vineri, februarie 14, 2025

A doua plecare a Norei

Numele dramaturgului american Lucas Hnath, ale cărui scrieri sunt în mare vogă în Teatrele de peste Ocean și nu numai, nu este tocmai necunoscut spectatorului român. Înainte de a-i fi fost jucată O casă de păpuși- partea a doua, care, la ora actuală, se află pe afișele a cel puțin trei instituții de spectacole din România (Metropolis din București, Naționalul din Timișoara și Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe), Lucas Hnath a dobândit la noi o oarecare notorietate datorită piesei Creștini. Tradusă și montată la Teatrul Regina Maria din Oradea de Radu Iacoban. Spectacolul, unul indiscutabil bun, i-a adus o primă nominalizare la premiile UNITER actorului Răzvan Vicoveanu.

De premii a avut parte și Lucas Hnath însuși care a fost distins pentru excelență în scriere dramatică (premiul Obie) ca și cu premiul Drama Desk pentru cea mai bună piesă de teatru (2016). Premii binemeritate căci Lucas Hnath nu doar că scrie bine, ci scrie și deștept. Stăpânește la perfecție arta dozajului situațiilor dramatice, scrierile sale sunt o nesfârșită serie de lovituri de teatru, reflectă o bună cunoaștere a strategiilor argumentative, replicile au și inteligență, și savoare. Condiții absolut obligatorii atunci când plănuiești elaborarea continuării celei mai celebre piese ale lui Ibsen. Nora sau Casa cu păpuși. Despre care toate manualele de istorie a teatrului universal nu uită să precizeze că, odată cu acea ușă trântită de Nora care i-a dat cu tifla soțului ei, Torvald, părăsindu-l și sfidând astfel toate convențiile sociale, începe istoria afirmării feminismului în teatru.

În piesa lui Lucas Hnath, Nora revine în casa ei și în aceea a lui Torvald vingt ans après. O face cu complicitatea lui Anne Marie, bătrâna doică. În cei douăzeci de ani care au trecut de la acea seară de pomină de Crăciun, Nora a trecut prin multe. Acum este ceea ce se cheamă o femeie realizată. Nora a scris cărți în care s-a pronunțat drastic împotriva sclavajului căsătoriei, a devenit ceea ce azi numim influencer. Alte și alte femei și-au părăsit soții trântind ușa, regăsindu-și libertatea și demnitatea. Pare-se că făcut-o sub influența cărților Norei. Care a devenit încă o dată un inamic public, deși scrie sub pseudonim. Nora a făcut afaceri, bani. Deține proprietăți și conturi consistente. Însă vreme de ani buni a ignorat un detaliu. Și anume că Torvald nu a cerut divorțul. Acesta a pozat în nefericit, în bărbatul cu soția din ce în ce mai bolnavă care, în cele din urmă, a plecat la Domnul.

De ce a făcut oare Torvald toate astea? De ce a mințit ori a încurajat minciuna vreme de aproape 20 de ani? Nu doar pentru a se bucura de  compasiunea comunității, ci și spre a-și garanta respectabilitatea. Pentru el important a rămas acel qu’en dira-t-on?, cum spun francezii. Așa că Torvald și-a durat statuie.

Nora revine în casa în care nu mai păstrează aproape nici o urmă a trecerii sale pe acolo (a dispărut o bună parte din mobilierul de odinioară, a dispărut și pianul ca și portretul mamei protagonistei), a rămas doar ușa.O face  cu gândul de a-i solicita soțului ei divorțul. De care are absolută nevoie spre a scăpa de amenințările unui judecător. Care, dacă ar da în vileag toată povestea, i-ar provoca Norei un lung șir de necazuri. De ce nu inițiază acțiunea de divorț Nora însăși? Fiindcă femeile nu au încă drepturi egale cu cele ale bărbaților. Nora ar fi obligată să înșire o serie întreagă de motive, unele deloc confortabile nici ei, nici lui Torvald, nici celor trei copii ai lor, Torvald, nu. Aparent el nu ar risca nimic,  Indiciu clar că Nora mai are de luptat. Iar după ce, pe tot parcursul piesei, Nora iese când bine, când prost (meritul lui Lucas Hnath e că nu își înfățișează personajele doar în alb și negru, nici unul dintre ele nefiind perfect,  că nu cade în păcatul feminismului agresiv și al gândirii politic corecte) și după ce întoarce când pe față, când pe dos toate argumentele posibile, după ce are discuții tot mai lămuritoare ba cu Anne Marie, ba cu Torvald, ba cu fiica ei Emmy, hotărăște să plece din casa de păpuși a doua oară. Decisă să își reia lupta de la capăt.

La Teatrul Metropolis din Capitală, O casă de păpuși beneficiază de ceea este, indubitabil, distribuția perfectă. Nu e nicidecum puțin lucru ca pe afișul spectacolului pus în scenă de Alexandru Mihail (regizor stabilit de ani buni în Statele Unite) să figureze numele unor actori de prima mână. Așa cum sunt Oana Pellea, Vlad Ivanov și Victoria Cociaș, așa cum este și mai tânăra Catinca Maria Nistor. Care oricât de controversată ar fi fost în ipostaza de director interimar al Teatrului Bulandra ori în aceea a ICR Londra este o actriță bună. Am constatat lucrul acesta în urmă cu ani, atunci când am urmărit-o în Treapta a noua, constat același lucru acum, când Catinca Maria Nistor joacă o Noră în oglindă. Iar celor pregătiți să dea cu piatra, le reamintesc zicerea de la Dacia literară:’’Criticăm opera, iar nu autorul’’. Bref, nu e în rostul unei cronici de spectacol nici să resolve, chiar nici să abordeze aspectele controversate din viața celor ce apar pe scenă.  

Acestui veritabil cvartet de ași li s-a asociat scenografa Maria Miu. Care a imaginat un decor simplu, dominat de ușa cu pricina. Sound designul creat de Valentin Luca marchează periodic loviturile de teatru.

O casă de păpuși de la Teatrul Metropolis este, înainte de orice, spectacolul Oanei Pellea. Actrița rămâne (nu, nu stă, ci rămâne și nu oricum, ci activ în scenă) preț de aproximativ 100 de minute. La început, personajul său se arată a fi sigur pe sine, își argumentează convingător în fața Annei Marie (o Anne Marie care e ba curajoasă, ba retractilă, ba sigură pe sine, ba dă cu bâta-n baltă devenind involuntar comică, jucată nuanțat de Victoria Cociaș) actul de acum 20  de ani. Nora deține ceea ce se cheamă arta persuasiunii. E clar hotărâtă să ceară divorțul și e evident mulțumită de sine. De ceea ce a realizat de când se află pe picioare proprii. E luată prin surprindere de sosirea pe neașteptată a lui Torvald. Care, în interpretarea lui Vlad Ivanov, se dovedește a fi un manipulator de înaltă clasă. De aici se manifestă vulnerabilitățile Norei.

La un moment dat între cei doi soți se instituie un fel de joc de-a șoarecele și pisica. Un veritabil război al minților. Cu totul altfel decât cel din piesele lui Strindberg. Torvald joacă, la un moment dat,  marea carte a generozității, a sacrificiului, Nora e gata-gata să cadă în capcană. Devine melancolică, lirică. Siguranța de sine a Norei se pierde. Acesteia îi iau locul îndoielile. Capitularea este însă imposibilă. Așa că Nora se regăsește pe sine, redevine Nora cea de odinioară. Cea care e făcută să lupte

Toate aceste schimbări de situație, de atitudine, de stări sufletești sunt admirabil concentrate în jocul Oanei Pellea. În voce, în intonație, în gesturi. În remarcabila administrare a ceea ce semioticienii de pe vremuri au numit semn zero.

Meritul lui Alexandru Mihail constă în asigurarea coeziunii ansamblului. Nici un actor nu joacă pe cont propriu. Nu evoluează solistic. Dimpotrivă.    

Teatrul Metropolis din București

O CASĂ DE PĂPUȘI. PARTEA A DOUA de Lucas Hnath

Traducerea, adaptarea și regia artistică: Alexandru Mihail

Scenografia: Maria Miu

Sound design: Valentin Luca

Cu: Oana Pellea (Nora), Vlad Ivanov (Torvald), Victoria Cociaș (Anne Marie), Catinca Maria Nistor (Emmy)

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. N-am citit/vazut dupa douazeci de ani.
    Dar in conflictul initial, parerea mea e ca Ibsen a cam gresit. Desigur, mentalitatea vremii era dura, nu se acceptau multe lucruri firesti etc. Totusi, daca Nora discuta cu sotul ei, nu s-ar fi ajuns in impas. Cred ca nu lipsa de experienta a Norei e cauza, ci lipsa comunicarii in familie.
    Si azi, daca analizam cu atentie, o mare parte a necazurilor pornesc tot de aici. Sotii nu au curaj sa se deschida si sa vorbeasca liber. Apoi, venim si facem teorii cu asuprirea femeii. (In curind vom vorbi de asuprirea barbatului, daca o tiem tot asa.)
    Desigur, fiecare are opinia sa si intelegerea sa asupra fenomenului. Plus experienta sa de viata. Dar daca nu punem diagnosticul corect, nici tratamentul nu va fi corect. Si societatea se va zbate in tot felul de labirinturi, care nasc monstrii lor. (Sau oportunisti/e.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro