Adevărata opțiune –primenirea țării și a societății

Nu fac parte dintre aceia care cred că o revenire pe tronul României a Majestății Sale, Regelui Mihai, în contextul tulbure al primelor zile de după Revoluție ori în lunile pline de întâmplări care mai de care mai bizare din prima parte a anului 1990, ar fi fost posibilă. Cu atât mai puțin favorabilă Coroanei.
Celor care s-au dovedit în cursul trecutelor zile de doliu mult prea optimiști, din cale afară de înaripați în scrierea de scenarii îndatorate celebrului ce-ar fi fost dacă le-aș aminti numai trei fapte. Trei episoade din istoria noastră recentă.
Primul reprezintă un detaliu consumat în timpul în care Gheorghiu-Dej și Petru Groza îl sileau pe Rege, sub amenințarea pistolului și a băii de sânge ce ar fi urmat în cazul unui refuz, să semneze actul de abdicare. Se zice că în timpul discuției mai mult decât încordate cei doi oameni ai Moscovei, veniți la Palatul Regal cu misiune clară, stabilită de însuși Stalin, i-ar fi spus cinic Majestății Sale că până atunci poporul a fot obișnuit să își iubească Regele, iar din acel moment încolo va fi obișnuit să îi iubească pe comuniști.
Chiar dacă în decursul celor aproape 50 de ani de comunism nu s-a ajuns la iubirea visată de Dej și de Groza, nu s-ar putea spune că îndoctrinarea comunistă nu a dat roade ori că nu a lăsat urme în conștiința românilor cărora li s-a predat în școală o istorie mincinoasă. Urmele acestea persistă chiar și astăzi. Din păcate.
Cel de-al doilea este felul în care marea majoritate a românilor i-a primit pe cei doi contra-candidați la președinție ai lui Ion Iliescu. Pe Ion Rațiu și pe Radu Câmpeanu. Cu huiduieli, cu lozinici de genul “nu ne vindem țara!” ori “nu îi vreme în fruntea noastră pe cei ce nu au mâncat salam cu soia”. Desigur, și în acest caz și-au spus cuvântul educația comunistă, istoria falsificată, de propagandă, ca și operațiunile de dezinformare puse rapid la cale de cei ce au preluat puterea- Iliescu, Roman, Brucan, Bârlădeanu, îndeaproape ajutați de oameni deveniți fideli lor, inși proveniți din vechea Securitate. Nu a fost neapărat nevoie de înființarea SRI în martie 1990 după evenimentele sângeroase de la Târgu Mureș, nu a trebuit să aștepte, să vedem fața umanizată de TVR a lui Virgil Măgureanu pentru ca ofițerii poliției politice ceaușiste să intre în slujba puterii feseniste. Schimbarea de stăpân s-a făcut repede, în condiții reciproc avantajoase.
În al treilea rând, aș menționa un fapt amintit joia trecută de dl. Andrei Pleșu, cu ocazia apariției sale televizate la postul de televiziune Digi 24. Și anume că, într-o dezbatere organizată cu partidele politice în floare în aprilie 1990, nici PNȚCD, nici PNL nu și-ar fi făcut cunoscută poziția pro-monarhică. Fiindcă trăim în țara lui Caragiale, în favoarea monarhiei ca formă de guvernământ s-a pronunțat Partidul Republican al profesorului Ion Mânzatu. O tempora, o mores!
Bun, să admitem totuși că Regele Mihai ar fi revenit în decembrie 1989-ianuarie 1990 pe tronul României. Aceasta ar fi însemnat revenirea obligatorie la litera și spiritul Constituției democratice din anul 1923. Care reglementa ferm prerogativele Regelui și ale Casei Regale. Obligată să se exprime prin guvernul democratic numit. Cine ar fi făcut parte din noul Executiv? Intelectualii, oamenii de bună calitate, foștii disidenți? Nici vorbă! Aveau ei expertiza și ezperiența necesară? Nu știm. Mihai Șora, Andrei Pleșu și alți oameni de bună calitate au fost adesea ținuți departe de deciziile importante ale primelor guverne de după 22 decembrie. Totuși. Să ne amintim cu câta încântare i-am privit pe cea mai bună parte a componenților primului și celui de-al doilea guvern condus de Petre Roman. Era vorba, în general, despre oameni tineri, buni vorbitori de limbi străine (ce diferență față de Suzana Gâdea, Tudor Postelnicu, Manea Mănescu, Aneta Spornic, Alexandrina Găinușă!). Unii dintre ei cu stagii de formare pe la felurite instituții prestigioase din străinătate. Mai apoi au apărut detalii biografice mai bizare, întrebări, chiar certitudini legate de apartenența lor la DIE. S-a spus că făceau parte din rezerva de cadre. Ar fi fost oare oamenii aceștia în totalitate loiali Maiestății Sale? Puțin probabil. Iar toate neîmplinirile ar fi fost decontate de Rege. Mai mult ca sigur.
Deși cu convingeri republicane, îi înțeleg pe toți acei care au protestat zilele acestea față de formula “ultimul Monarh al României”. E adevărat. Istoria nu se repetă niciodată. Dar este lungă și imprevizibilă. Oricând, ar putea fi posibilă revenirea la Monarhie. Deșl cred că are dreptate profesorul Lucian Boia care, la sfârșitul cărții domniei-sale Suveranii României- Monarhia, o soluție?(Editura Humanitas, București, 2014), scrie “ oricât ar fi progresat opțiunile monarhice, este de presupus că România va rămâne în continuare republică”. Și mai departe: “Problema crucială a României nu stă, așadar, în alegerea între monarhie și republică, ci într-o primenire radicală a țării și a societății”. Or, numai asta nu au făcut în aceste zile de doliu componenții alianței anti-justiție PSD-ALDE- UDMR.