marți, mai 17, 2022

9 mai, între celebrare și reflecție

9 mai este o dată cu semnificații profunde pentru istoria europeană. Pe deoparte, sărbătorim Ziua Europei, zi de celebrare a unui proiect al păcii, ale cărui idealuri se regăsesc în Declarația Schumann. Pe de altă parte, Rusia sărbătorește victoria URSS din al Doilea Război Mondial asupra Germaniei naziste. Scenele grotești din Mariupol, unde trupele rusești defilează peste mormintele proaspete ale unor oameni nevinovați, ne obligă să reflectăm la ce am câștigat în Europa unită, dar mai ales la ce avem de pierdut.

Războiul din Ucraina ne-a îngrozit pe toți. Privim cu spaimă cum partea noastră de lume, pe care o credeam, cu atâta speranță, stabilă și pașnică, a alunecat din nou pe tărâmul morții și al distrugerii. Deși eroismul ucrainenilor, care luptă admirabil pentru țara lor, ne dă curaj și încredere, vedem însă ce cost înfricoșător aduce acest război asupra vecinilor noștri. Suntem martori unei tragedii naționale în Europa de Est. Și nu putem să nu ne amintim că s-a mai întâmplat asta, cu mai bine de 70 de ani în urmă, în numele revizionismului și al nebuniei unor conducători fără scrupule.

Războiul din Ucraina ne aduce aminte de tragicul moment 1938 – 1941, atunci când statele din Estul și Centrul Europei au fost învinse unul câte unul, de Germania nazistă și URSS-ul stalinist. Niciunul dintre statele naționale apărute sau întregite, după Primul Război Mondial, nu au reușit să îndeplinească principala îndatorire față de proprii cetățeni, protejarea lor. Rând pe rând, începând cu Cehoslovacia și încheind cu invadarea brutală a Iugoslaviei și Greciei, capitalele din această jumătate de Europă au capitulat, într-o formă sau alta, în fața Berlinului sau a Moscovei.

Această dureroasă constatare istorică este cu atât mai cruntă în cazul propriei noastre țări. România s-a găsit într-o situație atât de imposibilă în 1940, atât de lipsită de speranță, încât a renunțat chiar să lupte. A întors spatele cetățenilor din Basarabia, Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Transilvania de Nord-Vest și Cadrilater și a acceptat inacceptabilul – să se retragă din aceste teritorii și să își abandoneze cetățenii. Marele proiect național românesc, dincolo de importantele sale reușite, a eșuat într-un mod aproape fundamental în a îndeplini promisiunea păstrării tuturor românilor în siguranță în sânul unui stat național. Pus în fața situației de a se bizui pe sine însăși în apărarea propriilor cetățeni, statul român interbelic a hotărât că rezistența este fără de speranță. Consecințele acelor decizii au fost suportate de cetățenii români persecutați crunt în teritoriile cedate și mai apoi de către soldații români morți și răniți într-o acțiune militară dusă alături de un „aliat”, Germania nazistă, care cu un an înainte pusese un umăr decisiv la dezmembrarea țării.

Situația era într-adevăr fără ieșire. Fără aliați, România Mare nu a putut supraviețui într-o Europă răsăriteană în care dreptul forței prevalează de multe ori în detrimentul forței dreptului. Cum a ajuns statul român interbelic în acel punct fără de ieșire și, mai ales, ce concluzii putem trage pentru prezentul tot mai tulbure?

Un prim răspuns este acela că sistemul de alianțe regionale făcute de statele din Estul și Centrul Europei, opuse revizionismului post-Versailles, a eșuat lamentabil. Cehoslovacia a fost dezmembrată de Germania Nazistă, sub privirile impasibile ale aliatelor sale din Mica Antantă, România și Iugoslavia. Ba mai mult, Polonia a considerat de cuviință să ia o parte din teritoriul cehoslovac, regiunea Teschen, într-o incredibilă eroare de judecată. Când a urmat rândul Poloniei, în apărarea Republicii poloneze au sărit Franța și Regatul Unit, care au declarat război Germaniei naziste. România, deși avea o alianță defensivă cu Polonia, pentru apărarea frontierelor estice, s-a mulțumit să ofere ajutor pentru evacuarea refugiaților, chiar și atunci când Polonia a fost invadată de URSS dinspre est.

În 1940, România s-a găsit singură în fața ultimatumului sovietic, și mai apoi în fața Diktatului de la Viena. După ani de degradare democratică, care a subminat încrederea dintre cetățeni și stat, elite politice ale României Mari, izolate, au luat decizia în Consiliile de Coroană din fatidica vară a acelui an să cedeze teritorii în care trăiau milioane de cetățeni români. 

În 1941, a venit rândul și Iugoslaviei, invadată și forțată să capituleze, urmată de Grecia, la scurt timp. Această succesiune de evenimente a marcat sfârșitul erei post-Versailles în Europa Centrală și de Est dar și o lecție teribilă pentru statele naționale – șansele de supraviețuire individuale sunt limitate, iar respectarea alianțelor este esențială pentru a păstrarea integrității și suveranității în vremuri tulburi.

Experiența istorică ne-a arătat ce avem de pierdut cu toții. Lumina independenței s-a stins pentru națiunile din această parte de lume pentru 50 de ani începând cu 1938, o tragedie imensă pe care pare că o uităm mult prea ușor. Ziua Victoriei URSS, 9 mai 1945, nu a însemnat pentru națiunile noastre decât prelungirea și adâncirea marasmului totalitar.

De aici spaima cu care privim înspre tragedia din Ucraina. Există și acum voci care ne spun că nu e treaba noastră, că e războiul altora. Declarația făcută acum ceva timp de oficiali ai Armatei Ruse, că vizează regiunea Transnistreană și implicit Republica Moldova, la fel cum se întâmpla acum peste 70 de ani, arată cât de iluzorii sunt aceste voci care se propagă în societatea din România. Ba mai mult, de multe ori aceleași voci susțin ideea că România se poate descurca foarte bine de una singură, și că ar trebui să fim neutri, subminând chiar ceea ce ne dă motive de speranță și de celebrare astăzi, ancorarea euro-atlantică a statului român. Am mai fost pe drumul pe care acești oameni ni-l arată, și nu a adus românilor decât o imensă suferință. 

Țara noastră ar trebui să ofere tot sprijinul posibil ucrainenilor, în încercarea lor de a stăvili tăvălugul revizionist, propagat de Moscova cu violență și brutalitate. Și mai ales ar trebui să întărim alianțele și drumul nostru european, care ne ancorează mult mai trainic într-o lume mai sigură decât cea în care era România Mare în anul 1938.

Ce s-a întâmplat cu țara noastră acum mai bine de 70 de ani și ce se întâmplă acum în Ucraina ne arată de ce e atât de importantă apartenența noastră la UE și NATO și de ce ar trebui să luptăm cu toată ființa pentru întărirea acestora. Pentru binele cetățenilor români, România trebuie să fie un suporter puternic și neabătut al integrării și unității europene și euro-atlantice. Este opțiunea cea mai bună pentru noi, într-o lume atât de zbuciumată. Ne putem integra într-o construcție liberală, în care ne este respectată cultura, în care limba noastră este limbă oficială, în care cetățenii români sunt și cetățeni europeni.

Astăzi, facem parte din familia europeană și putem celebra alături de ceilalți cetățeni europeni Ziua Europei noastre, unde ne regăsim mai siguri și mai protejați decât am fost vreodată. Apartenența României la Uniunea Europeană și la Alianța Nord-Atlantică e ceea ce ne dă un sentiment de siguranță astăzi când pare că în partea noastră de lume s-a reîntors violența și barbaria fără margini.

Declarația Schumann, făcută pe 9 mai 1950, are o semnificație în antiteză cu pervertirea putinistă a Zilei Victoriei asupra nazismului. Propune o Europă a păcii și a reconcilierii, unde revizionismul nu își are locul. O Europă în care națiunile își acceptă granițele hotărâte de istorie, chiar dacă le consideră nedrepte, ca un prim pas pentru a renunța la ele într-o Europă Unită.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Cine a ascultat discursul lui Putin cu ocazia paradei de astazi a ramas intr-un fel „dezamagit” , toate cele relatate/speculate in mass media neadeverindu-se, nici o mobilizare generala, nici o declaratie de razboi, nici o defilare la Mariupol, nimic.
    In afara unor fraze de lemn, demne unor vremuri crezute apuse, nimic, doar ca lupta de „aparare” a Rusie impotriva nazistilor va continua.
    La ce ne putem astepta in continuare ? probabil un razboi de uzura de lunga durata cu si mai multe victime, cu si mai multe distrugeri pana la „victoria finala” asupra nazistilor, care o fi acestia ? civilii din Ucraina ?
    Care sa fie momentul de reflectie in fata dorintei de continuare a conflictului in Ucraina din partea rusa care este dupa spusele presedintelui victima si nu agresorul in acest conflict inceput prin atacul militar asupra unui stat suveran dupa deviza, atacul este cea mai buna aparare.
    In conceptul rus, acest razboi este legitim, este in traditia marii armate rusesti care impreuna cu aliatii a putut elibera Europa de nazisti, acum pe cine elibereaza ?
    Astazi aliatii de atunci sunt dusmani chiar daca nu sunt in conflict deschis, conflictul fiind insa vechi, exista de la inceputul anilor 50 culimand cu Razboiul Rece pe care am crezut incheiat in 1990.
    Din pacate in 2022 acest conflict a reaparut, rusii afisandu-se drept victime in fata expansiunii occidentale.
    Si totusi daca reflexia contina, care este finalitatea, astazi Putin n-a dat nici un raspuns, suntem in continuare in ceata totala.

  2. România nu își evidențiază suficient războiul anti-Hitler. Neinvestind în Edu-Cultură ca să nu se schimbe electoratul, uităm istoria națională. La înfrângerea lui Hitler, care împreună cu Mussolini ne-a impus Diktatul de la Viena cu tot cu cedarea Balcicului, România a fost a patra forță, cu toate că Stalin ne-a limitat participarea. Să nu uităm pe eroii români ai acestei continuări a războiului nostru cu totalitarismul!

  3. Dar poate NU. Romania nu mai poate fi privita ca o natiune ale carei decizii sunt unilateral adoptate sau ca o natiune care se singularizeaza, prin decizie proprie, de ceea ce ne-am dorit si ne dorim in continuare ca si apartenenta la Uniunea Europeana . Mai degraba, ca ca si natiune responsabila si constienta de ceea ce se intimpla in LUME, ar trebui sa ne amplificam acceptul national ce tine de cedarea de suveranitate absolutista (vedeti ce face chiar acum Rusia care. in plan intern ,incearca sa isi transforme cetatenii in „iobagii ” de alta data ).Uniunea Europeana exista atita timp cit granitele Statelor Membre nu sunt contestate de catre cetatenii actuali sau viitori ai tarilor participante la acest proiect unic in lume si de a carui existenta multi dintre actorii de forta planetari s-au indoit ca si proectie in viitor .Lucrurile , proiectul UE , ne-au aratat beneficile uriase si forta data de ceea ce noi numim de veacuri UNIRE.Asa cum manunchiul de nuiele (celebru exprimat intr-o veche povestioara )nu poate fi rupt tot asa si formula gasita si acceptata de un numar foarte mare de Natiuni Europene (procesul dupa cum bine stim nu este finalizat )a adus Natiunilor Europene ,participante la proiectul UE, o bunastare nicicind avuta vreodata .Romania procedeaza corect si inteligent atunci cind prin toate actiunile ei (cititi si ultimile cuvinte ale doamnei Biden ce arata si amplifica dorinta Natiunii Romane de a ajuta umanitar Ucraina ) se pozitioneaza , la virf, ca un HUB al bunavointei avind ca baza si decizia , sefului statului , de aparitie , in flancul de sud- est al batalionului de lupta condus de Franta la care participata si alte state membre NATO .In acest mod Romania se intareste militar si pozitionarei ei ,ca un factor de stabilitate in zona,devine tot mai puternica .Toate deciziile luate (este evident acum anticipativul acestor decizii ) influenteaza nu numai statele vecine cu Romania dar le influenteaza si deciziile ce nu mai pot fi scoase din conceptul European .Nici Ungaria , nici Bulgaria si pe anumite segmente nici Serbia nu mai pot juca politic si miitar fara a tine seama de Romania si de deciziile acesteia fara de care „ Tarile Riverane ”se singularizeaza . Forta actuala a Romaniei consta in pozitia geografica ca insula de latinitate si ca purtatoare de simboluri Europene iar in contextul razboiului dintre Rusia si Ucraina devenim o natiune ce va influenta, in viitor, intreaga decizie, politico-militara , regionala si vom deveni si un pol de putere energetica .Acum , Nazismul si ororile trecutului trebuiesc lasate in urma .Germania , din zilele nostre,nu mai este Germania lui Adolf Hitler .Celebra „mustacioara ” s-a mutat acum mai la est si intreaga omenire asocieaza ororile actualului razboi ,Ruso – Ucrainean, cu trecutul celui cel care a fost cindva criminalul absolut .Ne aflam in fata unor schimbari uriase asa cum a fost cea din 1989 atunci cind cele doua state Germane au reusit , prin forta banului si al mirajului devenit realitate Europeana, sa se uneasca si sa formeze ,ceea ce nimeni nu credea vreodata ca va exista .Rusia , asa cum ne-a spus deja doamna der Leyen ,nu poate ramane in formula Federala in care se gaseste acum .

  4. Istoria Estului Europei este una extrem de complicata si tragica. Prins in cleste intre imperialismul rusesc de ieri si de azi, si de imperialismul revansard nemtesc, a fost mereu scena conflictelor sangeroase. Ucraina si POlonia de exp au fost de nenumarate ori transate, impartite, cucerite de vecini mai puternici. Romania cu greu si-a facut statul national in 1918, pt ca apoi sa sucombe in fata loviturilor rusesti si nemtesti/ungare. Desi noi nu am atacat pe nimeni in esenta, totusi au fost destui care sa ne atace si sa ne cotropeasca. Problema este si ca Estul Europei e un teritoriu f. fragmentat, cu populatii f. diferite, limbi diferite, istorii f.diferite, si cu populatii amestecate in anumite zone (prilej pt ca alte tari sa atace). Deasemenea animozitatile intre vecini sunt mari, si atat noi cat si alte tari din zona se raporteaza si au legaturi cu tari mari aflate la distanta, precum SUA, Franta, Anglia, si nu cu vecinii lor. Astfel pt regimuri brutale si hulpave precum Rusia sau Germania, aceste tari sunt o prada relativ usoara. In 1940 ne puteam oare opune armat rapturilor teritoriale ?! Nu cred. Ar fi fost sinucidere, nu am fi avut nicio sansa de victorie, si ar fi insemnat o ocupare totala a tarii de catre rusi si-sau nemti. Solutia, desi grea, cred ca a fost bine aleasa atunci in 1940. Situatia Ucrainei in 2022 este diferita. E o tara mare, cu populatie mai mult decat dubla decat cea a Romaniei, cu armata mai puternica. In plus, f.important, situatia mondiala acum e dominata de Occident, in special SUA, care este mult mai puternica decat Rusia, iar Occidentul ajuta Ucraina. Acum sansele de izbanda ale lor impotriva Rusiei sunt reale. Si este bine ca se opun cu succes, pt a opri militarismul si revizionismul rusilor. Rusia insasi nu poate progresa cu aceasta mentalitate invechita de expansiune teritoriala. Probabil Ucraina va fi buturuga mica care rastoarna carul mare!

  5. Nu, România nu are de ce să celebreze ziua de 9 Mai, nici ca zi a Europei, nici ca zi a Victoriei URSS. Este ziua LOR, nu a noastră, noi am fost ţară înfrântă şi am plătit cu vârf şi îndesat: Bucovina de Nord, Basarabia, Bugeacul, Cadrilaterul, başca despăgubiri de război şi suportarea comunismului. Aa, ba după înfrângerea din „războiul rece” am mai plătit o serie de despăgubiri de război…
    Dar, da, acum, printr-un noroc chior( să mulţumim UK şi Casei Regale a României) suntem în NATO şi UE, cu drepturi depline, mai la coadă, dar suntem la masa celor mai avansate state din Lume. Dar asta nu înseamnă să ne uităm propria istorie….de învinşi…
    Şi mai ales să nu uităm de teritoriile româneşti aflate la alţii. Ziua Victoriei pentru România va fi atunci când ne vom recupera teritoriile pierdute. Fiecare cu victoriile lui….

    • Si ce sa fac eu, ca roman, cu teritoriile pierdute ? Traiesc mai implinit ? Teritorii se castiga si se pierd de cand e lumea. Trebuie mers inainte cu civilizatia, nu cu ranchiunile teritoriale. Sunt atatea de facut in teritoriile ramase…
      Asa de ce n-ar recupera si Ungaria partile transilvanene, croate, ucrainene, samd ca erau ale lor istoric vorbind, nu ? Sau rusia, uite, care tot recupereaza.

