Un râs homeric străbate media după cuvântările devenite virale ale doamnei ministru al muncii la ONU. Într-un fel, este o reacție salubră, pentru că râsul este arma supremă împotriva imposturii. Totuși, se cuvine să nu ne mulțumim cu evocarea zicalei „ridicolul ucide”, pentru că aceasta este doar o metaforă, și nici măcar metaforic nu este confirmată chiar întotdeauna de realitate. Fie că ne place sau nu, există destui concetățeni cărora nu le pasă despre competențele lingvistice ale doamnei ministru, sau care vor constata sec că sunt foarte multe lucruri mult mai importante în această lume.
Unele dintre aceste lucruri importante se leagă însă de pățania doamnei Lia Olguța Vasilescu. Într-un fel, doamna ministru este o victimă, o victimă a unei școli aflate în derivă, și nu de ieri de azi, ci chiar din anii când își începea studiile eleva Lia Olguța Vasilescu. În acea vreme, când s-a propus ca limbile străine să fie predate în școală începând cu clasa a doua, se spune că ministra de atunci, Aneta Spornic pe nume, ar fi răspuns „ce atâtea limbi străine, tovarăși, eu nu știu nici una și am ajuns ministru”. Citatul este aproximativ și imposibil de verificat, deoarece a fost reprodus de martori ai discuției și s-a răspândit folcloric, căpătând diverse variante de la un povestitor la altul. Efectul este însă controlabil, pentru că învățarea limbilor străine a fost în recul în ultima parte a anilor 1970 și în anii 1980, din cauze multiple printre care nu lipsea și faptul că guvernanții reduseseră dramatic numărul de locuri în învățământul superior pentru pregătirea profesorilor de limbi străine, ca și pentru toate celelalte discipline umaniste. O cercetare istorică ar putea reconstitui care au fost șansele elevei Lia Olguța Vasilescu de a învăța limbi străine, ce limbi erau oferite la școala pe care a urmat-o, ce profesori a avut, ce note a obținut în diferitele clase, și în ce măsură lacunele de cunoaștere de azi se datorează sistemului, profesorilor sau chiar elevei în cauză.
Altceva mi se pare însă mai important decât o asemenea demonstrație de detaliu. Cazul de mai sus demonstrează o butadă care face titlul unei cărți recente, din lectura căreia m-am oprit pentru a așterne aceste rânduri și pe care o recomand cu căldură: Education Matters. Global Schooling Gains from the 19th to the 21st Century[1]. Educația contează, și nu doar de azi pe mâine, ci pe termen mediu și lung. Efectele ei nu se măsoară doar în impactul pe piața muncii la 6 luni de la absolvire, ci și în modul în care oamenii sunt capabili să se adapteze la o lume tot mai dinamică și să creeze valoare adăugată pentru societate de-a lungul întregii lor vieți.
Să ne întoarcem însă la speța de la care am pornit în această argumentație. Educația contează, dar nu toate componentele ei sunt la fel. Într-un fel, limbile străine sunt un element foarte vizibil, unde lipsurile ies repede la iveală, precum substanțele acide sau bazice pe hârtia de turnesol. Cunoștințele de matematică, fizică și alte științe sunt mai rar exhibate în public, deși unii dintre noi ne mai aducem aminte de farsa pe care în anii 1990 un ziarist a jucat-o mai multor politicieni întrebându-i dacă ei nu sunt îngrijorați de faptul că în apa de la robinetele din București sunt doi atomi de hidrogen la un atom de oxigen. Mai complicat este cu domeniile în care circulă în spațiul public narațiuni concurente, precum sunt istoria, literatura sau religia. În asemenea domenii, care sunt esențiale pentru geneza valorilor și atitudinilor sociale, există riscul real ca multă lume să considere bune opinii și informații pe care experții le-au demonstrat ca greșite sau chiar false. În aceste domenii există un echilibru delicat între cunoașterea sistematică produsă de specialiști și libertatea inalienabilă a fiecărui individ de a opta pentru o anumită credință, percepție estetică și/sau viziune despre lume. În mod normal, acest echilibru ar trebui să fie bazat pe respectul reciproc, respectul experților pentru libertatea de opinie (și opțiune) a tuturor celor care nu fac parte din breasla specialiștilor și respectul celor care știu mai puțin pentru expertiza incorporată în rezultatele concrete ale cunoașterii specializate.
În România actuală, din păcate mai avem mult până când să ajungem la un nivel rezonabil al acestui respect reciproc. În aceste condiții, ce avem de făcut? Primul lucru ar fi să ne uităm în oglindă, și să ne întrebăm cum stăm noi înșine la acest capitol al respectului reciproc. Apoi, după ce am răspuns sincer la această întrebare, ar trebui să acționăm consecvent pentru ca în societate să fie făcuți să suporte costuri cei care-și atribuie calități lipsite de acoperire reală, își însușesc foloase necuvenite și contribuie astfel la subminarea valorilor și la diviziunile din societate. Totodată, se cuvine să acționăm astfel încât să fie încurajați cei care își recunosc propriile limite și se străduiesc pentru depășirea lor, inclusiv prin educație. Aici nu este vorba doar de moralitate, ci și de considerente pragmatice. Într-o carte care a devenit un bestseller internațional, istoricul Yuval Harari argumentează convingător faptul că la baza revoluției științifice moderne, care a făcut posibile progresul tehnologic, dezvoltarea economică și creșterea nivelului de trai al oamenilor din ultimele secole, a stat acceptarea propriei ignoranțe: „Știința modernă este bazată pe injuncția latină ignoramus – ’noi nu știm’. Ea își asumă că nu știm totul. Chiar și mai important, ea acceptă că lucrurile pe care credem că le cunoaștem ar putea să se dovedească greșite pe măsură ce dobândim mai multe cunoștințe. Niciun concept, nicio idee sau teorie nu sunt sfinte sau dincolo de contestare. […] Revoluția științifică nu a fost o revoluție a cunoașterii. Ea a fost mai presus de toate o revoluție a ignoranței. Marea descoperire care a lansat revoluția științifică a fost descoperirea că oamenii nu cunosc răspunsurile la cele mai importante întrebări pe care și le pun”[2]. Această atitudine este decisivă pentru performanța economică. Ea este importantă pentru a ajunge să trăim cu toții așa cum ne dorim. Altfel, dacă lăsăm să se impună agresivitatea ignoranților care refuză să-și recunoască onest limitele, rinocerii vor împinge carul public în șanț, iar țara și noi toți ne vom regăsi într-o fundătură fără ieșire a istoriei.
NOTE ______________________
[1] Robert J. Barro, Jong-Wha Lee, Education Matters. Global Schooling Gains from the 19th to the 21st Century, Oxford University Press, 2015.
[2] Yuval Noah Harari, Sapiens. A Brief History of Humankind, Penguin Random House, 2014, p.279.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Demersul dumneavoastra conduce catre o afirmatie simpla: noi romanii, ca popor, avem o problema cu valorile fundamentale, cele care ne definesc. Impostura este tolerata la nivel global si asta face ca putinii care inca nu o accepta sa fie marginalizati si deci fara vreo contributie asupra sistemului de valori fundamentale. Schema clasica a unui cerc vicios.
Cred ca totusi este vorba de un cerc f. mic de incompetenti,din fericire, care fac plitica si atata tot,cum se face in tara asta.Isi cumpara un loc pe lista de deputat sau senator ,ajuge votat ca nu-l cunoaste aproape nimeni care-l voteaza si de acolo,poate sa-si faca mendrele in teritoriu,sa doarma in parlament ,sa mai fure ,sa mai mai mearga aiurea prin lume in delegatii ca n-are de dat socoteala nimanui,.Ce cultura,ce abilitati ii trebiuier cand el si-a cumparat locul aala caldut care ii garanteaza pe deasupra si o pensie mare?”Nu-i prost ala care mananca doua paini odata ci cel care i le da”-adica noi!
Nu prostia este de dispretuit ci fudulia.
Astfel, „specialistul” nu ar avea de ce sa respecte fudulia prostului care tocmai ii neaga pregatirea si cunostintele acumulate. Prostul umil este benign. Prostul fudul este insa malign.
Dar este adevarat. Nu este de ras ci de plans. Fudulia conduce Romania.
Consider ca, intr-adevăr, aceasta ar fi boala cea mai rea: FUDULIA. Și dacă ești deștept și priceput în vreun sens și dacă ești prost fără străfunduri, fudulia îți retează orice raza de lumina spre drumul drept. Fudulia te orbeste, te distruge pur și simplu. Iar asa cum bine ați spus, a ajunge sa conduci o tara, un minister, legat la ochi de fudulie, doar printr-un noroc sa nu te izbești de zid, dar si asa scapat, cu siguranță vei cădea în următoarea groapa.
Educația contează dar argumentul mi se pare riscant. Limbile străine învățate doar în școală rareori (zic rareori să nu fiu prea radical, tind să cred că niciodată) duc la pronunții bune, comparabile cu ale vorbitorilor nativi.
Cum s-ar spune, „impingeti o usa deschisa” (macar aici, pe acest forum).
Ieri, in timp ce-mi tineam cursul, am fost enervat de lenea/incapacitatea
studentilor de a gandi (le pusesem o intrebare). Asa ca am schimbat discursul
si le-am zis cam asa:
O vorba veche zice ca cele mai importante verbe din limba sunt „a fi” si „a avea”;
iar oamenii se diferentiaza dupa cum isi traiesc viata alegand unul dintre ele.
Alte traditii privilegiaza verbul „a cunoaste”. Personal sunt foarte atasat
de „a intelege”. Si cred ca alegerea lui „a avea” e facilitata de faptul ca „a fi”
necesita ” a intelege” ceea ce inseamna „a fi”. Nu stiu cat au inteles, a
trebuit sa dau eu raspunsul la intrebarea initiala.
Episodul s-a desfasurat intr-o tara/universitate care au o traditie unanim
recunoscuta pentru tot ceea ce inseamna cultura. Dar in care, astazi, asistam
la orori greu de imaginat despre ceea ce numim, generic, „educatie”…
Exemple:
1. Ministra Educatiei si Cercetarii nu are studii superioare.
2. In universitati angajatii care predau sunt minoritari (ca numar :-) ).
3. Toate regulamentele de functionare vorbesc despre drepturile studentului; care,
practic, nu are nici o obligatie.
4. In fiecare an fondurile pentru invatamantul superior sunt reduse drastic.
5. Rapoartele de activitate, criteriile de evaluare (atat in cercetare cat
si in predare) seamana infiorator cu cele din Ro de acum 35 de ani:
trebuie sa para ca e bine…
……………………………………………………………
Am convingerea ca educatia este lucrul cel mai important si pe care, macar in
civilizatia vestica, am inceput sa-l tratam in modul cel mai inadecvat.
Inchei cu cateva intrebari:
1. Cum este reprezentata, astazi, in educatia „oficiala” morala ? Altfel decat
cu o eventuala raportare la „legislatie”. Exemplul cel mai infiorator fiind
reactia, cuasi-unanima, impotriva masurilor impuse de ministrul Funeriu
impotriva copiatului.
2. Cum este cultivata gandirea logica, cand matematica este macelarita in toate
programele de invatamant (si privita cu oroare de imensa majoritate a populatiei) ?
3. Cum se face deschiderea culturala catre lume, cand raportul national/universal
este mereu disproportionat ? Si, in special in tarile latine, invatarea limbilor
straine (punctul nostru de plecare !) este, de regula, un esec.
4. Nu credeti ca un curs de „Istoria Religiilor” ar fi necesar/obligatoriu in
liceu ?
Personal (am mai spus-o intr-un comentariu anterior) visez sa existe un curs
intitulat „Despre Frumusetea Lumii” (l-as tine bucuros si, cred, as schimba
programa in fiecare an :-) )
Multumesc pentru „a fi” fata de „a avea” si „a cunoaste” fata de „a intelege”. Cu permisiunea dumneavoastra, o voi folosi si eu la curs, la momemente potrivite. Am o colectie de mici povestiri, pilde, anecdote, citate, pentru momentele cand simt ca trebuie sa-mi aduc audienta pe drumul drept. Cum sa va citez? „Unu’ … prieten virtual” este suficient?
Multumesc de compliment, unu’ virtual (preferam virtuos) e destul:
sunt suficient de batran si de „promovat” ca sa nu mai colectionez
„citari” :-)
Din cate am inteles, din comentariul dumneavoastra de mai jos, avem aceeasi profesie. Va inteleg foarte bine, fiindca si eu practic asta de ceva timp, de ce uneori parasiti pentru moment rationamentele de pe firul cursului pentru a face comentarii din „viata reala”. Studentii au nevoie din cand in cand ca din taramul arid al matematicii sa fie putin lasati sa zbenguie si prin alte locuri, poate mai naturale si prietenoase pentru ei, cel putin. Stim, intr-o mai mare sau mai mica masura, conexiunile dintre taramul profesiei noastre si „viata reala” si punerea lor in lumina poate, de multe ori, conduce la o mai buna intelegere.
Am pus un comentariu mai jos referitor la corelatia dintre gradul de autoapricere si nivelul de cunoastere/abilitati care, surprinzator sau nu, este oarecum invers proportional, cel putin pe anumite intervale.
In general, incerc sa fiu atent cu citarile, pe cat se poate.
Gluma cu „citarile” v-am zis-o pentru ca am intuit ca suntem colegi de … patimiri si mizam pe
faptul ca veti sti despre ce e vorba.
Cat despre citatul pe care il dati (din psihologi) asupra „corelarii inverse” intre performanta si
auto-stima, marturisesc ca nu-l vad, deloc, paradoxal. Dimpotriva ! N-am studii de psihologie,
dar mi-au cam „iesit” mereu estimarile/previziunile de aceasta natura, deci:
As spune ca e firesc, caci auto-stima este „anticorpul” pe care il emitem pentru a ne contracara slabiciunea, de care subconstientul stie…dar nu-i place :-)
In context, va mai dau un citat, care imi este atat de familiar incat il repet de cate ori imi pare
ca se potriveste (si altora :-) ):
(O. Wilde) Ni s-au daruit: imaginatia, pentru a compensa ceea ce nu suntem, si simtul umorului,
pentru a ne consola de ceea ce suntem.
Dom’le, pe cinstite îți spun că mi-a plăcut postarea/msg. dumitale. Dar…..am stat sa reflectez puțin la ceea ce le-ai spus studenților. Sincer, nici nu siu dacă aveau cum să răspundă/comenteze afirmatiile auzite.
Două considerente:
1. La nivel tactic (adică din pozitia de student) tăcerea e de aur…. Dacă ceea ce spui NU convine prof-ului?!? Ești sigur că n-o va lua nasol?!?
Am avut nesăbuința să răspund unei provocări a profei. N-a fost bine. In mod clar, efectiv, nu înțelegea despre ce e vorba in chestiunea cu pricina. Era/este prizoniera unui pct.de v.ideologic cu care isi indoctrineaza studenții. Culmea e ca era de bună credință, știa carte, doar că NU intelegea. N-am avut tupeul să-i spun un astfel de lucru, dar n-a fost bine deloc.
2. Presupunând că lipseste dramul de self preservation de la pct.1 (eu am fot un asfel de caz :-( ) Ce s-ar putea comenta de către un student?!!? Luam in considerare varsta, lecturile, discernământul (nu in sens legal)…..
Dacă imi permiteți o comparatie, la gimnaziu sau la inceputul liceului trebuia comentat Eminescu „Fiind băiet păduri cutreieram…..”. Profa, doctă, ne vorbea despre nostalgia după copilarie, după viața din afara grijilor maturității….. Cine naiba înțelegea sensul profund al nostalgiei la vârsta aceea?!? There is no way!!! Trebuie s-o trăiești că să intelegi. A propos de „a intelege”……
Problemele ridicate de tine domnule, in fața studenților, sunt pertinente si f.interesante, dar nu cred că au maturitatea necesară si timp suficient ptr.a se apleca asupra lor.
Multumesc de compliment. Iata si precizarile de rigoare:
„Intrebarea” era de matematica, precum obiectul cursului. Si era al naibii de simpla,
era suficient sa nu fi dormit in front si sa ai o vaga tresarire a encefalogramei ca sa
poti raspunde. M-as fi multumit cu UN raspuns, la cei circa 80 de prezenti…
Tacerea groasa si penibila care se asternuse m-a impins sa caut un mesaj intr-un
limbaj nematematic, doar-doar… In principiu, a filosofa e mai accesibil decat a face
matematica (in cultura populara); oricum e un sport practicat mai cu sarg (nu vorbim
de performante :-) ). E bine sa observati ca era doar un comentariu, renuntasem sa-i
mai intreb ceva si …speram ca au priceput (macar ca era limba lor materna, nu a mea).
Acum sper ca ati inteles (nu mai sunteti la liceu, da ?) cu nu sunt in situatia de a va raspunde la 1) si 2), nu se aplica situatiei. De asemenea, va invit sa remarcati ca acest episod „de viata”,
pe care l-am relatat, are oarece legatura cu ceea ce am scris in continuare.
De acord !!!
Pentru unele dintre intrebarile dvs., din care răzbate o amărăciune onestă, v-aș sugera să căutați răspunsuri in teoriile școlii de la Frankfurt. Bio./opțiunile politice ale starurilor sc.de la Fr.sunt obligatorii.
À bons entendeurs salut !!
Sambata dimineata . Micul dejun . Articolul asta mi-a priit teribil . Bine scris , drept la tinta . Multumim , d-le Murgescu .
1000 de ani lumina pana acolo, și aici nu ma refer doar la poporul nostru. Nu vom apuca fericirea de a ne privi cu îngăduință unii pe alții.
Viata e nedreapta, de ex. englezii, americanii nu au nevoie sa-nvete nici o limba straina, in timp ce noi astilaltii, vai de mama noastra, trebuie sa stim cit mai multe, ca ti-ai dori sa te nasti in Elvetia sau Luxembrug unde din copilarie cresti cu mai multe limbi.
Si tehnica asta merge prea incet, oare cind vor reusi computerele sa traduca automat?
In viata mea am fost nevoit sa-nvat mai multe limbi, la batrinete, ca eu am fost baiat sarac, de la mahala, nu am avut pian cu coada si nici profi de lb straine. Am inceput cu sirba, mai apoi am incercat cu engleza, bineinteles germana si chiar ceva bilbiieli in franceza si rusa (am facut 8 ani de rusa la scoala), mai toate fiind legate de job. Pe masura ce-ncercam sa-nvat una, uitam alta, mai apoi le amestecam ca nu mai stiam nici una, si acum vorbesc amestecat. (Nu mai vorbesc de invatatul virgulelor)
Invatarea limbilor straine e si o chestie de tupeu, unu mai timid, asa cum sunt eu, se jeneaza sa vorbeasca lb. straine fiind constient ca se face de ris, ie teama de ridicol. Asta frineaza procesul de invatare, daca nu face exercitiu nu-nvata, un cerc vicios.
Persoane ca duamna ministru, sau alte personalitati m-au incurajat insa, vazind cit de prost vorbesc ei, am indraznit chiar sa tin un speach la un congres in lb. engleza. Din fericire nu a fost inregistrat, ca grija mea nu era ce si cum vorbesc, ci ca mi se vor pune intrebari…
Iata idolul meu https://www.youtube.com/watch?v=88OGXLFpeMw
si in Transilvania domnule, ardelenii cresteau cu mai multe limbi ; sigur, nu iobagi !
Excelent comentariu! Aș mai adăuga că atât în mediul academic, cât și în cel de afaceri întâlnești fel și fel de vorbitori, mai pricepuți sau mai puțin.
” Iata ma-s si ministreasa ” . Noua Coana Chirita din Guvernul Romaniei, doctor in nu stiu ce fe de stiinte pastorite probabil de academicianul Oprea, isi arata dispretul ciocoiesc fata de o tara si o lume intreaga, declarind arogant dupa vorbele ingaimate in engleaza: „Miine am sa vorbesc in franceza”. Si a facut-o. Furculision !
Lia Olguta Vasilescu este reprezentativa la ce mai inalt grad pentru omul de tip nou creat de comunism si cizealat, perfectionat , in cei aoroape 30 de ani de post comunism.
Ce mai putem spune ?
Am fost invinsi, sau, mai bine zis, ne-am invins singuri in Decembrie 2016, pentruna nu stiu cita suta oara in istoria noastra !
Vai de cei invinsi !
Vai si amar de populatia ce incearca de doua mii de ani sa se constituie in popor, in natiune !
Aferim !
Cu nu multi ani in urma era isteria tinerilor, se spunea ca batrinii care au trait in comunism trebuie sa faca un pas inapoi si sa-i lase pa astia neinfectati de comunism.
Iata ca-ncet, incet s-a facut schimbarea generatiilor, si io-te buclucul, nici astia nu sunt mai buni, ba pe undeva chiar mai rai, chiar daca sunt mai parfumati.
P.S Scriam mai sus ca am fost obligat sa vorbesc la o conferinta in engleza, lucru greu pt. mine deoarece imi vin in cap numa cuvinte in germana, m-am pregatit doua luni incheiate, zilnic am repetat cite o ora, am scris textul iar apoi l-am lasat sa fie vorbit de cumputer, il citeam cu voce tare si ma inregistram si tot asa, ma ascultam, ma corectam. Cind mergeam cu masina imi puneam textul sa-l ascult. In final m-am produs in fata membriilor familiei, unul din membrii fiind un f. bun vorbitor de engleza.
Ca pina la urma e vorba si de o crasa nesimtire, „lasa ba ca merge si asa”…
Cei care aspira la un ,,job” ministerial ar trebui sa mearga la zecile de interviuri la care participa tinerii ( si nu numai) pentru un job in vest! Ei se lauda cu ,,doctorate”, bune sa se faca de ras daca trec granita! Ei nu sunt oameni gen, Ciolos ci DRACnea!
inca una..
nepoata, in virtsa de 7 ani, a mers in vacanta intr-un mic oras din Ro unde era scoala de germana si care nu aveau vacanta. Deoarece ii place la nebunie scoala a insistat sa merga la scoala germana din Ro sa vada cum e. A fost o saptamina intreaga zi de zi. Cind a venit acasa mi-a zis, „stii Opi, profesoara vorbea germana asa ca tine, eu as fi fost mult mai buna!”
Toată lumea comentează cele doua discursuri (de fapt lecturi) ale doamnei ministru al muncii. Surprinzător sau nu, nici cel in franceza nu a sunat mai bine decât cel in engleza. Conținutul amândurora era la fel de insipid iar lectura sacadata, mecanica, fara niciun pic de fluenta a fost la fel de ridicola si jenanta.
Pentru anumite funcții de reprezentare, cunoașterea a cel puțin doua limbi de circulație internațională (nivel avansat) ar trebui sa fie o cerință obligatorie. Nu poți stabili contacte eficiente făcând o impresie jalnica de când deschizi gura, distorsionând mesajul prin tot felul de greșeli sau apelând mereu la un interpret (uneori si interpreții sunt extrem de aproximativi, fiind, la randul lor angajați pe alte criterii decât cele profesionale).
Nu stiu de ce dar am observat ca oamenii cu o cultura si pregatire profesionala submediocre au o aversiune fățișă fata de limbile străine si fata de colegii care le stiu bine sau foarte bine. In loc sa înceapă sa invete, se mulțumesc sa constate cu satisfacție ca se descurca. Singurul demnitar care a făcut progrese la acest capitol in perioada celor doua mandate, a fost Traian Băsescu. S-a văzut ca a luat lecții si s-a străduit: la început vorbea ca o cizma, cu timpul discursul sau a devenit mai curat (mai puțin pronunția).
Tocmai am aflat ca Olguta este absolventa a facultatii de filologie si istorie din Craiova (scris intentionat cu litere mici). Acum ma duc sa ma dau putin cu capul de perete…
Fara sa fiu vreun expert in limbi straine, vorbesc franceza binisor (engleza e „obligatie de serviciu”). Cam atata cat sa pot sa citesc „Dialogurile” lui Platon in franceza. Daca ar fi trebuit sa tin un discurs la ONU, cred ca l-as fi tinut in romana. Cand am auzit-o pe madam olguta vorbind, m-a luat cu tremurici si cu lesin si am inchis filmuletul. Sunt de apreciat insa tupeul si nesimtirea cu care se baga mot in fata, ca si lipsa totala a simtului ridicolului.
PS: inteleg ca are si o facultate de karate. Ma intreb daca acolo s-o fi descurcand mai bine, sau un filmulet cu ea in dojo ar deveni viral.
Subscriu in totalitate!
E corect ce spune autorul e corect. Doar ca in cazul prezentat, doamna s-a facut de ras pentru ca avrut sa para mai desteapta. Putea foarte bine sa tina discursurile in romaneste. Dar na…fudulia si prostia se platesc!
Eu va propun o alta perspectiva. Am fost la doua filme documentare din cadrul Festivalului International One World Romania, proiectate in prezenta realizatorilor straini. Sala a fost plina de fiecare data (public de toate varstele), iar dupa proiectii au avut loc discutii cu regizorii filmelor, in limba engleza, fara traducator. Opinii si intrebari exprimate frumos, coerent si cu foarte mult bun simt de catre romanii prezenti in sala, in limba engleza. Si realizatorii straini au fost surprinsi si au matrurisit ca nu se asteptau la asta. Repet – romani de toate varstele, care proveneau din domenii diferite si care, sunt convinsa, vorbesc corect, coerent si cu bun simt si limba romana.
Dupa ce tocmai vizionasem ispravile Olgutei, mi s-a parut foarte reconfortant. Doar ca cele doua povesti se petrec in lumi paralele
Da, problema cea mai mare este ca astia ca Olgutza nu au nimic in cap, dar arata la TV o mare incredere in ei, de te deruteaza. Te gandesti ca poate or sti ei ceva.
Dar Olgutza are creierul asa cum vorbeste engleza. La nimic nu e buna. Decat sa dea mariri de salarii la bugetari din banii celor care muncesc.
Un singur articol care arata fata idiotilor este putin, prea putin. In 30 decembrie 89 dl. Liiceanu scria “Apelul către lichele” in demersul de limpezire sociala si de a face un pas inapoi politrucii, analfabetii, fonfanitii, prostii, imbecilii… Nu mai vorbesc de Eminescu care il invoca pe Tepes. Smintitii, miseii cu tupeu. Nu ei reprezinta Romania. Ei o fac de rusine si in prostia lor nici nu realizeaza (trec la franceza). Scaderea nivelului de educatie a adus scaderea competentelor. Functionari publici angajati politic fac de rusine o tara, o natiune. Ambasadori, functionari in ambasade si in Ministerul de Externe numiti politic, a caror competenta este sluga lui conu Zdreanta Agamita. Nu de mult a trebuit sa legalizez un act la o ambasada romaneasca si cu toata bunavointa si rabdarea cu care m-am inarmat a trebuit sa abandonez in fata mitocaniei, lipsei de politete, de profesionalism, de mizerie morala. Nu asta caracterizeaza poporul roman.
Contributors ne-a rasfatat azi cu doua articole de marca: al D-voastra si al D-lui Boia. Mai avem si bucurii!
Mai adaugati pe lista si faptul ca inainte de 1989 si nu numai, statul ne desigila si citea corespondenta fara permisiune si ne impiedica sa comunicam cu cetatenii straini, infractiune pentru care Statul Roman nu a cerut scuze, nu a oferit despagubiri si cand va avea nevoie de aparare (suntem printre putinele generatii tinere care a primit instruire militara) va fi tratat cu aceeasi nesimtita indiferenta.
Am „invatat” in scoala franceza si rusa. Franceza am uitat-o de mult iar rusa… nu am invatat-o nicodata. In ’74, limba rusa mi-a fost oferita la pachet cu o „incadrare buna”, adica cu profesorii care predasera la o clasa speciala de matematica, in cei patru ani precedenti intrarii mei victorioasa la un liceu de prestigiu intr-un oras industrial de provincie. Mi-a fost o scarba imensa de limba rusa si am avut o atitudine sfidatoare la adresa bietei profesoare; in schimb am, excelat la matematica, fizica si chimie.
Si astazi regret ca nu am invatat decat cateva cuvinte in rusa. De fapt mi-am inchis o usa catre cunoastere.
Dupa revolutie am facut eforturi serioase de a invata limba engleza. Cartile lui Dan Dutescu si dictionarele lui Bantas mi-au oferit multe, dar nu si capacitatea de comunicare. Am trecut prin chinurile doamnei ministru atunci cand eram obligat sa particip la intalniri de afaceri- lucram la o firma privata si nu era loc de nazuri. Cand am ajuns in USA la firma care ne preluase- si asta era in 1995- ma tot scuzam ca engleza mea este proasta. Un coleg (din generatii de englezi pur sange de vreo 300 de ani pe teritoriul USA- dar cu nevasta din Peru, spre disperarea familiei lui) mi-a spus cam asa- pe tine macar te inteleg, lucrez de 20 de ani cu colegi indieni si nu prea inteleg ce spun. M-a incuraja enorm, am avut multa ambitie in cele 6 luni de lucrat acolo, „m-am muncit” mult la capitolul engleza americana si, incet, in ani, am reusit sa „fiu fluent” in limba asta, deformandu-mi limba materna, adica romana. Asta nu inseamna ca nu am dificultati in a intelege un scotian sau un irlandez si imi inchipui ca pentru ei vorbesc ingrozitor de prost.
Ce incerc sa spun este ca iti trebuie multa ambitie sa vorbesti engleza, daca nu ai avut sansa in scoala sa o studiezi. Si se prea poate sa nu fi dotat nativ cu usurinta de a asimila o limba straina- la urma urmei se sustine si ca este o problema de emisfere (si mai ales daca le ai… cum a fost cazul meu, cred). Si mai ramane de discutat si ce engleza vorbesti- daca ajungi sa vorbesti varianta texana, la Londra o sa intanesti snobi sa-ti spuna ca nu te inteleg.
Sincer, nici nu cred ca este semnificativ ca doamna cu pricina vorbeste „prost”, ca ne reprezinta „prost” din cauza asta. Am urmarit discursul respectiv… este naucitor de prost fiind o colectie de vorbe goale. Daca este ceva de comentat despre scoala, asta ar fi de comentat: cum Dumnezeu reuseste sa scoata doar cativa „inadaptati”(numiti tocilari, dar de fapt oameni de varf, care se pierd pentru ca sunt pregatiti pentru o Romanie care nu mai exista) intr-o turma de mutilati mintal, incapabili sa aiba substanta in ceea ce spun?
Io zic că se cam exagerează aici.
De ex, prin 1976 eu făceam prima limbă străină din clasa a doua. Și nu una oarecare, chiar italiana. Se poate verifica: Șc. gem nr 3 și Șc. gen. nr 14, Cluj-Napoca.
Apoi n-aș fi un habotnic susținător al „religiei” limbii străine.Cunoașterea ei/lor nu este pentru mine un argument sine qua non al inteligenței. Ca să nu mai vorbim despre suficiente țări, și nu de „teapa” României, în care, e destul de greu de găsit un vorbitor de limbă… universală.
Se face prea mult caz pe cat de bine cunosc limbile straine personajele politice.
In cazul ministresei muncii romanesti, teleportata accidental la ONU, ca si in cazul ex-presedintelui ad-interim, (mazar and fazar of…) este pur si simplu demonstratia practica la „Prostul daca nu-i fudul…”
Se genereaza mereu exemple noi pentru uz didactic – dar nu neaparat la metodologia studiului limbilor straine.
Sunt destul de putini dintre cei care nu sunt vorbitori nativi de limba engleza – sau oricare alta limba de circulatie international – cei care vorbesc perfect, stapanind la maximum gramatica, vocabularul si dictia, accentul etc. iar pentru ceilalti nu se face caz; cui ii pasa? nu este asta partea principala a fisei postului (vezi si declaratia primului ministru; mai cu picioarele pe pamant, recunoaste totusi ca olguta nu trebuia).
In discutiile neformale, fiecare vorbeste cum poate mai bine, iar ascultatorii sunt atenti la continut, adica la idei, uneori se amuza descoperind valente ascunse ale limbii engleze vorbite de internationali, iar scopul comunicarii este atins aproape integral. La nevoie, se cer repetari, fara jena.
Ar fi fost, pentru debutanta olguta ca si pentru versatul antonescu, mult mai eficient sa vorbeasca romaneste, in timp ce, translatori profesionisti aflati permanent pe faza, ar fi produs o traducere impecabila (mai buna decat traducerea lor) transferand in engleza toate ideile si subtilitatile dorite de vorbitor – daca acestea exista.
Iar la nevoie versiunea romaneasca, continand exact ideile vorbitorului ar putea ramane ca referinta in eventualitatea unor ambiguitati de traducere.
Problema e de fapt lipsa ideilor si de aici goana dupa forma si expunerea la situatii penibile. Mie mi s-a parut chiar ca doamna olguta de fapt citea cu dificultate, textul … ma intreb daca nu era transcris fonetic ca in glumele despre Iliescu din anii 90.
Astfel aceste personaje, care ar trebui sa faca istoria, intra in ea direct prin folclor.
Ca tot ati amintit de fosta tovarasa aneta spornic, eu mi-o amintesc foarte vag ca personaj, dar ramane in memoria mea printr-o inscriptie dintr-o cabina de wc din politehnica „F… Spornic”. Evident, nu era vorba de continut obscen ci – in vremea cand ceasca era preocupat obsesiv de cresterea natalitatii – o oferta de servicii perfect incadrata in linia directivelor partidului. Un cetatean constiincios dorea sa indeplineasca o indatorire patriotica.
Cred că, in trecere, aţi pus punctul pe „i”: există mulţi oameni de valoare care vorbesc limba engleză prost, lipsa accentului e un efect aproape sistematic al invăţatului „la bătrâneţe” de exemplu, pot să mărturisesc si eu care tot franceză/rusă am prins în şcoală; dar lipsa ideilor din discurs face să se vadă mai bine forma acestuia. Dacă ascultătorul ar avea ocazia să se concentreze pe conţinut nu s-ar mai uita cu atenţie la formă; ceea ce mă exasperează pe mine este lipsa oricărei fărâme de „informaţie”; oamenii ăştia chiar nu au nimic de spus, şi atunci te întrebi de ce mai ţin să vorbească, probabil ca să îşi facă „selfie” cu tribuna ONU :)
Arc peste timp: ceasca, la vremea lui n-a avut nicio jena sa vorbeasca olteneste de la tribuna ONU.
Si sunt sigur ca a inteles toata lumea si nici nu s-a amuzat nimeni.
Cred ca daca ne straduim putin gasim si videoclipul lui, sa-l punem la colectie langa coana olguta.
Mi-a venit in minte o observatie a unor psihologi referitoare la legatura dintre nivelul de pregatire/cunoastere si nivelul de autoapreciere (self-esteem): oamenii care poseda mai multe cunostinte si abilitati au tendinta de a se subaprecia, pe cand cei cu putine cunostinte si abilitati au tendinta de a se supra aprecia. Cred ca explicatia asta se potriveste foarte bine in cazul de fata. In acest caz particular, nivelul scazut de pregatire este cu atat mai deranjant cu cat este vorba despre o absolventa a unei facultati de filologie. In termeni de intelepciune populara: prostul nu e prost destul daca nu e si fudul.
Da, este exact efectul Dunning-Kruger (https://en.wikipedia.org/wiki/Dunning%E2%80%93Kruger_effect). :)
Vad ca exista preocupare pentru logoreea poliglota a dnei Vasilescu, desi autorul a folosit-o doar ca pretext. Imi vin in minte doua zicale, bine cunoscute:
Delicata : „Tacerea e de aur” ; si ceva mai explicita:
„Mai bine sa taci si sa pari idiot, decat sa vorbesti (excesiv) si sa inlaturi orice indoiala”.
Asta de-a doua imi pare foarte utila unor comentatori superactivi (nu neaparat de la acest articol)…
Ca oficial al unui stat daca nu cunosti bine o alta limba indicat ar fi sa nu o folosesti in spiciuri (la ONU, exemplul nostru); exista traducatori ori alte mijloace prin care sa nu stirnesti ilaritate. Iar faptul ca nu stapinesti limba poate produce confuzii de intelegere..
Nu mi-e deloc simpatic politicianul Lia Olguta (cunoscuta de fanii fotbalului drept CraiOlguta). Ba, cunoscindu-i „rampa de lansare”, partidul lui Vadim, si cind ar spune un adevar as verifica de mai multe ori si tot nu as avea incredere.
Dar amploarea luata de recentele cuvintari (in engleza, apoi franceza) mi se par exagerate; se lasa de inteles ca daca nu stii bine engleza esti retardat.
Daca aceasta revolta s-ar manifesta cind sint traduse in presa romaneasca diferite stiri din strainatate, as fi intelegator, caci unele nu doar ca produc ilaritate, ci sint de-a dreptul scandaloase, mincinoase, cu intentie de manipulare.
CraiOlguta nu din cauza necunoasterii englezei ori francezei isi va „rupe tocurile” ca politician, ci din cauza de promisiuni fantasmagorice de politician.
NB,
mai adecvata mi se pare abordarea glumetilor de la TNR: Olguta nu a fost inteleasa din cauza de accent oltenesc :P
Ca să vă răspund cu o altă glumă ( in calitate de oltean desigur) „accentul oltenesc” nu prea există, iar perfectul simplu – marca „oltenitudinii” – nu apare în discursurile politicienilor deoarece ei nu folosesc niciodată decât verbe la viitor, din motive evidente :)
Se zice ca, pentru a vorbi corect o limba straina, ai nevoie de ureche muzicala. Unii oameni nu o au…
Pentru unii, a vorbi intr-o limba straina este ridicol, iar atunci cand trebuie sa o vorbeasca, teama de ridicol le paralizeaza corzile vocale…
Alti oameni, care au invatat limba rusa de mici (fiindca era „la moda”), nu pot vorbi limba engleza decat cu accent rusesc…
Unii oameni considera injositor sa vorbeasca o alta limba decat cea materna si deliberat vor vorbi intotdeuna prost acea alta limba…
Unii demnitari, in loc sa admita ca nu vorbesc o limba straina, citesc mecanic discursuri concepute de altii in acea limba straina si scrise fonetic… Bicoz it lucs gud on za scrin.
Nu stiu cum devine cazul cu doamna Olguta, dar tare mi-ar fi placut sa vad cum erau scrise discursurile domniei-sale… Erau scrise „cum se scrie” sau erau scrise „cum se citeste?…
Asa cum spune si autorul articolului, lipsa de educatie nu este condamnabila. Dar as zice ca este condamnabila lipsa de educatie in randul elitelor care conduc natiunile. Se presupune ca elitele sunt ceea ce are mai bun natiunea respectiva, iar atunci cand elitele „ies in lume”, ar cam trebui sa reprezinte frumos si cu cinste natiunea respectiva.
Romanul are o vorba, referitor la „a umbla cu cioara vopsita”… si multi uita ca intelepciunea populara este infailibila si universal-valabila…
Intorcandu-ma la doamna Olguta, daca o vad evoluand onorabil intr-un interviu liber, in engleza (sau in franceza), luat de un reporter independent, eu sunt pregatit sa recunosc ca e vorba doar lipsa de ureche muzicala si nu de altceva.
De unde traducători de excelență? Azi e de la sine înțeles că programatorii software cunosc engleza de specialitate. Medicii, cercetătorii și ingenierii de vîrf cunosc limbi moderne. Limbi moderne au fost predate și învățate, mai puțin în anii 1980 unde pentru doctorat nu mai era acces liber la reviste de specialitate sau contacte universitare (am prieten care a ales emigrarea la refuzul pentru doctorat 1985). Urmările?
…. „.. …. „….. Educația contează, și nu doar de azi pe mâine, ci pe termen mediu și lung. Efectele ei nu se măsoară doar în impactul pe piața muncii la 6 luni de la absolvire, ci și în modul în care oamenii sunt capabili să se adapteze la o lume tot mai dinamică și să creeze valoare adăugată pentru societate de-a lungul întregii lor vieți…. „….
Nu se poate traduce JUST IN TIME pentru software, electronică, medicină, chimie, biologie, genetică, fizică, mecanică etc. totul în limba romană, în așa fel ca să se renunțe la cunoașterea bună a limbilor moderne. UP TO DATE înseamnă pentru cei cu activitati de vîrf accesul direct la sursele din patrimoniul universal, în domeniul de specializare. Autorul atrage pe drept atenția asupra unui domeniu cheie pentru bunăstare, belșug și prosperitate pentru cei mulți în țară. Altfel mai discutăm de decalajul secular….
Ultimii 60 de ani au revoluționat electronica cu întroducerea tranzistorului și a chipului, azi cu terrabiți capacitate. Producția internă în electronica deconectată în naționalcomunism de occident a avut consecințe. In anii 1970 s-a cumpărat de la IBM licența pentru un computer pe bază de ferite, a fost în scurt timp depășit, scos din uz. Tehnica laser și genetica (1953 Francis Crick și James Watson, DNA genetica) sunt azi domenii de vîrf care au influență în viața zi de zi. Ritmul de inovație mărește decalajul cu restul lumii dacă nu se schimbă ceva în educație, învățămînt?
De la Yuval Harari sunt traduse în germană:. O scurtă istorie a omenirii (… Eine kurze Geschichte der Menschheit. 21001Übersetzung aus dem Englischen von Jürgen Neubauer. DVA, München 2013) și Homo Deus. O istorie pentru mîine (…. Homo Deus. Eine Geschichte von morgen. Übersetzung aus dem Englischen von Andreas Wirthensohn. C.H.Beck, München 2017, ….). De la homo sapiens și evoluția lui lentă în milenii autorul descrie pentru 2050 o specie “nouă” hibridă spre care se îndreaptă omenirea prin inovația în genetică etc. Nu stiu dacă cărțile lui Yuval Harari sunt de interes general.
… „…. Marea descoperire care a lansat revoluția științifică a fost descoperirea că oamenii nu cunosc răspunsurile la cele mai importante întrebări pe care și le pun”[2]. Această atitudine este decisivă pentru performanța economică. Ea este importantă pentru a ajunge să trăim cu toții așa cum ne dorim. Altfel, dacă lăsăm să se impună agresivitatea ignoranților care refuză să-și recunoască onest limitele, rinocerii vor împinge carul public în șanț, iar țara și noi toți ne vom regăsi într-o fundătură fără ieșire a istoriei…. „….
Copii celor peste 3 milioane de sezonieri /emigranți 1990 -2017 în toate părțile continentului învață limbile locale, spaniola, engleza, italiana, franceza, etc. Copii care sunt împreună cu părinții undeva în UE27. Acolo vor începe activitatea în meserie? De la ei sunt de așteptat traducători din limba română sau în limba română?
Sa ne reamintim Declarația de la Alba Iulia 1918 cu un concept demn de a fi recitit, rediscutat. A venit altfel ( Miss Bukarest, Richard Wagner, Roman, Aufbau Verlag Berlin 2001… o poveste cu o studentă de filologie Bucrești….) după 1919. Ce se poate face mai bine la sărbătorirea 100 de ani Declarația de La Alba Iulia 1918? Mai bine decît în cei 50 de ani 1939- 1989 de dictatură autohtonă cu politica de confruntare, de discriminare și de eliminarea (…. …. epurarea etnică 1941-1989, vinzarea citoyenilor evrei, sași, șvabi în naționalcomunism pentru dolari.. ……. 2009 Leagănul respirației, … 2014 ……… premii Nobel.. …)?
Cum se poate depăși decalajul în atîtea domenii fără accent mai mare pe învățămînt și educație? Benchmarking, unde e de văzut azi un învățămînt cu rezultate de excelență? Căile posibile 2017- 2021? Descentralizarea cu reducerea numărului de budgetari în administrație? Cu clase mai mici la școli, licee, universitți?
Banii publici dirijați altfel decît înspre “pensii speciale”? Plagiatorii, restanțierii, semidocții…
Andrei Plesu are si el un articol excelent pe tema olgutei (si a marelui levantinist Emilut): http://adevarul.ro/news/societate/imaginea-vorbita-patriei-1_58cee15d5ab6550cb87d067c/index.html
Mie personal, olguta imi aduce aminte de „Ken Li”: https://www.youtube.com/watch?v=koTCXbV0jEw
Dle Murgeanu, parca aceasta Olguta Vasilescu are un doctorat si afurisea si improsca cu noroi pe toata lumea care zicea ca de fapt doctoratul ei este un plagiat. Pun si eu o intrebare, care poate parea naiva, poate cer prea mult : ca sa-ti iei un doctorat, nu trebuie sa stii limbi straine cel putin f bine, daca nu perfect, ca sa te documentezi ? macar engleza si franceza ! Dupa „remarcabila ” prestatie a „dnei ” la ONU, balanta inclina catre plagiat, daca mai era nevoie de inca o dovada !