Într-o epocă a columbenizării spațiului public, revelației că avem talent și izvorului minunățiilor WikiLeaks România, ratarea obiectivului național de aderare la spațiul Schengen în martie 2011 pare mai degrabă un element periferic. Nu avem o evaluare oficială articulată cu privire la ratarea obiectivului – mai degrabă declarații disparate – fie măcar din perspectiva unui bilanț forțat de etapă. Cu atât mai puțin o dezbatere publică consistentă privind stadiul și perspectivele de aderare.
Aderarea României în UE a fost o decizie, nu este o noutate, cu o substanțială componentă politică, fiind insoţită de măsuri instituite pentru a preveni sau remedia o serie de deficienţe. Am intrat în familia europeană deși existau încă probleme în ceea ce privește îndeplinirea unor aspecte tehnice. Unii sceptici față de nivelul de pregătire al României au remarcat că absența unor reușite interne a fost suplinită de inteligența demersurilor diplomatice și eficiența alianțelor în perioada negocierilor de aderare la UE, atitudinea pro-activă fiind vizibilă și în intervalul în care am beneficiat de statutul de observator.
Tabloul este contrastant la câțiva ani după aderarea la UE. Îndeplinim criteriile tehnice dar avem probleme în obținerea confirmării politice pentru a adera la spațiul Schengen. Lăsăm la o parte implicațiile candidaturii Bulgariei care nu influențează fondul. Am solicitat vocal să fim evaluați exclusiv după performanțele tehnice și am subliniat că suntem discriminați. Pe scurt, am minimalizat dimensiunea politică. Negarea deciziei politice la nivelul UE a arătat pe lângă o ușoară tulburare a memoriei instituționale și o lipsă de concentrare în aprecierea mecanismelor decizionale.
Credibilitatea, predictibilitatea, încrederea țin de esența UE. Altădată activi, inspirați, acum reactivi. Atunci flexibili, anticipativi, acum rigizi o perioadă suficient de lungă pentru a oferi diplomației franceze posibilitatea să constituie masa critică necesară blocării aderării României la spațiul Schengen în martie 2011. Alături de Franța și Germania s-au regăsit în anumite momente Olanda, Finlanda și chiar Norvegia, stat din afara UE dar semnatar al Acordului Schengen. Promovarea eficientă a intereselor naționale la nivelul statelor membre, îndeosebi în dialogul cu un partener strategic, ar fi solicitat o construcție articulată și demersuri politico-diplomatice pro-active, corelate eforturilor financiare și instituționale vizând îndeplinirea criteriilor tehnice necesare aderării. Aș spune o obligație de rezultat și nu de diligență.
Ministrul român al afacerilor externe vorbește acum de revenirea la un ton normal în relația cu Franța, iar omologul francez afirmă că România are vocaţia aderării la spaţiul Schengen odată ce toate condiţiile pentru aderare vor fi îndeplinite. În aceeași logică, România nu ar fi fost pregătită să semneze Tratatul de Aderare la UE în 2005. Ce s-a întâmplat între timp în relația cu principalul nostru susținător în procesul de aderare la UE? Să fie o schimbare de personaje sau interese divergente? Interesele comune în plan bilateral sau la nivelul UE sunt evidente. Franța este unul din principalii noștrii parteneri economici europeni alături de Germania și Italia, iar eventuale nemulțumiri punctuale (ex. problema incluziunii romilor, absența unui răspuns privind implicarea Parisului în construirea de reactoare nucleare în România etc.) nu sunt esențiale, chiar dacă ar contribui la pregătirea unei atmosfere favorabile. Chiar și
episodul privind Libia – există suficiente formule diplomatice pentru a fi împotrivă fără o exprimare prea vocală, evitând o ieșire inutilă în evidență – nu este relevant în dosarul Schengen, cel puțin în etapa deja consumată, întrucât a avut loc după exprimarea rezervelor Franței.
După o strategie lipsită de eficiență, insuficient calibrată la evoluțiile de etapă marcate de dezbaterea europeană informală stimulată de Franța și unele declarații neinspirate, partea română sugerează după vizita la Paris a ministrului Baconschi că s-ar mulțumi cu o formulă de compromis. Adică propunerea germană din februarie – susținută și de Președinția ungară a UE – privind un proces în două etape: ridicarea controlului la frontierele aeriene și ulterior a celor terestre. Este o soluție realistă în actuala conjunctură? Se argumentează cu un precedent: situația grupului celor 9 state (Ungaria, Cehia, Polonia etc.) care au aderat la spațiul Schengen în două etape, în decembrie 2007 (frontierele terestre și maritime) și martie 2008 (frontierele aeriene). Decalajul de câteva luni a avut însă o motivație tehnică. Această soluție prezintă certe avantaje pentru că presupune o singură decizie politică ce include ambele etape, fără condiții suplimentare. În cazul României scenariul pare diferit. Una din ipoteze ar presupune prelungirea procesului fără a fi siguri asupra datei aderării pentru a doua etapă (frontierele terestre – în cazul nostru – care sunt și cele mai importante). Pe de altă parte, ar implica – ceea ce ne dă frisoane – o foaie de parcurs în perspectiva ridicării controlului la frontierele terestre.
Avem un istoric deloc agreabil în ceea ce privește Mecanismul de Cooperare si Verificare, astfel încât imaginea de elev corigent scos la tablă – a câta oară? – pare a fi o obsesie. Formula în două trepte, cu acceptarea unei foi de parcurs, fără o dată certă, probabil prezintă unele tentații din perspectiva consumului politic intern pentru că ar aduce un rezultat concret.
Deslușim conturul însă nu regăsim garanțiile în ceea ce privește finalul. Ministrul Baconschi a sugerat după întrevederea cu Alain Juppé că diplomația română a revenit în șa, și-a scuturat de praf echipamentul, asigurându-ne că totul este sub control: avem un curent favorabil, larg majoritar printre statele membre, Comisia Europeană este favorabilă, de asemenea, iar Parlamentul European pregătește un aviz deopotrivă pozitiv. Mai așteptămun răspuns la propunerea avansată la Paris, în perspectiva vizitei la București a ministrului francez de interne, Claude Guenant și apoi ridicăm problema în plen, în format COREPER. Să înțelegem că noua strategie a României depinde încă de vechea poziție a Franței?
Perspective? De la o certitudine, România are acum doar vocația de a intra în spațiul Schengen, fiind posibilă introducerea unei foi de parcurs și implicit a unor criterii suplimentare. Noua țintă avansată în februarie de MAE român – până la sfârşitul Preşedinţiei ungare să avem o decizie politică cu o dată clară pentru a doua parte a anului – este privită cu scepticism. Unele voci apreciază că alegerile prezidențiale din Franța din primăvara anului 2012 ar putea amâna din rațiuni electorale, până după scrutin, o decizie politică privind un termen clar pentru aderarea României, iar „primăvara arabă” adaugă dificultăți suplimentare, îndeosebi din perspectiva interesului prioritar pentru vecinătatea sudică a UE și probleme precum migrația, fie legală sau ilegală. Totodată, nu este exclusă o discuție consistentă abia după publicarea raportului Comisiei Europene asupra progreselor înregistrate de România în cadrul MCV, următoarea evaluare fiind preconizată în iulie. Raportul intermediar din februarie este încurajator, însă nu constituie un punct de referință pentru statele membre. Între timp, în România, există încă persoane care se încăpățânează să creadă că eliminarea controalelor la frontierele interne ale UE constituie unul din cele mai vizibile și importante efecte ale integrării europene.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
nu stiu de ce pentru tine sunt mai importante frontierele terestre. probabil ca locuiesti undeva in vestul tarii dar te asigur ca pentru restul tarii eliminarea frontierelor aeriene e mult mai importanta, ca pana ajung eu cu masina pe drumurile romanesti la frontiera cu ungaria pot sa plec si sa ma si intorc daca calatoresc cu avionul. asa ca vivat intrare in schengen pentru frontiera aeriana.
Nu am fost pregatiţi pentru primire în UE, nu suntem pregătiţi nici pentru Schengen. Raţiunile pentru care s-a făcut prematur pasul de la 1 ianuarie 2007 nu mai sunt actuale astăzi.
Ambitiosi si diversionisti cum suntem, noi- romanii privim numai catre varful scafarliei tarii si constatam indignati ca UE ne priveaza de ‘tichia de margaritar’, aderarea la spatiul Schengen.
In jos nu privim. Ne miroase urat mocirla in care politicienii au adus tara. Toti. Factia transpartinica decide soarta tarii, o mulge lacoma, pana la ultima picatura. Dupa ce o secatueste complet, pleaca pe urma banilor pe care si-i (dativ+acuzativ!) i-a scuns departe de ochii noastre, ale victimelor jafului lor.
Atata timp cat parteneriatul strategic a constat in vasalitatea Romaniei, Franta a fost multumita, daca Romania incepe sa-si promoveze interesele economice si politice atat in cadrul UE cat si in afara ei, Franta este deranjata. Sa trecem in revista unele din supararile francezilor:
1.refuzul Romaniei de a achizitiona reactoare din Franta (dar sa nu uitam ca Romania a devenit un concurent serios pe piata mondiala prin omologarea CANDU de catre Euratom, reactor care foloseste uraniu natural, neinbogatit si care nu poate fi folosit la armele nucleare).
In concluzie nu numai ca Franta a pierdut o afacere de 20 miliarde de euro din vanzarea de rectoare Romaniei dar s-a trezit ca Basescu a propus Egiptului asistenta in domeniul nuclear – a se intelege vanzarea unor reactoare Candu (80% fiind construite in Romania) curat tupeu!
2.achizitia de avioane de vanatoare a armatei Romane nu a luat in calcul avioanele produse de francezi – alta afacere de miliarde de euro;
3. scandalul Frantei cu privire la forumul Romaniei cu tarile din golful Persic – au precizat clar ca in golf sunt firmele lor si noi nu avem ce cauta.
4.strategia la Marea Neagra daca reuseste ar asigura Romaniei un rol important in comertul cu resurse energetice si implicit un rol politic important un UE (vezi proiectul Agri la care a aderat si Ungaria).
Tarele sociale nu permit Frantei adaptarea rapida la economia actuala asa ca are nevoie de tari vasale care sa-i sustina economia. Transformarea Romaniei din vasal in posibil concurent economic si politic nu-i convine asa ca trebuie sa dea o lectie. Ce se intampla daca tarile estice ar incepe sa manifeste asfel de tendinte?
P.S. Frontierele terestre sunt importante pentru transportul auto de marfuri, camioanele romanesti ar avea ibera trecere prin vami fara control vamal in tot spatiul Schengen.