miercuri, februarie 19, 2025

165 de ani de statistică oficială în România

Statistica oficială românească s-a născut și a evoluat grație unor oameni vizionari. Personalități istorice marcante, oameni de cultură ai timpului lor, conducători ai statisticii românești și lideri politici deopotrivă au înțeles că, pentru a-și îndeplini datoria față de propriul popor și pentru a-și consolida poziția în lume, statul român are nevoie de o cunoaștere temeinică a realităților sale. Iar acest lucru nu se poate face decât prin statistică.

Odată cu sărbătorirea a 165 de ani de statistică oficială în România, este de bun augur să trecem în revistă evoluția domeniului și a activităților care l-au adus în atenția entităților publice administrative și educaționale, inclusiv în atenția ariei private de activitate.

Primele forme de cercetări statistice efectuate pe teritoriul Țărilor Române au fost catagrafiile – în Moldova și Țara Românească și urbariile în Transilvania, aceste sisteme de evidențe funcționând încă dinainte de formarea statelor feudale. Ulterior, înregistrările statistice s-au făcut în condici domnești sau bisericești, în anaforale, în hrisoave ori în catastihe.

Pe măsură ce autoritățile statale au devenit tot mai interesate de cunoașterea reală a fenomenelor sociale și economice, au început să se perfecționeze și lucrările statistice, atât în ceea ce privește culegerea datelor, cât și în ceea ce privește prelucrarea și diseminarea lor.

Primele documente administrative în care apare folosit cuvântul „statistică” alături de cel vechi de „catagrafie” sunt Regulamentele Organice ale Principatelor-Unite (1831-1833). Din punct de vedere al procedurilor statistice, ca inovație, acestea instituiau periodicitatea, catagrafiile trebuind să se facă din șapte în șapte ani, cu scopul de a stabili birul și de a fixa veniturile țării. De asemenea, acestea instituiau o procedură fixă pentru recensăminte, ele urmând a se face de către comisii județene ce aveau drept scop nu doar înregistrarea „birnicilor” (adică a persoanelor supuse birului), ci și a „dajnicilor” și a „privilegiaților scutiți de dări: neamuri, postelnici, mazili, neguțători, meseriași și corporațiile acestora, țigani, jidovi, streini”(Cihoski, 1910, p.33).

Precursori ai gândirii statistice românești

În spiritul epocii, preocupări statistice au avut și o serie de personalități pe care le putem considera drept precursori ai gândirii statistice oficiale românești.

Astfel, în lucrările sale fundamentale Notions Statistiques sur la Moldavie (1849), Quelques observations sur la Statistique de la Roumanie (1867) și Studii statistice, Principele Nicolas Soutzo (Nicolae Suțu -1798-1871) prezintă o serie de informații statistice despre geografia și economia Moldovei, despre cultele religioase și numărul lor de adepți de la acel moment, despre dezvoltarea industrială ori agricolă a Principatului Moldovei. De fapt, prin opera sa, Nicolae Suțu arată că statistica este o știință descriptivă ce poate servi drept mijloc de cunoaștere a faptelor.

Preocupări statistice a avut și marele om de cultură Nicolae Bălcescu (1819-1852). Acestea făceau referire la organizarea corpului polițienesc și la organizarea armatei, la acel moment componența numerică a acesteia și nivelul ei de pregătire fiind deziderate importante pentru a garanta o bună apărare națională. O altă preocupare a sa era legată de evoluția grupurilor sociale în contextul transformărilor sociale ale secolului al XIX-lea. Astfel, folosindu-se de date statistice pe care le analizează în lucrările sale Puterea armată și arta militară dela întemeierea Principatului Valahiei până acum (1844)sau Reforma socială la români (1850), Nicolae Bălcescu reprezintă exemplul intelectualului român care stăpânea noțiuni aprofundate de statistică pentru acele vremuri.

Seria precursorilor statisticii românești nu ar fi completă fără a-l menționa pe George Barițiu (1812-1893). În lucrările sale, acesta nu doar că utilizează datele statistice, ci le și interpretează în contextul prefacerilor socio-economice ale veacului al XIX-lea când, în Transilvania, românii, deși majoritari, se confruntau cu iobăgia, cu lipsa presei, a școlilor și a drepturilor politice. Din acest punct de vedere, scrierile lui George Barițiu pot fi considerate ca având un caracter militantist, bazat pe date concrete.

Oficializarea statisticii românești. Începuturi și confirmări (1859-1877)

Însă, actul de naștere al statisticii oficiale românești îl reprezintă Ordonanța domnească semnată la 12 iulie 1859 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza prin care a fost înființat Oficiul Central de Statistică, una dintre primele instituții publice constituite după Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 și unul dintre cele mai vechi oficii statistice din Europa. Acesta este momentul marcat drept „Ziua Statisticianului” instituită prin H.G. 592/2002.

Ordonanța Domnească semnată de Alexandru Ioan Cuza privind înființarea Oficiului Central de StatisticăArhivele Naționale ale României

Înființarea acestui oficiu nu ar fi fost posibilă fără contribuția esențială a lui Dionisie Pop Marțian (1829-1865). Economist, statistician și om de cultură al timpului său, Dionisie Pop Marțian a fost cel care, întors de la Congresul Internațional de Statistică de la Viena din 1857, a promovat ideea constituirii unui birou statistic național și al primului „Recensământ general al Principatelor Unite în 1859”.

            Portret al lui Dionisie Pop Marțian în lucrarea Vieața și opera lui Dionisie Pop MarțianFondul Bibliotecii INS

De fapt, aceasta a fost prima cercetare statistică proiectată pe o bază largă de cunoaștere a numărului locuitorilor, a numărului caselor, a animalelor domestice, a stării economice a țării, a proprietății, a culturilor agricole și industriale, cu scopul de a surprinde cât mai fidel realitățile socio-economice ale Principatelor Române.

Seria cercetărilor statistice oficiale a continuat cu „Recensământul stabilimentelor industriale” (1863), prima cercetare de acest nivel dintr-o țară europeană. În urma acesteia s-au obținut informații valoroase cu privire la stabilimentele existente în funcție de felul industriilor, despre producția rezultată, despre lucrătorii implicați în procesul de producție sau despre stabilimentele industrial-motorii.

Tot în această perioadă, în România se elaborează primele legi de organizare și de funcționare ale statisticii oficiale, iar România se implică tot mai activ în Congresele internaționale de statistică, trimițându-și reprezentanți în capitalele europene în care acestea s-au desfășurat.

Unul dintre reprezentanții de seamă ai României la aceste congrese a fost statisticianul Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) care, alături de colegii săi de delegație, participa activ la lucrările congreselor, arătând că România se angaja în lucrări de amploare la nivel internațional cum ar fi cele de statistică agricolă. De asemenea, statisticienii români punctau, la fiecare participare, eforturile pe care statistica oficială românească le depune pentru a fi parte integrantă a marii familii de statistică internațională.

O altă realizare marcabilă a statisticii oficiale românești din acea perioadă a fost apariția seriei „Analele statistice și economice”(1860). Acestea cuprindeau articole referitoare la teme și cercetări diverse, acte cu caracter economic, ordonanțe, legi ori rapoarte statistice, structura populației, acte de stare civilă, statistica prețurilor ori alte probleme sociale și economice cu care se confrunta societatea românească la acel moment.

                     Extras din Analele Statistice ale României – anul 1865 – Fondul Bibliotecii INS

Contribuții statistice la consolidarea României ca stat (1877-1914)

Continuând demersurile începute în perioada de pionierat, statistica românească a fost unul dintre pilonii esențiali ai societății și în perioada de consolidare a statului român independent. Astfel, în această perioadă, se realizează două cercetări statistice majore: Recensământul Populației din 1899 și Recensământul Populației din 1912.

Realizat sub conducerea lui Leonida Colescu (1872-1940), recensământul din 1899 a pus accentul pe culegerea datelor spre a fi utilizate în special din punct de vedere fiscal, urmând ca recensământul din 1912, organizat de același Colescu, să fie cu adevărat „cel dintâi recensământ general de populație al României” (Colescu, 1944, p.3).

Tot în aceeași perioadă, sistemul de publicații statistice se îmbogățește prin apariția următoarelor publicații: Buletinului Statistic al României, Revista demografică (1892), Anuarul Statistic al României. Aceste lucrări de referință din sistemul publicațiilor statistice ofereau informații referitorare la evoluția economico-socială a țării și prezentau indicatori statistici relevanți pentru organizarea administrativ-teritorială, populație, economie, statistică internațională etc.

Prin înființarea Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale în 1913, cunoscută astăzi drept Academia de Studii Economice, se pun bazele învățământului statistic universitar.

Statistica românească între cele două războaie mondiale (1918-1945)

În perioada interbelică, statistica oficială românească se impune la nivel internațional, beneficiind de activitatea prestigioasă a unor personalități precum Dimitrie Gusti, Octav Onicescu, Grigore Moisil, Gheorghe Mihoc, Sabin Manuilă, Anton Golopenția etc.

În această perioadă, la 12 ani de la Marea Unire, se realizează Recensământul din 1930, considerat drept unul dintre cele mai moderne efectuate în lume la acel moment. El aduce, în premieră atât în țară cât și în Europa, înregistrarea concomitentă a etniei, a limbii materne și a religiei, constituindu-se drept un reper profesional incontestabil al statisticii moderne românești.

Informare privind Recensământul Populației și Locuințelor – 1930

Acest recensământ a fost urmat în 1941 de un Recensământ General al cărui principal scop a fost inventarierea întreprinderilor industriale și de un Recensământ Agricol tot în 1941, prima lucrare sistematică de acest gen realizată în România.

Perioada 1945-1990

În contextul transformărilor politice pe care România le-a cunoscut după 1945 și care au afectat toate instituțiile statului, statistica românească a căutat să își păstreze echilibrul și credibilitatea câștigate, respectând principiile de lucru și continuând seria lucrărilor desfășurate anterior.

În acest cadru, au fost realizate patru recensăminte generale ale populației: în 1948, în 1956, în 1966 și în 1977. Dacă recensământul din 1948 a avut drept unitate de înregistrare „gospodăria”, recensământul din 1956 a avut drept unitate de observare „familia”, iar cel din 1977 a cuprins o gamă mai largă de indicatori, programul recensământului și sistemul de prelucrare al datelor fiind dintre cele mai moderne la acel moment.

Realizări ale statisticii oficiale românești după 1990

După 1990, statistica oficială din România a avut ca obiectiv reevaluarea sistemului de indicatori macroeconomici precum și actualizarea seriilor de date pentru toate domeniile sale de activitate.  În 1992, Comisia Economică ONU pentru Europa a adoptat Principiile Fundamentale ale Statisticii oficiale, iar doi ani mai târziu, în 1994, acestea au fost aprobate de Comisia de Statistică ONU, fiind avizate favorabil în 2013 de către Consiliul Economic și Social ONU și adoptate de Adunarea Generală ONU în 2014. Din echipa de vizionari care au gândit aceste principii a făcut parte și Ilie Dumitrescu, statisticianul cu cea mai mare vechime din țară la acest moment. Aceste principii au servit drept cadru de dezvoltare pentru o paradigmă comună referitoare la abordările statistice, atât în țările democratice prin tradiție cât și în țările foste comuniste.

Treptat, după aderarea la Uniunea Europeană în 2007, România și-a adaptat legislația cu privire la organizarea și funcționarea statisticii oficiale prin câteva acte normative importante precum: Legea nr. 226/5 iunie 2009 (actualizată) privind organizarea și funcționarea statisticii oficiale în România și Hotărârea de Guvern privind organizarea și funcționarea INS.

În plan intern, România a continuat să desfășoare cercetările statistice de mare importanță precum Recensământul Populației și Locuințelor (în 1992, 2002, 2011, 2021) și Recensământul General Agricol (2002-2003, 2010, 2020). Ca noutate, Recensământul Populației și Locuințelor din anul 2021 a fost primul din România organizat integral în format digital. De asemenea, statistica românească își modernizează permanent infrastructura IT și editează lucrări de sinteză ori studii cuprinse în publicațiile sale statistice. Prin bazele de date pe care le pune la dispoziția utilizatorilor, prin lucrările pe care le elaborează și le publică, prin comunicatele de presă pe care le diseminează, Institutul Național de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice, creează un cadru propice pentru dezvoltarea culturii statistice românești.

Din punct de vedere al lucrărilor statistice desfășurate, România și-a armonizat strategiile de dezvoltare și programele statistice naționale anuale în conformitate cu cerințele europene, raportând indicatorii către EUROSTAT. De asemenea, România promovează eficient acțiunile Institutului Național de Statistică la nivelul Sistemului Statistic European (SSE), coordonând îndeplinirea obligațiilor ce revin INS în calitate de membru activ al acestui sistem.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că, statistica din România, prin specialiștii săi, depune eforturi considerabile în contextul procesului de aderare a României la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) pentru realizarea acestui deziderat.

Așadar, statistica românească a parcurs un drum lung de observare a faptelor sociale, de la primele forme de înregistrări statistice până la crearea Oficiului de Statistică, deschizând calea organizării statisticii oficiale din România. De atunci și până în prezent, știința statistică a evoluat prin noi modalități de culegere, prelucrare și diseminare a datelor statistice, prin înființarea de catedre cu specializări din domeniul statisticii în universități. S-a creat o adevărată comunitate a statisticienilor, domeniul fiind recunoscut într-o măsură substanțială la nivel public național și internațional, în special datorită oamenilor care, cu dăruire, pricepere și devotament sunt implicați în activitatea Institutului Național de Statistică și a direcțiilor regionale și județene de statistică.

Deși datele statistice au devenit sursă elementară pentru majoritatea instituțiilor publice, în sistemul de învățământ, dar și pentru entitățile private, rămâne o provocare ca acestea să devină un interes cotidian pentru societatea civilă. Procesul de diseminare în rândul cetățenilor este îngreunat fie de apatie, fie de neîncredere, sentimente exprimate de-a lungul timpului în special în timpul desfășurării recensămintelor. Obiectivele curente și viitoare ale Institutului și direcțiilor de statistică prevăd aducerea datelor oficiale în rândul tinerilor prin aplicații digitale actuale care să se plieze cu dezvoltarea tehnologică rapidă a vremurilor de astăzi. Istoria ne-a demonstrat că statistica oficială din România a presupus un parcurs important de recunoaștere la nivel instituțional, însă dincolo de utilitatea lor substanțială în procesele administrative, datele statistice înglobează toți indicatorii de bază privind situația demografică și economică a statului român contemporan.


Autori:

Silviu Vîrva – Vicepreședinte INS

Silviu Vîrva este Vicepreședinte al Institutului Național de Statistică iar din această funcție coordonează două dintre cele mai importante direcții statistice ale instituției: Direcția Generală de Statistică Economică și Direcția Generală de Demografie și Statistică Socială.

Și-a început cariera în domeniul statisticii oficial în anul 2019, ocupând funcția de director executiv adjunct la Direcția Județeană de Statistică Cluj. Primul contact cu domeniul statisticii a fost în anul 2010, pe vremea când student fiind, a fost angajat de către Direcția Regională de Statistică Cluj pentru desfășurarea activităților în cadrul Recensământului General Agricol și Recensământului Populației și Locuințelor.

După absolvirea Facultății de Drept, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca, a activat ca jurist în mediul privat, fiind cooptat în calitate de expert jurist/instituțional în mai multe proiecte de infrastructură în domeniul protecției mediului. Deține certificări precum expert achiziții publice, expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene și formator.

Dariana Mihai – sociolog și consilier INS

Dariana Mihaela Mihai este sociolog, licențiată a Universității București, Facultatea de Sociologie și Asistență socială. Este absolventă a două programe masterale din domeniul științelor sociale și este doctor în Științele Comunicării la aceeași universitate, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării. În prezent, autoarea este consilier la Institutul Național de Statistică și continuă să își desfășoare activitatea în domeniul cercetării.


Bibliografie:

Barițiu, G. (1846). Despre împoporare (suprapopulare – n.n.). În Gazeta de Transilvania, Brașov, nr. 37.

Barițiu, G. (1877). Noțiuni relative la economia socială și istoria civilizației în Transilvnia. În revista Transilvania, Brașov.

Bălcescu, Nicolae. (1953). Opere. Vol. I. Studii și articole. București: Ed. Academiei Republicii Populare Române.

Bărbat, Alexandru. (1964). Statistica în opera lui George Barițiu. Rev. de Statistică, 13, nr. 12, p.50-61.

Cihoski, Stanislas. (1910). Statistica Generală (Metodologia Statistică). București: Ateleierele grafice SOCES&Co., Societate Anonimă, 1910, p. VI.

Colescu, Leonida. (1944). Analiza rezultatelor Recensământului General al Populației României dela 1899, Institutul Central de Statistică conform http://omeka.bjc.ro/omeka/files/original/23/1264/BJAman_T_II_3.030.1.pdf

Donat, Ion. (1942). Înființarea Oficiului Central de Statistică Administrativă al Țării Românești (1859). Extras din „Analele Institutului Statistic al României” Vol. I, București.

Hasigan, Dumitru, D.(1960). Statistica în operele lui Nicolae Bălcescu. Revista de Statistică, nr.5-6, București.

Manuilă, Sabin. (1942). Analele Institutului Statistic al României, Vol. I, Biblioteca Academiei Române, pp. 12-14.

Papadopol-Calimachi, Alexandru. (1947).  Analele Academiei Române – Memoriile Secțiunii istorice, Seria II – Tomul IX – 1886-1887, Generalul Pavel Kisseleff în Moldova și Țara Românească, 1829-1834, după documente ruseși, București.

Slăvescu, Victor. (1940). Vieața și opera lui Dionisie Pop Marțian. Discurs rostit la 31 mai 1940 în ședință publică solemnă de Victor Slăvescu cu răspunsul d-lui Andrei Rădulescu, Monitorul Oficial și Imprimeriile statului. Imprimeria Națională, București

Slăvescu, Victor. (1940). I. O <<autobiografie>> a lui Dionisie Pop Marțian; II. Corespondența D.P. Marțian – Gh. Barițiu; Cinci scrisori (1862-1864,  Monitorul Oficial și Imprimeriile statului. Imprimeria Națională, București

Suțu, Nicolae. (1867). Notions Statistiques sur la Moldavie. Monitorul Oficial No. 232, 19 octombrie 1872. Iași.

Publicații periodice:

Revista Română de Statistică nr.12/2013 conform https://www.revistadestatistica.ro/wp-content/uploads/2014/04/RRS_12_2013_A8_ro.pdf

Revista Română de Statistică Supliment nr. 6/2014 conform https://www.revistadestatistica.ro/supliment/wp-content/uploads/2014/09/RRRS06_2014_A1_ro.pdf

Dări de Seamă ale Delegaților Oficiali la Congresele Internaționale de Statistică 1863-1878. Bucuresci: Imprimeria Statului, 1890.

Stabilimentele Industriale Existente în România către anul 1863. După analele statistice publicate de D. Marțian.

Site-uri web:https://www.recensamantromania.ro/istoric-rpl/

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Ar fi fost interesanta si utila o evaluare critic – obiectiva a acuratetei datelor statistice din perioada 1948-1989, perioada in care, conform mitului ce inca mai circula, datele statistice, mai ales cele cu caracter socio-economic, erau „alterate” convenabil la indicatiile conducerii de partid, pentru a acoperi insuccesele si erorile decidentilor si a „optimiza” imaginea societatii socialiste.

  2. Articolul a aparut pe 12 iulie a.c. ; Reactii ?… 2000 de vizualizari si un comentariu.

    Nu cred ca pentru misiunea si rolul statisticii este importanta “provocarea ca acestea [datele statistice] să devină un interes cotidian pentru societatea civilă” ; munca celor din domeniul statisticii trebuie apreciata (si platita corespunzator), dar statistica nu este o vedeta care vrea lumini si aplauze.

    Referitor la faptul ca datele statistice au devenit „sursă elementară pentru majoritatea instituțiilor publice” si ca au „utilitate substanțială în procesele administrative”, trebuie spus ca indicatorii statistici sunt utilizati (uneori) de autoritati de o maniera neprofesionala, fara a folosi in mod complet expertiza specialistilor.

    Ca un exemplu (banal, dar important) arat ca in anii 2021 si 2022 au fost adoptate acte normative privind ajustarea valorii contractelor de lucrari, in contextul pandemiei de Covid, a crizei energetice si a razboiului din Ucraina.
    Este vorba de OUG nr. 47/2022 (pentru contracte finantate din fonduri nationale) si OUG nr. 64/2022 (pentru contracte finantate din fonduri europene).
    Ajustarile se fac dupa formule ce folosesc indicatori statistici (din „Buletinul statistic de preturi”, Tabelul 15 si Tabelul 15A) si indicatori provenind de la Comisia Nationala de Strategie si Prognoza.
    Ca o paranteza aceasta comisie mi se pare complet inutila, modestele ei rapoarte putand fi realizate (profesional !) de Institutul National de Statistica.
    Prima intrebare fireasca : o suma de bani, indiferent de unde provine, se actualizeaza la fel ; de ce actualizarea se face in doua feluri, cu formule diferite ?
    OUG nr. 47/2022 prevede ca actualizarea se face utilizand indicatorul statistic „indicele de cost în construcţii total” (din „Buletinul statistic de preturi”, Tabelul 15) ; actualizarea conform OUG nr. 64/2022 se face folosind atat indici de la Institutul National de Statistica, cat si de la comisia de care am vorbit.
    Ajungand la esenta problemei, arat ca – pana in luna decembrie 2023 – baza de referinta pentru indicatorii statistici publicati de INS a fost „2015”.
    Incepand cu luna ianuarie 2024, baza de referinta pentru indicatorii statistici publicati de INS a devenind „2021” (conform „Buletinul statistic de preturi” nr. 1/2024, publicat in 21 martie a.c.).
    INS a reactionat rapid, prezentand indicii statistici necesari actualizarii contractelor in baza de referinta 2021 (cu transpunerea acestor indicatori pentru perioada 2015-2023), dar faptul ca si indicatorii provenind de la Comisia Nationala de Strategie si Prognoza nu au fost transpusi in baza de referinta 2021, corelat cu lipsa de reactie privind modificarea anexelor 1-5 din OUG nr. 64/2022 a facut practic imposibila aplicarea prevedrilor de ajustare a contractelor de lucrari.
    Ca o parere personala, eu cred ca autoritatile, daca s-ar consulta cu specialistii in statistica, economie, constructii (si daca i-ar asculta !), luand nota de faptul ca OUG nr. 64/2022 este „moarta”, trebuie sa simplifice DE URGENTA modalitatea de ajustare a pretului contractului, alegand singurul indicator statistic relevant „indicele de cost în construcţii total”.

    Scuzati-ma pentru divagatie si expunerea prea tehnica, dar vorbim de utilitatea si importanta statisticii …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Silviu Vîrva
Silviu Vîrva
Silviu Vîrva este Vicepreședinte al Institutului Național de Statistică iar din această funcție coordonează două dintre cele mai importante direcții statistice ale instituției: Direcția Generală de Statistică Economică și Direcția Generală de Demografie și Statistică Socială. Și-a început cariera în domeniul statisticii oficial în anul 2019, ocupând funcția de director executiv adjunct la Direcția Județeană de Statistică Cluj. Primul contact cu domeniul statisticii a fost în anul 2010, pe vremea când student fiind, a fost angajat de către Direcția Regională de Statistică Cluj pentru desfășurarea activităților în cadrul Recensământului General Agricol și Recensământului Populației și Locuințelor. După absolvirea Facultății de Drept, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca, a activat ca jurist în mediul privat, fiind cooptat în calitate de expert jurist/instituțional în mai multe proiecte de infrastructură în domeniul protecției mediului. Deține certificări precum expert achiziții publice, expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene și formator.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro