miercuri, iunie 10, 2026

Soarta Legii Educatiei Nationale s-ar putea decide astazi

Update 5. Ora 18.00.  Senatul isi incheie ziua de lucru fara sa adopte o decizie in privinta includerii pe ordinea de zi a Legii Educatiei sau retrimiterea proiectului la Comisia de Invatamant. Mai multi senatori au cerut retrimiterea la Comisie a Proiectului Legii Educatiei Nationale.

Update 4. ora 16.oo

Birourile Permanente reunite au decis, luni, să returneze Guvernului proiectul de lege privind educaţia, precum şi „angajarea răspunderii” pe acesta, întrucât procedura a fost declarată neconstituţională, a anunţat liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa.

De mentionat ca in ultima sa decizie, CCR a decis ca angajarea raspunderii, odata inceputa, nu poate fi intrerupta in vreun fel.

Hotararea birourilor reunite a fost luata cu 13 voturi la 12.

Roberta Anastase a declarat ca decizia finala va fi luata de plenul reunit al celor doua camere.

Update 3. Ora 13.50. Vicepresedintele PD-L, Cristian Boureanu, declara ca procedura privind motiunea de cenzura pe Legea Educatiei angajata de Guvern va continua, parlamentarii  isi pot anunta retragerea semnaturilor in momentul citirii motiunii, daca doresc acest lucru. Amenintarea cu nesemnarea documentelor de catre Mircea Geoana, presedintele Senatului, daca ar fi pusa in practica, ar fi un bun motiv pentru suspendarea acestuia din functia pe care o detine. Motiunea a fost semnata de 75 de parlamentari liberali si 63 social-democrati.

Update 2. Ora 13.03. Crin Antonescu anunta ca parlamentarii liberali isi retrag semnaturile de la motiunea de cenzura impotriva Legii Educatiei asumata de Guvern.

Update 1. Ora 12.50. Victor Ponta anunta ca PSD va vota in sedinta comuna a birourilor permanente a celor doua Camere pentru continuarea parcursului motiunii de cenzura impotriva Legii Educatiei angajata de Guvern.

Soarta  Legii Educatiei Nationale este extrem de fluida, se poate schimba de la o ora la alta.

Voi incerca sa urmaresc, pentru cititorii HotNews.ro, cum evolueaza lucrurile in legatura cu aceasta importanta lege, esentiala pentru modernizarea unui domeniu social important.

Luni, 29 noiembrie, la ora 12.30, situatia se prezinta astfel:

Motiunea de cenzura impotriva Legii Educatiei.

Crin Antonescu a declarat la intrarea in sedinta saptamanala a forului de conducere al PNL ca va propune retragerea semnaturilor liberale de la motiunea pe Legea Educatiei, pentru a nu legitima actiunea Guvernului de a-si angaja raspunderea.

PSD, si el in sedinta saptamanala, trebuie sa opteze intre propunerea lui Victor Ponta, de a continua dezbaterea motiunii de cenzura si aceea a lui Mircea Geoana, de a retrage motiunea.

Daca retragerea motiunii de cenzura va ava castig de cauza si va fi consfintita la sedinta birourilor permanente reunite ale Camerelor Parlamentului, atunci actiunea previzibila a Guvernului este sa trimita la promulgare Legea Educatiei pe care si-a angajat raspunderea, considerand ca opozitia renunta la contestarea ei prin motiune de cenzura. Probabil opozitia va ataca din nou la CCR Legea Educatiei, considerand neconstitutionala angajarea raspunderii si mingea se intoarce din nou la CCR.

Legea propusa de Comisia de Invatamant a Senatului,  in absenta senatorilor puterii.

Va fi supusa dezbaterii in Senat, tot astazi. Dupa declaratiile senatorului Cristian Radulescu, liderul grupului paramentar PD-L, acesta va cere retrimiterea la Comisie a Legii, pe motiv ca Raportul Comisiei de Invatamant la aceasta lege este ilegal, a fost alcatuit in absenta presedintelui Comisiei, Mihail Hardau si nu poarta semnatura acestuia.

Raportul de forte putere-opozitie in Senat este la limita, un singur vot in favoarea puterii, in cazul in care ar fi prezenti toti senatorii. Ceeace nu se prea intampla in sedintele ordinare ale Senatului.

Vom afla peste cateva ore ce soarta va avea acest proiect, alcatuit de opozitie si respins de multi comentatori din presa si societatea civila, pentru ca pastreaza suprematia intereselor clanurilor universitare.

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare.Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational.Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

coperta cartii

În această nouă carte, Armand Goșu urmărește desfășurarea războiului din Ucraina și negocierile de pace în contextul geopolitic inaugurat de al doilea mandat al lui Donald Trump, care a subminat dramatic – și poate iremediabil – unitatea lumii occidentale. Astfel, sunt analizate originile imperiale ale planurilor Rusiei în Orientul Mijlociu; de ce și-a abandonat Putin singurul aliat real, dictatorul de la Damasc, și a renunțat la poziția strategică din Venezuela; cum schimbă utilizarea pe scară tot mai largă a dronelor modul de desfășurare al luptelor și, adeseori, deznodământul lor; evoluțiile recente ale negocierilor pentru încheierea războiului. Vezi mai multe

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro