duminică, mai 22, 2022

2021: pandemia, statul şi libertatea. Un bilanţ provizoriu

Ceea ce părea, acum un an şi jumătate, doar o paranteză trecătoare,menită să devină istorie, a fost transformată în ordinea cotidiană a societăţilor noastre. Excepţia, în materie juridică şi politică, a eliminat normalitatea domniei legii şi a rigorii constituţionale. Puterea executivă a uzurpat atribuţiile legislativului, în vreme ce garanţiile judecătoreşti ale libertăţilor au fost erodate, dramatic. Gramatica existenţei umane,  în  toată simplitatea sa, este obiect de reglementare statală.  Omul pare neputincios în faţa unei ofensive în care frica de moarte este alibiul ce conferă autorităţii, dar şi corporaţiilor tehnologice, perspectiva extinderii controlului lor. Nimic nu mai scapă ochiului  vigilent al supravegherii şi o nouă variantă a  gândirii unice este pe cale să se nască.

          Suspect şi indezirabil, liberul-arbitru este privit de cei ce subscriu la această nouă religie a politică a supunerii  oarbe ca responsabil pentru dezordinea sanitară şi  pentru creşterea pericolului ce planează asupra noastră. Individul este imatur şi iraţional, de aici necesitatea  dezvoltării unui cadru  coercitiv care să îi regleze  comportamentul.  Orice exerciţiu de scepticism este   tratat ca simptomul unei patologii intelectuale. Conversaţia publică  este  întreruptă,  iar ceea ce domină este dialogul isteric dintre fricile apocaliptice şi  viziunile conspiraţiilor globale. Între aceste extreme  pare că nu se mai află nimic. Luciditatea  este absentă  în acest context al supremaţiei statului şi al psihozei  globale.

            Dispariţia conversaţiei autentice de la nivelul unei comunităţi de cetăţeni  indică slăbirea pluralismului însuşi. Adevărul unic,  elaborat de stat, este  distribuit mediatic de cei ce îl servesc.  Ştiinţa este evocată spre a justifica  dogmatismul autocratic. Iar ştiinţa însăşi este curăţată de orice adevăr ce contrazice  viziunea statului. Venerarea  ştiinţei devine  un exerciţiu de adoraţie colectivă,  în spatele căruia se poate ghici intenţia puterii de a -şi menţine suveranitatea ei ilimitată.

          Căci ştiinţa nu poate fi separată, niciodată, de contextul politic în care este plasată, ca într-un pat al lui Procust. Lecţia secolului trecut este cât se poate de limpede. Totalitarismul a anexat ştiinţa, la dreapta şi la stânga radicală. Crimele şi excesele au fost legitimate prin ştiinţă. Experimentele de inginerie socială şi  genocidul au fost  prezentate ce formele ultime de manifestare ale unui adevăr ştiinţific validat ideologic. Libertatea de gândire este  inseparabilă de libertatea criticii. Ştiinţa poate acţiona  nu doar ca un vehicol de emancipare a umanităţii , dar şi ca instrumentul capabil să reducă omenirea la statutul de masă condiţionată pavlovian.

          2021 este o pagină din această cronică contemporană. Statele au ales, mai devreme sau mai târziu, frica şi starea de excepţie ca mecanismele menite să gestioneze momentul pe care îl trăim. Invocând ştiinţa, ele au erodat  libertăţile naturale ale oamenilor, ignorând un patrimoniu de gândire pe care s-a întemeiat societatea deschisă în anii de după 1945.  Graniţa dintre autocraţie şi democraţie a început să se şteargă, treptat. Starea de excepţie a fost substituită, de facto, dacă nu de jure,  constituţionalismului.

          Luciditatea democratică  caută un drum care, respectând  dreptul sacru la viaţă, să nu ameninţe, mortal, libertăţile pe care se fondează societăţile noastre. Contractul social  nu poate fi amendat de state cu aroganţă, mai cu seamă atunci când tentaţia acţiunii unilaterale ispiteşte puterea executivă.

          În preajma anului 1848, Alexis de Tocqueville evoca perspectiva unei societăţi umane nivelate  de egalitarismul impus statal. Profeţia sa este pe cale să se îndeplinească,  căci  domesticirea prin frică şi prin propagandă  este un semn al vremurilor noastre.

           În cele din urmă,  înfruntarea pandemiei este  o hârtie de turnesol. Echlibrul  dintre siguranţă şi libertate este unul delicat, de care depinde supravieţuirea firescului vieţii. Autonomia şi responsabilitatea umană sunt  valorile la care trebuie să revenim, acum. Cedarea drepturilor naturale către stat nu este drumul  către mântuire, ci calea către sclavie.  Venerarea statului-salvator  înseamnă primul pas către un viitor  distopic. Alegerile de acum sunt decisive, iar orbirea  ne poate fi fatală. 

