Conflictul istoricului Dan Berindei, cunoscut ca „om al regimului”, cu fiul său, Mihnea Berindei, „cel mai bun, cel mai penetrant şi mai eficace om al exilului românesc” și „sufletul Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, de la Paris” (Adrian Niculescu) făcea parte din anecdotica de înaltă încărcătură simbolică a anilor 1980. Pentru Securitate, Dan Berindei conta prin „prestigiul științific de care … se bucură în țară și în străinătate, contribuția deosebită pe care o aduce în cunoașterea adevărului istoric privind unele momente fundamentale ale istoriei țării noastre din sec. XIX-lea cât și faptul că s-a desolidarizat de fiul său nefiind de acord cu acțiunile întreprinse de acesta împotriva statului român” (ACNSAS, I 4335, Vol. 1bis, f. 6). Dan Berindei era considerat „un valoros om de știință, folosit de către Academie la alcătuirea diferitelor lucrări privind trecutul țării noastre, fapt pentru care i s-a trasat sarcina să facă comunicări în cadrul unor reuniuni ținute în străinătate” (ACNSAS, R 144461, f. 28). Caracterizat drept „un bun patriot care a făcut mult pentru prestigiul țării”, Dan Berindei rămânea în fața autorităților comuniste cu „pata” că „În privința educării propriilor copii nu a reușit să realizeze același lucru, ambii rămânând în străinătate” (ACNSAS, I 4335, Vol. 1, f. 144). Securitatea i-a cerut repetat istoricului să-și determine fiul să înceteze acțiunile sale împotriva regimului Ceaușescu, dar Dan Berindei nu a reușit. Mihnea Berindei nu accepta nici măcar să-l întâlnească atunci când tatăl său ajungea în Franța cu ocazia vreunui reuniuni științifice.
După 1989, Berindei fiul a fost deseori prezent în țară, dând un ajutor inestimabil societății civile în formare. Va fi unul dintre autorii cheie ai Raportului final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, al celor trei volume de documente ale CC al PCR editate împreună cu Dorin Dobrincu și Armand Goșu ș.a. Spre desosebire de alți istorici foști agenți de influență ai Securității care au urmat cariere politice (Dinu. C. Giuescu ș.a.), Berindei tatăl s-a concentrat pe opera științifică. În 1992 a devenit membru al Academiei Române și a condus ani la rând Secția de Științe Istorice și Arheologie (astăzi, la 97 de ani, îi este președinte de onoare). Relațiile dintre tată și fiu au rămas distante, dar spre sfârșitul vieții lui Mihnea, mai puțin aspre.
Surprizele dosarelor deschise de Securitate. Recrutarea
„Cazul Dan Berindei” părea, dintr-o perspectivă etică, clasat. Trimis în lume să reprezinte istoriografia românească, savantul producea situaţii tocmai bune de ironizat de colegii occidentali. La al XI-lea Congres Internațional de Heraldică de la Liège, din 1972, Dan Berindei a prezentat 7 (şapte) lucrări în afara celei proprii. Susținuse studii ale confraților și la Congresul al X-lea de la Viena, aceeași situație la conferințe internaționale ulterioare. Prezența sa la reuniuni sublinia situația istoricilor români care trimiseseră lucrări, dar erau absenți: fuseseră împiedicați să părăsească țara.
Rolul de mesager științific sugera că Dan Berindei a fost un informator al Securității cu angajament. Atunci când CNSAS a primit dosarele deschise de Securitate pe numele său, faptul că între ele exista unul de rețea nu a trezit, nimănui, vreo mirare. Iată însă, acesta, alături de dosarele de urmărire informativă, demonstrează că lucrurile stau incomparabil mai nuanțat decât ce ne oferă nouă ochelarii prin care privim lumea. O să sintetizez pe măsura posibilului, „portretul” relațiilor dintre istoric și Securitate.
Dan Berindei fusese recrutat în anul 1962, „ca agent al organelor noastre”, pe baza „materialului compromițător privind activitatea sa politică…” (Fiind prea multe, nu voi mai indica referințele la citate.). Materialul „compromițător” consta în înscrierea lui într-o organizație legionară în luna octombrie 1940. La acea dată, Dan Berindei avea 16 ani, iar Mișcarea Legionară urma să fie desființată după trei luni de zile. Un pasaj din dosar:
„În ziua de 11.04.1962, în baza aprobării conducerii direcției s-a trecut la recrutarea prin metoda constrângerii a numitului Dan Berindei. După aducerea lui la sediul organelor noastre, am trecut la anchetare. Candidatul s-a arătat dispus să răspundă amănunțit la întrebările puse”.
A fost interogat despre familie, apoi despre Ioan Hudiță (socrul său, fost ministru) și Haupt Gheorghe (istoric fugit în Occident). Iată ce „povestesc” ofițerii de securitate:
„S-a trecut apoi la anchetarea candidatului, cu privire la activitatea sa, pe perioade. La început nu a vrut să-și recunoască activitatea legionară, spunând că nu a fost înscris și nu a activat niciodată în vreo organizație politică. La insistențele noastre, a recunoscut apoi că a avut relații apropiate cu cei din F.D.C., apoi că a activat în cuibul condus de Mielu Georgescu, a participat la ședințele legionare, a cântat cântece legionare, a cotizat la ajutorul legionar și a fost împreună cu membrii cuibului în Muscel pentru propagandă. Ne-a spus apoi că atunci era tânăr și nu-și dădea seama de scopul adevărat al organizației legionare, văzând în ea singura organizație capabilă să realizeze ceva înnoitor pentru societate. După asasinarea lui N. Iorga a întrerupt orice legătură cu legionarii. […]. Întrebat apoi despre demnitarii și politicienii pe care i-a cunoscut : Giurescu, Sauciuc Săveanu Teofil, Victor Papacostea. Despre colegi: Crontz Gheorghe, Donat Ion și Berza Mihai a dat referințe care-i scuzau”.
Este interesant de privit angajamentul olograf. Cuvintele sunt așternute tremurat, așezate în susul ori în josul liniei de rând, strânse una lângă alta sau larg despărțite. Este singurul text al lui cu o asemenea scriitură, probă a emoției unice trăită de istoric în acel moment.
Ce spun notele
Ca în orice situații asemănătoare, natura colaborării cu Securitatea este de găsit în note: cele date de istoric și cele date despre el. Dosarele de urmărire informativă care au fost deschise pe numele lui Dan Berindei subliniază dedicația lui față de profesiune. În discuțiile private, critică „falsurile istorice comise” de ideologii perioadei staliniste: „Berindei a mai spus că Sorin Toma de la Scânteia a fost desărcinat și îi pare bine deoarece L. Răutu cu o săptămână înainte l-a elogiat pe Toma așa că este posibil să « cadă » și Răutu. La întrebarea sursei de ce îi pare bine dacă o să cadă Răutu, Berindei a spus că Răutu este autorul tuturor falsurilor istorice comise. Asupra acestor falsuri Berindei nu a dat detalii, dar a arătat că Răutu făcea parte din tripleta Chișinevschi, Răutu, Roller din care au dispărut doi iar el s-a menținut datorită meschinăriei”.
Berindei a atenționat asupra efectelor negative ale suspendării marii majorități a periodicelor de istorie: „Această suspendare amenință să ducă la o paralizare sau cel puțin la o simțitoare limitare a valorificării cercetărilor din domeniul istoriei. O revenire se impune […] 1. Istoriografia burgheză beneficia de circa 15 periodice istorice; reducerea ar pune deci în inferioritate noua noastră istoriografie […] 2. Prezența noastră pe plan internațional este deja redusă – cea mai redusă – în comparație cu cea a istoriografiei din celelalte țări socialiste”.
Iată și opinia lui Dan Berindei cu privire la prezența istoricilor români la reuniunile internaționale, comunicată autorităților: „Tot în legătură cu congresul de la Viena se mai pune problema participării delegației românești și aceea a intervențiilor și dezbaterilor. [Republica Socialistă Cehoslovacă] și [Republica Populară Ungară] trimit la Viena delegați oficiali și sprijină deplasarea celorlalți istorici, așa încât din fiecare din aceste țări vor participa la congres – după toate probabilitățile – circa 100 de oameni. Din RPR, conform aprecierilor existente, delegația ar urma să numere sub zece persoane. Amintesc că acum cinci ani – la Stockholm – au participat în jurul a 20 istorici români”.
Inițial astfel de atitudini independente sunt sancționate. I s-a reproșat „pactizarea cu boierimea” întrucât un articol al său din revista Studii susținuse că împroprietărirea țăranilor ar fi reprezentat un « crez al tinereții » radicalilor din divanul ad-hoc. Atunci, lui Dan Berindei i s-a cerut să-și facă autocritica. Cu trecerea timpului, sensibilitatea sa naționalistă a devenit convenabilă regimului.
Esența esenței unui dosar de rețea sunt notele date de informator despre cei vizați de Securitate când l-au recrutat. Berindei primise sarcini să supravegheze colegii de la Institutul de Istorie. Toate notele lui din dosarul de rețea, ce-i privesc, sunt pozitive, chiar protective. Dau un singur exemplu: „Șerban Papacostea are o bună pregătire profesională. Serios, pasionat după studiu […] A fost deasemenea pedepsit administrativ pentru că se constatase că frecventa Biblioteca Institutului Francez din România din acea vreme. Nu este însă un reacționar, cel puțin astăzi – ci un om de știință serios, care merită să fie prețuit și ajutat”. Aceeași atitudine privind străinii care vizitează Istitutul de Istorie, unde Berindei este gazdă. Toate informările sunt neutre, de genul: „a făcut vizite la biblioteca Institutului … s-a arătat foarte amabil, dar a evitat până în prezent discuții politice” (despre von Kameke, secretar al Ambasadei R.F.G. la București). Între notele istoricului nu am găsit niciun document de natura poliției politice.
În acest context, reala asistență oferită de Berindei tatăl regimului comunist era promovarea șablonului istoric de la București. Citez o caracterizare care subliniază „așteptările” autorităților în ce-l privește: „Este un valoros om de știință, folosit de către Academie la alcătuirea diferitelor lucrări privind trecutul țării noastre, fapt pentru care i s-a trasat sarcina să facă comunicări în cadrul unor reuniuni ținute în străinătate”. O altă „sarcină”: să acționeze ca agent de influență pe lângă istoricii și instituțiile străine. Printre altele, să contribuie „la îmbunătățirea relațiilor dinte țara noastră și Franța pe planul cercetării științifice (istorie)”.Sunt cazuri în care i se cerea implicarea activă în obținerea de informații: „Deoarece Winniefried i-a mărturisit că face parte dintr-o asociație « Sfântul Paul » din Viena (care ar încerca stabilirea unui « dialog » între marxiști și catolici) și că ar dori să trimită o revistă a acestei asociații, va fi instruit să ceară să vadă și el această revistă încercând să obțină cât mai multe date despre caracterul aceste asociații și adepții ei etc.”
Notele lui Berindei care vorbesc despre poziția lui de istoric aveau un conținut patrioticcare convenea cu siguranță ideologilor Securității. Exemplu tipic, una privitoare la raportul profesorului grec A. Deskalakis care „la Congresul de la Sofia a susținut câteva teze nejuste, relative la trecutul nostru, izvorâte din poziții grecești șovine […] Mai grav, era faptul […] că se insinua că până în veacul XIX românii nu au avut o cultură românească, ci una grecească”. O altă notă: „În cursul vizitei întreprinsă în URSS în a doua jumătatea lunii august 1969 am rămas cu impresia ființării unei propagande îndreptate împotriva României”. Tema relațiilor româno-ungare și Transilvania sunt teme predilecte. Berindei anunță existența într-un volum pregătit de comitetul național al istoricilor din R.P.U. a unui material conform căruia „românii au venit în Transilvania după sași și că înmulțirea lor s-ar datora faptului că sunt mari consumatori de produse lactate de la oi!”.
Citatele anterioare sugerează convergența sensibilităților ideologice care l-au apropiat pe Dan Berindei în tinerețe de legionarism și tezele național-comunismului în materie de istorie. Descoperirea unor „teorii”, precum a înmulțirii susținute a românilor ca urmare a faptului că mâncau produse lactate îi asigurau, probabil, viitorului academician, un confort psihologic în relația sa cu autoritățile comuniste.
***
Cum spuneam, „cazul Dan Berindei” părea clasat: un tipic agent de influență care a servit regimul, meritând, ca urmare, oprobiul public. Opoziția cu extraordinarul său fiu nu făcea decât să-i scoată în relief pata colaboraționalismului. Iată însă, dosarele din Arhiva CNSAS schimbă esențial înțelegerea cazului. În contextul lor, următorul pasaj dintr-un interviu al academicianului în care vorbește despre căutarea unui loc de muncă (anul 1952), după ce fusese dat afară din Institut, îndeamnă la și mai multă modestie în judecarea vieții sale:
„Am avut o convorbire cu doamna Ţurlea, o cadristă de la Cooperativa „Mecanica Nouă”, când m-au dat afară de la Institutul de Istorie. Acolo, această cucoană blondă m-a întrebat: « Ce doriţi? ». « Am venit să mă angajez ». « Dar ce specialitate aveţi? » « Sunt istoric ». « Păi, şi ce faceţi aici, la noi? ». « Păi, am lucrat la Institut, dar am fost eliberat din funcţie, pentru că nevastă-mea e închisă, a dus un bileţel al unui fost deputat ţărănist ». « N-avea şi ea o mamă, s-o sfătuiască să nu se bage în aşa ceva? ». « Bileţelul se ducea către mama sa, care e şi ea închisă ». « Dar în casa aceea nu era un bărbat? ». « Ba da, dar socrul meu e închis de cinci ani ». « Păi, şi dumneata ce faci? ». « Stau cu copiii ». « Nu ai părinţi dumneata? ». « Ba da, dar mama e închisă şi tata e la Canal ». A fost stupefiată şi m-a angajat”.
Nu este cazul vreunui comentariu final. Tăcerea este precum o cortină lăsată jos la sfârșitul spectacolului.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ia sa stam nitel stramba ca sa judecam drept …
Mihnea Berindei a urmat Facultatea de Istorie a Universității București între anii 1966-1970, învățând în paralel turca veche cu profesorul Mihail Guboglu, care l-a îndrumat pentru cariera de specialist în istoria Imperiului Otoman. În ultimul an de studenție a reușit să obțină o viză de studii și documentare în Turcia, de unde s-a îndreptat spre Franța.
Deci in 1970 un studentache oaresicare depune cerere de pasaport sa mearga in Turcia (stat capitalist… membru NATO) ca sa se scoleasca si documenteze … si pimeste viza!!!
Hm cam liberal regimu’ ala din 1970 nu credeti ? au cumav credeti ca vizele pytr staele ca[pitaliste se ;rimeau asa usor la simpla cerere?! „Stiti sunt studinte si vreau….”
Eu as zice ca extraordinarul fiu a ajuns ata de extraodinar numai din cauza petei de colaboraționalism a tatalui sau!!! Ca daca Dan berindei nu era om „verificat, tovaras de incredere” ….. nu primea viza ptr Istambul! Ca unii nu primeau viza nici ptr Ruse! (Ruse orasu ala de viz avarza de Giurgiu !)
Eu cred ca fiecare are dreptul sa fie judecat dupa faptele sale, nu ma intereseaza cine erau sau ce faceau parintii. Pentru ca in felul asta, dupa „apartenenta de clasa”, ne judecau comunistii. Cat priveste colaborarea cu Securitatea, am si acolo rezervele mele. Din dosarul lui Dan Berindei vedem ca a fost fortat sa colaboreze, o declara chiar cei care l-au recrutat, iar situatia lui Dan Berindei era asa de dificila (vezi sfarsitul articolului) ca refuzul ar fi fost extrem de periculos pentru el dar si pentru ceilalti membri ai familiei. Informarile lui despre colegi sau alte persoane care prezentau interes pentru Securitate sunt pozitive – pentru acele persoane – sau au un caracter neutru. Si asta este, dupa parerea mea, un caz clar, in care presupusul colaborator este, de fapt, o victima a regimului comunist.
Mai sunt, insa, alte cazuri mai putin clare, in care colaboratorii au fost fie fortati cu un amestec de amenintari vagi si de promisiuni fie pur si simplu momiti cu povesti despre patriotism sau beneficii. Daca candidatul la „calitatea” de colaborator nu avea varsta sau taria morala sa reziste…Ce sa spui despre colaboratorii recrutati din randurile elevilor, de exemplu? Regimul comunist a fost un soi de iad pe pamant, atitudinea potrivita, dupa mine, e sa nu arunci cu piatra pana nu stii foarte bine ce faci.
Departamentul ptr Pasapoarte Bucuresti era in stransa legatura cu Inspectoratul Securtatii Municipiului Bucuresti (+ cu toate unitatile omoloage din teritoriu); din studiu dosarelor CNSAS exact pe chestiunea vizelor + studii de caz, imi rezulta ca nu se putea bloca plecarea nimanui in absenta unei delatiuni, a unei minime marturii ori probe care sa ateste intentia de a ramane definitiv in Occident. In plus, incepand cu 1970, N. Ceausescu incepe sa fie invitat in Usa (1970 la inv. lui R. Nixon; idem in 1973; 1975 la invitatia lui G. Ford etc), iar in 1973 se semneaza faimosul acord bilateral Ro-USA de relatii economice. Imediat dupa 1970, in docum. oficiale, incepe sa apara chestiunea liberei circulatii, conditie sine qua non ptr a obtine Clauza Natiunii Celei mai Favorizate, in 1975 acordata si Romaniei, ptr prima oara. Asadar imediat dupa aceste vizite, chiar daca N.C. o va refuza succesiv, totusi Romania a semnat aceste acorduri bilaterale, la pachet cu amendamentul Jackson-Vanik, referitor la relaxarea interdictiilor ptr vize in Occident, in mod special ptr cetatenii de etnie germana si evreiasca, dar nu numai. Asadar, exista 2 motive obiective, sa cred ca viza istoricului Mihnea Berindei a fost acordata fara presiuni asupra sa. Mai stiu si alte cazuri, dar nu intru in detalii.
Va rog sa cititi ultimul volum din Inchisoarea noastra cea de toate zilele, spre sfirsit.
Veti afla cu surprindere cit de usor a primit Ion Ioanid pasaportul sa plece la prieteni in Elvetia.
Un pic mai inainte povesteste de intilnirea cu ei si altele.
Caile securitatii sunt extrem de incurcate si motivele primirii pasaportului extrem de diferite.
De exemplu, sau un alt exemplu, este Paul Goma care a primit viza si pasaport sa plece in Franta, a stat un an si s-a intors…
Si da, in acei ani, pina la tezele din iunie 1971 se pleca mai usor in vest. Mai mult, intr-un interviu la EL, Paul Goma vorbeste ca era relativ normal in acea perioada ca multi scriitori sa-si fi trimis manuscrisele la edituri in vest…
Daniela, PAFI , Vasile Popovici
sunt nascut in 1952 . Parintii mei eau „mic burghezi”, adica ce s-a numit de prin 68 „intelectuali”. Mai rau erau refugiati de peste Prut. Mai vaeau si alte pete …
Eu am crescut stiind astea …
Eu am vazut iu premiera vizitele imparatului Abisiniei .. si tin minte tonul cu care omu „de rand” zicea IMPARATUL .
Am vazut vizita lui de Gaulle , a lui Nixon samd etc .
Am citit Lumea de pe la 13 ani – meritul find a tatalui meu care o cumpara …. am citit presa franceza continu de pe la 18 (e drept Huma Dinache numa 1,75 lei).
Asa ca nu stiu ce si cui explicati! Da p[oate i9ncercati sa eplicati cestia cu Jackson-Vanik ceelor care se plan ca au fots „vaduti” pe dolari de parca nu ei ar fi ceruit emigrarea!!!
Si nu va prefaceti ca nu intelegeti . Eu nu am reprosat lu Berindei batranu’ ca la 16 ani a imbracat camasa verde (tanar 16 ani – ce minte sa aiba? A da.. Tatal meu si fratii sai, nascuti inainte de 1918 aveau un dispret total fata de legionari. Erau nationalisti „dar nu @@@@iti!”) .Nici ca on 62 ar fi „clacat” – in definitiv amnistia cea mare a fost in 1964! P tin minte si pe asta!!!
Eu am zis doar ca fara „petele” tatalui junele nu ar fi primit pasaportul ptr Turcia! In 1972 unei inginere, membra PCR, casatorita, stare f buna , a fost refuzata o excursei ONT la Constantinopol! Insa aceiasi domana si-a insotit sotul la Paris de unde s-au intors dupa 12 ani (domul era atsat economic).
Nu imi eplicati mie ce si cum! Am trait acei ani si nu in varf de munte!
Deci ce ma deranjeaza de ani de zile este atitudfonea copiilor care au profitat de pacatele parintilor si care .. ma rog dau dreptate teorilor privind „negarea negatiei”.
Mai observ ca batrumul Berindei pare vinovat mai ales de „nationalism”. Acuza care mi se pare cam kominternista!
Si domnule Popovici , eu utilizez acest pseudonim de vreo 20 de ani. Cam de cand am intrat pe net … Si nu semnez doar interventii din astea .. de exemplu va recomand sa cautati : Seculara inapoiere a Romaniei . E a mea !!!
Cm zic. Eu am trait acea epoca. Defectele mele provin din acei ani cand am invatat sa ma uit peste umar!
Dupa momentul ”MIRCEA, FA-TE CA LUCREZI !” Caramitru senior a mai avut cateva
sclipiri de talent in memorabila zi de 22 decembrie 1989 la Televiziunea Romana Libera.
De exemplu a citit o ADEZIUNE la idealurile Revolutiunii a unui grup de rromi … era prima data
in viata mea de ignorant cand auzeam vorba respectiva. Si mai mustos – in momentul cand
in studiou a aparut delegatia Patriarhiei , condusa parca de insusi Teoctist, marele actor i-a smuls
din mana unuia dintre musafiri o ditamai crucea si a pus-o insistent sub ochiul camerei
de luat vederi spunand ca pentru ea, pentru acea cruce , au luptat romanii in zilele acelea.
In vara lui 2020 , in plina campanie de combatere a obscurantismului , Caramitru Junior se afla
deja pe baricada Iluminismului cu leduri anuntand ca isi da demisia din ortodoxie. Seamana cu ”schema Berindei” dar mai mult cu schema ”unde au activat părnții lui USR cand ra el mic”.
Domnule Bizon, sunteți, văd, un om curajos, de vreme ce semnați sub pseudonim în vreme de libertate. Atacați curajos un om om care nu mai e printre noi, pe Mihnea Berindei, ale cărui merite în organizarea protestelor de la Paris și a campaniei de sensibilizare prin presă față de situația de la noi este incomparabilă în sensul literal al cuvântului „incomparabil” : nimeni din diaspora românească din Franța nu poate fi comparat cu el. Vă întrebați insidios cum de a primit Mihnea Berindei viză pentru Turcia în anii 70. O faceți din ignoranță reală sau din ticăloșie? Oricine ia în mâini o istorie a comunismului românesc știe că au existat câțiva ani de relativă relaxare, exact anii în care Mihnea Berindei, ca destul de mulți alți tineri și mai puțin tineri intelectuali, a beneficiat de un stagiu în străinătate. Nu știați asta? Mai puneți mâna pe carte. Judecarea unui om se face cu măsură și inteligență, în contextul exact al epocii. Ce scrie Gabriel Andreescu ar putea fi un model. Pentru cei cu un pic de minte.
Excelent raspuns! Sunt de acord cu dv.
Viata bate filmul. Nimeni nu e rau absolut si nici bun absolut.
Trist ca relatiile tata-fiu au fost atit de proaste, cred ca ambii erau caposi, poate daca ar fi stat cindva de vorba la un pahar de vin ar fi gasit ca au acelasi singe.
„Când sunt mici, copiii își iubesc părinții. Pe urmă îi judecă, iar în cele din urmă poate ajung să-i ierte”
(Oscar Wilde – Portretul lui Dorian Grey, citat din memorie)
Din păcate lui Mihnea Berindei nu i-a fost acordat timpul necesar să-și ierte (poate) părintele…
Cuvântul “anecdotica” din fraza introductivă nu e potrivit. Anecdotă/anectodic se referă la ceva amuzant,hazliu cu final neașteptat…
Sau poate ca e potrivit: din articol rezulta că sa fi fost informator la Secu,in cazul de față,însemna să aduci servicii istoriei și istoricilor… ceea ce intr-adevăr este hazliu. Numai că Mihnea nu credea asta.
Rodica Palade
Numai cine a trait ce-a trait la viata lui Dan Berindei poate/are dreptul sa judece . Nici chiar Gabriel Andreescu, oponent real al regimului comunist cu ani de inchisoare la activ. Chiar ma mir ca Autorul trece atat de usor peste „istoria” acestei familii : Socrul lui Dan Berindei, Prof.Ion Hudita a fost unul dintre cei mai apropiati colaboretori ai lui Iuliu Maniu, desemnat de catre acesta sa-i succeada la conducerea PNT ! La arestarea lui Ion Hudita si a sotiei sale Dan Berindei ramane acasa cu un copil mic si sotia gravida; arestata si aceasta al doilea copil se naste in inchisoare, copilul „creste” acolo mai bine de un an. … Dat afara din slujba, etc… Nu-i de groaza ?
Nici mie nu mi-a placut „activitatea” si obedienta fata de regim a istoricului dar am considerat ca nu am dreptul sa-l judec.
Nu toti ne nastem eroi ! Si daca tot n-am fost, atatia dintre noi, hai sa nu-i mai judecam pe altii. Nici macar daca ne numim Gabriel Andreescu !?
@ dorin valeriu 21/11/2020 At 15:51
Sunt de acord cu dvs. in special cele subliniate de dvs in ultimul paragraf, pentru ca actiunile/faptele trebuie judecate in contextul socio-politic-istoric (razboiul trece, pacte militare, vize de calatorie, schimburi culturale si comerciale etc.)
Cu permisiunea dvs. as adauga o intrebare celor care se arata „viteji in urma razboiului”:
Cand ati stiut/prezis dvs („vitejii de azi”). ca regimul comunist va cadea in anul 1989 ?
In 1953 (la moartea lui Stalin), 1956 (Revolutia din Ungaria). 1968(Primavara de la Praga), 1981(starea martiala din Polonia) ?
In acele vremuri nu prea exista vreo sperante sa scapi din Romania comunista decat prin trecerea Dunarii (inotand sub riscul gloantelor granicerilor) sau ca Mihnea Berindei.
P.S. Pentru unii trebuie remintit ca armata rosie a invingatorilor (URSS) a stationat, avand si baze militare, in toate tarile din „lagarul socialist”.
In Romania retragerea trupelor sovietice s-a produs in 1959-1960. In celelate tari socialiste aceste armate de ocupatie au ramas pana in 1990 (RDG).
Domnule Andreescu,
Dl. Berindei are acum 97 de ani, a trait mare parte din viata in cel mai atroce si mizerabil secol al istoriei- secolul XX , in care imperialismul, fascismul, comunismul au produs orori de neimaginat si milioane de victime inocente.
Dv care sunteti de profesiune aparator al drepturilor omului ar fi trebuit sa aveti decenta de a astente linistea peste aceasta viata, asa cum a fost ea. Nu ati avut-o , dosarele prin care scormoniti au scos la iveala fel de fel de mizerii. Asta e problema noastra acum ce a facut un domn de 97 de ani? Banuiesc ca ati citit cartea “Nu tot ei! România în ghearele imposturii” unde e vorba de parlamentarii lichele si despre care Gabriel Liiceanu a scris admirabil pe Contributors saptamana aceasta.
Problema e mult mai vasta si cuprinde nu numai parlamentarii ci si intreaga administratie de stat, viata academica, sefi de mari firme etc. E un vast camp de investigatie si nu un domn de 97 ani ….Si randurile astea vi le scrie copilul a doi parinti care si-au petrecut o parte din tinerele (5 ani!) la Canal in anii cinzeci, si care n-au pretins niciodata ca sunt dizdenti ca Dv. sau ca prietenii Dv de GDS si care nu l-ar fi judecat pe dl Berindei in nici un fel. S-ar putea sa supere ce spun , s-ar putea sa nu publicati ce scriu , dar lucrurile astea trebuiau spuse.
Departe de mine gindul de a-l acuza pe Dan Berindei dupa cele citite in articolul dlui Andreescu. Ce nu inteleg insa si la Dan Berindei si la altii inaintea lui carora le-am citit biografiile e de ce, dupa toate umilintele la care au fost supusi de un regim criminal, nu au sters-o cu prima ocazie. In general oamenii s-au justificat cu dorinta de a se realiza profesional si poate ca le-a fost teama ca in occident nu s-ar fi bucurat de aceeasi atentie si importanta care li se daduse in Romania ceausista. Probabil ca si e cazul lui DB.
Cu fiecare articol despre dosarele CNSAS mă înspăimânt. Se rupe câte puțin din suflarea care mi-a mai rămas. Văd un popor sfâșiat, terbil de neîmpăcat, mult mai gri-cenușiu îmbracat decât înainte de ’89, dezorientat total de ceeace i se întâmplă de treizeci de ani și pierdut fără de busolă într-o democrație ostilă oamenilor onești. „Codoșii” (un număr uriaș) au perpetuat. S-a întâmplat ceva ce înainte de ’89 mi s-ar fi părut un sacrilegiu. Personaje pe care le ascultam cu religiozitate la REL se încăierau pentru ocuparea postului de director al postului de radio. Am înghețat. Mai târziu am aflat de ce, când cel ajuns director a ajuns, mult mai târziu, ambasador în Germania Federală. Un carierist. Au fost redactori la REL niște personaje ce slujeau și slujesc deplorabil cauza unui regim ce încă ne ține pe loc (E. Valeriu, R.C. Cristea). Suntem un popor trist. Exagerat de mulți „codoși” pe km2. Prea puțini oameni ca domnul Gabriel Andreescu. Tot ce ni se întâmplă, ni se întâmplă pentru că nu am știut să stârpim hahalere și să promovăm caractere. Și în loc să uităm mesajul domnului Mircea Vulcănescu (care ne îndemna să nu-i răzbunăm) uităm de vorbele înțeleptului Țuțea: „De comunism putem scăpa numai prin metoda pe care au aplicat-o ei când au luat puterea”.
Cu cele mai alese gânduri,
Lucian Nicolescu
Fac câteva observații pentru a feri articolul de eventuale ambiguități.
“Anecdotic” se referă (și) la ceva amuzant, hazliu. Cuvântul este însă polisemantic, alt sens pentru „anecdotică” este cel de ansamblu al elementelor care formează intriga. Opoziția dintre oamenii regimului și „ceilalți”, manifestată subteran ori la suprafață, însă cu detalii obscure (precum în cazul Berindei-tatăl și Berindei-fiul), definea, și ea, intriga epocii Ceaușescu.
Textul vorbește, aș spune destul de clar, despre activitatea de agent de influență a lui Dan Berindei, iar referirea este critică. Niciunde nu se susține că Berindei tatăl ar fi adus servicii istoriei și istoricilor întrucât ar fi fost informator. Ar fi la fel de inadecvată teza că statutul de informator nu permite cuiva să creeze o operă istoriografică.
Am scris că relațiile dintre cei doi Berindei arătau, spre sfârșitul vieții lui Mihnea, mai puțin aspre. Concret, Mihnea Berindei își vizita, în ultimii ani, tatăl. Mă întâlneam cu Mihnea, se referea uneori la aceste drumuri, iar invocarea tatălui său nu mai avea o miză critică. El este cel care mi-a vorbit despre convergența sensibilităților ideologice ale lui Dan Berindei din tinerețea lui legionară, cu urme până astăzi, și tezele național-comunismului în materie de istorie.
Cred în plus că această „îmblânzire” a referii lui Mihnea Berindei la tatăl său are și un al doilea resort: diminuarea, pentru el, a identităților ideologice în raport cu atributele umane. Mi-a spus de câteva ori în variante ușor schimbate: „Nu îmi mai pasă în ce partid este înscris cineva. Mă interesează cum se comportă”.
Schimbarea de sensibilitate era legată cel mai probabil de seria trădărilor care l-au însoțit în ultimii ani. A-l trăda pe Mihnea însemna a trăda un om „de care au beneficiat/ profitat toți cei care i-am fost prieteni, dar și mulți, foarte mulți care îl căutau și cultivau chiar pentru asta. Nu a fost român din Franța sau din România care să-i ceară ceva, de la medicamente, viză, cameră de locuit într-un sejur la Paris, până la întâlniri cu persoane influente, recomandări de burse etc., pe care Mihnea să nu-l fi ajutat” (dintr-un frumos eseu scris la moartea lui Mihnea de Rodica Palade). A fost lovit de oameni pe care i-a ajutat enorm. Aș vorbi și despre trădarea GDS și a revistei 22, în ansamblu, cărora Mihnea le-a dedicat ani din viața sa. Oamenii GDS și ai revistei nu au protestat și nu au strâns semnături când în anii 2006/2007, Mihnea s-a trezit cu infama acuzație că a colaborat cu Securitatea, deși GDS se mobilizase anterior în situații prin comparație minore. În procesul cu Victor Roncea, acuzatorul care răspândise mizeria în CivicMedia, Mihnea a primit o asistența juridică superficială, dacă nu cumva chiar contraproductivă. Avocați care apelaseră cândva la el și-au pierdut interesul în „această cauză”. Mihnea Berindei a pierdut procesul.
Mă opresc aici.
Faceți parte, d-le Andreescu, din generația privilegiata ce poate scruta cu o buna rezoluție atât 30 de ani înainte cât și 30 de ani după ‘90. Ați avut privilegiul sau poate ghinionul sa va intereseze și sa urmăriți spectacolul din ambele părți ale cortinei. Uneori v-ați exprimat răspicat punctul de vedere, susținând adevarul individului fragil in raport cu minciuna instituției dominante. Alteori, ca acum, punctul final e tăcerea.
Sa presupunem ca, dacă spectacolul nu se oprește, peste încă 30 de ani arheologia va prelua și prelucra urmele lăsate in cimitire, biblioteci și arhive de contemporanii anilor 2020. Chiar credeți ca tăcerea este răspunsul așteptat de urmași? Chiar credeți ca aceștia vor accepta la nesfârșit ‘nobila’ indignare după care oamenii buni nu fac fata cartelului de oameni rai? Se vor mulțumi ei cu reluarea emisiunilor istorice edulcorate ale teleenciclopediei?
Poate vreți sa sugerați ca exista un tip de continuitate in privința metodelor prin care o viața ‘mai buna și mai dreapta’ răzbate din decenii de experiența a opresiunii și represiunii. Lăsați sa se creadă ca bunul mers al trebii nu tine nici de bățoșenia etica individuală, nici de prezumția de infailibilitate a instituțiilor, ca indivizi și instituții sunt condamnați/ condamnate sa defileze malefic-benefic brat la brat prin istorie.
Se fac confuzii colosale.
1- serviciul pașapoarte ( filială a securității că erau toți ofițeri. Barbati și femei ) NU ACORDA VIZE.
2- serviciul acorda pașapoarte. Sau respingea ( majoritatea) cererile de pașaport.
Cine avea ” undă verde” pentru pașaport ? Nomenclatura , diplomați MAE , turnătorii, ofițerii acoperiți ( erau inclusiv în BOR) , spionii .
Se ” analiza” inclusiv cererile marinarilor și a aviatorilor.
Cetățeanul de rând avea șansa să obțină un pașaport exclusiv daca avea pile, cunoștințe, relații foarte bune și tari . Și era obligat să returneze pașaportul la revenirea în țară.
Deci mai ușor cu ” liberalizarea” pașapoartelor în anii 70.
Iar viza era acordata atunci că și acum. De consulatele străine. DUPA obținerea pașaportului.
Cît despre tovarășul Dan Berindei , e fiul lui care pricepe mai bine decit noi toți la un loc ” valoarea” părintelui.
Deci nu avem ce elogia .
Cu „securistul meu”, maiorul de Securitate Mihalache – sa aiba grija de el Satana, unde cred ca este! – , am avut un ultim contact haios.
Cu 16 ani in urma, in ultimele zile de armata, mi s-a furat caietul de insemnari zilnice. M-am „eliberat” fara el. Dar trecind anii chiar uitasem de el.
Maiorul Mihalache, cam zurbagiu in ale paharului, fusese dat afara de la Secu si ajunsese administratorul unui bloc de nefamilisti din Timisoara. Afla ca un locatar, X, ma cunoaste si ii spune sa-mi transmita ca in schimbul unei sticle de „monopol” (racgiu alb), imi va da caietul cu pricina. Bineinteles ca schimbul s-a facut repede.
Asa ca dupa 16 ani mi-am revazut caietul; era subliniat cu un creion negru, doua linii si cu o culoare rosie, o linie. In intervalul asta eram uluit cite intimitati imi cunostea Mihalache si incerca sa ma santajeze. Dar e o poveste mai lunga…
Cu cite astfel de documente nu au plecat securistii? cite dosare nu au fost insailate dupa cum li se dicta?
Felicitari domnule Andreescu, astfel de eseuri mai alungă ceaţa în care ne bagă informaţiile parţiale şi nefiltrate. Unii solicitanţi de paşaport îl primeau din varii motive. Decât să ai în ţară unul cu trecutul „pătat”, în viziunea regimului, mai bine lasă-l să fie mai departe, ştii că nu se mai întoarce. Iar alţii au avut norocul unor securişti care oricum nu riscau prea mult dacă ofereau paşaport şi se întâmpla ca solicitantul să rămână „dincolo”. Iar unii cu merite mari ştiinţifice, nu obţineau paşaportul, erau lucraţi în mod sadic. Profesorul Edmond Nicolau era vicepreşedinte al unui Congres internaţional de cibernetică, dar nu a putut să ajungă. Câte cazuri în care paşaportul era oferit după ce evenimentul pentru care se solicitase, avusese deja loc. Şicane sigur conştient efectuate, pentru îngenunchere morală. Asta vă spune unul care nu avea voie să iasă nici măcar vara de pe litoral cu buletinul până la Varna.
Un mizilic a-si spune fata de ce se intampla astazi. Dosarele au fost intocmite de oameni, unii mai destepti de regula multi prosti iar ce scrie in ele poate fi adevarat insa exista si foarte mult neadevar.
Toate informatiile stoarse de securisti prin metode clasice si consacrate vremurilor respective, par in fata metodelor de astazi, soft si inteligente sustinute de technica de ultima generatie, precum plimbatul cu o caruta pe o autostrada.
Cu toata securitatea si toti securistii pe urmele noastre existau spatii intime, private in care puteai sa te refugiezi, astazi aceste spatii sunt inexistente, exibitionismul, dorinta de socializare pe net cu toata lumea deschizand toate usile pt culegerea de informatii fara cel mai mic efort, informatii care sunt stocate undeva, un dosar de hartie poate fi ars, cerneala sau creionul sa devina nedescifrabile, mediile de stocare nu iarta pt ca nu sunt oameni.
Culegerea de informatii pt securisti insemna munca, de regula ei nefiind familiarizati cu ea, obiectul muncii fiind aranjamente de tot felul cu informatori si alte persoane in propriul interes.
In anii de penurie alimentara, de combustibil de fapt de toate era chiar binevenit daca cunosteai un securist, contra unor mici servicii, un pachet de tigari straine se rezolva un plin de rezervor, o informatie falsa aruncata putea fi utila pt umplerea frigiderului cu salam si cascaval.
Despre asta e vorba, micul aranjament cu puterea de atunci.
…”Textul vorbește, aș spune destul de clar, despre activitatea de agent de influență a lui Dan Berindei, iar referirea este critică…”
..textul vorbeste, mai putin clar, despre porcariile facute de regimul comunist care s-a bagat cu picioarele in viata unei familii de intelectuali. Despre constrangerile si compromisurile la care au fost siliti sa se supuna. Despre echilibristica pastrarii unui dram de decenta in conditiile unor presiuni infernale. Despre risipirea in lume a unei generatii, despre energii cheltuite, de multe ori in van, in speranta unei schimbari in bine. Despre dezorientarea si neputintele noastre din ultimii 30 de ani, despre proasta plasare a accentelor in judecarea istoriei recente.
Sunt de acord cu continutul articolului. Sa dea intai cu piatra cel care e sigur ca ar fi facut altfel in locul lui D. Berindei.
Titlul e inselator. In general, dosarele de securitate nu spun despre datatorii cu subsematul ceea ce spun despre Dan Berindei. D. Berindei e o exceptie. Majoritatea sifoneilor nu au fost Dan Berindei, ci sperle si sperlute.
Nimeni nu a spus vreodata ca dosarele spun totul despre cineva. Nu spun totul nici macar despre Visinescu sau Ciolpan. Nu asta e rolul lor. Nu asta e problema.
Citiţi şi răscitiţi dialogul dintre Berindei-tatăl şi funcţionara blondă! Asta era de comentat !!!
Relatia cu fiul sau Mihnea detaliata de chiar Dan Berindei in acest inverviu: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/dan-berindei-datorez-viata-ambitiei-de-a-studia-doi-ani-de-liceu-intr-unul.
Extrase din interviu:
Ce înseamnă că „Dan Berindei şi-a turnat fiul la Securitate”?
În primul rând, eu am fost nevoit să fac o operaţie. Cred că în ’85 am rupt relaţia cu el. Au fost o mulţime de presiuni de tot felul legate de el, aşa că relaţia a fost întreruptă. De mine!, pentru că s-a spus că Mihnea a luat decizia asta. Nu, eu am fost acela.
Ce voiau să ştie?
În primul rând, îmi cereau să-l fac să tacă. Or, asta era imposibil! Ca şi cum ar trebui să te fac pe dumneata să nu mai vorbeşti acum. Nu se poate. Dar am reluat legătura cu Mihnea în decembrie ’89, când a venit la Bucureşti. A venit de la Paris cred că pe 26 sau pe 27 decembrie 1989.
În presă s-a scris că nu v-aţi mai vorbit. Nici în 2008, la înmormântarea soţiei dumneavoastră…
Aiurea-n tramvai! Vorbe ziaristice! N-am vorbit puţini ani, şi asta pentru că am avut eu acest embargo. Iar în decembrie ’89 am reluat relaţiile fireşti. Acum am o relaţie bună cu Mihnea. Mi-a dat recent un telefon, vine în iulie în Bucureşti, câteva zile.
În primul rând, „informatori” adevărați au fost ăia avuți în legătură de Miliție, nu avea nevoie Securitatea de căcățișuri. Avea nevoie de oameni prin care să controleze situația. Așa cum a fost Mihnea, și de o parte și de cealaltă. Viața e complexă, datele mari rămân: Dan Berindei, un bun istoric (nu „mare”), un foarte bun român și un om bun, care nu a făcut rău și a făcut bine. Mihnea Berindei: un talentat, dar nerealizat istoric, un mare om de stat paralel, un om bun și el, care nu a făcut rău și a făcut foarte mult bine. Culorile de pe tricou devin neimportante.