miercuri, octombrie 20, 2021

16 mituri, prejudecăți şi naivităţi legate de Rusia

Dimitri Kozak, emisarul de top al Kremlinului pentru relaţia cu Moldova, a vizitat Chişinăul zilele trecute şi a aruncat presei o remarcă preluată isteric-entuziast de unii la Bucureşti, cum că Rusia şi-ar lua mâna de pe Tiraspol şi ar lăsa Moldova în pace, într-o răsucire geopolitică epocală. În realitate remarca “Transnistria nu-i problema noastră (a Rusiei), e problema voastră internă” nu-i decât banala reiterare a poziţiei tradiţionale a Moscovei, reproducere în oglidă a ceea ce spune şi despre Ucraina: că războiul din Donbass e unul civil, afacere internă a Kievului, cu care Rusia n-are nimic de-a face.

Nu doar noi la Bucureşti suntem destul de ignoranţi privind Rusia şi realităţile de la Kremlin, plecând uşor după fente şi clişee. La fel păţeşte uneori Occidentul, ale cărui politici faţă de Rusia sunt adesea naive, împăciuitoare şi eronate din cauza unor preconcepţii despre istoria şi politica Moscovei pe termen lung. Un grup de istorici şi politologi au publicat sub egida prestigiosului institut britanic Chatham House o analiză lucidă a acestor preconcepţii şi naivităţi care afectează răspunsul Occidentului la acţiunile agresive ale Rusiei. EFOR a obţinut de la CH dreptul de traducere în română a acestui material, publicat aici.

El pică la ţanc pentru a înţelege mai bine politica Rusiei în regiune, de exemplu faţă de noul guvern instalat în Moldova, ori subversiunea prin narative distorsionate privind Al Doilea Război Mondial ce atinge de regulă apogeul în august, luna pactului Ribbentrop-Molotov, după cum o să ne convingem săptămânile următoare. Principalul argument al raportului e acela că, deşi mulţi politicieni şi decidenţi euro-atlantici tind să-şi ia dorinţele drept realitate, de fapt nu prea există perspective ca Rusia să devină în viitorul apropiat un partener cooperant şi constructiv pentru guvernele occidentale. Eforturile bine intenţionate de a “îmbunătăţi” relaţiile cu Kremlinul sunt sortite eşecului, deoarece obiectivele strategice ale Rusiei, valorile care o animă şi concepţia pe care o are ea despre relaţiile dintre state diferă radical de cele ale Vestului.

Incisiv şi neortodox? Raportul cu cele 16 mituri despre Rusia e plin de asemenea observaţii. Câteva spicuiri mai jos; restul în textul integral, inclusiv consideraţii despre Uniunea Euro-Asiatică sau relaţia Rusiei cu China, care din motive de spaţiu nu încap aici.

Mitul nr. 1: „Rusia și Occidentul sunt la fel de rele”

Narativul spune că “Rusia se poartă ca oricare altă mare putere. A avut și Vestul derapajele sale de la de principiile de drept, la fel ca Rusia, nesocotind normele pe care le propovăduia. De la destrămarea URSS, America s-a considerat îndreptățită să considere lumea ca unipolară. Intervenția NATO în fosta Iugoslavie nu a fost diferită de intervenția Rusiei în Ucraina. O Americă încă ghidată de Doctrina Monroe (orice intervenție a unor puteri externe în cele două Americi constituie o amenințare față de SUA) nu ar trebui să facă morală Rusiei despre sfere de influență în fosta URSS. Iar UE este, în esență, un imperiu nedeclarat”.

Aceasta linie de argumentare extrem de răspândită ignoră diferențe semnificative de politici și conduită. „Vestul” e o comunitate de interese și valori comune; extinderea NATO și UE s-a făcut la cerere, demand-driven. Poate o fi UE imperiu, dar atunci este unul pe bază de invitație. Extinderea NATO s-a produs și ea tot la cerere: cei din afară au cerut să fie incluşi, iar cei dinăuntru au impus „condiționalități” – iar nu invers.

Rusia, în schimb, încearcă să impună vecinilor o politică dură de „bună vecinătate” cu sau fără acceptul lor, și consideră că ar avea dreptul la o „sferă privilegiată de interese”. În 2010, când președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a abandonat ideea integrării în NATO în semn de deferenţă față de Rusia, aceasta și-a mutat imediat furia asupra Acordului de Asociere cu UE; Ianukovici a trebuit să renunţe şi la acesta în 2013, sub presiune extremă. Controversele cu privire la intervențiile militare ale Vestului nu pot fi comparate cu duplicitatea, lipsa de diplomație și încălcarea la grămadă a tratatelor ce au precedat intervențiile Rusiei în Georgia și Ucraina. Occidentul trebuie uneori să-și explice mai bine deciziile, într-adevăr, dar nu există nici un fel de echivalență între acţiunile sale şi cele ale Rusiei.

Mediul universitar occidental, unele think-tanks, mass media, grupuri de artişti ori diverse parlamente îmbrăţişează această „echivalență morală” ca pe o axiomă. Ea predomină și în cercurile ce se vor liberale din Rusia, din care vor ieşi poate într-o zi viitorii lideri ai ţării: oameni care condamnă regimul lui Vladimir Putin pentru cinismul său, dar care nu cred că politica externă a SUA sau UE este fundamental diferită de a lui. Având în vedere toate astea, mitul e mai nociv decât pare la prima vedere.

Mitul nr. 3: „Rusiei i s-a promis că NATO nu se va extinde”

Deşi narațiunea trădării e populară în zilele noastre în Rusia, de fapt URSS nu a primit niciodată o garanție oficială că NATO nu se va extinde după 1990. Moscova pur și simplu manipulează istoria pentru a păstra consensul antioccidental pe plan politic intern. În 1990, atunci când Mihail Gorbaciov și-a exprimat acordul pentru includerea Germaniei unite în NATO, el nici nu a solicitat, nici nu a primit garanții oficiale cu privire la extinderea NATO dincolo de teritoriul Germaniei. Dizolvarea Pactului de la Varșovia și colapsul URSS au schimbat situaţia de securitate în Europa iar noii lideri ai Rusiei nu au pus la îndoială principiul conform căruia țările Europei erau complet libere să facă propriile aranjamente de securitate. La fel, Actul Fondator NATO-Rusia, semnat în 1997, a recunoscut „dreptul intrinsec” al tuturor statelor de „a alege căile prin care să își asigure propria securitate”.

Campania NATO în Kosovo din 1999 a contribuit mult mai mult la cristalizarea atitudinii anti-occidentale în Rusia decât extinderea NATO în sine. Cel de-al Treilea Pachet Energetic, adoptat de UE în 2009, plus ancheta din 2011 împotriva Gazprom, acuzată de practici neconcurențiale, au schimbat de asemenea tonul relațiilor cu Bruxelles-ul. Nimic din toate astea nu avea de-a face cu extinderea NATO.

Repetarea obsesivă a ideii că “Occidentul a trădat încrederea Rusiei” ajută la păstrarea consensului anti-occidental în societate, iar răspunsul șovăielnic al liderilor NATO a permis ca mitul să devină cu vremea “fapt”. Decidenții politici ruși sunt mai conștienți de realitatea istorică decât omologii lor apuseni pentru că înțeleg puterea dominaţiei prin retorică și o folosesc în propriul avantaj. De exemplu, de câteva luni de zile Moscova vehiculează o interpretare profund tendențioasă a motivelor pentru care Stalin a încheiat pactul de neagresiune cu Hitler din 1939. Scopul e de a arunca asupra altora vina declanșării celui de-al Doilea Război Mondial – mai precis asupra Poloniei, a cărei narațiune istorică a epocii respective o contrazice pe a Rusiei.

Mitul nr. 4: „Rusia nu e în conflict cu Vestul”

Deşi liderilor euro-atlantici nu le place s-o recunoască, starea naturală a Moscovei e una de confruntare cu Vestul. Un element esențial al conflictului o constituie utilizarea unor măsuri ostile neconvenționale, situate deasupra pragului acceptabil pentru activitățile pe timp de pace, dar fără a se ajunge la ostilităţi deschise. Kremlinul încearcă să submineze interesele occidentale cu un set de instrumente binecunoscut, cum ar fi influenţarea alegerilor, asasinatele aprobate de stat și războiul informațional. E important de subliniat că măsurile ostile neconvenționale și acțiunile indirecte nu sunt doar trăsături ale acestui conflict, ci contribuie și la percepția (eronată) a lipsei conflictului!

Mitul nr. 7: „Rusia are dreptul la un perimetru defensiv – o sferă de ‘interese privilegiate’ incluzând teritoriul altor state”

Ideea că Rusia ar trebui să aibă dreptul la o sferă de influență exclusivă în alte state, în special în Europa de Est și Asia Centrală, e absolut problematică. E incompatibilă cu valorile euro-atlantice privind suveranitatea statală și dreptul la autodeterminare. Ar fi şi în detrimentul ordinii geopolitice și al securității internaționale, deoarece s-ar deschide astfel calea, fie și implicit, unor acțiuni rusești – agresiune teritorială, anexare, chiar și conflict armat în cel mai propriu sens – ce pot destabiliza vecinii Rusiei sau toată Europa. Rusia s-ar simţi îndreptăţită să domine statele vecine și să le încalce integritatea teritorială.

Presupoziţia că Rusia ar trebui să dețină un perimetru defensiv, o sferă de influență în vecinătatea sa imediată care să împiedice prezența oricărei alte puteri din afara regiunii, ţine de o viziune neocolonialistă. În plus, influența economică și, din ce în ce mai mult, militară a Chinei în zonele ex-sovietice ale Asiei Centrale arată că Moscova e de fapt pregătită să accepte un al doilea jucător în propria ogradă, deşi cu reticenţă. Toleranța Rusiei față de extinderea Chinei în Asia Centrală se datorează interdependenței lor politice în efortul comun de a submina arhitectura instituțională stabilită la Bretton Woods şi dominată de SUA, ce a supraviețuit Războiului Rece. Respectul evident al Rusiei pentru interesele chinezeşti într-o vecinătate comună subminează pretențiile Moscovei la o sferă de influență exclusivă.

Mitul nr. 11: „Popoarele din Ucraina, Belarus și Rusia formează o singură națiune”

Kremlinul prezintă tendențios istoria regională pentru a legitima ideea că Ucraina și Belarusul fac parte din sfera de influență „naturală” a Rusiei. De fapt, ambele țări au rădăcini europene mai profunde decât ar vrea Kremlinul să recunoască. Este istoric inexact să afirmi că Rusia, Ucraina și Belarusul au format vreodată o entitate națională unică. Dimpotrivă, Ucraina și Belarus au rădăcini politice și culturale în structuri eminamente europene cum ar fi Marele Ducat al Lituaniei.

Retorica Kremlinului, menită a justifica pretenția Rusiei la statutul de primus inter pares între republicile post-sovietice, statuează dreptul Rusiei de a se amesteca în chestiunile interne ale vecinilor săi până în ziua de azi. Ideea unei națiuni „treimice” rusești pune sub semnul întrebării specificul culturilor istorice locale din vestul fostei URSS. A te îndoi de autenticitatea identității Ucrainei și viabilitatea „bielorusismului” ca elemente de construcţie națională servește la înrădăcinarea de stereotipuri în opinia publică internațională şi îngreunarea integrării în Europa a celor două țări. Conceptul de “națiune treimică” rusă compromite astfel unicitatea culturilor care s-au dezvoltat la marginea vestică a Imperiului Țarist și ignoră în mod clar notele specifice lingvistice (limba ruteană) și religioase (catolicismul și biserica unită).

Mișcările şi partidele de extremă-dreapta din Europa apuseană – în Austria, Franța, Germania și Italia – au îmbrățișat uneori acest mit al națiunii treimice ruse. Într-adevăr, majoritatea liderilor de extremă-dreaptă din vest (plus câțiva ideologi de extremă stângă) sunt convinși că Ucraina și Belarus nu sunt națiuni de sine stătătoare. Alţi susţinători se regăsesc în rândul elitelor intelectuale care admiră „Rusia eternă” ca formă de civilizație superioară, ori printre cei seduși de ideologiile neo-eurasianiste.

Mitul nr. 12: „Crimeea a fost întotdeauna rusească”

Kremlinul propagă ficțiunea conform căreia Crimeea s-ar fi „separat” în mod legitim și voluntar de Ucraina, „reunindu-se” cu Rusia în 2014. Dacă rămâne necontestat, acest mit riscă să submineze și mai mult integritatea teritorială a Ucrainei, încurajând puteri expansioniste în alte părţi de lume. Accentuata militarizare de azi a Crimeei și restricțiile de navigație impuse ilegal în Marea de Azov sporesc nivelul de vulnerabilitate în Marea Neagră și Mediterana în fața amenințărilor de securitate generate de Rusia.

Realitatea e însă că peninsula Crimeea a aparţinut Rusiei doar pentru o scurtă perioadă din istoria sa. Înainte de 2014 Crimeea fusese parte din Rusia 168 de ani în total, deci mai puțin de 6% din perioada istorică menționată în documente. După obținerea independenței Ucrainei în 1991, în Crimeea nu a existat vreo mișcare separatistă notabilă. Ucrainenii, rușii și tătarii crimeeni au coexistat pașnic în cadrul unei autonomii lărgite, conform constituției Republicii Autonome Crimeea. „Referendumul” organizat de Rusia și ținut în condiții de constrângere în data de 16 martie 2014 a fost doar o butaforie menită să oficializeze ocuparea militară a peninsulei de către Rusia.

În Europa, o serie întreagă de partide și politicieni, în mare parte din spectrul populist de dreapta, având legături puternice cu Kremlinul, au vehiculat povestea că „Crimeea e oricum rusească”. În plus, analiștii de politică externă, de orientare realistă sau înclinaţi către compromis (Grand Bargain), propun să fie iertată încălcarea de către Rusia a principiilor de drept internațional în Crimeea, ca semn de deschidere din partea Occidentului, având în vedere istoria specială a Crimeii și compoziția ei etnică, predominant rusă. De fapt Crimeea a aparţinut Ucrainei sovietice mai mult timp decât Rusiei sovietice. Există şi un alt mit foarte răspândit, anume că peninsula ar fi fost un cadou acordat Ucrainei în 1954 pentru a marca „unirea cu Rusia de la 1654”. Şi asta e greşit: transferul Crimeei către Ucraina în anul respectiv s-a făcut pentru a ajuta economia din peninsulă, aflată într-o criză la momentul acela din pricina penuriei de apă și depopulării rurale (aceleaşi probleme ca şi azi, după ocupare).

Mitul nr. 13: „Reformele de liberalizare a pieței Rusiei din anii 1990 au fost un eșec”

Mitul spune că reformele liberale de piaţă în 1990 au dus la o recesiune prelungită în Rusia. E adevărat că s-a încercat atunci liberalizarea pieței iar producția a scăzut puternic în cei şase ani care au urmat, dar nu reforma a fost cauza căderii economice. Liberalizarea așa cum era concepută inițial nu a fost niciodată pusă în aplicare integral sau adecvat în Rusia. Acolo unde reforma chiar a fost implementată, de exemplu în Polonia, declinul producției a fost scurt și modest. Ce s-a întâmplat în Rusia e că autoritățile au fost slabe politic şi nu au putut menţine cursul până la stabilizarea economiei (controlul inflației, gestionarea finanțelor publice), în timp ce un alt pilon al reformei, privatizarea, a fost viciat profund de corupție. Convingerea greşită rămasă de atunci că economia de piață e cumva incompatibilă cu Rusia nu face decât să slăbească politicile Occidentului.

Putea terapia de șoc să funcționeze în Rusia? Nu a fost implementată, deci nu vom ști niciodată; reforma a fost blocată de contra-reacţia socială și politică. Poate că simpla existență a unei asemenea opoziții făcea misiunea imposibilă din start? Nu e clar.

În Polonia, reforma a însemnat înlăturarea unui sistem impus de o putere străină. În Rusia, de pe altă parte, planificarea centralizată a fost o idee proprie, parte din stilul de viață sovietic. Acest mit, cum că reformele liberale ar fi devastat Rusia în anii 1990, pare foarte credibil pentru unii decidenți europeni. Mai ales aceia care, de stânga sau de dreapta, privesc azi cu indulgenţă regimul lui Vladimir Putin. Mitul crizei economice declanșate în Rusia de reformele liberale în anii ’90 e avantajos şi pentru actuala conducere a Rusiei, deşi chiar cei 2,6 milioane de siloviki care au stopat acele reforme împiedică azi ţara să aibă o economie mai eficientă și dinamică. În general trebuie să privim cu scepticism orice teză conform căreia ideile occidentale poartă vina problemelor economice ale Rusiei. Experiența reformei din anii 1990 ilustrează un adevăr care sare în ochi: ceea ce se întâmplă în Rusia, având în vedere dimensiunile și resursele ţării, depinde în primul rând de deciziile rușilor.

Mitul nr. 16: „După Putin va urma ceva mai bun”

Acest mit e întruchiparea triumfului speranței asupra experienței și analizei istorice. Rusia are problemele sale structurale, dincolo de cele create de guvernarea lui Putin. Sentimentul antioccidental, fără a fi neapărat generalizat, a fost amplificat de Putin până a prins rădăcini în inimile și mințile multor cetățeni ruși, inclusiv în rândul tinerilor. Asta nu se va schimba după plecarea lui Putin pentru că societatea rusă suferă de un sindrom post-imperial, caracterizat de resentimente profunde față de Occident, care, în ochii rușilor, nu a permis țării lor nici să rămână o superputere, nici nu i-a oferit o poziție decentă în cadrul sistemului internațional actual. Aproape două generaţii s-au maturizat după prăbușirea URSS, dar ele au trăit sub Putin și tind să fie mai degrabă pro-sovietice decât anti-sovietice în viziunea generală despre lume. De ani de zile nu au mai avut loc alegeri libere și corecte; șansele minime care au mai rămas de a avea democrație substanţială se evaporă rapid. Ca atare, probabilitatea ca o Rusie post-Putin să adopte democraţia politică e chiar mai mică decât în anii 1990.

Continuarea aici

Distribuie acest articol

52 COMENTARII

  1. „Mitul nr. 7: „Rusia are dreptul la un perimetru defensiv – o sferă de ‘interese privilegiate’ incluzând teritoriul altor state””
    Corect. Doar se stie raspunsul la intrebarea „cu cine se invecineaza URSS?Rusia?”
    – Cu cine vrea!