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. Totul se face în numele siguranței naționale, al pandemiei și al anticorupției, întru slava statului de drept și a justiției independente, acum și pururea și-n veacul vecilor, amin! Să veghem și cu evlavie să ne închinăm și să ne rugăm pentru sănătatea conducătorilor noștri fiindcă altfel vin rușii, ne lovește pee-see-dee, ne omoară ciuma roșie și prăpăd mare cade peste noi fiindcă fiara încălzirii globale care scuipă carbon, plastic, păcură și gaz metan, s-a ridicat din genuni și vine peste noi. Rugați-vă neîncetat, plătiți taxele, impozitele, contribuțiile, accizele, tva, măriți bugetele securiștilor și cumpărați armament SH fiindcă armata e cu noi (vin rușii!). Si stați naibii acasă, nu mai umblați de colo-colo și nu mai cîrcotiți mereu că n-aveți bani, că pensii, că medicamente, că alea-alea, că vă ia mama dracului de civili indisciplinați!

  2. „Nimic nu mai scapă ochiului vigilent al supravegherii şi o nouă variantă a gândirii unice este pe cale să se nască.”
    si ulterior „Conversaţia publică este întreruptă, iar ceea ce domină este dialogul isteric dintre fricile apocaliptice şi viziunile conspiraţiilor globale.”
    Pt adeptii fricii (a celei intretinute mediatic) ce spuneti in prima fraza este chiar conspirationism.
    In ce priveste fricile apocaliptice, nici un ginditor matur si rational nu poate face abstractie de eshatologia biblica.
    Nu conspirationismul, oricit de ignorant si nu fricile apocaliptice, oricit de irationale, sufoca dialogul si imping societate spre o noua experienta totalitara.
    Asaltul asupra libertatilor nu e ceva nou si nici nu poate fi oprit.
    Putem insa elibera viziunile apocaliptice de frica si putem tempera consiprationismele globale cu realism si discernamint. Cu filtre critice rezonabile.
    Imposibil este doar sa lecuiesti masele de falsul mesianism. Epoca temporara a emanciparii este mereu urmata indeaproape de epoca temporara a sclaviei.

    • Daca nu sunteti convins de prima fraza
      „Nimic nu mai scapă ochiului vigilent al supravegherii şi o nouă variantă a gândirii unice este pe cale să se nască.”
      va recomand o carte :
      Soshana Zuboff „The Age of Surveillance Capitalism.The Fight for an Human Future at the New Frontier of Power”
      Doamna e profesoara la Harvard, o recomandare serioasa.

  3. Sa ne intrebam : Cite operatii , asa numitele interventii chirurgicale usoare au fost facute in acesti ultimi doi ani comparativ cu ani anteriori , sa ne intrebam cite cazuri noi, de boli grave , au fost depistate acum in comparatie cu anii trecuti ? Sa incercam si sa intelegem cum aceasta Pandemie nu are un caracter de permanenta si masurile luate nu sunt vesnice (nici nu se poate ).Sa intelegem cum temerile nostre nu sunt altceva decit propria noastra reprezentare a ceea ce nu intelegem sau a ceea ce credem gresit ca intelegem .Un bine medical absolut are prioritate in fata contestarilor facute de catre cei care , din motive diferite , nu accepta evidenta , realitatea .Dealtfel , un numar mic dintre noi , cetateni ai planetei , ne impotrivim adevarului .Cei care sunt cu adevarat impotriva sunt foarte putini chiar daca niste profitori ,de ocazie, uneori politicieni fiind , incerca sa creasca numarul antivaccinistilor si a celor ce se pozitioneza impotriva si care inca nu cred ca acest virus exista . Desigur, exista si tentatia ,unor conducatori, de interveni politic sau de a incerca sa isi maximizeze reprezentarea imaginii proprii in rindul populatiei dar asta nu inseamna ca aceasta atitudine de impotrivire, a unora , este corecta si acceptabila de catre toti cetatenii .Cit despre votul din 2024 este prea devreme sa ne pronuntam .Mai avem in fata inca trei ani, ca si perspectiva electorala, timp in care multe se pot schimba .Ecuatia luptei politice, ca si reprezentarea ei in Media , este pentru moment intrerupta de existenta acestei noi Coalitii aflata la guvernare .Ramasa singura formula (coalitia PSD,PNL,UDMR si minoritatile ) ce putea sa aduca in fata cetatenilor o majoritate capabila de a schimba si modifica Constitutia ,legile organice neconforme si de care putea pune in aplicare toate cerintele UE ce tin de accesul Romaniei la PNNR , a micsorat si mediatic ,reprezentarea luptei politice in Media romaneasca .Aducerea UDMR la guvernare este si ea parte a acestei nevoi de schimbare ce nu se putea face fara cel putin 65 de procente intentie de vot in Parlament .Opozitia este cumva fractionata (fiecare doreste politic altceva ) si deja mesajul Opozitiei nu mai are consistenta si nici nu mai deschide calea unei confruntari politice de valoare la nivel de media .Mai pe romaneste Opozitia si-a fisiit mesajul si timp de trei ani nu are nici ce sa mai spuna si nici ce sa mai faca .Deja lumea este saturata de antivaccinismul unora si de strigatul permanent al altora „ hotii ,hotii ”ce ne prezinta o Opozitie atit de fragmentata si de neinspirata .Opozitia este perceputa ca fugara .USR si parte din PNL au plecat (citeste fugit ) de responsabilitatile guvernarii reusind, impotriva tuturor cutumelor ce ne spun cum ca un partid are ca si scop politic obtinerea guvernarii , ca nici o alta formula de guvernare (alta decit cea actuala )sa mai fie posibila .Practic USR si aripa Orban desprinsa din PNL au oferit ”pe tava ”guvernarea PSD,PNL UDMR nemaiexistind o alta formula de guvernare .Daca aceasta Alianta reuseste (inceputurile sunt bune si apar o multime de noi abordari politico – economice )atunci vor ramane uniti si pentru urmatorul ciclu electoral moment in care actuala Opozitie va ramane , in urma scaderii dramatice a intentiei de vot „cu buza umflata ”.In fapt Coalitia aflata la guvernare are toate ingredientele unei reusite .Are banii din PNNR , are banii din PDNL, are o majoritate super confortabila in Parlament , ce ii permite sa faca modificari de anvergura, are o situatie politica globala ce o avantajeaza si daca in urmatorii trei ani Pandemia se opreste are si sansa de a reactiva , la nivel maxim, toate formule democratice existentialiste .De exceptie imi pare si decizia Presedinelui Natiunii ce a acceptat nominalizarea adusa in fata sa de catre PSD,PNL si UDMR decizie care , in spiritul Constitutiei ,ne spune cum nevoia de functionare a Statului este pusa inaintea nevoii de confruntare politica devenita in acest context inutila, permite toate modificarile cerute de catre cetateni in ultimii ani incepind cu referendumul din 2019 . Presedintele va prelua ,de unul singur, si va aduce in fata natiunii mai toate deciziile urmatoare ce in mod evident par a se indrepta spre drumul ales de natiune . Opozitia se va mai framinta o vreme dar nu vor mai avea obiectul muncii .Greseala , initiala, cea care a incercat (inca inainte de alegerile Parlamentare -punctul zero ) sa elimine total Presedentia din formula de guvernare a natiunii prin alianta (ascunsa ) a celor ce azi si-au pierdut functiile de conducere in cele doua mari Partide de Dreapta romanesti (actiune esuata) , au permis aparitia aceste noi guvernari ce parea „ o misiune imposibila” dar care se va dovedi benefica pentru tara . Avem , in fata , trei ani de liniste politica .

    • @ bunul samaritean _ „Avem , in fata , trei ani de liniste politica .”

      Frăția tâlharilor s-ar bucura să aibă trei ani în care să poată fura din averea publică fără să fie deranjată.

      Poate că justiția nu-i va deranja, Sectia Specială veghind ca alianța PSD-PNL-UDMR să poată fura liniștită trei ani, dar după doar trei săptămâni hoții au început să se certe între ei. Puțin probabil (spre norocul cetățenilor români) să reziste trei ani fără să-și spargă capetele între ei.

      Partea proastă este că nici haosul creat de cleptocrați nu este în folosul cetățenilor.

  4. Des nuances, Monsieur! Înțeleg și aprob încercarea de a păstra echilibrul, dar n-o consider corectă făcută prin contrapondere, astfel limbajul/argumentația dumneavoastră devine tezistă, reducționistă și, iertat să-mi fie, prăpăstios! În chestiune, dialogul e altceva decît acuzarea unei dictaturi medicale. Există o cale de mijloc. La urma urmei, e vorba de umanitate. Deviza aceea de a nu lăsa pe nimeni în urmă mi se pare de urmat.
    Desigur că drepturile și libertățile sînt inviolabile, dar eu nu echivalez respingerea ignară și agresivă, drept un „exercițiu de scepticism” prin liberul arbitru. Cîte îndoieli au și cu cine s-au consultat cei care zbiară „libertate te iubim, ori învingem, ori murim”? E asta libertate? Iar faptul că unii se pun în fruntea turmei nu înseamnă autoritate.
    Sănătate și Sărbători Fericite tuturor!

  5. „Cedarea drepturilor naturale către stat nu este drumul către mântuire, ci calea către sclavie.”
    Am cedat de mult. o data cu aparitia smartphonului, suntem de pe acum „inchisi” in puscarii virtuale, nu fizic, sunt avatarurile noastre sub forma informatiilor/datelor pe care le punem cu atata dezinvoltura la dispozitia statutlui, a unor concerne private.
    In viitor nu va mai fi nevoie de intemnitarea nostra fizica, cea virtula este indeajuns, suntem si putem fi controlati iar masurile vor fi in sensul anticiparii a ceace s-ar putea intampla, a eliminarii de a putea gresi sub vre-o forma prin „matematizarea” individului, a normarii sale astfel incat sa poata fi cat mai bine condus.
    Suntem deja inchisi, scoaterea la libertate prin renuntarea la telefonul mobil produce panica, renuntarea la „carja mentala” ne debusoleaza complet si fugim fara sa fim constransi fizic inapoi in puscaria virtuala iar statul bate din palme, hop, hop, calut !!!

  6. ..”supravieţuirea firescului vieţii” s-ar putea să ducă, paradoxal, la curmarea ei nefirească..
    Adevărul e pe la mijiloc. Libertate totală versus anarhie. Est modus in rebus.

    Multe restricții cerute de lupta cu pandemia, țin de fapt de banalul bun simț..
    Și vorba bulgarului cine are, are..

  7. trăim din plin toate schemele totalitare pe care de 3 decenii am invățat să le evităm, cum guvernul in stare de excepție pozează in marele salvator si incepe să pedepsească cetățenii sănătoși.

    din păcate, in afară de profesorul Stanomir, majoritatea celor care se credeau democrați au dezertat in masă și țipă să vină repede guvernul să facă un lagăr mare pentru cetățenii sănătoși care nu s-au vaccinat deoarece nu are sens in cazul lor.

    desigur, imediat vin doctorii plătiți pe față de firme și guverne să ne convingă să luăm neapărat ce decid ei că trebuie să luăm.

  8. Din firescul vieții face parte și posibilitatea omului de a-și planifica viitorul în cadrul unui proiect personal și de a se proiecta în viitor, la modul general. Or, dată fiind această analiză lucidă și corectă, care justifică un pronostic îngrijorător, precum și faptul că de doi ani de zile am fost făcuți, și sîntem prizonierii prezentului, iar comunicarea e prcatic blocată, întrebarea care se pune este: Ce-i de făcut?

  9. Un text bun, fluid. Articolul este mai focalizat decât de obicei. Se apropie chiar de ideea de culpă penală. Dar nu îndrăznește să o spună. Asaltul asupra libertății este de natură penală, se petrece sistematic și concertat.

    Din acest regim covidocratic nu avem cum să ieșim dacă magistratura nu-și revine in simțiri. Rapid. Până să se extindă complicitatea transpartinică, iar grupul uzurpator să capete puteri și mai mari in stat.

    Pentru că acțiunile împotriva ordinii constituționale sunt, deocamdată, greu de investigat și dovedit, ar trebui ca Parchetele să înceapă cu infracțiunile de corupție foarte grave, plus abuzul in serviciu in forma continuă, pentru a sparge omerta grupului infracțional. De exemplu prescrierile obligatorii de antivirale experimentale și nocive in spitalele covidizate in virtutea Protocolului arafatian. Sau achizițiile de medicamente/echipamente medicale nenecesare la suprapreț. Sau lipsa medicamentelor esențiale din spitale. Toate acestea sunt deja publice. E nevoie doar de câteva autopsii ale unor persoane declarate răpuse de covid, dar care in realitate e posibil să fi fost victimele unor protocoale/acte medicale criminale. repetate. chiar dacă de fiecare dată, de 1 an jumate, au avut același efect. negativ. Medicii corupți sunt veriga slabă a regimului covidocrat, deoacamdată se cred protejați, au o impunitate de facto (practic, in România nu există condamnări pentru malpraxis), dar confruntîndu-se cu spectrul unui proces penal s-ar putea ca unii să dea înapoi…

    Procurorii* și medicii (corupți sau onești) sper să înțeleagă in ce urmează să fie atrași, in ce vâltoare criminal-totalitaristă. O dată scăpat de sub orice control civic/legal, un astfel de regim va deveni din ce in ce mai dictatorial, ascendentul Organelor Centrale asupra angajaților publici va fi marțial, și implicit procurorii vor ajunge agenții represiunii, iar medicii uneltele viitoarelor crime și experimente. Deja sunt foarte aproape de momentul in care nu vor mai putea spune „NU!” Mareșalului Progresului Sanitar ce le va ordona „Arestează!/Injectează!”

    Dar nu-i vorba numai de postura lor vizavi de un potențial executiv deraiat totalitarist, ci de însăși soarta lor și a familiilor lor. E deci in joc însăși postura lor morală. Medicamentele/tratamentele experimentale precum și măsurile aberante de izolare/mascare a populației afectează toată populația, deci și pe ei și pe cei dragi. A te complace in inacțiune in speranța că acest calvar va trece de la sine -deși satrapii dau semne că încep să se îmbete cu Puterea cea nouă (cu temeiuri…științifico-fantastice) – e echivalent cu a tolera suicidar agresiunea unui tâlhar înarmat, deși ești la rândul tău înarmat. Deocamdată, căci nu va mai trece mult și monopolul coerciției va fi concentrat intr-un nou Organ judiciar unde vor fi plasate exclusiv cadrele de nădejde ale regimului…

    *la care adaug și ofițerii diicot și sri implicați in proceduri judiciare.

  10. Chiar credeti ceea ce scrieti?!! Copii care nu au putut face scoala, parinti care au pierdut locurile de munca, varstnici care nu au mai ajuns la un medic ?!! Manipularea media nu are limite.

    • Copiii au facut mai bine scoala in pandemie, iar reducerea numarului de ore la cel mult 50% din ce este acum ar fi cat se poate de benefica.

      Parintii au pierdut locurile de munca acolo unde oricum asta s-ar fi intamplat, viata se afla in plina schimbare, pandemia doar a accelerat aceste transformari.

      In Romania cel putin, dar nu numai, evitarea asa-ziselor tratamente medicale, de fapt doar copieturi bolnave din faimoasele protocoale tampe de tratament a salvat destule vieti. Oricum, medicina se va schimba radical si s-ar fi schimbat si in absenta pandemiei, pentru ca a involuat masiv. Sa nu ocnfundam progresul tehnic cu evolutia.

  11. Domnul Stanomir locuieste intr-o zona inalta si destul de rarefiata a societatii ; preocuparile unei astfel de persoane sint inspirate in mare masura de mediul in care fiinteaza, fizic sau intelectual . Fizic, aparent asemenea cu cele ale unor insi obisnuiti . Intelectual nu, iar de aici prapastia . Poti intelege fiinte rudimentare, poti fi inteles de fiinte rudimentare ? Poti trai in universul fiintelor rudimentare , sau macar poti accepta ideea existentei fiintelor rudimentare fara a a le dispretui ? Le poti accepta ca atare ? Le poti compatimi ? Sigur ca poti . Si daca le poti considera intr-un moment fast al vietii tale egale, trebuie ca porti accepta si ascensiunea lor in locurile inalte ale societatii . Poti accepta deciziile lor rudimentare ? Omenirea mai poate face un pas inapoi , mai poate repeta experientele terifiante si tragice ale secolelor trecute , poate accepta decizii irationale, poate accepta trasarea unui drum catre neant de catre coagulari de indivizi apartinind unor comandamente diferite de ale unei societati moderne ? Aceasta societate va dainui ? Poate face ea fata unei competitii nemiloase pentru supravietuire care este in plina desfasurare ? Cu toate pietrele de moara atirnate de ambele picioare societatile occidentale asediate din interior dovedesc zi de zi a nu putea pasi inainte multa vreme . Si nici de zburat, cu aripile retezate . O era a irationalului oficial modern prefigurata de fenomenul Trump este posibila .

  12. Alexis Tocqueville adica Alexis-Henri-Charles de Clérel, viconte de Tocqueville din familia nobiliara Clérel de Tocqueville ce dateaza de pe la razboiul de 100 de ani .
    Un mic amanunt ce este de obicei uitat atunci cand zisu viconte este citat de tot soiul de „malotrus” adica roturiers, villains etc. Aceste expresii nu sunt gratifiante si nici nu releva cine stie ce politete ci doar ca unii fac parte dintre cei „de calitate” si restu sunt taranoi, toparlani , badarani samd .

    Si o diploma universitara nu egaleaza o patenta regala care atesta calitatea de nobil!

  13. Eu cred ca lucrurile sunt putin mai complicate. Presupun ca orice persoana cu un intelect cel putin mediu intelege ca vaccinarea impotriva Covid, portul mastii, dezinfecterea mainilor cat mai des, precum si pastrarea unei distante rezonabile, in orice context, fata de persoane care pot fi potentiali purtatori de SarsCov2 sunt masuri care ne protejeza contra imbolnavirii intr-o destul de mare masura, si ca masuri generale, protejeaza comunitatea impotriva unei rate mari de imbolnaviri si decese. Mai ales decese.

    Este absolut clar ca cei ce nu recunosc ca fiind valide aceste masuri enumerate mai sus au mari probleme in intelegrea realitatii pandemice din varii motive: lipsiti de educatia necesara intelegerii acestor aspecte, probleme psihice in sensul ca personajele se cred detinatori ai adevarului absolut care adevar personal statueaza in majoritatea cazurilor existenta unor conspiratii de diferite tipuri, prizonieri de constiinta ai unor mijloace media aservite unor interese de origini securistoid-comunistoide(Romania TV si televiziunile din trustul securistului Voiculescu) sau ai unor forte politice cu interese suspecte in a fi dusmani ai statului de drept (politice intre ghilimele, pentru ca simplul fapt ca fel si fel de trogloditi, infractori sau potentiali infractori se asociaza in partide si se trezesc in parlament prin votul unora cu minte putina nu face din aceste otrepe ale societatii oameni politici).

    Constitutia oricarui stat democratic, prevede in mod expres protejarea de catre stat a vietii si integritatii cetatenilor statului respectiv. In situatia de fata, cum se poate realiza prevederea constitutionala, cum se poate oprationaliza? Evident, legiferand conformarea la respectarea normelor de convietuire specifice acestei situatii exceptionale, norme recunoscute ca fiind valide de catre toate statele lumii, norme generate de o majoritate a membrilor comunitatii oamenilor de stiinta.

    Incalca aceste norme anume alte libertati constitutionale, democratice? Se pare ca da. Dar daca executivul si legislativul statului sunt cu adevarat expresia idealului democratic al statului respectiv, nu e absolut nicio problema, pentru ca restrangerea libertatilor va fi temporara, nu va fi utilizata in scopuri nedemocratice, ci pur si simplu va fi raspunsul dat de comunitate cerintei ca vieti ale unor concetateni sa fie salvate. Nu mai discutam aici in amamnunt alte aspecte, ce tin de blocarea economiei prin faptul ca cei ce au trecut prin boala raman cu sechele care le afecteaza inclusiv capacitatea de a munci.

    Deci intrebarea este ce e mai democratic si civilizat, sa salvezi vieti si destine limitand partial si temporar unele libertati sau sa ignori boala neimpunand niciun fel de restrictionari ale unor libertati? Eu cred ca salvarea de vieti e mai importanta.

    Revin cu un alt aspect. In urma cu 32 de ani am scapat de dictatura comunista, o dictatura a oamenilor fara scoala, a tupeului si obrazniciei celor lipsiti de educatie, a impostorilor si a indivizilor fara suflet pe care nu-i interesa decat imbogatirea personala prin orice mijloace. Am scapat de dictatura respectiva, dar nu am scapat de oamenii cu metehnele comuniste generati de catre aceasta. Nu numai ca nu am scapat dar oamenii respectivi au produs multi altii noi, cu aceleasi metehne, uneori mult amplificate in sensul rau al lucrurilor.

    Sa nu ne ferim de cuvinte! Am scapat de dictatura prostilor si a mocofanilor, dar de ei si de tupeul lor fara limite nu am scapat. Pentru mentinerea la varf a acestor otrepe s-a strigat de catre „popor” „moarte intelectualilor”, „nu ne vindem tara”, „noi muncim, nu gandim”.

    Astazi, 21 dec, privind la semirebeliunea organizta de AUR, acest grup infractional cu aceleasi origini securist-comunistoide ca si PSD, am vazut numai figuri reprezentative de prosti obraznici si agresivi. Au afirmat ca legislativul si executivul trebuie sa tina cont de faptul ca ei, antivaccinistii sunt majoritari. Si asa este. Ei prostii obraznici, alaturi de cateva milioane de imbecili sadea care duc de rapa tara asta de cateva decenii, votand infractori si populisti, sunt majoritari. Si atunci, zice-se ca in mod democratic, trebuie sa acceptam vointa lor, vointa prostilor si a impostorilor! Suntem siguri ca asta inseamna stat de drept si democratie, domnule Stanomir!

    In final, imi permit sa spun ca daca am fi fost cu adevarat un stat de drept, atunci astazi:

    _ AUR ar fi fost scos in afara legii si lideri ai sai ar fi fost in spatele gratiilor pentru punerea in pericol a sigurantei nationale

    – PSD ar fi fost de asemenea scos in afara legii ca grup infractional organizat care a pus si pune in pericol siguranta nationala

    – Florin Catzu si KW Johannis ar fi fost anchetati pentru periclitarea vietii cetatenilor romani(tot atentat la siguranta nationala) prin neluarea de masuri serioase antipandemice

    Sa fim atenti cand discutam despre democratie, pentru ca nu ne putem juca cu vietile oamenilor in numele unor principii si percepte prost intelese!

    • „Este absolut clar ca cei ce nu recunosc ca fiind valide aceste masuri enumerate mai sus au mari probleme in intelegrea realitatii pandemice din varii motive”

      Absolut clar, da?

      Zece cuvinte mai incolo aflam si motivele, printre care citez: „probleme psihice in sensul ca personajele se cred detinatori ai adevarului absolut”.

      Ailalti sint cu problemele psihice, noi sintem cu adevaratul adevar absolut.

      Acolo m-am si oprit din lectura si nu cred c-am pierdut prea multe.

    • @Arnie _ „privind la semirebeliunea organizta de AUR…”

      Zbuciumații aceia au participat, dar n-au organizat nimic.

      Dacă cineva crede că jandarmii „au fost prinși pe picior greșit” și de aia s-au dat la o parte din fața zurbagiilor, atunci îl invit să se intereseze/ să afle când și cum se finalizează Dosarul 10 august 2018.

  14. ..v-ați cam aprins.. :)) Nu că n-ar fi și motive..

    Ca s-o iau de la coadă-n sus, într-adevăr musiu(Sic !) Cîțu și neinspiratul Iohannis au cam „uitat” anul ăsta de pandemie. A contat doar lupta pentru șefia PNL, la care Superman-ul Florinel urma să se fălească cu creșterea economică nemaivăzută până la „geniala” sa guvernare..

    Tot ce-a fost corect în 2020, când lucrurile au fost ținute bine sub control, a fost dat uitării. Iohannis a mers neinspirat pe mâna lupilor tineri, cedând dezamăgitor ispitelor populiste conjuncturale. Golful și piramidele au pus cireașa pe tort..
    Vara a venit cu dezmățul de pe litoral, concerte mamut, stadioane pline, de parcă noi românii trăiam într-o realitate paralelă, ferită de flagelul care biciuia nemilos restul lumii.
    Iar decontul a venit în toamnă, când spitalele n-au mai făcut față.

    Ce-a făcut PSD-ul, în vremea asta ? Pe lângă critici, lecții de bună purtare, ori somații ipocrite, și-au folosit din plin puterea de manipulare, obstrucționând sistematic toate restricțiile. De la pelerinaje și praznice, până la banala mască care numai corect n-a fost purtată, după cheful și imaginația fiecăruia. Ce distanțare prin magazine ? Niște linii călcate-n picioare, la fel ca toate regulile, unele dintre ele ținând de elementarul bun simț. Baroni locali, VIP-uri aliniate, sindicaliști, fețe bisericești și multă lume proastă, au dat cu flit, fentând mai toate restricțiile. Câte-un fazan amendat de ochii lumii și cam atât.

    Pe fondul ăsta, nu se putea să nu apară și oportuniștii radicali. E și vina politicienilor actuali, dar sunt oare singurii vinovați de creșterea fulminantă a acestei formațiuni populisto-naționalist-extremiste ? Cei manipulați, cei care i-au propulsat în Parlament, sunt exonerați ? Bine, vedem zilele astea c-ar fi ajuns oricum la ușa Legislativului, fie sărind gardul, fie rupând porțile.. S-au autoproclamat apărătorii democrației, ai drepturilor poporului asuprit de aleși. Vor să păzească țărișoara de dictatura prezidențială.. Jalnic oximoron.

    Revenind la SarsCov-2, respectarea normelor de igienă, distanțarea și purtarea corectă a măștii, ar fi rezolvat pandemia înainte de apariția vaccinurilor. Ceea ce nu s-a întâmplat nicăieri în lume. Pentru unii, totul e o farsă meschină, pentru alții o conspirație cu cipuri și 5G.
    Mulți se cred apărați de propria imunitate, că e vorba doar de o gripă banală care-i afectează doar pe cei în vârstă, pe diabetici, pe cei cu dislipidemii, cancer, HIV și alte boli cronice.
    A apărut un cuvânt nou, comorbizi.. Iar la asaltul Parlamentului am văzut pe lângă steaguri cu lupul dacic și unul care-i incrimina pe bieții burtoși.. Să nu uit să fac urgent abdomene.. :))
    Alții au citit pe diagonală pân-au dat de-o părere contra, pe care-au luat-o-n brațe și dorm cu ea sub pernă, visându-se un soi de Che Guevara, nealiniat, rebel, liber și (ne)Fidel..

    Cu toții uită de suprapopularea spitalelor și a morgilor, acolo unde situația a scăpat de sub mult hulitul control.. E ca centura de siguranță. E obligatorie spre binele celui care-o poartă, chiar dacă pare agasantă uneori.

    În final, două vorbe despre vaccinuri. E tot ce s-a putut face-n pripă, pentru-a ajuta sistemul spitalicesc, prin frânarea pandemiei. Ele nu sunt nici atât de bune cum pretind producătorii, dar nici atât de slabe pe cât clamează criticii. Pentru imunitate și stopare transmiterii, mai e de lucru. Între timp au apărut pilulele antivirale care fac pare-se treabă bună.

    Și având în vedere că nu garantează nimeni nimic, vaccinarea ar trebui să rămână totuși o decizie voluntară, dublată de un control aprioric al medicului. Nu Șoșoacă trebuie consultată, ci medicul de familie. Nu heirupism, nu cadouri pentru vaccinare, ci sentimentul că cineva care știe despre ce vorbește te sfătuiește să o faci, spre binele tău și a celor din jur.

    • @mircea gîndu, ma bucur ca sunteti de acord ca vaccinarea ar trebui sa fie o decizie voluntara, si sunt perfect de acord ca trebuie luata in urma consultarii cu un medic.

      De acord ca, din pacate, unii iau in deradere riscul unei imbolnaviri grave de covid, si considera ca riscul e doar pentru batrani sau bolnavi cronic. Mai mult, se stie foarte putin despre efectele pe termen lung ale infectarii (cu simptome de „long covid” sau chiar fara), insa exista indicii ca ar fi ceva probleme serioase.

      Nu pot fi insa de acord cu luarea in deradere a libertatilor individuale. Istoria a aratat, cred, cu prisosinta ca nu sunt nici pe departe doar un moft.

      Despre comparatia cu centura de siguranta: 1. personal nu sunt de acord cu obligativitatea centurii, desi o port din convingere, inclusiv pe bancheta din spate; 2. centura nu mi-o injectez in corp, nu-mi restrange interactiunile sociale, nu-mi restrange dreptul de circulatie.

      Daca admiteti ca respectarea normelor de igiena nu au rezolvat pandemia nicaieri in lume, probabil ar trebui sa recunoastem ca poate, pur si simplu, normele cu pricina nu au eficienta semnificativa, cel putin in cazul covid. Si n-ar fi de mirare: unele norme n-au fost testate niciodata, altele au fost testate in conditii foarte diferite (pe scara mult mai mica, pe o durata mult mai scurta, ceea ce a permis o aplicare mult mai stricta).

      N-am uitat de suprapopularea spitalelor si morgilor. Dar n-am uitat nici ca, in primavara lui 2020, Italia si Spania au luat masuri extrem de stricte de lockdown si, cu toate acestea, numarul de cazuri crestea in continuare. Spania a avut probabil restrictiile cele mai dure in primul val – nu era voie sa iesi din casa pentru a face miscare, copiii au fost fortati sa stea 2 luni inchisi complet in casa, si, cu toate astea, Spania a fost printre tarile europene cu mortalitatea cea mai mare in primul val – dupa San Marino si Belgia, daca nu ma-nsel, si mult in fata Suediei cea relaxata si chiar si a Marii Britanii mult hulite.

      • ..ok, cu nuanța că normele de igienă și restul n-au fost respectate nicăieri în lume, de toți. Începând cu guvernanții, s-au găsit destui care să le fenteze metodic și consecvent… Asta spuneam și ăsta e și motivul pentru care nu au dat rezultatele scontate.

        Altfel, am trăit sub dictatură și mi-a ajuns. Democrația însă are reguli scrise și nescrise, asumate de colectivitate pentru o bună conviețuire. Condiția de bază, e să fie respectate de toată lumea, fără „scutire de la medic”..
        E de altfel traiul nostru tradițional rural, unde nimeni nu-și permitea s-o ia hăisa, pentru că era judecat de obște, înainte de instanțe..

        Vă asigur că în „state”, cel care nu se conformează este exclus din societate și izolat. Ba mai rău e șicanat până-și ia tălpășița din zonă, ceea ce nu e chiar cușer.. Și se mândresc cu al lor american way.. Noi suntem mai liberi ca ei, dar infinit mai prost organizați. E și motivul ineficienței noastre, nu credeți ?

  15. Cum ar putea dl. Stanomir sa elogieze sau sa sustina, cum fac altii, un regim politic care incalca in mod sistematic prevederile constitutionale?

  16. Ce vedem cu ocazia luptei contra covid nu e decat varianta exacerbata a actiunilor „progresiste” din perioada dinainte. Hai sa analizam un pic:
    1. Sunt oameni care, in majoritate, cred sincer ca fac bine ce fac, si ca au cunostintele si au datoria sa lupte pentru binele omenirii. Evident, printre ei sunt profitori, dar majoritatea sunt sinceri. Ceea ce nu ii scuteste de a se insela si de a fi manati de orgolii.
    2. Clameaza stiinta, insa nu respecta metodologia stiintifica. Se bazeaza pe etichetari (rasist, extrema-dreapta, sosoc). Schimba sensurile cuvintelor: anti-vaccinist nu mai e doar unul care nu accepta vaccinurile in general, ci si unul care are retineri punctuale contra vaccinurilor anti-covid (si nu pentru ca sunt vaccinuri ci pentru ca nu au fost studiate suficient), sau chiar si numai contra obligativitatii. Daca cineva e de alta parere decat ei, ii reproseaza ca nu e expert. Daca are credentiale de expert, ii reproseaza ca nu e expert adevarat. Daca in schimb e de aceeasi parere cu ei, e ok sa vorbeasca chiar daca nu are expertiza. Si, mai ales, nu sunt dispusi sa se uite la dovezi (ceea ce e baza metodei stiintifice): nu conteaza ca testarea si izolarea si restrictiile nu au avut efect vizibil, sau ca vaccinurile servesc doar ca protectie personala, nu si la impiedicarea raspandirii covid-ului, ei sustin in continuare aceleasi masuri.
    3. Nu prioritizeaza si nu iau in calcul riscul ca o actiune pentru un scop poate sa strice mai rau in alta parte. Daca masurile anti-covid salveaza vieti (indoielnic, vezi mai sus), considera ca trebuie luate, fara sa se intrebe daca nu duc la pierderi si mai mari de vieti (sedentarismul si izolarea sociala ucid si ele, saracia la fel, iar viata nu e infinita ca pierderea a doi ani de viata de calitate sa nu fie o problema majora). Pana la urma, restrictiile anti-covid sunt ca dezinfectantul lui Trump: in cele din urma omoara virusul, dar, in dozele necesare pentru asta, omoara pacientul cu mult inainte.
    4. Mai ales, ei nu concep ca s-ar putea sa greseasca. Asa ca sistemul constitutional, cu separarea puterilor, cu vot universal, cu drepturi fundamentale ale oamenilor, e vazut ca un impediment pentru realizarea scopurilor marete, nu ca un sistem de protectie contra unor orori din care, din pacate, stramosii nostri au gustat din plin.

  17. Comentatorii pro si contra au fiecare dreptate dintr-un anumit punct de vedere, dar omit faptul ca in clasificarea bolilor infecto-contagioase exista doua criterii majore: contagiozitatea (prevalenta) si gravitatea (mortalitatea). Exista boli f grave (turbarea cu mortalitate 100%, tetanosul 99%, antraxul pulmonar 99% etc.) dar extrem de rare, si boli cu prevalenta f mare (caria dentara cu toate complicatiile ei peste 90%, raceli/guturai peste 90% etc.) dar cu mortalitate aproape nula, deci nu se declara pandemie. Iar toate celelalte boli sunt undeva intre acestea, aici intra si covid-19, cu prevalenta aproape 9% in mai bine de doi ani dar cu forme usoare, dupa OMS si publicat de Worldometer zilnic de 99% in prima jumatate de an, de 99,5% ia a doua jumatate de an, de 99,6% in al doilea an si ne asteptam sa creasca procentajul de forme usoare cu varianta Omicron. Dar aici statistica ofera o surpriza: mortalitatea a fost cca 3%, deci putem presupune ca s-ar fi numarat mortii de covid si cei cu covid la un loc. Ori aceste statistici aproximative nu permit sa se ia decizii informate, corecte la nivelul sistemului sanitar, asa ca intervin politicienii si fortele de ordine care fac si ei ce stiu, ce pot si ce li se ordona.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro