duminică, octombrie 17, 2021

A doua tranziție în România. Riscurile Partidului Național Liberal

La începutul anilor ’90, estimările Băncii Mondiale prevedeau că reformele structurale necesare tranziției  economiilor din Europa de Est –  și deci și din România –  ar putea dura circa 10 ani. Eșecul acestor estimări, mai ales în cazul României, a fost cauzat de faptul că esența tranziției nu a fost economică, ci culturală, în special privind emanciparea mentalităților. Altfel spus, întârzierea reformei statului, blocarea înființării instituțiilor economiei de piață, precum și liberalizarea lipsită de suportul politicilor liberale, au creat spațiul de apariție a unui capitalism construit de sus în jos de fosta linie a doua a nomenclaturii comuniste. Practic nereglementat și confruntat cu o slabă opoziție civică, acest capitalism s-a dezvoltat inițial în jurul bugetului național și al activelor statului, iar ulterior, în jurul proprietății publice și private a acestuia. Rezultatele primei tranziții, care după 31 de ani pare încă neîncheiată, sunt relevante pentru evoluția postcomunistă a României: o creștere economică medie multianuală mai mică decât 1,25%, un succes al privatizării de numai 22%, o repartiție dezechilibrată a venitului național net cu mai mult de 60% în favoarea capitalului, peste 3,2 milioane de cetățeni care au părăsit țara pentru a deveni rezidenți în statele UE  etc.

După 31 de ani nici noua și nici vechea elită politică nu arată că ar fi înțeles, în folosul societății, lecțiile tranziției. Reconstruirea capitalismului în România a fost ghidată în primii zece ani de la înlăturarea comunismului de Consensul de la Washington (adică de filosofiile economice ale FMI și BM) iar apoi încă aproape o decadă, de aquis-ul comunitar, preluat (parțial) în procesul de aderare la UE. Fără a relua critic istoria acestor etape, este cert că, după primele două decenii, societatea românească ar fi avut dreptul să ceară liderilor ei să clarifice specificul capitalismului românesc, măcar prin diferențiere în raport cu modelele de capitalism german, francez, britanic ori nord-american sau japonez. Au trecut apoi, însă, încă unsprezece ani și se poate spune că intelectualii critici au eșuat, iar partidele au renunțat să justifice nevoia unui capitalism românesc, mulțumindu-se cu ideea că România este considerată un stat democratic, cu o economie capitalistă liberală. Și, totuși, cetățenii români au nevoie de ceva mai mult decât atât, pentru că un capitalism românesc înseamnă un model de civilizație.

Un proiect al capitalismului românesc ar fi trebuit să clarifice până acum ce fel de sisteme de asigurări sociale și de sănătate sunt potrivite României, pentru ca acestea să ofere sentimentul de siguranță în societate, să decidă care sunt limitele de implicare a statului în economie, între reglementare, dereglementare și autoreglementarea piețelor, pentru a reduce riscul antreprenorilor, să așeze prerogativele de putere publică ale birocrației într-o nouă cultură administrativă și multe altele. Dacă aceste probleme ar fi fost rezolvate, noul sistem de legi, libera și reala concurență, supravegherea statului pentru accesul la bunurile publice etc. ar fi restrâns substanțial căile de penetrare ale corupției și ar fi redus efectele celor mai mari probleme ale țării noastre: sărăcia și exodul către vest.

În contextul politic de astăzi, ar fi de așteptat ca recuperarea întârzierilor să reprezinte o prioritate, dar care să nu se transforme într-o nouă tranziție. Totuși, acest risc există și se referă la cele trei culturi politice care se întâlnesc în guvernare: cea antisistem a USR, non-antisistem a Plus și cea mainstream a PNL. La rândul lor, cele trei partide au viziuni diferite asupra priorităților. USR urmărește resetarea sistemului pornind de la ipoteza coruptibilității acestuia, mesaj cu care partidul s-a validat electoral; Plus propune o guvernare de tip managerialist, în care tehnocrații să transforme decizia sistemului în algoritmi de management; PNL susține schimbări ale sistemului, prin evoluția acestuia și nu printr-o ”distrugere creatoare”, fie și parțială. Deoarece USR nu se mai poate declara public partid antisistem, fiind la guvernare și cum Plus s-a lăsat purtat către Parlament de același mesaj, deși nu îl poate declara de vreme ce a guvernat, ar fi de așteptat ca alianța USR-Plus să continue pe linia Plus, adică pe cea a unui managerialism mai mult sau mai puțin radical în raport cu schimbarea de sistem. Ca urmare, în guvernarea actuală există două orientări: una a USR-Plus, care dorește în continuare ca sistemul de guvernanță să fie redefinit conform unei ideologii managerialiste (care depășește limitele manageriale și revendică decizia politică – a se vedea mai jos) și cealaltă, a PNL, care propune o corectare a sistemului prin evoluție, susținându-se pe o doctrină solidă, însă prea facil, ba chiar uneori inoportun interpretată. Dacă ambiția politică a USR-Plus de a prelua inițiativa va prevala, atunci am putea avea de-a face cu debutul unei noi tranziții – ”a resetării”. Totuși, chiar și în această variantă, nu instituțiile trebuie schimbate mai întâi, ci cultura organizațională a administrației. Soluția pentru această problemă este conținută în chiar esența schimbării: așa numita digitalizare, prin care întregul sistem poate fi monitorizat, analizat și abia apoi modificat. Asta dacă digitalizarea va fi înțeleasă ca un important efort de trecere de la informatizare la procesarea informațiilor.

În raport cu riscurile Românei, o nouă tranziție ar reprezenta pierderea oportunității istorice pe care țara noastră o are pentru a-și schimba modelul de dezvoltare în contextul mondial actual. Cele două riscuri, cel al ”întârzierii capitalismului” și cel al unei noi ”tranziții a resetării”, trebuie reduse. De aceea, nu este lipsit de interes ca PNL să își evalueze nu numai deficitele de parcurs, pentru că ele există, ci și relațiile politice, deoarece astăzi se află în competiție directă cu USR-Plus, după ce aceste partide au anunțat supra-aglomerarea spectrului politic de dreapta. Totuși, nu va fi surprinzător ca, în viitorul apropiat, comportamentul acestor partide să se modifice către un liberalism social. Aceasta pentru că, în prezent, discursul lor politic este unul de stânga, mascat, în care sunt amestecate elemente de dreapta, din spectrul neo-liberalismului.

O nouă  tranziție în România?

Noua tranziție – de la capitalismul de stat către un capitalism al organizațiilor

În ultimii zece ani s-a accentuat un proces puțin observat: intelectualii angajați au părăsit, sau au fost înlăturați din pozițiile de decizie ale partidelor de centru-dreapta. Inițiatorii și beneficiarii acestui proces au fost activiștii politici, așezați între birocrația de stat și societatea civilă. Acesta este un motiv important pentru care, de la aderarea României la UE, partidele – și mai ales cele de centru-dreapta – nu au mai putut propune societății nici un proiect național, lipsindu-le tocmai componenta creativă, sau mai precis, viziunea. La adăpostul democrației reprezentative, partidele politice mainstream au considerat că activismul ține loc de proiect politic epuizându-și capitalul de încredere în societate. Pe acest fond, a crescut vizibilitatea organizațiilor civice sau economice, integrate mai mult sau mai puțin în rețele de interese sectoriale, astfel încât, în final a apărut o nouă clasă de politicieni, conținând managerii acestor organizații. Ei au intrat în politică împreună cu structurile lor neguvernamentale (este evident vorba despre USR-Plus), propunând, spre deosebire de partidele politice, un capital de speranță necesar societății românești de astăzi. Și, totuși conținutul acestui capital de speranță este prea puțin analizat.

Discursul politicienilor-manageri face trimitere la o a doua tranziție în România. O tranziție de la capitalismul de stat al inițiaților (al beneficiarilor primei tranziții), prea puțin contracarat de partidele de centru-dreapta, către un capitalism al organizațiilor, prea puțin explicat de reprezentanții săi. Promotorii noii tranziții s-au autodefinit, inițial, prin intermediul organizațiilor civice antisistem cu un mesaj anticorupție îndreptat nu doar împotriva clasei politice ci și a administrației. Odată cu transformarea organizațiilor în partide și mai ales după intrarea în parlament, retorica lor antisistem s-a transformat într-un postmodernism politic. Conform acestuia, ”sistemul care funcționează astăzi trebuie resetat în mare parte”. Cât privește proiectul capitalismului românesc, nu aduc prea multe lămuriri. Doar se auto-diferențiază ca elită socio-politică ce poate îmbunătăți realitatea. Astăzi, în spațiul deciziilor publice se confruntă activiștii civici ”de rit nou” cu activiștii politici ”de rit vechi”. Este dificil de spus care va fi abordarea câștigătoare pentru re-definirea capitalismului românesc, atât cât se mai poate: ideologia resetării a USR-Plus, ori doctrina liberală a PNL. În această dezbatere PSD nu are încă nimic de spus. Dar va avea!

Noua ideologie a capitalismului românesc – managerialismul organizațiilor 

În condițiile de mai sus, noua tranziție sugerează faptul că drumul către un capitalism românesc ar trebui să fie jalonat de un managerialism ”original”. În acest ”tip” de capitalism se afirmă că nu toate interesele indivizilor pot fi reprezentate, ci doar acelea care sunt acceptate ca relevante de către organizații, fie ele civice sau economice. Se neagă astfel definiția clasică a originii capitalismului, care chiar dacă astăzi pare uitată, reprezintă libertatea de negociere a intereselor între indivizi. Se consideră că mânuitorii de capital, ca reprezentanți numiți de grupurile bazate pe principiul profitului maxim, alături de membrii organizațiilor civice (relevante) sunt cei chemați, în primul rând, să influențeze dezvoltarea societății. Iar societatea este tratată ca o companie, în care orice problemă poate avea un algoritm de rezolvare standard. Și cum pentru aplicarea unui algoritm este nevoie doar de un manager, politicianul poate deveni inutil. Noua ideologie a managerialismului, care, de fapt, este una cunoscută, tinde să preia rolul intelectualilor critici, pe care societatea îi recunoaște ca fiind reprezentanți ai aspirațiilor comune și promovează lideri autodefiniți ai unor grupuri de interese, ca, de exemplu, ONG-urile. Astfel, se  adâncește eroarea primei tranziții postcomuniste, conform căreia capitalismul poate fi redus la un set de garanții privind libertatea economică și proprietatea, fără a se defini un model de civilizație potrivit moștenirii culturale. Dispare lupta de idei și se impune algoritmul managerial (analiza cost-beneficiu, eficiența în piață etc.) care consideră că modul de cheltuire a banilor (fie ei și europeni) poate crea, implicit, și un model de dezvoltare. Iată de ce managerialismul nu va putea furniza un proiect de țară pentru România, proiect care rămâne cel de construire a unui capitalism românesc.

Noul discurs politic al democrației liberale – resetarea spectrului politic 

Resetarea partidelor este o sintagmă apărută de câțiva ani în spațiul public și a urmărit să justifice intrarea masivă în viața politică a unor figuri noi, care să contracareze clasa politică coruptă și ”cosangvină” din  establishment-ul autohton. Astăzi, efectul acestei inițiative arată că traseul celor două partide ”mainstream” se păstrează: PSD nu își găsește motive serioase de resetare – a obținut cel mai mare scor electoral – iar PNL își continuă drumul de revalidare – și-a păstrat poziția de lider al dreptei. În ceea ce privește USR-Plus, mișcare/partid care a intrat în parlament din poziția de partid anti-sistem, resetarea are alt înțeles, dacă luăm în serios acuzele de epurare a listelor electorale pe criteriul delictului de opinie.  Prima etapă a resetării se va încheia prin recurs la democrația directă, adică prin aplicarea rezultatelor referendumurilor invocate public: cel consultativ referitor la trecerea la un parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari și cel anunțat cu sintagma ”fără penali în funcții publice”. Este un succes anunțat, deoarece astăzi toate partidele sunt de acord cel puțin cu epurarea vieții politice. Problema ”modernizării” spectrului politic, însă, nu va fi considerată ca rezolvată. Va urma, probabil, un nou atac la partidele mainstream, dar din alt unghi: renunțarea la aceste partide, pornind de la ideea că nu mai au nimic nou de oferit. Este o idee prezentă în vestul Europei, inspiratoare pentru unii, care va naște o luptă ce nu are nimic de-a face cu ideologia, ci cu modernitatea, adică cu gradul de inovare politică. Desigur, primul vizat este PNL, deoarece, contrar unor analiști din spațiul public, bazinul electoral al PSD nu va dispărea pe cale naturală, deoarece nostalgia a fost înlocuită de o nouă sărăcie și statisticile ei. Pe de altă parte, dacă se depășește contextul corupției, atunci avantajele USR-Plus devin mai puțin clare, deoarece vor fi necesare explicații ideologice pentru măsurile de politici publice inițiate de către acestea. Unele neo-liberale, dacă analizăm opțiunile exprimate, de exemplu, în legătură cu reducerea rolului statului în reformarea marilor sisteme publice. În aceste condiții, se pune întrebarea: dacă astăzi PNL este un partid mainstream, care ”nu mai are multe de oferit”, atunci USR-Plus, care dorește să devină un partid mainstream, ce este?

Riscurile și oportunitățile pierdute ale PNL

PNL a înțeles, prin liderii săi istorici, la începutul anilor ’90 că, la fel ca în celelalte state fost comuniste, capitalismul va fi construit de sus în jos de către activiștii și tehnocrații comuniști din linia a doua. Și, pentru a reduce efectele acestei realități, PNL a fost nevoit să facă compromisuri politice, intrând în alianțe uneori greu de admis, fără însă a putea impune ca liberalizarea economiei să fie acompaniată de politici liberale.  Acesta este, probabil, cel mai mare eșec al PNL care se traduce prin lipsa de sprijin a clasei de mijloc în fața competiției nereglementate și deci neloiale. De altfel, conceptul de etică a economiei de piață nu există nici acum în retorica politică autohtonă. Astăzi, PNL poate continua proiectul capitalist având ca partener USR-Plus. Colaborarea cu aceste partide, însă, este condiționată de capacitatea de a furniza un proiect comun, nu doar un program de guvernare. Este puțin probabil ca USR-Plus să își inhibe pornirea de a prelua rolul PNL, ca partid de centru-dreapta. În acest context, PNL va trebui să depășească starea de partid țintă și să revină în poziția de partid care furnizează permanent soluții pentru dezvoltarea sistemului socio-economic. Pentru aceasta, PNL are nevoie să evalueze riscurile la care este expus în prezent și să revadă critic erorile și oportunitățile pierdute.

Primul risc al PNL – riscul doctrinar – neglijarea evoluției propriei doctrine

Odată cu aderarea la Partidul Popular European, liderii PNL au tranșat dezbaterea legată de o anume clarificare doctrinară și s-au revendicat drept liberali-conservatori. Această decizie i-a pus în fața unei realități dificil de gestionat: eșecul neoliberalismului în rezolvarea crizelor economice recente și imposibilitatea aplicării rigidului conservatorism fiscal. Pe de altă parte, criticile crescânde referitoare la imposibilitatea piețelor de a regla mecanismele sociale au scos în evidență o problemă acutizată în România: scăderea încrederii în contractul socialdintre stat și cetățeni. Imposibilitatea statului de a rezolva problemele dintre sectorul public și cel privat, sau în ceea ce privește repartiția venitului național net, accentuarea dezechilibrului de forțe dintre cetățeni și instituții, manifestarea unei stări de hazard moral în proiectarea politicilor publice, limitarea crescândă a accesului la bunurile publice și nu numai a dus la înlocuirea proiectelor comune cu cele individuale. Această stare de fapt negativă s-a accentuat după ce guvernările au epuizat toate combinațiile politice posibile ale partidelor mainstream. În acest context, în anul 2015 PNL a avut opțiunea de a-și asuma o evoluție ideologică spre latura sa civică, fără a pune între paranteze importanța piețelor în decizia publică. Liberalismul civic propus (vezi aici) a avut în vedere considerarea avantajelor democrației deliberative (privită ca o extindere a democrației reprezentative) prin intermediul căreia cetățenii interesați să participe la decizia publică să o poată face. Reținerea PNL de a intra pe linia liberalismului civic a ușurat apariția pe acest culoar a USR, cu un an mai târziu (2016). Totuși, nici astăzi nu este prea târziu ca PNL să revină asupra acestei opțiuni, prin asumarea unui nou contract politic cu cetățenii, care să propună, de fapt, un nou tip de parteneriat. Adoptarea unor elemente ale liberalismului civic ar putea reprezenta argumente pentru PNL împotriva posibilului asalt asupra partidelor mainstream. Chiar dacă, după unii, emanciparea societății nu ar face parte dintre obligațiile partidelor, totuși responsabilitatea civică nu ține de forma juridică a puterii.

Al doilea risc al PNL – riscul instituțional – importul de activiști

PNL s-a definit mereu ca un partid condus de elite politice bine conturate. Debutul decăderii din această poziție în istoria sa recentă a avut loc odată cu parafarea alianței USL. Creșterea scorului electoral pentru PNL, peste potențialul său la momentul respectiv (2012), a dus la o dublare a numărului de Consilii Județene adjudecate conform înțelegerii cu PSD. Acest rezultat a aglomerat masa deciziei PNL cu lideri politici locali, negociați pe baza unei meritocrații electorale stabilită la centru. Cum numărul posturilor de conducere ale partidului a fost limitat, elitele individualiste (aici în sensul pozitiv dat de psihologia socială), bazate pe competența profesională, dar ”fără sprijin politic”, au fost debarcate. Intrarea PNL în categoria partidelor ”mari” a slăbit funcțiile critice ale partidului și a accentuat funcțiile administrative ale acestuia. Procesul de trecere către activism s-a accentuat în anii care au urmat iar astăzi PNL este în situația de a importa reprezentanți ai unor ONG-uri care să compenseze lipsa intelectualilor critici. Continuarea acestui proces va crește riscul PNL în ceea ce privește elaborarea unor documente de viziune. Pe de altă parte, activiștii pot, în cel mai bun caz, prelua strategii importate, rămânând în plan guvernamental captivi birocrației de care depind din incompetență, dar pe care o acuză ca incompetentă. Fără intelectualii săi critici și profesioniștii săi de origine pur liberală, PNL nu va conta ca partid furnizor de soluții, mai ales în perioada ce va urma crizei pandemice, în care se va repune în discuție atât destinul UE, cât și, implicit, un nou model de dezvoltare pentru România. 

Al treilea risc al PNL – riscul economic

PNL a avut o tradiție în a prezenta public platformele sale economice și nu numai. Ultima oară, acest lucru    s-a întâmplat, susținut și independent în anul 2008, apoi parțial în anul 2012, împreună cu PSD iar ultima oară, schematic, în anul 2016 când documentul a fost pus în umbră de Platforma România 100. Aceste documente, care nu au fost altceva decât echivalentul cărților albe și verzi ale UE, au arătat modernitatea dialogului PNL cu societatea. Totuși, în ultimii 10, ani a avut loc o dereglare a procesului de pregătire a politicilor publice. Este un efect al proceselor enunțate mai sus – scăderea numerică a specialiștilor – la care s-a adăugat creșterea rapidității în comunicarea publică, defavorabilă ideilor și care a avantajat emoțiile și manipularea. Fără a aprofunda cauzele unei certe schematizări a ofertei PNL, este clar că elaborarea politicilor publice s-a redus la ceea ce, în mod curent, se denumește ”business as usual”. Pe de o parte, PNL și-a asumat în mod corect faptul că drumul către bunăstarea existentă în statele membre ale UE este unul sobru și condiționat de transformarea economiei, prin promovarea factorilor care contribuie la creșterea PIB potențial: capital, forța de muncă, productivitate – prin reforme structurale. Mai precis, convergența structurală a economiei românești în raport cu economiile din nucleul UE și creșterea productivității acesteia reprezintă soluția pentru accelerarea convergenței reale. Pe de altă parte, mulți specialiști în economie, cercetare științifică, educație etc. au arătat că recuperarea decalajelor nu se poate face doar în paradigma ”business as usual” și că România trebuie să își definească și o a doua strategie de tip ”disruptiv”, care să permită ”arderea de etape”. PNL nu a răspuns la această provocare, deși a avut pe masa deciziei o astfel de abordare în anul 2010 (https://www.zf.ro/politica/pnl-are-executiv-din-umbra-si-program-ultraliberal-de-guvernare-7271094), cu o revenire în anul 2017 (https://psnews.ro/eticheta/adrian-ciocanea). Aceste documente au adus în atenția decidenților partidului, încă de acum zece ani, de fapt, ceea ce este astăzi  foarte discutat în contextul crizei pandemice: noua economie.

S-ar putea defini trei obiective de anvergură a căror acceptare ar ajuta România pe traseul convergenței structurale și pentru integrarea în noua paradigmă economică europeană și mondială:

  • recorelarea internă a celui mai complex agregat de politici publice: politica  industrială și agricolă – politica veniturilor – politica fiscal bugetară, prin evoluția de la prognoză la previziune în acordarea acestor politici, care să permită trecerea de la prioritizare la planificare; Pentru acest obiectiv este necesară adăugarea la instituțiile prognozei și statisticii pe cea a planificării;
  • regândirea structurii administrativ-teritoriale a României, pentru creșterea puterii economice a regiunilor, dezvoltarea regională fiind,  mai întâi, un concept economic și, abia apoi, unul administrativ;   reforma profundă și consensuală a admnistrației publice, alături de o reformă amplă a reglementărilor, care să clarifice și consolideze corpul legislației interne rezultate ca urmare a adoptării acquis-ului comunitar. Pentru acest obiectiv, România are nevoie de o nouă Carte Verde a Dezvoltării Regionale și Administrației;
  • definirea și adoptarea obiectivelor ”noii economii”, privind cele trei verticale, ce vor permite accesul la un nou model de dezvoltare: transformarea digitală, economia sustenabilă și biotehnologiile. Pentru acest proces, este necesară elaborarea unei cărți albe a ”noii economii”, care să stabilească un cadru al reglementărilor adaptat la tehnologiile disruptive definitorii: inteligența artificială, internetul lucrurilor, realitatea augmentată etc., energia verde și economia neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, biotehnologia medicală și cea pentru agricultură și mediu. Singura cale prin care România poate recupera timp constă în aplicarea în societatea informațională a vectorilor societății cunoașterii.  De aceea, pentru ”noua economie” este necesar ca funcțiile statului să fie revalorizate, extinzându-se rolul său, de la cel de reglementare și supraveghere, la cel de facilitator al afacerilor. România se poate poziționa favorabil în acest proces global dacă va reacționa pe termen scurt și își va defini scopurile pe termen mediu. Termenul lung nu mai este o opțiune pentru planificare în paradigma noii economii.

În contextul riscurilor PNL o atenție specială trebuie acordată viziunii partidului cu privire la raporturile României cu UE. În spațiul politic românesc puțini reprezentanți ai partidelor încearcă, încă, să atenționeze asupra nevoii de creștere a calității procesului de negociere între Guvernul României și Comisia Europeană. Și aceasta deoarece, de mai mulți ani, s-a creat impresia superficială că deciziile Comisiei Europene sunt coordonate primordial prin rezoluțiile Parlamentului European, considerându-se mai puțin relevant rolul Consiliului European, și, subsecvent, pe cel al Consiliului Uniunii Europene, deci rolul guvernelor naționale. Este simptomatic faptul că din programele de guvernare ale partidelor parlamentare a dispărut sintagma ”afaceri europene”, sau, dacă există, aceasta este privită ca o componentă a politicii externe. PNL, care a înțeles semnificația afacerilor europene în abordarea Comisiei Europene, adică în cheie executivă, trebuie să readucă în politicile sale publice componenta anticipativă în raport cu tendințele UE. În plus, perioada postpandemie va înregistra noi evoluții în ceea ce înseamnă proiectul UE. După etapele istorice caracterizate de sintagmele ”mai multă Europă” și ”o Europă mai puternică”, vom fi martorii, cel mai probabil, unei noi propuneri de evoluție, formulate în paradigma competitivității, care va relua, într-o altă formă, ideea cercurilor concentrice. PNL trebuie să aibă propria opțiune politică, dar și acoperirea cu specialiști, care să poată susține un discurs european.    

Opțiunile PNL  – contractul politic, contractul social, contractul economic – și contractul liderului

Creșterea riscurilor PNL a făcut ca astăzi partidul să devină o țintă politică vulnerabilă. PSD îl dorește slab, pentru a avea timp să își pună în practică propria variantă de resetare, în scopul recredibilizării lidershipului. USR-Plus îl dorește slab, pentru a avea timp să evolueze către un partid mainstream și spre poziția a doua ca forță politică în România. Dacă PNL continuă să renunțe la propriile valori, tradiții și avantaje este previzibil să își piardă reprezentativitatea.

În ultimii ani, PNL a înregistrat o serie de progrese în ceea ce privește standardele etice în politică. Resetarea PNL a fost așteptată și cerută în societate, chiar mai mult decât fuziunea dreptei (PNL-PDL). În afara gesturilor politice, însă, PNL a stagnat doctrinar, s-a distanțat de proprii intelectuali critici, și-a neglijat elitele profesionale și a renunțat să își comunice public viziunea asupra societății. De fapt, PNL s-a îndepărtat de un gen de politică de care România are nevoie și anume una ”de tip cultural”, în care principiul justificării publice se alătură celui de autolimitare a puterii politice. PNL și-a dorit să fie nu doar un partid mainstream, ci să devină unul ”mare”. Acum, după ce s-a atins acest obiectiv, liderii săi se află sub iluzia că tot ce au de făcut este să conducă birocrația centrală și locală. Poate că și acest obiectiv ar avea o justificare, însă, în noul context, simplul management al sistemului nu mai este suficient, pentru că prioritățile României cer măsuri de schimbare accelerată.

Problema de astăzi a PNL constă în diferența culturală față de principalul său partener de guvernare, cu care este permanent comparat, a cărui ambiție politică creează dubii asupra eficienței unor măsuri necesare pentru evoluția societății. Această diferență constă în aceea că, dacă pentru PNL statul reprezintă o arhitectură stabilă a instituțiilor, care trebuie optimizată permanent, pentru noii veniți în politică (USR-Plus) statul înseamnă tot ce rămâne după ce multe dintre responsabilitățile sale sunt delegate către organizațiile neguvernamentale – abordarea managerialistă. De fapt, controversa între doctrina liberală, încă funcțională, și noua ideologie ”a resetării” constă în opțiunea dintre a corecta și chiar schimba sistemul, propunând un parcurs de evoluție (PNL), vs a-l înlocui, pur și simplu, în speranța că va funcționa mai bine (USR-Plus). Ori, o nouă schimbare radicală nu garantează că ceea ce va urma nu va trebui recorectat!

Pentru recâștigarea pozițiilor pierdute, PNL poate scoate pe piața politică cel puțin trei proiecte majore:

  • un nou contract politic cu cetățenii, în care să arate că, mai mult decât o resetare de natură etică, PNL poate continua să reprezinte o soluție investită cu speranță, prin revalorizarea elitelor critice, profesioniștilor și prin extinderea dialogului cu societatea;
  • un contract social întărit, prin care să garanteze marile reforme ale sistemelor publice și administrației în beneficiul cetățenilor;
  • un contract economic modernizat, prin care PNL să își asume rolul de vector de promovare a ”noii economii”.

De o lungă perioadă de timp, agenda publică scoate în evidență o creștere a gradului de anomie politică în rândul cetățenilor. Desprinderea pe scară largă a politicienilor de valorile și normele politice a accentuat în societate sentimentul că nu mai există soluții negociate pentru probleme de interes public, ci doar soluții individuale, sau cu potențial demonstrativ – manifestări de stradă. Iată de ce, PNL trebuie să revină la abordarea sistematică a societății, specifică doctrinei sale, propunând cele trei proiecte politice: contractul politic, contractul social și contractul economic. Acestea pot reprezenta pentru PNL pilonii unui manifest politic, destinat să așeze partidul pe un nou traseu al modernității.

Credibilitatea celor trei contracte nu depinde doar de imaginea publică a PNL ca partid ci și, mai ales pentru România de azi, de calitatea politică a liderului său. În ultimii ani PNL și-a schimbat profilul decizional, trecând de la un partid al opiniilor deschise la unul al mesajului unic sub justificarea disciplinei parlamentare. În ceea ce privește modernizarea partidului, disciplina administrativă nu are nimic de-a face cu alegerile fundamentale. Iar alegerile în fața cărora se va afla PNL în perioada următoare vor privi clarificările în ceea ce privește sfera economică. Și pentru că PNL încă mai păstrează tradiția opiniei, ar fi de dorit ca liderii PNL să demareze această discuție, ba chiar să o facă transparentă în spațiul public. Asta în ipoteza că PNL înțelege că după criza mondială actuală paradigma clasică a creșterii economice în capitalism nu va mai avea aceleași înțelesuri. Din acest punct de vedere, în prezent, în PNL există două variante de leadership pe care partidul le-ar putea adopta în fața opiniei publice. Una apropiată de ordoliberalism, conform căreia aranjamentul politic-juridic-instituțional este orientat către stabilitate, ca premisă a acumulării prin profit productiv, într-un sistem de piețe corelate. Cealaltă, o variantă a neoliberalismului financiar, care în opinia unora poate  orienta economia către o mai mare financializare, favorabilă firmelor de talie mare (bancabile ori cotate la bursă) care au forța financiară de a negocia la nivelul capitalului purtător de dobânzi (instituțiile financiare). Fără a argumenta în continuare asupra diferențelor dintre cele două posibile abordări, un lucru este de evidențiat: ambele orientări promovează economia concurențială și caută să instituie un stat cât mai puternic dar din motive diferite. Prima, pentru a reglementa chiar și minimal piețele iar a doua pentru a negocia (politic) dereglementarea acestora. Or, în România de astăzi, capitalizarea bancară, bursieră sau a asigurărilor se află în suferință  iar statul este mai degrabă slab în exercitarea rolului său de control și deficitar în ceea ce privește facilitarea construcției piețelor. Iată de ce un neoliberalism financiar nu are rădăcinile necesare pentru a susține proiectul capitalismului românesc. În ceea ce privește varianta ordoliberală, aceasta este la fel de discutabilă de vreme ce succesul său este asimilat cu perioadele post-criză, când avântul profitului prin acumulare financiară este în mod natural limitat. Nici una dintre cele două variante nu este asumată clar în interiorul PNL de către eventuali promotori și, ca urmare, nu există explicații suficiente care să contureze o viziune. Totuși, și una și alta se manifestă în spațiul public în care problema eticii economiei de piață a dispărut înainte de a fi discutată. Mai precis, nu există o polemică virtuoasă din care să rezulte că soluția liberală ar consta în înlocuirea imoralității (pierderilor) statului cu moralitatea (maximizării) profitului privat privit ca sursă a binelui public. De aceea, în contextul de mai sus, nici PNL, partid care nu s-a decis încă pentru o clarificare doctrinară în sfera politicilor economice, nu este ferit de riscul de a cauționa o nouă tranziție așa cum a fost descrisă mai sus. Iar acest risc este legat de eventuale alegeri eronate, în cazul în care se va confunda politica individuală a liderului cu orientarea economică a partidului, asumată instituțional ca fiind potrivită pentru evoluția României, mai ales în contextul actual. Direct spus, PNL are obligația de a explica public, indiferent ce lider va avea, calea pe care o  va alege pentru a continua proiectul capitalismului românesc: una de extracție germană a unui ordoliberalism neexclusiv (modernizat mai mult sau mai puțin) lent stabilizator, al acumulării de capital prin profit productiv, sau una de sorginte anglo-saxonă a unui neoliberalism destabilizator (în sensul activ dar riscant în promovarea piețelor) al acumulării de capital financiar. Alegerea nu ține doar de ambiții doctrinare sau de evaluarea costurilor publice ci, mai ales, de propunerea profilului economic viitor al României despre care se vorbește foarte puțin. Dezbaterea este dificilă, însă, o soluție la problema alegerii ar putea fi găsită, profitând de contextul unic al actualei crize și definind o ”a treia cale liberală”. Această soluție, care să echilibreze cele două orientări și să le limiteze tendințele extreme ar putea fi formulată prin intermediul Noii Economii. Mai precis, utilizând noua paradigmă digitală, ar putea exista o mai bună supraveghere și dezvoltare a piețelor, o evaluare eficientă a costurilor politicilor publice, mai ales a instrumentelor ajutorului de stat, simultan cu promovarea de tehnologii și procese disruptive în economia reală, sănătate, educație etc. Pe scurt, o astfel de abordare poate crea premisele de accelerare a creșterii economice, într-un model sustenabil de capitalism în care se integrează atât economia cât și marile sisteme publice.

Timpul, însă, nu este aliatul PNL în cazul fericit în care partidul ar alege un astfel de drum. După 31 de ani de la ”modelul suedez” proiectul capitalismului românesc nu este nici clar, nici asumat. Societății românești i s-au livrat în locul unor opțiuni economice, programe de guvernare construite inițial în jurul bugetului, și începând mai ales cu anul 2007 în jurul fondurilor europene. Or, nici clasicul Cadru Financiar Multianual, nici instrumentele financiare temporare special definite de Comisia Europeană, fie că s-au numit Planul Junker ori mai recentul #NextGenerationEU cu pilonul Mecanismul de Revenire și Reziliență, nu acoperă multe dintre prioritățile unui proiect de țară pentru România. Iluzia că aceste instrumente asigură automat parcursul economic și social al României, s-a transformat într-o confuzie. Este simptomatic faptul că în spațiul public există o permanentă contabilizare a sumelor care ar putea fi absorbite de România, simultan cu o ceartă politică ridicolă asupra priorității aducerii în țară a acestor sume.

Fără a adânci opiniile exprimate se poate spune că, PNL nu își permite să rămână în paradigma actuală, descrisă de sintagma ”politics as usual”, deoarece timpul irosit va crea noi dificultăți în procesul de formulare și comunicare a noii sale oferte politice. Iar riscul cel mai mare este acela ca, în lipsa opțiunilor, generațiile active de astăzi dar și cele care vin din urmă să își schimbe referințele și apoi preferințele.

PS

În societatea românească de astăzi ”gândirea slabă”, mai permisivă, s-a întors împotriva gândirii critice cu care ar fi trebuit să se alieze. Astfel, în loc ca relativismul valoric al ”gândirii slabe” să contribuie la contracararea ideii că adevărul provine dintr-o sursă unică, așa cum propune și gândirea critică tocmai în scopul găsirii a noi căi de evoluție către cunoaștere, s-a ajuns la amestecarea valorilor joase cu cele înalte în numele dreptului individual de exprimare a propriului adevăr. Postmodernismul politic pe valul căruia (și) USR-Plus a ridicat stindardul relativizării unor valori ale societății sub justificarea modernizării, a alimentat ideea că adevărul poate fi impus prin dictatura rețelelor sociale. Va mai trece timp până societatea românească va înțelege, poate, că această noua formă a comunicării adevărurilor individuale se va reseta ea însăși, prin întoarcerea la logică! Momentul va veni când ne vom readuce aminte că, adevărul ne va fi cu atât mai aproape cu cât vom apela mai mult la logică, și nu exploatând și manipulând emoțiile. Dar până atunci, vom suporta o nouă tranziție trecând prin ”criza post-adevărului individual”. Iată un motiv pentru care, dintre toate disciplinele propuse spre a fi introduse în programele școlare, cea mai dorită ar trebui să fie logica!

Distribuie acest articol

56 COMENTARII

    • @Pilgrim _ „Multă teorie, putina practica! ”

      Vă rog să mă scuzați, dar autorul articolului pe care îl comentăm este un practician, și încă unul cu experiență, fost membru al guvernului Tăriceanu 2 și deputat în parlamentul patriei noastre.

      Este adevărat că guvernul Tăriceanu 2 este probabil cel mai prost guvern din istoria României, la concurență cu guvernul Dăncilă, dar cu siguranță responsabilitatea principală pentru acest lucru nu îi aparține d-lui Adrian Ciocănea.

      Remarcabile sunt câteva opinii ale domniei-sale, un liberal, după cum se deduce din text. Spre exemplu, am observat libertatea cu care autorul trece peste primul deceniu de după Marea Revoluție din Decembrie, când „Reconstruirea capitalismului în România a fost ghidată ă…] de Consensul de la Washington (adică de filosofiile economice ale FMI și BM)”, numit de fapt „deceniul negru”, în care reformele de orice fel au stagnat, în urma mineriadelor. Investitorii au fugit de România în statele vecine. Cleptocrația și-a consolidat poziția.

      Demn de observat este și libertatea trecerii cu vederea a corupției încurajate de chiar liberalul domn Tăriceanu (domnia-sa însuși invitat de procurori la câte o cafea) , pe când domni liberali precum Daniel Chițoiu, sau Relu Fenechiu – „Transformator”, dl Varujan Vosganian – „Miruitul”, d-na Mariana Câmpeanu (care și-a trecut afacerile imobiliare pe numele fiului), dl Adrian Semcu (prietenul și colegul de celulă al d-lui Gheorghe Boeru) șamd. erau colegi cu dl Adrian Ciocănea în Legislativul României și pe la șefia diverselor comisii parlamentare.

      Desigur , în aceste condiții, criticile care pot fi aduse coaliției de guvernare PNL/USRPLUS/UDMR (apropo, maghiarii au fost uitați de autorul articolului) sunt numeroase și apăsate, pentru că reformele actuale, în detrimentul hoților, atâtea câte sunt, par să nu semene deloc nici cu cele ale PNL din vremea cuplului Patriciu-Tăriceanu, nici cu cele ale USL.

      • Vorbele ii aparțin lui Benjamin Franklin și-mi erau amintite de Dave ( Martin Cooper ) ori de câte ori veneam cu un “nou” algoritm de modelare a semnalelor digitale in cadrul Cell Project la Motorola in anii 1973-74 in USA.

    • Exact,fara a neglija efortul autorului la o asemenea analaza.
      Punctul necesar si suficient:
      „Soluția pentru această problemă este conținută în chiar esența schimbării: așa numita DIGITALIZARE, prin care întregul sistem poate fi monitorizat, analizat și abia apoi modificat. Asta dacă digitalizarea va fi înțeleasă ca un important efort de trecere de la informatizare la procesarea informațiilor.”
      Conditia necesara si nu suficienta:SOFTUL sa nu fie produsul firmelor lui Ghita de la Belgrad,si a altor ca el.

  1. O analiza cuprinzatoare, poate cam pesimista.
    Chiar lipsea asa ceva din dezbatera publica si dupa mine autorul s-a descurcat excelent!
    ===

    Dupa parerea mea, autorul pleaca de la o premisa discutabila: anume ca partidele politice ale Romaniei au o cultura de organizatie.

    Adica pesupune ca partidele se orienteaza in functie de o doctrina asumata mai mult sau mai putin deliberat.

    Avand insa in vedere modul ezitant in care acestea conduc Romania si mai ales dificultatea (daca nu imposibilitatea) de a gasi un fir conducator in actele acestora, eu ma indoiesc foarte tare ca se bazeza pe altceva decat pe ideea unica si fixa: „vrem la guvernare cu orice pret!”.

    Orice alianta este posibila. PSD este evitat de celelalte partide doar din teama electorala. Insa „daca interesele o cer” o alianta PSD – USR sau una PSD -PNL este perfect posibila.
    ===

    O alta perspectiva atinsa doar in treaca in articol (nici nu am pretentia ca un articol sa fie cat un tratat) este cea a resurselor umane. Partidele nu isi produc nici activisti, nici economisti, nici experti. Asta o face societatea. Sau mai bine zis, in cazul Romaniei, nu o face.

    Ori gandirea unui capitalism romanesc necesita creiere. Romania nu mai are de mult timp asemenea capacitati. Intelectualii de varf ai Romaniei fie au plecat, fie s-au lasat cumparati. Cei care isi mai racesc gura nu prezinta niciun interes pentru zona politica, pentru ca nu ajuta filosofiei „La guvernare cu orice pret!”. Si oricum au ramas prea putini ca sa mai conteze.
    ===

    Critica pieteleor – da, poate. Dar in cazul Romaniei nu poti sa sugrumi pietele cu buna stiinta si apoi sa te plangi a nu functoneaza.
    ===

    Si totusi – solutia? Am mai spus-o: asumarea constructiei statului liberal, in primul rand sub forma obiectivelor derivate si in al doilea rand sub forma unui plan de masuri fezabile.

    Si cand spun „fezabile” spun de fapt ca niciunul dintre programele sau planurile Romaniei nu este fezabil. Romanii cred in mod eroanta ca a-ti pune dorintele pe hartie e ca si cum le-ai fi indeplinit deja. Precum egiptenii care afirmau ca dusmanii lor au fost invinsi, inainte de a avea loc batalia :-).

    Ideea planurilor fezabile e simpla: te uiti in ce ai reusit sa faci si te gandesti ce vei putea face. Acest exercitiu simplu nu a fost niciodata executat in Romania, macar la modul primitiv.

    Cand nu reusesc ceva, romanii dau vina pe unul si pe altul si apoi fac la fel ca atunci cand nu le-a iesit nimic.

    Ori, o asemenea tara culturala are un impact distructiv major asupra „doctrinei politice a managementului” despre care vorbeste autorul. Daca ai manageri prosti, cum ai putea sa conduci bine?!

    ===

    De ce oare insa Romania stationeaza in mlastina urat mirositoare a autocompatimirii si a sperantelor desarte? Care este obstacolul in calea afirmarii unei politici de dezoltare reala?

    Dupa umila mea parerea acest obstacol este bunastarea.

    Autorul vorbeste despre perspective de dezvoltare. Dar ma intreb cui ii pasa? Cand banii iti curg in buzunar doar pentru ai gura mare si stii cum sa dai spaga fara si fii prins, de ce te-ar mai durea capul de „tarisoarea ta”?

    Care este forta care te-ar mana sa te apuci sa misti lucrurile, fie la nivel de tara, fie la nivel individual? O asemenea forta nu exista, dupa parerea mea.

    De aceea, Romania nu are fapt politica, ci doar un sector economic sui-generis: gestiunea statului si a comunitatilor. Te faci ministru sau parlamentar sau orice altceva de acest tip pentru salariu, pentru posibiltatea de a castiga pe langa niste bani si cam atat.

    Pana si banii de alegeri ajung tot in buzunare private, pe cai intortocheate.

    Dupa parerea mea, Romania mai are de balacit in aceasta mlastina inca poate vreo 10-12 ani. Timp in care sistemul non-politic descris isi va fi epuizat capacitatea sau mai bine spus – timpul in care acest parazit numit „politic” isi va omora gazda, anume societatea romaneasca.

    Ce nu faci de buna voie, vei face obligat. Dar o sa doara rau de tot.

    • Sunt la fel de pesimist ca dumneavoastră. În ultimii 30 de ani au absolvit în România mii, dacă nu zeci de mii de studenţi care au studiat ştiinţele politice, jurudice, economice şi administrative. Ce s-a întâmplat cu ei? Au fost vreodată folosiţi de liderii partidelor politice, iar dacă răspunsul este afirmativ, în ce mod au fost utilizaţi şi ce fel de rezultate au obţinut? Sau poate că este vorba despre bani aruncaţi pe apa Sâmbetei?
      Aceeaşi problemă generală am constatat-o la Varşovia. Nu doar coborâtorii din neamul lui Burebista (care a dat foc la viţa de vie pentru a inventa a doua zi ţuica) se confruntă cu lipsa unor proiecte politice fezabile. Se pedalează foarte mult pe emoţii patetice, aşa cum se întâmplă în ultimele zile cu scandalul AstraZeneca şi acoperirea sa mediatică de către PiS prin lansarea unei petarde despre accidentul aviatic de la Smolensk din 2010. Nu se răspunde la întrebări rezonabile (de exemplu: câţi polonezi au renunţat la vaccinarea cu AZ în ultimele trei săptămâni?) şi se reia o temă extrem de controversată şi foarte interesantă pentru adepţii conspiraţiilor de orice fel. Acesta este nivelul discuţiei impus de politicienii actuali, în condiţiile în care la Bruxelles se propune o ploaie de bani care trebuie să influenţeze şi Europa de Est în următorii 20 de ani.

      • Dumneavoastra presupuneti ca absolventii de invatamant superior stiu mai mult decat absolventii clasei a VI-a. Eu personal ma indoiesc.

        Dupa parerea mea, nu e vorba de faptul ca nu folosim resura umana in domeniu, ci de faptul ca ea nu exista. Si nu exista pentru ca nu e utila. Se poate fura si devaliza si fara ea.

        ===
        Banii nu aduc fericire, dar mi-e teama ca nici dezvoltare nu aduc. :-).

        In plus, sa pui banii in varful prajinii, unde nimeni nu-i ajunge e dovada unei smecherii de talie europeana. Ce s-a ales de planul Junker?

        Ce a facut Romania cu banii din exercitiul financiar trecut? Mai nimic. Poate 1% au condus la ceva rezultate, restul de 99% s-a irosit sau s-a furat „cu legea in mana”.

        Dupa parerea mea pe politicieni nu-i intereseaza acesti bani decat in masura in care pot broda pe ei povesti de adormit copiii cu care sa loveasca in adversari si sa le dea placeri nebanuite partizanilor.

        Nicusor Dan vrea tren in jurul Bucurestiului din PNRR. In tara in care doar cateva gari sunt vopsite putintel pe afara iar restul se zbat in mizerie de decenii, in tara in care nu exista mecanici feroviari nici pentru amaratele de sageti albastre care se mai tarie cu 50 km pe ora.
        ===
        Dupa parerea mea totul pleaca de la intelegerea cvasiuniversala a faptului ca politicul nu mai conduce de mult societatea romaneasca. Ne e teama sa spunem lucruilor pe lume, dar sunt suficiente indicii ca democratia a esuat in Romania.

        Ce urmeaza, nu stiu. Dar mi-e teama ca nu prea ii este bine vacii noastre.

        • Mama mea, Dumnezeu să o odihnească, avea o altă expresie despre prăjina respectivă: Două paie la trei măgari! :)

        • Analiza dvs și dialogul cu domnul Opriș ma conduc la depresie. Si eu cred ca Romania a luat-o pe aratura și a ajuns intr-o fundătură. Nu cunosc in detaliu situația din Polonia, dar citind săptămânal The Economist nu vad o paralelă dintre pozitia economiei celor două țări. Polonia are o economie viabilă, noi administram un colaps, suntem intr-un avion condus de niste piloți orbi sau prosti care încearcă să facă o decolare cu manșa pe pozitia greșită. Noroc ca pista e destul de lunga.
          Politic suntem din nou in 1937 cu un grup de partide politice discreditate și cu niște zabauci care cred in mitul liderului miraculos. Avem nevoie însă de un neamt la conducerea României, dar nu de un neamț românizat.
          Sunt un votat USR dar ultimele evoluții si performanta ministrilor USR ma îngrozesc; daca dezvoltarea României are ca prioritate o piata de biciclete de la Satu Mare la Buc cand trenurile abia mai stau pe sine, atunci suntem pierduti. Am deschis deja o sticlă de rose.

          • Nu stiu daca Romania se poate impotrivi cursului istoric.

            Insa eu as vedea partea pozitiva a acestei derive: capacitatea de re-lansare. Marasmul ofera Romaniei flexibilitate, astfel incat ea va reactiona mult mai bine la schimbarea conjuncturii externe.

            Daca Romaniei ii mergea foarte bine, chiar ca ar fi fost motiv de depresie- nimic nu e cat lumea…

          • Polonia şi-a deschis mult economia către capitalul străin şi de aceea este viabilă. Nu se cere mult la serviciu, însă trebuie să faci lucrurile bine (sau cel puţin să nu dai foc la companie – glumesc). Sistemul de control a activităţilor pare un pic mai dezvoltat decât în România.
            În rest, la nivel politic se întâlnesc toate petardele şi fumigenele de pe vremea comunismului, ambalate de această dată în limbajul de lemn al Bruxellului. Ceea ce au reuşit totuşi în ultimii 10 ani este digitalizarea parţială a administraţiei. Carnetul de şofer este permanent, se înlocuieşte doar la cerere. Fiscul te găseşte şi în gaură de şarpe deoarece polonezii au pus accent pe dezvoltarea instituţiei executorului judecătoresc. Emiterea unei noi cărţi de identitate este o formalitate extrem de simplă şi primeşti rapid noul „plastic”.

        • PS
          Vorbim de lipsa de resurse umane. Nu cred ca problema este de lipsa oamenilor inteligenți, au rămas destui in tara, ci de lipsa oamenilor de caracter. Ca sa fii politician de succes nu este nevoie de un IQ de 150 si nici de un doctorat la MIT. Marii politicieni n-au fost super inteligenți si nici extrem de educați. Au avut un crez si l-au urmat consecvent, iar mulțimea a simțit asta si i-a urmat.

          • Eu nu vorbeam despre lipsa geniilor, ci despre lipsa resurselor umane.

            Nu am pretentia de la un politician sau de la un analist de partid sa fie propus pentru Nobel. Dar macar sa stie despre ce vorbeste.

            In plus, e nevoie de o masa critica, nu de 2-3 speriati care au habar.

          • Sunt de acord cu lipsa oamenilor de caracter. Dar cum ar putea sa apara dintre oameni care au tot ce le trebuie fara se depuna niciun efort?
            Nici educatia nu contribuie la asa ceva.

  2. Bun articol, doar drept o ilustrare a modului sofistic in care economisti isi intelectualii romani ( in general ) au incercat sa descifreze caile renasterii Romaniei catre capitalismul modern si, mai ales, sa participe la infaptuirea lor.
    Toate bune si frumoase, dar iar pornim dela o premiza gresita si ametitoare. Dece un CAPITALISM ROMANESC ?
    Dece vrem sa descoperim din nou roata ?
    Ne intoarcem la ” democratia originala: a Dlui Iliescu si vrem sa ne numim liberali ?
    Care este specificul romanesc actual in afara de mostenirea comunista. Minciuna, hotie, lene si delatiune suprapuse peste tarele seculare de umilinta, si luare peste picior . ” À la légère „, cum suna celebrul motto preluat din Poincare din Craii de Curtea Veche

    • Mulțumesc pentru comentariu.
      La afirmația dvs. destul de clară, legată de inutilitatea definirii unui capitalism românesc, vă rog să observați că în paragrafele 2 și 3 din text am explicat la ce mă refer. De altfel, sintagme de tipul calitalism german sau anglo-saxon sunt cunoscute. Dar ca să fiu mai clar și de dragul discuției, vă rog să vă gândiți la un eventual răspuns la următoarea întrebare (desigur, nu vă cer să îmi răspundeți mie): considerați că proprietarul unui teren ar trebui să fie și proprietarul resurselor naturale aflate în subsolul acestuia? Întrebarea, dificilă să recunoaștem, definește un tip de capitalism. După cum știm amândoi, în România resursele subsolului se află în patrimoniul statului. Dar există cel puțin un stat unde nu este așa.

      Sau poate, se va pune problema (de fapt s-a și pus) de ”eficinentizare” (scuzați termenul) cheltuielilor pentru educația superioară. Există cel puțin un politician de dreapta care a opinat că învățământul superior ar trebui privatizat. Să ne imaginăm că s-ar pune problema aceasta. Ce părere ați avea (desigur, nu vă cer să îmi răspundeți mie): să adoptăm modelul SUA în care ipotecile imobiliare încheiate pentru plata studiilor superioare nu se prescriu niciodată (se transmit ereditar ca să fiu mai clar) sau modelul britanic în care plata studiilor se face cu credit guvernamental (prin intermediul universităților) și se recuperează dacă absolventul are venituri anuale cel puțin egale cu venitul mediu din Marea Britanie (de ex. cazul Oxford etc.).
      La acest tip de opțiuni m-am referit în paragrafele amintite. Și nu numai, căci am pomenit și despre economie, administrație etc.
      Desigur, poate ar fi trebuit să fiu mai clar, dar am ales să cred că pot scrie mai pe scurt. Texul este și așa destul de lung. Dar aveți dreptate, claritatea este necesară.

  3. Sunt multe de spus în această temă. Mai ales trebuie specificat contextul global, adică ce se întâmplă în „marile democraţii” ale Lumii. Şi voi spune de la început că esenţa este chiar modificarea capitalismului, şi anume trecerea de la capitalismul „naţional( care a creat statele-naţiune şi sistemul democratic) la capitalismul „multinaţional”( opus statului-naţiune şi FĂRĂ propuneri asupra sistemului democratic). Chiar autorul menţionează asta prin aducerea în discuţie a „sistemului managerial civic”, un fel de tehnocraţie revoluţionar-apolitică, fără responsabilităţi democratice….
    Deci, da, asistăm la o Nouă Revoluţie cauzată de evoluţia Capitalului, de la capitalul-naţional la capitalul multinaţional, care poate duce la prăbuşirea actualelor state-naţiune şi a sistemelor lor democratice. Se vede deja asta prin SUA, Franţa, prin unele ţări europene şi chiar prin România. În plan politic şi ideologic asta se transpune în lupta „conservatorism”( apărător al capitalismului clasic şi al sistemului democratic) versus ” progresism”( care doreşte limitarea puterii statelor-naţiune, inclusiv a preceptelor democratice considerate deja perimate şi insuficiente).
    În România se vede această situaţie prin relativul antagonism PNL( conservator-liberal) şi USRPLUS( progresist de stânga). Şi, da, autorul are dreptate, niciunul din cele două partide nu s-a definit ideologic ferm, urmează nişte congrese atât la PNL cât şi la USRPLUS care poate vor defini viziunea ideologică a celor două formaţiuni politice.
    Ca părere, întreaga societate românească trebuie să răspundă la sfidarea noii Revoluţii tehnologice progresiste. De ex să răspundă la întrebarea: mai dorim să existe statul naţional român( varianta conservatoare) SAU vrem să intrăm în Federaţia europeană renunţând la suveranitatea statului naţiune( varianta progresistă)? Fiindcă chestia cu „resetarea totală” a instituţiilor de stat asta înseamnă: distrugerea statului-naţiune. Din acest punct de vedere progresismul este antinaţional….
    Trăim vremuri tulburi şi periculoase.

    • Nu vad de ce s-ar defini ideologic formatiuni politice al caror singur scop este sa ajunga la guvernare cu orice pret.

      Cea mai sigura cale a fost intotdeuana sa te bizui pe votul fraierilor. Le mai dai o suta de lei (desi stim ca a fost un moment cand nu a mers chestia asta) si le iei voturile. Apoi iti iei linistit salariul de ministru si parandararul de rigoare.

      Vorbim despre o extrema stanga cleptocrata si la PSD, si la PNL si la USR. Cand unul ajunge sa fure mai mult decat ceilalti, e dat jos prin … „vot”!

      Romanului nu-i pasa cati bani are el, cat timp altii nu au mai multi. E simplu si clar: dai bani si iei voturi. Cu voturile cumperi functia si functia iti aduce bani din care dai o parte. Mare branza ! Se practica si in vremea fanariotilor si fara doctrine politice.

      ===

      Statul natiune? Da, e o mare discutie – dar de fapt in opinia mea intrebarea ar trebui sa fie: este Romania o natiune?

      Filosofica intrebare, dar necesara: nu ai cum sa renunti la ceva ce nu ai.

      Alta intrebare (:-)) : statul Roman exista? Sau altfel spus, avem o relatie de putere intre conducere si restul societatii? Sa ne gandim daca:
      a) politicienii si inaltii functionari au constiinta faptului ca sunt parte a conducerii statului?
      b) exista suficienta Traditie pentru a sustine suprastructura de putere actuala, se bazeaza Romania pe ceva ce transcede institutiilor prezente?

      Eu, cu mintea mea, raspund negativ la ambele intrebari. Si atunci, unde este natiunea romana, unde este statul roman?

      Putem lipi lozinci pe garduri cate vrem, asta nu va transforma un grup de oameni care traiesc pe un teritoriu intr-o natiune. E nevoie de ceva mai mult decat atat.

      • Şi care-i soluţia Dvs? Să renunţăm la statul român şi să devenim land german sau departament francez în cadrul Uniunii Europene germano-franceze? Ne-am chinuit 500 de ani să facem un stat al poporului român şi acum vrem să renunţăm la el de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni? Până la urmă niciun popor nu este întratât de ticălos ca să nu existe pe lume sau să te sacrifici pentru el( mai ales când aparţii acelui popor).

        • Eu am vorbit despre natiune, nu despre popor.
          ===
          In UE vorbim despre suveranitate impartasita, nicidecum despre suveranitate cedata sau despre pierderea suveranitatii.
          Dar ca sa impartasesti ceva, trebuie mai intai sa ai acel ceva :-). In mod real, nu pe hartie.

          ===
          Simpla afirmare a natiunii si simpla afirmare a suveranitatii nu valoreaza nimic.
          Pentru a ajunge o natiune e nevoie de un efort indelungat – liber consimtit sau impus.
          Pentru a avea suveranitate trebuie sa existe o viziune asupra parcursului tarii- adica o politica responsabila.
          ===
          Problema majora este insa exact aceea ca nu am terminat ce am inceput acum (500 de de ani -spuneti Dvs, 175 de ani – as spune eu).

          Orice solutie ar fi, ea trebuie sa recunoasca in primul rand aceasta stare de lucruri. Nu vad cum s-ar putea avansa ramanand agatati de un exceptionalism romanesc – fie el desantat, fie el ascuns dupa cuvinte. Si nici cu capul in nisip nu vad sanse.
          Solutia eu am tot spus-o, dar din pacate dupa mintea mea pare sa depunda de o conjunctura mai curand decat de o actiune constienta.

        • @ Lucifer: – exact asa, sa devenim mai intai un land german sau un departament francez in cadrul Unuinii Europene germano-francezo-olandezo-danezo-suedezo- finlandezo-austro- etc… pana ne dam sema cum trebuie sa procedam ca sa avem rezultate. Iar dupa aceea putem sa adaugam si niste carnati de Plescoi si niste praz oltenesc si niste gulas din secuime pe pizza si pe saorma.

        • Periculoase idei mai bântuie prin unele creiere româneşti. Triada popor-naţiune-stat este inseparabilă, nu există grade de comparaţie aici( în sensul unei suveranităţi limitate sau al unei statalităţi limitate). Propaganda ideologică progresistă este de fapt o propagandă de tip neo-imperialist în care ţările mici să renunţe la suveranitate şi statalitate în favoarea unei construcţii suprastatale de tip UE condusă de Germania şi Franţa( care ţări sunt însă foarte atente cu propria suveranitate şi statalitate…). Repet, statele puternice practică aşa zisa renunţare la suveranitate pentru alţii( mai mici), nu pentru ele însele.

          • Nu e chiar atat de simplu in ce priveste relatia dintre stat, natiune si popor. Periculos este sa ignori aceasta relatie, sa consideri ca totul e in buna regula si ca nu mai e nimic de facut. Se si vede acest lucru: statul foarte slab permite coruptie si atacuri de dezinformare de tot felul, natiunea incomplet formata lasa loc derivelor de toate felurile.
            Nici nu se pune problema ca Romania sa renunte la suveranitate. In UE, ea o impartaseste, conform tratatelor. Dar problema majora este daca suveranitatea este suficient de puternica in acest moment.
            ===
            Pe scurt, eu vorbest despre un efort de formare a unei Romanii puternice. Acest obiectiv poate fi atins numai daca intelegem mai intai unde sunt slabiciunile. Nu daca le ascundem.

          • Pentru ca tot se vorbeste despre UE si rolul eventual al statului sau al natiunii intr-o UE a viitorului, am impresia ca Eric Zemmour (analist politic francez) nu e de acord cu triada asta. Pentru el Franta exista pentru ca exista statul francez si nicidecum poporul francez. De fapt notiunea de popor nu mai are asa de mare importanta in politica ca acum unul sau chair doua secole cand natiunile erau pe cale sa se formeze si cand era vazut ca un tot. Acum poporul nu mai este vazut ca un tot ci pe fragmente, uneori ideologice, popor de dreapta, popor de stanga, populism de dreapta, populism de stanga, etc. Poporul nu mai are functie politica sau nu mai functioneaza ca arma politica, chiar daca pe ici pe colo mai scoate capul ca popor catalan de exemplu. Pe plan european ceea ce se joaca acum, in era post Brexit, este angajarea tarilor natiuni europene pe una dintre cele doua cai posibile de evolutie : calea exitului deschisa de UK si calea catre federalism deschisa de criza COVID si de tendinta de demondializarea economiei.

          • Se pare ca nu ati sesizat ironia din comentariul meu si v-ati descarcat instantaneu diatriba obisnuita anti-UE.
            Mi se pare ca articolul este despre orientarile posibile ale ofertei politice a PNL in contextul actual, de fapt in contextul suprapunerii partiale a electoratului si a temelor electorale cu USR-Plus, despre chestiuni interne administrative si economice romanesti si nicidecum despre „titanica” batalie dintre conservatorism si progresism ( care vad ca va domina obsesiv comentariile…).
            Fiti convins ca multi romani care traiesc in Romania, obositi de mult de ineficienta cronica a alesilor lor, si-ar dori macar pentru vreo doua decenii ( vorba lui Brucan…) sa fie administrati de expati asemenea unui land german, iar asta nu ar inseamna deloc o renuntare la suveranitate.

            • ….”obosiţi…de ineficienţa cronică a aleşilor lor”….
              Păi cine i-a ales pe „aleşi”?
              NB: noroc că „s-a trezit” diaspora care votează 30% pentru progresişti şi 25% pentru AUR….

  4. O asa zisa analiza „morala” sau „etica” ….

    Ce trebuie sa ne hotaram este ce fol de societate dorim sa fim?
    Nu, nu „democratica”, „capitalista”, „vestica” si ale cuvinte goale (la fel cum goale sunt si „socialista”, „comunista” , „a intregului popor”) ci ce ne dorim sa fim :
    – o societate care se bazeaza pe exportul de materie prima (porumb, cherestea) care implica munca slab calificata si prost platita
    – o societate bazata pe tehnologie care produce obiecte cu valoare adaugata mare .. care presupune munca calificata, de calitate si bine platita.
    La care adauga ca este implicata si exploatarea resurselor primare …
    Pentru primul caz se face de catre straini, cf intereselor lor.
    In al doilea caz exploatarea se face de catre „aborigeni” ptr satisfacerea intereselor lor!!!

    Si ambele optiuni sunt acoperite de traditia istorica a capitalismului romanesc.
    totul exprimat in 2 lozinci sau titluri de doctrina :
    Porti deschise
    si
    Prin noi insine! Capital romanesc, munca romaneasca, profit romanesc!!!

    Restul urmeaza .. scopului.
    Deocamdata vad ca in ultimele decenii, alea „de tranzitie” au prevalat Portile deschise

  5. Emoțiile fac și ele parte din structura ființei omenești. Să visăm la un imperiu al logicii, este o mare naivitate. Chiar maeștrii algoritmilor lucrează de zor la manipularea emoțiilor noastre (neuromarketing, obținerea consimțământului public și alte drăgălășenii pe care unchiul Adolf le-ar fi adoptat rapid, dacă s-ar fi întâlnit cu ele).
    Pe de altă parte, nu avem capitalism (dar cine a vrut capitalism? nu era mai bine să vrem stat de drept?) nu exclusiv din motive culturale. Cele economice au jucat un rol major: unele intrinseci, dinăuntrul RO, altele extrinseci.
    Articolul e o invitație la frământarea băștii în mâini, la modul culpabil. Nici n-am fost toți comuniști, nici capitaliști de cumetrie, nici lași în aceeași măsură.

  6. PNL . Un alt PSD , in oglinda . Cum dumnezeu sa evolueze acest partid , daca este condus de un presedinte care a lucrat toata viata la Stat , asemenea esalonul 2,3 . In plin plan , figuri aproape sinistre , banale sau guralive – Florin Roman , Gygell Shtyrbu (!) , insu’ de la Cultura , Ralu ‘ Turcan , tzaranushul ala de la Iasi -ala care a fost ministru Mediului etc , etc , etc . Am votat acest partid timp de 30 de ani , incepand cu 20.05. 1990 ( aveam 22 ) , intotdeauna , in lipsa de alternativa si din ura fata de PSD si fata de pesedisti si tot ce reprezinta acestia : ortodoxie , balcanism, stat asistential , sueta si trancaneala , veselie desantata – se joaca si se rade la mort , la nunta , la priveghi ca si la cununie -o gloata vesela ! , las’ ca mereg si asa , etc – stiti , doar sunteti cu totii , romani . Cred ca pentru starea actuala , cu totii suntem de vina ; noi , parintii si bunicii nostri ; daca vrem insa sa ne salvam copiii , trebuie sa-i incurajam sa plece – altfel sunt si ei condamnati sa duca la nesfarsit , aceleasi apucaturi milenare … Capitalism la romani ? Ha , ha, ha , sunteti comici ! Romanescul , vrea sa aiba un trai linistit , 8-16 , lipsa de raspunderi si responsabilitati , mai o ciupeala , mai un furtisag , minivacante , porcul de Craciun dolofan si mielu’ de Paste zglobiu , o batranete linistita , evident , asigurata de Stat . Priviti cati cimpanzei – 7 / 1 loc , sunt vara de vara , la admiterea la Academia de Politie … Exista o sansa istorica de schimbare , de fapt , ca-i la moda , o Resetare : trecerea in corpore la protestantism ,si o data cu aceasta la etica muncii si de civilizatia protestanta anglo-saxona ; probabil , in 10-20 de generatii sa ne schimbam , asa la 5-10 % …Cam colorati , cam veseli , cam inconstienti , dar protestanti – avem o sansa la Eliberare; in contrar , ramanem de-a pururi , sclavii Biazantului si bizantinismului . Precizare . Sunt liber cugetator , nu sunt membru de partid al vreunei religii . Sanatate tuturor .

  7. Capitalismul managerial trăiește si el tot din rente, adică e capitalism de cumetrie in ultima instanță. Toate aceste grupuri (manageri, ONG-uri) folosesc puterea politica sau presiunea civica pentru a îngrădi capitalismul si a-și extrage rente. Liberalismul se poate impune in spațiul public românesc doar înlăturând barierele din cale investitorilor care își risca banii proprii sau luați cu împrumut. Creativitatea si inovarea vin de la antreprenori nu de la manageri care nu își risca banii proprii ci iau doar bonusuri chiar dacă o dau in bară.
    Deci stimularea inovației prin înlăturarea barierelor din calea pieței libere si sprijinirea antreprenorilor in caz de eșec conjunctural ar putea reda identitatea și prestigiul liberalismului românesc.

    • Multi fug de adevar inventand cuvinte.

      „Capitalismul managerial” este, dupa mine, doar un alt nume dat unor vechi doctrine de extrema stanga, ce au ca obiectiv minimizarea rolului pietelor.
      ===

      Ceea ce sugerati dumneavoastra prespune, in viziunea mea urmatoarele:
      a) un stat liberal (in care la guveranrea poate fi si un partid social-democrat foarte bine)
      b) un electorat ale carui valori sunt libertatea personala creatoare de bunastare
      c) un mecanism eficient de de-reglementare si de ocrotire a concurentei (la limita ar fi parte a statului liberal, admit)
      d) o raportare la valori sociale perene (avem aici Traditia (nu e acelasi lucru cu traditiile), monarhia, religia (unde as incadra si ateismul – pentru ca ateismul privit in sens pozitiv este nevoit sa accepte aceeasi morala ca si religia)

      Aceste conditii sunt la indemana politicului, pentru ca el conduce societatea. Dar, pentru a le indeplini este necesar un mandat din partea electoatului.

      Este posibil asa ceva? Poate electoratul sa renunte la binele de astazi in favoarea unui iluzoriu foarte bine de maine?

      Unii ar spune ca nu, pentru ca pentru a castiga alegerile, orice partid ofera, nu pretinde (nu solicita). Ori, trecerea la statul liberal presupune un efort din partea societatii, acesteia trebuie sa i se ceara acest efort. Adica sa i se pretinda, nu sa i se dea.

      ===

      Totusi, astfel de discutii sunt foarte rare in spatiul public. Iar daca nimeni nu pune macar problema, cum ar putea sa fie initiata o astfel de reforma a statului?

      Este discutia despre statul liberal una politica? Eu as indrazni sa spun ca nu, pentru ca ea se refera la modificarea modului de functionare a statului, nu la conducerea sa.

      Altfel spus, formarea unui stat liberal nu poate fi vazuta ca o disputa intre un partid liberal si unul social-democrat (sa spunem), ci ca o disputa intre fortele cvasi-politice ale momentului si cele vizionare.

      Intr-un final insa, reforma statului este totusi o chestiune de putere politica absoluta. Desi ea poate fi vazuta si ca un proces bland – cazul Braziliei.

    • Creativitatea si inovarea nu vin asa din senin, ele vin vazand si facand lucrurile. Iar managementul face parte din acest „vazand si facand” O idee oricat de buna fara un management in spate nu reuseste sa prinda radacini. Cred ca de fapt autorul foloseste aceste termen de capitalism managerial ca sa delimiteze USRPLUS de PNL, sau mai degraba ca sa coboare cu o treapta USRPLUS fata de PNL dar nici sa nu-l sifoneze prea tare. Problema este ca nu reuseste sa-i dea o definitie foarte clara. Si de fapt considera ca nu este treaba lui sa faca asta. Dupa mine articolul este o invitatie la dezbatere politica cu ocazia congreselor celor doua formatiuni politice care se afla la guvernare.

      • Mulțumesc pentru comentariu.
        Ați observat corect faptul că am dorit să diferențiez USR-Plus de PNL! Dar nu doar prin formă ci și prin fond. Vă rog să observați că am definit ”managerialismul” (termenul nu îmi aparține așa cum am menționat în text) care spre deosebire de un ”capitalism managerial”, are pretenții ideologice; a se vedea subtitlul: ”Noua ideologie a capitalismului românesc – managerialismul organizațiilor”. În textul meu nu cred că există sintagma ”capitalism managerial” tocmai pentru a nu crea vreo confuzie între un management necesar și unul impus, diferența între cele două constând în aceea că (așa cum am menționat) cel de-al doilea utilizează algoritmi standard pentru orice problemă Or, eu nu cred că politicilor din educație, de ex. li se potrivește strict raportul cost-beneficiu – un astfel de algoritm. Nu vreau să induc o nouă temă cu această afirmație, pentru că aici de fapt am discuta despre accesul la bunurile publice și costul lor; poate cineva ar putea scrie pe tema aceasta.
        Dacă aș vrea ilustrez ”capitalismul managerial” aș putea invoca (de dragul exemplificării) perioada când dl. Isărescu era PM, adică un timp al tehnocraților acceptați de partide, însă ca o soluție pasageră, nu o alternativă politică în sine cu extracție ideologică.

  8. Poate tocmai lipsurile pot fi salvarea noastra in integrarea in structurile europene, la nivel mondial este prea mult spus. UE arata acum in aceasta pandemie, prima provocare majora dupa 1945 pt Europa incapacitatea ei de gestionare la nivel european a problemelor care s-au impus la inceput, care se impun acum si care vor urma, vor fi multe, prea multe.
    Birocratii de la Bruxelles dar nu numai in plina pandemie hotaresc viitorul european pe urmatorii 30 de ani si trasformarea continentului intr-o „Casa verde”, un rai european ecologist, fara industrii poluante, transport electric, oameni fericiti inregimentati de mass media controlata de stat.
    Mai grav, se doreste schimbare culturii prin renuntarea la genuri, reformarea dictionarelor si limbii confome genurilor respectiv prin renuntarea lor completa, nu vom mai avea mama si tata, doar parinti daca intelegeti ce vreau sa spun. Se doreste schimbare masiva a modului de viata prin renuntarea la tor felul de libertati care vor fi sacrificate pe altarul incalzirii globale, ne asteapta vremuri „intersante” sa nu le spun altfel.
    UE si statele au intrat intr-o sarabanda si debandada fiscal monetara nemaiintalnite pana acum, se fac datorii peste datorii incepand de la „Green Deal” si pana la cele mai ineficiente programe de subventionare a tot felul de programe de cercetare pe seama unor lucururi de care nimeni nu are nevoie, automobilul autonom pt ca mor cativa mii de oameni pe strazile continentului, pandemia a omorat 2,6 MILIOANE intr-un an din lipsa structurilor elementare de sanatate, a sistemelor de sanatate reformate si eficientizate la pana epuizare totala.
    UE si-a aratat incapacitatea aprovizonarii cu vaccinurile necesare, la momentul actual exista un „razboi al vaccinurlor” pe foarte multi bani, big pharma si lobbyistii ei din structurile guvernamentale fiind pusi pe „fapte mari”.
    Romania ar trebui sa-si regandeasca cum din temelii intreaga situatie in care se afla, daca UE mai poate fii acel viitor luminos sau incerca cum dealtfel fac si altii sa-si caute parteneri cu care poate intra in relatii de afacere fara sa fie conditionata, greu de facut insa se poate prin politici inteligente, independente de Bruxelles.

      • Unele lucruri le-a spus insa bine, chiar daca interpretarea este tendentioasa.

        Romania are tendinta de a se lega exclusiv de UE. Si din punct de vedere al dezvoltarii si din punct de vedere comercial si politic. Sigur ca locul Romaniei este in UE, e incontestabil.

        Dar asta nu inseamna sa evite orice alta initiativa interna sau externa (cata vreme nu vine in contradictie cu statutul de stat membru UE si NATO, desigur).

        Daca ne uitam la programele politice, ele marseaza exclusiv pe sprijinul european. Acest lucru nu este cerut de UE, il face Romania, din comoditate si mai stiu eu din ce alte ratiuni.

        Pana si PNRR are la baza reformele structurale. Ati auzit Dvs pe cineva vorbind despre asta?! Eu am auzit doar de investitii in autostrazi si tot felul de cladiri. Ca sa sune bine, investitiei respective i se agata de coada ceva ca sa „dea bine” pe partea de reforma si de obiective transversale, dar cat se poate de tras de par.
        ===
        Ori, in mod evident, o asemena situatie de plans va fi exploatata de actorii statali si cei parastatali in efortul lor de destabilizare. Romania le da de fapt munitie, din pacate.

  9. Pe domnul Adrian Ciocanea am avut ocazia sa il cunosc din anii 1994-1995. Ca orice tanar a aspirat sa faca politica si a mers pe drumul liberalilor, a ocupat si cateva functii publice. Aceasta analiza a politicii liberale generale si din Ro realizata de d-sa este o curajoasa teorie. Dar politica liberala de la noi are multe reminescente comuniste de stanga. Dar mersul spre progres si dezvoltare a tarii merge de la niste elemente de baza. In primul rand schimbarea Constitutiei, reforma teritorial administrativa, reducerea numerica a parlamentului si structurilor bugetare, sprijin real pentru domeniul privat si economie de piata, nu de gasca, reconfigurarea legislatiei greoaie si incoerente. Pana nu se vor reforma niste elemente cheie degeaba dorim un anume tip de politica liberala. Exista acum o cat de cat majoritate parlamentara care ar putea demara niste reforme majore, dar exista semnale ca nu se doreste asa ceva. Vom mai sta inca decenii bune in aceasta mlastina.

  10. As vrea sa sintetizez ce am spus, pentru claritate.

    Romania are nevoie de constientizarea situatiei in care se afla din punct de vedere al evolutiei istorice. Nu e una fericita.

    Pe baza acestei constatari, obiectivele politice trebuie formulate spre a sprijini si accelera devenirea sa istorica. Aceste obiective sunt transpolitice, pentru ca se refera la o scara de timp mai mare decat cea electorala.

    Ele pot fi insa atinse doar prin exercitarea puterii politice in cadrul democratic existent. Chiar si cadrul democratic trebuie imbunatatit, tocmai pentru a proteja democratia de ea insasi – ceea ce nu este valabil in statele democratice avansate, in care evident si democratia e avansata. In caz contrar, istoria isi va urma cursul prin insituirea unor guvernari autoritare. Ceea ce nu e de dorit.

    Intelegerea conjuncturii internationale este determinanta pentru actiunea interna intr-o masura mai mare decat pare, pentru ca una este sa joci pe scena internationala si cu totul altceva este sa fii spectator la ea. Acest lucru nu inseamna insa indepartarea de la cele 2 mari directii – UE si NATO (dimpotriva!), ci pozitionarea mult mai puternica si diversa pe plan extern.

    Toate acesteea conduc la ideea ca politica romaneasca are nevoie de o capacitate umana mai mare decat cea a statelor foarte dezvoltate, deoarece este mult mai greu sa schimbi decat sa mentii.

    ===

    Statul liberal, diversificarea actiunii externe si politica activa de sprijinire a resurselor umane.

  11. Desi tardiv nu ma pot abtine sa nu comentez finalul articolului :
    ‘Iată un motiv pentru care, dintre toate disciplinele propuse spre a fi introduse în programele școlare, cea mai dorită ar trebui să fie logica!’

    Imi imaginez ‘proful’ de logica vorbind DESPRE LOGICA = gandire justa, rationament correct … unor ‘analfabeti functionali’.
    Cred ca daca logica inseamna ‘gandire justa’ nu stiinta gandirii trebuie predata ci, primordial, materiile care conduc spre dezvoltarea gandirii – matematica, fizica … de ce nu si sah ???
    [ V-ati pus vreodata intrebarea – dragi contributori – de ce nu este introdus sahul in scoli ? Costurile sunt infime – rezultatele pot fi fabuloase. ]
    Deci, abia dupa ce exista gandire putem sa voribim despre justete si corectitudine in procesele gandirii …

    • Foarte buna precizarea dv. De ceea, ce lipseste scolii de azi este logica, de a avea spirit critic, de a face sinteze si analize. Aceasta pentru ca se merge masiv pe memorare, pe copy paste, pe totul luat de a gata de pe internet. Sahul este un sport al mintii si dezvolta gandirea si tactica jocului inteligent.

    • Mulțumesc pentru comentariu.
      Da, aveți dreptate. Poate că ar fi trebuit să fiu mai specific. Ar fi trebuit să mă refer la reintroducerea acestei discipline în programa școlară a liceului sub forma, să zicem: logică, argumentare și comunicare. Am ales o formulare mai expeditivă alegând că cred că va fi totuși clar ce vreau să spun.
      Desigur, aveți dreptate, de asemenea, când vorbiți despre așa-numitul analfabetism funcțional (eu mă întâlnesc cu acesta prin natura meseriei). Totuși, vă propun să urmați exemplul meu, dacă nu ați făcut-o încă, și să rezolvați un test Pisa. Sunt convins că veți observa, ca și mine, că predarea corectă a matematicii sau fizicii este necesară dar nu mereu suficientă.

  12. După anul 2020 consider ca orice forma de contract social și orice forma de partid nu mai merita nici măcar un pas spre urna de vot. Sunt un fost votant PNL si/sau USR dar după anul 2020 ma consider liber de orice obligații fata de un stat ce și-a permis sa îmi îngrădească libertatea, dreptul la munca, dreptul la asociere și dreptul la libera mișcare. Nu voi mai merge niciodată la vot iar autoritățile statului le percep ca pe o forță străină de ocupație. Partidele politice actuale sunt doar niște organizatii mafiote legale.

  13. @ Adrian Ciocanea
    Draga domnule Ciocanea,
    va multumesc pentru raspuns si desigur pentru precizarile de rigoare.
    Nu mi-a trecut nici un moment prin cap gandul ca dumneavoastra nu ati face diferenta intre a vorbi elevilor – in scoala – despre logica si a produce aceasta logica in gandirea elevilor.
    Vroiam doar sa semnalez ca inainte de a preda logica in gandire trebuie produsa gandirea.

    Desigur, sunt si eu de accord cu dumneavoastra, doar matematica nu e suficienta. Analiza literara a unui text presupune si ea – daca nu e invatata pe de rost – gandire. Prin interventia mea am vrut doar sa atrag atentia – dumneavoastra si celorlalti cititori – ca in scoala ar fi foarte important sa se puna accentual pe dezvoltarea gandirii.

    Voi fi foarte scurt in a povesti o fapta legata de acest subiect :
    Prin anul 2000 – aproximativ, nu-mi amintesc data cu exactitate – intr-o emisiune a domnului Mircea Dinescu, profesorul Florin Colceag – antrenor, la vremea aceea, a lotului national pentru olimpiadele de matematica – a afirmat ca ‘scoala romaneasca nu mai produce inteligenta’.
    Am urmarit cateva zile la rand toata presa, televiziunile, emisiuni radio crezand ca aceasta afirmatie va produce un cutremur in societate. Ma asteptam ca domnul Colceag sa fie chemat in parlament, adus la guvern – sa dea explicatii – NIMIC. Nu s-a intamplat nimic.
    Astazi traesc – si traim ca popor – consecintele ignorarii unor astfel de semnale si a neglijentei in luarea masurilo necesare.
    Suntem inconjurati de prostie la toate nivelurile si scoala romaneasca produce in continuare monstrii intelectuali.
    In scandalul numirii domnisoarei Simona Iancu la Apele Romane, presa a pus accentul pe numirea in fapt a unei chelnerite intr-o functie si nicidecum pe faptul ca desemnata era inginer.
    Inginer ‘cu diploma’ dar fara notiuni elementare de matamatica. Intregul dialog – prezentat de Recorder – arata ca domnisoara ‘inginer’ nici nu intelegea intrebarile nu sa mai si distiga malul stang de malul drept…
    ( oare ‘profesorilor universitari’ care au produs un asemenea inginer nu le crapa obrazul de rusine ? )

    In final va asigur ca articolul dumneavoastra – un pic prea lung – mi-a placut si va bucurati de toata aprecierea mea.
    Cu consideratie, Doru Cojoc Sr.

  14. Dragă Adrian,
    Sunt Nini Pop și mă bucur să citesc ceva scris de tine, e drept cu ceva întârziere. Faptul că ai suscitat atâtea comentarii este dovada interesului pentru subiectul tratat. Ca liberal prin educație și practică instituțională, analiza ta este bine venită. Cred că fiecare din cei care te-au citit, indiferent unde s-a lăsat balanța judecăților au reținut ceva care le-a dat satisfacație. Am și eu grijile mele ca vechi cercetător, dar peste toate bune și rele în lanțul gândire, logică, comportament etc, aș mai adăuga lipsa crasă a educației civice, care trebuie să înceapă pentru fiecare din noi, la un moment dat, cu cunoașterea constituției. În regimul trecut, am avut ore de constituție a României în clasa a vii, la ASE am dat examen de intrare Constituția României. Se pare că mulți dintre noi, ajunși și la a decide destinele economiei, nu cunosc nimic din constituție, nu știu în ce sistem și model societal trăiesc, în schimb recurg la improvizații greu de reparat. Acest lucru explică într-o bună măsură că nu depășim tranziția sistemică nici după 30 de ani. Am vânturat cam toate instituțiile, nici ua nu mai are vechime în ordinea societală pe care am ales-o, de aici și acumularea de neîncredere în nimic și toate. Mă gândesc la posibila vindecare de care avem nevoie, ghemul atât de încâlcit în lipsa de proiect național ar trebui descurcat cât mai repede. Aici consider că ți-ai adus o contribuție, ești aliniat ca și mine pentru soluții la o realitate neconvingătoare, criticile fiind bune doar pentru a învăța din greșelile asumate.
    cu considerație, np

  15. 07.05.2021 File de jurnal politic
    M-am oprit la două dintre materialele domnului Adrian Ciocănea pentru că Tranziţia şi post-Tranziţia par văzute de un neoliberal de bună credinţă. Dar ţinuta intelectul-politică nu mă împiedică să observ că, asemenea tuturor celor de dreapta, are aceeaşi privire mioapă asupra societăţii româneşti pentru că priveşte greşit naşterea mentalităţilor care mereu au fost rezultatul culturii unei societăţii. Ori cultura rezultă direct din situaţia socială şi educaţională a majorităţii asigurată de elitele sale politice, artistice, tehnic/tehnologice, financiar-economice şi mai nou comunicaţionale.
    Tranziţia şi post Tranziţia a privit toate fostele ţări comuniste şi totuşi, cel puţin în opinia mea, cel mai mare eşec este cel suferit de România. Ori exact cauza primordială a acestui aspect, deşi eşecul este semnalat, este constant, în chiar analizele de cea mai bună credinţă, eludată.
    Pe de o parte majoritatea analizelor pun în aceeaşi oală, la un fel de egalitate, fostele ţări comuniste – deşi deosebirile la momentul 1989, adică al căderii comunismului – au fost majore. Pe de alta analizele rezultatelor Tranziţei şi post Tranziţiei evidenţiază doar faptul de notorietate că România este codaşa acestora. România a pornit de pe ultimul loc şi a rămas pe acesta. Dar exact acest fapt nu este analizat în profunzime pentru că duce direct şi încă repede la elite.
    Mai nimic despre cauza mentalităţilor din România.
    …………………..
    MNT: Nu, capitalismul primitiv al primului deceniu al Tranziţiei nu a fost „construit de sus în jos de fosta linie a doua a nomenclaturii comuniste”. Ci de Putere Reală, în care probabil au existat şi rătăciţi de prin aparate de partid central şi locale şi fără urmă de îndoială din conducerile întreprinderilor socialiste – economice, financiare, culturale, sportive etc. – adică din rândurile complicilor sistemului ceauşist în cea mai coruptă fază a sa. Dar majoritatea proaspeţilor capitalişti – direct sau prin interpuşi – proveneau dn structurile la ordin: Armată, Securitate, Procuratură, Miliţie, Biserici.
    Acest capitalism primitiv şi corupt a avut „o slabă opoziţie civică” pentru că societatea civilă era ocupată până peste cap de un anticomunism mânat de ură, răzbunare, restauraţie, lăcomie şi multă prostie politică. Era ocupată până peste cap cu mistificarea perioadei interbelice dar şi primilor ani ‛90. Corupţia din România nu s-a născut şi crescut în Tranziţie. A luat doar diferite forme în funcţie de elitele sale şi mijloacele aflate la dispoziţie pentru a-şi satisface secuvinismele şi lăcomiile.
    Tranziţia nu este de 30 de ani. După aderarea la UE din ianuarie 2007 a început post-Tranziţia, la fel de dacă nu mai greşit pilotată ca Tranziţia.
    Scriam despre obligaţia partidelor de a defini capitalismul ales încă din 1994. Să vii în 2021 a ca să critici absenţa acestei alegeri de partidele implicate în Tranziţie este nu doar tardiv, cinic ci şi mincinos. Cu excepţia PD la vremea aceea şi PSD care şi-au definit, cel puţin în primul lor deceniu de existenţă, aderanţa faţă de capitalismul controlat politic, respingând piaţa ca unic factor de reglementare a evoluţiilor economico-financiar-sociale partidele istorice erau adeptele capitalismului sălbatic, fără intervenţia Statului nici măcar în procesul de redistribuire.
    ……………………………..
    MNT: Pentru ca sistemele de asigurări „să ofere sentimentul de siguranţă în societate” acestea trebuie să fie publice (garantate de Stat prin contractul-social) şi înainte de orice să fie stabile, adică predictibile pentru decenii. Adică societatea-oamenii au nevoie de cel puţin aceeaşi reducere a riscurilor ca şi antreprenorii.
    ………………………..
    MNT: Discursul politic al USR-Plus şi PNL „de stânga”? Pentru câteva element pitoreşti care şochează partea conservatoare încă majoritară a societăţii???? O, tare aş fi vrut un exemplu concret al liberalismul social – pe care eu de altfel numai de stânga nu-l consider, cele câteva fărâmituri redistribuite nu schimbă cu nimic trendul general de „luarea de la săraci pentru a da la bogaţi’” înainte de orice prin salarizare şi modul de impozitare al veniturilor. Mie mi se par partide tipic neoliberale.
    …………………………………….
    urmează

  16. MNT: Care este motivul pentru care „intelectualii angajaţi au părăsit, sau au fost înlăturaţi din poziţiile de decizie ale partidelor de centru-dreapta”? Fără o explicaţie, sau măcar o încercare de explicaţie, o asemenea afirmaţie este inutilă. Înainte de a pleca sau de fi înlăturaţi, au propuşi aceştia cu adevărat un proiect de ţară- de dezvoltare al României? Care ar fi fost acesta??? Nu cumva o majoritatea copleşitoare a plecat după ce şi-a văzut „sacii în căruţă”? Unii au trecut voluntar în umbră pentru că nu voiau să intre în vizorul anticorupţie ca sacrificabili-nefolositori, şi/sau pentru că amestectul Puterii Reale devenise insuportabil?! Sau cel mai probabil pentru că nu aveau nimic de propus, pentru că dincolo de cuvinte, uneori analize bune şi foarte bune nu erau capabili de soluţii politice viabile dar au plecat nu înainte de a discredita mai toate persoanejele/pesonajele fără „statura” lor de mari intelectuali, fără titluri şi notorietate, dar cu bune intuiţii-soluţii politice, contribuind astfel, cu sau fără voie, la mersul triumfal dar grotesc al Puterii Reale spre acaparea Puterii Oficiale prin distrugerea clasei politice????
    Deşi generală în lumea dominată de neoliberalism, degradarea clasei politice în România a fost de departe cea mai abruptă………………………………..
    urmează

  17. MNT: De departe cel mai bun paragraf – dar tardiv – este cel care priveşte a doua Tranziţie a României, căreia eu îi spun post-Tranziţie. Doar că există o regulă politică şi nu doar: cea ce începe prost într-o societate se termină şi mai prost mai ales dacă procesele în loc să fie lăsate la libera lor evoluţie sunt accelerate prin intervenţii politice tot mai catastrofale. O Tranziţie semi-eşuată, cu multă ipocrizie (multe interese de pe toate meridianele ascunse) de toate părţile, deja cu multe duble măsuri, cele care se vor generaliza în post-Tranziţie, nu avea cum să ducă la altceva decât un eşec al acesteia din urmă.
    Rolul acordat încă din Tranziţie ONG-urilor a fost un fel de coadă a cometei Războiului Rece cu interesele şi mijloacele sale extrem de rele din ambele tabere. ONG-urile nu au fost decât un vehicul al lăcomiei marelui capital transnaţional cu multe obiective politice dar două esenţiale: discreditarea indirectă a democraţiei prin asaltul anti-stânga prin orice, repet, orice mijloace, şi impunerea Statului minimal, puternic doar în coerciţie, în rest condus ca o afacere. Ca şi ONG-urile – chiar şi cele de cea mai bună credinţă – care nu se puteau ocupa decât de felii mici din societate, noua formă de guvernare propusă – cinic denumită bune guvernanţă – înlocuieşte Statul social, cu o cât mai corectă distribuţie a poverilor fiscale, dar nu doar (dacă ar fi să mă refer doar la asigurările publice contra riscurilor), cu un fel de filantropie care nu poate fi decât punctuală, aşadar lăsând pe foarte, foarte mulţi în urmă. Criza forţei de muncă din cauza acestui abandon social (educational, dar nu doar) evident este una trecătoare. Pe de o parte „bazinele de recrutare” din lumea largă încă nu au secat, pe de alta şcolarizarea rapidă, extrem-extrem de specializată la categoria muncilor brute, este la îndemână.
    Abia de termen foarte lung criza forţei de muncă va deveni criza majoră a omenirii. Dar îi pasă lăcomiei de asta???
    urmează

  18. MNT: Resetarea spectrului politic prin cele câteva măsuri derivate din referendumuri manipulate intens „Este un succes anunţat”. Aşa să fie? A fost votul uninominal un succes – o modernizare (cum să fie o modernizare o întoarecere în trecut)? – sau o mizerabilă farsă trasă unui electorat majoritar neparticipativ şi needucat politic? O sigur, dacă implementarea rezultatului referendumurilor se poate defini ca un succes, ca o inovare politică atunci aşa este. Puţin îmi pasă că vine dinspre Vest, nu are nimic de-a face cu modernitatea, ci cu o soluţie improvizată, cu un risc uriaş greu şi de imaginat, de a înlocui democraţia greoaie şi obstacol în calea lăcomiei, cu o pseudo democraţie.
    Dar eu aş numi succes doar ceea ce foloseşte majorităţii şi nu unei minorităţi politice şi susţinătorilor săi din lumea afacerilor. Şi recunosc încă mai sper că nici formula unicamerală şi nici micşorarea parlamentară nu vor deveni realitate. Cum poate fi modernitatea doar în favoarea unei minorităţi? O nouă formă de modernitate? Atunci din claritate politică să-i dăm măcar alt nume.
    urmează

  19. MNT: „PNL a înţeles, prin liderii săi istorici, la începutul anilor ’90 că, la fel ca în celelalte state fost comuniste, capitalismul va fi construit de sus în jos de către activiştii şi tehnocraţii comunişti din linia a doua.”
    Regret, dar nu a fost de loc aşa. Nici capitalismul nu a fost construit de „către activiştii şi tehnocraţii comunişti din linia a doua.” şi nici nu se pot motiva aşa compromisurile lăcomiei PNL.
    PNL nu a înţeles mai nimic. Nici ura şi nici dorinţa de răzbunare şi restauraţie nu sunt sfetnici politici prea buni. Fără a fi la fel de „canibal politic” ca PNŢCD, în fapt, PNL a făcut o Opoziţie mistificată şi a creat mituri ale Tranziţiei care au falsificat istoria acesteia, mituri care-şi continuă efectul de otrăvire a societăţii româneşti – de la o dezbinare halucinantă, o polarizare a opiniilor la o polarizare social-economică tragică – continuând o mincinoasă propaganda a imaginii României în lume.
    Dacă PNL nu a dispărut odată cu PNŢCD nu se datorează liderilor săi ci nevoii Puterii Reale de a avea un partid mainstream – cu mulţi şantajabili sau chiar compenenţi ai acesteia – pentru a contracara forţa electorală a FSN şi urmaşelor sale PDSR şi PSD (nu PD care a fost altfel deviat de la stânga).
    „În acest context, PNL va trebui să depăşească starea de partid ţintă şi să revină în poziţia de partid care furnizează permanent soluţii pentru dezvoltarea sistemului socio-economic”
    Tare mi-ar fi plăcut măcar un exemplu al unei asemenea soluţii! Impozitul unic? Privatizarea fără acompaniament social inteligent care a dus la exodul a milioane de oameni? Crearea industriei corupte a retrocedărilor care a otrăvit şi puţinul „curat” din Justiţia neprofesionistă moştenită tale-cvale din naţional-comunism?
    urmează

  20. MNT: „În ultimii ani, PNL a înregistrat o serie de progrese în ceea ce priveşte standardele etice în politică”…… „Totuşi, şi una şi alta se manifestă în spaţiul public în care problema eticii economiei de piaţă a dispărut înainte de a fi discutată. Mai precis, nu există o polemică virtuoasă din care să rezulte că soluţia liberală ar consta în înlocuirea imoralităţii (pierderilor) statului cu moralitatea (maximizării) profitului privat privit ca sursă a binelui public.”
    Concret care ar fi aceste standarde????
    În materie de soluţii deja materialul ia o turnură extrem de teoretică din aceea de tipul „să se facă: dar concret ce????
    Unde în fara ţărilor nordice există etica economiei de piaţă şi asta pentru că Statul (legislaţia şi controlul) este realmente extrem de puternic ca de altfel şi politizarea instituţiilor din societate?! Dar chiar şi acolo, după o lungă perioadă în care ONG-urile au fost deschizătoare de drumuri, ca orice organizaţii birocratice cu prea mare putere, şi-au creat interese proprii mai ales de autoreproducere şi direcţii monomane rigide de nediscutat, iar economia socială dă semne de oboseală sub asaltul neoliberal.
    Cât priveşte a Treia cale a liberalismului eu una sunt sătulă de a Treia cale a social-democraţiei care a fost în fapt calul troian al neoliberalismului care a distrus social-democraţia din puternicele ţări ale Europei occidentale. De ce aş crede că o a Treia cale liberală ar avea succes în România atunci când procente importante ale societăţii mai trăiesc într-un fel de epocă premodernă, dar în care au pătruns doar marginile mizerabile ale modernisului suficiente pentru a distruge un mod de viaţă?
    PS. Care 31 de ani de la „modelul suedez”??? Este un sarcasm al materialului?
    În schimb da, deşi tardiv, aşa este, mai ales după aderarea formală la UE România nu a mai avut nici un fel de model de capitalism. Nici un fel de proiect de ţară……………

    MNT „Iată un motiv pentru care, dintre toate disciplinele propuse spre a fi introduse în programele şcolare, cea mai dorită ar trebui să fie logica!”
    Sunt cu totul de acord doar că studiul logicii nu are nici o legătură cu manipularea emoţiilor. Logica ne dă instrumente importante dar nu fereşte de manipulare.
    Există de două secole, din elitism şi secuvinism, o eroare a intelighenţiei din România. Aceea de a crede că inteligenţa emoţională este inferioară celei raţionale. Şi de aici oarecum credinţa că majoritatea este condusă de emoţii. Nu, majoritatea – până când este împinsă la extremism – este condusă mai ales de nevoi. De nevoi de bază nu de mofturi intens cultivate
    În rest, orice cunoaştere, inerent limitată, poate fi manipulată.
    Aş spune că societatea românească duce lipsă de inteligenţă emoţională, adică de empatie, şi tocmai de aceea puţina sa emoţionalitate poate fi manipulată şi trimisă spre extremisme.
    Şi mă întorc la educaţia creatoare de caractere, ceea ce lipseşte cu desăvârşire în sistemul educaţional românesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Adrian Ciocănea
Profesor universitar, politician, fost deputat cu activitate în Comisia pentru Politică Externă, a îndeplinit funcția de secretar de stat coordonator al Departamentului pentru Afaceri Europene pe parcursul mandatului guvernului Tăriceanu. A coordonat Strategia Postaderare, Strategia de Competitivitate a României și primul Program Național de Reforme pentru Strategia Lisabona. A fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru Elaborarea Proiectului de Țară. A participat la coordonarea programelor de guvernare ale PNL în ultimii 20 de ani.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Va ieși sau nu Polonia din Uniunea Europeană? Ultima decizie a Tribunalul Constituțional din Polonia reanimă această dezbatere

,,Nu există o tiranie mai crudă decât cea care se exercită la umbra legilor și cu culorile dreptății” Montesquieu

Cum tac universitățile din România despre vaccinare

Vaccinarea anti-COVID reduce de ~5 ori riscul de a transmite boala și de ~10 ori riscul de simptome grave sau de deces....

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Ce înseamnă AUKUS?

Pentru a înţelege contextul semnării pactului AUKUS, este necesar a înţelege contextul relaţiilor dintre Australia şi China. În 2020 relaţiile dintre cele...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.