Politică şi cultură în regimul comunist

Regimul comunist nu poate fi înţeles în absenţa setului de practici destinate să guverneze spaţiul cultural. Ambiţia totalitarismului nu este doar aceea de a face să se nască o infrastructură instituţională. În egală măsură, regândirea modului în care se organizează  artele ţine de esenţa însăşi a unui mod revoluţionar de a aborda societatea.  În comunism, iar aceasta este una dintre dimensiunile care nu pot fi ignorate, nimic nu se dezvoltă, în planul producţiei simbolice, în afara acestui control motivat ideologic.

Sinteza lui Cristian Vasile, “ Politice culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu- Dej”, reconstituie, printr-o atentă şi nuanţată interogare a arhivelor, demersul prin intermediul căruia viziunea Partidului Muncitoresc Român devine reperul central al câmpului cultural. O dată cu abordarea lui Cristian Vasile, prejudecăţile sunt demontate, iar miturile colportate inerţial confruntate. Ceea ce a putut apărea, unora, ca un interval de dezvoltare organică al mediului  intelectual autohton este citit de Cristian Vasile ca un capitol  în care demnitatea individuală este abolită, în numele comenzii de partid.[1]

Căci statul muncitorilor şi ţăranilor, cel care promite, la zidirea sa, să aducă deplina emancipare a creatorului de sub jugul capitalist propune instituirea unei servituţi infinit mai aspre şi degradante- dependenţa de Republica  Populară este dependenţa de un stăpân capricios şi brutal, ale cărui decizii sunt gândite în funcţie de dinamica rivalităţilor şi cabalelor ideologice. Noutatea radicală, evidenţiată minuţios de Cristian Vasile, este amploarea fără precedent a controlului care vizează eliminarea, integrală, a oricărei forme de alternativă la linia oficială. Intelectualul este prins în patul procustian pe care îl administrează suita de instituţii pilotată  de P. M. R.

Îi revine lui Cristian Vasile privilegiul de a fi acea voce ştiinţifică echilibrată  şi atentă la nuanţe,voce ce scrie cronica unui deceniu  şi jumătate de  rătăciri şi violenţă simbolică.   Dincolo de destinele individuale ale celor care sunt personaje în  cartea sa , se află, invariabil, voinţa implacabilă a Partidului, voinţă chemată să interpreteze istoria şi să conducă poporul muncitor către biruinţă. Repertoriul teatral, producţia de hârtie, turneele în străinătate, cronicile literare sunt , toate, parte a unui angrenaj  care nu lasă nimic la voia întâmplării.

Există, în cartea lui Cristian Vasile, un material vast ce poate fi punctul de pornire al unor direcţii de istorie intelectuală şi socială sub comunism. Relaţia dintre angajamentul ideologic şi oportunismul  birocratic este una dintre temele recuperabile în studiul său. Nu mai puţin provocatoare este şi  reconstrucţia unui moment esenţial şi încărcat simbolic, cum este turneul Teatrului  Naţional din Bucureşti în Franţa. Statutul “ moştenirii culturale” sub comunism este inseparabil de  maniera în care tradiţia este domesticită şi mutilată, în comunism.

Documentată, riguroasă  şi precisă,” Politice culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-  Dej” deschide un şantier de cercetare, ridicând, împotriva amneziei colective, zidul memoriei şi al angajamentului intelectual sub semnul libertăţii.

[1] Cristian Vasile, “ Politicile culturale comuniste  în timpul regimului Gheorghiu- Dej”,cu  o prefaţă de Vladimir Tismăneanu,  editura Humanitas, Bucureşti, 2011.