  6. Lucrurile au ramas neschimbate din era comunistă când adevărul istoric era profund falsificat. Se afirmă si acum că ziua de 9 mai semnifică 3 momente istorice esențiale:
    – Proclamarea independenței de stat a României;
    – ️Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial;
    – Ziua Europei.
    Nimic mai fals. Ziua Independentei de Stat a României este pe 10 mai, 1877. In urma contributiei semnificative din timpul războiului ruso-turc (1877-1878), România îşi câstiga independenţa faţă de imperiul otoman. Astfel, pe 10 mai, 1877, Senatul ţării a votat proclamaţia de independenţă, care a fost aprobată în anul 1878 la Congresul de la Berlin. Confuzia vine din faptul că în timpul regimului comunist, atunci când se vorbea despre Independenţa României se invoca discursul lui Mihail Kogălniceanu rostit în Parlament la 9 mai 1877. Prin aceasta mistificare, comunistii au incercat sa evite referirea la ziua de 10 MAI, cunoscută si sub denumirea de „Ziua Regalităţii” are pentru România o triplă semnificatie, si anume: 1866- începutul domniei principelui Carol I; 1877- Independenţa de stat a României; 1881- transformarea ţării din principat în regat , când Carol I a fost încoronat Rege al României. De altfel, până la venirea comunistilor la putere, mai exact în anul 1947, ziua de 10 mai a fost Ziua Naţională a României.
    Totusi, Parlamentul României a adoptat în anul 2021, un proiect de lege prin care 10 Mai devine oficial Ziua Independenței Naționale a României, înlăturându-se astfel orice confuzie. Cu atât mai mult cu cât încă din anul 2015 Camera Deputatilor a adoptat un proiect de lege prin care 10 Mai își câștiga si statutul de sărbătoare natională.
    Pe de altă parte, Ziua Victoriei în Al Doilea Război Mondial este pe 8 mai si nu pe 9 mai. Totul a pornit de la faptul că în mai 1945 au avut loc două ceremonii de semnare a capitulării necondiționate a Germaniei naziste în fața Aliaților – Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Sovietică.
    Prima ceremonie a avut loc la 7 mai 1945, când generalul-colonel german Alfred Jodl a semnat, la Reims în Franța, capitularea Germaniei pe toate fronturile. Asadar, documentul de capitulare a fost semnat în numele Germaniei de către generalul Alfred Jodl și a intrat în vigoare în ziua următoare, 8 mai, la ora 23:01.
    A doua semnare – pentru care a insistat liderul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin – a fost făcută de feldmareșalul german Wilhelm Keitel a doua zi la Berlin-Karlhorst, cartierul general al trupelor sovietice în Germania ocupată. Din partea Armatei Roșii a semnat mareșalul Ghiorghi Jukov, iar din partea Aliaților occidentali, generalul Sir Arthur Tedder, desemnat de Eisenhower, iar actul de capitulare a fost semnat efectiv pe 9 mai la 1 AM.
    Asa se explică faptul că Rusia si tările din fostul lagăr comunist aniversează Ziua Victoriei în Al Doilea Război Mondial la 9 mai, chiar dacă 8 mai este data pe care SUA și cea mai mare parte a Europei o recunosc drept Ziua Victoriei în Europa.
    Asadar, ziua de 9 mai are doar o singură semnificatie, fiind declarată Ziua Europei, cunoscută ca Ziua Schuman, amintind de declarația istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman, prin care a propus unirea industriilor de oțel și cărbuni a Franței, Germaniei de Vest și a altor state, ducând la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. Acest eveniment fiind considerat un moment fundamental în istoria Europei. Parlamentul European a recunoscut oficial ziua de 9 mai ca sărbătoare oficială în octombrie 2008.
    Prin urmare, cele 3 momente istorice esențiale atribuite zilei de 9 mai se reduc la unul singur- Ziua Europei.

  7. Chiar nimic despre ziua comunistă a independenței naționale a României!
    Trăiască 10 MAI, Ziua Națională A României!

  8. Asa e cum e mentionat in acest articol.As aduce insa cateva amendamente Al doilea razboi mondial si revizionismul care l a precedat nu ar fi fost posibil fara intelegerea secreta dintre urss si germania.Au fost 2 agresori dar numai unul a fost pedepsit( germania).Polonia a fost atacata si de urss nu numai de germania dar franta si anglia au declarat razboi numai germaniei Oare de ce a fost folosita aceasta dubla masura?Se stie ca revizionismul ungar care a afectat atat de mult Romania a fost incurajat pana in 1941 si de urss .Tot urss a ocupat tarile baltice ,a atacat finlanda in 1939 ,a ocupat basarabia dar provocarile militare ale urss au conti uat la noua granita romano – sovietica pana la aderarea romaniei la Axa si sosirea trupelor germane.Nu in ultimul rand sa amintim ca la intalnirile ulterioare cu hiler la Berlin ,molotov i a cerut lui hitler sa renunte la garantarea noilor frontiere ciuntite ale Romaniei si a exprimat interesul deosebit al urss pentru bulgaria si stramtorile bosfor si dardanele .Toate acestea impreuna cu existenta unor mari concentrari de trupe soviettice in apropierea noilor granite ale urss precum si razboiul de agresiune al urss impotriva finlandei l au facut pe hitler sa considere ca un razboi cu urss este inevitabil mai devreme sau mai tarziu.La 9 mai poporul roman nu are de sarbatorit decat Ziua europei impreuna cu celelalte popoare din urss si nicidecum ” marea bucurie” a inlocuirii ocupantilui german cu ocupantil sovietic care in plus i a instalat cu forta pe comunisti la putere in toate tarile pe ca le a ocupat cu exceptia Austriei.Ocupantii sovietici svau dovedit mult mai mari jecmanitori ai tarilor ocupate decat germanii si aceste tari au fost silite sa suporte 45 de ani de regim comunist si prezenta militara sovietica .Putin nu a vrut sa recunoască faptul ca fara ajutorul militar si economic al sua ( armament,munitie,camioane,alimente ,debarcarile din africa ,italia si franta,bombardamentele masive asupra germaniei si aliatilor acesteia) victoria urss nu ar fi fost posibila.

    • Corectare, sovieticii nu au avut nici o victorie, in afara de cucerirea mult visata a jumatate din Europa. O victorie cu gust amar, caci cealalta jumatate era sub dominatia „dusmanului de clasa”.

  9. As mai adauga ceva..Guvernul roman din 1940 si regele carol asa cum a fost el au avut de ales in 1940 intre acceptarea fara lupta a pierderilor teritoriale ( basarabia,bucovina,cadrilaterul,nord vestul transilvaniei) si disparitia romaniei ca stat cel putin pe durata razboiului.ului.Ro.ania ar fi intrat simultan in razboi cu urss si ungaria dar probabil ne ar fi atacat si bulgaria.Refuzuul cedarii Transilvaniei de nord ar fi insemnat un razboi cu ungaria si germania ( vezi amenintarile lui hitler) si ocuparea intregii Moldove de trupele sovietice .Dupa razboi probabil ca statul roman ar fi fost restabilit ca si polonia dar foarte probabil cu granite si mai defavorabile noua decat cele de azi .Consider ca guvernul roman de atunci si carol 2 au ales raul mai mic ( de fapt si acesta era un rau foarte mare dar nu cel mai mare).Se repeta atunci dar in conditii si mai periculoase dilema din 197-1918..Atunci se punea problema acceptarii unui armistitiu cu Puterile Centrale deosebit de nefavorabil Ronmaniei sau continuarea razboiului cu riscul inevitabil al ocuparii intregii Romanii de trupele Puterilor Centrale Si atunci ca si in 1940 a fost ales raul mai mic iar romania nu a disparut de pe harta si a putut realiza cateva luni mai tarziu unirea cu Basarabia,bucovina si transilvania.

  10. Declaratia Schuman a pierdut pe parcurs partea cu dezvoltarea Africii iar carbunele si otelul au devenit … ceea ce sunt acum.

    La carbune, productia UE a ajuns la un minim istoric de 57 milioane tone in 2021(96% in Polonia). La otel treaba sta oleaca mai bine, UE fiind al doilea producator mondial dupa China, cu 139 milioane tone produse in 2020 insa avand doar 15% din piata (45% e in Asia).

    Pornirile belicoase nu folosesc la nimic in acest moment iar daca ar trebui sa invatam din istorie ceva ar fi motivele care ne-au facut vulnerabili ca tara la dictatele din deceniul 4. Din cate pot sa constat, cam aceleasi motive ne fac vulnerabili si acum, urmand probabil sa facem aceleasi erori stupide ca si atunci.

    Lumina prin tarile din est nu s-a stins pe 9 mai 1945 ci in februarie la Ialta iar in 1939 Polonia a platit pretul neasumarii angajamentelor de securitate asumate de cele doua mari puteri occidentale, Anglia si Franta.

    Implicarea in conflictul din Ucraina(care, intr-adevar, nu e al nostru si deocamdata nici al NATO) avand la baza un potential drob de sare care ar urma sa cada peste Republica Moldova(lucru de care ma cam indoiesc) e o abordare infantila, demna mai degraba de jocuri pe computer sau de fanii Spartei. Acele timpuri au trecut, razboaiele moderne inseamna resurse, multa tehnologie, foarte multa matematica si foarte multe calcule/evaluari, efectuate in permanenta. Presiunea propagandei este mare in aceste zile dar sunt convins ca mintile lucide ale oamenilor competenti din armata si servicii vor reusi sa ia cele mai bune decizii pentru tara pe care o reprezinta, nu pentru interesele unor terti.

    • Daca nomenclatura putinista va castiga acest razboi, va fi o victorie uriasa pentru toate fortele antidemocratice (respectiv o victorie pt toti populistii, oportunisti belicosi de la coltul strazii, capcauni „automandatati” cu titlu de aparatori ai poporului, etc) care nu ar avea nici un fel de probleme sa apeleze la violenta, forta bruta, calcatul cu cizma pe grumaz, etc, in scopul acapararii puterii totale.

      In mod contrar, daca nomenclatura putinista va pierde acest razboi, valorile democratiei moderne (pluralism, presa libera, stat de drept, meritocratie, buna guvernare, investitii, dezvoltare, prosperitate, samd) se vor raspandi dicolo de Ucraina, inclusiv in Rusia, Belorusia, Georgia, Azeibajan, samd. Pentru oamenii din spatele fostei cortine de fier, miza este mare: nomenclatura cleptocratica vs. libertate! Multi dintre ei nu sunt inca constienti de aceasta boua stare de fapt (cand vor constientiza insa, va fi prea tarziu). Intre timp, pe oponentii regimului Putin ii paste pedepse pana la 15 ani de inchisoare. In Belarus, disidentii politici au fost recent declarati in teroristi.

      https://www.youtube.com/watch?v=bPJqa9uSN_U

      https://www.youtube.com/watch?v=bPJqa9uSN_U

      https://www.youtube.com/watch?v=THxwf-SzBlQ

  11. Pentru unii, reamintirea acestor evenimente istorice poate părea inactuală, iar învățămintele lor, fără valoare astăzi, caduce. Însă existența statului român și siguranța cetățenilor lui, țin tocmai de aceste adevăruri aparent banale.

  12. Ce parere aveti de ajutorul dat de Franta si Germania Ucrainei si de declaratiile lui Macron si Scholz de ieri, 9. 5? Ce parere aveti de ajutorul dat de SUA Ucrainei si de semnarea ieri a actului Lend Lease pt Ucraina de catre Biden?

  13. Apartenenta la UE si NATO nu doar ca „ne da un sentiment de siguranta” ci chiar ne ofera siguranta ca nu putem fi invadati dinspre est, impreuna cu toata Europa Centrala. Problema care se pune este daca politicienii nostri se comporta si actioneaza ca aliati cu drepturi si obligatii pe deplin asumate, sau doar ca vasali ascultatori. Poporul roman stie ce vrea, dar politicienii stiu si ei ce si cum trebuie facut?

  14. „O Europă în care națiunile își acceptă granițele hotărâte de istorie, chiar dacă le consideră nedrepte, ca un prim pas pentru a renunța la ele într-o Europă Unită.” Zbang! Parca m-a lovit o racheta Sarmat la sfarsitul articolului. Dar de ce stimate autor visati la o Europa fara granite fizice? Sau poate era o metafora si n-am inteles-o eu? Intr-adevar, anumite „granite” au disparut in UE, precum libertatile de miscare, de exprimare, cele economice, sociale, „granitele” fiind astazi doar niste spatii care amintesc ca existau odata acolo niste bariere si controale. Cred ca recuperarea unor teritorii este si in avantajul UE. Desigur, ne multumim cu granitele noastre existente, iar cei care afirma ca ar trebui sa ne „luam inapoi” teritoriile, canta dupa partitura Moscovei, in opinia mea. UE sau NATO nu invadeaza tari si nu anexeaza teritorii prin forta, asa cum face Rusia. Aliantele si uniunile occidentale ofera pace, investitii, progres tehnologic si respectarea drepturilor noastre fundamentale. Insa disparitia granitelor nationale ar intra in conflict tocmai cu valorile si principiile UE, anume pastrarea identitatii culturale, limbii oficiale, securitatii si suveranitatii natiunilor europene. Am vazut ca ieri presedintele Frantei si cancelarul Germaniei au fost amandoi la Berlin pentru a celebra 9 Mai. Ma intreb de ce doar ei au fost, cand la fel de bine ar fi putut sa vina toti sefii de state din UE. Mai putem vorbi astazi despre o Europa unita avand in vedere reactiile Germaniei, Frantei sau Ungariei vizavi de Moscova? Trebuie sa fim sinceri, fara americani n-ar fi existat nici sanctiuni, nici sprijin deplin pentru Ucraina, nici un Occident unit. Aceasta este realitatea europeana.

    • Ziua Europei a trecut aproape neobservsta. Legat de asta ati atins o problema dificila, cea a relației între națiuni și UE.
      Cineva asemăna EU cu Titanicul. Un vas care trebuie sa aiba multe compartimente eranse, acestea sunt națiunile. Dacă compartimentele au pereti șubrezi vasul se poate scufunda. O uniune puternică presupune națiuni puternice si etanse, cel putin la nivelul pereților exteriori.
      Dificultatea vine din modul în care navighezi cu un vas in care fiecare din cele 27 compartimente are cate un căpitan care vrea sa meargă cu viteze diferite sau chiar direcții diferite. Sistemul deciziilor luate prin unanimitate este inoperant, este suficient un Orban ori Duda ca sa blocheze orice decizie. Propunerea lui Macron de acum două zile de reformare a sistemului decizional a fost primită cu ostilitate de tarile mici, este f greu de schimbat ceva in aceasta adunătură heteroclită de națiuni cu interese divergente cu ambiții de foste mari puteri sau imperii și cu lideri care nu vad mai departe decât un mandat de 4 ani.
      Cum se va rezolva asta?. Nu stiu, posibil prin trimiterea pe tușă a unor recalcitanti, începând cu Ungaria. O uniune mai mica si mai rapidă in luarea de decizii este preferabilă unei adunătură de adolescenți razgaiati.

      Legat de 9 si 10 mai zilele independenței României. Nici o clipă nu trebuie sa uitam ca toate evenimentele majore din construirea statului național român s-au desfășurat prin specularea abilă a unor conjuncturi internaționale de catre lideri romani inteligenti. Nu sunt convins că România devenea independenta la 1878 fără susținerea in special al Germaniei, dar si a Franței și a Angliei, rusii n-ar fi respectat angajamentul de Livadia, si n-ar fi fost nici prima și nici ultima dată. La fel a fost si la 1859 si la 1919 cand fara sprijinul Franței lucrurile nu s-ar fi mișcat in directia dorita de liderii romani.
      In toate aceste momente astrale ale României (ca sa folosesc o sintagmă a lui Stefan Zweig) turnura putea fi complet diferită, dar Am avut lideri inspirați, oameni cu viziune care si știut sa speculeze situatii favorabile, situatii care puteau să dispară imediat (vezi decizia de alegere a lui Cuza la Buc sau ocuparea Budapestei in 1919). Ma cuprinde spaima cand vad cine sunt azi prrsedintii camerelor Parlamentului, președintele și în special prim ministrul Romaniei, oameni sub mediocri, lipsiti de o educație solidă, si de principii. Unde sunt azi un Cuza, Vasile Boerescu, Kogălniceanu, Carol I, regina Maria, Brătianu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Dumitru Opritoiu
Dumitru Opritoiu a obținut licența în istorie de la Universitatea de Vest din Timișoara și este absolvent al unui program de masterat în relații internaționale și studii de dezvoltare de la aceeași universitate. Este interesat de istoria Europei și a integrării europene precum și de politica externă și de vecinătate a Uniunii Europene. A lucrat ca stagiar pentru Platforma RO2019, ca intern pentru Centrul de Politici Publice a UVT și ca intern la Guvernul României. În prezent este manager de proiect în cadrul Europuls-Centrul de Expertiză Europeană.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro