Corabia filosofilor sau Lenin si intelectualii

Oroarea de orice forma de autonomie a spiritului, dispretul pentru intelectuali, ura pentru taranime, viziunea conspirationista asupra istoriei, pe scurt o alergie la orice inseamna valoare, provin din chiar proiectul leninist. Lenin a fost creatorul tuturor institutiilor care au permis ororile absolute ale stalinismului. O carte cat se poate de instructiva, „Razboiul privat al lui Lenin” (St Martin’s Press, 2006). Autoarea este Lesley Chamberlain, o respectatata specialista britanica in traditiile politice si culturale ale Rusiei si Europei de Est. Este vorba de unul dintre cele mai simptomatice episoade din lunga lupta purtata de Lenin si ceilalti bolsevici impotriva oricaror forme de umanism filosofic, in special impotriva umanismului filosofic crestin. In toamna anului 1922, deci in plin pseudo-liberal NEP, Lenin a organizat expulzarea unui grup de saptezeci de intelectuali de varf ai Rusiei si a familiilor lor.

Ceka lui Dzerjinski a fost instrumentul care a organizat imbarcarea acestor figuri remarcabile ale spiritualitatii ruse pe cele doua vapoare intrate in istorie sub numele generic de „corabia filosofilor”. Intre acestia, sa-l amintim in primul rand pe marele ganditor Nikolai Berdiaiev, exponent al unei scoli existentialist crestine in care spiritul lui Tolstoi si Dostoievski se intalnea cu marile framantari metafizice ale unor Schopenhauer si Nietzsche.

Nikolai Berdiaiev (1874-1948)

Pentru fanaticul manicheist Lenin, actiunile intelectuale organizate de Berdiaiev si colegii sai, inclusiv unele dezbateri organizate la cate un mic anticariat privat ori in vreun salon al Casei Scriitorilor, erau forme impardonabile de subversiune politica. Tocmai impotriva oricarei contaminari cu ceea ce el definise drept virusul ideologiei burgheze, Lenin a decis infiintarea unei reviste menite sa sustina pozitiile filosofice ale unui marxism redus la conditia de ideologie oficiala a statului sovietic („Sub steagul marxismului”).

Idealismului etic ii era contrapus „materialismul militant” ghidat de inflexibilul principiu al „partinitatii”. Tot in acea perioada se infiinteaza fabrica de activisti ideologici numita „Institutul profesorilor rosii”. Lenin stia ca singurul alibi (desigur fals) al monopolului puterii excercitat de bolsevici era pretentia comunistilor ca reprezinta „sensul istoriei”, deci revendicarea unei quasi-divine infailibilitati doctrinare. Expulzarea lui Berdiaiev, a sociologului Pitirim Sorokin, a criticului literar Iuri Eikhenvald, a altor intelectuali faimosi, precum printul Serghei Trubetskoi ori filosoful Semion Frank, era menita sa anunte, fara echivoc, decizia potentatilor bolsevici de a suprima orice sursa de gandire independenta.

In cazurile amintite, prea cunoscute in Vest pentru a fi rezolvate „administrativ” (prin executii sumare), se folosea metoda expulzarii. Poetul Nikolai Gumiliov, primul sot al Annei Ahmatova, a fost impuscat in urma unui simulacru de proces sub acuzatia nascocita de „complot monarhist”. Scrie Lesley Chamberlain: „Calatoria vaporului filosofilor semnala milioanelor de rusi pentru urmatoarele patru generatii ca in 1922 tara lor isi inchidea portile in raport cu lumea exterioara”.

Tot in 1922, din ordinul lui Lenin, se infiinta Glavlit (Directia Cenzurii). Impreuna cu politia secreta, Glavlit a contribuit la strangularea vietii spirituale. Cateva luni mai tarziu, din ordinul lui Grigori Zinoviev, se inchideau diversele institutii gen Casa Oamenilor de Stiinta ori Casa Artelor. Ele se vor redeschide dupa cativa ani, sub drastica supraveghere a noilor structuri de „indrumare”.

Terorismul de stat era esenta insasi a sistemului. Cei care incearca astazi sa propuna imaginea benigna a unui „bolsevism” originar, diferit de totalitarismul stalinist, ignora faptul ca leninismul a fost de la inceput o ideologie exclusivista, intemeiata pe cultul violentei si pe mistica partidului si a Liderului Suprem. In mai 1921, acelasi Zinoviev (presedintele Cominternului) declara: „Hidra contrarevolutiei isi ridica din nou capul. Ori taiem acest cap, ori vom fi devorati de catre monstru. Trebuie sa demonstram ca masina Terorii Rosii exista si lucreaza eficient”.

Prigoana impotriva intelectualilor democrati facea parte din aceasta strategie terorista. Lenin nu a suportat niciodata ceea ce el numea „spiritul sovaielnic” al intelectualilor. L-a admonestat pe Maxim Gorki atunci cand acesta a protestat fata de crimele comise de bolsevici. Era inflexibil, rigorist, maximalist, incapabil de mila, de compasiune. In raport cu nazuinta lui Berdiaiev de a construi un umanism filosofic inradacinat in etica religioasa, Lenin nutrea un glacial dezgust. Intelectualii umanisti erau o clasa de paraziti. In anii Marii Terori, Stalin a implinit visul lui Lenin de a anihila fara mila acest grup. Pentru el, ca si pentru fondatorul regimului, ei nu erau creierul natiunii, ci odiosi „lachei ai capitalului”.