Anul 2024 s-a încheiat cu un dezastru bugetar: deficit de 9,3% din PIB. Pentru omul obișnuit, aceasta nu este decât o cifră, cam așa cum sunt rezultatele analizelor. Și la deficit avem un prag maxim al normalității, situat la 3% din PIB. La analize, după cifra care este rezultatul nostru, sunt trecute valorile normale – dar, de fapt, dacă le depașim, nu prea știm care este semnificația depășirii. Hai să încerc să traduc ce înseamnă, pentru Romînia, deficitul de anul trecut: 27 milioane de salarii medii lunare. Atât a cheltuit administrația publică peste nivelul veniturilor statului din 2024! Dacă ar fi să mergem mai departe cu explicația, finanțarea internă a deficitului ar fi însemnat ca 6 milioane de salariați să nu ia vreun ban timp de 4 luni și jumătate! Nimic!
Nu, deficitul nu s-a închis pe consumul intern, ci pe îndatorare externă: 8,4% din PIB a fost deficitul de cont curent în 2024. Sau, ca să fie clar cum stăm: România s-a îndatorat din greu pentru a sprijini creșterea economică a țărilor partenere! De aici am pornit în anul 2025. Dar balul a continuat până la jumătatea anului, că… alegeri, nu?
Guvernul Bolojan și-a asumat o misiune teribilă: să stopeze deteriorarea bugetului și să înscrie finanțele publice pe o traiectorie sustenabilă. Misiune cu atât mai dificilă, cu cât deteriorarea s-ar fi accelerat, fără adoptarea unor măsuri serioase de echilibrare. Ar fi contat în primul rând dobânzile la datoria publică, tot mai apăsătoare, dar și salariile din sectorul public, precum și plăți amânate din trecut. Iar informațiile devenite publice în ultimele zile arată că, de fapt, dezastrul bugetar este cu mult, mult mai grav decât a fost recunoscut. Recent, mai multe publicații economice au arătat că deficitul din acest an a fost subestimat cu nu mai puțin de 45 miliarde lei, astfel încât pornirea în 2025 nu mai este la 9,3% din PIB, ci un neverosimil 11%. Adică peste 31 milioane de salarii medii lunare!
Dar toate acestea nu contează. Gravitatea situației nu pare să fi fost percepută nici măcar pe aproape de dimensiunea ei reală de o parte mult prea mare a societății, ca de altfel și a clasei politice. Ceea ce vedem în spațiul public sunt, în cel mai bun caz, strâmbări din nas, dar de cele mai multe ori o opoziție vehementă a celor afectați, oricât de puțin. Acest articol va încerca să explice puțin logica măsurilor adoptate și să demonteze câteva dintre cele mai frecvent invocate nemulțumiri față de acestea. În final voi arăta și câteva lucruri pe care eu le-aș vedea altfel decât guvernul.
Să se restructureze, primesc! Dar sa înceapă… alții!
Primele măsuri adoptate au vizat creșterea veniturilor, prin TVA și accize majorate – motiv de mare supărare. Doar că aceste măsuri intrau în categoria de neevitat, în acel moment, pentru că nivelul deficitului era insuportabil de ridicat și eram deja la jumătatea anului; creditorii, agențiile de rating, Comisia Europeană au avut o răbdare extraordinară cu o țară care nu doar că era pe marginea prăpastiei, dar nici nu părea să realizeze dimensiunea pericolului. După ce în sfârșit am avut un guvern în funcțiune, adoptarea unor măsuri care să aiba efecte imediate nu putea fi amânată, iar creșterea unor impozite indirecte era singura soluție posibilă. Altfel spus, casa ne luase deja foc. Era prea târziu pentru o analiză temeinică, așezată, care să ducă la restructurare în următorul deceniu. Dacă nu aruncam repede apa peste flăcări, nu prea mai aveam când și ce restructura. În felul acesta a fost îndepărtat pericolul de a avea blocată finanțarea de la UE și, cu sau fără aceasta, de a primi o scădere de rating, la categoria “nerecomandat investițiilor”. Asta ar fi însemnat o criză de proporții, pe lângă care ceea ce s-a întâmplat în Grecia acum un deceniu ar fi fost un joc de copii. Eu cred că toți cei care critică această primă măsură trăiesc pe altă lume.
Aș mai spune că niciuna dintre măsurile referitoare la impozite indirecte nu au fost majorări disproporționate. După creșterea cu două puncte procentuale a TVA, rămânem solid între țările cu cele mai scăzute rate din UE; renunțarea la TVA redus pentru construcții de locuințe mai puțin costisitoare reprezintă, după părerea mea, o măsură nu doar “contabilă”, ci și de reformă fiscală. Industria construcțiilor are una dintre cele mai înalte rate a profitului din întreaga economie, cu ROE mediu (return on equity, adică venit raportat la capital) cifrat la peste 30% anual. Nu există vreo rațiune pentru a favoriza fiscal această industrie. Cât despre spaima că se va prăbuși cererea, din cauza creșterii prețului locuințelor, răspund următoarele: (i) prețul unei locuințe medii în România, raportat la salariul mediu, este pe locul 26 din 27 țări ale UE; (ii) sistemul bancar oferă condiții bune de creditare, care ar permite soluții de finanțare chiar dacă ar exista o creștere cu câteva mii de euro a prețului unui apartament; (iii) dacă se va produce vreo scădere a cererii, ceea ce eu nu cred, marjele de profit ultraconfortabile ale industriei ar permite absorbirea cel puțin a unei părți din costul suplimentar.
În primul pachet s-au aflat și câteva măsuri legate de învățământ. Nu este domeniul meu de specialitate, dar, ca părinte și observator al vieții cetății, sunt de părere că reacția pe care au generat-o din partea sindicatelor din această ramură a fost cu totul disproporționată. S-au raliat la poziția “contra” numeroși intelectuali, profesori sau nu, care au adus argumente pe deplin raționale pentru opinia lor. Da, învățământul este subfinanțat cronic, iar o restructurare de proporții a domeniului este de importanță vitală pentru viitorul țării. Da, mărirea numărului de elevi dintr-o clasă și comasarea școlilor nu ajută la o îmbunătățire a situației, iar măsurile luate par să vizeze doar reducerea cheltuielilor – de unde acuzația, foarte comodă, că viziunea este “strict contabilă”. Tot aici vine și argumentul că se economisește “doar 0,02% din PIB”, dar se bulversează o activitate foarte importantă.
Sunt întru totul de acord cu nevoia stringentă de restructurare din temelii a învățământului. Este absolut inadmisibil ca 45% din absolvenți să fie analfabeți funcțional. Este de noaptea minții ca licee din care niciun absolvent nu ia bac-ul să existe în continuare. Doar că măsurile adoptate au vizat parțial problema, în singurul moment posibil din an, adică înainte de începerea școlii. Să fiu iertat, nu găsesc deloc că menținerea unei norme didactice de 18 ore pe săptămână are vreun sens. Nici funcționarea unor unități de învățământ unde sunt 15 elevi și 20 cadre didactice plus personal auxiliar. Cred însă cu tărie că, în acest an școlar, ar trebui o dezbatere amplă în societate în legătură cu soluția pentru ieșirea din prăpastia care a devenit azi învățământul. Da, va fi nevoie de resurse bugetare mai mari. Dar în niciun caz pentru a da burse elevilor care nici nu trec pe la școală și abia știu cât face 5 ori 6.
Multe dintre celelalte măsuri din primele două pachete vizează fie reducerea cheltuielilor publice, fie majorarea veniturilor. Ce aș sublinia este însă că cele mai multe dintre aceste măsuri au redus sau au eliminat privilegii acordate, cu mărinimie, de politicieni – pentru că este bine știut, nu-i așa, că toate favorurile fiscale cad din cer, nu le plătesc ceilalți contribuabili.
Nu vreau să discut toate măsurile adoptate. Ele sunt raționale, pentru că reduc favorurile unora, în defavoarea celorlalți sau îngustează marja de manevră pentru arbitraj fiscal. De exemplu, trecerea unui salariu mai mic în cartea de muncă și plata unei diferențe, uneori substanțiale, este o practică destul de extinsă. Această diferență putea fi acoperită prin plăți din dividende. Creșterea impozitului pe dividende, de la 10 la 16%, îngustează marja de arbitraj.
Da, covârșitoarea majoritate a măsurilor vizează exact reducerea deficitului public. Să mai amintesc o dată ce înseamnă el: în 2024, echivalentul a 27 milioane de salarii medii pe economie! Și cum încă nu s-a inventat modul în care iresponsabilitatea fiscală este plătită de Cel-de-Sus, tot contribuabilii trebuie să plătească totul, inclusiv dobânzile aferente!
Aș mai remarca efortul de a distribui cât de echitabil posibil nota de plată. Suntem afectați toți, prin TVA și accize, prin rovinietă, prin mai mulți plătitori ai taxei pe sănătate, prin impozitul mai mare pe dividende și altele.
Cât de întemeiate sunt criticile la adresa acestui program?
Cea mai frecvent invocată critică este aceea că nu ar fi trebuit mărite impozitele, ci reduse costurile publice. Sună foarte încurajator, atunci când asiști de pe margine. Doar că, în practică, lucrurile stau puțin diferit. Pe de o parte, rezistența este acerbă din partea celor care ar trebui să fie afectați direct de reducerea costurilor; am văzut, de exemplu, cu câtă înverșunare au manifestat reprezentanți ai administrației locale, spunând că 25% reducere de posturi este enorm; abia după aceea am văzut că, de fapt, asta reprezenta fix zero în realitate – scandalul public fiind, după părerea mea, manifestarea cea mai regretabilă a dorinței de a nu suferi de pe urma eforturilor de reducere a deficitului, adică de a plăti toată nota… alții!
Pe de altă parte, reducerea de costuri trebuie de cele mai multe ori să treacă printr-un proces legislativ și apoi prin aplicarea de bună credință a legilor. Deocamdată, ce am văzut a fost doar că unele instituții publice și-au umflat costurile cât au putut, ca anticipare a eventualelor diminuări viitoare. Asta nu are cum să dea bine la publicul larg, dar arată și cât este de greu, în realitate, să reduci cheltuielile, mai cu seamă că opoziția cea mai feroce este chiar în sânul majorității parlamentare.
A doua critică este legată de faptul că nu este stimulat sectorul privat, ci acesta este asuprit prin măsurile adoptate. În realitate, unde a avut de pierdut sectorul privat a fost acolo unde fuseseră acordate privilegii fiscale, care acum au fost reduse sau eliminate.
De fapt, stimularea sectorului privat se realizează cel mai bine prin reglementări stabile în timp, prin inflație scăzută, care mărește predictibilitatea mediului de afaceri și prin creditarea în condiții avantajoase. Or, la noi, au fost vreo 500 modificări ale codului fiscal în ultimii ani, după același tipic: întâi dăm pomeni cu nemiluita, apoi observăm că nu mai avem bani, așa că încercăm un expedient, apoi altul, pentru a mai cârpi câte ceva. Nebunia a început cu adevărat în 2017, imediat după alegeri, când total lipsita de rațiune politică “wage-led growth” a fost însoțită de numeroase facilități fiscale, toate de natură să facă praf ceea ce rămăsese din echilibrul bugetar. După care dezmațul a continuat sub scuza pandemiei – până am ajuns dincolo de fundul sacului.
Acest balet trebuie să se încheie. Reducerea deficitului bugetar, sub pragul de 3%, va contribui hotărâtor la reducerea inflației, a ratelor dobânzilor, a deficitului extern. Aceasta va fi cea mai bună stimulare de care are nevoie sectorul privat. Nu am auzit pe nimeni care să arate în spaţiul public că un deficit mai mic duce direct la scăderea presiunilor inflaţioniste, a ratelor dobânzilor, a deficitului extern şi, implicit, a presiunii pe cursul valutar. Un deficit ţinut sub control permite o mult mai mare stabilitate a reglementărilor fiscale, iar aceasta este un sprijin foarte bun pentru investiţii private.
A treia critică pornește de la o idee fundamental corectă, dar dusă prin bălării printr-o abordare cam infantilă. Este vorba despre ideea depășirii crizei prin reducerea, nu creșterea poverii fiscale. Adică, să reducem TVA la 17%, nu să îl mărim la 21%, să acordăm facilitate sectorului privat, să mărim investițiile publice și tot așa. Această abordare, în situația de față, are tot atâta merit cât a avut “wage-led growth”: ar adânci criza în timp record.
Aici, fie-mi îngăduită o paranteză: în 2008, înainte cu o zi de căderea firmei de investiții “Lehman Brothers”, directorul general al acesteia a fost invitat la breakfast de secretarul Trezoreriei, pentru a-i atrage atenția asupra faptului că trebuie să adopte măsuri urgente de redresare, că situația este deosebit de gravă. După ce a plecat de la întâlnire, directorul general a trimis tuturor salariaților un mesaj din care reieșea că au sprijinul Trezoreriei SUA, așa că pot să continue activitatea cu entuziasm. Acest mesaj a ajuns în aceeași zi la secretarul Trezoreriei, care a decis să nu prelungească o garanție acordată băncii. A doua zi, în 15 septembrie 2008, Lehman Brothers intra în incapacitate de plată. Nu doar pentru că, într-adevar, situația era foarte gravă, ci și pentru că șeful firmei nu realiza pe ce lume trăiește.
Acum să revenim la noi. În 2023, deficitul bugetar, pe standard ESA, a fost de 6,6% din PIB. Guvernul a promis solemn partenerilor europeni că în 2024 va scădea până la 5%. De fapt, el a crescut, la un neverosimil 9,3% din PIB. Nu doar problema financiară, tot mai greu de controlat, a contat, ci și faptul că încrederea în guvernul român s-a făcut praf. În aceste condiții, hai să ne imaginăm, pentru o secundă, că guvernul Bolojan ar fi anunțat triumfător o scădere a TVA și a impozitării sectorului privat, pentru a avea o creștere economică robustă, în câțiva ani. În acel moment, piața financiară ni s-ar fi închis brusc. Ar fi început dezastrul.
Dar și dacă trecem peste situația concretă a îndatorării finanțelor publice din România, soluția reducerii impozitelor pentru stimularea creșterii economice este una problematică. Ea are efect, probabil, doar atunci când rata de impozitare este atât de înaltă, încât eficiența colectării impozitelor este scazută (așa-numita “curba a lui Laffer”). La noi s-a dovedit real efectul în anul 2005, când s-a trecut de la impozitarea progresivă a salariilor, la cota unică, iar veniturile bugetului au crescut, chiar dacă nivelul cotei unice, de 16%, era mult sub media cotelor progresive, care era de 23%. Dar atunci cota marginală de impozitare era de 40% (și ajunsese la un moment dat la 60%!), la care se adăugau taxele sociale (CAS și CASS). Așadar, mulți dintre cei cu venituri mari apelaseră la subterfugii pentru a nu plăti rata marginală de 40%. Când ideologia stângistă a lăsat locul rațiunii economice, veniturile statului au crescut, iar economia a înflorit! (Această realitate nu îi împiedică azi pe stângiștii înverșunați să propună ca soluție a crizei bugetare revenirea la cote progresive de impozit pe salarii, de parcă cele 42% din prezent, din impozit plus contribuții sociale, ar fi o bagatelă. Dar unii nu învață nimic, nu doar din cărți, dar nici măcar din experiența proprie! Pur şi simplu, ideologia bate raţiunea.)
În 2025 nu putem vorbi de rate de impozitare excesive. TVA de 19% (care, datorită cotelor reduse de 5 și 9%, se traducea într-un nivel mediu sub 15%!) era una dintre cele mai scăzute rate din Europa. De aceea, nu doar efectul de recul imediat din scăderea cotei s-ar fi simțit, ci el s-ar fi perpetuat: rate de impunere mai mici, venituri bugetare mai mici. Același raționament este valabil pentru toate cotele de impunere care s-au majorat sau unde au fost eliminate scutirile.
Să trecem peste aceste considerații și să vedem dacă acordarea unor facilități fiscale sau reducerea generală a impozitării mediului privat ar fi putut conduce la o creștere economică mai susținută. Aceasta este în directă legatură cu creșterea investițiilor în economie, care depinde de credibilitatea și sustenabilitatea programului guvernamental. O țară care pornește de la un deficit de peste 9% din PIB este orice, numai credibilă pentru investitori, nu. Asta s-a văzut limpede, în ultimii ani, când creșterea susținută a deficitului bugetar nu a atras nicidecum creșterea economică internă, ci doar creșterea deficitului extern. Cât de lipsit de judecată ar trebui să fie cineva care să mearga și mai apăsat pe calea care ne-a adus până aici?
Ce aș face eu altfel
Din cele arătate până acum, rezultă că linia urmată de guvern, cu măsurile deja adoptate sau în curs de finalizare, este fundamental corectă. Există, inevitabil, un efect inflaționist imediat, ca și o probabilă încetinire a creșterii economice. Dar ambele nu vor avea viață lungă, dacă se menține coerența programului guvernamental, adică dacă se aplică toate măsurile, inclusiv cele care sunt încă în cumpănă. Asta nu înseamnă că nu ar exista și lucruri pe care eu le-aș fi făcut altfel, pentru a grăbi revenirea economiei și accelerarea reformei autentice.
Cea mai gravă problemă în încasarea veniturilor statului este, de departe, gap-ul de TVA, diferența între cât ar rezulta teoretic ca venituri din acest impozit și cât se încasează efectiv. Cu o sumă neîncasată de ordinul a 50 miliarde lei anual, suntem efectiv pe un butoi de pulbere în această chestiune. Peste 30% din TVA nu se încasează, față de o medie de 6% pe ansamblul UE. A fost instalată o nouă conducere a ANAF, sper ca lucrurile să se urnească în cel mai scurt timp. Nu aştept să avem mari comunicări publice pe această temă, dar aș dori să văd încasări substanțial mai mari în lunile următoare. Vor veni ele? Sunt destul de sceptic, recunosc.
Ce aș fi făcut eu ar fi fost o viguroasă extindere a taxării inverse, procedeu care ar trebui să reducă în mare măsură rata de neîncasare a TVA, cu efect practic instantaneu. Înțeleg că, de anul viitor, pe lângă puținele produse pentru care deja se aplică acest sistem de taxare, se adaugă legumele și fructele. Foarte, foarte puțin! Când ai aproape o treime din TVA neîncasat, cred că nu ar fi fost atât de greu să fie obținut acordul Comisiei Europene pentru o extindere în pași repezi a taxării inverse. Fără asta, nu ne rămâne decât speranța că se va schimba ceva radical în ceea ce face ANAF în această chestiune.
Al doilea domeniu unde nu văd vreo acțiune a guvernului este a întreprinderilor cu acționar statul. Sunt în total peste 1300 astfel de întreprinderi. Nu am făcut o analiză a domeniilor în care acționează acestea, dar nu cred că ar fi mai mult de câteva sute cele care ar trebui să rămână în proprietatea statului, fie pentru că nu ar exista interes privat în domeniul respectiv, fie că există un real interes public ca ele să rămână ale statului. Toate celelalte ar trebui să fie privatizate sau închise. Nu vreau să merg mai departe cu discuția aici. Dar nu am văzut nici cel mai mic semn că majoritatea parlamentară ar urmări această cale. Asta nu are cum să aducă un rezultat bun. Statul va rămâne un administrator și nepriceput, și incapabil să fructifice oportunitățile din economie – și nu mă refer aici la oportunitățile de a plasa protejații puternicilor zilei în posturi călduțe sau a câștiga licitații pentru “cine trebuie”.
Voi încheia această scurtă listă cu o chestiune unde nu sunt sigur că majoritatea parlamentară nu intenționează să ia măsuri, dar am o temere mare că rezultatele efective vor fi marginale. Este vorba despre o extrem de lungă listă de institute, instituții, agenții, grupuri și grupulețe, unele care au grămezi de filiale și unități în teritoriu sau chiar în lumea largă, toate finanțate de la buget – fix degeaba. Dacă nu va fi făcută o triere drastică a acestora la sfârșitul anului, o parte a reformei promise va fi un eșec. Adică, o parte a creșterii veniturilor statului va urma calea, îndelung bătătorită, a risipirii cu mult talent a banilor.
Am sa închei aceste însemnări cu o observație a inteligenței populare, pe care am pescuit-o, de unde altundeva, decât de pe internet. Ea sintetizează foarte exact unde suntem azi: “Proştii nu se supără pe cei care au băgat ţara în recesiune. Ei se supără pe cei care încearcă să o scoată. Iar şmecherii profită de supărarea proştilor”.
