”România Literară” publică, în ultimul său număr – 32, la pagina 20, un text care are prin ce să surprindă cititorii obișnuiți ai revistei: ”Centrul credinței. Neuroștiințele și Neuro-Teologia”, avându-l ca autor pe domnul Remus-Valeriu Giorgioni. Cum nu auzisem de domnul Giorgioni (mea culpa), am dat o căutare pe Internet și – astfel – am aflat că domnia sa e un scriitor din Banat, membru al Uniunii Scriitorilor, cu studii liceale de hidrologie și universitare la BIMI (ceee ce – dacă înțeleg eu bine – înseamnă Baptist International Missions Inc.). Am făcut această ultimă referință din două rațiuni: mai întâi, pentru că e publică și – bănuiesc – dacă apare în prezentările de pe internet ale domnului Giorgioni, înseamnă că provine de la dânsul. În al doilea rând pentru că – așa cum se va vedea – se leagă de conținutul textului despre care e vorba.
În acest text, domnul Giorgioni pornește de la o carte a doctorului Alexandru Vlad Ciurea (”Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor”), prezintă câteva teze ale acesteia, ne dă o idee despre personalitatea domnului Ciurea și ne explică cum trebuie citită Biblia. Toate acestea sunt legate de afirmația profesorului Ciurea cum că ”în creier (…) se află centrul credinței în Dumnezeu”, iar serotonina ”este numită de marele savant molecula credinței” (toate citatele sunt din textul domnului Giorgioni). Mai mult: ”În creier există (…) centri nervoși ai rugăciunii, care se activează când omul încearcă să se apropie de Dumnezeu – are preocupări spirituale, cum ar fi citirea Bibliei sau retragerea în meditație și solitudine (…).” Și încă ceva: ”Vlad Ciurea îl citează pe savantul american Edgar Cayce, trăitor în secolul trecut, care a legat activitatea sistemului endocrin de rugăciunea Tatăl Nostru.”
O să-ncep cu sfârșitul: ”savantul” Edgar Cayce era un medium bizar, aproape lipsit de educație școlară, renumit pentru răspunsurile pe care le dădea atunci intra în transă. Cele mai cunoscute răspunsuri sunt cele legate de localizarea Atlantidei! Deducem că domnul Ciurea care ”deține un departament editorial (…) în (…) ’revista supremă a neurochirurgiei’” ia de bune ”profețiile” lui Edgar Cayce. Și, dacă ne uităm la ce citează recenzentul, nici nu e de mirare: să găsești ”centrul credinței” în creier nu e la îndemâna oricui! Nu e prea clar din textul domnului Giorgioni – căci n-am citit cartea neurochirurgului – dacă o porțiune a creierului, ca organ anatomic, ”secretă” credința ca pe una din funcțiile sale (analog celor legate de ariile cerebrale) sau Dumnezeu însuși se pogoară într-un punct privilegiat al anatomiei noastre. În primul caz, credința n-ar mai fi un dar (un har) ce trebuie păstrat printr-o luptă lăuntrică, ci o funcție organică, asemeni oricărei alteia. Altfel spus, s-ar naturaliza întru totul (și ar rămâne de văzut dacă nu cumva ”centrul” respectiv mai e și la alte vietăți). Evident, în acest caz, ateii ar fi oameni cu leziuni ale ”centrului” respectiv sau cu hipofuncționalitatea lui.
A doua situație e și mai bizară (pentru un neurochirurg): dacă Dumnezeu ”își are locul lui” în creierul nostru, ce se întâmplă când creierul e afectat – de accident, de boală – și medicul trebuie să intervină într-o porțiune din ”centrul” respectiv? Îl privează pe omul respectiv de prezența lui Dumnezeu sau îi limitează accesul la ea? Domnul Ciurea – ne spune cititorul dânsului – ”vorbește (…) despre o ’hartă religioasă a creierului’ și despre o disciplină nouă, Neuro-Teologia”. S-ar putea, totuși, ca această variantă de înțelegere să nu fie chiar așa de nouă pe cum o crede profesorul. Încă din Antichitate, cu tripartiția ei corp – suflet – spirit, se considera că partea superioară a celui din urmă, intelectul, e receptacolul grație căruia omul poate intra în contact cu divinul. Numai că – ne place sau nu, chiar dacă a fost o vreme vehiculată și de creștinism – această antropologie e una precreștină, adică în bună măsură păgână. Până la urmă toate ”teoriile” acestea, care-l văd pe Dumnezeu peste tot, în particule elementare, în molecule, în creier și în întregul univers nu sunt nimic altceva decât forme moderne ale gnozei. Căci ceea ce spune aceasta e faptul că e o ”scânteie divină” în orice abis al materiei și doar o cunoaștere adevărată (”neuro-teologică”!) e în măsură a o elibera. În ciuda faptului că domnul Giorgioni taxează formula consacrată de alt neurolog (arhi)cunoscut, Constantin Dulcan – ”inteligența materiei” –, tot de același lucru e vorba și la domnul Ciurea: o continuitate a spiritualului în material care, atunci când e recunoscută, îl poate transfigura. Poate, dacă tot a fost invocată rugăciunea Tatăl Nostru, n-ar fi zadarnic să ne amintim – cum o făcea Simone Weil – că, mai înainte de toate, Dumnezeu este în ceruri, nu în molecule și organe anatomice. După știința mea, transcendența absolută a lui Dumnezeu e axioma de bază a protestantismului, pe care domnul Giorgioni îl revendică în finele textului dânsului.
Din fericire, trăim într-o țară democratică în care funcționează libertatea cuvântului, astfel că domnul Ciurea și cei care-l urmează pot spune ce vor. De mai multe ori pe parcursul textului la care mă refer sunt evocate titlurile și meritele profesorului neurochirurg. Însă, din faptul că acesta e un bun profesionist al domeniului lui, nu rezultă cu necesitate competența sa în alte domenii. De pildă, cel puțin din biografia sa publică, nu reiese faptul că domnul Ciurea are cunoștințe particulare în teologie. Dacă cele în neurochirgie îi permit să-l vadă pe Dumnezeu în creier, cum se explică faptul că aceleași abilități – unanim lăudate în epocă – ale profesorului Dumitru Bagdasar (figura tutelară a spitalului la care activează domnul Ciurea) nu i-au arătat acestuia nimic, decât, eventual, calea către comunism? Pe scurt, profesionalismul dintr-un domeniu nu poate fi translat într-altul. Cine o înceracă, recurge la argumentul autorității: ”vezi, a spus-o X, laureat al Premiului Nobel”. Fapt banal: Einstein se pricepea la fizică, nu la teologie și nici la filosofie. Pe terenul acestor două ultime discipline aserțiunile ilustrului savant nu sunt decât opinii, la fel ca cele ale oricui.
Și încă ceva: am impresia că ne aflăm într-un moment de inflație a viziunilor spirituale la neurologi; nu doar domnul Ciurea, ci și domnul Dulcan, domnul Zăgrean, ba chiar și domnul Dănăilă au teorii care sunt cel puțin stranii. Ideea lor de bază e, așa cum am spus mai sus, aceea a continuumului fizic – psihic – spiritual și a faptului că ridicarea la nivelul celui din urmă (mai mult sau mai puțin pe căi tradițional religioase) permite controlul și ameliorarea stării celorlalte două. Pe scurt, teza fundamentală e aceea că sănătatea e o problemă de credință și de rugăciune. Am putea vedea aici lecția de modestie a unor oameni care, ajunși în vârful domeniului lor, au conștiința puținului pe care ei și cunoașterea lor tehnică îl pot face. Sau, la fel de bine, am putea vedea în aceste idei o dezavure a științei sau – cel puțin – a științei așa cum o știm. După părerea mea, în această direcție inflexează domnul Giorgioni textul dânsului (așa cum am spus, pe domnul Ciurea nu l-am citit). Argumentarea recenzentului ajunge la apogeu cu acest pasaj:

După părerea mea, acesta e punctul central al argumentării domnului Giorgioni: denunțarea ”evoluționismului ’științific’”. Cum bine se știe, aceasta e una din temele clasice ale fundamentalismului religios din Sudul Statelor Unite (cel cu celebrul ”proces al maimuțelor” de la Dayton, din 1925). Să nu uităm că tot de-acolo ne vin și ”teoreticienii” ”pământului plat”, care – evident – nu are nimic de-a face cu heliocentrismul. Acest tip de înțelegere se bazează pe câteva ”fundamente” (de unde fundamentalismul) pe care ”o anumită parte” a populației americane le consideră certitudini. De pildă, ineranța Bibliei: adică faptul că aceasta e – în întregime – inspirată de Dumnezeu / Duhul Sfânt (la limită, chiar scrisă la dictare, asemeni Coranului) și, implicit, e infailibilă (nu poate greși cu nimic).
În al doilea rând, faptul că singura lectură care i se potrivește este cea literală: cum scrie, așa a fost și – mai ales – așa trebuie să fie. În fine, al treilea aspect (care ne interesează aici) este acela că sensul textului sacru e direct accesibil oricui, e moral și asumarea lui trebuie să producă o schimbare în viețile noastre. De aici câteva concluzii directe: mai înainte de toate, nu există nimic comparabil cu Biblia. Orice discurs (inclusiv cel științific) e unul uman; în Biblie avem Cuvântul lui Dumnezeu. În al doilea rând, orice contrazice Biblia – sau felul în care e ea interpretată de fundamentaliști – e o impietate, un sacrilegiu. Ca atare, nu are nici o legitimitate și trebuie fie eliminat, fie – dacă nu se poate – combătut. În fine, de vreme ce Cuvântul lui Dumnezeu e direct accesibil oricui și sensul lui e unul moral, discursurile prea complicate (cel științific, cel filosofic, chiar cel al unei anumite teologii) sunt suspecte din start. În definitiv, nu la cuvântul oamenilor trebuie să fie atent credinciosul. Ca atare, pentru fundamentalist nu există decât o singură știință: cea care se bazează pe textul Biblic, pornește de la Dumnezeu și trimite la Dumnezeu. Știința aceasta nu procedează atât prin raționamente, cât prin rupturi a ceea ce (se pretinde a) se cunoaște de majoritatea oamenilor; rupturi în care divinul se actualizează ca miracol. În această optică, nici un discurs logic nu rezistă mărturiei personale. Devalorizarea cunoașterii umane și a complexității gândirii dă o tentă de antiintelectualism, care acum (evident, și cu o încărcătură de clasă, împotriva ”aristocrației” banului și a puterii din America) se numește antielitism.
Pe baza acestor aserțiuni, fundamentalistul consideră că ceea ce noi numim știință nu e nimic altceva decât o formă de credință pervetită. Din punctul lui de vedere, cei care iau de bună știința sunt niște credincioși care și-au plasat prost încrederea: în cunoașterea umană (întotdeauna failibilă) și în materie (care – în bună tradiție antică – nu e nimic altceva decât opusul, degradat și degradant al – spiritului). Prima obiecție ce li se poate face este aceea că știința nu e o colecție de răspunsuri în care suntem chemați a crede; dimpotrivă, în esența ei, știința nu e nimic altceva decât modul în care omul chestionează realitatea lumii în care trăiește. În știință nu răspunsurile sunt priordiale, ci întrebările. Grație lor cunoașterea avansează și teoriile unei epoci sunt revizuite în alta. La rândul lor, teoriile (marile teorii – cum e cea a evoluției – pe care Thomas Kuhn le numea paradigme) nu sunt altceva decât niște cadre de înțelegere; moduri în care noi decupăm, descompunem și reasamblăm un segment al realului. Principiul de structurare al acestor cadre e dat de coerența lor internă. Nicăieri nu e vorba de credință. Nimeni nu crede în Teorema lui Pitagora; oricine e dispus să-i acorde cinci minute de atenție poate înțelege fără probleme una din dimonstrațiile ei. Gândirea singură e suficientă pentru aceasta; nu e nevoie de ”tot trupul și tot sufletul” ca în credința autentică.
Încă ceva: de la începuturile ei – adică din secolul XVII – știința modernă și-a jalonat clar cadrul de înțelegere al lumii. Așa cum bine o știm, există două principii fundamentale – care, în fapt, spun același lucru – în logică și în fizică. Cel dintâi, Principiul Rațiunii Suficiente spune că orice afirmație este acceptată ca fiind validă doar în măsura în care e dovedită. Altfel spus, adevărul ei depinde de adevărul premiselor din care e dedusă. Cel de-al doilea, Primul Principiu al Mecanicii, spune că orice corp își va păstra repaosul sau mișcarea rectilinie și uniformă, atâta vreme cât asupra lui nu acționează o forță exterioară. Ce se întâmplă dacă o asemenea forță acționează, explică următoarele două principii ale mecanicii. Ce spun toate acestea? Că tot ceea ce se petrece în lume sau se exprimă în argumentare are o cauză identificabilă. Și că, în ultimă instanță, menirea științei e aceea de-a reface lanțul cauzal care ne permite să înțelegem felul în care lumea funcționează. Numai că tocmai acest lanț cauzal interzice formal acțiunea unui agent exterior care poate interveni oricând și modifica arbitrar orice date. Altfel spus interzice ceea ce Evul Mediu și Antichitatea numeau miracole sau minuni.
Să ne înțelegem bine: orice om de știință onest va recunoaște că realitatea e întotdeauna mult mai bogată decât sunt cadrele noastre de înțelegere a ei. De aceea orice teorie științifică cunoaște și fapte care nu cadrează cu aserțiunile ei. Același Thomas Kuhn a arătat felul în care formarea unor teorii extinse sau schimbarea teoriilor permite științei să avanseze. Funcționând pe principiul Briciului lui Ockham, potrivit căruia nu e nevoie să multiplicăm existentele mai mult decât e necesar, știința caută și va căuta întotdeauna explicația cea mai elegantă (adică mai simplă) de armonizare a noilor date cu cadrele de înțelegere ale domeniului căruia acestea îi aparțin. Iar asta înseamnă – din start – evacuarea supranaturalului din explicația științifică. Ceea ce nu înseamnă faptul că omului de știință ca om îi e interzis să fie credincios. Poate puțini își mai aduc aminte aceste lucruri (mai ales pe meleagurile noastre unde istoria științei e aproape total neglijată), dar doi dintre părinții paleoantropologiei – adică a acelei științe care se ocupă cu ”oamenii–maimuță” – în speță abatele Henri Breuil și Pierre Theilhard de Chardin erau, amândoi, preoți catolici.
Și tot preot a fost și Georges Lemaître, cel dintâi care a formulat – în astrofizică – teoria unei origini a universului într-un ”atom primordial”, popularizată ulterior sub numele de Big Bang. Când Papa Pius al XII, aflând de aceasta, a spus că vechea dispută legată de eternitatea sau începutul Universului e tranșată și că, dacă Universul are un început și nu provine din nimic, putem presupune rezonabil că are și un Creator, Lemaître i-a răspuns că fizica și astronomia nu sunt în măsură să furnizeze probe ale existenței unei transcendențe. Teologia își are câmpul ei de coerență, iar fizica pe al ei; a le amesteca revine la a confunda lucruri foarte diferite. Iar primejdia cea mai mare e aceea de-a forța conexiuni între dezvoltările științei de la un anumit moment și afirmații teologice care se vor eterne. Evoluția științei riscă să lase în urmă astfel de probe pe care doctrina religioasă le ia de bune. E, într-un fel, ceea ce s-a întâmplat în momentul în care Biserica a hipostaziat cosmologia ptolemeică în dauna heliocentrismului.
Și e, în bună măsură ceea ce se întâmplă cu ”creaționiștii științifici” de care vorbește domnul Giorgioni. Teza lor e aceea că ceea ce descoperă paleontologia (ce se ocupă cu studiul formelor de viață anterioare omului) e, în fapt, o lume antediluviană, adică dinaintea Potopului biblic. Acesta a pus capăt unei multitudini de ființe și – în urma lui – avem ce se vede astăzi. E limpede că o asemenea lectură nu rezistă literalismului, dat fiind că nu e deloc clar de ce au pierit toate exemplarele atâtor specii, devreme ce Dumnezeu îi indicase lui Noe să ia câte o pereche din fiecare pe arca lui (poate pentru că dinosaurii sunt rudele șarpelui!). Drept care interpretarea fundamentaliștilor e radicală: fosilele nu sunt decât niște înșelăciuni pe care le presară Diavolul în calea oamenilor, iar Domnul le acceptă pentru a verifica credința adevăraților creștini. Varianta moderată, cea cu Potopul – uneori cu mai multe potopuri – nu face decât să reia teza, de început de secol XIX, a lui Georges Cuvier. Anatomist remarcabil, acesta era capabil să reconstituie din câteva fragmente de oase animale (inclusiv care nu mai existau) și, ca atare, e unul din părinții paleontologiei. Lui – autentic credincios care, în plus, nu avea cadrul de înțelegere pe care îl va oferi evoluționismul – îi aparține această încercare de explicare a unor organisme dispărute printr-o succesiune de potopuri. În treacăt fie spus, competența lui științifică îl ferea de superstiție. O anecdotă spune că niște studenți s-au gândit să-i facă o farsă. Unul dintre ei s-a deghizat în diavol (cu blană pe picioare și cu copite, și-a pus o mască animală cu coarne, s-a vopsit în roșu) și – la o oră târzie (pe atunci nu exista electricitate) – și-a făcut apariția în cabinetul profesorului șuierând: ”Cuvier, am venit să te mănânc!” Savantul și-a ridicat impasibil ochii din cartea pe care-o citea la lumânare, a privit arătarea și i-a spus: ”Domnule, nu există nici o ființă cu coarne și cu copite care să fie carnivoră!” O bună ilustrare a Briciului lui Ockham!
În treacăt fie spus, Cuvier e unul din părinții reconstrucțiilor bazate pe fragmente de oase (mineralizate) descoperite în siturile fosilifere. De la el încoace această artă a devenit o știință cu reguli foarte clare. Departe de a fi o ”plăsmuire”, cum spune domnul Giorgioni (referindu-se cred la un fals patriotic englezesc de început de secol XX – ”omul de la Piltdown” – denunțat chiar de paleoantropologii de meserie), e unul din domeniile cele mai interesante ale cunoașterii științifice actuale. Și, să nu uităm, exact – dar exact – pe aceleași principii și cu aceleași metode funcționează și reconstrucțiile faciale din medicina judiciară. N-am auzit încă de faptul ca fundamentaliștii să denunțe ca fiind neștiințifică identificarea cadavrelor victimeleor de tot soiul pe baza reprezentării feței lor cu tehnicile reconstrucției anatomice. În ceea ce privește cele ”câteva” elemente de schelete de care dispunem ale oamenilor preistorici, nu sunt chiar atât de puține și – în unele cazuri – nici atât de fragmentare. Chiar în cazul celebrei Lucy (un australopitec de 3 milioane de ani!) avem 24 % din oasele corpului. Pe măsură ce venim înspre noi, la Homo habilis sau la Neandertalieni avem schelete aprope complete. În fine, noi tehnici de investigație, precum paleogenetica – pentru care Svante Pääbo a primit Premiul Nobel în 2022 – sunt în măsură a face aceste resturi să vorbească în mai multe registre decât până acum. Cât despre ”verigile lipsă”, har Domnului, nu ducem lipsă de ele. În ceea ce privește tranziția de la pești la amfibieni, de la reptile la păsări sau la mamifere, ori de la antropoizii preistorici la om avem – deja – nu o verigă, ci un lanț de specii. (Pentru cei interesați de ultima progresie, recomand, în limba română, cartea domnului Adrian Nicolae – ”Revoluția după Darwin”, care ar merita reeditată într-o variantă actualizată.)
Ce-i deranjează atât de mult pe fundamentaliștii americani la evoluționism? Atât cât pot eu să-mi dau seama e vorba de patru lucruri: mai înainte de toate, pierderea caracterului central al omului în economia universului. Pentru teoria evoluției, omul nu e decât o specie animală printre altele, care s-a modificat în timp și care va evolua în viitor. În al doilea rând, e vorba de dinamica evoluției care se opune creației fiecărei specii ca atare de către Dumnezeu. Omul – sau, la fel de bine, pisica – sunt așa cum vedem doar în timpurile istorice; la altă scară a timpului ei (sau mai curând strămoșii lor) au arătat altfel. Erau alte specii. De unde a treia nemulțumire: durata lungă a evoluției. Sutele de milioane de ani în care organismele s-au transformat contrastează patetic cu cei 6028 de ani, cât ar avea Pâmântul de la Creație potrivit episcopului James Ussher. În sfârșit, poate cea mai puternică reacție o stârnește lipsa de sens a evoluției. Pentru Darwin evoluția e un nesfârșit proces adaptativ, care nu are nici o finalitate. Organismele se adaptează condițiilor de mediu și unele altora însă scopul acestor adaptări – dincolo de simpla supraviețuire a speciei – nu e unul dat dinainte. Pe scurt, cum spunea Karl Popper, ”viitorul e deschis”. Și natura, și cunoașterea evoluează învățând din greșeli. Cred că această perspectivă e mai coerentă decât fixismul fundamentalist.
Mi se pare că ideile acestuia din urmă trebuie tratate – și combătute – cu toată seriozitatea. Seducția lor constă în simplitate, în caracterul intuitiv și-n implicarea pasională celor ce le iau în serios (în a doua parte a textului dânsului, domnul Giorgioni argumentează ideea că doar cineva inspirat el însuși poate recunoaște caracterul inspirat al Bibliei). Știința e, inevitabil, mult mai dificilă, nu odată contraintuitivă (începând cu rotația Pământului în jurul Soarelui) și adesea aridă în raționalitatea ei. Mi se pare că, la ora actuală, am ajuns în a patra etapă a importurilor din America. Mai întîi au fost muzica și filmele, care au creat un întreg mental. Apoi au venit tripleta Coca-Cola, blugi, Playboy cu imaginarul lor de confort și libertate. A urmat Internetul și globalizarea pe care a adus-o acesta, cu jocurile video, cu rețelele sociale și cu influencerii lor. Iar la ora actuală – suprapusă peste toate acestea – importăm tematica ”războiului cultural” dintre ”conservatorism” și ”progresism” care scindează și polarizează societatea, obsesiile milenariste și purismul fundamentalist al Sudului american. Aș îndrăzni să cred că nu sunt lucrurile de care avem nevoie și, în mod cert, nu sunt cele de la care pornind vom putea construi un viitor mai bun. Cred, dimpotrivă, că o educație deschisă spre problemele lumii, cu o consistentă componentă științifică (făcută serios, dar inteligibil) e în măsură a ne imuniza de dimensiunea regresivă a radicalismului religios. În egală măsură, cred că fundamentalismul nu e benefic nici credinței. Compasiunea pe care o predică creștinismul presupune înțelegere și deschidere, nu refuz și agresivitate.
Repet, trăim într-o țară democratică în care libertatea cuvântului e garantată tuturor. Și domnul Ciurea, și domnul Giorgioni au libertatea de a spune ce gândesc și ce doresc. Probabil că există o media ”alternativă” la știință, confesională sau nu, în care asemenea opinii pot apărea și-și pot găsi auditori. Dar nu în ”România Literară”! Acum se vede, cu adevărat, că ne-a părăsit Nicolae Manolescu. Atâta timp cât a trăit, marele critic nu a acceptat niciodată în revista pe care-a condus-o asemenea texte. Mi-l amintesc, inclusiv în ultimele luni de viață, făcând o pledoarie apăsată pentru o școală adevărată și pentru luciditatea pe care aceasta o formează. A-l cinsti nu înseamnă a publica amintiri despre el, ci a duce mai departe spiritul critic pe care l-a ilustrat o viață întreagă.
Obiectul religiei este transcendentul, care nu poate fi demonstrat științific deoarece nu este de domeniul materialului si nu poate fi surprins de categoriile spatiului si timpului cu care opereaza oamenii ci e obiect al credintei si revelației. Obiectul științei este lumea fizică, bazata pe legi care pot fi studiate. Dorința unor teologi/ oameni de știință de a le amesteca arata o eroare de metodologie, stiinta si religia operand cu metode diferite, care nu se intersectează. Neînțelegerea acestui lucru
simplu creează aceste reînvieri a unor concepții panteiste si dispute interminabile de care lumea abunda în prezent. E mult mai simplu sa faci un ghiveci conceptual care sa prindă la public decât să faci stiinta sau teologie riguroasă.
Foarte bun comentariul dumneavoastra, asa cred si eu! Cele doua lumi (si/sau domenii) nu se intersecteaza si nu se contrazic. Stiinta nu poate lua locul religiei, religia/credinta nu poate ocupa locul stiintei. Nu-mi trebui si nu-mi sunt utile argumentele stiintifice pentru a crede sau a nu crede si nici nu pot accepta ca Stiinta este noua Credinta/Religie. Un om de stiinta poate sa creada sau nu, un teolog poate avea pregatire in matematica, fizica sau astronomie.
Oarecum corect, dar se ridica câteva întrebări:
1. Când știința si religia se contrazic, cine are dreptate?
2. Daca știința se extinde si explica din ce in ce mai mult, transcendentul se muta tot mai departe la frontierele inexplicabilului. Ar trebui știința sa se oprească pentru a nu încălca frontiera?
3. Care religie ar fi etalonul corect pentru metafizica? pentru ca sunt multe si pe alocuri se contrazic.
”Când știința si religia se contrazic, cine are dreptate?”
Asta e ca și cum ați întreba un judecător:
”în general, cine are dreptate, reclamantul sau pârâtul?” 😀
Nu există un răspuns general valabil, depinde de situația concretă. Religia se bazează pe dogme și recunoaște asta, în timp ce știința are și ea dogme, dar nu recunoaște. Mai mult decât atât, unii își fac religie din știință, se numește scientism. Sau invocă în mod fals știința, în situații când știința nu susține ce susțin ei. Și credincioșii invocă adesea, în mod fals, aspecte inventate de ei, care nu apar în textele religioase.
”Ar trebui știința sa se oprească pentru a nu încălca frontiera?”
Știința nu cunoaște nici 10% din realitatea lumii înconjurătoare. N-are de ce să se oprească, poate continua la nesfârșit și tot nu va ajunge prea departe 😀
De exemplu, faptul că Newton a descoperit gravitația a fost integrat de credincioși și nu deranjează astăzi pe nimeni. Același lucru se va petrece și cu evoluția, generațiile viitoare de credincioși vor crește știind despre ea. Din perspectivă religioasă, evoluția poate fi considerată o metodă sau o unealtă folosită de divinitate.
Problema reală e alta: activiștii anti-creștini evită dezbaterile reale, bazate pe știință, alegând în schimb să ”combată” cele mai absurde interpretări, puse de ei pe seama religiei, dar generate adesea chiar de ei înșiși.
În rezumat: există și vor exista întotdeauna evenimente și fenomene mai presus de voința și de știința omului. Așa apare conceptul de divinitate, iar religiile au drept scop să capteze bunăvoința divinității. Ceea ce adesea le și reușește.
Cica „religiile au drept scop să capteze bunăvoința divinității. Ceea ce adesea le și reușește.” Am ras in hohote la aceste noi aberatii si clisee marca haharaldo.
Atata lipsa de logica si indoctrinare nici nu are cum sa ajute religia.
Divinitate?! Care din ele?! E una, sunt mai multe?
Ce face divinitatea daca domeniul ei se tot restrange?
De unde stii ca exista macar o divinitate reala, si nu e doar o palida reprezentare umana?
Apoi cica „bunavointa divinitatii” !! Bunavointa pentru unul poate fi reavointa pentru altul. Nu exista standarde universal „bune” sau „rele”. De exemplu o inundatie care omoara multi oameni, e buna sau rea? Natura nu opereaza cu astfel de concepte simpliste.
Iar bomboana pe coliva, summumul „gandirii” haraldiene, cica „le si reuseste adesea” … mai exact cand?! Mai nene, lasa-te de comentat pe aici, doar dovedesti ca ai o gandire infantila. Bun de clovn.
”Divinitate?! Care din ele?! E una, sunt mai multe?”
Grecii antici aveau mai multe divinități, creștinii au o singură divinitate. Mai mult decât atât, creștinii au aceeași divinitate pe care o au și musulmanii și evreii, chiar dacă fiecare folosește nume diferite pentru respectiva divinitate. Te las pe tine să spui dacă e o singură divinitate sau mai multe.
Să presupunem că divinitatea e un concept prea complicat. Înțelegi conceptul de constituție? Există o singură constituție sau mai multe? Există mai multe concepte de constituție sau unul singur?
Da, mister Harald (esti f original,domnule, in materie de interpretari teologice ar trebui sa scrii o carte la editura Comic Books) asta crezi d-ta ca divinitatea aia venerata de toti monotestii lui peste (de asta se si inteleg atit de bine) e una singulara egala cu The REAL God.Daca te-ai obosi sa studiezi un pic mai mult ai afla cam ce au descoperit atit prof.dr Ze’ev Herzog cit si prof dr.Gad Barnea,R M Price,David M Litwa, E Paigels (se pare ca e de origine romana) si altii si anume ca acel impunator unic, unicat singur si indivizibil (doar in 3 pardon) YHWH NU e deloc singurul D-zeu (sau cu pretentii divine ma rog) Gnosticii explica ceva chiar daca domnul sau doamna LA nu e de acord cu ei. Oricum „Allah” vine de la El(ohim,Elion) care era bossul pantenonului acceptat si de evrei pina tirziu prin sec IV,III inaintea erei crestine cind in mod misterios YHWH ii ia locul lui El si ramine singur (intii ii fura consoarta lui El,,pe Asherah, apoi ramine singur singurel de asta e si atit de psihopat, de violent, de singeros si de agresiv in V Testament;Freud saracu ar fi trebuit sa-si revizuiasca opera si sa renunte la unele teorii gen complexul lui Oedip;parca nu e marca lui inregistrata, nu mai tin minte).
Oricum dupa cum au demosntrat atit Barnea cit si J Adler pina prin secolele respective nici urma de Moise si de multe altele in Tora iahvista de atunci.(mare paguba).
Succesuri,mister Harald!!!!
PS: toti cei enumerati de mine sint evident dupa d-ta neomarxisti altfel nu se explica,nu-i asa?! Si B Ehrman va arde pt vecie in chinurile iadului.
PS2: rabbi TOVIAS SINGER expert in iudaism: „Isus e strain de iudaism e chiar opus iudaismului”.Hopa alt neomarxist.Punct si de la capat.
Pardon,rectific: prof dr Gad Barnea israelian de origina romana.
@harald. Nu trebuie eu sa explic aberatiile pe care le zici pe aici. De aceea am si scris mai sus care „divinitate”, fiindca exista o multime de „divinitati”, fiecare popor, religie are zeii sai. Ce nu ai inteles e tocmai ca „divinitatea” pe care o tot invoci, nu exista in realitate, e un construct pur uman si fals pe deasupra.
Nu exista nicaieri vreo divinitate atotputernica care sa te ajute, indiferent de numele pe care il poarta „divinitatea”.
A incerca sa invoci „bunavointa divinitatii si a o obtine” cum ai zis mai sus, e ca si cum te-ai ruga si ai aduce ofrande zeului tunetelor si ploii ca sa ploua !… Esti deci la nivelul lui Teodosie, care in anul de gratie 2024 merge pe campuri sa se roage pt ploaie… Asta in loc sa se faca un sistem de irigatii.
Religia trebuie luata doar la nivel metaforic, nu real.
Comparatia cu constitutia e total falsa. Constitutia e prin definitie un set de legi convenite de majoritate, sau de o clasa conducatoare. Scopul e functionarea optima a societatii. Nu am auzit de nimeni in toate mintile sa se roage la constitutie, sau de miracolele facute de constitutie.
@Pitagora – ”Constitutia e prin definitie un set de legi”
Pur și simplu nu știi ce scrii 😀
Care ”set de legi”, care ”definiție!”? Definiția ta, inventată chiar în timp ce scriai comentariul?
Divinitatea e un concept foarte complex, mult mai complex decât conceptul de constituție. Pur și simplu nu le poți înțelege, nici pe unul, nici pe celălalt.
@harald. Esti ridicol cu ce debitezi pe aici, cu „bunavointa divinitatii”, „constitutia”, etc. Expresia vie a analfabetismului functional obraznic, care e o plaga in Romania (si nu numai).
Amesteci divinitatea cu constitutia intr-un ghiveci…
Mai sus ziceai ca „religia se bazează pe dogme și recunoaște asta, în timp ce știința are și ea dogme, dar nu recunoaște.”
Ineptie dupa ineptie…!
In primul rand, nu foloseste la nimic ca religia recunoaste ca se bazeaza pe dogme, atat timp cat sustine ca acele dogme sunt perfecte (ceea ce e fals)!
In al doilea rand, ce dogme foloseste stiinta dar nu recunoaste?! Habar n-ai, stiinta tocmai ca nu foloseste dogme imuabile ca religia. Stiinta foloseste alte metode, verificare, experimente, deductii logice, schimbari de paradigma. Stiinta evolueaza, se schimba in functie de experimente si observatii.
Vorbesti aiurea ca sa te afli in treaba…
@Pitagora a.k.a. @RichardFeynman etc – faci o reclamă grozavă ateilor marxiști, comentariile tale sunt mai mult decât binevenite 😀
Iar când invoci ”mai mulți comentatori”, asta de-acum ține de minciuna patologică, exact ca la Victor Ponta. Nu ai nivelul necesar de înțelegere pentru a discuta despre conceptul de divinitate, îți lipsesc cel puțin 30 de puncte de IQ pentru a participa la o asemenea discuție, dar te crezi ”mai mulți comentatori”. Mecanicii auto și șoferii de basculantă înțeleg mai multe decât tine. Nimeni de pe-aici nu e la un nivel atât de redus, de asta ești inconfundabil, indiferent câte nickname-uri folosești.
1. Are dreptate teoria care poate argumenta logic si faptic ca adevarul este de partea sa……deci stiinta, indiscutabil !
Intrebarea ar putea fi pusa si astfel: Când știința si religia se contrazic, cine poate decide care parte are dreptate? Pusa astfel, ar da apa la moara prozelitismului religios!
2. Nu! A opri „cunoasterea” ar fi ceva situat in contradictie cu „setea de a sti” , care nu e numai o caracteristica a stiintei, este o caracteristica general umana…..si nu numai umana….banuiesc ca am observat cu totii spiritul de curiozitate al multor specii de animale!
3. Buna intrebare! Care intrebare releva subiectivismul total in care se zbat cei care cred orbeste in perceptele religiilor ! Aceste fiinte nefericite, care neaga evolutionismul si orice chestiune stiintifica ce intra in contradictie cu convingerile lor( sau care doar li se pare ca intra), sunt extrem de periculoase privind evolutia catre cunoastere si civilizatie a omenirii.
1. Când știința si religia se contrazic, cine are dreptate?
Am atins această întrebare când am zis că există o eroare de metodologie atât din partea savanților cât și cea a teologilor. Omul religios are dreptate să creadă în divintatea pe care omul de știință nu o poate demonstra, acesta fiind adevărul pentru el. Vechile mituri ale grecilor erau adevărate iar grecii aveau dreptate să creadă în ele, pentru ei ele erau adevărul. Corectitudinea științifică e diferită de adevărul religios și atât știința cât și religia pot să aibă dreptate atâta timp cât își înteleg metodologia și limitele. Problema e alta, atât religia cât și știința se vor a fi exhaustive și cu pretenția de a avea ultimul cuvânt. De aici rezultă aberații cele aduse în discuție de dl. Maci.
2. Transcendentul e cel care prin definiție transcende, adică depășește posibilitățile de înțelegere ale omului. Categoriile de spațiu și timp prin care operează oamenii (materia) au fost și vor rămâne aceleași, deci știința va opera în continuare cu ele. Transcendentul, care e conform definiției e dincolo de ele, nu se poate epuiza niciodată.
3. Nu prea înețeleg întrebarea, de ce trebuie să fie o anumită religie un etalon pentru metafizică? Cu toate diferențele care țin de rit și doctrină, cam toate au ca esență credința în ceva ce transcende sfera materială.
Domnule Octavian, adevarul asupra unui anume fenomen este unul singur, nu pot exista doua adevaruri contradictorii relativ la un acelasi fenomen.
Adevarul stiintific, odata dovedit ( prin demonstratie si(sau) observatie ) este in mod clar imuabil.
Stiinta nu opereaza numai asupra chestiunilor pur materiale, care tin exclusiv de materie. Opereaza, de exemplu, cu notiunea de energie, care TRANSCEDE materiei. Matematica opereaza cu notiuni care TRANSCED cu mult realitatii materialiste sau nonmaterialiste. Daca as vrea sa ma cufund in gandire transcedentala, m-as opri la matematica si nu la vreo teorie religioasa de orice natura ar fi ea, monoteista sau politeista. O problema extrem de delicata privind asa zisa cufundare in spriritualitatea de tip transcedental conferita de credintele religioase este aceea ca teoriile religiilor se bazeaza pe fapte despre care nu se poate dovedi ca au avut loc in realitate( unele dovedite ca fiind imposibile), pe afirmatii a caror veridicitate este profund indoielnica, pe asa zise lucruri care s-ar fi intamplat cu cel putin 2000 de ani in urma!
Nu vad nici urma de indoiala ca texte transmise mai mult oral decat scris, datand de milenii, sunt considerate a reprezenta fundamentul adevarurilor propovaduite de crestinism si sunt considerate de unii mai veridice decat teoriile ce valideaza o buna parte din fenomenele care au avut loc in Univers ( inclusiv pe Pamant deci) de la Big Bang incoace! De ce ar fi TRANSCEDENTAL a crede in existenta unei divinitati care nu a dovedit prin nimic ca exista, a crede in ceva despre care exista riscul sa se demonstreze la un moment dat ca e un fals grosolan ?
A propos de Big Bang, tot ceea ce exista acum in Univers nu a aparut din nimic, ci dintr-un punct cu masa enorma si densitate infinita de dimensiune zero. Ceea ce a fost atunci, la inceput exista si acum, sub diferite forme,nimic in plus, nimic in minus. Daca Big Bang este rezultatul actiunii unei forte superioare, atunci forta superioara respectiva nu ar mai putea ulterior influenta absolut niciun fenomen din interiorul Universului creat!
Energia poate fi cuantificata, măsurată, folosita. Ba mai mult, e chiar convertibila în materie și invers. Când spun transcendent ma refer la ceva care e accesibil în termeni de credință sau revelație, ca stare subiectiva iar aici stiinta nu prea are cu ce opera, asta am avut în vedere când vorbeam de metodologii diferite. Pentru omul religios, divinitatea exista iar stiinta nici nu poate confirma sau nega existenta ei de o maniera pur științifică pentru ca nu e de domeniul ei. In rest, sigur, multe lucruri au iesit intre timp de sub sfera religiei si sunt abordate științific, precum vârstă Pamantului, aparitia speciilor, etc. Astea sunt in prezent obiectul științei si s-au desprins de religie. Totuși, ceea ce spuneam se refera la existenta divinității per se, care nu tine de știință și nu face obiectul ei.
Si totusi, nu ar fi necesare niste explicatii referitor la „existenta divinitatii” ? In sensul de a se spune clar ce inseamna divinitate, ce trebuie inteles prin existenta sa, ….
In caz contrar, neexistand niciun fel de explicatii, lucrurile „sunt in aer”, pentru ca ar fi vorba de ceva cu totul si cu totul vag si neclar…..ori eu cred ca a tine constiinta umana, mintea umana, prizoniera a unor chestiuni neclare nu e o solutie in vederea implinirii cuiva ca entitate umana!
La momentul de față, noul telescop James Webb pare să fi descoperit niște galaxii care par să dateze dinainte de Big Bang. Inițial erau vreo 10, apoi erau vreo 40, în prezent par să fie peste 750 ”and still counting”. Se pare că avem o problemă serioasă cu teoriile noastre: cu vechimea universului, cu materia întunecată, cu înțelegerea gravitației, precum și cu modelul standard.
La asta mă refeream mai sus, când scriam că și știința are dogme, dar nu recunoaște. În concluzie, mai ușor cu Big Bang-ul pe scări 😀
E foarte posibil ca Big Bang-ul să fi apărut într-un univers existent.
Domnule Harald, daca ati studiat putina matematica un pic mai avansata cred ca stiti ce este aceea o multime inchisa din punct de vedere topologic. Daca ipoteza big bang este adevarata( si sansele sa fie sunt foarte mari raportat la alte explicatii posibile), atunci universul creat prin Big Bang este o multime inchisa. Nimic nu intra, nimic nu iese. Initial, „punctul primordial” de densitate infinita era o supa de particule subatomice aflata intr-o zona de volum tinzand catre ZERO, iar Big Bang inseamna „explozia sa”, a carei forta expansionista este astazi inca POZITIVA( inclusiv in sensul ca distantele intre galaxii, intre stelele dintr-o galaxie, inca se maresc) – a se studia „radiatia de fond” !
Evident ca se pune intrebarea de unde a aparut „punctul primordial” ! La asa ceva nu exista inca un raspuns justificabil! Este posibil ca el sa fi fost de fapt ceva de densitate infinita situat in interiorul unei „black hole” dintr-un alt Univers, cu care Universul nostru nou creat nu poate comunica, in sensul ca nu pot exista schimburi de materie sau energie. Ceeea ce e clar din punct de vedere stiintific este ca Universul in care traim a avut un inceput…..adica nu exista de ” un nr infinit de ani” de cand exista.
Nu stiu unde ati gasit stirea asta cu galaxii situate in Univers, mai vechi decat varsta estimata a Universului, totul fiind relevat de telescopul Webb. Eu nu stiu decat ca telescopul Webb a descoperit galaxii care s-ar fi format doar la cateva sute de milioane de ani dupa Big Bang( in jur de 500 de milioane de ani), chestiune care este inexplicabila din punct de vedere al fizicii actuale si probabil, in cazul in care aceste lucruri sunt adevarate, sunt necesare revizuiri ale unor anume teorii. De ce spun „daca aceste lucruri sunt adevarate” ? Pentru ca exista ipoteza ca si aceste instrumente performante de studiu al universului sa fie supuse unui fenomen de tip „iluzie optica”. Si atunci o galaxie sau o stea sa se „reflecte” la nesfarsit din punct de vedere a ceea ce este perceput de telescop….in acest caz universul ar fi mult mai restrans decat credem!
Un model matematic relativ aplicabil este cel referitor la proiectia stereografica.
Ce inseamna asta? Explicat pe intelesul nonmatematicienilor
1. pe orice cerc se afla tot atatea puncte cat si pe orice dreapta, mai mult, pe cerc exista unul in plus( punctul de la infinit)
2. pe orice sfera se afla tot atatea puncte cat si pe orice plan, mai mult, pe sfera exista unul in plus(punctul de la infinit)
Extinzand:
3. pe orice hipersfera din R^4 se afle tot atatea puncte cat si in R^3, mai mult, pe hipersfera exista unul in plus(punctul de la infinit)……din orice punct ai pleca, pe orice directie, indiferent cat de mult si cu ce viteza te vei deplasa vei ajunge in final la punctul de la infinit ( si nu vei sti asta, nu vei simti), care este tot pe hipersfera.
Atentie la acest model! Pentru clarificare puteti cauta pe internet articole cu poze. Cautati „stereographic projection” si veti gasi destule lamuriri pe internet.
Chiar as vrea sa indicati link-ul care face ca afirmatia dumnevoastra ca in Univers exista galaxii care sunt mai varstnice decat universul( !!??) sa fie adevarata si nu o inventie!
Numai bine!
@harald. Ai inteles prost, telescopul spatial J. Webb NU a descoperit galaxii care sa dateze dinainte de Big Bang, ci galaxii foarte vechi, aparute la doar cateva zeci de milioane de ani dupa Big Bang.
Nu mai falsifica datele si nu mai veni cu petarde senzationaliste gen cranganu pe aici, ca nu tin.
In plus asta e forta stiintei, se poate adapta, poate ingloba dupa verificari amanuntite noi date, se poate schimba. Stiinta nu se bazeaza pe niste dogme. Big Bang-ul nu e o „dogma” cum gresit aiurezi mai sus. Big Bang-ul a fost demonstrat matematic in urma observatiilor. Daca pe viitor vor aparea noi date care sa schimbe vechimea Big Bang, se va schimba, stiinta evolueaza.
@RichardFeynman – dacă o galaxie avea nevoie, după teoriile noastre, de aproximativ 2 miliarde de ani ca să se formeze și să ajungă în stadiul în care o vede JWST ”la doar cateva zeci de milioane de ani dupa Big Bang”, concluzia ta care ar fi?
Spune-i coordonatorului tău să îți dea altceva de făcut, îmi trollezi inutil comentariile, iar nivelul discuției te depășește. Religia e o formă de educație, funcționează de mii de ani și aduce prosperitate societății umane, iar o ceată de marxiști dezorientați nu au cum schimba asta.
@haharald. Din nou fals, spui numai ineptii pe aici. Nu stiu de unde ai scos 2 miliarde de ani pt formarea unei galaxii.
Perioada de care e nevoie ACUM pt formarea unei galaxii, nu e egala cu perioada necesara la inceputurile Universului pt formarea unei galaxii. Ai inteles prost.
In plus exista multe feluri de galaxii, mai mici, mai mari, eliptice, globulare, etc. Habar n-ai de stiinta, dar te dai „cunoscator” pe aici in orice, fizica, astronomie, informatica, matematica, istorie, inginerie, etc. In plus tot tu esti agresiv si trollezi comentariile altora. Esti doar un clovn ametit….
La orice ai o unica placa (idei putine si fixe..) cu „marxistii”. Religia are rolul ei, cum am spus mai sus metaforic, de povesti moralizatoare, dar ce au aratat mii de ani de civilizatie umana e ca este gresit si periculos sa iei ad literam tot ce spune religia.
Religia zice de exp ca Pamantul are aprox 6000 de ani, ia zi dupa mintea ta cum e afirmatia asta, corecta sau falsa?!
Sa-ti spuna cineva (poate handler-ul) ca a NU fi habotnic religios narrow-minded asa ca tine, nu inseamna a fi marxist.
@RichardFeynman – încearcă să înțelegi o idee simplă: la momentul Big Bang, galaxiile nu erau deja formate și mature în univers.
Galaxiile au nevoie de timp ca să se formeze, iar despre galaxia noastră se crede că ar avea peste 13 miliarde de ani. În orice domeniu există lucruri despre care ”se știe că ….” și lucruri deapre care ”se crede că …”. Tu nu faci diferență între astea două, iar statul român plătește bugetari care să facă trolling pe forumuri.
@RichardFeynman – ”Religia zice de exp ca Pamantul are aprox 6000 de ani,”
În ce verset și în ce capitol ai găsit tu cifra asta? N-ai deschis în viața ta o Biblie, scrii pe de rost, după ce ți se spune la instructaj. Nici instructorul tău n-a deschis vreodată o Biblie, dacă ți-a spus o asemenea cifră.
@harald. Repet, lasa comentatul aiurea pe net, esti caraghios.
Ti-au atras atentia mai multi comentatori ca bati campii. Cine a zis ca la momentul Big Bang erau galaxiile deja formate ?! asta inventezi tu, ai niste placi pe care le pui, neavand argumente serioase.
Evident ca la momentul Big Bang galaxiile nu existau, s-au format ulterior. Incearca sa intelegi ca NU dureaza 13 miliarde de ani pentru a forma orice galaxie. Galaxiile se formeaza initial mai mici, apoi se pot combina cu alte galaxii, etc.
Formarea unei galaxii e un PROCES fizic.
La cateva sute de milioane de ani dupa Big Bang puteau exista galaxii. Nu e nicio contradictie aici cu descoperirile telescopului spatial J. Webb, ce ineptii spuneai mai sus.
Faci confuzii intre notiunea de milion si miliard, nu stii cum se formeaza o galaxie, si nici macar ce este o galaxie!
Nu stii nimic, dar comentezi infantil pe site-uri.
In ce priveste varsta Pamantului dupa Biblie, ar trebui sa iti stii materia, inainte de a „comenta” ca sa te afli in treaba. Nu de alta dar esti ridicol. Doar tu ai „handleri”, care te platesc sa trollezi pe net, dar te platesc degeaba.
Wikipedia:
„Concerning the age of the Earth, the Bible’s genealogical records combined with the Genesis 1 account of creation are used to estimate an age for the Earth and universe of about 6000 years, with a bit of uncertainty on the completeness of the genealogical records, allowing for a few thousand years more.”
Deci nu stii nici scrierile religioase, nici stiinta.
@RichardFeynman – tocmai ai demonstrat din nou că nu ai citit nimic din Biblie și vii cu povești inventate despre ”6000 de ani vechimea Pământului”. Citezi propagandă marxistă de pe Wikipedia, dar ce citezi tu scrie pe Wikipedia, nu în Biblie.
Tocmai ai demonstrat din nou că nu ai citit nimic despre imaginile funizate de noul telescop JWST. Sutele de galaxii noi descoperite de el nu doar că existau, dar erau deja mature, ar fi trebuit să aibă peste 2 miliarde de ani fiecare, ca să arate așa cum arată. Ai auzit pentru prima dată despre problema asta în urmă cu 3 zile, din comentariul meu, dar ai deja o părere fermă, ca orice propagandist de forum.
@octavian domnule dupa cronologia ebraica pamintul (si lumea ma rog, universul) are in jur de 7800 de ani sau ma rog undeva pe acolo.stiinta spune ca are in jur de 4.5 miliarde ani.CINE are dreptate? In rest doar vorbe vorbe,vorbe.
Am mentionat câteva lucruri intr-o comentariu anterior. Firește, stiinta are dreptate în aceste aspecte. Cât despre existenta unei divinități, ea nefiind supusa abordării științifice oamenii pot sa creadă sau sa nu creadă, e vorba de credință, revelație, experienta personala. Pentru omul religios divinitatea poate fi la fel de adevărată ca și 2+2= 4. Ideea e că neînțelegerea faptului ca e vorba de metode diferite de abordare poate da naștere la fanatisme, atât religioase Cât și științifice, astea e partea rea a lucrurilor.
Cu alte cuvinte domnule Octavian (scuze pt. ca v-am scris prenumele cu „o” mic) logica circulara.De ex. folosim Biblia ca sa dovedim ca exista D-zeu; in rest..D-zeu cu mila stiinta sa-si vada de treaba si „sa nu-si bage nasu’ unde nu-i fierbe oala”, cam asta am inteles io din stralucita ,erudita si academica dezbatere de aici (felicitari!!) Adica nimic nou.Credinta, revelatia personala,etc.Hmm frumoase vorbe;mari.Dar uite asa mie revelatiile personale mi-au dat (sa zicem) o alta credinta decit cea a d-voastra…..
„Oamenii pot sa creada sau sa nu creada”…Mda, mai ales atunci cind sint amenintati cu chinurile iadului evident ca multi se vor grabi sa creada sarind peste diferite contradictii de dragul salvarii…si ignorind sistematic orice argument care l-ar face sa se indoiasca..Cum se numeste of am uitat efectul D K parca.
Pai o fi D-zeu infailibil da’ creatia NU e nici infailibila si nici nu e imposibil sa o cercetezi (si in cazul meu sa te intrebi ce fel de d-zeu dement si bolnav mintal-oops am uitat dogma infailibilitatii- a putut crea asa o lume, dar ma rog, asta-i o alta discutie) si s-o descosi si s-o despici.Problema ramine: pai are universul sau ma rog, intii pamintul 4.6 miliarde de ani sau cca 7 mii si ceva de ani?!Restul sint sofisme.
Daca prin relevatiile sale D-zeu le-a spus credinciosilor ca,printre altele a creat lumea in 6 zile si a intr-a 7-a s-a odihnit saracu de el sau ca lumea are cca 7 mii de ani atunci trag concluzia ca si-a cam batut joc de ei.Mare pishicher d-zeul asta!!! Pai sa le ofere bunilor si dragilor credinciosi informatii false sau e chiar adevarat ca pamintul are 7 mii de ani si ceva?!(dupa cronologia ebraica).Intreb si eu ca prostu satului.(PS:Nu sint ateu).
1) Mătușa fierbe apa intr-o oala. O întreb pe mătușa de ce fierbe apa, și-mi răspunde ca face o supa. Îl intreb și pe unchiu,’ care e fizician, și-mi zice ca temperatura mare a focului creste mișcarea browniana a moleculelor de apa, iar asta cauzează schimbarea stării de agregare în toată masa lichidului. A întreba ce se întâmplă dacă se contrazic religia cu știința e ca și cum am întreba de ce o contrazice unchiul pe mătușa.
2) A întreba ce mai rămâne din transcendent după ce am explicat tot imanentul e ca și cum am întreba cum mai acționează gravitația dacă am scos tot gazul dintr-o încăpere. Doar n-o sa credem în acțiuni paranormale la distanta fără nici o mediere fizica între obiecte. Sau e ca și cum am întreba unde sunt numerele complexe, din moment ce numerele reale acoperă toată axa numerelor și nu mai lasă nici un loc între ele. https://www.youtube.com/watch?v=WNZGxWctjzk
3) M-as opri la religiile monoteiste. S-au adus argumente de ordin metafizic împotriva politeismului.
„Obiectul” religiei e subiectul. Uman.
Este o oarecare inflatie de idei asa ca unii incearca lucruri mai „crete”, doar, doar ies in evidenta.
Ma uit la mine :)
Mie lucrurile mi se par mult mai simple. Există o stare de plăcere individuală, de confort psihologic, etc care duce la credința individuală prin activarea unor centri nervoși din creier ( serotonina este doar unul dintre ei). Adăugați puțină FRICĂ produsă de contradicția dintre rațiune și hazardul existențial ( de ex. frica de moarte) și avem o motivație suficientă a credinței individuale. Mai departe, credința individuală este INSTITUȚIONALIZATĂ, respectiv devine o religie pentru mulțimi, cu tot ce înseamnă asta. Din credință individuală psihologică, credința devine subcorticală, cam ceea ce se întâmplă pe stadioane la meciurile de fotbal sau la concertele muzicale…
Parcă Marx a zis că Religia este opiumul popoarelor….
Bineînțeles că devenind un fenomen social, religia a devenit o componentă a statului. Și astfel a atras atenția filozofilor, scriitorilor, teologilor,etc care trebuiau musai să-și dea cu părerea. Unul dintre ei a fost raționalistul Descartes care a vrut musai să rezolve problema(urmat de unul Spinoza). Descartes a enunțat problema astfel: Dubito ergo cogito și Cogito ergo sum. Toată viața a încercat să rezolve aceste două duble implicații. Pe prima a rezolvat-o, la a doua s-a poticnit respectiv Sum ergo cogito, adică existența nu produce automat gândire/rațiune. Se pare că pe patul morții a acceptat că Credo ergo sum….
Nu știu de ce atâta zarvă pentru o chestie deja epuizată filozofic. Cine vrea credință n-are decât să creadă, dar în sinea lui, nu în public…
Dacă chiar credeți în teoria asta, nu aveți decât să credeți în sinea dumneavoastră, dar nu în public. În ciuda de lipsa de dovezi științifice pentru teoria pe care o expuneți, în ciuda limbajului științific folosit, pot totuși să vă iau un pic în serios și să vă întreb: oare activarea căror centri nervoși duce la ateism? Sau ce fel de plăcere produce ateismul? Și dacă e vorba doar de compararea plăcerilor, atunci hai să o facem până la capăt, și să aflăm răspunsul la întrebarea „ce variantă produce mai multă plăcere?” Sau poate că răspunsul diferă de la om la om – atunci, putem desigur întreba – ce caracteristici îi diferențiază pe cei pentru care credința produce mai multă plăcere decât cei pentru care necredința produce mai multă plăcere? Mi se pare o îngâmfare de nedescris a unui om, de a se pune pe sine pe un piedestal și de a disprețui o majoritate pe care o consideră ghidată doar animalic de plăceri. Sunt sigur că simțiți emoții de simpatie pentru caracteristicile pe care le asociați celor pt care necredința produce mai multă plăcere, și antipatie pentru ceilalți. Dar dacă privim obiectiv, în ce constă superioritatea? Lucrurile stau mai degrabă în felul următor: oamenii își văd de viețile lor, și sunt câțiva care nu se simt împliniți dacă nu au convingerea că sunt superiori majorității, sau măcar un punct de vedere care să îi pună pe ei în poziția de judecători, sau analiști științifici, ai majorității. Oare ce plăcere e mai firească? Aceea de a îți vedea de viața ta și de a-ți urma credința ta, sau aceea de a te gândi permanent „ce deștept și civilizat sunt eu, ce proști și primitivi sunt ăia”? Dar poate că nu susțineți faptul că toate comportamentele umane sunt ghidate de plăcere, ci mai degrabă că doar credința individuală e stârnită de plăcere, și vă puneți în poziția glorioasă de moralist convins că trebuie urmărit adevărul în detrimentul plăcerii. Caz în care, mă miră cum poate cineva care chiar caută adevărul, să se mulțumească cu o simplificare atât de grosieră a fenomenului religios.
Cred că nu m-am făcut înțeles. Era vorba despre LIBERTATEA INDIVIDUALĂ, principiul fundamental al existenței umane. Restul sunt variațiuni intelectuale oarecum gratuite.
@Cineva oarecare ati scris: „Lucrurile stau mai degrabă în felul următor: oamenii își văd de viețile lor, și sunt câțiva care nu se simt împliniți dacă nu au convingerea că sunt superiori majorității, sau măcar un punct de vedere care să îi pună pe ei în poziția de judecători, sau analiști științifici, ai majorității. Oare ce plăcere e mai firească? Aceea de a îți vedea de viața ta și de a-ți urma credința ta, sau aceea de a te gândi permanent „ce deștept și civilizat sunt eu, ce proști și primitivi sunt ăia”?”
Hmm.. partea proasta e ca F MULTI dintre cei religiosi NU se simt impliniti daca nu au convingerea ca sint superiori in acest caz ateilor sau celor de alte credinte, mai ales musulmani.Deci fenomenul e f frecvent si cu valente reciproce.Or fi destui atei, liberi cugetatori, cei de alte religii dar si in rindul crestinilor sentimentele,atitudinea de dispret reciproc sint f frecvente: catolici vs, orotocsi, catolici si ortodocsi vs neoprotestanti, neoprotestanti intre ei,etc.
Deci e ceva tipic uman, tribalist.In rest poate ar fi mai bine ca credinciosii sa-si vada de vietile lor DAR in realitate, in viata de zi cu zi spiritualitatea se reduce,intr-un mod degenerat la birfa cotidiana si spionajul reciproc gen”uite ce face fratele sau sora intru Christos, uita-te la ala sau la aia astia nu o sa fie mintuiti”.Si tot asa.E meritul iudeo-crestinismului ca a reusit sa valorifice eterna si fascinanta subcultura universala, cea a birfei si a spionajului reciproc atit de populara mai ales in comunitatile mici.
Asta apropo de placeri;deci fiecare cu micile sau marile placeri.Ar mai fi multe de scris dar prefer sa ma opresc aici.
”pare o îngâmfare de nedescris a unui om, de a se pune pe sine pe un piedestal și de a disprețui o majoritate pe care o consideră ghidată doar animalic de plăceri. ”
Exact asta e esența ateismului: ateul se vede pe sine însuși în locul lui Dumnezeu.
Așa ajunge să se practice eutanasia în spitalele românești.
Dacă Marx a zis ceva de ce trebuie musai să fie adevărat? Avînd în vedere ce monstrozităţi au răsărit dupăce el a zis cîte ceva…
Și cine vrea să-i înalțe statui lui Marx, tot în sinea lui să le inaugureze. Nu în prezența președintelui Comisiei Europene, cum s-a întâmplat la Trier.
”poate pentru că dinosaurii sunt rudele șarpelui!”
În picturile și gravurile medievale, șarpele este reprezentat adesea cu cap de om. Pentru că ”șarpele” era la modul figurat: un gând viclean. De asta vorbea șarpele, pentru că gândurile ”îi vorbesc omului” în minte. Pentru că în minte apar gândurile, egal dacă ne place nouă sau nu să credem.
dacă Dumnezeu ”își are locul lui” în creierul nostru
Oamenii simpli (și nu numai) folosesc adesea ”Dumnezeu” ca un alt nume pentru Conștiință. Deși este foarte dificil de explicat ce este conștiința, se poate totuși presupune că suntem cu toții de-acord: conștiința există. Iar dacă există, unde și-o fi având locul, dacă nu în creier?
Există două noțiuni diferite: conștiență și conștiință. Conștiența se referă la existența individuală proprie, iar conștiința la programul predefinit (este de discutat dacă e indus cultural sau e prenatal) de valorizare a acțiunilor umane din perspectiva binelui și răului.
Absolut de-acord. Am încercat să simplific lucrurile la maximum, pentru că discuția pare să fie axată pe determinarea existenței unui suport hardware pentru conștiență, conștiință, credință etc.
Acest suport hardware este creierul, în mod evident. Atât la oameni, cât și la animalele inteligente: cimpanzei, delfini, câini etc.
E curioasa aceasta propaganda pe care o face Ciurea, si modul avid de cautare a atentiei, vezi desele interviuri la tv. Sau chestii de genul „creierul iubeste nu stiu ce aliment”, de parca creierul ar fi diferit de alte organe. Nu exista aliment care sa fie iubit doar de creier si nu de alte parti ale corpului. Creierul nu e singur, e parte a unui organism cu diverse parti interconectate, se bazeaza pe gust, miros, vaz, etc. Dulcan nu apare atat de des la tv.
In legatura cu amestecarea religiei in stiinta si in spatiul public, cred ca e foarte daunatoare. Religia trebuie luata doar la modul metaforic, reguli de conduita si de viata si credinta abstracta a ceva superior, nu ad literam. De exp chestia cu potopul biblic si varsta de doar 6000 de ani a Pamantului pe care o clameaza fundamentalistii de dreapta, sunt niste prostii gogonate. Din pacate stiinta este grea, dificila, cere mult efort si minte pe multi ani. Lumea azi este prizoniera consumului, a placerii individuale, a lipsei de efort, a unei libertati uneori prost intelese.
Facultatile de stiinte exacte, fizica, matematica, chimie, nu gasesc studenti sau abia gasesc. IN schimb cele usurele gen psihologie, comunicare, „stiinte politice”, drept, snspa, etc, au studenti cu duiumul…
Analfabetismul stiintific e la cote maxime. Daca mergi pe strada si intrebi de exp cati sateliti are Marte, sau aproximativ cu cate milioane de ani in urma existau dinozauri, sau ce cauzeaza anotimpurile, peste 90% habar nu au. Analfabetismul stiintific s-a vazut si in timpul pandemiei de covid. Seriale documentare stiintifice foarte bune precum How the Universe works au fost oprite, probabil le-a scazut audienta mult. In schimb abunda asa-zise „documentare” senzationaliste despre paranormal, fantome, monstrii gen bigfoot, ufo, ancient aliens, etc.
Anti-comunismul anilor 90 a fost polimorf, cu trasaturi de fanatism ideologic si adeseori vecin cu extrema dreapta. Acestea nu pot fi explicate doar prin conditiile din dictatura comunista, defulari, cu atat mai mult cu cat multi dintre anti-comunistii postdecembristi nu s-au remarcat prin ceva similar mai inainte. Un fenomen intelectual, elitist, cu origini mai ales in admiratia totala fata de ´interbelici´, de fapt marii intelectuali interbelici cu simpatii deschise pt. extrema dreapta.
E o traiectorie, totusi previzibila, de radicalizare sau ˙rinocerizare´, in acord cu timpurile actuale. Anti-comunismul conspirationist, S. Lavric si-a permis doar sa spuna deschis, in monografia despre Noica, ceea ce foarete multi susoteau, un fel de istorie alternativa, ´incorecta politic´, samizdat. ´Se stie cine a adus Comunismulm la noi´, etc. , istorie ce a izbucnit la suptafata cu scandalurile iscate de dezvaluirile ´fascismului uitat´ al marilor interbelici, cum a fost cazul cu publicarea Jurnalului lui Sebastian, si la care a luat parte si dnul N. Manolescu si alti critici literari ilustri, cu vederi protocroniste mai culte. Caci Ceausismul, in pofida sau datorita obtuzitatii sale, a putut , nu-i asa ?, sa protejeze ´esenta romanismului´, luata cu asalt acum de tsunami-ul globalist.
Comunismul marxist-leninist si trotskyst, detaliu important , mentionat de Dan Stanca, despre care vreau sa vorbesc. ´Stim noi cine a adus Comunismul aici´. Comunismul e parte din Stangismul internationalist si, acum globalism, care domina Vestul si Lumea. Dar nu in intregime, rezista chiar si o parte din America, aceea conservatoare ( si, la extrem, ´alba´ ) , anti-comunista, pe cale de a se trezi , cum spune acelasi D. Stanca intr-un articol mai recent din R.L., cu titlu sugestiv : ´Ador McCarthysmul
´, citez :
´Iată o afirmație care te descalifică în ochii puștanilor neomarxiști sau chiar neotroțkiști care împânzesc facultățile noastre. Cu toate acestea, o susțin până la capăt. Senatorul McCarthy s-a aflat în fruntea unei lupte teribile pentru a face față tuturor mofturilor pe care așa-zisele conștiințe progresiste le afișau. Artiști, cineaști, văzând că sunt luați la întrebări, își dădeau ochii peste cap, aproape să leșine, plângându-se că le sunt încălcate drepturile. ´
Dan Stanca publica de mult in R. L. , scriitor destul de important si valoros, din cate aflu, putina lume stie insa ca este si un ´Guenonist´, daca e vorba de sectele spiritualiste. Scriitura lui, ne informeaza modest, are valente profetice. De aceea domnia-sa poate vedea indaratul ´scenei istorice´, in ´metaistorie´, acolo unde se fac si desfac lucrurile. De aceea, intr-un articol , tot recent, din R. L. , Fiara și prostituata, in care se lasa de inteles ca prima e alianta orientala a autocratiilor iar cea de-a doua aceea, euroatlantica, a democratiilor liberale. Autorul profet sau initiat ne explica, crede, subtil :
´ Ceea ce se întâmplă acum în lume nu face altceva decât să descrie două mari blocuri care nu sunt doar militare, ci exprimă fiecare un pachet uriaș de mentalități. Pe de o parte, avem lumea euro-atlantă cu toate defectele, dar și calitățile ei, și care de aproape jumătate de secol încoace promite să acopere tot mapamondul. Acest univers, cel puțin până în clipa aceasta, pare să-i ofere omului o viață cât de cât prosperă și civilizată.
De partea cealaltă, e un alt univers, care, prin tot ceea ce face sau intenționează să facă, neagă din răsputeri lumea euro-atlantă.
Putin. El nu este un simplu lider de stat, ci are încrustate în făptura sa toate caracteristicile Fiarei. Viziunea Sfântului Ioan avută la Patmos acum două mii de ani, nu râdeți, l-a avut în prim-plan pe acest politician cu ambiții mari, care vrea să ducă înapoi carul istoriei. Lui nu-i pasă că e socotit fiară, atâta vreme cât tot el, asumându-și acest calificativ, îi socotește pe adversari niște instrumente ale Prostituatei. Printr-un asemenea contrast Putin are, de fapt, de câștigat, fiindcă asta și nu alta este opinia generală. O fiară te înspăimântă, dar o târfă te dezgustă. Nu-i vorbă că te poate și seduce. Acolo unde moravurile sunt stricate, pericolul de disoluție e mai mare decât într-o lume compactă în care nu există decât legea cnutului.´
…
De-a lungul timpului, dnul D. Stanca a scris lucruri mult mai explicite, trecute cu vederea, fie ptr. ca aproape nimeni nu le-a citit sau le-a dat atentie, fie pt. ca scriitorul isui poate permite multe licente. Dar in spatele acestora exista un fond ´doctrinar´ , in acest caz, ´ortodoxia guenoniana´. Dnul Stanca a polemizat cu dnul Patapievici prin anii 90, de fapt i-a atacat virulent cartea, cred ca ´Cerul vazut prin lentila´, pe motiv tocmai ca nu era conforma ortodoxiei guenoniene, cu citate punctuale din opera Maestrului ! Nu am stat sa caut toate acele texte mai vechi, aparute prin reviste efemere, intre care si o lauda a lui Celine si chiar o incercare de justificare a antisemitismului acestuia.
Dintr-o lucrare dedicata Maestrului V. Lovinescu ( primar al Falticenilor in scurta domnie a statului legionar, fara cine stie ce consecinte apoi, dupa cate cunosc ), ´Contemplatorul solitar´ :
´… personaje care, prin insasi conditia lor, indeplinesc un rol satanic in societate. Si toti magnatii de la Malaxa la Zacharoff ce au fost altceva decit asemenea instrumente ale contraspiritualitatii si contratraditiei? ´
Trebuie totusi subliniat – a cita oara! – ca fara suflul miscarii legionare Romania interbelica ar fi fost stearpa si banala.
Intelectualul vrea sa dinamiteze istoria, s-o arda, s-o transfigureze. Aceasta nazuinta, de sorginte mistica a stat la baza miscarii legionare asa cum a fost ea conceputa de virfurile ei, cu alte cuvinte de elita care a insufletit-o si nu de masa gregara recrutata din rindul proletariatului, fapt ce a creat de altminteri mari confuzii si i-a inspirat pe multii denigratori ai legionarismului sa-l socoteasca identic fenomenului totalitar comunist.´
Am incheiat citatul. Acestea sunt departe de a fi cele mai bizare propozitii ale ilustrului scriitor-prooroc. Pe langa acestea paginile lui S. Lavric par chiar nevinovate si critice. De ce acest tip de fanatism spiritualist prinde indeosebi la scriitori, artisti, aceasta e o intrebare. Dar cred ca acest tip de spiritualism ´metapolitic´-apocaliptic si paranoic – a carui cea mai cunoscutas formula e Dughinismul ( de altfel nu fara legaturi, directe ) e cu mult mai ingrijorator decat practic inofensivele divagatii new-agiste si vedeniile profetului orb, E. Cayce.
Cred ca N. Manolescu era dator sa explice cum de a fost posibila tolerarea acestor cuiburi, sub tutela unui anti-comunism cam prea generos, intr-o revista atat de prestigioasa si, teoretic, interesata de arta si cultura ( dar stim bine ca insusi directorul si mentorul ei s-a implicat intr-o vreme in politica ). Explicatii pot fi gasite, legate de colaborari, fidelitate, in zbuciumata lume literara, plina de orgolii. Acesti scriitori – si sunt aproape convins ca mai sunt si altii, nu s-au limitat nici pe departe la critica literara, nici macar cand subiectul era de critica literara, e destul sa rasfoiesti arhiva. Desigur, fiecare revista isi are politica ei, razboaiele ei culturale, cand am pomenit de alti critici literari bantuiti de protocronism faceam aluzie la O.C., pot fi culese si acolo mostre felurite, de la extrema stanga la cea dreapta, uneori contopite in aceleasi randuri. Guenonismul romanesc, acela ´regulat´ – presupun ca dnul Stanca nu e un membru – e un fel de secta apocaliptica, un cult antimodern si antioccidental, cu legaturi directe la Rasarit, lucrurile pot fi verificate foarte usor. Interfata AUR pare a avea filiale in reviste culturale, la Academie si cine stie pe unde ! Fundamentalismul neo-protestant rezoneaza foarte bine cu aceste (dez)orientari.
Doar un citat din pledoaria lui L.A., dar suficient ca să înțeleagă oricine de pe ce poziții perorează comentatorul:
„Anti-comunismul anilor 90 a fost polimorf, cu trasaturi de fanatism ideologic si adeseori vecin cu extrema dreapta. Acestea nu pot fi explicate doar prin conditiile din dictatura comunista, defulari, cu atat mai mult cu cat multi dintre anti-comunistii postdecembristi nu s-au remarcat prin ceva similar mai inainte.”
Sînt impresionat de libertatea de exprimare pe care o au avocații bolșevismului pe Contributors cu toate că bolșevismul – nu nazismul si nici fascismul – a instaurat în Europa de Est și în Asia, exclusiv prin lovituri de stat, cele mai sălbatice dictaturi care au existat vreodată pe Pămînt. Și nici măcar nu s-a terminat. Sub ochii noștri se prăbușesc încet, dar sigur, subminate și ele tot de bolșevici, SUA, Canada, UK, Australia, NZ și UE. Iar noi, românii, conform tradiției milenare de a repeta greșelile la nesfîrșit, ne vom mai prăbuși o dată și cu UE dacă nu am priceput nimic din prăbușirea împreună cu Imperiul Sovietic.
Pseudonim sau nu, patronimul domniei voastre mi-l-a adus in minte pe Razvan Codrescu Omul, Poetul, Intelectualul profund, Misticul ,Redutabilul rabdator polemist, Prietenul din umbra al celor ce tanjesc după verbul lui Eminescu, Coșbuc, Blaga, Sorescu, Dragomir..
https://razvan-codrescu.blogspot.com/2010/02/ce-puteti-citi-in-arhivele-acestui-blog.html?m=1
@ Clement.
Mi-ati oferit o invitatie amabila, ca raspuns la un coment. anterior. Am dat acolo un raspuns dar n-a mai intrat, nu conteaza. Regretatul Razvan Codrescu, poate o sa va mirati dar am comunicat cu domnia-sa, pe blog, foarte politicos, cum spunea dnul Plesu, era singurul om de extrema-dreapta cu care se putea sta de vorba … Totusi, trebuie spus lucrurilor pe nume, R. Codrescu era un nostalgic al unui legionarism spiritualist, de elita, a scris mult despre ´Legiune´, ´In cautarea Legiunii pierdute´ etc. A fost rectorul ´Rost´ si a avut, pana la sfarsitul vietii, o parere foarte proasta despre nebuloasa AUR, in care vedea o insailare securistica, – si in care s-a aventurat discipolul lui, C. Tarziu. Din cate stiu a avut un rol in ´eliminarea´ lui Sosoaca.
Exact despre aceasta perceptie dedublata a ´legionarismului´ e vorba si in lucrarea mentionata a lui D. Stanca, legionarismul mistic-spiritualist primar, ´codrenist´ vs. legionarismul ´totalitar´, ´proletar´ , ´simist´. Dar aceeasi dedublare se aplica si Securitatii, o Securitate patriotica ce a continuat duhul romanismului mistic, anti-sovietica etc. vs Securitatea initiala stalinista – si cele doua naratiuni se impletesc. Ceea ce nu demonstreaza decat disonanta. Sincer, il apreciez pe Dan Stanca, ca scriitor, cred ca are dreptate in unele privinte si imi pare rau ca a putut intra in asemenea capcane, alaturi de personaje tenebrose. Calea de la care-i place sa se revendice ar trebui sa fie una a discriminarii, nu a credintei oarbe in ´portavocea Absolutului´, a echilibrului interior si serenitatii, nu a incruntarii si negativismului fatalist. Dar, e o boala a intelighentiei boeme, a dandysmului ´reactionar´. In treacat, mi se pare ca si dnul M. Mihaies are cam acelasi ´stil´, extrem de vitriolic, tot mai de nisa – nu stiu la altii cum e dar mie imi creste tensiune cand il citesc, – chiar daca din perspectiva unui Conservatorism liberal din ce in ce mai radicalizat, ca si dnul Visniec, ori ii imita, ori sunt in familie spirituala cu nouveaux philosophes, cu Houellebecq, Finkielkraut, P. Bruckner sau alti maoisti suciti. Imprejurarile sunt pretextul pt. propria stilizare, ceea ce s-a numit ´nihilismul reactionar´ – si ´modernism reactionar´, ce se potriveste extrem de binel, literal. Decadentii sunt cei mai obsedati de degenerare, de ´declin´, contribuind poate cel mai mult la intunecarea atmosferei, prin negativismul lor dizolvant, de profeti sumbri, ca sa ramanem in tema, seamana oarecum cu acei Calareti ai Apocalipsei …
Nu cred ca ati vrut sa fiti ironic, as zice ca pseudonimul trimite mai degraba la Codreanu, dar e cam acelasi lucru …
Cred ca moderatorii, cand doresc, pot sa fie destul de toleranti, zici ca e campul de joaca al comentatorilor filorusi si al lunaticilor, am numarat la un articol de mai sus al dnului I. Stanomir numai comentarii pro-ruse – ma intreb daca se simte bine cu o asa audienta -, vreo 15, 16, doar ultimul era o replica revoltata la acestea.
Si inca ceva. Cred ca stiu de ce intelectualii importanti se cam feresc sa vorbeasca despre neo-legionarism. De frica, si pe buna dreptate.
@Codrescu: aha deci daca critici modul in care anumiti autori iudeo-crestini bat cimpii esti automat drept bolsevic.Cu alte cuvinte, PERFECTA intruchipare a lozincii care pretind fundamentalistii crestini ca e tipica doar bolsevismului”cine nu-i cu noi e impotriva noastra”Nimic nou.Eu va critic elucubratiile tocmai din perspectiva unor ALTOR convingeri spirituale monsher ,ca nu dau 2 bani pe Marx si compania.
Cit despre bolsevicii care distrug USA,CanadaEuropa,,etc (tot bolsevici,tare) no problem, dont worry be happy,las ca revine la putere Sfintu’ Trump si MAGA si MCGA si MEGA si ultra mega,ultra maga,etcViitoru’ suna bine!!!!!
PS: domnule vezi ca NU sunt forumistul L.A. si nu ne cunoastem in afara contributors.ro.Nu de alta dar sa nu sari cu plingeri legate de „solidaritate tovaraseasca”cica.
PS2: poate ar trebui sa-ti pui intrebarea-apropo de emigranti din Europa- oare CUM de au ajuns pe acolo nu cumva stra stra,stra,strabunicii au cam avut treaba pe la ei pe acasa de-a lungul secolelor?! Daca tot politizezi sa vedem cum stau treburile din punct de vedere BIBLIC.Se considera ca datorita pacatului originar al cuplului primordial specia umana a decazut.Deci pina la urma urmasii ajung sa plateasca si pt. pacatele stramosilor.Cel putin in unele culturi legea razbunarii isi spune cuvintul „si nepotii lor sa plateasca pt raul facut” Pe de alta parte orientalii au un termen mai elegant KARMA. Ce sa-i faci….
De fapt crestinismul si comunismul au destule lucruri in comun…..eu as considera crestinismul ca fiind in mod clar o ideologie de stanga!
”crestinismul si comunismul au destule lucruri in comun”
Le deosebește atitudinea față de proprietatea privată. Confiscarea proprietăților altor oaneni este strict apanajul comunismului. În esență, toți cei care trăiesc din bani publici îi expropriază forțat pe membrii productivi ai societății. Așa se explică succesul marxismului printre funcționrii statului și printre ceilalți trăitori din bani publici. Ei au pretenția ”să li se dea”, asta îi deosebește fundamental de creștini.
Crestinismul NU e o ideologie de stanga. Impartirea doar intre „ideologii de stanga si de dreapta” este o prostie.
Comparatia intre comunism si crestinism e falsa. Comunismul a fost o abominatie, nascuta dintr-un capitalism salbatic in Europa anilor 1880-1900. La momentul acela nu exista saptamana de lucru de 5 zile, copiii lucrau in fabrici, conditiile si salariile pt muncitori erau ingrozitoare. Din ceva abominabil, iese ceva si mai abominabil. In general comunismul a prigonit Biserica si pe credinciosi. Crestinismul spune „arata si celalalt obraz”, comunismul spune sa lovesti cu manie proletara.
Iar ce abereaza harald e de domeniul patologicului comic…
Dupa creierul lui, bugetarii sunt niste paraziti care traiesc din banii privatilor. In mod clar omul nu lucreaza pe nicaieri, altfel
n-ar avea timp sa abereze atat pe net…
Desi exista paraziti printre functionarii statului, fara bugetari nu ar exista medici, profesori, politie, armata, primarii, servicii publice, transport public, etc. Paraziti exista si la privati o sumedenie, patroni care isi „angajeaza” la firmele lor, amantele, nepotii, rudele. Patroni care fac evaziune fiscala, inseala clientii, fura, etc.
In situatia improbabila- spre imposibila – ca dnul D. Stanca ar intra prin asemenea subsoluri, sau pt. cine intereseaza
dupa cele mai avizate exegeze Apocalipsa Sf. Ioan e un text alegoric si ´tipologic´, nu o profetie istorica, ca in interpretarile fundamentaliste, care cauta sa fie cat mai actuale, in acord cu ultimele evenimente, in asteptarea febrila a Armaghedonului – care sa puna capat Kali-yuga. Fiara, Antihristul, a mai fost Saddam, dar si Bush, in functie de perspectiva ´geopolitica´, cum sa nu razi ?! … Portretizarea lui Putin ca ´Fiara´, aparent conventionala si revoltata, lasa sa se intrevada o admiratie infricosata, ceva ca o ´teroare sacra´.
Dupa exegeze – nu dau aici referinte – ´Fiara´ ( de fapt Fiarele) reprezinta puterea imperiala sau ´seculara´ – cum avea sa fie numita, luandu-l ca exemplu sau simbol istoric, ´tip´, pe Nero, in vreme ce ´Prostituata´ a fost identificata cu ´Sinagoga´ sau chiar o ´Biserica´ pervertita, ce si-a tradat menirea ( si care se potriveste bine cu Biserica kagebista ), genul apocaliptic fiind unul ´gnostic´ – textul a fost privit cu mari rezerve, admis cu greu in canon. ´Prostituata´ ar putea fi deci o spiritualitate care ˙ii va insela pana si pe alesi´, adica oameni cu aptitudini – macar literare. Asa ca interpretarea dnului Stanca poate fi inversata : fiara poate fi o perceptie bruta si materialista asupra lumii, utilitarista, cum e Comunismul, in vreme ce ´prostituata´ poate fi un fals spiritualism, care sa dea legitimitate, investitura, ´pecete´, daca se prefera, ´traditionalista´, ca acelea mistic-fascistoide, cu adevarat demonice … Cred ca dnul Stanca cunoaste odele aduse lui Lucifer de tanarul R. Guenon ( v. macar biografia lui J. P-Laurant ), episcopul Palingenius al unei biserici ´neo-catare´ – care credea ca Dzeul religiilor teiste e ´demiurgul cel rau´ ( v. textele din La Gnose ), nenumarate pasaje pot fi culese si din scrierile – initial private, mostre rare de delir hermeneutic, in care orice e scos din nimic – ale lui Vasile Lovinescu, poate chiar mult prea explicit, cel pe care A. I. Cleopa efectiv l-a dat afara din chilie …
Si orice pom dupa roade se cunoaste …
Ca de obicei CHAPEAU domnule/ doamna LA eruditia d – voastra este o arma redutabila cu raspunsuri pe masura mai ales celor de extrema dreapta de genul domnului Codrescu.Va multumesc pt. lamuriri!!
La noi exista o problema extraordinar de grava, ce pleaca tocmai de la elite.
Trebuie facuta distinctie intre un anti-comunism firesc, in conditiile in care am trait in Comunism, si un anti-comunism ideologic, prin care o anumita ideologie se legitimeaza. Si Stanga democratica a fost adesea anti-comunista si caderea Comunismului i se datoreaza in mare masura. Eu nu am simpatii de stanga.
Mereu m-a uimit criticul Alex Stefanescu, nu mai stiu ce a fost la Romania literara. Mi-aduc aminte cat de in largul sau se manifesta, chiar la batranete, uneori jenant, in companie feminina, dar nu asta conteaza.
La el clar se amestecau critica literara si o ideologie de dreapta. Extrag, la nimereala, dintr-un articol din R.L. , ´Stafia care a bântuit Europa´ , citez :
´ Peste tot, stânga se află într-un evident regres. Și ar fi minunat (deși, bineînțeles, nu se va întâmpla așa) să dispară, ca orientare politică, total.
Unii văd în tot mai probabila înmormântare a stângii o gravă pierdere, o dezechilibrare a vieții politice. Ei gândesc așa pentru că nu știu ce este stânga. Își imaginează în mod naiv – prin analogie cu simetria corpului omenesc – că stânga și dreapta reprezintă două variante care se completează reciproc și că sunt egale ca importanță. Nimic mai departe de adevăr. În realitate, dispariția stângii ar reprezenta o regăsire a normalității, după zeci de ani de existență aberantă. Stânga este o rușinoasă boală a societății omenești și o boală nu poate beneficia de sprijinul nostru la paritate cu starea de sănătate.
totul pleacă de la eterna competiție care este existența oamenilor. În această competiție apar, inevitabil, învingători și învinși. În mod neloial, incapabili să-și asume eșecul, învinșii îi urăsc pe învingători și contestă competiția. Și, în condiții normale, manifestările lor isterice nu sunt luate în serios, așa cum nu este luată în serios, la terminarea unei partide de șah, criza de nervi a învinsului, care dă cu piesele de șah de pământ. Se întâmplă însă, uneori, de-a lungul istoriei, ca învinșii să se solidarizeze conspirativ și să devină o forță periculoasă. Ura lor, organizată, tradusă într-un limbaj (sumar) articulat, se transformă într-o ideologie de stânga.
Ura învinșilor se îndreaptă în mod special împotriva elitei, formată din oameni cu calități excepționale, făcuți să învingă.
Sociologii numesc masa de oameni obișnuiți „clasa de mijloc“. În țările civilizate și prospere – în SUA, de pildă – clasa de mijloc este puternică și bine orientată, neavând nicio simpatie pentru comunism. Atitudinea sa față de dezmoșteniții soartei este pur filantropică. Învinșilor li se dăruiesc anumite bunuri materiale, li se arată înțelegere și chiar respect, dar nu li se acordă credit ca emițători de opinii „politice“.
Dovedind o putere de regenerare aproape miraculoasă, omenirea se vindecă sub ochii noștri de această boală foarte gravă, care, ca și tuberculoza sau sifilisul, este legată de sărăcie și ignoranță. Urmează, bineînțeles, o lungă convalescență. Dar, poate, și o perioadă de imunitate.´
Etc.
Ceea ce se vede aici e un fel de nietzscheanism vulgar, cu intonatii de darwinism social, Stanga, ca ideologie a oamenilor de nimic, a ´invinsilor´, cu alte cuvinte ´morala sclavilor´, a ultimilor oameni , oamenii resentimentului, comparata, biologic, cu ´sifilisul´, de zici ca e direct din repertoriul nazist. Subliniez, nu Comunismul, ci Stanga in general, orice fel de socialism, social-democratie, plus anexe, ecologism etc. Ceva ce trebuie sa dispara, extirpat, exterminat , e cat o incitare la linsaj public.
Societatea, clasa de mijloc, ar trebui sa asculte de ´elite´, adica de ´ei´, un fel de supraoameni, evident, de dreapta. Celalti intelectuali, aceia normali, ar trebui, ar fi trebuit sa reactioneze la asemenea deviatii megalomaniace.
M-am intins cu aceste ex. luate din R.L. , demne de publicatiile interbelice, e drept, dnul Lavric a fost dat afara cam fara tragere de inima si dupa mult tam-tam.
Ma opresc aici, mi se face rau de la stomac.
Excelent comentariu stimate/ta LA!! E f interesant faptul cum intre timp, dupa modul intunecat, singeros in care iudeo-crestinismul sau Crezul Niceean (pe care niciodata NU o sa-l accept) s-a impus treptat in Europa in secolele de gratie IV,V,VI treptat din religia „asupritilor”,Isusul aparator si salvator in primul rind al celor slabi, persecutati, exploatati, asasinati a devenit Isusul elitei si prosperei middle class de tip Bible Belt USA de exemplu
Absolut trist si paradoxal (de fapt nu e chiar atit de pradoxal) pt. ca la o analiza mai atenta Isusul evangheliilor ar fi dupa standardele tipice chiar un comunist, dar oricum de stinga.(„mai curind trece o camila prin urechile acului, decit un bogat sa intre in Imparatia lui D-zeu”) mai curind un anarhist: se cearta cu preotii cultului yahvist, le strica afacerile celor care aveau tarabe in fata templului, nu e casatorit,nu are copii (mai ales ca nu se stie nimic oficial despre ce a facut de la 12 la 30 de ani dar oricum in comunitatile evreiesti din acea vreme un barbat de 30 de ani necasatorit fara copii e ceva extrem de dubios) umbla insotit de o ceata de ratacitori (daca vrei sa fii ucenicul meu lasa-ti familia, rudele imparte averea saracilor si urmeaza-ma).Desigur ca iudeo-crestinsimul a „rezolvat” cica aceste mici probleme extrem de incoveniente prin institutia calugariei.
oricum cei de dreapta mai ales extrema dreapta sar ca arsi cind aduci astfel de argumente in discutie.Nu le place si fa corice ca sa le ocoleasca sau ca sa le interpreteze sofistic.
Multumesc inca o data pt. apreciere si completari.
Comentariile mele sunt, desigur, divagatii, in marginea subiectului.
Dar problema articolului semnalat, si e f. bine ca e semnalat, nu e, cred, cea mai grava. E la noi ( si probabil ca nu numai la noi) o complicitate intelectuala, de retele. Zici ceva de unul, mai ales daca e f. important, sar altii, de te miri unde si te pomenesti marginalizat, infierat, sunt adevarate gasti, trupe, lupta in transee, la baioneta, la mize foarte mici, caci in cele mari sunt cu totii de acord, sunt patrioti, mai ales, se simt f. bine in fotoliile lor. Altfel viata ar fi plicisitoare. Multi scriitori, critici literari, s-au format in Comunism si au ramas tributari unei forma mentis, daca nu direct comunista, invechita, rudimentara, exclusivista, in unele cazuri formulele ´comunism rezidual´ si ´comunism anti-comunist´ sunt extrem de potrivite. Tu, ca mic scriitor sau ´eseist´ cu oarecare ambitii, n-ai cum sa zici ceva, altfel decat la superlativ – sa te guduri pe langa ei -, despre tartorii, arhontii arhivei, Criticii literari – care, daca au raposat, sunt trecuti direct la sfintii Culturii – cei care judeca totul, de la cele mai mici la cele mai mari, prin stiinta suprema a Criticii literare, aceasta teologie si scolastica moderna ( desi n-au excelat niciodata in obiectul stiintei lor, sunt ca generalii care n-au vazut razboiul, Calinescu macar a incercat ). Ucenicii le sorb cuvintele rostite rar si cu pretiozitate, oracular, incercand sa desluseasca in ele sensuri ascunse, infailibile, ´predictii´ despre viitor. La o adica, vor si la prezidentie, li se cuvine, ca si marilor fotbalisti, ca sa fie bine. Nu e ca la toata lumea, daca te pricepi la ceva, la meseria ta – critica literara, inseamna ca te pricepi la toate, ´stii sa faci toate lucrurile´ din cuvinte, ca sofistii, mai ales, la politica, sfera estetica a fost absorbita si halita de sfera politica. Comentariile lui N. Manolescu la Jurnalul lui Sebastian, de ex., sunt de o rea credinta si denota o reala aversiune, dar si o forma de nationalism cultural, acceptabil cata vrema ii esti reprezentant, adica e si ceva personal, vorbesti in numele marilor predecesori, buni sau rai , nici nu conteaza, criterilul pur estetic interzice orice morala, cand iti convine. Dar n-a deranjat pe nimeni, suntem solidari, n-au spus atunci, acum chiar nu se mai poate, a trecut langa Titu Maiorescu.
Pt. un aparator al autonomiei esteticului, totusi, revista Romania literara e ´cam´ politizata. A fost tot timpul, cum a fost, discret, si Dilema veche. Se mai baga la umplutura, filme, muzica, sport, bucatarie, nu e problema, dar ar fi mai onest daca s-ar scrie ´oficiosul cultural al BOR´, pt. gusturile subtiri, cu dulceata de trandafiri. Al cui o mai fi si R.L. cu Varujan acolo ?
Dar poate multora le-ar scapa sofismul extraordinar din textul de mai sus al criticului ( mediocru, dupa mine ) Alex Stefanescu. Despre invingatori si invinsi. E o ideologie de dreapta elitist-culturalista, care nu exclude nici pe departe forme de rasism efectiv ( cum o demonstr. fragm. din Noica, de cand se putea spune ), augumentata cu ideologia neo-liberala in voga, la mana a doua, cu un filo-angloamericanism cam la fel de nediscriminat si slugarnic ca filo-frantuzismele si filo-germasnismele de alta data, potrivite spiritelor meschine, pt. care pana si nationalismul nu poate fi decat plagiat. Cei care nu sunt ´potriviti´ regulilor darwiniste ale Capitalismului supercorporatist sunt vazuti ca ´invinsi ai soartei´, incapabili, mai mult decat atat, paria, vinovati, priviti cu un amestec de mila si scarba, ceva ce e mai bine sa nu vezi, le arunci acolo cativa banuti, ca sa fii cu constiinta curata si sa poti sa digeri si sa scrii despre iubirile de alta data, cand dadeau hormonii pe-afara, ce vremuri ! Normal, daca te numeri printre invingatori, pt. ca ai avut unele aptitudini si relatii bine puse, de pe vremea darwinismului dialectic, acum esti de dreapta, iesi la un sprit cu colegii occidentali, dai interviuri lungi domnisoarelor cu picioare dragute, cum sa nu fie viata de invingator alfa frumoasa ?
Comunism anticomunist : dorinta de a elimina, politic, Stanga, sa ramana numai Dreapta, care e ´sanatate´, normalitate, nu tradeaza decat nostalgia partidului unic, fie si desfacut in ´evantai´, partidul si satelitii, cam ca USR-ul. De la laudarea marelui prieten de la Rasarit la cea a marelui prieten de la Apus distanta poate sa nu fie chiar asa de mare, o mica pirueta literara si dialectica, acolo, oricum, suntem intre noi, si-i face domnisoarei imbujorate cu ochiul …
Evoutionismul este hulit degeaba de credinciosi. Poate de cei care nu inteleg puterea lui Dumnezeu. Si se limiteaza doar la Biblie. (Este o mare ruptura si in sinul credinciosilor. Unii care se raporteaza numai la Biblie si o considera adevarata litera cu litera, altiii, care mai citesc si altceva, considera Biblia o parabola.)
Daca toata lumea (cu materie, antimaterie, camp, energie si LEGI) a fost creata de Dumnezeu, si evolutia este o consecinta a legilor primordiale, inseamna ca si ea este creatia lui Dumnezeu.
(Cuvier, vazind disparitia fosilelor pe un orizont cronologic si aparitia altor forme de viata dupa, a declarat ca Dumnezeu a creat o lume si nu i-a placut. A distrus-o a creat alta . Etc. De vreo 4 ori…. Inca este de luat in seama…)
Cine poate sti tot adevarul? In privinta descoperirii adevarului „stiintific”, suntem in situatia descrisa de Blaga. Cu cat avansezi in domeniu, cu atit te indepartezi de centru.
De ce comentariul acesta (a lui Monngolul) mă trimite direct la Matrix? (Arhitectul care a pornit de la o lume perfecta – Eden – a ajuns la a nu știu câta iterație in jocul lui).
De ce atâtea multe alte idei SF par a devenii realitate?
(Citeam de curând că în China se produc umanoizi care te ajută/te vor ajuta în gospodărie. Problema care a fost ridicată in congresul american era dacă acești roboți pot deveni la un moment dat periculoși?)
Și iar zic: parcă seamănă cu „Eu, robotul”.
… când ma doare sufletul duc mâna la piept, nici la cap, nici la inimă nici la burtă.
Cred ca am sa încep sa mă uit la mai multe filme SF, poate găsesc un răspuns.
Acad. Niculae Trepan :))))
https://www.youtube.com/watch?v=GVfFzSi7aAk
O reacție de o clasică suculență, încât stă foarte bine lângă Maiorescu – „Beția de cuvinte”, deci poate fi preluată cu folos chiar de România Literară.
Nu despre obiectul științei e vorba aici, nici despre fundamentele religioase, ci despre impostură.
România Literară ar trebui să-și ceară scuze și să retragă articolul care pare o prostie de autor, dar reușește mai mult: să fie punere a anti-evoluționismului pe masa discuțiilor publice. Că asta ne mai lipsea. Și-n fond, de ce nu, din moment ce ungerea (neritualică) cu mir l-a protejat pe prezidentul Uniunii Scriitorilor de arestare? Însă impostura cea mai perversă și insidioasă e cea care nu se vede, care avansează ca anumite mucegaiuri prin lemn și care-a ajuns un mediu mai frecvent întâlnit decât aerul curat.
Conservatorii pot sa creada ce vor, inclusiv ca Pamantul e flat si ca lumea a fost creata 7000 de ani in urma. Problema cea mare este cand vor sa dicteze convingerile lor la toti ceilalti. Religia nu e o democratie, e chiar simbolul unei dictaturi teocratice. O religie nu permite nici un fel de deviere de la perceptele ei. In momentul in care un grup fundamentalist religios isi impune convingerile prin legislatie, democratia iese pe usa. Avem de a face cu o dictatura teocratica, si avem exemplul Iranului. Deja in SUA exista cercuri care incearca sa transforme SUA intr-un Gilead dupa modelul prezentat de Margaret Atwood in romanele sale. Au inceput prin a interzice romanele lui Atwood in bibliotecile publice, pe unde au conservatorii putere. Nu ai decat sa te uiti la Project 2025 sa vezi planurile lor.
@Anonymous Domnule/Doamna?domnisoara cu respect trebuie sa privim si partea amuzanta a raului pe care-l constituie acesti fundamentalisti.Ma bucur ca sint deocamdata f divizati:e gilceava mare deocamdata in privinta candidaturii pt. postul de Antichrist,sint f divizati: pt. unii e Putin, pt. altii Sf Trump cel Ranit La o Ureche,si intr-o ureche (deci e deja sfint pt. altii) e f amuzant daca n-ar fi trist si de speriat. Vorba aia (Bacovia,parca?):”O, lume trista plina de umor”.Cind l-am vazut pe ipochimenul acela care-si zice Hulk Hogan la Conventia Republicana m-am holbat si mi-am zis:”ca de obicei viata bate filmul”.Sa ne pregatim de show-ul care urmeaza…
mi-ați adus aminte de demisia domnului Liiceanu din oastea (elitistu)lui Manolescu. Căutat, găsit articol:
https://www.contributors.ro/de-ce-mi-am-dat-demisia-din-uniunea-scriitorilor/
despre fundamentalismul american: nu are nicio șansă să prindă la noi, se va lovi de marele zid moșieresc al fundamentalismului ortodox românesc. Ați văzut vreodată figura unui bizonache creștin când află că in fața lui se află un…ateu? :) eu da. Mi s-a replicat, după o lungă pauză: „adică, ești pocăit?”. și se întâmpla in urmă cu peste 30 de ani, când „pocăiții” americani erau abia la început de drum, subiect de glume, miștouri, invective. Zidul era acolo, inainte ca primul pocăit să descalece in Mioriția…Chiar și reacția dumneavoastră, aparent iluministă, are probabil praf din zidul ăla la rădăcina bâzdâcului, dacă ne gândim că iluștri detractori neaoși-ortodocși ai științelor „occidentale” nu au beneficiat de atâta atenție din partea autorului.
De adaugat si:
„Trei domenii culturale s-au concurat de-a lungul istoriei noastre, râvnind la monopolul cunoașterii: religia, filozofia și știința.”
„…mare păcat de atâtea vieți care se îneacă în analfabetism existențial…”
https://www.contributors.ro/impacarea-cu-filozofia-scrisoare-catre-un-tanar-prieten-biolog/
John Hands, în COSMOSAPIENS, își spune aventura vieții sale: ”Eu am fost crescut şi educat să fiu un bun catolic, am devenit ateu, iar acum mă consider agnostic. ” Efortul autorului a fost să studieze și să înțeleagă ce și cât mai este valabil din știința de astăzi aproape în toate domeniile. A citit o bibliotecă întreagă, lucrări inedite, a avut discuții cu cercetători, și-a dedicat o parte din viață să poată înțelege în ce stadiu se află cunoașterea umană. Eu am făcut efortul doar să-i citesc cartea. Paradoxul este că tot lărgind cercul cunoașterii, abia ne dăm seama de infinitul ce ne rămâne de cunoscut. Pe câtă vreme un credincios are deja toate răspunsurile în poală…
Vom putea admite ca într-o dezbatere de idei (precum acele ”paragone” din Florența Renașterii, la una participând și Leonardo da Vinci) să discutăm cu deschidere despre credință și credincioși ca o realitate ce trebuie studiată. Dar se pare că nu se poate discuta cu fundamentaliștii credinței. Îmbrăcați în armura dogmei lor, preferă să-și dea viața decât să-și pună la îndoială crezul. Un intelectual cu lecturile la zi va înțelege că are în față un exemplu de ”disonanță cognitivă”. Nu-mi rămâne decât să spun: respect credința celui care-mi respectă necredința!
Dar nu pot să nu amintesc de catastrofa prin care trece învățământul românesc când în școală nu se predă ”cultura religiei”, ci se îndoctrinează spiritul tânăr, și aceasta se întâmplă într-un stat care, teoretic, este laic. Asta-i deja altă temă…
Cât despre România literară, în jocul de interese mai mult sau mai puțin oneste, se vede că se poate publica orice. Calitatea de membru al USR nu atestă, în sine, nicio calificare și nicio autoritate a vreunui scriitor. Valoarea lui se validează doar prin opera proprie, indiferent dacă aparține vreunui club profitabil sau nu. Iar fundamentalismul dovedit de scriitorul Giorgioni nu mă încurajează să citesc și altceva din creațiile sale… literare, când el nu poate trece de ”literalitatea” Bibliei.
Domnule Mihai Maci, vă felicit pentru curajul atitudinii (nu lipsit de riscuri!), apreciez răbdarea desfășurării unei argumentații elocvente și de calitate și mă bucur că am avut ocazia să vă citesc.
Dupa plecarea lui Nicolae Manolescu, revista a devenit mai permisiva. Impactul articolului citat este minim, nefiind centrat pe probleme literare sau culturale, din aceasta cauza, cu exceptia eseului din contributors.ro, nimeni nu a sesizat „unde bate” articolul. Eventual, revista poate sa aiba de castigat prin vanzari crescute catre o minoritate religioasa. Eventual.
Pe de o parte, textele sacre au un conținut infinit de bogat, care poate fi exploatat, probabil, la orice etapă a vieții sau a civilizației ne aflăm, iar această exploatare să dea roade inconceptibil de bune, care ne întrec mult cadrele predictive, raționale de care suntem sau vom fi capabili vreodată.
Pe de altă parte, textele sacre nu au un alt scop în afară de cel intrinsec (care nu este un singur scop, ci este o Cale întreagă și infinită, al cărei scop este avansarea pe ea însăși). Tocmai de aceea, dacă se caută în textele sacre cunoaștere instrumentală pentru obținerea unor scopuri externe, venite din altă direcție, e posibil să ne întoarcem dezamăgiți. Știința pe de altă parte, caută instrumentalizarea cât mai completă a cunoștințelor – sau, caută obținerea unor cunoștințe cât mai instrumentalizabile, pentru ce scop dorim. Asta este printre altele, și fiindcă instituția științifică este dependentă de considerentele economice – dar și fiindcă are la bază instincte comune cu instinctele umane care au generat economia de piață. Mă refer la tendința unei componente a sufletului uman, pe care o putem numi „rațiune”, de a vrea să fie în centru, de a se pune pe poziția de judecător, de a raporta totul doar la scopurile proprii. Asta nu e un lucru rău, însă Calea în care este angajat un text sacru, adesea va prezenta un scop mult mai holistic de perfecționare a omului, decât o simplă satisfacție sau dezvoltare a părții raționale. Adesea un om care urmează Căii va trebui să devină capabil să refuze dezvoltarea într-o direcție care nu produce progres pe Cale. Din contră, vor exista momente când dezvoltarea rațională este impulsionată ca urmare a Căii înseși. Sunt momente când dezvoltarea holistică a omului presupune dezvoltarea și eliberarea părții raționale.
Când ai pe de o parte, Calea, și pe de altă parte diverse proiecte precum știința, politica, arta, economia – fiecare, cu propriile definiții de progres, se pare că vin momente când Calea se bate cap în cap cu unul din proiectele celelalte, măcar la o lectură superficială a Căii și a proiectelor. În aceste condiții, ce e de preferat? Sigur că mereu va fi mai atractiv, de exemplu, proiectul științific, tocmai fiindcă cunoștințele lui sunt instrumentalizabile spre scopuri mai apropiate, și această caracteristică le obligă să fie definite mai precis în contextul lor imediat, să facă un contrast mai puternic cu backgroundul. Ne ia ochii mai ușor. Pe lângă asta, prin faptul că dezvoltarea holistică e pusă între paranteze, și totul este sacrificat dezvoltării pe o singură direcție, e posibil chiar să aibă niște merite obiective în definirea acelei direcții. Și nu mai înțelegem scopul holist al Căii, și ni se pare că toate lucrurile ar fi mult mai bune dacă am lăsa aceste direcții să se dezvolte ele însele… de parcă ar fi posibil vreodată să ne reinventăm independent de Cale (mulți cred asta, sau își doresc să creadă asta – eu o numesc doar amnezie).
Fundamentaliștii religioși (acesta e un label de care nu sunt convins că are un conținut mai mult decât unul aparent-cantitativ) pe de altă parte, sunt convinși că toate celelalte scopuri merită sacrificate pe moment, pentru a urma Calea așa cum o înțeleg ei, fiindcă ei au încredere, printre altele, că toate celelalte scopuri depind de Cale. În asta nu este nicio greșeală. În schimb, sunt anumite dificultăți de traducere între exprimarea celor care se află în această situație, și exprimarea proiectului științific. Mereu ca să explici ceva care se află pe o treaptă superioară, fie ea de progres spiritual, fie ea de cunoaștere științifică, e nevoie să folosești cuvinte înțelese deja la treapta inferioară. Necesită foarte multă îndemânare, a reuși acest lucru. Mai poate fi și o greșeală de interpretare a scopului științei (sau politicii etc): nu este o doctrină care să fie in competiție cu textul sacru, ci în sine un proiect cu anumite scopuri. Dar problema e când acest proiect cere formulări și articulări care să contrazică formulările și articulările care sunt asociate Căii. Atunci, un „fundamentalist” va opta neechivoc pentru ceea ce asociază Căii, în timp ce un „umanist” va opta neechivoc invers. Fundamentalistul e convins, și repet, nu greșește, că în textul sacru are tot Adevărul. Problema e că el presupune că el este deja în posesia, într-un sens, acestei comori infinite. Ori el nu este, sau este, dar nu suficient cât să facă știința să nu mai aibă rost. E posibil ca chiar aceste proiecte aparent seculare: știința, progresul politic etc – să fie etape necesare progresului omului pentru a deveni capabil să descopere mai mult din acea comoară ascunsă în textele sacre. Să dau un exemplu: toată fizica știută poate fi exprimată prin niște ecuații – dar pentru a ajunge să înțelegi acele ecuații, ai nevoie de o întreagă școală. Și textele sacre pot fi la fel. Fiindcă oricât de direct ne-ar lumina Dumnezeu cu Adevărul Lui, tot e nevoie de un efort să ne deschidem să îl primim. Oare acest efort nu poate trece și prin educarea științifică?
Apoi, fundamentalistul nu reușește să își comunice poziția. Poziția lui nu este că propune o teorie alternativă celor științifice curente, care e mai adevărată… ci este poziția de a opta pentru exprimările cu care este el obișnuit să le asocieze Căii, atunci când acestea se contrazic cu formulările asociate unui proiect exterior – de ex. celui stiintific. Deci conflictul aici nu este rațiune versus rațiune (rațiunea oarbă a credinței versus rațiunea științei), ci este voință versus rațiune. Fundamentalistul cunoaște, sau cel puțin are credință, că cunoștințele își trag valoarea și substanța din racordarea lor la Calea holistă, așa încât face un efort de VOINȚĂ de a refuza, cu o doză de înțelepciune, să intre în jocul unor cunoștințe care zici ca sunt puse pe tarabă la piață, să le ia cine vrea și să facă ce vrea cu ele. Asta nu înseamnă că urmarea Căii ține doar de voință. Din contră. Presupune toate facultățile omului, dezvoltate cât mai echilibrat. Dar nivelul exoteric, al pieței, în care pare să existe informație care plutește în aer, și care trebuie doar preluată cât mai direct, măcar de nu ar fi instituțiile obscurantiste religioase, este văzut de fundamentalist ca fiind inamicul principal, care nu permite omului să se trezească la realitatea că și optarea pentru informația primită, pe toate nivelurile, este subjugată voinței – adică, că poți să găsești un nivel mai înalt de viață, dacă permiți voinței să refuze uneori activitatea rațiunii. Ce prefer? Cunoașterea pe care șarpele mi-o promite, care consumă misterul și mă arată gol, sau efortul voinței de a refuza, pe moment, acea cunoaștere, cu scopul de a păstra un echilibru mai înalt? Dar fundamentalistul nu reușește să arate că aceasta e de fapt dilema lui, ci pare să cadă, sau uneori poate chiar cade, în convingerea idioată că o părere bazată pe autoritate este comparabilă și mai întemeiată decât un proiect amplu și cu mult efort, de căutare a adevărului pe acea problemă. E prea sensibil la orice îi dă impresia a îl ispiti de la Cale, și alege sa dea cu piciorul nediferențiat multor lucruri de care s-ar putea folosi chiar pe Cale.
Rămân multe de spus, și mai multe de făcut, în a deschide poarta de comunicare între „fundamentalism” și libertatea prea lumească. Dar e clar că nu există răspunsuri simple; nu putem da un simplu label, sau să pretindem că înțelegem noi condiția „fundamentalistului religios”. Și vice versa.
PS: ceea ce spun despre entitatea numită „fundamentalistul religios” e o oglindă a mea însumi
În primul rînd mulţumesc pentru cenzură.
În al doilea, dacă tot nu mă lăsaţi să-mi spun părerea, spuneţi-i lui Lucifer că:
1. Marx n-a fost calificat să îşi dea cu părerea despre religie. Nu a avut studii în domeniu.
2. descartes n-a spus ce pretinde Lucifer în acea formă. A spus Dubito ergo cogito, cogito ergo sum, sum Deus est şi se poate traduce cu „Mă îndoiesc deci cuget, cuget deci exist, exist deci Dumnezeu există.”
În creier se află centrul credinței? Serios? Senzația mea este ca se află în alt organ care te face să-l invoci pe Dumnezeu de plăcere (“Oh God!”, “Oh Jesus!”). Daca s-ar oferi Premiul Nobel pentru credința, cu siguranță Ciurea ar fi un bun candidat.
Nu mai discutati in contradictoriu! Fiecare are dreptul la opinie si credinta; sunt garantate de constitutie si Declaratia universala a drepturilor omului.
Va faceti de ras, dovedindu-va intoleranta. Nu conteaza daca sunteti credinciosi bigoti, credinciosi liberali sau „progresisti”.
Sa nu uit: afirmatiile lui Cuvier sunt folosite si de cei care cred ca viata pe Terra a fost adusa de extraterestrii, care au facut mai multe experimente. Ce nu a reusit, au distrus. Si au refacut. Etc. Sunt o grupa pe care o uitam mereu. Desi aceasta categorie rezolva originea vietii la noi, dar nu rezolva originea vietii in Univers. Si nici aparitia Universului…
Cum s-ar spune, „Frunza verde loboda/Gura lumii sloboda!”
Da, pe vremea lui Manolescu scriitori amatori ,un fel de pescari amatori ca Remus-Valeriu Giorgioni nu apareau in Romania Literara. Profesorul Ciurea e un rasfatat al presei, apare pe la tv in compania a diverse domnite ziariste platinate pe care le cucereste cu farmecul inteligentei sale, si care vai lipseste atat de mult la noile generatii.Da, in materie de medicina profesorul Ciurea este o personaliate, insa materie de carti cu audieneta generala e un scriitor amator- de aici si zicerile pe care le scrie. Si eu si profesorul Ciurea stim ca traim in fata unui mister si ar trebui ca asta sa ne faca mai modesti,mai tacuti, sa ajutam pe altii, sa alunga din noi dorinta de glorie si maretie,vanitatile, ca uite unde ne duc dle Profesor …un lector de la univ din Oradea cu h index zero rade de Dv. pe Contributors.
Sa meditam in final la ce zicee Ludwig Wittgenstein „Not how the world is, but that it is, is the mystery.”
Un răspuns pe larg aici: https://semne.substack.com/p/ayatolahul-stiintei-a-doua-moarte
Foarte-foarte bun raspunsul! Un adevarat serviciu adus comunitatii.
Stimate Domnule Cojocariu,
răspund aici textului dumneavoastră la care trimite link-ul de mai sus. Mai înainte de toate, așa cum am precizat în prima frază a textului meu, domnul Giorgioni a scris un articol, în revista ”România Literară”, în care vorbește despre lucrurile la care am făcut referință. Din câte știu eu, nu a scris o carte pe acest subiect. În al doilea rând, textul care e fotografiat în articolul meu apare brusc în, mijlocul expunerii domnului Giorgioni (peste câteva zile probabil fi postat pe site-ul ”României Literare” și o să-l vedeți). Așa cum puteți observa, tonul lui nu e unul de recunoaștere a creaționismului, ci unul de refutare – netă – a evoluționismului. Mie mi s-a părut că referința la doctorul Ciurea era un pretext (o captatio benevolentiae, cum se spunea cândva) pentru a ajunge la acest nucleu tare. Tezele lui, apăsate, sunt cele ale fundamentaliștilor religioși americani.
Ceea ce am scris eu nu e o respingere a credinței. Pot exista – și, din fericire, există – mulți oameni care cred că Dumnezeu a creat lumea. Unii încearcă, în mod onest, să aducă argumente în favoarea acestei teze. Alții se mulțumesc s-o afirme și, fie merg pe teza medievală a faptului că, fiind un dar de la Dumnezeu, cunoașterea umană e o preambula fidei ce tinde în aceeași direcție ca și credința (altfel spus nu există un conflict între ele și pot fi armonizate), fie – în descendență reformată (și kantiană) – recunosc limitele rațiunii și acceptă, la un alt nivel (adică printr-un salt – tema clasică a protestantismului), mai multul credinței. Vă asigur că nu am nici o problemă cu aceste moduri de a vedea raportul dintre rațiune și credință.
Pe de altă parte, nu cred că putem deduce direct din faptul că rațiunea umană are limite (care sunt incontestabile), existența unei alte rațiuni, totale, eterne și perfecte. Acesta e – cum, probabil, știți – ”argumentul ontologic” formulat de Anselm din Canterbury la începutul Scolasticii. Despre argument și despre refutarea lui s-au scris biblioteci întregi, astfel că ar fi zadarnic să încerc să le rezum. Teza de bază a respingerii lui e una simplă: din ideea unui lucru, nu se poate deduce existența lui. Noi ne imaginăm unicorni, sau extratereștri sau ce mai doriți, dar asta nu înseamnă că ei sunt reali doar pentru că noi ni-i imaginăm sau în virtutea unui argument negativ (nimic nu interzice existența unor specii animale necunoscute sau a unor civilizații extraterestre, dată fiind limitarea cunoașterii noastre). Până la urmă, forța argumentului lui Gödel provine din faptul că el ajunge la concluzia limitării – principiale – a rațiunii pe baza unui argument rațional. Așa cum e ea, precară, rațiunea ne e – probabil – cel mai important ghid în această viață și în lumea în care trăim.
Așadar, nu împotriva celor ce cred în Creație – fie ei simpli, fie sofisticați – am scris textul de la care ați pornit. Opțiunea lor e la fel de legitimă ca și a celor nu cred acest lucru. Ci pentru a atrage atenția asupra unui militantism antiștiințific care pretinde a avea răspuns la tot și care respinge dogmatic tot ceea ce nu cadrează cu înțelegerea Bibliei, așa cum se practică ea în anumite cercuri. Așa cum am spus-o, forța cunoașterii umane stă în caracterul ei problematic. A-l aboli, în numele unor certitudini pe care doar ”aleșii” le au mi se pare că e unul din acele lucruri la care se cuvine să răspundem..
Nu l-am citat pe Lemaître degeaba, ci tocmai pentru că – păstrându-și credința – a știut s-o țină distinctă de munca lui științifică. Poate că – așa cum credea el – cele două se întâlnesc, însă (asemeni unității creștinismului) convergența lor nu e ceva pe care să-l realizăm noi. Și, mai ales, nu dintr-o linie, purtați de pasiunea predicii.
Cu toată considerația,
Mihai Maci
Mulțumesc pentru răspuns! L-am văzut târziu pentru că abia acum mi-a venit ideea să văd dacă a mai comentat cineva aici. Argumentele dumneavoastră sunt coerente și valabile. Textul meu nu le punea pe ele în discuție ci alte două observații: una legată de titlul și obiectul recenziei, care s-a transformat, oricum o iei, într-o critică la adresa creaționismului, fără să accepte că asta e de fapt. A doua e legată de felul în care se trece de la creaționism la fundamentalism și prin asta, felul în care credinciosul simplu, creaționist prin definiție, e transformat într-un soi de fundamentalist. Textul inițial trădează o problemă comună pentru gândirea modernă, virajul ei către un gnosticism mascat sub numele de „credință în puterea științei”. Răspunsul dumneavoastră e mult mai nuanțat decât textul inițial și n-am să continui discuția inițială. Vreau însă să observ ceea ce pentru mine e problema fundamentală azi în discuțiile legate de știință și credință: confuzia între existent și real. În termeni mai abstracți, e confuzia între ființă și realitate.
Subiectul e complicat dar încerc să schițez poziția mea cu speranța că voi fi înțeles: Existența e foarte dificil de definit, mai mult decât orice concept fundamental, pentru că „a fi” e verb constitutiv al oricărei definiții și nu se poate răspunde la întrebarea „ce este este?”. (Pascal observă asta prima oară). Cu alte cuvinte, definiția intensivă (analitică) e inoperantă în cazul lui. Există însă definiția extensivă care ne rămâne, și care presupune enumerarea tuturor obiectelor care fac parte din clasa definită. E felul în care învățăm când suntem mici ce anume e un pom sau un câine: ăla e câine, și ăla e câine și ăla e câine etc, până în punctul în care mintea noastră discerne un „pattern”. În termenii definiției extensive, neanalitice, existența se poate defini ca fiind totalitatea obiectelor concrete sau abstracte prezente în conștiință. Există ceea despre ce pot vorbi, fie că e real sau abstract. Intuitiv lucrurile au sens, dacă pot vorbi despre ceva e pentru că acel ceva are ființă, ființează, există. Despre ce nu există nu se poate vorbi.
Ceea ce numim real, pe de altă parte, e un animal diferit. Realul e intersecția existenței cu ceea ce numim „adevăr”, fie că el e adevărul simțurilor, fie cel al demonstrației matematice sau chiar și cel al inimii. Rădăcina latină „realis”, din care vine englezescul „Real Estate” o atestă. (și aici discuția e complexă dar o scurtcircuităm, important e esențialul)
În termenii de mai sus inorogul există dar nu e real. Iubirea ca sentiment abstract există dar nu aparține realității, în timp ce iubirea mea pentru o femeie anume e cât se poate de reală. Dacă acceptăm cadrul ăsta de discuție o mulțime de probleme filosofice aparent insolubile capătă claritate. Dar mai ales, problema „existenței lui Dumnezeu”. Dumnezeu există fără nici un dubiu, chiar și pentru cel mai înverșunat ateu, chiar dacă e redus la o abstracție. Ceea ce înțelege el însă prin „existența” lui DUmnezeu e „realitatea” lui. Dacă Dumnezeu e real sau nu e o problemă diferită însă (nu mai puțin fascinantă din perspectiva faptului că orice real trebuie să fie obiectul unui subiect). Am scris răspunsul ăsta lung pentru că am observat în răspunsul dumneavoastră echivalența dintre „existent” și „real” în cazul inorogilor. Ați spus, referitor la „argumentul ontologic”, „Teza de bază a respingerii lui e una simplă: din ideea unui lucru, nu se poate deduce existența lui”. Ori asta e fals. Dimpotrivă, ideea oricărui lucru îi conferă ființă. Realitatea lui rămâne însă să fie demonstrată prin testul vreunui fel de adevăr.
În orice caz, vă mulțumesc sincer pentru răspuns.
PS: clivajul de limbaj între existență și realitate e loc comun și din cauza asta greu de atacat. Din punctul meu de vedere el are de-a face cu felul în care percep lumea cele două emisfere ale creierului (vezi Iain McGilchrist, The Master and His Emmisary).Pe de o parte, emisfera dreaptă, conectată la prezentul simțurilor, la curgerea lumii, prin simțuri, e emisfera realității. Pe cealaltă, emisfera stângă, imersată în abstract – pentru ea lumea e o sumă de abstracții – și logică, e emisfera existenței. E probabil ca tenacitatea confuziei dintre existență și realitate să fie mai degrabă expresia faptului că percepem lumea în mod simultan în două feluri diferite.
Ceea ce scrieti in textul catre care faceti trimitere este fundamental eronat !
Deduc ca sunteti adeptul ideii ca atat stiinta cat si credintele religioase sunt forme diferite de cunoastere a realitatii ( Universului in care traim). Va atentionez ca realitatea este una singura, adevarul despre ceva anume este unic, deci pentru intelegerea si cunoasterea unui anume fenomen din realitate nu pot exista doua teorii distincte contradictorii.
In mod clar teoriile emise de catre religii privind creatia ( crearea universului, sa zicem, cu toate ca la momentul aparitiei scrierilor fundamentale ale religiilor cei care le-au introdus in circuitul de idei nu aveau nici cea mai vaga idee despre ce inseamna univers si care este structura sa), aparitia omului, … sunt exact opusul adevarurilor stiintifice validate prin demonstratie sau observatie. Ca anume oameni de stiinta de mare amploare din secolele 17,18, 19, inceput de secol 20 erau credinciosi crestini nu are absolut nicio relevanta, pentru ca la momentele respective nu existau suficiente mijloace de cunoastere in domeniul astrofizicii si matematicii. Niciun matematician sau fizician serios din secolul 21 nu poate afirma ca crede in vechiul si noul testament….ar fi contradictoriu cu ceea ce face si ar deveni necredibil ca om de stiinta! Ceea ce gandeste el in particular, fara a face public, e problema sa!
Cea mai nastrusnica afirmatie pe care o faceti este cea referitoare la faptul ca atat credinciosii crestini ( sa ne referim la acestia) cat si matematicienii, fizicienii, …nu fac nimic altceva decat sa considere ca fiind adevarate enunturi care nu pot fi demonstrate. Si mai faceti referire si la teoremele lui Goedel pentru a justifica asta! A propos, pai atunci cum ramane cu consistenta unei teorii? Crestinismul este o teorie consistenta din punct de vedere al teoremelor Goedel ?
Se pare ca dumneavoastra confundati axiomele Peano si axiomele geometriei euclidiene ca fiind echivalente cu sfanta scriptura !!! Stimate domn, sistemele axiomatice pe care se bazeaza teoriile matematice sunt exclusiv creatii matematice, iar faptul ca o teorie matematica ar fi inconsistenta in absenta unor axiome era cunoscut cu mult inainte de Goedel. Insa pana la Goedel nu se stia prea clar cat de extins poate fi un sistem axiomatic, si, din cauza fricii de a nu fi rigurosi, matematicienii considerau sisteme axiomatice mai extinse, introducand ca axiome enunturi care erau demonstrabile. Problema inconsistentei era in general rezolvata cu mult inainte de Goedel( Cantor, Dedekind, Russel). Goedel a lamurit prin anii 1930 complet aceste probleme.
Mai mult toate seturile de axiome necesare matematicii contin enunturi naturale, in sensul ca sunt exact cele care modeleaza cel mai bine realitatea pe care matematica o studiaza….mai precis realitatea pentru care matematica furnizeaza metode de studiu. Insa matematica de azi este cu mult deasupra realitatii, pentru ca studiaza teorii care sunt inaplicabile realitatii cunoscute astazi, si toate acestea nu sufera de nicio inconsistenta logica…..ceea ce inca nedecis se numeste conjectura. De-a lungul timpului unele s-au dovedit a fi adevarate, altele nu(conjecturile).
A amesteca astfel de lucruri cu iluziile si neadevarurile propovaduite de religia crestina, mi se pare a fi o impietate. o jignire la adresa celor mai stralucite minti ale umanitatii!
Indraznesc sa repostez si ceva ce am postat mai sus aici : „A propos de Big Bang, tot ceea ce exista acum in Univers nu a aparut din nimic, ci dintr-un punct cu masa enorma si densitate infinita de dimensiune zero. Ceea ce a fost atunci, la inceput exista si acum, sub diferite forme,nimic in plus, nimic in minus. Daca Big Bang este rezultatul actiunii unei forte superioare, atunci forta superioara respectiva nu ar mai putea ulterior influenta absolut niciun fenomen din interiorul Universului creat! ” Sunt deschis la explicatii stiintice pe aceasta tema!
Ptr cine nu are inteleasa Scriptura-pe cat Sf Duh poate descoperi unei minti care se ofera lui Dumnezeu-nu are cum sa desluseasca intelegerile ei atat de profunde.
Aceasta cale o vedem la marii sfinti ai ortodoxiei si nu in alte „religii ori confesiuni”.
Cand in 1054 s-a produs schisma in Biserica, partea care a produs ruptura si toate care s-au „creat” dupa, nu mai au nimic in Duhul Sfant si orice cautare a interpretarii Scripturii devine un fals.
Sf Vasile cel Mare, Sf Ioan Gura de Aur, Sf Grigorie de Dumnezeu cuvantatorul, Sf Grigorie Dialogul, Sf Ioan Damaschin, Sf Efrem Sirul, Sf Isaac Sirul sunt unii din precursorii de seama ai explicarii tainelor Scripturii.
Interesant si demn de subliniat este momentul in care Hristos raspunde fariseilor zicand „Ptr ce cugetati rau in inimile voastre?”. Aceasta dar si altele din Scriptura au fost exemplar explicate noua de Sf Luca al Crimeei-arhiereu si mare medic chirurg care ne spune ca creierul are „inima”.
Va recomand sa-i cititi cartile.
Asadar ilustrii nostri chirurgi pe creier pornesc de la argumente care deja exista si duc mai departe acest interesant subiect.
Iar Hristos spune tot in Scriptura: prin gandul omului vin toate: raul si binele.
Poate ca aici onorabilii comentatori dar si autorul acestui articol ar trebui sa se opreasca si analizeze responsabilitatea libertatii omului data de Dumnezeu. Care oferind, va cere la Judecata un raspuns referitor la ce a facut omul cu darul primit
Eu nu pot, bine ca puteti d-voastra sa -i aprofundati pe anumiti parintii ai bisericii
După „Dilema”, păstorită de domnul Sever Voinescu, constatăm (cu surprindere, mă întreb?) că se dă asaltul și la „România literară”, unde cuplului Voncu – Chifu un text ca cel pus în discuție nu i se pare problematic.
Rămâne de văzut, în timp, dacă este un accident, o politică nouă (un soi de întoarcere la un conservatorism național-creștin, care la noi trage către extremă, că așa suntem făcuți) sau prefața unei totale schimbări de ton.
Și încă ceva: „Rl” este revista USR, ce are un nou președinte, pe ex-politicianul PNL-AT, USL, ALDE etc. Varujan Vosganian. O conta asta, n-o conta… Cine știe? Dar ne vom dumiri, în timp.
Mulțumesc domnule Maci, un astfel de articol este foarte binevenit. Pozitia dumneavoastră denotă curaj, va felicit!
Eu vin din tehnica: inginerie, fizica, matematica, baza Thinker. Nu am răbdare să ascult / citesc Giorgioni, Ciurea, Dulcan… Probabil aceste tipuri de discursuri se potrivesc Imaginatorilor, Harmonizarilor, Rebelilor (PCM types of people), celor care doresc să obțină ușor răspunsuri, fara demonstrații sau complicații. Thinkersii au nevoie de demonstrații, nu vorbe.
În studenție filosofăm cu colegii despre „dilema tramvaiului”: ce va alege sa omoare un vatman ce conduce un tramvai ale cărui frane se rup. Dar profesorul pragmatic de mecanica ne-a dat răspunsul: „nimic. Vatmanul nu alege nimic. Noi, inginerii, face că așa ceva să nu se întâmple. Hai, la munca! Lăsați filosofiile pentru filosofi!”. Și da, există muuuultă redundanta și multe regulamente care reduc probabilitatea unor astfel de evenimente. Daca răspunsul software poate fi filosofat cumva, „conform cu algoritmul”, răspunsul ultim de tip Hardware/ Mecanic /Ingineresc este de tip 0/1. Fara algoritmica și fără alegeri umane.
De atunci am oprit acest tip de discuții. Pentru sunt numai discuții, nimic concret. Munca este in cercetare, în inginerie, in circuitele redundante create, în regulamentele obligatorii pentru evitare. Filosofiile nu au un output finit, vizibil. Ele sunt…veșnic discutabile.
Cred că viitorul va aparține geneticienilor (in fizică și matematică pare că s-a atins limita cuantică). Daca ar fi sa refac studiile, m-aș duce către genetica. Este un domeniu superb, care ne va explica multe. Loialitatea câinilor și animalelor domestice fata de stăpâni, stratificarea genetica a furnicilor și albinelor (ca și civilizații de trib), agresivitatea / traumele moștenite samd. Pfff, super domeniu! Imane Khelif, ca un precedent discutabil despre o creație „imperfecta”.
Domnule Maci, o tema incomoda, ca de obicei. Vă felicit și va mulțumesc!
De adaugat la semnalarile din finalul comentariului Dvs.:
(a) wetware computing,
(b) transcranial (electro)magnetic stimulation (lobii parietal si frontal – din ce am vazut pana acum, cu batut saua pe temele schimbare climatica, refugiati/migranti si „religiozitate”) si
(c) goana dupa artificial general intelligence.
Nu am de gând să fiu de nici uneia dintre părți. Pot însă relata un eveniment trăit care să merite o analiză.
În august 2010 am mers la medic pentru o evaluare prin biorezonanță. Nu am de gând să explic ce este biorezonanța. Doamna doctor Murguleț, o puteți identifica via Facebook, la scurt timp după ce și-a pornit aparatura, „a făcut niște ochi mari” și cu un fel de surprindere mi-a spus: Aici scrie CONFLICT RELIGIOS. Am confirmat că ambii părinți muriseră relativ recent și încă nu-mi găsisem liniștea.
Problema nu este ce trăiam eu în acel moment. Problema este aparatura respectivă care a afișat pe ecran respectivul mesaj. Am mai fost la respectivul cabinet și anterior datei din august 2010 și ulterior. Acel mesaj a apărut o singură dată și corespundea stării mele de spirit din acel moment.
Respectivul aparat nu a fost făcut de vreun teolog. Cu certitudine la baza acelui mesaj stă un studiu și o experiență prealabilă.
Nu am de gând să adaug alte păreri personale, ci doar să recomand să vă interesați de respectivul aparat (cine l-a făcut, ce a stat la baza softului său etc.).
Vă urez să aveți mult succes!
Des qu’on a pense quelque chose, chercher dans quel sens le contraire est vrai.
Toute verite enferme une contradiction.
(Simone Weil)
E un punct de vedere care-mi cade bine. (endorfine, serotonina)
Dar fiecare are creierul lui si orice afirmatie are un impact diferit.
Mi-a cazut bine articolul si dau cinci puncte din cinci autorului, dar nimic nu va mai fi ca pina acum.
Si nici nu are cum. ( inclusiv RL) . Si nu pica bine pentru unii vis-a-vis de opium si religie.
Eu nu l-am citit si pariez ca nici majoritatea dintre dvs. E un punct de vedere ; unul din cei 8.2 bilioane de locuitori.
Fundamentalismul nu este și nu poate fi benefic nici în religie, nici în știință. Pe plan teologic, iubirea pe care ar trebui să o aibă credincioșii ptr. aproapele lor și ptr. întreaga Creație este profund opusă oricărei manifestări extreme sau extremiste. Și în știință, unde ar fi chiar foarte utilă o cale echilibrată și rațională -dată fiind multitudinea provocărilor și complexitatea Universului în care trăim-, oamenii se manifestă adesea, din păcate, precum o fac și pe alte planuri: talibanic, cu egoism și chiar malefic – subminând astfel prea frecvent dezvoltarea armonioasă și consistentă a cunoașterii umane.
Deși e limpede explicabil de ce știința, fiind făcută/practicată de oameni, reflectă o parte din neajunsurile naturii umane, este frapant că și în ziua de azi exista destui care nu își dau seama de aceasta stare de fapt absolut naturală și preferă tot felul de alte explicații fantastice oferite de misticism, religie, conspiraționism ș.a.
În opinia mea, evoluționismul este fără putință de tăgadă vizibil chiar în dezvoltarea noastră ca ființe – prin faptul că embrionii și fetușii umani prezintă încă caractere vestigeale clare de pești, amfibieni, reptile etc. Sigur, înțeleg că frica de moarte (conștientă sau nu), inerentă tuturora mai mult sau mai puțin pregnant, duce la diverse manifestări și adaptări specifice fiecăruia, dar negarea evidenței și chiar îmbrățișarea iraționalului mi se par cele mai nocive. Dar fiindcă misticismul și religia au dominat covârșitor specia noastră până acum, nu e chiar de mirare că mulți se refugiază în ele, mai devreme sau mai târziu.
Când însă lucrurile degenerează din aceste premise explicabile și logice într-un fundamentalism „modern”, obsedat profund să își demonstreze -în primul rând sieși!- justețea, chiar și prin alinierea temporară cu știința (dar în sensul denaturării metodelor și descoperirilor științifice), mie îmi este destul de limpede că încă, ca specie, nu suntem în stare să învățăm din istorie – și adesea nici din avertismente și demonstrații științifice recente fără de cusur!
Și desigur, în democrație este în regulă să fie puncte de vedere divergente și chiar absurde, dar în momentul în care acestea devin predominante și au consecințe din ce în ce mai nefaste asupra evoluției (sic!) societății și a speciei, ele trebuie demantelate de urgență și expuse în toată „splendoarea” nimicniciei lor.
Da, dar iubirea de oameni a religiosilor a dus si la Cruciadele crestine (una inclusiv contra crestinilor), la Inchizitie si altele. Iar stiinta a promovat uneori neadevaruri, a infierat evolutia, genetica, cibernetica si altele ca pseudostiinte, promoveaza idei politizate legate de unele epidemii ori Creatia Universului (BigBang) finit in timp si spatiu, ca o varianta „stiintifica” a Genezei.
Religia (oricare) trebuie sa fie doar in sufletul fiecaruia iar stiinta trebuie sa fie libera si sa se impuna prin argumente, nu prin cenzura si combatere de „fake news” care uneori se pot dovedi adevarate.
Nu-mi dau seama cati din comentatori – ca de autor nici vorba nu e – sunt biologi. Ar trebui totusi reprodusa aici, printre muntii astia de comentarii, , spusa lui Theodosius Dobzhansky : in biologie, in afara evolutiei, nimic nu are sens!
„Acuzatia” de fundamentalist nu ar trebui deloc sa supere pe nimeni. Termenul, in sine, n-ar trebui sa fie folosit in sens peiorativ, orice crestin veritabil inscriindu-se, teoretic, intre parantezele fundamentalismului, indiferent de apartenenta religioasa. Orice adevar stiintific incepe cu o idee, demonstrata mai mult sau mai putin, apoi general acceptata. A respinge o idee, larg dezbatuta si acceptata, e contrar evolutiei in stiinta. Daca Dumnezeu exista, in termenii sustinuti de Biblie, de A tot Creator, Omnipotent, Omniprezent, Omniscient, etc atunci toate lucrurile combatute mai sus, sunt perfect realizabile si simplu de crezut. Simplul fapt de a nu crede in Dumnezeu, in sensul veritabil crestinesc, nu ar trebui sa duca la atacul asupra conducerii revistei sau a folosi termenul fundamentalist in sens peiorativ. Ideea de adevar se tese prin dezbatere constructiva, nu combatere. E adevarat ca, din punct de vedere al crestinului, exista adevarul absolut, intruchipat. Pentru cei ce nu se afla intre granitele crestinismului, adevarul e in continua schimbare, miscare, dezvoltare.
Daca vrei sa stii, citeste! Chiar daca nu gandeste, el, citeste, deci, stie! Stie si sa scrie frumos, are un lexic bogat, stie sa repete prostiile pe care le-a citit, pe care le-a invatat, sau, pe care le-a auzit! Sa incercam sa ramanem cu o minte sclipitoare, datorata unor matematici superioare!