Reducerea numărului de parlamentari la 300 apare din când în când, din 2009 încoace pe agenda publică fie ca simplă intenţie parlamentară sau guvernamentală sau sub forma vreunei propuneri legislative, ce devine uitată prin sertarele parlamentului. În prezent, tema este reluată printr-o nouă iniţiativă legislativă introdusă în circuit parlamentar în mai 2025.
Problema unei reprezentări parlamentare optime (câţi parlamentari trebuie să aibă o ţară) a fost şi rămâne în centrul preocupărilor specialiştilor şi practicienilor din diverse ţări, o reducere substanţială a numărului de parlamentari fiind, în general, asociată cu ideea de reformă instituţională sau constituţională (după caz). Şi avem exemplul recent al Italiei, care în 2022 a redus substanţial numărul de parlamentari prin modificare constituţională.
Reducerea numărului de parlamentari se poate face în România prin lege, prin modificarea normei de reprezentare, iar tema a fost inrodusă în dezbaterea publică într-o cheie populistă încă de la început. Prin faptul că, în 2009, la referendum au fost incluse, la pachet, două întrebări cu grad diferit de tehnicitate: dacă cea privind reducerea numărului de parlamentari nu presupune competenţe speciale ale votanţilor, cea privind unicameralismul a fost de un grad ridicat de tehnicitate.
Deşi întrebările de la referendum au fost ambalate în jurul ideii de reformă, doza de populism se vede şi în întrebarea mai uşoară cu privire la reducerea mărimii parlamentului. Dacă cetăţenii erau întrebaţi dacă sunt de acord cu reducerea numărului de parlamentari la 100, sau la 50, sau la 10, cel mai probabil răspunsul ar fi fost pozitiv în toate variantele. Nici propunerea recentă din 2025, nu e scutită de riscul populismului, dat fiind faptul că nu se argumentează pe criterii şi pe date, ci pe marginea argumentului de a reduce cheltuielile statului şi de a adapta parlamentul la evoluţiile demografice (fără să se arate cum).
O reducere a parlamentarilor de la 464 (330+134), cât avem în prezent, la 300 este o modificare de substanţă şi, chiar dacă nu necesită modificarea Constituţiei, ridică întrebări care trebuie lămurite. Pentru că graniţa dintre afirmarea ideii de reformă şi populism e adesea fină.
În acest context, este actualul parlament al României supradimensionat? O eventuală reducere de la 464 la 300 ar produce distorsiuni în funcţionarea parlamentului României, în forma sa bicamerală? Este afectată simetria bicameralismului, dat fiind faptul că propunerea în discuţie modifică doar numărul parlamentarilor, nu şi numărul de camere? Reducerea numărului de parlamentari este, într-adevăr, o economie semnificativă pentru bugetul ţării? Sunt multe întrebări la care propunerea recentă nu pare să răspundă.
Mai mult, zilele acestea, comunicatori ai iniţiativei susţin în spaţiul public că este o modificare de etapă şi că pe termen mediu se poate avea în vedere şi tema unicameralismului. Or, în aceste condiţii, cele două măsuri ar trebui discutate şi argumentate în tandem. Mai ales în condiţiile în care este invocat referendumul din 2009. Pentru că discuţia despre bicameralism vs unicameralism este mai complexă şi cu implicaţii serioase asupra eşafodajului instituţional parlamentar.
În iniţiativa recentă din mai 2025 se invocă referendumul din 2009, dar şi propriul program de guvernare, reducerea cheltuielilor şi actualul parlament supradimensionat. Nu se aduc însă date cu privire la supradimensionarea actualului parlament. Iar dacă se invocă referendumul din 2009, unde numărul de 300 de parlamentari a fost gândit pentru varianta unui legislativ unicameral, de ce 300 de parlamentari gândiţi pentru o variantă unicamerală ar fi la fel de potriviţi pentru o variantă bicamerală?
Şi în contextul referendumului din 2009, şi acum, principalul argument nu a fost legat de o logică instituţională, ci invocându-se cheltuielile mari ale statului cu un număr mai mare de angajaţi. Având în vedere că nu este argumentată cu date necesitatea reducerii numărului de parlamentari, abordările care invocă fie necesitatea reducerii cheltuielilor statului într-un moment de criză bugetară, fie apelul la popor, prin readucerea în discuţie a consultării populare din 2009, pot aluneca uşor în populism.
Deşi nu există criterii unitare şi universale pentru dimensionarea optimă a parlamentelor, totuşi, de-a lungul timpului, mărimea legislativelor a fost stabilită prin raportarea la populaţii, la suprafaţă, la organizarea administrative-teritorială, la o reprezentare optimă a minorităţilor etc.
Are România un parlament supradimensionat
Pe lângă întrebările de mai sus, principala nedumerire care necesită clarificare ar fi dacă într-adevăr România are un parlament supradimensionat în raport cu o serie de criterii relevante. Şi acum, şi în 2009, dar şi în alte momente în care s-a adus în discuţie subiectul, s-a plecat de la premisa că parlamentul României ar fi supradimensionat, lucru care poate fi real, dar care nu s-a argumentat cu date.
Cu privire la modalitatea clasică de calcul a dimensionării parlamentelor, cea a lui Taagepera (1972), şi care presupune extragerea rădăcinii cubice din totalul populaţiei unui stat[i], unii autori sugerează că tendinţa firească este ca parlamentele să fie supradimensionate; dacă aplicăm formula aceasta la o populaţie a României de circa 19 milioane de locuitori, rezultă un număr de circa 271-275 [ii] [iii]. Cu toate acestea, trebuie avut în vedere că populaţia ar fi doar unul din criteriile pentru dimensionarea populaţiei.
Concret, în România, cu 515 parlamentari în 1990, 484 în 1992, 486 în 1996, 485 în 2000, 469 în 2004, 470 în 2008, 588 în 2012 şi 465/466 în 2016, 2020 şi 2024, se poate observa că o tendinţă de creştere a fost produsă în 2012 de scrutinul mixt uninominal cu RP.
Cu titlu de orientare, statisticile de pe Statista.com la nivelul anului 2020 cu privire la numărul de parlamentari din ţările UE+UK plasează România la 1,7 parlamentari per 100.000 de locuitori. Spre comparaţie, Olanda e plasată la 0,9 parlamentari per 100.000 de locuitori, la o populaţie de circa 18 mil. locuitori. Pe de altă parte, Letonia este plasată la 5,2 parlamentari/ 100.000 loc. la o populaţie de 1 mil loc..; Finlanda – 3,6 parlamentari/ 100.000 loc. la o populaţie de 5,6 mil. locuitori etc)[iv] etc. Tabloul comparativ arată dimensiuni dintre cele mai diverse raportat la populaţii şi nu pare clar că în România este nevoie de reducerea parlamentarilor, în general, şi la 300 în particular.
De asemenea, datele Uniunii Interparlamentare (IPU) arată că numărul mediu global de locuitori per parlamentar ar fi de 146.000. Spre comparaţie, în România, în prezent, norma de reprezentare este de 1 senator la 168.000 de locuitori şi 1 deputat la 73.000 de locuitori, deci, sub media globală măsurată de Uniunea Interparlamentară[v]. Lucru care nu ar arăta neapărat o supradimenionare.
Nu în ultimul rând, o hartă a celor de la The Electoral Knowledge Network din 2013 plasa România la un nivel mediu de dimensionare a legislativului.
Date fiind aceste date, prudent ar fi ca orice măsură privind reducerea numărului de parlamentari să ţină cont de criterii asupra cărora să se convină între specialişti că sunt relevante şi să se arate că o nouă dimensiune propusă corespunde acestor criterii.
Dar, dincolo de dimensiunea cantitativă, parlamentul trebuie privit şi în dimensiunea sa calitativă. Iar lipsa de calitate a actului legislativ, ineficienţa legislativă, faptul că a devenit o banalitate ca parlamentul să fie un simplu aprobator al proiectelor de guvern, slaba încredere în această instituţie etc sunt elemente ce ţin de dimensiunea calitativă – demult ştiute, demult semnalate, mai ales în anii 2010-2015, dar fără să mai prezinte vreun interes în dezbaterea din prezent.
[i] Rein Taagepera, “The size of national assemblies”, Social Science Research, Volume 1, Issue 4, December 1972, pp. 385-401.
