Începând din data de 10 aprilie, d-l Nicolae Ionel Ciucă – fost general, fost Șef al Marelui Stat Major, fost Ministru al Apărării Naționale – devine Președinte al Partidului Național Liberal, cumulând această funcție politică cu aceea executivă de Prim-Ministru al României. Dacă istoria mai contează, fie cât de puțin, atunci merită să ne amintim că d-l Ciucă e primul șef de Guvern (fost) militar de la Nicolae Rădescu, adică de la începutul lui 1945, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (evident, excluzând interimatele d-lui Gabriel Oprea). De asemenea, d-l Ciucă e cel dintâi (fost) militar care e – simultan – președinte de partid și prim-ministru de la Alexandru Averescu, al cărui ultim mandat s-a încheiat acum 95 de ani. Vreme de 77 de ani nu am avut nici un militar – evident, exceptându-l pe Ceaușescu, care era un ofițer politic, nu unul de carieră – care să acceadă la cele mai înalte funcții din stat.
Pe de altă parte, d-l Ciucă e – cum să-i spunem? – militar de modă nouă. În data de 18 iaunuarie d-na Emilia Șercan a publicat un text referitor la teza de doctorat a premierului, arătând că – în mod manifest – aproximativ o treime din aceasta e alcătuită din preluări fără ghilimele din varii surse, inclusiv din lucrări ale unui membru al comisiei de doctorat (!). Peste tot în lume această ”preluare” poartă numele de plagiat, adică de furt al muncii altuia și de asumare a acesteia în nume propriu. Nu știu exact care e motivul, dar în armata română care – cel puțin pe vremea comunismului – nu a strălucit prin inteligență (mie unuia nu-mi vine în minte, ca teoretician militar, decât numele generalului Corneliu Soare – complet uitat astăzi) – e o frenezie de doctorate greu de înțeles. Poate o fi la mijloc faptul că, lipsită de contingentele de masă, care dădeau baza piramidei funcțiilor în serviciile militare, cu o experiență precară a conflictelor (e dificil de spus dacă operațiunile de menținere a păcii – în care participăm, întotdeauna, în formate internaționale – pot fi asimilate ”faptelor de arme”), armata a rămas fără criterii de avansare. Simpla vechime, ori prietenia cu diverși politicieni nu pare a (mai) fi suficientă.
Dar, nu trebuie uitat, e și o ”tradiție” a ”operei științifice” (cu un pronunțat caracter ”patriotic”) a militarilor, din ”anii de glorie” în care Institutul de Istorie Militară era condus de ”generalul” Ilie Ceaușescu. Acesta proiecta la scara istoriei viziunea ”măreției” autohtone pe care fratele lui o întrupa în prezentul vremii și se apucase să rescrie întreaga istorie a României – de la traci la ”epoca de aur” – potrivit unei logici a rezistenței eroice, a cărei repere erau regii daci, voievozii canonului de manual, Cuza (apoi se sărea peste regi), câțiva generali din Primul Război, (abia mascat) Antonescu și, mai presus de toți, ”masele populare”, căci armata era ”a întregului popor”. Această viziune – fără îndoială, compensatorie pentru o armată trimisă la cules cartofi și ”pe șantierele muncii socialiste” – s-a obiectivat în cele șase tomuri masive ale ”Istoriei militare a poporului român”, care dubleză în scris opera de fiction-history a regizorilor ”epopeii naționale cinematografice”. Se vorbește – tot mai rar – de felul în care istoriografia noastră a fost pervertită de Roller sau de cuplul Mușat și Ardeleanu; n-am văzut să se discute despre influența pe care-au avut-o asupra noastră, a tuturor, ideile lui Ilie Ceaușescu (luat ca ”patron” al unui grup de ”istorici” – între care celebrul colonel Dogaru) difuzate, la scară de masă, de benzile desenate ale ”Cutezătorilor” și, mai ales, de filmele lui Sergiu Nicolaescu. Or, bănuiala mea este că aceste ”opere” – ce recuperează ceva din mitologia marțial – eroică și-n același timp victimară a lui Antonescu și a lui Carol al II-lea – au marcat mentalul nostru colectiv mai mult decât orice alte lucrări istorice. Foarte puțină lume le-a citit, dar benzile desenate și filmele le-au văzut mulți și au rămas impregnați de atmosfera de vitejie a strămoșilor, de luptă împotriva tuturor invadatorilor, de colocvialitatea cu care discutau voievozii cu țăranii și de trădarea boierilor (care întruchipau în același timp dușmanul de clasă și cel de neam). Sincopa Revoluției și, apoi, descompunerea armatei de masă nu a făcut decât să sedimenteze și mai bine, ca ideologie, această viziune ”patriotică” a trecutului.
De aici până la ideea că, în ciuda a tot și a toate, și în prezent armata e capabilă de contribuții – ”științifice”, dacă nu altfel – pe măsura gloriei ei trecute nu e decât un pas. Pe care ”veteranii” l-au făcut către ”România Mare”, iar ”lupii tineri” către industria doctoratelor. Acestea din urmă au ajuns – în mediul militar (și aici intră nu doar armata, ci și poliția și – mai ales – serviciile secrete) – ca un soi de ”inițiere” prin care neofitul intră în tagma gradelor superioare. E greu de imaginat un mediu în care, din cauza vieții comune pe care-o presupune cazarma, oamenii să se cunoască mai bine între ei (poate doar cel eclezial e de același tip). Într-o asemenea lume și candidații știu bine ce știe comisia, și comisia ce știu candidații. Susținerea e o simplă formalitate: ne știm, știm ce știi, știm cum ți-ai făcut lucrarea și tu ști că noi știm și, știind, îți dăm titlul care duce la promovare. În felul acesta se creează o legătură similară celor din confreriile secrete: avem, împreună, un secret ce nu poate fi mărturisit nimănui din afară. În exterior el se manifestă prin poza marțială, pasul de defilare, vocea silabisită (și când e răcnită) și inevitabilele marote: ”onoare”, ”datorie”, ”disciplină”, ”apărare”. Fiecare în parte și toate împreună pot avea și un dublu sens, acoperind impostura, goana după privilegii, servilitatea și protecția beneficiilor castei.
În ciuda felului în care vrea să se prezinte (ori chiar se imaginează), d-l Ciucă are mai curând profilul unui ”inițiat”. Nu e de mirare că, la scurt timp după dezvăluirile d-nei Șercan, a intrat pe rol inevitabilul domn Sorin Cîmpeanu. La fel ca orice gradat, dânsul are o misiune: aceea de-a pune capăt scandalurilor de plagiat. Nu tăind – ca Ministru al Educației – răul de rădăcină, făcând publice lucrările cu probleme și comisiile prin care-au trecut, retrăgându-le titlurile și privilegiile celor care-au fraudat ori elaborând norme care să împiedice repetarea unor asemenea acte rușinoase și triste pentru învățământul românesc, ci ”închizând” problema. Cum ar spune Vladimir Putin (care are, și el – și curtea lui – niscaiva probleme cu doctoratul): treaba aceasta cu ”etica și integritatea academică” e o altă perversiune occidentală. Las’ că știm noi cum merg lucrurile, și acolo, și aici, Aici ne descurcăm, așa cum a fost dintotdeauna pe la noi. Și n-avem nevoie de trădători care să strice totul. Titlurile sunt titluri, iar lucrările pe baza cărora au fost obținute și comisiile care le-au acordat ar fi bine să intre la ”secretul de stat”. La informații strategice. Înainte de-a vorbi despre ele, d-na Șercan ar fi sănătos să se gândească la Curtea Marțială. Așa că d-l Cîmpeanu, care – în puținul lui timp liber – e mare francofil, tot caută o modalitate de-a ”rezolva” problema: pe de-o parte să lase lucrurile acestea cu ”transparența” și cu ”comisiile” în lege (căci așa o cer criteriile occidentale), pe de alta să le facă total nefuncționale, încurcându-le în varii blocaje legale. Altfel spus, ideea e aceea că nu poate fi demonstrat nimic și, ca atare, nemaifiind prins (de lațul legii), tot hoțul e om cinstit. Cred că, spre marea dânsului surprindere, d-l Cîmpeanu s-a trezit, la un moment dat, întors din drum de cine se aștepta mai puțin: de Președintele Iohannis. Însă – asemeni lui Florin Iordache – și Ministrul Educației e un om tenace: n-a mers acum, mai încearcă; nu se nimerește o ”schemă”, schimbă ”tactica”; important e doar să aibă timpul de-a ajunge la capăt. După ce dă legea, ordonanța, regulamentul (sau ce-o mai fi) și lucrurile ajung la Curtea Constituțională, e clar că ”problema” va fi definitiv rezolvată.
