luni, mai 16, 2022

Actoria la putere

Absolut lăudabilă ideea regizorului Vlad Massaci de a propune destoinicei conduceri a Teatrului Mic introducerea în repertoriu a piesei americanului Tracy Letts Ținutul din miezul verii. Între paranteze fie spus, Gelu Colceag merită elogiile noastre pentru faptul că din ianuarie încoace, deși instituția pe care o conduce de puțină vreme se confruntă cu condiții de joc nu tocmai favorabile, a izbutit cel puțin trei premiere remarcabile. Celor deja comentate cu Deșteptarea primăverii și cu Karamazovii, adăugându-li-se aceasta cu Ținutul din miezul verii. Un spectacol de mare impact artistic care valorifică scenic cu totul remarcabil un text extrem à l’ américaine, scris de Tracy Letts. Actor de profesie, deținător al unui premiu Tony pentru evoluția lui dintr-un spectacol cu celebra scriere a lui Edward Albee Cui îi e frică de Virginia Woolf, căruia sus-menționata piesă i-a adus un premiu Pullitzer pentru dramaturgie.
Piesa, căreia i se pot găsi antecedente în felul în care își concepea scrierile pentru teatru Eugene O’ Neill până la cel în care a scris Sam Sheppard, a mai figurat în repertoriul unei instituții de spectacole din România. E vorba despre Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași pe scena căruia a fost montată de Claudiu Goga (atunci s-a jucat sub titlul Acasă, în miezul verii), ocazie pentru actrițele Mihaela Arsenescu-Werner și Doina Deleanu să strălucească în rolurile Violet, respectiv Barbara. Să ne reamintim și că, în film, cele două roluri principale au fost jucate de Merryl Streep și Julia Roberts.
Vlad Massaci a avut la dispoziție o nouă traducere datorată Smarandei Nicolau. A intervenit drastic și cu bune rezultate în text, a operat consistente reduceri la capitolul replici și acțiuni nu tocmai necesare, fără a afecta defel nici substanța dramaturgică, nici cea dramatică a partiturii, nici consistența rolurilor. A conceput o versiune incandescentă a întâmplărilor consumate sub acoperișul și între pereții casei unei familii strânse peste noapte, cu ocazia dispariției și a morții neașteptate a Tatălui. Altminteri, un poet obscur, afirmat cândva prin anii 60 și uitat curând după apariția unui volum ce îl recomanda drept o voce promițătoare, dar și profesor universitar socotit de toți, în primul rând de soția sa, Violet, ca fiind unul mediocru, fără vocație. Sau obligat să devină astfel, șters, de tiranica lui nevastă.
Într-un interval limitat de timp, asemănător celor 24 de ore din tragedia clasică, familia este supusă unor deconturi absolut devastatoare. Ies la iveală nu doar relația chinuitoare dintre mama tiranica, dependentă de droguri, atoateștiutoare, și cele trei fiice cu vieți și destine dintre cele mai încâlcite, ci și tot felul de detalii biografice absolut senzaționale. Socotite până atunci de toți secrete zăvorâte sub tot felul de lacăte, dar pe care le cunoștea în amănunt autoritara Mamă. Piesa, o succesiune bine dozată de lovituri de teatru, surprinde, așadar, crepusculul, momentele de extincție ale unei familii care, de altminteri, de multă vreme nu mai putea fi numită astfel.
Vlad Massaci gestionează și discret, și eficient respectiva succesiune de dezvăluiri aiuritoare. Își află un prim aliat de nădejde în decorul Iulianei Vâlsan care învinge, rând pe rând, toate servituțile spațiului de joc extrem de restrâns de care dispune la ora actuală Studioul Teatrului Mic. Exploatându-i la maximum fiecare colțișor, sufocat practic de nișe, de mobilele vechi, de dantele și abajururi, simbolizând astfel atmosfera cotidiană apăsătoare de care vrea să se despartă, după moartea soțului ei, însăși atoateștiutoarea, tiranica Violet. Nu întâmplător Iuliana Vîlsan își asumă și sarcina de a elabora lighting-designul spectacolului, manifestându-și, și în acest chip, preferința pentru luminile joase, folosite întru marcarea atmosferei de sfârșit de lume care coboară asupra familiei. Vegheată de Violet zi și noapte, chiar și după antologica scenă a mesei de pomenire, admirabil susținută de întreaga distribuție, când se realizează aparentul transfer forțat de putere dinspre Mamă către Fiică. Către Barbara ce va trebui să își recunoască la masa tristă, singuratică, contrapunctică din final înfrângerea, recunoscând că cea mai puternică, adevărata șefă, rămâne pe mai departe Mama. Excelentă ideea punerii în fereastră, pentru câteva secunde, a mamei etern și atoate veghetoare.
Ajuns la vârsta deplinei sale maturități artistice, Vlad Massaci își pune semnătura aurită pe un superb spectacol de actori, așa cum nu mai prea există astăzi prin Teatrele din România. Odată cu Ținutul din miezul verii, Vlad Massaci realizează un simbolic arc peste timp, regăsindu-și și desăvârșindu-și stilul minuțios de lucru cu actorii, așa cum s-a mai manifestat el, cel mai pregnant în Aniversarea (Festen), din anul 2009, de la Teatrul Nottara.
Firește, spectacolul cu Ținutul din miezul în verii se recomandă în primul rând ca unul al extraordinarei actrițe c Rodica Negrea. Deținătoarea desăvârșită a rolului Violet. Interpreta Mamei, puțintică la trup, căreia nu-i scapă nimic, aflată într-o eternă stare discursivă. Impresionează vocea, rostirea căutat împiedicată, atenția acordată finalurilor de cuvinte, valorării bizare a unor silabe, intonația aparte la care face apel Rodica Negrea. Impresionează deopotrivă gestica mecanică, deliberat supra-dimensionată cu care Rodica Negrea își înzestrează personajul. Avem de-a face cu un autentic vârf de sarcină în explozia din momentul mesei de pomenire, atunci când s-au acumulat nenumărate indicii că Mama e pe punctul de a pierde definitiv partida. De notat și figura cvasi-îmbufnată, perfectă disimulatoare a satisfacției victoriei din final. O victorie plătită cu prețul maxim al spulberării în mii de arșice posibile a familiei.
Însă Ținutul din miezul verii este deopotrivă spectacolul Andreei Grămoșteanu, curajos distribuită de Vlad Massaci în rolul Barbarei. Firește, o cunoșteam dinainte pe Andreea Grămoșteanu, îi recunoșteam talentul de actriță de comedie. De rafinată interpretă de roluri secundare. Acum ni se revelează puternică, de-a dreptul fulminantă în Barbara. Andreea Grămoșteanu punctează excelent nu numai în momentele de confruntare dintre personajul ei și acela al Mamei, ci și în clipele de descumpănire, atunci când nu știe cum să managerizeze neprevăzutul din propria ei familie (realitatea că micul Charles îi este frate) ori aruncarea prosopului de la sfârșitul spectacolului.
Andreea Grămoșteanu este excelent gardată de Dana Dembinski- Medeleanu (Mattie), de felul în care punctează momentele de criză Mădălina Ciotea (Karen) și de Valentina Popa (Ivy). Foarte bun Ionuț Vișan (Charles jr.) în surprinderea personalității asfixiate a micului Charles, cu totul remarcabil Mihai Călin în Bill, tatăl veșnic amorezat de adolescente, o apreciabilă miniatură actoricească izbutește în secvența rugăciunii ratate Claudiu Istodor (Charles), rețin atenția deopotrivă Cuzin Toma în rolul bărbatului aflat în neostoită disponibilitate sexuală, tot mai sigura pe mijloacele de expresie specifice profesie Silvana Mihai (Jean) și Cezar Grumăzescu, cu o prezență de efect în Șeriful.
Exact cât și ceea ce trebuia muzica și ilustrația muzicală asigurate de Bibi Vongehr. ’
Teatrul Mic din București- ȚINUTUL DIN MIEZUL VERII de Tracy Letts; Traducerea: Smaranda Nicolau; Regia: Vlad Massaci; Decoruri, costume și light design: Iuliana Vîlsan; Muzica originală și ilustrația muzicală: Bibi Vongehr; Cu: Rodica Negrea, Andreea Grămoșteanu, Valentina Popa, Mădălina Ciotea, Dana Demebinski-Medeleanu, Silvana Mihai, Mihai Călin, Claudiu Istodor, Ionuț Vișan, Cuzin Toma, Cezar Grumăzescu, Viorica Mureșanu; Data reprezentației: 28 octombrie 2017

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro