Respectând tradiția sistemului de învățământ postdecembrist, deciziile luate în cadrul Ministerului Educației mai mult încurcă decât ajută. Ultima dintre acestea vizează organizarea examenului de bacalaureat. Conform noului calendar, probele scrise vor debuta pe 10 iunie 2025 (Limba și literatura română), continuând pe 11 iunie (proba obligatorie a profilului), 13 iunie (proba la alegere a profilului), respectiv 16 iunie (Limba și literatura maternă)[1]. Încă din etapa în care noua periodizare a examenelor naționale s-a aflat în dezbatere publică, argumentul forte a fost acela referitor la schimbările climatice[2]. Așadar, elevii români care vor susține anul acesta examenul maturității vor încheia cursurile pe 6 iunie 2025, iar câteva zile mai târziu vor susține prima proba scrisă întrucât clima României trece prin transformări fără precedent. Cel din urmă aspect nu poate fi negat. Doar că, pentru ceilalți elevi, anul școlar se va încheia pe 20 iunie 2025[3]. Aceste decizii fac ca, pentru prima dată în istoria recentă a României, un examen național să fie susținut înaintea finalizării cursurilor. De ce această harababură? Limbajul de lemn al autorităților ne este cunoscut, se regăsește în majoritatea documentele emise: „interesul superior al elevilor” ș.a.m.d. Chiar așa să fie?
Ultimele declarații ale ministrei educației debusolează. Întrebată cum se va putea desfășura examenul național „în paralel cu zilele de cursuri”, afirmă ca s-a gândit la niște scenarii dintre care amintește: „reconfigurarea programului școlar”, „ flexibilizarea structurii anului școlar în sensul de a permite ca săptămâna <<Școala Altfel>>, Săptămâna Verde să fie organizate în acele perioade în așa fel încât ceilalți copii să fie prinși în alte activități care nu sunt neapărat în incinta școlii” sau reducerea programei examenului de bacalaureat[4]. Pare lipsit de relevanță faptul că ordinul de ministru nr. 3.694/01.02 2024, referitor la structura anului școlar, semnat de aceeași persoană, stabilește că „programul național <<Școala altfel>> și Programul <<Săptămâna verde>> se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024—30 mai 2025”[5], iar, așa cum am observat, conform deciziilor acelorași factori decizionali, prima probă scrisă a examenului de bacalaureat urmează să fie susținută pe 10 iunie 2025. Chiar dacă se contrazic, până la urmă improvizează, rezolvă din mers. Doar astfel poate fi oferită consecvența incertitudinii.
Niciun gând referitor la resursa umană. Într-adevăr, circulă informații despre înlocuirea profesorilor cu inteligența artificială[6], însă acest proces nu va fi finalizat nici mâine, nici în iunie 2025. Astfel, o întrebare legitimă este aceea referitoare la modalitatea în care profesorii se vor putea împărți între gestionarea celei mai solicitante perioade de pe parcursul anului școlar (finalizarea acestuia) și implicarea în organizarea unui examen național care presupune, printre altele supraveghere, prima corectură, rezolvarea contestațiilor.
Logica pare să fi fost următoarea: luăm decizii, după aceea căutăm „modalități” prin care să le putem în practică. Cu alte cuvinte, mai întâi acționăm, după aceea gândim. Hotărâm, influențând viețile a sute de mii de oameni, fără a analiza repercusiunile, fiind siguri că până la urmă vom găsi argumente care să ne susțină măsurile implementate. Cutuma trebuie respectată: cât timp ești la putere, exercițiul gândirii critice devine desuet. Atât timp cât poți dicta, o poți face în siguranță. Majoritatea va executa. Elevi, profesori, părinți nemulțumiți? Nu contează atât timp cât dialogul este mimat.
Cu toate acestea, cel puțin la fel de vinovați sunt și cei care s-au obișnuit să execute ordinele venite „de sus” fără niciun fel de dezbatere reală. Bombăneala între patru pereți nu a adus niciodată o îmbunătățire unui context nefast.
Note:
[1] Ștefan Lefter, OFICIAL Bacalaureat 2025 începe pe 27 ianuarie cu proba de Limba română oral. Probele scrise au loc între 10 și 16 iunie, cu o zi liberă între Matematică/Istorie și proba la alegere – calendarul examenului, pe https://www.edupedu.ro/oficial-bacalaureat-2025-incepe-pe-27-ianuarie-cu-proba-de-limba-romana-oral-probele-scrise-au-loc-intre-10-si-16-iunie-cu-o-zi-libera-intre-matematica-istorie-si-proba-la-alegere-calendarul-exame/, accesat 06.09.2024.
[2] Ștefan Lefter, BREAKING Schimbări la Bacalaureat 2025. Calendarul propune ca probele scrise să înceapă în 10 iunie, cel mai devreme din istoria recentă, iar competențele să se dea în iarnă / România modifică structura examenelor naționale din cauza schimbărilor climatice, pe https://www.edupedu.ro/breaking-schimbari-la-bacalaureat-2025-calendarul-propune-ca-probele-scrise-sa-inceapa-in-10-iunie-cel-mai-devreme-din-istoria-recenta-iar-competentele-sa-se-dea-in-iarna-romania-modifica-structu/, accesat 07.09.2024.
[3] Structura anului școlar e disponibilă pe https://www.edu.ro/structura_an_scolar_2024_2025, accesat 07.09.2024.
[4] Ștefan Lefter, Improvizațiile Ligiei Deca pentru perioada în care vor fi examene în timpul cursurilor: școlile pot intra în „Școala altfel” sau Săptămâna Verde și „se poate umbla” la programa de examene, dacă apar probleme / Elevii vor fi înscriși ilegal la bacalaureat, fără să fie absolvenți de liceu, pe https://www.edupedu.ro/improvizatiile-ligiei-deca-pentru-perioada-in-care-vor-fi-examene-in-timpul-scolii-scolile-pot-intra-in-scoala-altfel-sau-saptamana-verde-si-se-poate-umbla-la-prog/?fbclid=IwY2xjawFICzpleHRuA2FlbQIxMQABHdWQdBdq5bCHAVtBMIxhpNrv2vgc7NUTzmrosAhNbO3tm6OeHWthAWXsvQ_aem__NCm24_p9Nkv6FKFP8YWUw, accesat 06.09.2024.
[5] https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Legislatie/2024/Ordin_3694_an_scolar_2024-2025_MOficial.pdf, accesat 09.07.2024.
[6]https://stirileprotv.ro/video/o-scoala-privata-ofera-prima-sala-de-clasa-din-marea-britanie-in-care-predarea-va-fi-realizata-de-inteligenta-artificiala/62479780/, accesaat 06.09.2024.
Ar trebui sa aduceti date din cele 26 de state UE dar si din alte tari europene, cand incep scoala si cand se termina. Multe tari au scoala la 1 sepembrie si termina la 15 iunie. La noi au sarit in sus hotelierii ca pierd turisti. Dar mai importanta este scoala iar turism se poate face tot anul. In Ro, invatamantul dupa 1990 a avut cele mai multe legi si experimente care mai de care mai proaste.
Tin minte ca erau niste calduri in anii ’90 cand am dat Bacalaureatul si admiterea la facultate de nu mai stiam de noi. Insa am rezistat si am invatat fara probleme. Astazi, totul se modifica in functie de „Calendarul Ecologist”, iar Saptamana verde sau Saptamana spalarii pe creier implementata de la Bruxelles are scopul de a „sensibiliza” cat mai agresiv cu putinta tinerii elevi. Aceiasi ecologisti ne anunta ingrijorator ca in Africa este foarte cald sau ca in Spania verile au devenit insuportabile. Tanti Deca si Prof. Doc. Ing. Phis. Iohannis ar trebui sa lase discursurile cu iz comunist din scoli si sa creeze sali de curs dotate cu aer conditionat care sa se regleze automat in functie de temperatura externa. In acest fel, elevii vor avea conditii decente de a lucra si de a participa la examene. Daca proiectul Romania (ne)educata a dat gres, macar niste scoli dotate cu aer conditionat sa raman in urma acestui presedinte de carton.
Bine, bine, dar care e explicatia, motivul pentru aceasta decizie? De ce trebuie devansat examenul dar cursurile raman la fel? Doar clima e tot aia pentru toti elevii?
În iunie 2008 când am dat eu BAC-ul era o căldură infernală și nimeni n-a pus problema atunci să se mute examenul mai devreme din cauza ”schimbării climei”.
Totuși, separarea probelor orale de restul probelor scrise pare o idee bună. Elevii având de susținut acum doar probele scrise în vară, presiunea psihologică va fi mai mică și vor avea mai mult timp (cel puțin teoretic) ca să învețe un volum redus de informație.
La ce te poti astepta de la o persoana ce nu a fost la catedra si nu cunoaste efectele propriilor sale ordine si este total inconsecventa ?
Sunt multe alte exemple:
1) SUb conducerea sa, Ministerul Educatiei, initiatorul legii 198/2023, uita ca exista in vigoare o prevedere legala privind introducerea unei discipline ( Istoria evreilor. Holocaustul ) in trunchiul comun incepand cu anul scolar 2023-2024 si amâna acest moment pentru anul scolar 2025-2026, in plina derulare a procesului de mobilitate al catedrelor didactice. Peste vara , cand multi profesori ocupasera catedre formate inclusiv din aceste ore, au realizat greseala si au incercat sa o rezolve printr-un ordin de ministru (5344 / 9 august 2023) intemeiat pe prevederile legii 1/2011. Cum acele prevederi urmau sa fie abrogate prin noua lege (198/2023) , iar un rodin de minsitru nu poate modifica prevederile unei legi (cea noua ), totul nu avea nici o valoare. Cum probelema era una sensibila, cineva i-a atras atentia doamnei minstru si totul s-a rezolvat cu bine si corect legal prin OUG 72/31 august 2023. Totul e bine cand se termina cu bine, dar….
2) Prin ordinul de ministru 6072/31 august 2023 (intemeiat pe prevederile unei legi ce nu era inca in vigoare), stabileste un calendar de punere in aplicare a dispozitiilor legii 198/2023, intrand in contradictie cu prevederile art. 248 alin. 1) si 2) ale legii respective. In plus, prin acelasi ordin de minsitru prelungeste aplicarea unor regulamente si altor reglementari ce fusesera adoptate prin ordine de ministru ce aveau la baza prevederi ale unei legi ce urmau sa fie abrogate prin intrarea in vigoare a noii legi, 198/2023. Si asta in conditiile in care aceasta ultima lege stabileste clar cazurile in care e nevoie de ordine de minsitru pentru punerea in aplicare a unor prevederi ale sale. Un exemplu clasic cum se poate amâna (nelegal , intr-un mod nepermis intr-un stat de drept) aplicarea unei legi prin ordine de ministru. Un ordin de ministru nu poate veni decât în aplicarea legii, nu în modificarea / completarea ei, cu atat mai putin intrând in contradictie cu ea. Apropo , ce ROFUIP a fost valabil in 2023-2024, in conditiile in care cel considerat in vigoare era bazat pe prevedri ale legii 1/2011, prevederi abrogate expres prin noua lege , 198/2023.
3) Care este programul dupa care s-a desfasurat / se desfasoara acticvitatea in învatamântul preuniversitar in conditiile in care ( datorita redactarii deficitare a legii) prevederile art. 19 alin (17) sunt prorogate (in intregimea lor ) prin dispozitiile finale si tranzitorii , art. 248 alin (13) , pentru anul scolar 2025-2026, iar un ordin de ministru trebuie sa respecte prevederile legii ?
Exemplele sunt nenumarate. Amintiti-va doar de scandalul burselor de merit acordate corigentilor.
Articolul surprinde perfect confuzia generală care domnește în jurul deciziilor din sistemul educațional. Limbajul de lemn și formulările ambigue nu fac decât să complice și mai mult lucrurile. Cred că este esențial ca atât elevii, cât și profesorii să înțeleagă exact termenii folosiți în astfel de documente oficiale. Pentru clarificarea unor cuvinte sau expresii întâlnite frecvent, un instrument online precum https://dexonline.net poate fi de mare ajutor, oferind definiții clare și actualizate.