Totuși, până astăzi, eforturile d-lui Cîmpeanu fiind fără succes, d-l Ciucă a intrat chiar dânsul în luptă. Nu înainte de-a ne aminti, din nou, cum e cu ”cinstea” și cu ”onoarea”. Generalul Prim-Ministru a mutat problema de la Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – singura în măsură a se pronunța asupra fraudei academice – la Parchet, care, evident, va pretexta că nu are o definiție operațională a plagiatului. Și, până se va hotărî Parchetul că nu e nimic de hotărât, CNATDCU nu mai are ce să analizeze, dat fiind că toate originalele actelor și ale lucrării au fost reținute de ”organe”. Cinste și onoare de militar! Această istorie ar trebui să ne spună un lucru foarte simplu: și anume că Armata (și toate celelalte structuri militarizate) sunt – alături de Biserică – instituțiile cele mai nereformate și mai opace ale lumii noastre. Din păcate, ne lovim de ele mereu și aceasta din simpla rațiune că sunt cele mai stabile ierarhii și, în același timp, cele mai eficiente lanțuri de comandă pe care le cunoaște societatea noastră. Altminteri individualistă și anarhică, întotdeauna, în vreme de criză, lumea românească s-a întors spre Armată și Biserică. Prestigiul lor, abia erodat după o istorie ambiguă și un prezent scandalos, atestă dificultatea nașterii societății civile pe meleagurile noastre. Ce știm, în fond, despre Armată, dincolo de spectacolele – triste în repetitivitatea lor – cu defilări și discursuri sacadate?
Despre ce-a fost armata noastră până la Primul Război Mondial, onest vorbind – adică fără a ne încredința ”tratatului” lui Ilie Ceaușescu – nu știm prea multe. Însă două istorii ne atrag atenția asupra a ceea va fi fost ”oastea țării” în vremurile mai îndepărtate de noi: sfârșitul lui Mihai Viteazul și cel al lui Tudor Vladimirescu. Unul a fost omorât, celălalt ridicat (pentru a fi ulterior ucis), ziua în amiaza mare, de câteva zeci de străini, din mijlocul propriilor lor armate! Ceea ce pune problema coeziunii acestor oștiri. Vi-l închipuiți pe Napoleon (contemporan cu Vladimirescu) asasinat sau răpit din mijlocul grenadierilor săi?! Nu știu cum explică istoricii militari aceste lucruri, dar, cred, în alte istoriografii ele ar fi dat de gândit. Războiul (pe care noi îl numim) de Independență a fost un război ruso – turc la care am participat și noi, încadrați în dispozitivul rusesc (cu respectarea formală a autonomiei de comandă a Domnitorului Carol I). Cum va fi fost acest război, văzut dinspre noi? Cred că n-ar strica să echilibrăm eroismul lui Valter Mărăcineanu cu povestea lui Galaction din ”Papucii lui Mahmud”. Ceea ce rămâne e faptul că pierderile din rândul ”tinerei armate” au fost de un mort și un rănit la zece soldați combatanți. Altfel spus de 20 %, ceea ce e destul de mult. Al doilea Război Balcanic a fost o promenadă, însă una care ne-a constat enorm: am reușit să ni-i facem dușmani pe bulgari. Primul Război Modial e cel dintâi la care participăm, cu adevărat, ca armată modernă. Am intrat în război într-un moment nepotrivit, ratând ofensiva (Brusilov) a forțelor ruse; am deschis un front mai mare decât tot ce reprezenta până atunci Frontul Estic și, după primele zile de marș triumfal, n-am mai știut ce să facem. Apoi a urmat dezastrul de la Turtucaia, cu un general (Constantin Teodorescu) care a fugit de pe teatrul de luptă, cu un Șef de Stat Major de o incapacitate notorie (Vasile Zottu) și cu un succesor al acestuia (Dumitru Iliescu) care nu avea nici un alt merit decât acela de-a fi prieten apropiat al lui Ionel Brătianu. Și ne-am retras de peste tot – inclusiv din Capitală – atât de glorios încât doar în trei luni am pierdut tot ceea ce era de pierdut. Au urmat anii refugiului în Moldova, cu tifosul și foamea care-au făcut mai multe victime decât operațiunile militare. Am rezistat – pe poziții defensive – la Mărăști, Mărășești și Oituz și, după descompunerea armatei ruse, am capitulat. Am intrat, iarăși, în război cu o zi înaintea de capitularea germană de la Rethondes. Au venit peste noi cele trei uniri (cu Basarabia, Bucovina și Transilvania), campania din Ungaria – făcută sub supravegherea Armatei franceze din Orient a generalui Franchet d’Esperey – și pacea care ne-a dat noi frontiere. Toate acestea au făcut să se treacă peste ceea ce orice militar serios ar fi considerat ca un dezastru complet al unei armate. Faimosul general Teodorescu a devenit cartograf al României Mari, Dumitru Iliescu s-a ilustrat prin tot soiul de consilii de administrație ale societăților petroliere și miniere; doar Zottu n-a mai apucat nimic, dat fiind că – în momentul ocupării Bucureștiului de nemți – într-o criză de nervi, își trăsese un glonț în cap. După război, cel mai titrat general al momentului, Alexandru Averescu, a scris o cărțulie despre istoria Turtucaiei, a tentativei lui de redresare (Manevra de la Flâmânda) și a cauzelor ce au dus la colapsul armatei – ”Răspunderile” – care e cea mai realistă lucrare despre Armata română. Ar trebui memorată de toți cadeții militari.
Între războaie, am cultivat poza marțială, discursurile belicoase și – mai ales – uniformele de paradă ale lui Carol al II-lea. Când am început să simțim frigul războiului, am devenit lacrimogeni și am trecut pe placa cu ”salvarea ființei naționale”, abandonând, fără a trage nici un glonț, Basarabia toată, jumătate din Bucovina, Cadrilaterul și aproape jumătate din Transilvania. Apoi a venit Antonescu și ne-am trezit din nou războinici. Cu o armată care, la Iași, n-a fost în măsură a preîntâmpina sau a opri un măcel al populației civile ce a oripilat lumea civilizată (asta dacă nu cumva l-a favorizat). O armată care, în teritoriile pe care le-a ocupat în Est, a comis exacțiuni, crime și violențe care – peste tot în lume – intră în categoria crimelor de război. Nemții nu ne-au tratat niciodată ca pe egali, iar rușii ne-au considerat niște dușmani învinși. De la Staligrad la 23 august am ținut-o într-un prohod, iar în data din urmă am descoperit o specialitate națională: ”întorsul armelor”. Fapt semnificativ, din 200 de generali (cifra e din cartea lui Alesandru Duțu, Florica Dobre și Leonida Loghin – ”Armata română în al Doilea Război Mondial (1941 – 1945) Dicționar enciclopedic”, Editura Enciclopedică, 1999), porniți cu patos eroic împotriva ”iudeo-bolșevicilor”, unul singur a ales să-și pună capăt zilelor când am schimbat tabăra; îl chema… Hugo Schwab. Restul s-au aliniat ordinului ”capului oștirii” și, dacă n-au fost disponibilizați, au luptat de partea rușilor împotriva nemților. Pierderile acestui război au fost și ele dezastruoase: un total de 800 000 de morți, răniți și dipăruți în operațiunile militare, cărora li se adaugă încă vreo 400 000 de evrei și țigani dispăruți în Transnistria. Mergând pe o cifră de ansamblu minimală – 1 000 000 de morți și incapacitați, adică 250 000 pe an – cred că guvernarea lui Antonescu a fost cea mai dezastruoasă din toată istoria noastră sub raportul pierderilor demografice în acțiuni violente. Apoi, evident, ne-au ocupat (ca pe o țară învinsă) rușii și cei mai mulți dintre generali – în frunte cu ”Conducătorul Statului” – au sfârșit, fără nici o departajare a vinovățiilor, prin varii Gherle și Aiuduri, ceea ce, în mentalul popular (mai ales în cel de după Revoluție), i-a transformat în ”martiri”. Totuși, înaintea ”martiriului” e un angajament hazardat, o tristă lipsă de dotări a armatei (în bună măsură datorată corupției la nivel înalt), compensată de sacrificarea soldaților și – din păcate – culpa unor acte care ne fac vinovați în eternitate.
