătorie a ambilor soți din rural. Lucrurile sunt complicate, neavând date asupra stării civile a migranților. Putem însă vedea în figurile 2C’ și 2D fluxurile de plecați din rural în urban și din rural în rural, cel din urmă nemanifestând ascensiune autentică decât în ultimii ani.

În structura pe vârste a plecaților și din urban și din rural au dominat și domină net în întreaga perioadă migranții în vârstă de 20-39 ani (figura 4). Sunt vârste de participare intensă la activități economice, inclusiv absolvenți de învățământ care intră în viața activă economic și își stabilesc un domiciliu. Nu știm, în lipsa datelor, în ce proporție acești plecați din urban au ajuns în alt urban sau în rural, după nu știm nici câți din cei plecați din rural au ajuns în alt rural ori în urban. Se poate admite că cei plecați din rural în urban au avut drept motivație majoră un loc de muncă. Ipoteza nu poate fi aceeași la cei plecați din urban în rural. În schimbarea domiciliului din urban în rural motivația a fost, probabil, abandonarea urbanului mare în favoarea unor localități rurale apropiate de marile orașe, localități  mai puțin poluate, cu mai puțin zgomot, cu securitate personală mai bună,  cu mai multă natură. Oricum însă,  proporția plecaților în vârstă de 20-39 ani a cunoscut un recul în toată perioada la cei plecați din rural  și  recul instalat după anul 2014 la cei plecați din urban. Reculul relativ provine din progres al proporțiilor la celelalte 3 grupe de vârstă la plecații din urban și doar la grupele 40-59 ani și 60 ani și peste la plecații din rural.  La celelalte grupe de vârstă se pot remarca alte câteva diferențieri între medii:  •proporțiile ridicate la plecații foarte tineri, 0-19 ani, mai ridicate la cei plecați din rural; este probabil, drumul spre o educație superioară în urban; •adulții în vârstă de 40-59 ani plecați din urban au o pondere net superioară celor plecați din rural; curbele sunt în ascensiune la ambele medii; •o proporție mai mare a plecaților vârstnici din urban, probabil, prin pensionare;  ambele curbe sunt în ascensiune moderată.

Soldul migrației (migrația netă)

Soldul migrației (migrația netă) a fost pozitiv în urban numai în anii 1990-1996. Masiva migrație din urban în rural a determinat un sold negativ începând cu anul 1997 când s-a instalat sold pozitiv în rural (figura 5). Cu alte cuvinte, populația cu domiciliu în rural a avut după anul 1996 o ușoară creștere a numărului prin migrație din urban. Sigur, ea se pierde ca efecte pozitive în masiva scădere naturală a populației din mediul rural. În ultimii ani se constată o ascensiune moderată a soldului pozitiv al migrației din rural (zona A).

Dacă mutăm soldul migrației pe medii la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare diferențele sunt în favoarea ruralului în toate regiunile (figura 6) și în regiunea Nord-Est în special, regiune care are și soldul negativ cel mai mare în urban. Este o regiune cu o populație mare și cu multă mobilitate determinată de rațiuni economice. Regiunea București-Ilfov se remarcă prin sold negativ  extrem de mic în urban și sold pozitiv median în rural. 

Dezvoltare economică regională și migrația cu schimbare de domiciliu

            Putem înțelege mai bine desfășurările și particularitățile migrației cu schimbare de domiciliu pe regiuni de dezvoltare prezentate în articol corelând soldul migrației cu dezvoltarea economică a regiunilor folosind PIB-ul pe locuitor în anul 2024 în figura 7.  Departajarea este netă: regiunea București-Ilfov și cele trei regiuni din Transilvania au migrație pozitivă iar celelalte 4 regiuni, din Estul și Sudul țării  migrația este negativă. Situația economică precară împinge locuitorii acestor regiuni spre căutarea mai binelui în cele 4 regiuni mai dezvoltate (și în alte țări). Dacă ar fi publicate date, am putea urmări direcțiile fluxurilor de migranți din județele acestor regiuni către județele din cele patru regiuni cu migrație netă pozitivă. Cititorii interesați de date la nivelul județelor doar asupra numărului plecaților și sosiților le pot examina în ANEXĂ.

            Politicile de dezvoltare economică în profil teritorial nu au dus la o reducere vizibilă a decalajelor. Iată ce ne spune Inteligența Artificială: ”Rezultatele politicilor de dezvoltare teritorială sunt mixte, fiind caracterizate printr-un paradox al convergenței: deși România, ca întreg, a recuperat rapid decalajele față de media Uniunii Europene, disparitățile interne între regiuni s-au accentuat în loc să scadă”.

De ce nu s-au redus sensibil decalajele?  IA menționează trei  cauze: ”Centralizarea excesivă’, ”Infrastructura deficitară”, ”Migrația forței de muncă calificate către polii urbani dezvoltați”.

Nivelul de educație și migrația

Nu sunt date publicate asupra migranților după nivelul de educație pentru a cunoaște particularitățile la nivelul regiunilor, un interes particular având această caracteristică la plecații din cele 4 regiuni din jumătatea inferioară a figurii 7 spre cele 4 regiuni mai dezvoltate din partea superioară a figurii.  La recensământul din anul 2021, neluând în seama regiunea București-Ilfov, în 11 județe proporția populației cu studii superioare era de 15 la sută și peste, valorile cele mai ridicate. Din cele 11 județe 7 sunt în cele 3 regiuni din Transilvania și doar 4 în cele 4 regiuni mai puțin dezvoltate.  Au avut și au migranții din aceste ultime regiuni un nivel mediu de educație superior întregii populații a regiunilor? Nu putem ști. Este doar de presupus că da, dacă migrația este în cea mai mare parte motivată economic. Și atunci, prin migrația din cele 4 regiuni spre cele 3 din Transilvania avem nu numai o pierdere de populație ci și una de populație cu nivel de educație admis superior celui mediu din cele 4 regiuni, ceea ce constituie pierdere de capital uman și agravarea decalajelor economice regionale.

Comparațiile internaționale

Comparațiile internaționale ar fi extrem de utile plasării realităților din țara noastră în context european dar impun prudență, conținutul indicatorilor asupra schimbărilor de domiciliu are particularități, pot fi date pe anumite perioade, pot fi date de flux anual sau de stoc de migranți la sfârșitul anului. Interesul comparațiilor ar fi motivat și de marile diferențe existente în țările UE asupra proporției persoanelor trăind în gospodării ale populației proprietare ale locuinței și proporția populației din gospodăriile populației care locuiesc cu chirie. România se află pe primul loc în clasamentul persoanelor care trăiesc în locuințe proprietate cu 94,3 la sută, media la nivelul UE fiind de 68,4 la sută [2]. Sunt voci care apreciază că proporții foarte ridicate ale populației trăind în locuințe închiriate favorizează mobilitatea forței de muncă și performanța economică a țării. Pentru proprietarii de locuințe,  cumpărate ori construite cu mari sacrificii, vânzarea locuinței, cumpărarea unei noi locuințe, transportul bunurilor gospodăriei pot provoca  complicații nedorite. Ipoteza unei mobilități mai reduse a populației trăind în locuințe aparținând gospodăriei în raport cu mobilitatea populației cu statut de chiriași nu poate fi neglijată.  

Note

[1] Institutul Național de Statistică, TEMPO ONLINE, baze de date statistice

  (http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table).  

               [2] Eurostat.  Share of people living in households owning or renting their home, 2024

(in %) (https://ec.europa.eu/eurostat/web/interactive-publications/housing-2025.

[3] Comisia Națională de Strategie și Prognoză (cnp.ro).           

ANEXA                     

Plecați și sosiți în mediile urban și rural în anii 1990 și 2024 pe județe