[ii] Alexadru Radu, Daniel Buti, „Modelul parlamentarismului românesc”, Sfera Politicii, Nr. 203-204, An ian.-iun. 2020.
[iii] https://aceproject.org/main/english/es/esc03.htm
[iv] https://www.statista.com/statistics/1172438/parliament-members-in-the-eu-and-uk-by-country/
[v] http://archive.ipu.org/gpr-e/media/index.htm
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ati expediat in vreo 3 cuvinte fara substanța reprezentarea minoritatilor.
In sistemul actual minoritățile (exceptând-o pe cea maghiara) sunt supra reprezentate in Parlament, iar modul de alegere a reprezentantului unei minorități este netransparent (ca sa ma exprim elegant).
Iliescu a introdus reprezentarea minorităților ca masa de manevra a FSN si de atunci acest grup este o anexa a mai tuturor guvernelor. Faptul ca grupul minorităților are de cele mai multe ori o pozitie comuna spune multe.
Concluzionand : prin reducerea de la 464 la 300, creste semnificativ ponderea votului minoritatilor, altele decat cea maghiara ( numar fix).
Numarul nu va creste daca se raporteaza la numarul de locuitori pt fiecare etnie. Dimpotriva se va reduce tot mai mult.
Proiectul pe care l-am adus în discuţie „propune o metodă obiectivă de calcul, aliniind pragul
pentru minorităţi la media naţională a numărului de voturi necesare alegerii unui deputat în
condiţiile generale ale legii. h acest fel, se asigură atât respectarea principiului proporionalităţii,
cât şi o reprezentativitate echitabilă a organizaţiilor respective.” Poate e chiar in acord cu ceea ce semnalati dvs.
https://www.senat.ro/legis/PDF/2025/25L237EM.PDF?nocache=true
„în contextul referendumului din 2009”
„principalul argument nu a fost legat de o logică instituţională, ci invocându-se cheltuielile mari ale statului”
„Are România un parlament supradimensionat” ? „cu privire la numărul de parlamentari din ţările UE+UK”
Toate argumentele sunt false, daca nu se ia in calcul tocmai reprezentativitatea, in cazul nostru disfunctionala prin suprimarea votului uninominal; ma uit la circumscriptie: vreo 5 PSD, 2AUR, 1PNL, 1USR; cui ma adresez ? niciunuia, ca nici unul nu va vota legile in functie de ce ii cere electoratul pe care il reprezinta, ci in functie de politica partidului pe care il reprezinta; in acest context, nici referendumul nu e relevant, ci o minima analiza tehnica: cu cat mai multi parlamentari nu creste reprezentativitatea, ci dimpotriva, se dilueaza responsabilitatea; ba chiar se reduc considerabil si sansele de compromis intre putere si opozitie, fiind mult mai dificil de convins parlamentari din partea adversa in interesul societatii si pe termen lung, ci doar in interesul de moment al cooperativei; la care in final se adauga si efectul secundar al unor cheltuieli mari, dar mai ales inutile…
”Toate argumentele sunt false, daca nu se ia in calcul tocmai reprezentativitatea”
Excelentă constatare. Lipsa de reprezentativitate este adevărata problemă în România, iar discuțiile despre 300 de parlamentari reprezintă o țintă falsă, destinată să ascundă lipsa de reprezentativitate.
Articolul menționează corect norma de reprezentare de 1 deputat la 73.000 de locuitori, dar nu menționează că această normă este falsificată, în practică, până la a permite accederea în Parlament a unei deputate UDMR de Vaslui, aleasă cu doar 544 (!) de voturi. Câte zeci de mii de locuitori din Vaslui au rămas fără reprezentare, în urma distorsionării sistemului de vot până la un asemenea nivel?
Așa cum era de așteptat, deputata aceea UDMR de Vaslui nu consideră că ar avea vreo obligație față de vasluieni. Ea declară că mandatul ei a fost obținut practic la loterie. Până aici, aproape adevărat, fiindcă a fost într-adevăr o loterie, însă una măsluită. Însă pasul următor a fost să deturneze 100.000 de euro, destinați reparării școlilor Vaslui, pentru oraganizarea unui festival de-al ei , în Ținutul Secuiesc, un festival cu tradiție din … 2021! Pentru că obligațiile ei reale nu sunt față de vasluienii pe care, teoretic, îi reprezintă. Obligațiile ei sunt față de șeful de partid care a pus-o pe liste, iar acel festival îi e drag șefului ei de partid.
inca un exemplu (fara sa ajung si la sponsori):
seful psd nu e presat de parlamentarii „din circumscriptiile teritoriale” cat e presat de liderii locali alesi nominal ca primari sau presedinti de CJ si care oricand ar putea candida independenti sau sa schimbe partidul (de care ii leaga doar finantarile de la bugetul central, acum in pericol sa le fie taiate);
„Câte zeci de mii de locuitori din Vaslui au rămas fără reprezentare…?”
Nu cred ca gasesti pe cineva in Vaslui care sa sufere din cauza asta sau, macar, sa fie la curent cu situatia.
Alta intrebare: citi locuitori din Romania nu au reprezentare, pe bune, in parlament? E suficient sa te uiti la legile votate in ultimele decenii ca sa iti dai seama ca sint, proportional, la fel de multi ca vasluienii din exemplul de mai sus. Si nici acestia nu sufera. Si nici ei nu sint la curent cu situatia.
Nu cetățenii stabilesc modul de atribuire a mandatelor. Cetățenii merg la vot și descoperă că votul lor nu contează, așa că ajung la concluzia ”La ce să mergi la vot? Oricum se aleg ei între ei”. Și exact asta e intenția guvernanților, să discrediteze democrația.
Păi să desființăm parlamentul. Ce ne trebuie nouă parlament? Să desființăm și partidele politice. Ce ne trebuie nouă partide politice? Ce ne trebuie nouă democrație?
chiar așa. Să conducă cooperativa direct, făr intermediari!
Exact așa gândesc cei care refuză să transforme in Lege rezultatul Referendumului! Ei sunt cei care au conceput Parlamentul ca pe Marea Adunarea Națională cu Aripioare, ei sunt cei care au clocit partide de opoziție/minoritățile controlate, ei sunt cei care au blocat accesul cetățenilor obișnuiți și al partidelor mici in Parlament, prin pragul electoral, ei sunt cei care vehiculează noțiunea aberantă, evident anti-democratică, de ‘cordon sanitar’ vizavi de partide pe care tot ei le-au desemnat ca fiind extremiste. De ce le-ar trebui lor democrație? Nici măcar in lăuntrul Partidului-Stat nu există democrație și transparență, căci Listele lor cu parlamentari-nomenklaturiști infipți in MANA sunt stabilite complet discreționar, opac, pe criterii de nimeni știute. probabil apetitul pentru învârtit banii publici in interesul propriului clan și disponibilitatea de a participa la Marele Rapt..
ce anume garanteaza parlamentul ? nici macar respectarea Constitutiei…
democratia ar putea functiona si cu alte institutii conduse de lideri alesi democratic: presedintie, curte constitutionala, curte suprema, avocat al poporului, consiliu fiscal, consiliu pentru referendum etc; parlamentul european in ce fel ne reprezinta, macar ca stat, daca nu e posibil la nivel de cetatean ?
Parlamentul, dar şi partidele, se află, de ceva timp încoace, sub această logică a anti-politics-ului, în varianta ei populistă. Logică ce contestă reprezentarea parlamentară şi partidele politice. Şi care, da, afectează şi democraţia.
mentinand sistemul de vot „pe liste”, situatia s-ar schimba fundamental daca intr-o circumscriptie partidul castigator ar lua toate mandatele: numar de parlamentari ar capata relevanta; problema e ca daca iese un independent ar trebui sa poata organiza activitatea tuturor birourilor parlamentare corespunzatoare fiecarui mandat, iar votul sau in parlament sa fie echivalent cu numarul de mandate din circumscriptie; ba chiar si sa incaseze tot atatea remuneratii si pensii speciale :)
Nici votul uninominal nu oferă mai multă reprezentativitate. Niciun gram în plus. Cel care se adresează parlamentului din circumscripția sa nu e singurul care o face. De ce l-ar asculta parlamentarul tocmai pe el? De ce nu pe ceilalți care au o opinie diferită?
Ar fi o situație excepțională în care toți alegătorii dintr-o circumscripție să voteze un singur parlamentar. Iar după investirea în funcție, parlamentarul respectiv ar asculta de vocea celui care l-a numit candidat în circumscripția respectivă și, neavând contracandidați în circumscripție, se comportă discreționar. Nimeni nu-i poate face opoziție.
Pe de altă parte, Votul uninominal conduce la situații deformate: țările cu un astfel de sistem au o ofertă electorală redusă la două extreme hard-lineri de dreapta și de stânga, adică marxiști si fasciști, nimic altceva. Si, deși la nivelul țării, s-ar putea ca partidul de extremă dreaptă să obțină mai multe voturi, cel care să ocupe mai multe fotolii să fie cel de extremă stângă. Bine că există Gerrymandering!
În Octombrie 2023 a avut loc demiterea lui McCarthy din poziția de speaker al Camerei Reprezentanților pe baza unei inițiative a numai 8 membri ai GOP. Deși majoritatea americanilor susțineau ajutorul pentru Ucraina, cei 8 parlamentari americani au avut succes împotriva propriului speaker, aliindu-se cu democrații în procedura “Motion to Vacate”.
Parlamentul este singurul reprezentant al poporului și trebuie să fie o fotografie în miniatură a acestuia. Dacă într-o circumscripție sunt alegători preponderent din 3 sau 4 culori politice, atunci aceste culori trebuie să se regăsească în parlament și anume în raporturi apropiate de distribuția din “teren”. Votul uninominal nu asigură acest obiectiv. Eu nu mă simt reprezentat de parlamentarul pe care nu l-am votat, iar un sistem First Past The Post conduce la situații aberante: majoritatea alegătorilor din toate circumscripțiile rămân nereprezentați, întrucât câștigătorul fiecăreia adună în jur de o treime din totalul voturilor.
”Cel care se adresează parlamentului din circumscripția sa nu e singurul care o face. De ce l-ar asculta parlamentarul tocmai pe el? De ce nu pe ceilalți care au o opinie diferită?”
Pentru că parlamentarul vrea să fie votat și data viitoare. Parlamentarul care ascultă opiniile taberei adverse, n-are decât să treacă în tabăra adversă, la alegerile următoare. Inclusiv Ronald Reagan a trecut de la democrați la republicani, nu e nicio problemă. În Statele Unite nu se plânge nimeni de ”traseism”, votul cetățeanului decide, nu șeful de partid.
”Eu nu mă simt reprezentat de parlamentarul pe care nu l-am votat,”
Nu contează cum te simți tu, narcisismul e una, iar democrația e alta. Parlamentarul votează legi, deci are nevoie de legitimitate el însuși. De ce votează acel parlamentar legi? Pentru că majoritatea alegătorilor din circumscripția lui l-au ales pe el să-i reprezinte, nu pe unul dintre contracandidații lui.
Asta e însăși definiția democrației reprezentative: sistemul politic în care membrii corpului legislativ sunt aleși de către cetățeni. Dacă tu faci parte dintre cei 11% care au votat un anumit candidat, iar alt candidat a fost votat de 54% din cetățenii din circumscripția ta, ar fi complet anti-democratic să ai tu un reprezentant în Parlament, iar ei nu. În practică, exact asta se întâmplă în România de azi: șefii de partide își pun oamenii lor pe liste, iar cetățenii votează degeaba, ei nu ajung reprezentați de cei pe care i-au votat.
”un sistem First Past The Post conduce la situații aberante: majoritatea alegătorilor din toate circumscripțiile rămân nereprezentați, întrucât câștigătorul fiecăreia adună în jur de o treime din totalul voturilor.”
Asta e simplă teorie, în favoarea partidocrației. În practică, există destule cazuri când se obține 50%+1 chiar și într-un singur tur. Dar corect e să se voteze în două tururi, astfel încât câștigătorul să aibă 50%+1, exact ca la alegerile prezidențiale din România. Tu discuți tot felul de lucruri din perspectivă teoretică, dar nu știi ce aberații se petrec la atribuirea mandatelor de parlamentar în România. Cum justifici mandatul acelei deputate, ”aleasă” cu 544 de voturi din 73.000 de cetățeni pe care se presupune că-i reprezintă?
Prototipescu a fost primul care a folosit persoana întâi: “ cui ma adresez ?” Eu doar am arătat că nu este singurul din circumscripție, iar dacă el nu se simte reprezentat de niciun parlamentar, alții pot avea alte perspective. Aluziile cu narcisismul adresează-i-le deci lui.
Prototipescu se întreba la ce parlamentar să meargă cu jelania. Dacă e unul singur, degeaba merge la el, căci ăla ascultă în cel mai fericit caz de cei care l-au votat, dar cel mai probabil de cel care l-a numit candidat. Ca să-l mai numească și data viitoare. Opțiunea lui Prototipescu va fi, cel mai probabil, ignorată.
Dacă sunt mai mulți alesi, atunci Proto merge la cel pe care l-a votat sau la cel cu care împarte convingerile politice. Opțiunea lui Prototipescu ajunge în parlament prin alesul de la USR, a lui Harald prin AUR, iar a lui Hantzy prin PNL, de exemplu. 😁
În circumscripțiile uninominale parlamentarii sunt votați în cele mai multe cazuri de cea mai mare minoritate din circumscripția respectivă, iar alegătorii se orientează după culoarea politică a candidaților. Partidul crează locurile eligibile pentru candidații săi, nu invers. Chiar și în SUA sau Regatul Unit.
50%+1 după două scrutinuri este un criteriu suficient de bun pentru funcțiile executive: președinte, primar șamd. Nu și pentru funcțiile legislative.
Tu oferi doar excepții pentru a-ți susține teza: un caz singular sau unele foarte rare. Un singur loc in parlament, câștigat de UDMR in VS, nu deformează în mod consistent votarea unor legi. Dar 10% o pot face.
Cum parlamentul ia decizii în baza majorității parlamentarilor, corect este ca reprezentativitatea să aibă la bază criteriul proporționalității. Dacă membrii unui partid adună 33% din voturile exprimate, iar membrii altuia doar 25%, atunci aceste raporturi trebuie să se regăsească în parlament. În sistemele FPTP acest criteriu nu este asigurat: chiar și peste 70% dintre fotolii pot fi ocupate de un partid care adună doar 40% dintre sufragii, iar cel cu 35% obține doar 25% dintre fotolii. Aberant și profund nereprezentativ!
@Hanzy
chiar daca am folosit un limbaj simplificat, ar trebui sa se subinteleaga ca nu m-as duce cu jalba la parlamentar sa-mi rezolve o chestiune personala; nici macar la Primaria nu as pune problema astfel;
cand vorbim de reprezentare parlamentara ne referim la legislatie, ceea ce presupune dezbaterea unor chestiuni care implica grupuri largi de cetateni;
incat daca m-as adresa personal, as avea in mana o lista lunga de semnaturi de adeziune;
ceea ce scrieti dvs. nu aduce nici o valoare adaugata, poate doar valoare diminuata
@proto, ați scris așa „ vreo 5 PSD, 2AUR, 1PNL, 1USR; cui ma adresez ? niciunuia, ca nici unul nu va vota legile in functie de ce ii cere electoratul pe care il reprezinta, ci in functie de politica partidului pe care il reprezinta“
Pe de o parte vă lamentați că sunt prea mulți parlamentari și nu știți cui să vă adresați, pe de altă parte presupuneți că parlamentarii respectivi respectă linia partidului.
Eu am arătat că un singur parlamentar într-o circumscripție nu poate ține cont decât cel mult de minoritatea care l-a ales, dar mult mai probabil va păstra alinia partidului și convingerile proprii.ä, lucru pe care-l confirmă și harald când scrie: „Parlamentarul care ascultă opiniile taberei adverse, n-are decât să treacă în tabăra adversă, la alegerile următoare.“
Deci nu opiniile alegătorilor săi sunt relevante pentru el, ci ideologia taberei căreia îi aparține. QED
@Hantzy
„Pe de o parte vă lamentați că sunt prea mulți parlamentari ”
unde m-am lamentat ca sunt prea multi ?
„nu știți cui să vă adresați”
unde am afirmat ca NU STIU cui sa ma adresez ?
ba chiar dimpotriva, mai jos am sugerat diferenta in cazul in care s-ar aplica regula „invingatorul ia totul”
deci daca traiti intr-o realitate paralela, QED e valabil pentru orice prostie
* Cel care se adresează parlamentarului din circumscripția sa nu e singurul care o face.
Ceea ce semnalati, şi anume lipsa unei „legături” între ales şi alegător, este cât se poate de legitimă. În logica încurajării participării politice, cetăţenii sunt încurajaţi să le scrie, să îi tragă de mânecă pe parlamentarii din circumscripţie. În practică, dacă se întâmplă va alegătorii să îi tragă de mânecă, ei nu răspund niciodată.
Nu ştiu să spun dacă uninominalul ar garanta rezolvarea acestei probleme.
In Constituție scrie că Parlamentul este reprezentantul poporului, nu al unei majorități politice, economice sau sociale. In parlament in fiecare mandat trebuie să se regăsească reprezentanți ai câtor mai mulți alegători. Nu este suficient ca parlamentul sa fie rezultatul cumulării celor mai mari minorități din fiecare circumscripție electorală. Uninominalul ar micșora și mai mult șansele reprezentării corecte și eficiente a alegătorilor, întrucât un singur parlamentar nu poate reprezenta decât o singură opțiune din multitudinea existentă în circumscripție.
Un antevorbitor spunea ca nu e corect ca un parlamentar votat de 11% sa ia locul altuia votat de 54%. Foarte corect, dar într-o circumscripție cu 9 parlamentari, cei 54% ar fi reprezentați de 5 parlamentari, cei 11% de unul singur, iar ceilalți 3 parlamentari și-ar împarți restul voturilor. Reprezentarea este maximală și respectă și distribuția opiniilor din circumscripție.
Eu aș zice că populismul acesta cu numărul de parlamentari înseamnă de fapt refuzul democrației. Este adevărat că democrația în România s-a impus printr-un capitalism sălbatic care a provocat mari inegalități sociale, corupție și un stat mafiot,etc, dar de aici până a contesta bazele democrației, respectiv parlamentarismul și multipartidismul, înseamnă că de fapt societății românești nu-i place democrația și implicit libertatea.
„democrația în România s-a impus printr-un capitalism sălbatic”
Democrația s-a impus in România? Și am avut și capitalism sălbatic? Când? In vremea lui Văcăroiu? Sau a lui Ciorbea? Când zburdau investitorii prin piețele libere, atât de libere că bătea Vântu prin ele, sau când capitalul venea in țară cu autocarul din Turcia? Când sălbaticii capitaliști americani își luau bătaie de la sindicaliști instigați de partide? când venea fiscul peste tine și te anunța că ești liber să cotizezi cât mai sălbatic la partid dacă vrei să exiști? Sau poate când Statul, adică noi toți, țineam in cârcă câteva sute de societăți și regii falimentare? Aa, gata, știu: era sălbatic pentru că puzderie de buticari vindeau țigări și blugi de contrabandă, casete și cduri piratate și covrigi nefiscalizați. Plus benzină la sârbi. Și buticarii ăștia au ridicat apoi ditamai edificiu democratic de stârnește admirația și invidia întregii Europe. Ei ne-au dat democrația originală cu care ne mândrim astăzi! Trăiască covrigarii de bine ai națiunii și mentorii lor… nomenklaturiștii cu față umană!
@euNuke _ „Și am avut și capitalism sălbatic? Când?”
În vremea domnilor Emil Dima, Sorin Dimitriu și Radu Sârbu la FPS, a fost un jaf de proporții fabuloase.
Un singur exemplu de „sălbăticie” față de averea publică…
https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/cine-sunt-politicienii-care-au-pus-umarul-la-miliardul-de-euro-pe-care-patriciu-l-a-incasat-pe-rompetrol-4605385
fără supărare, la mintea mea
Atunci când nu ai argumente invoci statistica
Statistica nu este un argument și nu poate fi un argument
Pt ca vorbim de națiuni aflate în situații juridice fundamental diferite față de noi – cei mai săraci din Evropa, cu cele mai mari drepturi pt infractori, import de infractori de pe tot globu, etc
Parlamentul nostru a dat măsura incapacității clasei politice de la noi, clasa politică pornită la furat sau care încurajează infracțiunea, hoția, nesimțirea – pe măsura educației
Începând cu aducerea în țară a lui Carol I și până azi
Faptu ca în alte țări sunt parlamentari mai mulți sau mai puțini, nu este un argument pt menținerea nr mare de parlamentari la noi
Tot astfel, creșterea PIB ului nu este un argument pt un parlament supradimensionat
Pt ca in realitate la indicele dezvoltării umane (IDU) suntem cu mult sub unguri, croati, tarile baltice, Turcia, Malta, etc – rezultat al performantelor noastre academice care le stim ( bacalaureate peste 30 de ani la conducatori, prim ministri și miniștrii cu doctorate copy paste, etc)
În articol se uita sau nu vrea sa stie ca US are un senat cu 100 de membrii
Păi dacă US, care este aproape cât un continent, are un senat de 100 de membrii cum justifici ca o țară bananieră ca și noi avem un senat mai mare de 100 de membrii – 138 avem noi
Problema noastră este mai complexă și rezulta din lipsa de eficiență a palavramemtului, incapacitatea de realizare a menirii constituționale, votarea de legi pt apărarea dreptului de a înfunda wc, incapacitatea de a limita și pedepsi derapajele conducătorilor vremelnici ai țării, oprirea hoției și al tâlhăririi țării, a hoției din educație și a plagiatului
Lipsa de eficiență a palavramentului nostru, rezultat al sistemului de vot = lipsă de responsabilitate
La noi responsabilitatea politică se rezumă la votarea altui partid, dar este fără eficiență dacă aceleași nulități se mută, la timp, în partidu care va câștiga alegerile
Lipsa pedepsirii exemplare a parlamentarilor infractori, a parlamentarilor plagiatori, etc
Cu ajutoru somnului autorității judecătorești, a parchetului jeneral și a serviciilor secrete, cu mintea aflată in pensie
Iar partidele de la noi au fost în spatele distrugerii țării în ultimii 36 de ani
A golirii țării de populație
Țara noastră s-a golit mai tare decât Siria și Ucraina țări aflate în război
Aplauze puternice furtunoase !
Nu întâmplător înainte de ww2 au ajuns la putere legionarii, ca țara era sătulă de iluștrii hoți palavramentari,
Iar astăzi, la noi, lumea suspină după legionari și comuniști
Reducerea nr de palavramentari la 300 și votarea în circumscripții uninominale, plus votarea în doua tururi a tuturor aleșilor care nu întrunesc minim 50% +1 din voturi, sunt singurele soluții pt situația în care a ajuns națiunea și țara
Sa fi mare nu-i mirare
Sa fi om îi lucru mare
ești indulgent.
Reducerea nr de palavramentari la 300 și votarea în circumscripții uninominale, plus votarea în doua tururi a tuturor aleșilor care nu întrunesc minim 50% +1 din voturi, sunt singurele soluții pt situația în care a ajuns națiunea și țara
Niciodată nu mi-au plăcut soluțiile “unice”, mai ales când sunt enunțate vehement și fără a permite o altă perspectivă.
Un parlament suplu nu este o garanție în găsirea unor soluții la starea în care a ajuns națiunea și țara. Cu cat sunt mai puține locuri într-o instituție cu atât sunt ele mai râvnite, mai costisitoare, mai coruptibile. Nimeni nu scrie ce și cum speră să obțină de la un unicameral de maxim 300 locuri. De asta cred ca autoarea are dreptate când spune ca propunerea a fost și este populistă.
Vot în două scrutinuri pentru parlamentare mi se pare inutil și nu cred ca rezolvă problema reprezentării. Vă propun o situație care va fi cea mai răspândită în circumscripțiile din România: după primul tur se califică pentru cel de-al doilea un candidat cu 21-25% dintre sufragii și un altul cu numai 16-20%. Împreună ei nu adună nici jumătate dintre voturi. De ce este oricare dintre ei reprezentativ pentru TOȚI ALEGĂTORII din circumscripția respectivă? Practic cel care îi va reprezenta a fost respins de trei sferturi dintre alegători. Iar situația ar fi aceeași în peste 80% dintre circumscripții. De ce este mai bun un astfel de parlament decât unul ales multinominal?
