20 august 1662 – “Afacerea Gărzii Corsicane”

• Istoria diplomației a înregistrat o serie de incidente violente celebre care au modelat practicile diplomatice privind imunitățile și ordinea de precădere. Unul dintre aceste episoade a avut loc la 20 agust 1662, cunoscut sub numele de “Afacerea Gărzii Corsicane”.
• Garda Corsicană (în italiană Guardia Corsa, a fost o unitate militară a Statului Papal constituită exclusiv din mercenari corsicani, având îndatorirea de a păstra ordinea publică în oraș și de a asigura garda pontificală.
• Constituită informal încă din secolul XV din miliții corsicane, Garda Corsicană a fost înființată oficial în 1603 de Papa Clement al VIII-lea și cu 600 de membri era pe atunci mult mai numeroasă decât mai cunoscuta Gardă Elvețiană, în funcție și astăzi, care în acea perioadă număra doar 150-200 de oameni. Soldații corsicani aveau reputația de a fi extrem de curajoși și loiali în luptă dar și turbulenți pe timp de pace, implicându-se frecvent în conflicte de stradă violente care perturbau periodic viața Cetății Eterne. În 1637 Garda Corsicană a crescut în număr, fiind recrutați încă 400 de soldați, dar această măsură nu a contribuit prea mult la consolidarea liniștii publice într-un oraș tot mai afectat de creșterea numărului de furturi, tâlhării și crime.
• Pe de altă parte, în Roma aflau mai multe misiuni diplomatice străine care, invocând atmosfera de insecuritate și extinzând conceptul de extrateritorialitate la cartierele din jurul clădirilor ambasadelor, dispuneau de un număr considerabil de gărzi înarmate, adevărate garnizoane, și stabiliseră zone de securitate în care asigurau ordinea publică după bunul plac. Rezultatul practic a fost că răufăcătorii comiteau crime și se refugiau în aceste zone libere denumite “francize”, beneficiind astfel de impunitate de facto în relația cu autoritatea papală.
• “Afacerea Gărzii Corsicane” a izbucnit în urma unei dispute provocate de faptul că soldații corsicani din garda cardinalului Flavio Chigi (1631–1693), nepotul Papei Alexandru al VII-lea (1599-1667), au prevenit o tâlhărie la vila cardinalului Rinaldo d’Este (1618–1672), în cursul lunii august 1662. Atunci, răufăcătorii au speculat lipsa de autoritate a Gărzii Corsicane și s-au refugiat în perimetrul controlat de garda personală a ambasadorului francez Charles III de Blanchefort-Créquy (1624-1687).
• Autoritățile papale au făcut un apel la toți ambasadorii străini să ordone gărzilor personale să nu mai strânjenească eforturile de menținere a ordinii publice ale Gărzii Corsicane, condusă Mario Chigi, chiar fratele Papei. În replică, soldații francezi au ieșit din perimetrul francizei stabilite în jurul reședinței ambasadorului francez, Palatul Farnese, și au atacat doi soldați corsicani. Deși soldații francezi au fost pedepsiți, gestul nu a făcut decât să escaladeze situația.
• În ziua de 20 august 1662 soldați din Garda Corsicană au atacat cu focuri de armă convoiul ce însoțea trăsura ambasadorului de Créquy peste Podul Sisto, atac soldat cu câțiva morți și răniți. Luptele de stradă s-au extins în jurul Palatului Farnese, noi morți, printre care și un paj, căzând în lupta dintre soldații corsicani răsculați și soldații francezi din convoiul care o păzea pe soția ambasadorului, întoarsă la reședință din plimbarea zilnică.
• Papa Alexandru al VII-lea și Guvernatorul Romei, cardinalul Lorenzo Imperiali (1612-1673), au realizat gravitatea incidentului, pedepsindu-i pe responsabilii revoltei din rândurile Gărzii Corsicane și oferindu-se să plătească pentru daunele cauzate reprezentantului diplomatic al puternicului Rege al Franței, Ludovic al XIV-lea (1638-1715).
• În conformitate cu instrucțiunile primite de la Versailles, ambasadorul francez Charles III de Créquy a părăsit Roma la 1 septembrie 1662, iar Franța a rupt legăturile diplomatice cu Sfântul Scaun, expulzându-l pe nunțiul papal și confiscând proprietățile papale de la Avignon și din comitatul Venaissin. Regele-Soare a amenințat cu invadarea Romei dacă Papa nu își cerea iertare pentru acest incident.
• Papa Alexandru al VII-lea s-a opus inițial acestor termeni dar amenințarea franceză era o realitate, așa că a cedat și a semnat Tratatul de la Pisa la 12 februarie 1664, prin care Garda Corsicană era desființată, comandantul acesteia Mario Chigi (fratele papei) era exilat din Roma iar soldații participanți la revoltă condamnați la moarte prin spânzurătoare! Cardinalul Lorenzo Imperiali a fost demis din funcția de Guvernator al Romei. În plus, Papalitatea trebuia să ridice un monument care să marcheze evenimentul din perspectiva franceză – Piramida Infamiei. În schimb, teritoriile papale au fost retrocedate, iar în iulie 1664, la Fontainebleau, nepotul papei și fiul fostului comandant al Gărzii Corsicane – cardinalul Flavio Chigi s-a prezentat în fața Regelui Ludovic al XIV-lea, prezentând scuzele Papei Alexandru al VII-lea.
• Incidentul a servit Regelui Ludovic al XIV-lea, care și-a întărit controlul asupra Bisericii Catolice din Franța și a putut să își extindă influența și asupra Sfântului Scaun utilizând cu succes diplomația și pozând chiar în protector al Romei. După patru ani, când orgoliul său a fost satisfăcut și pentru a menaja sentimentele romanilor, Regele Ludovic al XIV-lea a dispus dărâmarea Piramidei Infamiei.
• “Afacerea Gărzii Corsicane” și evenimentele ce i-au urmat au fost marcate prin publicații, litografii de epocă și o emisiune monetară specială, fiind imortalizate și pe o tapiserie păstrată la Castelul din Fontainebleau și o placă de bronz păstrată la Muzeul Luvru.

NOTĂ EDITOR: Începând de astăzi, Contributors.ro va publica, cu acordul instituției, o selecție din textele apărute pe pagina de Facebook a Arhivelor Diplomatice ale MAE.