  2. Un cumul de intrebari de tot felul ne zdruncina, zi de zi, nevoia tuturor de realitate . Putem stii cu exactitate realitatea ce se refera la RUSIA ?Eu unul nu cred ca o putem sti . Tot ceea ce vedem se rezuma la pozitionarea geografica a Rusiei , la evenimentele prin care Rusia incearca sa se pozitioneze militar formind in jurul ei cetatati de granita dotate cu armament de ultima generatie (oare au fost ajutati in a concepe si a realiza astfel de tehnica militara ultraperformanta ?-Eu cred ca da ) Singurul lucru de facut este sa ne intrebam ?
    Isi permite Rusia sa continue acest joc militar cu resursele materiale (vezi si PIB-ul ) sau doar va trimite acolo unde este nevoie forte militare sau paramilitare ?
    Poate Rusia a mai sustine Transnistria avind in vedere vecinii acesteia ?
    Poate Rusia sa sustina economic , demografic si militar acest imens teritoriu (masurat in KM patrati )?
    Poate Rusia opri asensiunea Chinei vizibila chiar inlauntrul tarii ?
    Poate Rusia asigura securitatea tuturor vecinilor ?
    Poate Rusia sa asigure fortele militare necesare in diferitele teatre de razboi ce sunt mai peste tot deschise sau redeschise ?
    Este ferita Rusia de o revolta populara ?
    Se va opri Occidentul la granitele impuse acum de Rusia sau va primi in continuare noi membrii ?
    Va renunta Rusia la numarul foarte mare de arme nucleara ?
    Iata citeva din necunoscutele noastre .

  3. Rusia este cu Putin la putere intotdeauna cu un pas inaintea occidentalilor, experienta indeungata in randul servicilor secrete isi spune cuvantul, el stie cum gandeste si actioneaza occindetul pt ca stie „sa-i citeasca” , pe langa diplomatia Rusia care il sustine cu persoane competente, Lawrow fiind unul dintre cei mai longevivi in materie.
    Occidentul are un mare dezavantaj, nu tine nici o data cont de specificul cultural si traditional al natiunilor cu care doreste sa intre in relatii, cel tarziu in momentul in care acestea sunt ignorate chiar combatute esecul devine clar si vizibil, esecul afgan fiind acum in primplanul opiniei publice.

  4. Ce nu inteleg eu referitor la Ucraina e de ce nu trec ei la grafia latina in loc de cea chirilica? Asta ar rupe-o definitiv de Rusia.
    Sigur ca ar trebui ani buni sa fie realizata, insa nu vad ce i-ar impiedica, poate decit incercarile minoritatii ruse din Ucraina.

      • Nu-i aceeasi situatie ca in Bulgaria (care a devenit independenta de sub turci, nu de sub rusi). Nu uitati ca inclusiv romana se scria cu caractere chirilice pina la 1862.
        Dupa parerea mea ar fi o rupere serioasa de lumea ruseasca si apropiere de UE a Ucrainei, doar acea trecere la alfabetul latin.

    • Daca grecii nu au renuntat la ALFA-Beta lor, insemana ca nu sunt europeni adevarati cand toata omenirea civilizata le recunoaste primatul si PATERNITATE?
      Well, afla-beta chirilic inventat de bulgaroi & srbi deriva din alfabetul GRECESC – prima traducere a Bibliei in germana gotzilor s-a facut folosind alfabetul grecesc!

    • In trecut asemenea schimbari puteau fi hotarate de cineva, un domnitor printr-o hotarare fara sa tina cont de unele si altele, astazi imposibil.
      In conditii democratice numai printr-un referendum ar fi sau nu ar fi posibila o asemnea schimbare radicala in cultura tarii respective.
      Alfabeteul este esenta intergii activitati, implicatiile avand efecte pana in ultima „spita” a societatii si nimeni n-ar avea dreptul sa ia o asemnea hotarare indiferent de motive fara acordul unei larg parti a populatiei.

    • Din motive practice! Gandeste-te, d.ex., numai la scoli: ar trebui sa existe profesori care sa predea dupa manuale cu caractere latine – pe profesorii aceia CINE si in CAT timp ii invata asta?
      Nu mai vorbesc de chestii „minore”, cum ar fi rezistentza „culturala” la schimbare (adica faptul ca o gramada de locuitori ar percepe asta ca pe o „agresiune”). La rolul Bisericii, nici nu mai vreau sa ma gandesc!
      Cand esti intr-o situatie de vulnerabilitate (cum e acum Ucraina), nu te apuci de schimbari radicale care sa iti dea si mai multe dureri de cap :(

    • Cred ca mai potrivit ar fi sa va întrebați de ce nu trec chinezii la grafia latina (ca sa folosesc o sintagma vehiculata la Chișinău prin anii 80). China, cu grafia ei cretina, ar avea mult mai mult de câștigat. Spre deosebire de Ucraina sau Bulgaria in China chiar ca s-ar putea face prin masuri discreționare. S-a încercat dar experimentul a eșuat. Mao a încercat prin anii 50, dar a constatat ca deși unele lucruri sau noțiuni au in scris același simbol, in realitate se pronunța diferit de la provincie la alta. Asta făcea foarte dificila comunicarea cu alfabetul latin in care fiecărui sunet ii corespunde același simbol.
      Cu scrierea ei de acum 3000 de ani China nu va putea fi niciodată o putere cu adevărat mondiala,

  5. Mă bucur că am avut ocazia, prin bunăvoința domnului Sorin Ioniță, să citesc analiza prestigiosului institut britanic Chatham House și îi mulțumesc. Unii dintre autori, cum poate era de așteptat, sunt apropiați de Ucraina. Aș îndrăzni, totuși, să fac unele observații…

    Studiul cu privire la geopolitica Rusiei ignoră numeroasele „cuie ale lui pepelea” pe care, în cadrul URSS sau nu, Kremlinul le-a înfipt cu tancurile în statele din „sfera sa de influență”. Strategia aceasta a funcționat la fel de bine în estul Ucrainei, al republicii Moldova, sau al Azerbaidjanului.

    Sunt pe deplin de acord cu articolul și poziția exprimată de autor față de tema pe care o abordează acesta. Sunt pe deplin susținător al independenței, suveranității și integrității Ucrainei! Dar…

    Dacă aș spune că nordul Bucovinei și sudul Basarabiei au ajuns în componența Ucrainei ca urmare a strategiilor Rusiei relevate chiar in analiza Chatham House, cu ce s-ar deosebi discursul meu de cel rusesc, incriminat în cadrul studiului?! Aș fi considerat revizionist, atentator la integritatea teritorială a Ucrainei, precum oficialii ruși. La fel ar fi dacă ar aduce în atenția publică subiectul cineva din Polonia, Slovacia, sau Ungaria. Ba, foarte probabil, împreună cu acuzațiile de revizionism ar fi puse în discuție frontierele vestice ale acestor state.

    Despre această strategie a Krimlinului Chatham House nu vorbește și parcă ceva nu este în regulă, pentru că argumentele „omuleților verzi” din Ucraina de astfel de chestiuni s-au legat, prin urmare, cred eu, sunt de importanță fundamentală între „miturile, prejudecățile şi naivităţile legate de Rusia”…

    • Un cititor al modestului meu comentariu mi-a semnalat că este posibil să mă fi gândit la estul Armeniei. Desigur…

      P.S. În cazul în care mai există vreun cititor al textului, îi cer scuze pentru că am scris numele propriu Pepelea cu literă minusculă. De data aceasta chiar a fost de vină tastatura.

    • Mai pe șleau ați vrut sa spuneți ca Ucraina este un stat creat, cel puțin parțial, si prin rapturi teritoriale de la Polonia, Slovacia, Ungaria si România, hoții făcute de rusi si la care ucrainenii nici ca vor să renunțe. Dar astăzi frontierele statelor europene sunt sfinte, cu excepția situațiilor când nu sunt (vezi cazul Kosovo).
      In fapt ucraineni au avut pretenții la întreaga Basarabie inca inainte de a fi incorporați in URSS. In 1918 doua guverne paralele, atât Rada de a Kiev (naționaliștii ucraineni), cat si comuniștii de la Odesa au pretins ca Basarabia aparține Ucrainei.
      Compoziția etnica la 1918 a Basarabiei de Sud (Bugeacului) si a Bucovinei de N sunt subiecte care merita un comentariu separat. Cel puțin in Basarabia de sud ucrainenii n-au fost niciodată majoritari.

      • @Cinicul _ „Mai pe șleau…”

        Desigur, acesta este subiectul, dar ceea ce vreau să spun este că strategia Rusiei a fost atât de perfidă, încât nici nu pot să vorbesc în prezent despre asta. Iar specialiștii Chatham House care fac analiza nici măcar nu amintesc despre acest „mit, prejudecată, sau naivitate” legată de Rusia, deși ar fi fost firesc să o facă.

  6. Dupa Putin va urma .. un alt Putin! Se va numi altfle dar in mare va fi acelasi .
    Ce credeti ca Valdimir cel Sobru aparu preum Anadyomene? Nu .. a fost sita „ales” si bagat pe gat lui Boris cel Betiv … Caci sa va spui un „secret” – un colonel in Rusia Imperiala sau URSS nu era chiar mare lircu .. la cati generali aveau (o divizie!)! Cel mai probanil polcovnicului i s-a dat ordin „O sa fii presedinte” si cand Patria ordona te asezi si pe arici!!! (gluma sovietica)

    „„Crimeea a fost întotdeauna rusească” . Si Cetatea Alba. Si Hotinu. Si insula Serpilor!!! A da.. mama mea era nascuta la Cetatea Alba (1918) si a copilarit la Hotin …
    Si judetele Cernauti , Storojinet si juma din Dorohoi (Herta ) si ele ucrainesti dinvecie, da? Atta era nascut langa Cerniati .. prin fundul gradinii bunicului Gheorghe cirgea paraul peste care era .. Rusia, adica Ucraina (tata nascut in 1909)

    „Reformele de liberalizare a pieței Rusiei din anii 1990 au fost un eșec”. A se vedea „Rusia sub avalansa” de ala Soljenitin .. Esec este un cuvant prea slab ….

    Si aoa care credeau ca cumva Putin abandona ideea sa mentina Transnistria si ca ar fi fost de acrod cu reunirea cu Basarabia (R M) .. ei bine ori sunt prea ignari si naivi ori au baut prea putin (delirium tremens).. sau prea multa marijuana!

    Si Rusia este in pradator natural. Asta este stilul ei .. e mostenitoarea mongolilor si a varegilor. Doua popoare care considerau talharia ca pe o virtute …
    Nu are a rer rost sa te plagi ci sa urmezi inteleapta povata a lui Theodore „vorbeste potolit si tine o bata MARE la indemana!!!” .. Cum va descurcati cu armele?

  7. Prezumția de la #13 e în mod cert eronată. Până la urmă nimeni n-a oprit reformele economice în anii ’90. Ele au eșuat în Rusia din cauza corupției și în mod paradoxal a democrației.

    Corupție a fost și sub țari, corupție a fost și sub comuniști, corupție a fost și sub Ielțîn și desigur corupție e și sub Putler. Marea diferență e că sub Ielțîn Rusia a trăit singura ei decadă de libertate din istoria sa milenară. N-a fost deajuns. În plus reforma economică a fost simultană cu democratizarea – ceea ce a generat haosul total.

    În orice sistem democratic, eradicarea corupției catastrofice și a oligarhiei, sau mai degrabă ținerea lor sub control au durat decenii sau poate chiar secole. În Anglia târgurile putrede (adică fraudarea endemică a alegerilor) dispar după vreo doua secole de democrație parlamentară neîntreruptă. În SUA a durat mai bine de un secol. Fraudarea masivă a alegerilor dispare abia pe la început de secol XX. La fel și în Franța putem zice că sistemul democratic a început să funcționeze stabil, ca sistem de guvernare și nu doar ca bâlci, abia la câteva decenii de la prăbușirea celui de al 2-lea imperiu și la un secol după instalarea pimei republici… Și ca să ne apropiem de est, România și Cehoslovacia au fost singurele țari ale regiunii lor cu o democrații stabile și nemăsluite. În ambele cazuri democrația a început să funcționeze fără mânăreli abia după 1918, la câteva decenii bune după instalarea cu forcepsul a unor sisteme democratice.

    În sistemele tiranice marea corupția e ținută oarecum sub control, tocmai datorită faptului că dictatorul confuda țara ce o guvernează cu propria moșie. Și nu-i place să fie prădat. Are mijloacele necesare să le dea peste gheare celor ce pradă prea mult. Sigur că argații îl fură și așa pe rupte, dar totuși mai cu fereală. Fură ei o găinâ și niște ouă, dar nu pot fura cotețul găinilor cu totul :)

    În nici unul din aceste cazurile de democratizare, afară de Rusia, nu s-a produs o schimbare dramatică de sistem economic în paralel cu trecerea de la tiranie la democrație și asta fără niciun fel de exepriență democratică anterioară sau măcar „civilizațională”. Peste tot în Europa de Est unde s-a produs trecerea la economia liberă exista de bine de rău o oarecare deschidere spre vest și măcar niste umbre de integritate și/sau tradiție democratică. Sau în cel mai rău caz măcar un Bau-Bau extern. La ruși așa ceva nu a existat. Practic niciun rus în viață în 1990 nu cunoscuse nimic altceva la vârsta adultă afară de comunism. Și un comunism mult mai brtual și îndelungat ca oriunde altundeva în Europa. Dintr-o dată stăpânul moșiei dispare. Argații cei micii, sunt proști grămadă, obișmnuiți cu găinăriile pentru suăraviețuire și nu realizeză că fură de fapt de la ei de data asta. Sunt de asemeena obișnuiți cu „o mână se spală pe alta” deci sunt OK cu marile prădăciuni comise de vătafi și vecjhili. Ăștia la rândul lor realizeză că dintr-o dată NIMENi nu le va mai pune pielea pe gard indiferent cât de mult ar prăda. Și lasă în urma lor pământul pârjolit…

    Ilețân nu a blocat niciun fel de reformă econocmică. Afirmația că „nu au fost duse până la capăt” e lipsită de fundament. Ele au fost duse la capăt dar nu prea era cu cine să faci reformă :) Oamenii sovietici nu aveau (și nu prea au nici azi) nici o umbră de integritate. Timp de generații au înțeles că singura cale de supraviețuie e cea lui Pristanda: „Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot,” Au procedat în consecință.

    După părerea mea singura șansă ca în Rusia să reușească reforma economică era o treabă chinezească, Cu un regim politic brutal condus de un tiran destul de luminat (cum a fost Deng Xiaoping) care să deschidă ușa puțin câte puțin și în același timp să folosească biciul fără cruțare.

    Petru I a fost un reformator de succes pentru că a fost un tiran burtal. Niciun al conducător al Rusiei până la Stalin nu a mai omorât și chinuit atâția ruși pentru impunerea unei reforme masive. Atât reformele lui Petru I cât și cele ale lui Stalin au dat rezultate de lungă durată pentru că au fost implementate cu brutalitate și fără orice umbră de considerație pentru supuși și soarta lor.

    Tocmai de asta au eșuat cele ale lui Gorbaciov sau Ielțîn. Ambii au încercat țină cont de voința unui popor care habar nu are ce vrea și care e obișnuit doar cu biciul.

    Pînă la urmă eșecul reforme.lor rusești e o binecuvântare pentru restul lumii. Gândiți-vă la combinația mortală dintre prima armată a lumii (ca efective și armament greu – așa cum era Rusia în 1990) al doilea arsenal nucrlear al lumii, cele mai bogate resurse din lume, cea mai mare suprafață lumii + un apetit nesățios așezate toate pe o economie modernă și performantă. Doamne ferește!

    E mult mai bine pentru toată lumea (și mai ales pentru țările mici din est) să fie dincolo de gard o Rusie care așa gigantică cum e, se sprijină pe niște picioare mici și rahitice – adică o economie de calibrul Spaniei sau Italiei…

    • Am citi pe vremuri o povestioară (probabil apocrifă) dar totuși potrivită, Cică Petru cel Mare își inspecta pe neanuțate flota. Intră în cabina unui căptin proaspăt întors de la școală din Olanda. Acesta își închide brusc jurnalul în care scria ceva. Țarul îi poruncește să-i dea jurnaul. Căpitanul i-l dă tremurând. Ultimele cuvinte scrise erau: „În Rusia se poate face treabă doar cu knutul”. Țarul îl bate pe umăr pe căpitan și-i spune: „Tu o să ajungi într-o zi amiral”

        • Lee era un tip foarte instruit făcuse studii la Oxbridge, dar nu a aplicat orbește modelul britanic. Democrația de tip occidental este eficienta in țări bogate și n-a funcționat nicăieri în seamă. Povestea cu India, cea mai mare democrație a lumii, este o glumă proastă.

  8. A, și încă ceva: peste tot în artico l se insită pe marotele Agitpotpului cum că politicienii de „extremă dreapta” sau cei de extremă stânga sunt singurii care o mușcă la vrăjelile rusești. Dacă e sță uităm iun pic mai bine vedem că de faprt cei ce o mușcă ca ceasul și semnează tot soiil de parascovenii capitlulative cu Rusia sunt tocmai cei vopsiți de propaganda oficială ca „centriști”.

    Cu inepți periculoși ca Biden la Washington, frau Tralalayen la Brusăl, Micron la Paris și probabil cu ceve struțocămilă eco în curând la Berlin, viitorul apropiat al Europii (mai ales al celei de est) arată tare maroniu.

    Dacă în 2014 Putler și-a încercat norocul cu Ucraina, tare mă tem că acum vrea să vadă cum merge chestia și cu o țară NATO. Capul listei sunt desigur țările blatice, dar nici România nu e departe de ele…

  9. Cînd Ucraina devine independenta, toate rachetele balistice cu încărcătură nucleară vin cedate Rusiei. Aceasta ultima se angajează în scris in respectarea independenței și suveranității Ucrainei. Recunoaște oficial și granițele Ucrainei stabilite conform acordurilor internaționale. A uitat Putin că Crimea era la vremea respectivă teritoriu a Ucrainei ?
    Recunoscut ca atare și de vechea URSS ?
    Doar că istoria trebuie interpretata exclusiv cum decide Putin si gașca lui.
    Identic cum la noi era geniul din Scornicești cu analfabeții lui care dădea indicații cum trebuia scrisă ( măsluită) istoria națiunii române.

  10. 1.Problema cu ,,traditia imperiala” este o prostie vehiculata si agatata de gitul Rusiei care stie bine ca nu mai este capabila de asa ceva si nu mai merita in epoca globalizarii!Isi zornaie mereu armele si realizarile militare, din lipsa unei dezvoltari economice-industriale rapide cu care sa iasa in lume. ca motor economic capabil sa faca viabila CSI!
    2.Tranzitia URSS la capitalism era imposibila, deoarece o schimbare SISTEMICA trebuia sa aiba o etapa ,,pregatitoare”, pe care n-a avut-o nimeni in Est afara de Yugoslavia lui Tito, dupa moartea caruia s-a trecut la ECONOMIA SOCIALISTA DE PIATA, realizata in cca. 10 ani, finalizata in 1990 !Abia dupa aceea, buna parte din Serbia a devenit capitalista, iar Croatia si Slovenia in cea mai mare parte!In Serbia, ceeace era de Stat (adica economie socialista de piata) era numita DIRJAVA, iar serviciile de pilda erau cu cca. 30 la suta mai scumpe decit la privat.
    Tragedia Yugoslaviei a fost aceea, ca Slovenia si Croatia (articulate economic-industrial cu Italia si Austria) procurau 80 la suta din valuta tarii, Serbia dispunind de resursele agricole si energetice necesare.Guvernul central (dominant sirbesc) n-o mai distribuia si celor doua ,,republici asociate” spre a putea sa se dezvolte si sustine colaboratea economica si industriala cu cele doua tari.Acesta a fost motivul real si cu orice pret al plecarii Croatiei si Sloveniei din federatie.
    In 1991 cind Milosevici cistiga alegerile si sirbii clamau ,,sotializma” (si secesiunea era in ,,pregatire”) amicul meu sirb care lucra la securitate m-a intrebat ce se va intimpla dupa spargerea Yugoslaviei.
    I-am spus ca in citiva ani, Serbia va deveni mai saraca decit Romania postceausista – lucru confirmat foarte curind.Am aratat ca Yugoslavia a avut un proces PRIMAR de tranzitie la capitalism, socialismul de piata transformindu-se rapid in capitalism (odata cu competitia pe piata nationala), care a facut ca in 1990 tara sa se afle la cca. 75 la suta dezvoltare economica si nivelul de trai al Austriei!
    Rusia neavind de loc un proces de tranzitie la ec. socialista de piata intre 1985 (cind a venit la putere Gorbaciov) si 1990, nu avea cum sa poata trece la capitalism in 1990 si incercarile lui Eltin au facut mai mult rau decit bine, deoarece fara o cultura ,,tehnica” minimala a TRANZITIEI, PROCESUL A FOST UN HAOS PENTRU ECONOMIE.
    Tranzitia la dezvoltare pentru ca Rusia sa poata trece la capitalism in 1990, trebuia sa inceapa in 1978 -sau cel tirziu in 1980!Este adevarat ca putina lume cunoaste situatia reala a Rusiei, cu atit mai putin Vesticii care n-au incercat niciodata sa cercetze si stabileasca un ACQUIS pentru o astfel de schimbare sistemica.
    3.Afirmatia ca Rusia nu se va schimba niciodata este falsa, deoarece capitalismul actioneaza impotriva oricarei ,,opozitii” la schimbarea sistemica, doar ca ea va dura cca. 3 decenii, din care un deceniu de ,,tranzitie” de felul celei actuale, la capitalism.
    Perioada post-Putin va fi una de schimbare economica-sociala majora, la fel ca cea dupa Mao, impusa de necesitatea administrarii si apararii averii nationale si teritoriale la care trage cu ochiul China imperiala, impotriva careia fara o economie in dezvoltare si cercetare stiintifica nu va putea faca fata militar amenintarii!
    4.Discutiile privind soarta Crimeii si cit a apartinut uneia sau alteia dintre tari pina la ocuparea ei sint fara sens, deoarece flota si arsenalui respectiv rusesc nu puteau fi mutate pe uscat, dupa conflictul cu Ucraina si expirarea termenelor de stationare in zona acesteia.
    Probabil ca dupa Putin conflictul cu China pentru acoperirea geografica controlata de Rusia va izbucni mereu, fiind factor principal de ,,intoarcere” la Europa, de care cultural si istoric apartine Rusia….
    5.Necunoasterea ,,intima” a proceselor de tranzitie si schimbare SISTEMICA de catre analistii Vestici, au construit un decalog al starii negative a ,,Rusiei viitoare”, care nu are mereu legatura cu interesele si starea actuala a acesteia, Putin (din functia sa) stiind mai bine ca oricine (desi nu stia ceva despre necesitatea ,,Tranzitiei” prezentata mai sus), ca ,,democratizarea” tarii insemna pierderea averii nationale energetice si minerale, in lipsa unei evolutii economice/institutionale minimale, care sa faca institutiile si interprinderile de stat capabile de a pastra in patrimoniul national aceasta bogatie!
    Abia din acest moment, Rusia se va DESCHIDE economic si politic catre Europa deocamdata invidioasa pe averea ei, apoi dupa 2030 va solicita integrarea in UE!,,Pacea” cu R. Moldova poate fi un semn (primar) in acesta directie…

  11. Nimeni nu si-a dorit “valorile europene”, toata lumea si-a dorit banii lor. Valorile ne sunt bagate pe gat cu forta. Dar banii se vor termina (destul de curand, odata cu green deal) si vor vedea ei atunci cum sta treaba cu valorile.

    La fel si cu NATO: s-a intrat in NATO fiindca NATO era agresorul. S-a intrat de frica. Cine n-a vrut sa intre a fost agresat. Cand vor aparea alte garantii de securitate in regiune, o sa vedeti cum sta treaba si cu NATO.

    • Curat coane @ Ioan, curat din lectiile politice ale vremilor apuse:
      – NATO e agresorul, ca atare in NATO s-a intrat de frica.
      NB,
      se vorbeste ca e deschisa non stop casieria Sputnik.

    • Asta e istoria în varianta à la russe :)

      În realitate toți esticii au intrat în NATO în genunchi tânguindu-se amarnic tocmai că să fie apărați de îmbrățișările maicii Rusii. În pactul de la varșovia s-a intrat în schimb cu baioneta în coaste și cele două țări ce au vrut să scape de acolo, Ungaria în 1956 și Cehoslovacia în 1968, au fost aduse înapoi cu de-a sila după câte o invazie muscălească…

      ,Ce ar fi să mai încercați și pe la alte mese? Eventual cu ceva mai inteligent :)

    • @Ivan: Naivitatea cu care rusii cred ca Romania va intra vreodata de bunavoie in sfera sa de influenta e depasita doar de naivitatea cu care occidentalii cred ca Rusia va renunta vreodata la pretentiile si metodele ei si ca va deveni o democratie de tip occidental…

  12. ..spre s-apuc ziua-n care Putin va fi obligat să spele putina..

    Altfel, rușii au o pleiadă de valori în literatură, teatru, film, balet, științe, sport etc, însă când vine vorba de politică și de comportamentul lor față de cei pe care-i eliberează”..

    „Davai ceas, davai moșie, harașo tovărășie..” e din cupletul marelui Tănase. Unii zic că de la asta i s-a și tras.. Alții susțin că de vină a fost o halbă prea rece, într-o zi caniculară de august.. Poate că și Navalnâi a băut de fapt un ceai prea aromat..

  13. Multumesc pentru articol – unele parti ale lui ma ajuta MULT in diverse discutii cu diverse persoane! ;)
    Oricum, ref. la viitor: Rusia are un teritoriu MULT prea mare, pentru ca sa poat fi condusa bine si sa ajunga la oarece eficientza si democratie. Dar pe mine mai degraba ma sperie CE se va intampla cand incet-incet, cel putin dpdv economic, o buna parte din acest teritoriu va fi…. acaparata de China!
    NU de Rusia ar trebui sa se teama cineva acum – ci de CHINA!

  14. ” De exemplu, de câteva luni de zile Moscova vehiculează o interpretare profund tendențioasă a motivelor pentru care Stalin a încheiat pactul de neagresiune cu Hitler din 1939. Scopul e de a arunca asupra altora vina declanșării celui de-al Doilea Război Mondial – mai precis asupra Poloniei, a cărei narațiune istorică a epocii respective o contrazice pe a Rusiei.” (Mitul nr. 13).
    – Am cautat detalii in analiza Chatham House, dar nimic in plus. Rog, daca poate cineva sa-mi indice unde as putea gasi detalii privind „aruncarea vinei asupra Poloniei”.
    – M-am intrebat si eu cum ar fi evoluat cursul istoriei daca Aliatii ar fi acceptat ca ultim compromis pentru Hitler un Anschluss cu orasul liber Dantzig, oras cu populatie 95% germani si care doreau Anschlusul. Asta dupa ce Aliatii acceptasera tacit Ansclussul cu Austria si cedasera Regiunea Sudeta, teritorii de sute de ori mai mari decat Dantzig. Probabil ca Hitler s-ar fi potolit. I-au declarat insa razboi, desi nu erau deloc pregatiti sa-l infrunte si au suferrit consecintele la care trebuiau sa se astepte.

    • Hitler a vrut un „compromis” în toamna 1938 când a primit regiunea sudetă a Cehoslovaciei pentru că se simțea încă prea slab și se temea de o alianță in extremis între vestici și ruși.

      La sfârșitul verii lui 1939 după ce bătuse palma cu rușii pentru împărțirea estului, nu se mai temea de nimic și probabil că ar fi refuzat să accepte orice mediere. De altfel pretextul războiului nu la- constituit situația orașului Gdansk ci un imaginar atac polonez asupra unei stații radio de pe teritorul german.

      Din memoruiile lui Albert Speer (arhitectul lui Htiler și viitor ministru al industriei de război) reiese că Hitler chiar se temea că vreun „idiot” s-ar putea băga în circul lui cu polonezii pentru a preveni războiul. A manevrat de o asemeena manieră încât să nu mai fie timp de „medieri”: A înscenat atacul asupra stației de radio de Gleiwitz (Gliwice azi) în noaptea de 31 August/1 Septembrie 1939 și a declanșat invazia Poloniei cu puțin înainte de 5 dimineața pe 1 Septembrie 1939.

      • Multumesc pentru precizarea importanta din memoriile lui Speer. Nu cunosteam.
        Totusi, ceva semnificativ cred ca e ascuns (adica neprecizat in articolul de fata) in citatul reprodus de mine. Asta m-ar interesa. Ce vina aduc rusii Poloniei.

  15. Rusia este o „nucă tare”, nu poate fi spartă uşor. Există o hărţuială permanentă Occident-Rusia, în care Occidentul acţionează economic( sancţiuni), dar şi politic( Ucraina, Moldova, Georgia, chiar Belarus), iar Rusia acţionează militar. Există un Front de Est, cu agresivităţi puternice pe meridianul 30 grade Est, cu tendinţe de forţare spre meridianul de 35, chiar 40. Este un avans al Vestului spre Est, economic şi politic, la care Rusia nu poate propune nimic ţărilor din zonă.
    Problema se complică prin avansul Chinei în Asia Centrală, dar şi interesele Turciei în zona Caucaz, Turkmenistan, Uzbekistan, etc.
    Rusia? Ar vrea să fie considerată o „mare putere”, dar NU MAI ESTE. Asta o ştiu toţi, inclusiv Rusia.

  16. Câtă vreme racheta nucleară, petrolul și gazul natural încă mai sunt argumente, Rusia mai rezistă. Progresul este dușmanul rusofililor pentru că poate trimite în desuetudine cele trei „argumente” de mai sus.
    Omenirea nu poate sta pe loc de dragul unei națiuni. China a înțeles asta și acționează în consecință. Rusia pare a alege propaganda, intimidarea și izolarea totală (chiar a internetului) de influențele „nefaste” din exterior. „Singur împotriva tuturor” este o strategie care-ți permite o anumită libertate de mișcare în a pune bețe-n roate tuturor, dar „prietenii” interesați dispar ca fumul, odata ce nu mai au nevoie de tine sau nu se mai tem de tine. Și abia atunci când aceștia dispar, realizezi cât de singur ești.
    E posibil ca modelul chinez (sau ceva asemănător) să fie viitorul planetei, dar modelul rusesc sigur nu e. Dacă până și Cuba începe să sprijine inițiativa privată, ce viitor mai poate avea modelul sovietic?!… S-a-ntors lumea cu fundu-n sus, tovarăși!… :)

    • Singura şansă a Rusiei este să adopte modelul Occidental( aşa cum a făcut Pătru cel Mare). Dar pentru asta trebuie să accepte unele cedări/ compromisuri.

  17. 16 găluști, unele împănate cu truisme, pregătite de bucătari experimentați. Gargara mondialistă de la Chattam House este exact ce ne trebuie!!! Merci :))))))

    Despre Mitul nr. 3, aveți aici ceva interesant: https://nsarchive.gwu.edu/briefing-book/russia-programs/2017-12-12/nato-expansion-what-gorbachev-heard-western-leaders-early

    „The “Tutzing formula” immediately became the center of a flurry of important diplomatic discussions over the next 10 days in 1990, leading to the crucial February 10, 1990, meeting in Moscow between Kohl and Gorbachev when the West German leader achieved Soviet assent in principle to German unification in NATO, as long as NATO did not expand to the east.”
    etc. etc. etc.

    Rusia e la doi pași, iar noi importăm păreri despre Rusia, rămași în aceeași tâmpenie băsistă. Mai bine ne-am uita la ce se întâmplă chiar zilele astea când un imperiu se retrage. Sau ne-am aduce aminte de pauza destul de lungă pe care a luat-o Trump înainte de a răspunde la celebra întrebare: NATO va interveni dacă România va fi atacată?

  18. @DES _ „16 găluști…”

    Nu vad care este implicarea europarlamentarului Traian Basescu in acest articol, dar in principiu sunt de acord cu dumneavoastra.

    Rusia are o perspectiva luminoasa de europenizare si democratizare odata cu eliberarea popoarelor Asiei pe care le-a subjugat si integrarea pârtii europene a Federatiei Ruse in Uniunea Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Sorin Ionitahttp://www.expertforum.ro
Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Consultant pe reforma institutionala si descentralizare in Europa de Est si Balcani

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.