Despre ”epoca socialistă” a armatei ”generalilor” Emil Bodnăraș și Leontin Sălăjan (acesta din urmă, lăcătuș la bază, avansat direct de la fruntaș la general-maior, are de ce să-i facă să pălească de invidie pe toți generalii de azi!) nu sunt prea multe de spus. A participat și la represiunea împotriva ”chiaburilor”, și la vânarea ”partizanilor”; a fost o școlă de obediență și de îndocrinare pentru copiii de țărani în drumul lor spre oraș și a rămas în memoria multora ca un soi de pușcărie inevitabilă care le scoate gărgăunii din minte adolescenților și-i face ”bărbați”. În mod bizar, ”bărbăția” pe care-o clama nu consta în exerciții militare, ci în varii munci obligatorii, de la cele din mine (cu morții și schilodiții aferenți), la cele de la Casa Poporului și de pe tarlale de porumb ale patriei. Dacă am fost cunoscuți prin ceva pe plan militar pe vremea lui Ceaușescu, e vorba de traficul de arme în diverse țări ale ”lumii a treia”. În fine, când a venit Revoluția, armata – la fel ca securitatea – au tras fără să crâcnească în oameni. Nu cred că trebuie să fii foarte inteligent pentru a înțelege un lucru elementar: atunci când lumea a ieșit în stradă împotriva lui Ceaușescu și acesta a ordonat represiunea, au tras în populație cei care aveau arme. Vreme de o săptămână armata și securitatea au fost la ordinele ”Comandantului Suprem”. Abia când revolta s-a extins la scara întregii țări, înalții gradați au înțeles că asocierea lor cu Ceaușescu va fi o ghiulea prea grea pentru ei. Iar după sfârșitul lui Milea au realizat – cât se poate de clar – că, și dacă Ceaușescu câștigă runda, vor fi făcuți vinovați pentru ceea ce executaseră la ordinul lui. De aceea, cu o viteză incredibilă, au ”întors armele”.
Tot atunci, ”în zilele de foc ale Revoluției”, s-a mai petrecut un lucru care ajuns să determine evoluția a tot ceea ce s-a întâmplat cu noi în ultimele trei decenii. În după-amiaza lui 22 decembrie Armata a cedat puterea civililor, dar nu fără un contract: nimeni nu va investiga – la modul serios – ceea ce s-a întâmplat în săptămâna precedentă, când ”structurile militarizate” executaseră ordinele lui Ceaușescu. Și, ca lucrurile să fie sigure, s-a mai tras încă trei zile (cu o grămadă de morți), pentru ca nimeni să nu se poată pretinde, mai apoi, inocent. Pactul lumii noi a fost semnat cu sânge. Și el spune un lucru simplu: nimeni nu va fi judecat, niciodată, pentru o culpă de drept public. Dreptul privat rămâne în vigoare: dacă un particular îi dă în cap altuia sau dacă un individ fură din ograda aproapelui lui, ajung în instanță și se lasă cu condamnări. Dar dacă o instituție provocă o catastrofă cu victime, nu e nimeni vinovat. Dacă se ”lichidează” instituțional și dispar sectoare întregi din economie, asta e; nu se poate vorbi de fapte penale. Se invocă ”excepții de neconstituționalitate”, proceduri, amendamente, se fac multiple întâmpinări, amânări, se schimbă ”cadrele legale” și – până la urmă – nu se întâmplă nimic. Nu s-a întâmplat nimic cu crimele Revoluției, ale Mineriadelor, cu devalizarea economiei naționale, cu căpușarea și distrugerea sistemului energetic, a celui de transporturi, a Sănătății, cu haosul din Educație ori din Administrație și cu toate învârtelile Justiției. Președinți, miniștri (exceptându-i pe cei care nu vor să înțeleagă puterea și limitele pactului), generali sau chestori, responsabili din administrație, șefi de instanțe nu sunt deranjați cu acuze care – în orice țară civilizată – ar duce la condamnări de durată. De la un nivel încolo, șefia e garanția impunității. Până acolo, oamenii sunt câștigați cu privilegii; dar – la un moment dat – trebuie să aleagă dacă păstrează tot (și sporesc ce au) sau pierd tot.
Aici îl reîntâlnim pe d-l Ciucă, copil de trupă al armatei postrevoluționare, crescut în cazarmă și impregnat deopotrivă de ”patriotismul” à la Ilie Ceaușescu și de ”responsabilitatea” pactului din acel decembrie însângerat. Când presa a scos pe tapet plagiatul d-lui Victor Ponta, acesta a plătit – până la urmă – prețul. Și asta deoarece d-l Ponta făcuse ce făcuse ”pe persoană fizică”. Dar D-l Ciucă e vârful unei ierarhii piramidale de stele, de galoane și de grade. Dacă, acum, cade dânsul, niciunul dintre ”inițiații” doctoratelor în ”apărare”, ”securitate” și ”studii strategice” nu se va mai simți în siguranță. Nu mai avem de-a face cu problema unei persoane, ci cu aceea a unei ierarhii. De aceea s-a trecut – din inițiativa șefului, ori doar pentru a-i face pe plac? – la faza a doua: d-na Șercan s-a trezit cu fotografii absolut personale distribuite pe site-uri pe care n-ar fi trebuit să se afle. Mai mult, făcând plângere la Poliție și atașând o captură de ecran plângerii a avut surpriza să descopere respectiva captură de ecran pe un site dubios. Reclamând, încă odată, la Poliție acest lucru s-a trezit că i se oferă – drept scuză – teoria cum că respectiva captură de ecran a apărut pe internet înainte de-a fi prezentă în dosarul plângerii dânsei (ceea ce exonera Poliția de orice responsabilitate). În realitate, ceea ce i s-a arătat a fost un cont care fusese – destul de primitiv – antedatat. La nivelul la care-au ajuns instituțiile noastre militarizate (cu toate specilizările în cyber securitate), nici kompromat-ul nu mai e ce-a fost odată!
Cee e de reținut din această tristă poveste, e spectrul de activități cu care se ocupă – mai nou – ”structurile” menite a ”apăra ordinea și siguranța publică”. Și pentru că-n vârful lor e un militar, Armata însăși. Cândva – și, e drept, pe alte meleaguri – Armata era o instituție a onoarei. Iar un om ajuns (dar ar fi ajuns oare?) în situația d-lui Ciucă știa ce ar avea de făcut. La noi (și acum), dânsul ajunge șef de partid. Și nici nu știi cum se potrivește mai bine vorba: cum e șeful, așa-i partidul. Sau: cum e partidul, așa-i și șeful?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Desigur, imaginea oferita noua de text poate fi sau nu una reala . Premierul Ciuca a raspuns ,foarte clar, la toate intrebarile ziaristilor si a aratat cum in Teza sa de Doctorat nu exista plagiat .Pina ce institutiile abilitate nu isi vor fi spus cuvintul Plagiatul Generalului Ciuca nu exista. In acest caz poate fi doar o probabilitate sau o posibilitate .Sa avem rabdare atita timp cit nu stim adevarul iar a te situa doar de o parte a conflictului este o eroare pe care nici un cetatean nu si-o poate asuma .Parerile nu tin loc de adevar .
