Ieri, 9 mai, un spectacol regizat la Iași de un foarte cunoscut fost actor a fost suspendat pe motiv de …vreme nefavorabilă. Pe 5 mai, pe Facebook, actorul amenințase: „„turul II vine însă ca un val imens și veți ajunge în canal sau la canal”. Departe de a fi un necunoscut, actorul a avut celebritatea sa artistică, a fost și ministru al Culturii, deputat, plimbăreț pe la mai multe partide. Ca și alți câțiva actori renumiți (unii au și doctoratul!), ce ies din când în când în sfera publică violentând buna judecată, și acesta se simte pe „val”, valul urii împotriva celor care, în mintea sa, strică poporul, și vor valori europene, democrație consolidată, securitatea euroatlantică. Categoria aceasta de actori, susține de mai multă vreme un naționalism misticoid, prezent insidios în țesutul social românesc. E și „vitamina” care a augmentat, între altele, gălăgia lipsită de miez – dar nu de reacție brutală – a „suveranismului” de acum.
Amenințarea cu „canalul” a provocat reacții de câteva zile. Nu e prima dată când o astfel de amenințare pre-electorală e azvârlită precum sulița sălbaticului în necunoscutul îmbrăcat și vorbind ALTFEL. Reacția viscerală împotriva civilizației, a democrației, imperfecte cum este ea, nu e o noutate. Vedem și acum că ea prinde un contur tot mai amenințător cu – era de prevăzut, firește! – noul nazism rusofil ce îndoctrinează un popor. Ceea ce a spus pe 9 mai, la Moscova, Putin, nu e numai o blasfemie față de istoria ultimului război mondial, ci și o manipulare grosolană a adevărului istoric. E reacția majoră a unui sălbatic care vrea ca toată lumea să fie ca lumea sa. Și atunci, de la „denazificarea” Ucrainei la …”denazificarea” Europei, dar și a altor părți de lume nu e greu de imaginat ce urmează să se întâmple. Nu sunt istoric, dar am avut o perioadă în care m-am documentat în ce privește ascensiunea nazismului în Germania și modul în care artiștii, intelectualii, lumea academică – ca să nu mai zic de un întreg popor – au fost seduși, unii, însă, terorizați de noua retorică a sălbăticiei. Care a dus la zeci de milioane de morți. O retorică promovată într-o țară, Germania, cu un uriaș potențial economic, științific și de administrare a unor procese complexe. Toate au fost puse, în anii ’30 și după, în slujba managementului terorii, a morții. În 1945, țara era la pământ.
Faptul că promovarea urii, a anihilării celor care vor, gândesc, vorbesc ALTCEVA țâșnește și acum, după ce mersul bâlbâit, uneori redardat, al României pe calea majoră a îmbunătățirii performanței sale ca țară, a dat rezultate, nu miră, dar nici nu poate fi acceptat. Acești mici tirani jenați de valorile democrației și de drepturile omului au și ei (și ele) dreptul să vorbească. Dar când amenință, natura barbară a ființei lor iese la iveală. Ei nu vor să construiască Binele comun (asta e greu, deh!), ci vor să curgă sânge ca să elimine ce cred ei că e Răul. Când un om judecă astfel, el intră fără dubiu în subspecia sălbaticului. Unde se simte bine. Căci nu-i plac prea multe reguli. Și atunci, pentru el, canalul e soluția eliminării până la noua „curățenie” socială. Nu sovieticii îl învățaseră pe Gheorghiu Dej cum să scape de cei și cele care erau contra, erau altfel? Și aceștia au fost aruncați la Canal. Distruși. Ei și familiile lor.
Unui astfel de discurs, unor astfel de oameni trebuie să li se spună un NU hotărât. Iar artiștii nu au nevoie de „vremea nefavorabilă” pentru a reacționa în fața sălbăticiei. Ar putea să afirme valorile în care cred. Cum a făcut și încă face un actor. Victor Rebengiuc.
Imediat după Decembrie ’89 am putut ieși din țară și primul drum l-am făcut într-o suburbie pariziană unde locuia unul din unchii fugiți din România ceaușistă, unchi despre care se vorbea în șoaptă acasă, în neagra epocă de aur.
Unchiul Matei m-a primit cu brațele deschise, m-a scos puțin prin Parisul acelor ani și, pe scurt, m-a avertizat: Acum, că au scăpat de sub jugul sovietic, românii pot să revină la celălalt obicei criminal pe care-l aveau înainte: fascismul!
A zâmbit când mi-a văzut reacția uimită și a adăugat: Sper sincer ca eu să nu mai prind vremurile alea, dar tu, la 20 de ani, ai toate șansele să înțelegi pe propria piele ce spun.
Așa a fost.
Ni se tot spune ca mămăliga nu explodează, acum vedem clar ca poate face implozie…Sepuku de scena.
Excelent comentariu!
Păi, ar fi jucat singur în spectacol, sau există un motiv pentru care și ceilalți au fost pedepsiți? Mă întreb dacă Simion ar putea beneficia din această situație.
Hitler nu a castigat alegerile in Germania!
A avut doar aproximativ 37% din voturi.(Alegerile din 1932.)
Dar presedintele l-a numit cancelar, datorita sustinerii parlamentare. (Aliante parlamentare.)
NSDAP a fost un partid de nisa, fara importanta majora in Germania vremii. A devenit, dupa ce a pus mina pe putere. Asta e lucrul cel mai ingrijorator, care trebuie subliniat.
Ceausescu nu a trimis pe nimeni la canal. Dimpotriva, a desfiintat condamarile politice.
Dej a trimis la canal si a utilizat pe larg comdamnarile politice, la sugestia lui Stalin. Iar Securitatea lucra peste ordinul lui. La ordinul direct al Moscovei. Ceausescu a terminat cu povestea asta si l-au facut nationalist.
Este adevarat, disparitia condamnarilor politice a insemnat mistificarea dosarelor penale impotriva celor care ridicau mina (la propiru sau figurat) impotriva comunistilor si securistilor.
Nu sunt de acord nici cu Dej, nici cu Ceausescu, nici cu suveransitii de azi. (Nu mai vorbim de Hitler.) Dar discursul trebuie sa respecte adevarul istoric, altfel nu sunteti luat in serios.
Faceți risipă de cuvinte. Omul nu e sălbatic, e doar prost, probabil și frustrat. Beat nu era, că și-ar fi cerut public scuze până acum, dar n-a făcut-o. A dispărut de pe FB, supărându-se ca văcarul pe sat. Este foarte greu (ca pentru toți ultracredincioșii care merg după CG și GS ca muștele după …) să recunoști c-ai greșit. E mai ușor, dac-ai turnat la Securitate să spui c-aș făceau toți atunci, e mai ușor să înjuri și să scuipi, e mai ușor să apeși ștampila de vot cu ură decât să stai un minut și să judeci, e mai ușor să-ți pese de ce-și bagă și pe unde-și bagă unii și unele decât să-l iei la întrebări pe primar sau deputat care-ți promite de 30 de ani că-ți asfaltează strada. E chiar mai ușor să lucrezi în Italia și să votezi cu unii care nu mai vor Europa.
Mare la mălai, tărâță la caracter! Cam puric.
Pentru „Mongolul”/ Mulțumesc pentru semnalarea erorii. E vorba, desigur, de Gheorghiu Dej.
Așa este, în cea mai mare parte. Dar reprimarea politică sub regimul Ceaușescu, sub diferite forme, „acoperite” cel mai adesea, s-a manifestat, fără Canal (drumul fără pulbere cântat de Petru Dumitriu) și fără pușcării politice: nu trebuie să uităm însă de Goma, Cornea, Paraschiv, Tudoran, Dinescu etc., etc., greva minerilor din 1977, greva muncitorilor din Brașov din 1987, Pârvulescu – congresul XII PCR, „scrisoarea celor 6”, iar, în primul rând, să nu uităm de revolta din decembrie 1989!
Rușinoasă alăturarea lui parvulescu cu unii dintre dizidenții reali, de parcă ceruse la congres să trecem la capitalism și pluralism politic.
Malaimare e nume sau supranume? Mai rar asa prostovan.
Daca privim cu atentie acest extremism in idei si atitudini a aparut mai evident in perioada interbelica. Dar dupa 1945 a continuat sa existe in forme mai putin evidente. In ultimii 25 de ani, N.Ceusescu cu nationalismul si patriotismul lui a sustinut aceste formule extremiste. Dupa 1990 s- au mai atenuat, dar au reaparut in forta dupa pandemia Covid si ca efect al cresterii coruptiei si saraciei. Daca am ajuns la atitudinile de azi se datoreaza partidelor, guvernarilor care nu au luat nicio atitudine contra. Agresivitatea in limbaj si atitudini au crescut prea mult. Daca se impunea o minima interventie in mass media, BOR, invatamant, atunci SOS, POT, AUR nu aveau ce sa mai caute in parlament si nici sefii si sustinatorii lor sa fie mediatizati excesiv. Franta si Germania au luat masuri pt a mai atenua fenomenul.