Soluția actuală la alegerile locale pt primari, etc cine i-a cele mai multe voturi câștigă indiferent de procent este o aberație marca pesede penele, aberație în care sunt multe localități în care primarul, care a câștigat alegerile, a câștigat cu puțin peste 10 % din voturi dar au fost 10-20 de candidati sau mai mulți
Această aberație i-a permis lui jeorjescu – semeon să spună ca a câștigat alegerile
În actualul palavrament bicameralismul este unul formal atât timp cât prezintă relevanță modul de votare al legii în camera decizională
2 senatori pe județele normale plus la capitala 4 senatori, iar pt județele care au populație redusă – 1 senator – este un proiect rezonabil
Cum am mai spus, nu este normal sa avem un senat cu mai mulți membrii decât US
75-80 de senatori este mai mult decât suficient pt senatul nostru
300 de palavramentari este maxim ce are nevoie țara
Plus reducerea completă a subvenției pt partide
Nu este normal la ziua de azi ca statu sa subvenționeze partide, partide care sunt, în multe cazuri rampe de lansare pt prea multe persoane dubioase și infractoare
Plus ca partidele susțin infractorii ceea ce este regretabil
Cum îi susține și biserica – dar asta e alta discuție
Nu este normal ca statu sa subvenționeze partide dar să nu aibă bani de medicamente, înzestrare militară, infrastructura, etc
Contează calitatea legilor votate de palavrament nu nr membrilor
Susținerea unui palavrament supradimensionat este o dovada mai mare de populism decât ideea reducerii nr palavramentarilor sau parlament unicameral
Ca pot fi 1000 de palavramentari iar legile sa fie foarte proaste
Iar calitatea legilor este în legătură cu calitatea palavramentarilor – efectele le vedem în fiecare zi
Calitate a palavramentarilor direct proporțională cu modul în care se fac studiile universitare la noi și cum se acordă titlurile academice
Iar modu de a face politică în palavrament ridică semne serioase de întrebare, ca am avut povestea cu ordonanța 13 și restu trăsnăilor visate de oamenii lui dragnea
Și trăsnăile mai recente ale căror efecte le vedem
Soluția într-un singur tur pentru primari a fost a lui Băsescu, votată în 2011 in prim-ministeriatul lui Emil Boc.
Primarii îndeplinesc atribuții executive, stabilite de legislativele locale, adică consiliile județene sau locale.
Parlamentarii au funcții legislative și trebuie să oglindească multitudinea de opțiuni din teritoriu. La votarea legilor majoritățile parlamentare trebuie să reflecte majoritățile din țară. E ca o fotografie a societății: cu cât are mai puțini pixeli, cu atât se pierd mai multe culori, iar claritatea scade.
Statistica nu trebuie să fie singurul argument, dar poate fi, în înţelegerea mea, unul dintre argumente, printre altele.
Pe de altă parte, eu nu am argumentat neapărat în favoarea nereducerii numărului de parlamentari. Am spus că trebuie văzut dacă e nevoie sau nu de reducerea lor.
Nu am comparat cu SUA, ci cu ţări din Europa. Desigur, comparaţia poate fi extinsă, eu neavând în vedere o analiză exhaustivă.
Am sugerat şi eu că parlamentul de la noi are, până la probleme de dimesiune, şi multe alte probleme de calitate, de fond şi de rol al său în democraţie.
La calitatea aleșilor din parlament, la actualul sistem electoral completamente prostocrat- „pe liste”, aș spune că 300 e PREA MULT. Avem 42 de județe cu județul București cu tot. Maxim 3 parlamentari de bucată înseamnă maxim 126 de parlamentari în parlament unicameral. Luați 100 de cv uri la întâmplare și veți vedea nivelul intelectual al Parlamentului român.
2. Și ce nevoie mai avem de parlament când colonia se conduce de la Brussels?! :( N-ar fi suficient să plătim doar un rând de aleși? Ce nevoie mai are românia de o inutilitate, în care NEperformanța este remunerată generos și nemeritat?
Toată considerația pentru știința dvs. Dar pentru afirmația că românii ar fi votat pentru un parlament de 10 membri nu aveți acoperire. Dacă ne facem unii pe alții iresponsabili, asta închide un dialog, nu-l deschide. Dacă a fost vreodată vorba de dialog.
Într-o logică empiristă de tip hard, aşa este, nu am acoperire pentru afirmaţia că românii ar fi votat pentru un parlament de 10 membri. E o logică deductivă, care nu are de-a face cu logica empirismului pur :).
Voiam să sugerez că şi politicienii trebuie să fie mai responsabili atunci când supun anumite teme consultărilor populare.
In mod normal nu aș intra in polemică cu un autor care consideră respectarea voinței cetățenilor exprimată prin referendum o formă de populism. Această aserțiune, precum și cele referitoare la „competența” poporului in a se pronunța in chestiuni de drept (nu politică ?!), denotă o concepție elitară asupra vieții cetății dar și instincte totalitariste (probabil venite pe filiera academică autohtonă contaminată profund de comunism). Și totuși, e duminică, e democrație, incă vorbim liber, nu?
In caz nu ați aflat România NU mai este un stat tocmai suveran (chit că in Constituție a menținut termenul), ci un stat membru al Uniunii Europene. Ce înseamnă asta? Păi destul simplu: competențele legislative ale legiuitorilor locali au fost drastic reduse prin subordonarea normei naționale față de cea europeană, cu mici excepții. In anumite sfere ale dreptului norma vine direct de la Bruxelles, in altele legiuitorii o pot împacheta in ordonanțe guvernamentale sau legi ordinare, dar nicio normă națională nu poate fi potrivnică celei europene. Așadar, atunci când comparați dimensiunea parlamentelor locale ale statelor membre UE poate ar fi cazul să țineți cont de această realitate instituțională și să mergeți către structuri statale similare, recte federații și statele lor asociate.
De pildă Legislativul statului Texas -populație 31 de milioane- este compus dintr-un Senat cu 31 de poziții și o Cameră cu 150. Deci 181 de reprezentanți. „Populiștii” băștinași rumâni, adică majoritatea populației, au cerut prin urmare o reducere chiar modestă, la 300 de parlamentari, dacă e să ne comparăm cu Texasul, nu?
Dar poate nu vreți să credeți că suntem parte dintr-o structură federativă. Foarte bine, atunci comparați Parlamentul nostru cu Parlamentul Uniunii Europene și raportați la populație. PUE are 720 de locuri la o populație de 449 de milioane. și este monocameral. Al nostru are 464 la 19 milioane și bicameral. Hai să luăm și alte țări europene. De pildă Bundestagul are 630 de membri la 83,5 milioane (dar are și parlamente locale dar in optica nonfederativă acestea sunt doar un fel de județe, nu?), iar Legislatura franceză are 925 de parlamentari la o populație de 68 de milioane. De aici rezultă clar că românii au cea mai solidă democrație europeană, una condusă de experți, nu-i așa? numai că „experții” rumâni care ne conduc au răsturnat definiția democrației: la noi Parlamentul nu trebuie să țină seama de voința cetățenilor pentru că, pasămite, aceștia sunt proști, ignoranți, populiști și degrabă vărsătorii de suveranitate către ruși. Așa că grupuri restrânse de indivizi -nomenklaturiști neghiobi cu aere de specialiști in drept- pot ignora decenii la rând, poate chiar secole (mai vorbim prin 2147?) un referendum sau chiar anula alegeri in timpul desfășurării lor dacă nu le convine rezultatul prefigurat.
Iată de ce mulți dintre noi, populiștii, nu numai că nu mai privim România ca pe un stat suveran, dar nici măcar democrație nu mai vrem să o considerăm. Este o entitate pseudo-statală, cu structuri și instituții socialiste, captivă unei nomenklaturi cu reflexe totalitare care mimează democrația printr-un multipartidism zgomotos (in fapt un Partid-Stat cu aripioare clocite in laboratoare subterane) ce maschează un regim autoritar soft supus celui similar de la Bruxelles (unde normele și politicile sunt produse tot de experți obscuri și nu reprezintă voința cetățenilor).
Deci, să desființăm parlamentul și partidele politice că nu avem nevoie de ele fiindcă sug sângele poporului….
Deci, să facem Democrația Mare Again prin creșterea numărului de parlamentari la 1475. Și să fie 3 camere: Senatul, Camera și Congresul! Cu cât mai mari listele cu atât mai puternică democrația va fi.
Bună ideea! Cu cat numărul celor care votează este mai apropiat de al celor pe care-i reprezintă, cu atât opțiunile lor sunt mai apropiate.
Lucifer are dreptate cu desființarea parlamentului: să fie totul votat prin referendumuri. Câte 5 pe săptămână. Iar legi să poată iniția oricine. Eu propun desființarea impozitelor în procedură de urgență până mâine la ora 9 trecute fix.
Dacă nu iese cvorumul, atunci se consideră aprobată inițiativa mea legislativă.
Dacă nu trece, măcar nu mai am de ce să mă supăr pe parlamentari ca votează aiurea. Dar nici euNuke nu mai are ce să măcăie!
Unii n-au înțeles nimic din democrație. Iată diaspora românească din Europa votează 60-80% pentru Georgescu, Simion, Șoșoacă,etc. Apoi zic că nu e bună democrația, că nu e bună Europa și mai bune ar fi Rusia și China. Poporul român și elitele sale s-au săturat de democrație, de Europa și de toate. Ce vreți domnilor, ce vreți?
:)))))
Decizia de a pune norma unională (încă nu e federală) deasupra celei naționale aparține poporului român, exprimată referendar, exact așa cum va place. Doriți să nu fie respectată de parlament?
Apoi de ce ați luat Texas și Franța drept exemplu și nu Minesotta sau Grecia? După ultimele, la paritate cu numărul populației față de România, și parlamentul nostru ar fi trebuit să aibă cel puțin 600 de membri.
Germania este un stat federal și pe lângă Bundestag mai există și parlamentele landurilor, așa-numitele Landtag. Cumulat, nemtii au parlamentari cam în aceeași proporție cu românii, dar este evidentă o tendință transfrontalieră ca țările cu populație mai mică să aibă o reprezentare mai puternică în legislativ.
@Hantzy – ”Cumulat, nemtii au parlamentari cam în aceeași proporție cu românii”
În Germania există și vot nominal, fiecare alegător are de exprimat două voturi: unul pentru candidați aleși nominal, iar celălalt pentru partid. Dacă România ar copia măcar sistemul german, tot ar fi un mare progres.
https://www.bundestag.de/en/parliament/elections/arithmetic
”each voter has cast two votes in Bundestag elections. The first vote is cast for a candidate in the voter’s constituency. There are 299 constituencies in Germany, with roughly 250,000 Germans living in each of them. The second vote is cast for a political party.”
Presupun că textul în engleză e mai accesibil pentru majoritatea cititorilor, decât cel în germană. Dar să faci propagandă în favoarea sistemului parlamentar românesc, în condițiile în care parlamentarii germani sunt aleși într-un mod semnificativ mai cinstit, este cel puțin incorect din partea ta.
De la land la land și de la o comună la alta regulile sunt ușor diferite. Am mai prezentat aici sistemul de vot din Baden-Württemberg, care combină votul nominal cu cel doctrinar și oferă alegătorului toate posibilitățile de votare: poate vota lista partidului preferat sau poate împarți nominal totalitatea voturilor de care dispune după poftă inimii. Singura condiție este ca numărul total de voturi acordate să nu depășească numărul maxim pe care-i are la dispoziție.
Nu trebuie să intraţi în „polemică”, dacă nu simţiţi că e cazul :). Şi nu aş numi-o polemică, ci discuţie.
Nu am considerat că respectarea voinței cetățenilor exprim. NICIODATĂ NU AŞ SPUNE AŞA CEVA. Am considerat că politicienii care au supus o astfel de temă referendumului au recurs la o formă de populism. În întregul context de atunci, şi la pachet cu subiectul uninominalului.
În plus, nici nu am tranşat, dacă e oportună sau nu reducerea dimensiunii parlamentului. Am lăsat deschis subiectul.
Întregul articol e fără rost.
In democrație, poporul decide. Prin referendumuri. Cum scrie inclusiv în Constituția noastră pe care multi fac ceva.
Ca urmare , aprobarea parlamentului cu 300 deputați e mai presus de ce crede Ionescu sau Popescu. Identic cum neaprobarea parlamentului unicameral e mai presus de tot felul de analize , supoziții .
Exista o singura problema.
Toate guvernele și toți deputații au evitat constant sa aplice rezultatul referendumului.
Dovada că România NU E cu o democrație functionanta.
E o imitație sau cum zicea tătucul ei , o democrație originala.
PS.
Să te angajezi portar necesita cazier judiciar curat.
Vedeți câți deputați sunt cu condamnări ( sau chiar pușcărie la activ ) de ID și votează legi. Nimeni nu zice nimic în democrația statului de drepți.
:)))
Românii au decis prin Referendum ca parlamentul României să aibă 300 (trei sute) de membri și o singură cameră.
Au voie să mai decidă o dată? Când?
@Hantzy _ „Au voie să mai decidă o dată? ”
De ce întrebați? Credeți că și 300 sunt prea mulți?
Aș propune să fie 3 (trei) parlamentari.
Avantajele ar fi imense:
ședințele s-ar putea ține online;
cvorumul ar fi mereu asigurat, întrucât nimeni nu-și poate permite să lipsească;
Legile ar fi votate fie in unanimitate fie cu majoritate calificată, putându-se modifica legea fundamentală;
Un triumvirat modern elimină grijile electorale
O abordare tehnicista care nu are in vedere ca suntem intr-o uniune europeana cu europarlamentari si ar fi mai bine sa avem un parlament bicameral cu o camera in tara si una la Bruxelles. Asta da economie si eficienta.
Si subiectul e unul, prin natura lui, mai tehnicist. Ce să facem?
As vrea, inainte de a face comentarii legate de tema pusa in discutie de autoarea articolului, sa reamintesc pe scurt, cum s-a dezvoltat parlamentarismul in Anglia ,considerata inventatoarea sau leaganul parlamentarismului, deoarece modelul englez a stat la baza formării regimurilor parlamentare moderne.
Un moment-cheie a fost anul 1215, când regele Ioan Fără de Țară a fost obligat de baroni să semneze Magna Charta Libertatum.
Aceasta recunoștea anumite drepturi ale nobilimii și clerului si stabilind că regele nu poate impune taxe fără convocarea acestora,o idee care va sta la baza viitorului Parlament.
În 1265, în timpul răscoalei conduse de Simon de Montfort, pentru prima dată au fost convocați nu doar nobilii și clericii, ci și reprezentanți ai orașelor (burghezi). Acesta este considerat de mulți istorici primul parlament în sens modern.
În 1295, regele Eduard I a convocat ceea ce s-a numit „Model Parliament”, format din Lorzii spirituali și temporali (nobili și episcopi), 2 cavaleri din fiecare comitat si 2 burghezi din fiecare oraș important.
În secolul al XIV-lea, reprezentanții nobilimii și clerului s-au separat de cei ai comitatelor și orașelor, formând două corpuri distincte:
Camera Lorzilor (House of Lords) – formată din nobili și clerici de rang înalt si Camera Comunelor (House of Commons) – formată din reprezentanți ai cavalerilor și burghezilor.
În secolele XIX–XX, sistemul s-a democratizat treptat. Camera Comunelor a devenit tot mai influentă, în timp ce Camera Lorzilor și-a pierdut treptat puterea politică (Legea din 1911 a limitat dreptul Lorzilor de veto asupra bugetului). Astăzi, Camera Comunelor este adevăratul centru al puterii legislative în Regatul Unit.
Ceeace am vrut sa scot in relief este faptul ca interesele diverselor parti ale societatii, consecinta unei evolutii istorice,au fost reprezentate de 2 (DOUA) Camere ale Parlamentului pentru o perioada de timp.
Astazi Camera Comunelor este adevaratul sediul puterii legislative,asadar O Singura Camera conduce practic Marea Britanie constituind in fapt o forma acceptata de monocameralitate.
In Romania introducerea sistemului bicameral nu a fost decat un fel de maimutareala. In 1990 dupa 45 de ani de sistem comunist ,egalitarist, nu era nicio diferenta intre un senator si un deputat.Ei nu reprezentau interesele unor parti ale societatii, nefiind practic nici burghezi ,nici latifundiari,nici posesori de mari capitaluri,etc,etc. Erau doar declarati social-democrati sau liberali sau taranisti in realitate dorind cu totii doar sa ajunga la putere prin crearea impresiei ca reprezinta interesele unor segmente sociale. S-a vazut ulterior ca unii liberali erau social-democrati sau invers sau au colaborat foarte bine intre ei pentru interese personale !!
Repartizarea unui numar de locuitori pentru un senator si a unui alt numar de locuitori pentru un deputat nu a fost altceva decat o forma fara fond si o metoda de a justifica un parlament bicameral.
Sistemul parlamentar din Romania putea si poate sa functioneze in Sistem Monocameral cu vot uninominal pentru reprezentarea directa a cetatenilor pentru a creste gradul de responsabilitate a celor alesi. Exista in Europa tari democratice cu parlamente monocamerale.
Un numar de 300 de parlamentari la o populatie de maxim 16-17 milioane de locuitori din tara este sufficient avand in vedere, de exemplu, ca SUA la o populatie de aprox.340 de milioane de locuitori, cu interese multiple, nationale si internationale, are in total 535 parlamentari.
Problema care ar trebui sa ne framante cel mai mult este aceea a calitatilor profesionale si morale a parlamentarilor.Numarul acestora ar trebui legat de considerente de eficienta a muncii lor si de cheltuielile facute cu activitatea parlamentului pe ansamblul sau !
Sile i1, există atribuții comune pentru Senat și Canera, dar există și atribuții specifice fiecăreia. Astfel deputații sunt camera decizională în problemele economice, administrative, sociale, iar senatul decide asupra justiției, afacerilor externe, apărare.
Găsesc ca o specializare este binevenită. Nu cred în scroafele cu lână care dau și lapte gata bătut și ouă gata fierte.
Numai că, prin propunerea actuală, deşi se invocă referendumul din 2009, unde s-au votat 300 de parlamentari + unicameral, se vrea doar 300 de parlamentari. Eu zic că, astfel, se deturnează voinţa populară de atunci. După cum am sugerat şi în articol.
”astfel, se deturnează voinţa populară de atunci.”
Deci e mai bine să nu schimbăm nimic. Rămâne voința șefilor de partide și voința serviciilor secrete, că așa e mai sigur 😀
Acum, la modul cel mai serios: știți că România are cea mai disfuncțională democrație din toată Uniunea Europeană? Sau credeți că e vreun far călăuzitor pentru alte națiuni?
Ce are de a face numarul cetatenilor cu numarul de parlamentari? India ar trebui sa aiba un parlament de cateva zeci de mii de parlamentari pe ideea asta.
Numarul de parlamentari trebuie sa asigure reprezentativitate a diferitelor partide, minoritati, circumscriptii. 300 de parlamentari e mai mult decat suficient incat sa se asigure o granularitate a deciziilor si optiunilor. Circumscriptiile (judetele) ar trebui sa fie mai mari, in primul rand. Atunci ai putea avea mai multi parlamentari pe circumscriptie si marje care sa permita reprezentativitate mai exacta a ponderii unui judet in total.
Cat despre unicameral/bicameral, aici putem din nou discuta despre ce fel sistem avem. Cat timp o gramada de legi trec tacit de camera initiatoare prin simplul fapt ca expira timpul fara sa fie discutate, ajungand sa fie discutate doar de a doua camera, despre ce vorbim? Trebuie sa avem grija sa existe filtre care sa poata intoarce o lege in parlament, daca e nevoie. Poate extinse drepturile presedintelui cu privire la promulgare, extinsa lista entitatilor care pot contesta la CCR o lege, etc. Si desfiintata trecerea tacita a legilor prin parlament. Nu vad de ce nu poate functiona un parlament unicameral.
Ideea nu e ca facem economii, ideea e ca cetateanul trebuie sa vada la toate nivelurile de decizie si administratie ca se incearca optimizarea, in primul rand, ca banii cetateanului sunt cheltuiti cu atentie, ca nu cream doar posturi caldute. Asta ar creste increderea cetateanului in stat. Lucrul cel mai important.
Poporul s a exprimat clar, Intr o proporție zdrobitoare -ceea ce elimina politica partizana- Parlament unicameral cu maxim 300 aleși.
CCR a validat votul.
Restul e politicianism ieftin și lupa pentru ciolan. Derulată în dezacord cu poporul.
Timpenia cu minoritățile prezente peste vot, este o gogoriță neocomunistă.
Dar sunt deștepți care continuă să acuze poporul. nu ambuscatii care au pus mîna pe putere samavolnic, instaurind neo dictatura comuniști securista
Problema nu e atat numarul de parlamentari, cat modul defectuos de functionare a parlamentului. Pe modelul actual ar putea fi foarte bine 100 de parlamentari (sau chiar 10), pentru ca atata timp cat proportiile se pastreaza masina de vot functioneaza identic. In teorie parlamentarul voteaza cum ii dicteaza constiinta, dar stim foarte bine ca in realitate voteaza cum dicteaza partidul (sau grupul parlamentar). Ar fi nevoie de o modificare substantiala a modului de lucru.
Spre exemplu, o camera superioara votata nominal, fara grupuri parlamentare, iar senatorii sa fie obligati sa-si dea demisia din partid imediat dupa alegere (ca si presedintele). Si idemnizatia senatorilor ar putea fi mai mult simbolica, pe ideea ca daca ai o situatie materiala buna (deci esti un om care nu mai are nimic de dovedit sau de castigat) si doresti sa faci ceva pentru tara, o poti face, rasplata fiind demnitatea in sine, nu idemnizatia. Daca n-ai dovedit nimic in viata, poate nu e cazul sa fii senator, poti fi primar sau altceva daca tii neaparat sa intri in politica.
Camera inferioara ar putea fi exact invers, votata pe liste de partid, iar in momentul in care parasesti partidul, parasesti si camera. Cu alte cuvinte, in camera superioara responsabilitatea votului sa fie exclusiv individuala, iar in cea inferioara responabilitatea sa revina partidelor (cum se intampla de fapt si astazi). Scopul ar fi reducerea traseismului politic (in camera inferioara), iar in cea superioara posibilitatea de a vota conform constiintei si a compensa astfel votul exclusiv politic din camera inferioara.
Foarte interesante ideile dvs.
Am citit cu atentie atat articolul cat si comentariile. Toate aduc valoare adaugata cititorului. De aceea, toti, autor si comentatori, merita toata admiratia pentru ca indiferent de ce ii mana in lupta toti vor mai binele acestei tari. Parerea mea este ca rezultatul referendumului trebuia respectat. Atat de mult a respectat clasa politica din Romania rezultatul referendumului incat din 2012 pana astazi nu s-a atins de el nici macar cu o floare. Cred ca nu cantitatea Parlamentului este relevanta ci calitatea acestuia. In acest moment avem un Parlament pur cantitativ pe fond si decorativ pe forma. De ce? Pentru ca sefii grupurilor parlamentare indica grupului lor parlamentar cum sa voteze si urmaresc cum au votat. Vreo 7 oameni sa reprezinte oare calitatea in Parlamentul Romaniei? Pe scurt, Parlamentul este format de facto din vreo 7 parlamentari desi acolo se duc aproape 500 sa isi ia indemnizatiile in ciuda faptului ca potrivit Constitutiei exerciţiul mandatului parlamentar este condiţionat doar de validarea alegerilor şi depunerea jurământului de credinţă nu de parlamentarul care este temporar seful grupului parlamentar. Din punctul meu de vedere paradigma prezenta de constituire a Parlamentuluie face imposibil ca Parlamentul Romaniei sa se constituie pe principii calitative indiferent cate diplome vor pune pe masa candidatii la alegerile parlamentare si cei care ii inconjoara interesat. In 10 ani insa se poate crea un Parlament in care sa prevaleze calitatea aplicandu-se o cerinta simpla. Candidatul trebuie sa fi locuit 10 ani in circumscriptia in care doreste sa fie ales fara nici un fel de derogare. La un raport de 170000/1 si 70000/1 tot se gaseste un candidat viabil pentru senat si unul pentru camera deputatilor. Vor fi cu siguranta parlamentari exemplari chiar daca nu toti vor fi exceptionali. Introducerea acestei cerinte va face ca in 30 zile de la anuntarea candidaturii electorul interesat sa aiba atat sansa de a-si forma o imagine despre candidat cat si sansa de a verifica soliditatea imaginii in asa fel incat sa nu isi poata reprosa
chiar daca candidatul ales ii va insela asteptarile.
Sunt de acord cu dvs că toate comentariile contribuie la o dezbatere necesară. Pe un suboiect cu potenţial polarizant :)
Daca-i întrebați pe cetățenii Românie cine este deputatul sau senatorul carte-i reprezinta in Parlament ,90% nu vor putea da un nume. Votul pe lista este o mare escrocherie si este la baza eșecului democrației in multe tari in care standardele democratice sunt, zice-se, mai ridicate decât in România.
Votul pe lista este asemenea unui act notarial in care cetățeanul da o procură unui grup vag de indivizi al căror nume nu si-l amintește. Si contata ca acești indivizi i-au amanetat casa, ba i-au lăsat si datorii si copiilor lui.
Desigur, e o întreagă altă discuţie aceasta: vot pe liste RP vs vot uninominal.
ref. optiune mono/bicamerala
la ce bun un Senat plin de luminati daca decizia se ia la camera deputatilor ?
nu mai suntem in antichitate sau feudalism, ci lucram in echipa utilizand PC-ul si e-mailul; orice initiativa legislativa poate fi consultata in draft si va fi analizata in comisia tehnico-juridica, unde textul va suferi ajustari de forma si variante de amendamente pe fond, ce pot fi propuse de toti parlamentarii, dar mai ales de luminatii din comisie; e suficienta o singura camera pentru a se vota versiunea finala, dezbaterea din sedinta publica a camerei avand doar rolul de a motiva optiunea de vot si de a dmediatiza ispravile si putul gandirii alesilor;
Corect, astazi nu mai este util un parlament bicameral. Fiecare parlamentar primeste de la comisiile de specialitate propunerile de legi, face taieri si adaosuri, le trimit on line la comisia de specialitate care le da forma definitiva si apoi se aproba in plen. Apoi ministerele si primariile in functie de datele din localitati si dintr un domeniu pot realiza propuneri de legi/ noi modificari care ajung apoi la comisiile de specialitate din parlament. Inainte de 1947 nu aveam retele digitale si se citea totul pe hartie si senatorii si deputatii tineau loc de comisii de domeniu. Azi, lucrurile se pot misca mai repede si cu bani mai putini.
Foarte interesant ca cineva care lucreaza la o agentie de presa unde peste 90% din finantare este de la bugetul de stat si votata de comisii parlamentare, incearca sa puna sub semnul intrebarii reducerea aparatului parlamentar. Ar putea fi doar o coincidenta, dar eu unul ma gandesc ca poate fi vorba si de dorinta de a opri „taierile” de la bugetul de stat din teama ca aceste taieri sa nu afecteze si locul de munca al autoarei intr-un fel sau altul.
Populism sau nu, modul cum e administrata Romania e defectuos. De la administratia locala si pana la cea centrala, organizarea trebuie regandita. Sigur, trebuie gandita de oameni inteligenti, cu o anume pregatire, dar nu avem in tara asta un asemenea lux. Cei care sunt inteligenti sau cu pregatire nu prea au inclinatie catre lucrul la stat, asa ca cei mai multi iau calea privatului din tara sau din strainatate. Si uite asa avem cativa oameni buni la stat si o haita de incompetenti in jurul lor care fac totul sa mearga mai prost.
Nu prea stau in picioare argumentele autoarei, in sensul ca desi pretinde sa abordeze problema din perspectiva ca reforma administrativa se face pe genunchi, si nu pe date…nici dansa nu vine cu niste date concrete. Si asta nu doar pentru ca singurele date pe care le poate aduce sunt din alte state, unde lucrurile stau diferit din multe puncte de vedere. Un motiv mai important pentru care nu are nimeni date concrete e ca noi in Romania am avut grija sa nu le culegem, sau daca din cand in cand le-am cules am avut grija sa le alteram, ca sa mearga treaba in continuare pentru cei care depind de situatia in care ne aflam, si care nu-si doresc sa le fie adusa nici o atingere.
Sigur ca numarul de parlamentari din plan pare arbitrar ales si mai mult ca sigur ca solutia ideala ar fi sa se stabileasca pe o baza solida atat acest numar cat si formula (unicameral sau bicameral). Baza aia solida are nevoie de date pe care nu le are nimeni, iar romanii nu mai au rabdare pentru ca au trecut aproape patru decenii de la revolutie si s-au cam saturat de povesti. De aceea sunt inamorati de ideea ca macar exista un pic de vointa politica sa se schimbe ceva, chiar daca nu se schimba asa bine cum ar putea sa se schimbe. E greu sa ceri unor oameni sa aiba rabdare dupa ce au avut rabdare atata timp, asa ca nici macar nu merita efortul sa incerci.
E mai usor sa castigi niste rabdare aratand ca exista niste vointa, si in felul asta macar ii mai amagesti putin pe romani, le mai dai o bruma de optimism. Decat sa scrii un articol unde pretinzi ca iti pasa taman acum ca se fac lucrurile pe repede inainte, pe genunchi, pe intuneric, mai bine ar fi sa incerci sa convingi oameni capabili sa ajunga in administratia centrala, ca sa-ti iasa dimensiunea aia calitativa. Altfel, tot ce spui cu articolul acesta e ca e mai bine sa avem ditamai parlamentul plin de oameni de proasta calitate. Si ghici ce, daca tot sunt de proasta calitate mai bine sa avem mai putini, ca macar e mai ieftin. Cand i-om gasi pe aia „calitativi”, promit ca o sa militez sa ii platim mai bine si poate chiar sa avem mai multi.
Ca sa avem parlamentari de calitate morala si profesionala este nevoie de alte criterii aplicate. Mai bine putini si mai buni, decat multi si prosti. Sa va amintiti, de alegerea sef Nato, anul trecut. KWI nu a avut nicio sansa, ca profesor de fizica, fara studii de strategii militare si cu prosta comunicare.
Dvs alegeţi să interpretaţi articolul meu, corelându-l cu un argument de ordin personal. Nu doresc să vă schimb părerea şi nici nu voi argumenta prea mult în defensivă :))
Voi spune doar că a încerca să aduci raţionalitate în dezbatere nu trebuie văzut mereu în logica încercării „opririi tăierilor” (întâmplător, chiar sunt adepta tăierilor, în general, dar nu asta e important aici).
În plus, am scris acest articol, nu în calitate de lucrătoare la o agenţie de presă, ci în calitate de absolventă de ştiinţe politice. Cam aşa.
Din moment ce ati ales sa va faceti public un eseu cu ideile dv. era sigur ca veti avea parte de diferite interpretari. Din pacate, multe includ atacuri la autor. Este motivul pentru care multi nu scriu articole pe bloguri, nu au fb si tictok. La noi lipseste educatia pe schimb de idei si argumente.
Problema desrcrisa de Ionela este de domeniul sistemelor complexe nu de cel al stiintelor exacte.
Comparat cu sistemele tehnice care sunt proiectate prin metode științifice, statul este un sistem politic complex evolutiv, fie creat prin probă-și-experiență, așa cum a fost, de exemplu, cel al Romei republicane, fie proiectat de legiuitorii constituționali ai unei adunări constituante formate din delegați aleși de popor, așa cum a fost, în 1787, cel al Statelor Unite ale Americii.
Proiectarea constituției unui stat durabil este o activitate de sinteză (stabilirea mijloacelor necesare pentru a atinge un anumit scop) a unui sistem politic complex evolutiv, care nu se bazează pe prejudecăți, ci pe principii empirice deduse din exemplele istorice ale celor mai durabile state antice și contemporane.
Principiile se deduc dintr-o abordare critică a evenimentelor istorice, în trei etape: (a) cercetarea istorică, pentru a atribui un grad de veridicitate unor cauze, efecte, scopuri sau mijloace incerte; (b) analiza critică a evenimentelor istorice, cu obiectivul de a descoperi relații între cauze și efectele lor; și (c) examinarea critică a evenimentelor istorice, pentru a stabili relații între un scop și mijloacele folosite la realizarea lui.
În final, evaluarea critică a constituției proiectate nu constă numai în a dezaproba un mijloc considerat imperfect de a realiza scopul suprem (a asigura supraviețuirea statului și fericirea cetățenilor săi), ci și în a propune un nou mijloc în locul celui dezaprobat și a demonstra, cu exemple istorice pertinente și verificate în timp, că cel nou este superior celuilalt.