Adica cum parerile nu tin loc de adevar???
Adica sunt inventii ceea ce a afirmat dna Sercan??? Pana si metodele folosite indica clar plagiatul si ca a incercat un pic sa spele puntea dar nu a iesit prea bine…Mai mult perioada in care a decis magistrul sa se ocupe de doctorat arata suprema superficialitate dar mai mult faptul ca ulterior a adus din condei petrecerea timpului de scriere a tezei de doctorat cica inca inainte de plecare in Afganistan cam spune totul despre dl, Ciuca.
Formulare dvs. imi aduce aminte de trista intamplare cu plagiatul lui Monta casn judecatorii au avut nevoie de probe ca sa identifice plagiatul si au apelat la ORDA care a apelat la specialistii care au spus ca fonturile, caracterele, spatierea paragrafelor sunt diferite si nu au putut compara originalul cu falsa lucrare de doctorat – asa ceva ramane in istoria magistraturii caci este fara de egal
Deja nu mai sunt parerilegate de minciunile turnate de CIuca – sunt evidente!
In ceea ce priveste expresia folosita „institutiile abilitate sa isi spuna cuvantul” arata inca o data cum se incearca punerea batistei pe tambal si hai sa mai tragem putin de timp ca asa leafa ne merge si sa lasam prostii sa urle ca tot degeaba.
Cât sa avem răbdare⁉️
Nu vă este clar că se urmărește amânarea, tărăgănarea cercetărilor cât mai mult❗️
Domnule, eu “bag mâna în foc” că Ciucă a PLAGIAT, așa cum au plagiat 99,9% din cei cu doctorate în domeniul așa-zizelor “științe militare”‼️
In tinerete, am vazut un film rusesc, la cinematograf. Ocazia a fost oferita de faptul ca aveam o flama noua si la filmele rusesti nu prea era lume si stateam in ultimul rind si era intuneric si stiti voi…
Mi-a ramas totusi o imagine in cap. O personaja dorea sa faca scoala. Ziua muncea si noaptea studia. Ajunsese chiar candidata in stiinte. Nu am inteles niciodata acest termen, dar ma rog. Obosita de munca noaptea ii cadea capu si il sprijinea cu niste scripeti.
La proiectul de diploma am ajuns si eu sub presiune si a trebuit sa lucrez si noaptea. Din pacate nu aveam de unde sa plagiez, nu aveam carti, nu aveam internet, nu aveam reviste, nu aveam nimic, decit niste notite. Ce faceam noaptea reparam ziua, cred ca nu e posibil ca omul sa se concentreze mai mult de 5-6 ore pe zi.
Despre Ciuca:
1. in Ro e o mare fatarnicie cu mitul doctoratelor. Nu stiu de unde vine. Si pe aici conteaza hirtiile dar parca nu asa.
2. Nu cunosc activitatea lui Ciuca dar important ar fi cum isi face treaba.
3. Nemtii incearca, uneori fara succes, sa desparta functiile de presedinte de partid de cele administrative. O fi bine, o fi rau.
4. Oricum partidul din care face parte Ciuca are o mare problema de a ajuns sa se predea in mina unui oarecare.
România, așa cum e ea! Îți vine să plângi!
Autorul nu stie ce e CNATDCU, ca si multi alti parerologi in plagiate. Ca membru al acestei comisii mai bine de 10 ani ii pot spune ca greseste cand spune ca „Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – e singura în măsură a se pronunța asupra fraudei academice”. Aceasta comisie fara personalitate juridica nu se pronunta in sensul juridic al termenului, CNATDCU e o comisie fara personalitate juridica, face NUMAI o recomandare catre universitatea unde s-a tinut teza de doctorat pentru o retragere a diplomei de doctor pentru plagiat. Insa universitatea hotaraste daca retrage diploma sau nu, in acest caz Univ. Nationala de Aparare , Carol I. Universitatea poate sa amane o decizie la nesfarsit sau sa nu retraga diploma, si nu o poate trage nimeni la raspundere! Asta e autonomia universitara!
Apoi onoarea armatei romane nu sta in generalul Ciuca, asa cum crede dl. Maci.
Si la o adica ,daca vine un razboi, o sa ne apere de rusi dl. Maci , sau gen Ciuca asa plagiator cum spun unii ca e ?
Apoi vad ca nimeni nu protesteaza ca Parchetul a facut un abuz grav. Ce cauta la CNATDCU? Cine i-a trimis acolo? A scris cineva o plangere la Cons. Superior al Magistraturii? In primul rand Consiliul General CNADTCU, dar acestia sunt nitse belferi care se tem pentru pozitia lor.
Nu, am semnat formal pe Contributors ca o sustinem pe Emilia Sercan,si am uitat in urmatoare secunda, iar ea este amenintata, hartuita, i se baga frica in oase zi de zi, de fel de fel de insi care intr-adevar pateaza onoarea armatei romane!
Dacă dl Maci este un părerolog în ce privește CNADCU, așa cum elegant vă prezentați, atunci și dv sunteți cam părerolog în ce privește „onoarea” armatei române. Nu văd de ce ar trebui să ne apere dl Maci de ruși, poate ne apărați dv cu mai mult succes.
Stimate domn,
Spre deosebire de foarte multi comentatori de pe acest site, eu am facut armata , fiindca era obligatorie chiar daca erai admis la facultate.
Sunt ca multi alti colegi,ofiter in rezerva la o arma pentru care in livretul.militar am bilet de avion, tren, autobuz pentru ca la o convocare oficiala sa ma prezint intr-un anumit loc in 24 ore.
Asa ca da, eu si altii o sa va aparam de rusi, daca nu cumva Dv. si altii o s-o taiati din tara inainte sa ajungem noi unitate.
Viteaz domn, spre deosebire de dv care ați făcut armata fiindcă era obligatorie chiar și fiind admis într-o facultate, eu am absolvit un liceu militar, urmat de o instituție militară de învățământ superior. Așa că livrați-vă prețioasele oferte de soldățism calificat către alte persoane. Am reținut, totuși, că sunteți un Rambo în așteptare. Vigilent. Luați seama să nu pierdeți avionul, trenul sau autobuzul.
Mda, cei care au facut liceul militar si o institutie de invatamant militara ca Dv. sunt cel mult de nivelul dlui Ciuca….si nu mai am nimic de adugat, il vede oricine la TV ce poate si cum poate … si de aceea va inteleg frustratrea grea si ironia amara fata de oricine….
Ati gresit insa site-ul …locul Dv. e la Pro Patria, sau la revista SRI , si nu aici.
Am observat și eu că această platformă sancționează ironia, însă permite grosolănia. Nu pot să mă supăr pentru că mă insultați fără să mă cunoașteți; nici necunoașterea persoanei din spatele nick-name-ului nu poate fi invocată deoarece, după mintea mea de„ nivelul lui ciucă”, cine insultă un necunoscut, poate jigni pe oricine. Nu simt nicio „frustratre” și nici nu am loc la Pro Patria sau SRI, deoarece articolele mele nu sunt primite acolo. Dl. Maci știe ce zic… Să aveți o săptămână rodnică în daruri spirituale.
P.S. Vă asigur că o bună cunoaștere a matematicii nu e un handicap: ajută la fixarea simțului măsurii. După cum nici excelarea în „humanities” nu conferă garanția bunei cuviințe.
Nu v-am insultat, cum sa va insult, daca va dau ca referential pe Ciuca, general cu patru stele, om care a luptat in Irak , si pe care il respect. Iar presupusul sau plagiat trebuie dovedit temeinic, nu in presa, exista institutii pentru asta. Eu va spun de acum -nu va fi plagiat!
Dar militaria genereaza niste limitari, spatiul R^n devine sa zicem R^ n-2, asta ca sa vorbim despre mate, in care nu am un doctorat, dar am unul aici si altul in afara in acelasi domeniu-fizica.
Va urez o saptamana luminata si numai bine, in drum spre Stanford, CA unde voi ramane ceva vreme.
Vă mulțumesc pentru duioasa urare și pentru ironia de iarmaroc. Fiind istoric, nu am drum la Stanford, deși în cadrul ultimului proiect de cercetare am colaborat cu un profesor emerit de acolo. De acord cu dv, milităria generază limitări, asemenea și înfumurarea adolescentină… De acord și cu necesitatea demonstrării plagiatului de către CNADCU, dar nu văd de ce aș pune un pumn în gura presei care semnalează frauda. Iar în ce privește aspectul concret al „lucrării” ciuciene, chiar credeți că trebuie să fii un expert în „apărare” ca să observi impostura? Aici nu e vorba de vreo teză la nivel de Stanford.
Am momente in care mă intreb unde-i diferența, între omenescul (a se citi animalitatea) rușilor și a celor descriși în articol.
pai ne conduce la razboi don Ciuca, dar ati citit prima parte a textului? In aceste conditii si cu aceasta istorie va simtiti in siguranta? Bine ca suntem in NATO, altfel ar fi vai de noi!
Just!
Daca dvs credeti ca Ciuca ne apara de rusi atunci clar sunteti intr-o mare eroare – am vazut ca atunci cand era PM si nu Ministru de Razboi, un avion si un elicopeter muci s-au facut, unul dupa altul. Adica ne conducea dl. Ciuca dar dezastrul tot s-a intamplat. Coordonare ceva??? Fusese anterior Ministru de Razboi ceva vreme si tot minuni nu s-au petrecut – poate ca CIuca nu e Dzeu pe pamant, nu e asa???
Daca credeti ca rusii nu pot bombarda de pe mare RO pentru ca ne apara Mr. Ciuca zic ca iarasi sunteti intr-o mare eroare. Ce sa mai zic de apararea aeriana??? Dar chestiunea aia care a zburat 3 min pe teritoriul RO si a lasat bomba in Croatia??? Dar drona identificata in BN??? toate intamplarile astea din urma nu au mai mult de o luna de zile si deci ce sa credem???
Vomit de cat de mare il vad unii pe Ciuca cand sarmanul, ca tot omul umil si spasit, oarecum cam limitat, uneori nici cuvintele in romana nu si le gaseste… RO vrea sa fie nu stiu ce mare buric al NATO dar noi nici sireturile de la bocanci nu reusim sa le legam asa ca vai de mama noastra!
Spun ca NATO ne ajuta enorm dar daca credeti ca pozitiile si institutiile se obtin pe ochi frumosi suntem cu totii intr-o mare eroare, asa cum este asupra unora, multi din pacate, cu doctorate false
Adica cum parerile nu tin loc de adevar???
Adica sunt inventii ceea ce a afirmat dna Sercan??? Pana si metodele folosite indica clar plagiatul si ca a incercat un pic sa spele puntea dar nu a iesit prea bine…Mai mult perioada in care a decis magistrul sa se ocupe de doctorat arata suprema superficialitate dar mai mult faptul ca ulterior a adus din condei petrecerea timpului de scriere a tezei de doctorat cica inca inainte de plecare in Afganistan cam spune totul despre dl, Ciuca.
Formulare dvs. imi aduce aminte de trista intamplare cu plagiatul lui Monta casn judecatorii au avut nevoie de probe ca sa identifice plagiatul si au apelat la ORDA care a apelat la specialistii care au spus ca fonturile, caracterele, spatierea paragrafelor sunt diferite si nu au putut compara originalul cu falsa lucrare de doctorat – asa ceva ramane in istoria magistraturii caci este fara de egal
Deja nu mai sunt parerilegate de minciunile turnate de CIuca – sunt evidente!
In ceea ce priveste expresia folosita „institutiile abilitate sa isi spuna cuvantul” arata inca o data cum se incearca punerea batistei pe tambal si hai sa mai tragem putin de timp ca asa leafa ne merge si sa lasam prostii sa urle ca tot degeaba.
Bravo. Fantastic de curajos articol. Felicitari. Din pacate aveti dreptate. As vrea sa fie altfel insa… Mi-e frica sa nu se intoarca norocul… nu poti fi las si sa ai noroc la nesfarsit. Armata nu poate fi altfel decat este societatea: cumetrita, incompetenta, plina de importanta goala. Forma fara fond se mentine, chiar devine mai pregnanta pe zi ce trece.
bravo, ati spus ce trebuia spus! pina in 89 mai exista un sentiment de rusine ascunsa, dupa 89 a disparut si asta. porcii cu gusa si ceafa lata pot grohai acum in voie, totul li se cuvine, sa se impopotoneze cu doctorate si stele pe umar de nu le mai pot duce, sa si fixeze ei insisi lefuri si pensii speciale de esentiali ce sint. in „democratia” orwelliana a scroafelor cu epoleti orice i posibil. se mizeaza pe faptul ca nemultumitii au fugit care ncotro, cei ce mai deschideau gura au fost mituiti incit le crapa burta de bunastare iar prostii oricum nu conteaza. triste vremuri.
Dle Maci, un articol savuros cs întotdeauna!
Excelentă analiză! Un trist și dureros adevăr, pe care mulți, prea mulți, nu doresc să îl vadă.
Onoare de melitar?
”Consider atât de sfânta onoarea si demnitatea de a fi fost seful Statului Major al Apararii încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. Odata ce ai fost seful Statului Major al Apararii.
Reprezinta demnitatea cea mai mare pentru fiecare dintre noi. Iar eu consider ca nu trebuie sa fie în niciun fel umbrita aceasta pozitie de activitatea în alt domeniu.
Nu voi face politica. Voi face tot ceea ce îmi sta în putere si îmi va îngadui viitorul sa sprijin aceasta institutie. Dar nu dintr-o functie publica”
Amin.
Ce ai domne cu el?! Omu’ spune clar că nu va face politică și nici nu face. A fost detașat în politică pe post de PM și șef derogat la liberalnici, stă acolo și ezecută ordinili primite de la șefu’ lui, citește după foaie ce trebuie să zică la oameni, pocnește din călcîie și îndeplinește ordinul întocmai și la timp, adică servește patria și pe comandantul suprem. Nu este el chiar un Ciurcil, mai degrabă e generalul De Gol al României corcit cu Emil Bobu, dar n-avem ce face, la așa președinte trebuia un PM pe măsură. Servim Patria à la carte și o pișcăm la buzunar cînd îi umflăm nota de plată că așa cere interesul național!
asha domle iar aia cu L Salajan ajuns peste noapte din fruntas general nu este decat traducerea neaosha a ce spunea pe la 1800 marele Napoleon, urmasul geto-dacilor pe line celtica: „fiecare soldat are in ranita lui batonul de maresal”
Trist, dar adevărat! Îți vine să emigrezi în Grecia antică,pe vremea când și filosofii erau războinici de onoare!
Spuneti despre „campania din Ungaria – făcută sub supravegherea Armatei franceze din Orient a generalui Franchet d’Esperey” dar la momentul acela era comandata si deplasata in Ucraina de catre marele prieten al Romaniei, Gen H.M. Berthelot. De fapt acesta a impiedicat Armata Rosie ucraineana sa stabileasca granita de vest pe Carpati pentru a fi vecini cu Ungaria sovietica, iar Armata Romana si-a facut datoria in mod exemplar, completand manevra strategica a francezilor. In rest, sunt luminile si umbrele istoriei si implicit ale razboiului.
Onoarea pierdută a dlui Ciucà, aceastà Katharina Blum a armatei române…
Nu e ok comparatia, o dezavantajeaza pe biata Katharina si il pune in pozitia de victima! Ceea ce NU merita! >:
Pai el si coledzii de la partid din jurul lui care il protejeaza asta si vor, ma-nteledzi, sa-l victimizeze, cà dà bine la bobor, cà boborul are naturelul simtitor, si opinia publica il va sustine. Cà doar partidul are nevoie de un nou om de paie si virgin politic pentru anii ce vor sà vina. Si doar se stie bine, nu-i asa, ostirea si beserica sunt institutiile cu cea mai mare credibilitate si cu cel mai mare grad de incredere in randul meselor de la noi; cà mesele îi vrea. Daca vreti, se obtine exact acelasi efect ca si cum ar incerca cineva acum sa-l acuze pe Marele Alb de ceva anume; nu conteaza daca e adevarat sau nu, sau daca vreo comisie de ancheta a dovedit ceva negru pe alb. Astia fac parte automat din categoria aia plasata de vulg undeva deasupra oricarei banuieli; sunt infailibili precum papa.
Așa-i că nu ați citit romanul lui Heinrich Böll și nici nu cunoașteți tema? Altfel nu ați fi făcut o astfel de asociere.
Katharina Blum, menajera, bucatareasa si chelnerita liber-profesionista, deosebit de apreciata de angajatori si de toti cei care o cunosc, il intalneste pe Ludwig Gotten la o petrecere data de nasa si protectoarea ei. Cei doi se indragostesc si decid sa-si petreaca restul noptii impreuna, la Katharina. A doua zi, pentru tanara indragostita incepe cosmarul. Anchetata de politie pentru favorizarea unui infractor, este, in plus, victima unui tabloid care ii distruge reputatia, prin rastalmaciri, denaturari si pure calomnii. Intr-o epoca in care nimic nu sta in calea jurnalistilor cand vor sa creeze o poveste de senzatie, Onoarea pierduta a Katharinei Blum este deosebit de relevanta.
Hopaaa! A apărut o istorie sinceră a armatei române.
Nu poate fi un fost militar altfel decât o mare parte a românilor, a profesorilor universitari și a majorității politicienilor: hoți.
Excepțional, domnule Maci!
Oricând vă puteți număra printre:
„Post jucundas, juventutem
Post molestam senectutem
Nos habebit huumus (bis)”.
Magistral, domnule Maci. Țineți-o tot așa. În eseul dumneavoastră am revăzut adevărata Istorie a românilor , cea care ridiculizează fasoanele unor personaje care vor să arate ceeace nu sunt.
Vă mulțumesc atât de mult, domnule Maci.
An dupa an mi se adanceste sentimentul ca e bine sa nu ai probleme serioase in Romania condusa de asemenea trogloditi cu galoane si pensii speciale (plus papagalii in civil care se infrupta pe langa ei).
Nu numai ca au grija doar de fundurile si fondurile proprii, dar sunt realmente de o incompetenta atat de crunta, incat Branzovenescu si Farfuridi par doctori docenti.
Doamne fereste, cum ar zice popii – mari experti si astia in probleme imaginare.
Un articol excelent, per total un tablou destul de realist al elitei noaste militare, deși pe alocuri cu niște tuse cam grosiere.
Au fost totuși si generali romani capabili (Averescu, Eremia Grigorescu, Prezan), care au murit in lupta (Dragalina, Praporgescu, Ioanitiu, Avramescu), sau care au sfârșit in închisorile comuniste, nu doar generali care trimiteau acasă vagoane cu bunuri furate de pe front, sau precum cei de azi, care se ocupa de aprovizionarea de cartofi si izmene, sau care scriu niște banalități ca sa ia 15% in plus la salariu.
Într-un comentariu la un alt articol îmi manifestam mirarea ca nu s-a scris pe aceasta platforma un text despre autodistrugerea celui mai mare partid de „dreapta” din România, care se revendica de la cel mai vechi partid din tara, si care si-a (ori i-a fost) mazilit într-o noapte liderul înscăunat acum 6 luni si i-a fost servit un ghinerar la care liberalii s-au aliniat si l-au salutat umil cu un Sa Trăiți!. La care ghinerarul le-a spus: Pe loc repaus!. Si pe loc repaus au luat.
Au existat alegeri precum in PCR fără contracandidat si cu unanimitate de voturi. Însăși folosirea cuvântului alegeri este un abuz, cum sa alegi când ai in fata o singură opțiune?.
Asta in condițiile in care PNL a făcut o alianța cu PSD, alianța menita sa anihileze orice șansa a opoziției din Parlament de a exercita un minim de control asupra calității guvernării.
Cum ar fi comentat autorul istoriei (ne)sincere a poporului român?!
1. „Cum sa alegi când ai in fata o singură opțiune?”. Poti vota NU!
2. „PNL a făcut o alianța cu PSD, alianța menita sa anihileze orice șansa a opoziției din Parlament”. In general, in lume, se guverneaza cu majoritati parlamentare, constituite pe baza de coalitii. Nu atat pentru a carota opozitia, cat mai ales ca partidele constituente sa-si poata impune programul de guvernare convenit ( rar, da’ se mai intampla). Asa este alianta PNL-PSD, asa a fost alianta PNL-USR; si asa vor mai fi si urmatoarele. Printre altele, si asta inseamna „democratie”.
1. Si cati au votat nu?
2. Coalițiile se fac, spuneti dvs, pentru realizarea unui progran politic. Care program politic își pune in practica PNL cu aceasta alianța contra naturii? Daca alianța PNL – PSD inseamna democrație atunci chiar ne meritam soarta.
Sigir ca nu ati citit „Romania dupa Marea Unire ” scrisa de incriminatii Mușat și Ardeleanu …. vlaoarea acelei carti consta in documentele pe care cei 2 le citeaza in intreg in zisa carte … Cf documentelor din epoca PCR iese cam …. „tavalit” , URSS ul negativ samd. Singira carte oin care s-a scris despre inscenarea de la Tatar Bunar ….
Cat despre „am descoperit o specialitate națională: ”întorsul armelor” ete na „nationala..
Pai sa luam exemplul Italiei . Cuprinsa in Triplice .. in mai 1915 decalra razboi Austriei…..
In 1940 se cam baga ca musca-n lapte si a calului end. „„Am nevoie doar de câteva mii de morți astfel încât să stau la conferința de pace ca un om care a luptat.”
A trimis si un „Corpo Aereo Italiano” sa particpe la Batalia Angliei … Din jena nu se prea mentioneaza zisul corp. Apoi s-ua ilustrat in balcani. Atat de mult incat a fots necesara interventia germana ca sa salveze pe urmasii eroilor de la Adua . Tot succesele italiene au produs si interventia germana in Africa de Nord ….
Si in fine in 1943 se gandesc ei bine, da bine de tit si zic ca nu mai vor tezbel. Asa ca nemtii ii ocupa !!!!
Sau Ungaria cea multi miluita de Adolf Vienezu’ … facu ce facu si fu coupata da acolo s-au gasit Crucile cu Sageti …
Finlanda .. Mannerheim ii jura lu Hitler pe onoarea sa ca va lupta alatyuri de germania .. si imediat zice miniostului sau de externe „”fa armistitiul!” si termona rabzoul batandu-se cu nemtii !!!!
Deci si Mannerheim era roman ?!!!
Inca o cestie nestiuta. Romania nu a intors armele impotriva Germaniei! Adica Romania nu a avut initiativa atacarii trupelor germane. Asta cu intorsul armelor e propaganda PCR ..