Incep prin a spune ca sunt pe deplin de acord cu pozitiile exprimate de dumneavoastra. Am totusi un mic amendament. Imi pare neverosimil GAPul de TVA de 30%. Ati avut curiozitatea sa verificati personal modul cum se calculeaza acest GAP pentru Romania vs alte tari? Eu da. Se modelează o componentă a economiei informale foarte mare, fără dovezi directe. TVA teoretic este astfel umflat artificial, ducând la un gap exagerat. Nu contest nici un moment ca in Romania este evaziune. Totusi pentru decizii corecte trebuie sa ai la dispozitie date cat mai exacte. Nu cred ca vom putea incasa TVA din economia de subzistenta din rural. Probabil ca un GAP de 20% este mult mai aproape de adevar. Altfel vom fi tentati sa spunem, impreuna cu Domnul Presedinte, ca nu e nevoie de marire TVA ci doar sa reducem imensul GAP.
@CT _ „Altfel vom fi tentati sa spunem, impreuna cu Domnul Presedinte, ca nu e nevoie de marire TVA…”
Mărturisesc că eu am cedat deja tentației. România este guvernată de o cleptocrație și eu cred, sprijinindu-mă pe aceleași argumente care vă conduc pe dumneavoastră la un GAP de 20%, că acesta în realitate este în jur de 40%. G Biriș, spre exemplu, a oferit în numeroase rânduri detalii cu privire la această problemă.
Parcă suntem într-o piesă de teatru al absurdului. TOATĂ lumea știa că politica economică guvernamentală axată pe consum este greșită dar NIMENI nu zicea nimic. Chiar și BNR a contribuit prin aprecierea Ron față de Euro( scumpind exporturile și ieftinand importurile, plus că a inundat piața cu bani ieftini favorizând consumul și creșterea inflației). Acum toată lumea ne spune ce trebuie să facă alții, respectiv bietul Bolojan, inamicul public numărul unul și paratrăsnetul după care se ascund principalii autori ai catastrofei economice. Chiar așa, NIMENI nu este vinovat….penal? Adică bagi in rahat o țară adoptând politici economice distructive dar nimeni nu pățește nimic? O lipsă de responsabilitate criminală.
Eu aș zice ca vinovații pentru dezastrul economic să fie anchetați penal. De ce numai proștii să plătească?
Pentru ca cineva să răspundă penal ar trebui ca Justiția să fie una dintre cele 4 puteri ale statului, domnule Lucifer. Deocamdată („momentul” ăsta a împlinit 35 de ani!) justiția e cățelul de curte al potentaților prezentului. N-a fost niciodată altcum, „puterea judecătorească” a fost întotdeauna la îndemâna conducătorilor…
Separația puterilor în stat rămâne doar o teorie caducă atâta vreme cât „puterile” statului se coalizează. Nu putem clădi o societate dreaptă când hoțul și vardistul se „aliază”.
„Bietul” Bolojan e mai degrabă paratrăsnetul hoților decât inamicul public numărul unu. L-au împins în față (fără să îl susțină cu adevărat!) pentru a „demonstra” cât de „reformatoare” este această coaliție pro-europeană.
Faptul că numai proștii plătesc nu ar trebui să vă mire, domnule Lucifer. „Democrația” prezentului e clădită pe naivitate, ignoranță și prostie…
@Lucifer: Absolut corect !….vorbim de ”raspundere ministeriala” și de diverse garanții pe care și le asuma ministrii….CUM SE TRADUCE ASTA ?….prin garantarea cu averile personale, conturile lor bancare, case, vile, bijuterii și tablouri, covrigării s.a.m.d
In lumea in care traiesc eu, a garanta inseamna ” a pune ceva deopartae pe masa…credala”…daca nu existta asta, atunci Procuratura sa se autosesizeze…altfel asa e…raminem prosti
…si da, BNR are o mare parte de vina !
a small correction : wage led growth not “wake-led growth”
that was the root cause indeed
ps : wages were for the public sector (to attract voters) and extractive blue collars, but what about the man and women from the private sector who s generating the real money?
@man of war _ „…but what about the man and women from the private sector who s generating the real money?”
Îndrăznesc două observații…
Prima, domnul Rădulescu, asemenea altor câțiva economiști, personalizează situația actuală a economiei României în Cristian Socol, argumentând astfel că BNR nu are nicio responsabilitate. Dar, în România sau în alte state, politicienii NU ascultă de consilierii lor, specialiști în Economie, ci vor să obțină voturi. Consilierilor li se cere doar să ofere justificări pentru efectele negetive ale deciilor lor. BNR este responsabilă, de asemenea.
A doua, România are cei mai săraci cetățeni din Uniunea Europeană. Oare sunt mari veniturile lor, indiferent că vorbim despre sectorul public, sau despre cel privat? Cu siguranță NU. Problema este că economia României este prea puțin performantă. Iar, în anumite situații, execpționale, politica „wage-led growth” poate oferi un impuls. Adică, poate avea efect pe termen scurt. Dar, politicienii din România au perpetuat această politică și au generat dezechilibre macroeconomice grave.
Problema este că deficitul asta s a contabilizat prin venituri uriașe în buzunarele câtorva grofi de stat. Dar se plătește de marea masă a iobagilor.
Asta e problema
Cel puțin pina acum.
Domnul Bolohan a pus greoiul car al statului pe umerii oamenilor, lăsând boii Apis sa rumege, mai departe, banii bugetului.
Adică a pus carul înaintea boilor.
Greșeală fundamentală, le care partidele fundamentaliste o exploatează zi de zi și ceas de ceas. Parca actuala coaliție guvernamentală ar vrea sa câștige alegerile AUR.
Mai știi?
ps : wage/wages (tableta mea e setata in engleza (asa si vad articolele), daca am trimis un comentariu non sens, imi cer scuze)
@ man of war _ „daca am trimis un comentariu non sens…”
Comentariul dumneavoastră este pertinent, iar problema optimizării politicilor economice este frecvent discutată în toate statele.
După cum am scris în observațiile făcute la comentariul dumneavoastră, mărirea veniturilor veniturilor nu poate fi un motor al creșterii economice pe termen lung. Această politică poate fi un impuls după o pandemie, un război, o catastrofă naturală etc. Politicienii – nu doar din România – sunt tentați să abuzeze, generând dezechilibre macroeconomice. Fără
Totodată, suntem îdreptățiți să reproțăm inacțiunea BNR, care s-a comportat ca un suport al politicienilor care au generat criza bugetară actuală, în loc să le sancționeze măsurile eronate.
F straniu argument: supraimpozitam dividendele deoarece incasatorii acestora se presupune ca isi platesc din ele la negru proprii angajati?!? i.e. prezumtia de vinovatie pt un presupus viitor delict al unei categorii de titulari de dividende si generalizare la toti beneficiarii de dividende. Pai de ce sa-l dovedesti ca face ceva ilegal si penaliza, mai bine il taxezi si restul e treaba lui. Si NB: cu aceasta ocazie tocmai am renuntat la cota unica. Aferim.
Scaderea atractivitatii platii din dividende a angajatilor e un efect lateral, scopul principal este tratamentul egal al veniturilor. Pentru o lunga perioada de timp, castigurile din capital (si aici includem si cele de pe bursa) au fost impozitate la cote semnificativ mai mici decat veniturile salariale si cele din activitati independente.
Interesant. Ați punctat o problemă ciudată, una din cauzele comportamentului fiscal ciudat în cazul majorării impozitelor. Dacă un angajat plătește „la negru” salarii suplimentare, trebuie să aibă venituri „la negru” din care să plătească. Salariile minime plătite pe hârtie sunt plătite din partea de venituri care este pe hârtie. Deci, avem o firmă care are deja mecanisme de evaziune fiscală la care impozităm suplimentar partea pe care aleg să fie oficială. Cel mai probabil firma va ascunde mai mult profit.
Un articol demn de condeiul cu talent si rabdare al dlui Radulescu. Dar dincolo de aceste aspecte mai ramane si problema unei noi organizari teritoriale, absolut necesare. Degeaba comasezi scoli daca nu comasezi comune sub 5000 de suflete. Doar 200 de parlamentari si doar prefecturi si nu 41 de judete. Iar aceasta reforma va fi una marginala, mai in profunzime nu se va actiona, osatura oligarhilor de partid s- a osificat prea mult si prea tare.
„Nebunia a început cu adevărat în 2017…”
Eu zic că a început în 1990. În fine, pot exista diferențe de opinii…
…Dar, pentru a isprăvi cu „nebunia” și trecând peste îndatoririle Băncii Naționale cu privire la sănătatea economiei României, domnul Mugur Isărescu poate propune, cu fermitate chiar, drept obiectiv fundamental pentru însănătoșire, adoptarea monedei unice europene. …Cu planuri de parcurs precise, pe etape sănătos concepute.
Că altfel, că este rău și-ar fi bine să fie bine știu majoritatea românilor.
Din pacate, dl Mugur Isarescu este la fel de vinovat ca si toata coalitia ce functioneaza de mai bine de 10 ani. Nu a stiut cum stau finantele tarii, atunci ce rost mai au rapoartele BNR ?!! A chemat guvernantii la ordine?!!
Domnul ăsta (la Mugur Isărescu mă refer!) „deține” un record mondial: este cel mai mai vechi guvernator al unei bănci naționale de pe mapamond. Dacă nici ăsta nu e motiv de „mândrie națională”…
Dar Suedia, Danemarca, Cehia, Polonia, Ungaria, etc țări mai dezvoltate ca România DE CE nu vor să adere la moneda Euro? Sunt mai multe motive dintre care unul este că politica de curs valutar poate fi un auxiliar important al dezvoltării și un al doilea ar fi cedarea de suveranitate. În plus, unele țări ca Grecia, Letonia, chiar Spania și Portugalia, au avut dificultăți majore să-și adapteze economiile când au trecut la moneda Euro, fiindcă din cauza ecartului de productivitate pierdeau sistematic prin mecanismul de transfer al prețurilor. Nu poți intra nepregătit economic într-o piață foarte dură. E ca și cum sărac fiind vrei să intri într-un club în care n-ai bani nici măcar să-ți plătești intrarea, plus că acolo vei cheltui mai mult decât te țin banii din buzunar.
@Lucifer _ „…DE CE nu vor să adere la moneda Euro?”
Întrebarea dumneavoastră este pertinentă. Pe scurt, se poate răspunde în mod asemănător…„De ce Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croația, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, plus Andorra, Monaco, San Marino și Vatican, au ales să facă parte din Eurozonă?”. Și gândiți-vă, vă rog, la istoria francului francez, ori a guldenului olandez, sau a mărcii germane șamd.
Răspunsul pe larg privind Uniunea Europeană și moneda comună se găsește în Tratatul de la Maastricht.
Statele care „au avut probleme” au găsit în Eurozonă „plasa de siguranță” pentru economiile lor, fără de care și-ar fi rezolvat cu mult mai greu dezechilibrele macroeconomice generate de problemele politice interne, fie că vorbim despre foste regimuri autoritare, dictaturi militare, corupție sau incompetență [adesea cu parfum socialist].
Iluzii „suveraniste” mai există și astăzi în Uniunea Europeană, iar ele sunt alimentate de Federația Rusă, care propovăduiește de decenii dizolvarea SUA și a UE. Aceste iluzii sunt cu totul aberante pentru că ele contrazic însuși spiritul UE și rațiunea de a fi parte a UE. Prin urmare, cei care nu vor UE pot alege să plece.
Așadar, a doua întrebare/răspuns…De ce nu pleacă din UE cei care au dificultăți de integrare, după cum în mod „fericit” a făcut Marea Britanie, cea care „cheltuia 350 milioane de lire săptămânal” ca membru UE?
Nu-mi place logica prin negație, în sensul că „ăia” tot ce fac, fac bine, iar „noi” tot ce facem, facem rău, deci noi trebuie să facem ce fac „ăia”. Unii au înlocuit Raiul Comunist cu Raiul Europenist.
Gravitatea situației nu pare să fi fost percepută nici măcar pe aproape de dimensiunea ei reală de o parte mult prea mare a societății, ca de altfel și a clasei politice. Ceea ce vedem în spațiul public sunt, în cel mai bun caz, strâmbări din nas, dar de cele mai multe ori o opoziție vehementă a celor afectați, oricât de puțin.
Și ce ați vrea să vedeți? Entuziasm? Serbări populare? Mulțumiri din inimă adresate conducerii superioare de partid și de stat? Ce vină are acea «parte mult prea mare a societății» pentru situația dezastruoasă a finanțelor țării, parte căreia i s-a comunicat de azi pe mâine că are datorii uriașe și a fost pusă la plată silită? Au fost acei oameni informați periodic de-a lungul anilor despre degradarea situației financiare și nu au luat măsuri? Sau au fost, măcar, arestați, judecați și condamnați adevărații responsabili?
Acum li se spune contribuabililor, hodoronc-tronc, că situația e dezastruoasă, iar ei, ca sa vezi, nu percep gravitatea situației. Ce să perceapă? Nu sunt datoriile lor. Și, uimitor, nici nu par încântați să plătească oalele sparte de alții care, cum ziceam, nu doar că nu au fost condamnați, dar nu au fost nici măcar numiți. Poate că, daca se organiza un proces al tradarii nationale, încheiat rapid cu închisoare pe viață pentru un lot de câteva sute de politruci și «înalți funcționari», inclusiv bancari, acea «parte mult prea mare a societății» ar fi oftat și ar fi acceptat resemnată să plătească datoriile contractate de niște derbedei. La fel cum, cu decenii și secole în urmă, au plătit periodic și părinții, bunicii și ceilalți strămoși ai lor de când există neamul românesc.
Recent, mai multe publicații economice au arătat că deficitul din acest an a fost subestimat cu nu mai puțin de 45 miliarde lei, astfel încât pornirea în 2025 nu mai este la 9,3% din PIB, ci un neverosimil 11%. Adică peste 31 milioane de salarii medii lunare!
Formidabil! Dacă nu ar fi existat niște publicații economice, habar nu am fi avut pe ce lume suntem și cât de înrobiți financiar am ajuns. Nici măcar la BNR nu se știa nimica-nimicuța. La ce mai avem guvern, parlament, președinte, CCR, BNR, SRI, SIE etc.? Să facem tabula rasa cu toate instituțiile astea și să îi rugăm pe jurnaliștii «mai multor publicații economice» să se ocupe de treburile țării!
CE AȘ FACE EU ALTFEL?
In cazul unei crize financiare de ,,clasa” celei din Romania, o ,,adevărată reformă economică” trebuie să aibă două componente, prima eliminarea risipei, iar a doua reindustrializarea Romaniei!
Pe Ziarecom a aparut un articol, care arată că la Oradea se face o uriașă, excepținală, nemai văzută investiție chineză, de 36 de milioane de Euro (ATENȚIE, DE 36 DE MILIOANE NU 3 MILIARDE CA ÎN UNGARIA A LUI MERCEDES)! Problema extraordinartă este că se va produce ceva de înaltă tehnologie, demnă de America: Izolatori de eramică, pentru liniile de înaltă tensiune.
Iată că și china începe să ,,externalizeze” produsele energofage și de valoare adăugată redusă!
Ce aș face eu altfel, este o reformă adevărată, care este compusă din reducerea cheltuielilor statului combinată cu un proiect/program de reindustrializare modernă, nu cu fabrici de cablaje, de izolatori pentru liniile de inaltă tensiune, nu cu fabrici de anvelope și cafetiere, și alte produse energofage sau mărunțișuri, cu valoare adăugată ce nu suportă nici salariile minime pe economie.
Limitarea ,,reformei” la reducerea cheltuielilor statului denotă incapacitatea inovativă a Romaniei la construcția unui proiect de țară, în care elementul de forță să fie reconstrucția economică-industrială, în lipsa căreia deficitul bugetar nu poate fi eliminat în perioada stabilită: 7 ani!
PS.
Ziarecom anunța eroic azi, construcția de către China la Oradea a unei fabrici de izolatori (de porțelan) pentru liniile de înaltă tensiune, în valoare extraordinară, de 36 milioane de Euro! (Atenție, nu 3 miliarde de Euro ca a lui mercedes din Ungaria ci de 100 de ori mai mică…)
Cu această ,,industrializare” Romania nu are cu ce să ,,ungă curechiu”, populației, așa că ea il va mînca gol, adică din salarii sub minimul de azi pe economie!
Pîna și China începe să externalizeze industria energofagă și poluantă în țări din ,,lumea a treia”, ca Romania.
dl Căliman, ce tot vorbiti dvs. despre ”ce aș face eu altfel” ?!
Adica, reindustrializare cu ce ?…ce naiba aduce valoare adaugata ?:
– economie circulara
– bioenergie/bioeconomie
– Inteligenta artificiala (care necesita o gramada de energie…d-aia ieftina, ca informatia are nevoie de energie ieftina, ca sa fiea ea insasi …ieftina !)…si mai rau…trebe si d-aia curata
…si mai apoi, de produs neaparat exact ceea ce creeaza deficite comerciale…mincare (produse finale nu materii prime), bunuri de consum, si ce naiba o mai fi
…cine naiba dintre analfabetii la conducere stie d-astea și să faca d-astea ?!
dl. Caliman, mai am eu o idee pt. reindustrializarea României (care va fi conceputa de Bolojan avind in subordine pe Cîțu, Cîciu, Ciucă și Ciolacu):
– productia de Heliu-3 su 4, esential pt. super-computerele cuantice pt racirea lor la -270 C, fără de care totul este imposibil în IA
– heliul âla in producem din Tritiu (ce apare dupa D2-deuteriu) care daca e descompus din apa grea (D2O la Cernavoda), poftim de voila…ș-așa ne-am apucat cu coreenii de Sud sa facem aplicatii pt medicina
– heliul ala se vinde cică 20 mill EUR/Kg
facem si noi 1 t si scapam de faliment/deficit samad
Sa bagam in programul de guvernare al Coalitiei
Deficitul bugetar n-a fost creat într-o noapte. Nu ma surprinde ca marii specialiști de la BNR au tăcut pe tot timpul anului 2024, dar sunt foarte vocali acum în a-i apăra pe guvernanții de azi, care în esența, sunt aceiași care au fost autorii dezmățului bugetar de anul trecut.
Nu ma surprinde ca autoritățile statului nu-i anchetează penal pe cei care au dus România pe marginea prăpastie. Și nici faptul ca BNR nu ia parte la efortul de reducere a deficitului, alături de cei care trebuie sa strângă cureaua. De exemplu prin reducerea salariilor si primelor obscene, de la guvernator pana la consilieri.
Ma surprinde însa ca o mare specialista in anticorupție de la Roma ii condamna la B1 acum vreo 6 luni pe romani ca nu sunt recunoscători pentru pomenile electorale date anul trecut de PSD și PNL.
Am văzut declarația unui specialist în finanțe, bineînțeles omu’ nu trăiește în România, declarație în care spunea că 87%din buget se duce doar pe salariile și sinecurile bugetare, restul.pe dobânzi la împrumuturile bancare internaționale, dar mai rămân doar 3% pt. investiți și dezvoltare!
N-am văzut/auzit să recunoască această chestiune tot felul de ,,profesori sau alți economiști” din România.
Se ascund date și cifre despre situația economică reală a României la fel ca înainte de ’89.
Eu as fi curios cum s-a ajuns aici. Formulari de genul „s-a cheltuit peste posibilitati” nu contribuie la rezolvarea problemei. Nici o masura nu are sanse de succes daca nu sunt cunoscute si recunoscute cauzele. Daca sunt cunoscute poate ar fi bine sa ni le spuna si noua, prapaditilor din strada, despre ce e vorba.
Ca vom face si vom drege auzim de decenii, masurile de reforma sunt precum parerile, fiecare are cate una(ca sa parafrazez un cunoscut banc).
„Suntem afectați toți, prin TVA și accize, prin rovinietă, prin mai mulți plătitori ai taxei pe sănătate, prin impozitul mai mare pe dividende și altele.”
:) Da, dar care-i impactul real in buzunarele de „jos”, „mijloc” si, respectiv, „sus”?!
=====
„Reducerea deficitului bugetar, sub pragul de 3%, va contribui hotărâtor la reducerea inflației, a ratelor dobânzilor, a deficitului extern.”
Pana una-alta, (i)preturile DIN TEREN si LA ORICE cresc si vor mai creste si (ii)puterea de cumparare scade.
Vor scadea (i), respectiv creste (ii) dupa „x” luni de (la) „restructurare si reforma”?
Ma-ndoiesc, deci marsam spre reducerea (iii)consumului si saracire pentru „jos” si „mijloc”.
Consumul cui si a caror (iv)produse/servicii?
Toate (iv), inclusiv alea (v)DE BAZA, iar pentru „jos” si „mijloc” asta inseamna atac la fundatia piramidei nevoilor umane.
Nasol moment, avand in vedere ce se-ntampla: geopolitic in general si prin preajma/estul Ro, respectiv in interiorul Ro (cu stomacul gol, furia nu se potoleste si lipsa de incredere NU se castiga/cladeste :)).
=====
„…guvernul Bolojan ar fi anunțat triumfător o scădere a TVA…”
NU, trebuia MENTINUTA/crescuta la 19% pentru orice NU este (a)produs alimentar si (b)energie utila pentru casnici si industriali – acestea ar trebui sa aiba TVA la max. 5%.
Nu va mai jucati cu burtile si energia utila, DACA vreti stabilitate in interiorul Ro si conditii propice unui dialog cat de cat coerent/civilizat si centrat pe RESTRUCTURAREA DE FOND a statului Ro!
Ciuca, Ciolacu si toti cu putere decizionala relevanta si care-au semnat/aprobat ca primarul TREBUIE sa raspunda penal.
Excelentă punerea la punct.
A propos de cuvintele lui Dorin MT: ″Nici măcar la BNR nu se știa nimica-nimicuța″. Se știa. Domnul Eugen Rădulescu de acolo este. O întrebare se cuvine însă a fi pusă guvernatorului BNR: a informat în timp (cu ani în urmă) guvernanții asupra dezastruoasei situații economice care se contura? Avea și are toate datele și informațiile. Sau a existat un anumit ″protocol″ de respectat.
excelent articol care merita publicat in mai multe site-uri web
Cine sunt șmecherii?
Analiza dumneavoastră este mai mult decât pertinentă, dar ultimul alineat mă cam pune pe gânduri, domnule Rădulescu.
(Citez în paranteză: am sa închei aceste însemnări cu o observație a inteligenței populare, pe care am pescuit-o, de unde altundeva, decât de pe internet. Ea sintetizează foarte exact unde suntem azi: “Proştii nu se supără pe cei care au băgat ţara în recesiune. Ei se supără pe cei care încearcă să o scoată. Iar şmecherii profită de supărarea proştilor”.)
Înainte de a „valida” „sinteza inteligenței populare pescuite pe internet”, haideți să dăm răspunsul la două întrebări legitime:
1. Cine a băgat țara în recesiune?
2. Cine încearcă să o scoată din rahat?
Răspunsul la ambele întrebări e identic: PSD și PNL (secondați de UDMR, eternul „partener” fără de care țara nu se poate guverna!)…
Concluzia logică a acestei „înțelepciuni mioritice” este că, supărați sau nu, tot proști am rămas. Mai are sens întrebarea „cine sunt șmecherii” când răspunsul e același?
Vorba lu’ Victor Socaciu, fie-i țărâna ușoară: vin ai ai noștri, pleacă- ai noștri, noi rămânem tot ca proștii…
Tot PSD și PNL, dar nu aceiași oameni! Dumneavoastră preferați aceiași oameni (mă rog, același tip de oameni), dar în alt partid?
” Tot PSD și PNL, dar nu aceiași oameni! ”
Serios ??…dar unde au fost pana acum acei alti oameni din respectivele partide ?…nu i-am vazut, de-a lungul anilor, sa traga semnale de alarma, sa iasa public si sa spuna ca nu-i in regula ce fac cei din conducerea superioara a partidelor lor, sa faca ,intr-un cuvant, dizidenta in interiorul partidelor….nimic din toate astea ! …au iesit tot unii din cei vechi ,zilele astea, ca sa spuna ca sunt proaste masurile promovate de Bolojan pana acum ( si unele chiar sunt ) dar asta dupa ca au constatat ca PNL si PSD sunt in cadere libera in sondaje din cauza acestor masuri !
” Dumneavoastră preferați aceiași oameni (mă rog, același tip de oameni), dar în alt partid? ”
Daca am fi de acord cu acest mod de a gandi , „acelasi tip de oameni dar in alt partid”, ar trebui sa ne resemnam cu gandul ca aceasta tara nu are niciun viitor daca peste tot vedem acelasi gen de politicieni. !! Asa o fi oare ??
E foarte posibil ca in alte partide sa gasim oameni care inteleg mai bine lucrurile si care s-ar bucura, in plus, de mai multa credibilitate tocmai pentru ca nu au luat parte la crearea situatiei in care se afla Romania azi !
Păi oamenii „de acum” și -au votat conducerea „de atunci”, deci care e diferența?
Poate că trebuia început cu definirea conceptului de reformă.
Etapizarea măsurilor.
Și apoi acțiunea.
Așa se lucrează în orb. Și se d ocazia PSD să facă joc de scenă zilnic
„Reformă” înseamnă că trebuie reformați toți ceilalți în afară de mine…
la noi, cam ase….
D-le Bazil,
De ani de zile BNR și Consiliul Fiscal și alte ,,consilii” avertiezază guvernanții și clasa politică asupra situației economice din ce în ce mai dezastruoase, mai ales odată cu majorarea deficitului bugetar!
Problema BNR și a consultanților economici guvernamentali este cu totul alta și anume că alături de avertizările tot mai dese și mai dure asupra situației economice și financiare grave, n-au construit nici o idee, soluție, programe sau proiecte de țară, care să remedieze lucrurile!
Toate instituțiile economice ,,supreme” sau de cercetare economică națională, au fost ,,constatatorii” de serviciu, deși ELE răspund de stabilitatea monedei naționale și echilibrul economic al țării.
Au comunicat doar guvernelor situația așteptînd ca ele (guvernele) să devină ,,institute de cercetare” care să-și construiască programe sau proiecte de țară care să conducă la dezvoltare economică și eliminarea deficitului bugetar!
Aici este adevărata problemă a BNR și CONSILIILOR (trei la număr) care au schimbat rolurile cu guvernele : ele constată și guvernele să construiască soluții și proiecte, deși guvernele nu sînt institute de cercetare economică.Cu alte cuvinte BNR și ceilalți au schimbat rolurile cu guvernele, dar situația li se datorează ambelor părți, fiindcă guvernele nu le-au dat atribuții și responsabilități, dincolo de ,,constatări”…
Să nu mai vorbim de salariile lor, pe lîngă care judecătorii și procurorii sînt niște sărăcani …
PS
Cu siguranță că acest comentariu este prea nedigerabil, ca să și treacă.
Nu e nimic nou sub soare, mai ales in lumea imprevizibilă a latinității (orientale).
„Nici o persoana nu este mai mult decât mine convinsă de necesitatea de a reduce bugetul. … Totuși, domnilor, reducerile pe care le propuneți la bugetul special pentru științe si arte sunt de doua ori rele: sunt nesemnificative din punct de vedere financiar si dăunătoare din orice alt punct de vedere.
Vad ca ele multiplica durerea aplicata spiritului cu cea data corpului. Voi vota deci împotriva oricărei reduceri care va scădea dezvoltarea necesara a artelor si a științei.” Victor Hugo – 1848, traducere personala.
„Welfare state” fără deficit bugetar? Nu ‘se’ există. Mai mult, „state welfare expansion” e motorul politic al societății.
Bibliografie: Frédéric Bastiat – Statul.
Așadar, credința generalizată că Statul e soluția oricărei probleme individuale, opinez eu, e rădăcina deficitului bugetar. Noi încurajăm politicienii să cheltuie oricât și pentru orice.
Exercițiu: Cum se justifică finanțarea partidelor politice de la bugetul de stat?
Bolo vrea să dovedească zicala:
„Peștele de la cap se’mpute”
„Da, dar de la coada se curata”
eu stiu rețeta ca intii ii tai capu…
BINE GÂNDIT, BINE SCRIS! FELICITĂRI! „Să traduc ce înseamnă, pentru România, deficitul de anul trecut: 27* milioane de salarii medii lunare. Atât a cheltuit administrația publică peste nivelul veniturilor statului din 2024”
NOTĂ: 31 milioane salarii lunare
Ce ne transmiteți, ambalat în cuvinte frumoase, este că hoții care ne conduc sunt prea bine protejați să poată fi îndepărtați din pozițiile lor privilegiate, așa că soluția propusă ca fiind cea corectă și pragmatică este ca aceștia să fure și mai mult, încât să-și permită să plătească și datoriile țării.
Un cancer pe care-l hrănești, cu buna intenție ca o parte din resurse să ajungă și organismului în care se dezvoltă, va prolifera și va omorî, în cele din urmă, pacientul.
Din perspectiva cheltuielilor dincolo de productivitatea țării, ne confruntăm cu două realități:
1. Romania va avea, cel puțin pe termen scurt și mediu, o productivitate scăzută a muncii. Suntem atrăgători, în principal, pentru costurile mici (salarii, impozite, conformare, etc.).
E o problemă de reputație, nu vom putea convinge investitorii străini să pompeze bani aici pe alte considerente, nu vom putea forța piețele externe să ne cumpere bunurile a căror principal merit este că se produc ieftin.
2. Conform standardelor actuale, nevoile minime reale ale României depășesc posibilitățile ei de a și le asigura prin forțe proprii.
Orice dezvoltare reală trebuie realizată pe datorie sau pe pomană, până la punctul în care, cu ajutorul respectivelor investiții și a progresului asociat, vom putea măcar începe să concurăm pe piața internațională.
Soluția nu e austeritatea și încadrarea în propria anvelopă de productivitate și capabilități – asta doar ne încuie în situația precară actuală și ne condamnă la perpetuarea ei pe termen nedefinit.
Singura noastră șansă e să ni se permită acele datorii-monstru, pentru care deficitul actual să fie doar o mică avanpremieră, dar cu un plan amplu de investiții, a căror progres să fie verificat și îndreptat pe parcurs.
Suntem în situația în care avem încă mult prea multe locuințe și scoli cu toaleta în curte, în sate cu drumuri neasfaltate, fără servicii publice necesare pentru acei locuitori. Singuri, cu ce putem genera prin forțe proprii, nu vom putea părăsi acest „trai în trecut”.
Dacă nu ni se permite să facem suficient de mult deficit încât să părăsim rapid această orbită spre decădere, ne vom lungi în perpetuitate cu investiții prea mici să poată avea vreun impact, cu intervenții într-un ritm atât de lent, încât primele se vor fi ruinat, până când le vom fi terminat pe ultimele.
Avem nevoie de infuzia de dezvoltare accelerată pe care ne-au permis-o supra-alocările recente de investiții, ea ar fi trebuit continuată în forță și în ciudă, nu oprită și renegată.
Ce ne-a lipsit și ne lipsește în continuare e un grup politic de conducere, abil pe aspecte externe, care să poată explica și justifica convingător necesitatea imperioasă a respectivelor investiții. Mesajul, mai pe scurt, ar fi „dacă vreți să putem rambursa banii pe care i-am împrumutat de la voi, avem nevoie de susținere și coordonare pentru a finaliza acest pachet de investiții și a putea prinde prezentul din urmă în privința productivității și a capabilității de a genera venituri la nivelul adecvat”.
Arareori am citit un comentariu atat de lung si atat de complet fara vreo legatura cu realitatea. Daca dvs. chiar credeti ce ati scris, traiti pe alta lume.
“ Romania va avea, cel puțin pe termen scurt și mediu, o productivitate scăzută a muncii. Suntem atrăgători, în principal, pentru costurile mici” Fals! In anul 2000 salariul mediu net era de 100 de euro. Acum este de 1100 de euro, adica un cost pentru angajator ce depaseste 1600 de euro lunar. Afirmatia dvs. este profund defazata.
“Orice dezvoltare reală trebuie realizată pe datorie sau pe pomană, până la punctul în care, cu ajutorul respectivelor investiții și a progresului asociat, vom putea măcar începe să concurăm pe piața internațională.” Probabil vorbiti despre alta tara, nu Romania. Tara noastra a avut exporturi de bunuri si servicii de peste 125 miliarde euro in 2024; doua din cele mai vandute 10 modele auto din Europa sunt fabricate in Romania; lista exporturilor romanesti este lunga si deosebit de diversa.
“Soluția nu e austeritatea și încadrarea în propria anvelopă de productivitate și capabilități – asta doar ne încuie în situația precară actuală și ne condamnă la perpetuarea ei pe termen nedefinit.” Aici iar sunteti grav defazat. Romania nu este deloc intr-o situatie precara. Daca va ostenti sa cautati pe Google, veti gasi cu usurinta urmatorul text: “PIB-ul a crescut de la aproximativ 26,6 miliarde de euro în 1994 până la aproape 357 de miliarde de euro în 2024”. Sa stiti ca este cea mai rapida crestere din toate tarile ex-comuniste din Europa!
Iar dupa lista de aberatii pe care le scrieti, concluzia este fix pe masura: “Singura noastră șansă e să ni se permită acele datorii-monstru, pentru care deficitul actual să fie doar o mică avanpremieră, dar cu un plan amplu de investiții, a căror progres să fie verificat și îndreptat pe parcurs.” La asta, chiar ca nu mai am nimic de zis. Toata planeta ar trebui sa economiseasca pentru ca noi sa ajungem la un deficit bugetar nu de 9,3% din PIB, aste e un fleac. Cat v-ar satisface? 30% ar fi ok? Sau poate 60%?