Intr-un text recent (“Scaderea cheltuielilor publice invita o noua recesiune”, 30 sept) am argumentat ca onorarea datoriilor externe din economii la bugetul public poate reintroduce PIB-ul in teritoriu negativ in conditiile in care cresterea se bizuie numai pe exporturi (facem abstractie de aportul agriculturii). Aceasta, intrucat ar echivala, ca impact, cu export de capital intr-o economie ce nu produce surplusuri (desi s- ar putea semnala contul curent pozitiv al balantei de plati in 2013). Am mai afirmat ca un astfel de efect ar fi atenuat de absorbtie crescuta de fonduri europene si posibile investitii facute de firme straine in Romania. Reactii la textul mentionat au fost de genul “orice suma care diminueaza datoria externa este un castig pentru libertatea economica”, pentru eliberarea de “creantieri”; sau, reducerea cheltuielilor publice, dimpotriva, ar ajuta resuscitarea economiei. In fine, ca asistenta externa din 2008/2009 a fost motivata prin evitarea recesiunii, ceea ce nu a reusit sa faca (deci indatorarea tarii ar fi fost inutila).
Este bine ca o tara sa nu aiba o datorie mare. Dar, este mai mult decat simplist sa gandesti ca reducerea stocului de datorie externa trebuie sa se faca oricum. Vreau sa spun ca exista intodeauna cerinta rationala de a optimiza o strategie de onorare a platilor externe. Iar aceasta inseamna si reesalonari de plati. Romania, a reusit sa stabilizeze cat de cat nivelul datoriei publice (ce include pe cea exterma). Esential acum este ca acest nivel sa nu mai creasca (ca pondere in PIB), eventual sa scada si onorarea scadentelor sa nu puna presiune excesiva pe bugetul public. Fac aceasta afirmatie fiindca intr-o economie in care cheltuielile private lancezesc (preferinta pentru lichiditate este mare, exista teama, credit bancar precar, etc) cheltuielile publice au rolul de a sprijini cererea agregata. Iar daca se fac economii la buget (si trebuie sa se faca din diminuarea risipei si rentelor) ele este bine sa fie orientate catre investitii. Merita sa fac o analogie pentru a ilustra ce ar insemna plata cat mai rapida a datoriilor externe. Sa ne imaginam ca cetatenii si firmele indatorate ar incerca sa-si onoreze toate datoriile fata de banci cu pretul renuntarii la alte cheltuieli. Efectul ar fi o prabusire a consumului, a cererii agregate. Intrucat este iluzoriu sa credem ca bancile ar redirectiona infuzia de resurse primita catre alte utilizari interne, rapid. Realocarea resurselor in economie nu are loc in mod instantaneu. Subliniez din nou, are sens sa limitam indatorarea externa, sa o reducem chiar, dar nu oricum.
Sunt neintelegeri privind textul meu, ce merita raspuns. Una priveste asistenta financiara externa din 2008/2009. Pericolul mare pentru economia Romaniei a fost atunci un sudden stop, adica incetarea finantarii externe in conditiile supraindatorarii pe termen scurt (in special a sectorului privat); o criza de lichiditate putea conduce la una de insolventa a Tarii. Deci nu recesiunea iminenta a fost motivatia principala, cum se spune intr-un editorial din ZF. O alta neintelegere, intr-un comentariu pe un blog, ignora esenta argumentatiei mele: relatia intre exportul de resurse interne (de capital) si mersul economiei cand motoarele ei nu tureaza. Altfel spus, eu nu discut nivelul si distributia cheltuieilor publice in raport cu resursele utilizate de sectorul privat. Am dat exemplul celor 2% din PIB care ar putea fi economisite din cheltuielile bugetului public. Daca le orientam catre sectorul privat prin scadere de taxe si impozite inseamna ca nu le putem folosi pentru reducerea datoriei externe. Este si aceasta o maniera de a gandi optimizarea onorarii scadentelor externe. Dar pentru ca economia sa nu scada este obligatoriu ca sectorul privat sa nu tezaurizeze masiv resursele suplimentare obtinute. Ar trebui ca efectul de inlaturare (crowding out) sa fie foarte intens, ca tot ce nu mai consuma sectorul public sa fie cheltuit si investit in privat. Datele economice, la noi in tara si in Europa, arata ceea ce mentionam mai sus: preferinta pentru lichiditate mult accentuata, teama, inclinatie mica spre investitii. Si sa ne imaginam ca prin scaderea de taxe si impozite, in contextul si starea de spirit actuale, am obtine un salt mare de performanta economica este foarte indoielnic. Sunt de acord ca trebuie sa facem ceva pentru diminuarea impozitarii muncii (CAS).
Unii lupi tineri sunt frustrati, altii vor doar sa apara in prim-plan ca analisti economici fara sa fi semnat vreodata un OP, altii vor o paine in guvern sau oriunde, iar altii sunt pur si simplu gigi-contra la orice fara sa vina cu solutii. Lumea nici acum nu intelege de ce am facut acordul cu FMI si asta pentru ca toti vorbesc despre finante si economie ca despre fotbal. Toti se pricep la orice. Suntem cel mai destept popor din Europa asta. Dar toti stau pe margine ca e usor sa tragi linii pe hartie si sa faci calcule ca toate dau la virgula. Imi dau seama ca daca nu scrie cineva care stie istoria, copiii nostri vor invata aiurea, totul denaturat despre vremurile astea. Mai mult, vor fi gasiti si vinovati fara vina. Ce e mai grav e ca cei care chiar stiu si si-au asumat niste riscuri la viata lor, care au un background respectabil sunt acoperiti de astia mici care sunt mai zgomotosi.
nu stiu in ce categorie se incadreaza domnul daianu. cred ca nu in aia care trebuie. critica sistemul ca unul care nu a sa stat vreodata in scaunul fierbinte. l-a mai aburit si marele guru sima. la teorie iarasi preia o gramada de banalitati spuse de altii si le da mai departe drept „profound insight”, vedeti articolul asta.
http://www.contributors.ro/economie/robustetea-sistemelor-scade-ce-este-de-facut/
exemplu
„modele elaborate de Myron Scholes si Robert Merton, economisti faimosi, au neglijat evenimente extreme posibile (tail events), ceea ce s-a dovedit fatal pentru strategia adoptata”
orice carte despre risc management de acum 15 ani spunea ca distributia normala subestimeaza probabilitatea unor evenimente extreme. daca imi gaseste cineva vreo carte publicata inainte de criza care sa spuna ca distributia normala modeleaza satisfacator miscarea pietelor dau o lada de bere. la fel, dl daianu se ia dupa taleb si critica modelele de tip „value at risk”. dau alta lada de bere daca gaseste cineva o carte de dinainte de criza care sa NU listeze printre „shortcomings” ale modelelor VaR treaba asta cu distributia normala. dar asta nu-i impiedica pe „experti” sa spuna ca treaba cu „fat tails” este marea descoperire de dupa criza. cauzele crizei sunt reduse la „vai, am gresit formula” :D e mai complicat de atat.
nu stiu de ce e asa important OP-ul ala parafat :D „mine” / „yours” e suficient.
Domnule Daianu, retin urmatoarele idei si sunt de acord cu ele:
– datoriile sunt bune doar daca banii imprumutati se duc in investitii, nu in pensii si ajutoare sociale
– este bine sa reducem taxele pe munca.
Ca o remarca, taxele, impozitele si contributiile pentru un salariat in Romania sunt printre cele mai mari din lume: contributii la pensii, asigurari de sanatate, somaj (peste 40%), impozit pe venit (16% din ce ramane), TVA platit de salariat atunci cand cumpara produse si servicii in Romania (24% din ce ia in mana), alte taxe si accize indirecte. Salariatul roman munceste pentru statul roman cam 9 luni pe an, in timp ce pentru el insusi cam 3.
As avea niste observatii:
– taierea investitiilor in infrastructura incepand de anul trecut a fost un dezastru pentru Romania, mai ales ca banii s-au dus in cresteri de pensii si salarii. Ar trebui sa urmarim cu cifre sumele alocate investitiilor ca procent din PIB si cati km de autostrazi s-au construit. Ar mai trebui sa vedem cat a costat trimiterea lucrarilor deja incepute intr-o conservare costisitoare, cat a costat trimiterea in somaj a oamenilor care lucrau deja pe acele santiere etc.
– chiar si cu reducerea CAS cu 3% problema hemoragiei de resurse (risipa, proasta administrare, coruptie, furt) ramane. In calitate de salariat va spun cu mana pe inima ca eu consider furati toti banii pe care mi ia statul pe CAS (atunci cand merg in spital de stat nu beneficiez de nimic gratis, fiind nevoit sa dau spagi la concurenta cu alti cetateni neplatitori).
Fara o analiza critica a situatiei curente si a greselilor trecute incurajam proasta cheltuire a banilor luati de la contribuabili si lipsa de responsabilitate individuala. Gandurile bune sunt un inceput, dar fara raportare la realitate de teama de a nu critica oameni care nu suporta critica riscam irelevanta.
D-le Daianu,
foarte rapid ca nu am foarte mult timp,
sesizez la prima vedere o fractura logica in rationamentul dvs.
– 2% din PIB economisite prin orientare catre sectorul privat. Eronat se mentioneaza ca daca se orienteaza catre sectorul privat nu se reduce datoria externa. Gresit. Datoria externa se raporteaza la PIB, cei 2% din PIB orintate catre sectorul privat vor duce la cresterea PIB prin multiplicare, in 2 ani cresterea se va regasi in PIB mai mare cu circa 2,4%; automat ponderea datoriei externe se reduce. In cazul orientarii catre sectorul public, cei 2% din PIB se vor regasii intr-o crestere de maxim 1%. De ce? Multiplicatorul PIB in cazul sectorului public este subunitar, nu supraunitar Deci orientez 2% sa obtin 1%. Culmea banii acestia se iau de la sectorul privat care ii poate folosii mult mai eficient.
Altfel spus:
http://www.youtube.com/watch?v=gG3AKoL0vEs
Pentru mine un guvernant patriot este cel care prin toate actiunile sale incearca sa faca poporul asta cit mai putin dependent de strainatate . ( inclusiv educarea poporului ).
ma-ti dezamagit domnule DAIANU , nu sinteti ce credeam eu .