De fapt lui Killinger i s-a comunicat ca Romania vrea sa se retaga din rezbel, ca doreste armistitiu si ca nemtii au 2 saptamani sa se retraga . In 2 saptamani puteau retrage sii trupele de la S de Dunare (adica aveau timp). Romania promitea nemtilor in retragere uzul cailor ferate, combiustibil ptr locomotove , apa ptr locmotive (erau cu aburi) si tripa si paine ptr trupa. Inmsa Adofl a ordonat atacul …
Insa Romania vazuse ce pati Italia. Asa ca premonitus preparatus ….
„Intorsul armelor” este singura politica de supravietuire a unui stat mic prins intr-un razboi mare si, in care, partea de care s-a atasat la inceputul lui – indiferent de interese- este infranta. Altfel, ar disparea de pe harta.
Am facut armata a TR, cele mai irosite 6 luni din viata mea, bine ca a venit Revolutia si am scapat inca 3 luni de cazna. Din cele 6 luni 2 am facut agricultura, 3 garda si 1 luna instructie. APV-istii erau niste tarani prosti spre deosebire de gradati care chiar tarani fiind erau mult mai umani decat ei. Impostura si politrucul bateau competenta, nu pot uita cum secretarul de partid pe unitate, un locotenent major stergea pe jos cu colonelul cu parul alb.
Cat despre plagiat si Ciuca, atata timp cat omul are o pensie obrinuta inainte de varsta de pensionare mai mare ca salariul lui de prim ministru si inca o mai ia, nu mai am nimic de comentat. Un parvenit, ca toata clasa politica ce ne conduce care a profitat de sistem pentru a incasa niste bani necuveniti.
”influența pe care-au avut-o asupra noastră, a tuturor, ideile lui Ilie Ceaușescu difuzate, la scară de masă, de benzile desenate ale ”Cutezătorilor” și, mai ales, de filmele lui Sergiu Nicolaescu”: extraordinar de adevarat, si aceasta influenta explica multe din realitatile de azi. Multi dintre cei influentati nici macar nu sunt constienti de ea, au asimilat-o ”informatiei istorice” si e baza ”patriotismului” lor gaunos.
Ca de obicei, infricosetoare acuitatea analizei dlui Maci, iar bibliografia, foarte utila pentru unii dintre noi …
„Acesta proiecta la scara istoriei viziunea ”măreției” autohtone … câțiva generali din Primul Război…”
Bazandu-ma pe episodul descris in articolul acesta
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/tradarea-colonelului-sturdza
cel putin un general/maresal din Primul Razboi nu merita ghilimelele Dvs. peiorative, anume Constantin Prezan.
„În privinta lui Constantin Crainiceanu trebuie spus ca initial a fost condamnat la 15 ani de munca silnica. Prin aceasta hotarâre, Consiliul de Razboi urmarise sa faca o favoare tatalui acuzatului, generalul Grigore Crainiceanu si unchiului acestuia, nimeni altul decât generalul Prezan (Constantin Crainiceanu era fiul surorii sale).
Prezan a casat sentinta initiala, l-a trimis din nou la judecata si a semnat sentinta de condamnare la moarte. Aceasta a fost pusa în aplicare chiar în vinerea Pastelui, de un pluton de soldati din propriul regiment, în fata unitatii pe care o comandase colonelul Crainiceanu.”
Ar fi in stare vreun reprezentant al elitei de facto romanesti din ultimii 30 de ani de asa ceva?!
Autorul a omis să consemneze un alt moment de măreție și onoare neegalată a armatei române și anume pricopsirea cu un general având drept educație 4 clase primare. Mare cârmaci, Carpatul, întruchiparea lui Burebista, Decebal, Mircea Ștefn și Mihai la un loc. Consider că momentul „ceaușescu-general” întrece în impostură tot ce s-a petrecut de-atunci încoace. Ciucă e un biet epigon prin comparație…
Sunt si alte momente de măreție precum promovarea la grad de general a lui Emil Bondăraș, după ce acesta fusese anterior condamnat pentru trădare, de asemenea a lui Walter Roman, sau chiar la conducerea armatei, in 1989, a lui Nicolae Militaru, din aceeași categorie. Toate au fost generate de amestecul politicului in armata. Acum avem o direcție inversa, amestecul armatei in politic.
Din comentariile dv.era util sa aveti alta abordare, nu aceea de a va prezenta si lauda in mod expres realizarile din cariera militara. Stim si noi cum se facea cariera in perioada comunista si cum era istoria masluita. Cred ca avem nevoie de adevar si judecati de valoare pentru a aduce schimbari pozitive in societate. Am aceiasi parere ca nu au loc aici comentariile dv.ci poate pe historia.ro.
Un articol tipic de intelectual român care „simte că a prins un subiect interesant” si uită de orice măsură. O singură perspectivă, cu exagerări, tușe groase, abia evitând căderi în bășcălie.
Sigur că sunt spuse și lucruri interesante și foarte adevărate, care nu trebuie ascunse, dar apar si neadevăruri, sau chiar inepții. De exemplu, este absolut ridicol să invoci soarta lui Mihai Viteazu ca ilustrare a modului cum este armata română. Regret, domnule Maci, dar ăsta e chiar semn de prostie. Vă las pe dumneavoastră să vă explicați de ce, când vă treziți din hubris și vă amintiți care era contextul istoric și cum erau armatele de mercenari ale Habsburgilor. Iar în cazul Tudor Vladimirescu, a vorbi despre armata română în acel context chiar sună ca o glumă proastă; e curată bășcălie, thank you very Maci. Articolul este admirabil în bună măsură, dar autorul suferă de păcatul în care cad adesea intelectualii români – păcatul „retorică în loc de analiză”. Mircea Iorgulescu a spus odată că limba română este atât de bogată, colorată și inventivă încât te atrage în această cursă. Cred că articolul ar fi avut de câștigat dacă stilul n-ar fi alunecat prea adesea spre pamflet.
Ca sa vezi : de la „cazul Ciuca” la o noua ” privire” asupra istoriei Romaniei !? Cam ca la Roller dar altcumva….
In viziunea de azi a Dlui Maci toata istoria noastra din ultimii doua sute de ani e o succesiune de tradari, inselaciuni, acte de lasitate, s.a. Totusi, nici chiar asa ….
Nu vreau sa dataliez-polemizez, cum ca Mihai si Tudor au fost victimele surprizei, ale propriilor aliati, ca bulgarii ne erau dusmani dinaintea razboiului balcanic, pentru Dobrogea, ca – in imprejurarile date, dupa ce Mackensen a trecut Dunarea – declararea Bucurestilor „oras deschis” a insemnat salvarea orasului si populatiei , lucrul asta s-a intamplat si cu Roma si Paris in al doilea razboi ( Parisul crutat de nemti !), ca atunci Antanta si mai ales Rusia nu si-au indeplinit obligatiile luate fata de noi, conditie pentru intrarea noastra in razboi, ca in situatia din 1940 – cu armatele maghiara si bulgara pregatite – orice rezistenta in fata rusilor ar fi fost urmata de disparitia statului roman, etc.
Cat despre Musat si Ardeleanu … Se putea scrie altfel pe-atunci ? Ati citit cumva „Romania dupa Marea Unire ? Multe lucruri adevarate pe care multi care azi „isi dau cu parerea” ar face bine sa le citeasca ! Dar colectia „23 august in documente”? S-au prezentat acolo – pe langa „balastul” impus – documente a caror publicare in vremurile alea mi se parea imposibila !
Si toate pornind de la Ciuca !?
Stimate domnule Maci, ca vechi admirator sincer al eseurilor dumneavoastra nu imi ramane decat sa va felicit încă o data pentru o nouă radiografie instituțională, de data aceasta despre Armata Romana. Am scris cu majuscule din respect pentru ceea ce ar trebui sa reprezinte in sine o armata nationala, nu neapărat pentru faptele de arme pe care minunat le-ați enumerat în articol. Evident, multe reactii, multe nefavorabile, ele însele demne de luat în seama pentru lărgirea orizontului de cunoastere personal.
Ceea ce ați demonstrat în articol mie mi se pare de necontestat, o întrupare a zicalei „cum e turcu’ e și pistolul”. Nu ați demonstrat decât că instituția armatei naționale este aliniata ca performanțe la cele ale invatamantului (educatiei nationale), ale sanatatii, agriculturii, transporturilor, industriei, turismului (și o putem tine într-o enumerare): nu cred ca poate nega cineva acest lucru.
Mai mult, ati constatat un truism: la baza acestor ‘performanțe’ se afla calitatea umană a conducatorilor. Dacă este sa mergem mai departe, vom vedea ca o explicație simplă a acestei stări de fapt deriva din caracterul puternic „extractiv” al acestor instituții, privite integrator ca instituții politice și economice (Daren Ocenoglu, James Robinson, „De ce eșuează națiunile”, Carte Pentru Toți, 2020, o minunăție de carte). Statul roman, in general (nu numai armata), este in esenta un stat „extractiv” (parazitar, mai simplu) în care puținii aflați în minunatul ‘acvariu’ al instituțiilor de stat extrag foarte mult de la restul populatiei. Acest stil de stat este foarte greu de schimbat, el implementand de-alungul secolelor un mecanism de sprijin reciproc (politic + economic) într-un „cerc vicios” foarte greu de întrerupt. Aceasta paradigma explica foarte bine de ce instituțiile economice sunt dependente de deciziile politice iar politicul își trage bunăstarea din cultivarea unor elite economice servile politicului. Instituțiile statului sunt subjugate de aceste elite, iar domnul general Ciuca, reprezentant al armatei agreat de conducerea politică a țării, devine instrumentul de control al politicului in economie. Unde ne sunt fregatele (marina), unde ne sunt TAB-urile ‘Piranha’ ale infanteriei, unde ne sunt dronele și avioanele de vanatoare (Mig 21 Lancer?) ? Ce oportunitate pentru oportuniști de a specula momentul Ukraina și a toca 2.5% din PIB pe înzestrarea armatei cu armament din import (și nimic de produs în România, vezi Polonia care a pus condiții de integrare a productiei militare in industria poloneza)! Elitele invatamantului vor parazita în continuare invatamantul, așa cum minunat ați demonstrat în „Anatomia unei imposturi” (ce inventie: director administrativ în toate școlile din România!), elitele medicale vor parazita sistemul sanitar (dublari de salarii nelegate de niciun fel de performanta!), armata va produce pe banda generali, iar instituțiile doctorale vor produce pe banda doctori în orice domeniu pe baza unor cercetări de care nimeni nu are nevoie (vedeți unde ne aflăm in ierarhiile de cercetare și inovare).
Partidele oportuniste, adică mai toate cele de la guvernare, vor accepta necondiționat lideri apăruți peste noapte, cu derogari de vechime, fara ideologie si, din pacate, fara nici un gand bun (PSD: Viorica Dancila, Liviu Dragnea, Marcel Ciolacu; PNL: Florin Citu, Nicolae Ciuca), oameni veniți de nicăieri, cu educatie precara, fara nici un orizont. Noapte buna, Romania!
Armata romana este reflexia statului si poporului Roman.
Coalitia PSD-PNL II Ciolacu-Ciuca ( pokers- black boxes).
Coalitia PSD-PNL I Ponta – Antonescu. ( jokers)
Sublim!
Cu cine votati la urmatoarele alegeri?
Evident, cu USR-ul. (black holes).
USR par niste amatori care nu inspira incredere. Bio lui Barnea nu ma convinge.
AUR sunt agresivi periculosi.
Singurii care mi-au inspirat oarecum incredere au fost Ludovic si Ciolos.
Nu pot sa-l iert pe Johannis ca a promovat coalitia PSD-PNL, cand tocmai scapasem de PSD. PNL-ul trebuia sa ramana cu USR+
Ii pica foarte rau acum o demascare a plagiatului, ca premier si ca militar cu beligerantul din est. Dar trebuie facuta. Demascarea. Cu penalitati, efecte si urmari. Cel putin noi, adultii tineri, asta am dori. O singura lege, aplicata la fel tuturor si cu o viteza proportionala cu marimea responsabilitatii pe care e de asteptat sa o aiba persoana cu pricina. E foarte rusinos ce se intampla, foarte, FOARTE!!
Aceasta stimabila doamna jurnalist are ochiii in fundul capului si cearcane de cat investigheaza, e necesara un pic de empatie pentru dansa, care vrea sa ne faca o reala curatenie in batatura, momentul nu conteaza, curatenia face bine oricand.
Multumesc autorului pentru aceasta analiza cu un spirit atat de practic!
Adevarat.
„ne știm, știm ce știi, știm cum ți-ai făcut lucrarea și tu ști că noi știm și, știind, îți dăm titlul care duce la promovare” – s-ar spune ca este simbioza confirmata, in forma sa cea mai agravanta
Totuşi, cam lipsit de obiectivitate. Chiar nu există nimic glorios în istoria noastră militară ? Poate ar fi bine un răspuns pertinent, iar începuturi există în unele comentarii pe care le-ar putea continua nişte istorici adevăraţi.
domnule Maci, nu confundati poporul cu politicienii si armata cu generalii ei.
Nasul meu a fost colonel in Armata si un exemplu de competenta si verticalitate, pus „pe linie moarta” din cauza dosarului, iar in cateva randuri am venit in contact cu ofiteri care nu acceptau sa fie „avansati in grad” nici macar accidental in conversatie („sunt capitan, nu locotenent”, etc). Ca peste tot, oameni si oameni.
Contraexemple istorice – oastea lui Vlad Tepes, Stefan cel Mare,etc (Tudor Vladimirescu nu a avut armata, a fost un un fel de Gheorghe Doja mai modern).
Dar va dau dreptate ca impostura, minciuna si coruptia sunt dusmani mai mari ai unei armate decat inamicul (de asta si exista spionaj si „operatii speciale”).
Acte criminale au fost infaptuite impotriva ziaristei care a dezvaluit plagiatul lui Ciuca si asta arunca o pata peste armata.
Mihai Maci scrie excelent intotdeauna.
Un alt articol al dl Maci de pastrat in pdf.
Excelent !
Excelent articol! O scanare care (deja din comentariile de mai sus) ne arată ce plecați cu capul suntem dacă doar vreo câțiva oameni au curajul să arate goliciunea împăratului. Comment-urile de tipul Ei, nici chiar așa!, Las’ că nu-i chiar așa!, Mai știm și noi câte ceva, spre exemplu … abundă. Închipuiți-vă că articolul ar fi fost supus comentariilor pe realitatea.net sau România TV!
Totuși, ar trebui să ne punem obsedant câteva întrebări: Cine e Ciucă? De ce Ciucă? Are destulă putere Iohannis să-l impună pe Ciucă? Cine-i dă ordine lui Iohannis?
Cea mai bună scuză pentru Ciucă (& Iohannis) este, cică, anticiparea unei confruntări militare, caz în care un general ar prinde tare bine la conducerea guvernului. Ceea ce lasă o urmă de speranță (războiul, nu Ciucă!), deoarece conține probabilitatea de a vedea incendiate diplomele de doctori în știință (pe lângă restul, din păcate).
Când a fost cucerită de către musulmani Alexandria, se zice că turcii au întreținut vreo două săptămâni focurile hamamurilor cu papirusuri și pergamente. Nu știu dacă generalii apărători ai cetății erau și cărturari, însă administratorii Bibliotecii aveau un mare atu față de bibliotecile noastre computerizate: aveau un sistem de păstrare a evidențelor, inclusiv de copiere a cărților/hărților, mai eficient (chestiune cu care danpuricii nu-s de acord, firește).
Dincolo de invazia de ghilimele, respectiv de umori mai puțin compatibile cu un nivel academic pe bune, din prima parte a materialului, consider rîndurile d-lui Maci utile.
Eventual, ar fi cazul ca, după trecerea viiturii de iritare, dumnealui sa trateze lucrurile sine ira etc studio