Mark Mazower. The Greek Revolution. 1821 and the Making of Modern Europe
Câteva observaţii despre un volum extraordinar de interesant, chiar cartea anului până acum, cel puţin pentru mine. Era să zic că mi se pare lectură obligatorie în şcoli şi facultăţi, şi nu doar la istorie dar şi la ştiinţe politice sau educaţie civică, dar mi-am amintit repede că la noi în şcoli şi facultăţi nu se mai citesc cărţi. Cred că sunt mulţi profesori care nu mai citesc, oricum nu cărţi de asemenea complexitate, frescă a unei epoci, iar dacă o fac, e doar că să extragă câteva citate care să le confirme vreun clişeu banal, nu ca să înţeleagă marile idei de acolo.
Avem aici povestea trecerii în Balcani de la lumea otomană, o şerpărie pre-capitalistă de interese locale, administrare intra-confesională, tradiţii nescrise, loialităţi fluide şi mercenariat ca mod de trai curent, la statul-naţiune modern, post-napoleonian, bazat pe limbă, educaţie şi cetăţenie. Despre transformarea romeilor in eleni. E povestea despre cum, din gafă în gafă, din eroism în eroism şi din trădare în trădare, societatea asta “greacă” de oligarhi locali din Peloponez, ţărani ortodocşi asupriţi de primii, armatori rapace de corăbii din insule, bandiţi de drumul mare eroizaţi ulterior, revoluţionari milenarişti din Eteria, auto-radicalizaţi prin Odesa, şi intelectuali luminaţi, au ajuns să aibă o ţară proprie. Ei s-au masacrat reciproc cu musulmanii de pe teritoriul actual al Greciei – şi, foarte adesea, s-au masacrat între ei, într-o serie de vendete care au anticipat războaiele civile ce vor urma – şi au reuşit mai curând întâmplător să creeze statul elen modern, după o intervenţie armată externă venită târziu şi în care deja nu mai credea nimeni, după o serie de dezastre militare previzibile. Mergi azi prin Grecia şi vezi statuile părinţilor fondatori, Capodistria, Karaiskakis, Kolokotronis, Mavromihalis etc, dar e ca în parabola cârnatului: nu vrei să ştii detalii, cine erau şi ce-au făcut oamenii ăştia în diverse momente, că-ţi piere pofta de mâncare.
E impresionantă figura lui Alexis Mavrocordat, din familia respectivă de fanarioţi, nepotul lui vodă Caragea, care a şi stat în tinereţe o vreme la Bucureşti la curtea unchiului său, până s-au refugiat cu toţii în Toscana. Educat şi europenizat, eterist, el a fost un lider vizionar venit din diaspora care s-a bătut din greu cu co-etnicii săi foarte otomani în spirit şi în mare parte analfabeţi, provinciali, orgolioşi şi violenţi, care voiau independenţa faţă de Poartă, dar nu şi schimbarea realităţilor feudale din Moreea, bazate pe clanuri, deci se opuneau construirii unui stat modern cu birocraţie raţională, servicii publice şi sistem de impozite centralizat. Mavrocordat a fost printre cei care a înţeles şi valoarea propagandei prin mass-media care începea să apară în Occident, pe care a ştiut s-o aducă în ajutorul diplomaţiei, stimulând apariţia de cluburi filo-elene în Germania, Franţa şi Italia şi reuşind succesul incredibil de a lua un mare împrumut de stat pe piaţa financiară de la Londra, pe seama unui stat grec care de fapt încă nu exista şi avea în momentul ăla şanse mici să existe.
De asemenea, printre atâţia armatoles şi bey regionali care-şi urmăreau interesele meschine, dar perfect legitime în lumea otomană tranzacţională, cu loialităţi fluide, există impresionante cazuri de patrioţi autentici din Eteria care şi-au riscat viaţa şi au sacrificat mari averi personale în lupta pentru o Grecie independentă, după care au murit săraci şi uitaţi în ţara europeană nou-construită. E un contrapuct bun acesta, deoarece cine citeşte doar cartea lui Tudor Dinu despre revoluţia elenă de la 1821 derulată în Moldova şi Valahia (adică episodul incipient al lungului război de independenţă), altfel excelentă şi de neratat, poate rămâne cu impresia că eteriştii au fost doar o ceată de zavergii nătărăi şi cam beţivani, care au eşuat de la un cap la altul în ce şi-au propus, ceea ce nu-i adevărat.
Sunt un milion de paralele şi lecţii şi pentru noi românii despre cum s-a trecut de la otomanitate, cu bunele şi relele ei, la modernitate în regiunea noastră, în multe aspecte sociale, economice şi militare care nu pot să fi fost foarte diferite la vremea aia. De fapt, imaginea de ansamblu este despre cum s-au construit în realitate naţiunile în Balcani în sec 19, o poveste care luminează multe zone trecute în tăcere în manualele noastre încă ancorate în vulgata romantică. Apropo, vodă Ioan Caragea, fanariotul acela cu proastă reputaţie şi asociat cu ciuma din 1813, a murit paşnic ca simplu cetăţean şi mecena cultural la Atena, deşi unul bine înstărit după domnia rapace din Valahia, după ce a donat municipalităţii ateniene multe terenuri pe care s-au făcut ulterior clădiri publice. Epoca a fost una complicată iar oamenii la fel.
Subtitlul “The Making of Modern Europe” e justificat, pentru că războiul de independenţă al grecilor a fost primul în ordine cronologică, un eveniment regional care a afectat Balcanii ca întreg, inclusiv Ţările Române, mobilizând în premieră ceea ce s-a numit mai târziu “opinia publică europeană” ca instrument strategic pentru a face acceptată în Occident ideea unei naţiuni elene independente, iniţial respinsă de marile puteri. Rolul acestei opinii publice europene s-a văzut ulterior, la 1856-59 şi 1877-78, când ne-a fost şi nouă de folos, pe calea deschisă de revoluţia greacă. Deci la capătul argumentării, cartea este o poveste despre rolul transformator al ideilor în istorie, dar una înţesată cu vignete memorabile, într-un caleidoscop năucitor de fapte şi personaje ieşite din comun, implauzibile, mai potrivite într-un roman de aventuri, despre care n-au vrut să ne înveţe şi pe noi la şcoală.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Să recunoaștem cinstit că europenizarea Greciei și apoi a României a fost cam imperfectă, ambele țări pastrandu-si parfumul oriental, ortodoxo-islamist (…).
Apoi, independența Greciei a fost un fel de contribuție a romantismului european, generalizat prin Europa de Vest, independența României fiind rolul unei conjuncturi ruso-prusace.
Aș mai spune doar că influența Greciei în țările române a fost mai degrabă negativă, grecii din Imperiul Bizantin i-au obstrucționat permanent pe vlahii romanizați, considerandu-i potențial simpatizanți ai Romei. Iar regimurile fanariote au fost o pată neagră în istoria României….
Nu, cele două „independențe” au avut premize diferite, dar cam aceleași urmări: două state ortodoxe și orientale, departe de spiritul Europei de Vest….
e normal sa fie o distanta fata de spiritul Europei de vest, Europa este un panel divers in care intra si tarile mediteraneene, si centrale si de nord. iar parfumul de la portile orientului chiar este deosebit si apreciat din ce in ce mai mult de strainii de aceste locuri.
Faci pe interesantul, talmeș – balmeș din toate. Nu poți spune vlahi romanizați cum nu poți spune nemți germanizați.
vlahio romanofoni
Doar așa, dacă tot citim și ne plângem că alții nu o fac https://www.conjugare.ro/romana.php?conjugare=avea conjunctivul prezent e chiar interesant
Adevarul absolut nu ne poate fi prezentat nici de cartile ce se vor a fi de partea acestuia si nici de povestirile romantate, unele aparute cu mult iz istoric, asa cum este cazul nostru, cu oaresce iz fanariot .Nu am citit cartea dar Istoria isi are secretele ei ce nu pot fi aduse in fata publicului larg .Am vazut timp de zeci de ani cita minciuna continea Istoria invatata la scoala .Nici macar accesul la unele scrieri arhivate ce contin scrieri aparute cindva nu ne pot arata intregul .Avem o imagine doar partiala a celor intimplate din Istoria noastra sau in cea Universala recenta si ea tine mai degraba de datele stiute si de Tratatele cunoscute ale caror continut este cunoscut .Punerea in pagina a acestor Tratate este doar un episod final ce nu contine si toate intelegerile subterane atasate acestor inscrisuri .Stim doar ceea ce ni se prezinta dar este tot mai clar ca ceea ce stim este doar o mica parte a adevarului .Razboiul din Ucraina face si el parte din acesta imensa intelegere subterana intre marile puteri ale lumii si pasii pe care îi descifram cu intirziere ne aduc in fata o alta forma a adevarului alta decit cea presupus a fi initiala .Daca cei ce vor trai ,trecind peste vremuri ,ar citi o scriere din vremea comunismului romanesc banumim ca ar fi tentati sa creada tot ceea ce citesc .Desigur nu este deloc asa . Stim doar cum de multe ori „ nasul Cleopatrei ” a putut schimba intelegerile si chiar Istoria .In rest nu stim nimic .
Istoria este scrisă de învingători.
Cel mai nostin scrib care a existat vreodata in filmografia universala a fost cel din filmul numit „ Cei sapte de la Barletta ” acolo unde scribul in cauza ce trebuia sa noteze toate victoriile cavalerilor italini medievali era nestiutor de carte si notitele lui erau simple mizgaleli .Cam asa este si in viata reala .Scrierile si prezentarile din media sunt in mare parte mizgaleli .Aici intervine cunosterea dar la nivelul populatiilor cunosterea tinde undeva spre O.
Pe ici pe colo am avea si ceva fabule doar ca nu scăpăm de conspiratie.. „imensa ințelegere subterană între marile puteri ale lumii.. ” și o altă formă a adevărului… Aș spune că dimpotrivă, citind cândva ( din ignoranță…) o scriere din vremea „comunismului românesc ” ar trebui să fim tentați să înțelegem mai bine decât acum unde au ajuns atunci mistificarea si nemernicia, nu să dăm crezare scrierilor scoase la lumina lampisteriei lui Ilici. Uciderea în lagăre și închisori a societații românești și înlocuirea cu golani torționari nu are termen de prescriere nici măcar in comentarii inepte care să justifice războiul rușilor KGB iști ( de fapt aceiași ruși ..) de distrugere a Ucrainei.
@Gorgona
Întru totul de acord cu tot ceea ce ați scris.
tocmai de aceea este bine sa citim lucrari cu perspective diferite (ele sunt pe fiecare subiect, nu exista monopol informational), apoi fiecare isi poate extrage concluziile. cu posibile rezerve si cu deschidere in continuare la alte opinii.
Fain, Ionică, să trăiești bine.
Mulțam.
Nu cred să o cumpăr…cum zici…cine dreeaakoo mai citește astăzi? :-)
Dar de reclamă, povestiși frumos.
Mult zice la (d)oss.
Am fost interesata de istoria Greciei si de influenta ei asupra romanilor inca din liceu. D-ul Ionescu, profesorul de istorie, a avut meritul sa trezeasca in noi interesul pentru o imagine globala a evolutiei civilizatiilor. Grecii au fost si ramin blocati in superioritatea culurii si civilizatiei lor. Functionari in imperiul roman si dupa acea in imperiul otoman au avut posibilitati de asi consolida constiinta nationala cu mult inaintea decaderii imperiului otoman. Interesul national este marginal in constiinta grecilor. Putine popoare se pot lauda cu o asemenea istorie, in special cea antica. Evolutia acestui popor de atunci si pina astazi a fost si este descendenta. Au infiintat dinastii in Egipt, in imperiul roman de rasarit, au avut intelectuali de inalta clasa dar ca popor au fost dezbinati pina in ziua de azi. Dupa cel de al doilea razboi mondial au avut o dictatura otravitoare a coloneilor care a determinat emigrarea multor greci. Influenta culturii grecesti per total este minima. In limba romana sunt putine cuvinte grecesti desi pina la 1900 in scoli se invata greaca noua si veche. Negotul a fost tot timpul prezent si in administratie au fost functionari greci. Dar asta este vina lor pentru ca acelasi lucru s-a intimplat cu toti vecinii lor. Astazi grecii sunt un popor mic, cu o datorie enorma, cu o placere nemaiintilnita de a petrece. Nu exista ziua de maine. Ei traiesc in trecut si asta le satisface orgoliul nemasurat. Noi ca popor avem nevoie de conducatori capabili sa gestioneze complexitatea problemelor sociale , politice, strategice. Alegerea lor nu se face pe evolutie intereselor. Ei pot apare numai in contextul unei miscari politice ample in care se pun in dezbatere publica problemele nationale.
Si albanezii au infiintat dinastie in Egipt – Muhammad Ali, pe cand grecii jucau table, ottomanii au stiut sa foloseasca la maxim resursele umane din Balcani si Levant, daca erau loiali si eficienti, banii sa intre la visterie
Sigur că eteriștii n-au eșuat în tot ce au făcut. Doar c[ nu le-a prea ieșit. 😀
Renașterea Greciei moderne e o poveste tragico-carnavalescă. Țara s-a născut sub semnul falimentului și al luptelor pe viață și pe moarte între niște pigmei cu fudulii gigantice. Râuri de sânge
jafuri epice, înjurături de mamă și cuțite-nfipte spate cât încape. Și dacă ne gândim la rece tot așa a dus-o până-n zilele noastre, reușind să mai dea faliment măcar de vreo 6 ori din 1821 ]ncoace ultima oară în 2015 sub Țipras.
În savuroasa sa carte din 1913 („România și veciniii săi”) Iorga spus o vorbă mare descriind Grecia modernă ca „Buruiana sălbatică crescută unde a căzut stejarul.” 😀
Doar un episod simptomatic din istoria modernă a Greciei: Țara intră-n primul război mondial alături de aliați ca să recuperea Salonicul ocupat de bulgari și teritoriile grecești din Asia Mică ocupate de turci. Războiul merge prost și regele țării Konstantinos I se ocupă doar intrigi și bizantinisme amestecâmndu-se neconstituțional în trebuirle executivilui și împingând la șefia armatei tot soiul de ciraci de ai săi unul mai inept și mai lacom ca altul. Odată ce țarul Rusiei cade în primăvara lui 1917 Konstantinos își pierde ultimul susținător între aliați și e obligat să abdice în favoarea fiului său Alexandros I. Acesta restabilește cât de cât ordinea și se domnește cât de constituțional și onest se poate în Grecia. Odată cu prăbușirea imperiului otoman în 1918 Alexandros lansează o campanie plină de succes de eliberare a grecilor din vestul Asiei Mici.
Fatalitatea face ca în 1920 în timp ce-și plimba câinii prin curtea palatului să fie mușcat de una din maimuțele din menajeria sa. Rana aparent minoră s-a infectat și Alexandros a murit de septicemie.
Tataia Konstantinos ce aștepta la încălzire pe margine, a fost rapd reînscăunat și a făcut ce știa el mai bine: A creat cât de multe conflicte interne a putut între favoriții săi pe care i-a plantat în conducerea militară și civilă a Asiei Mici. Grecii au început să de bată ca chiorii între ei, în timp ce turcii cucereau unul câte unul orașele grecești de pe coasta de est a Asiei Mici, ocupate să și-o tragă unul altuia, până ce în Septembrie 1922 ultimele trupe grecești au fugit pe furiș din Efes lăsând de izbeliște populația civilă greacă ce a fost jefuită ucisă. Civlii greci scăpați din toate astea au fost apoi evacuați cu forța de turci.
Konstantinos a fost în final detronat a doua oară și exilat din Grecia, dar dezastrul era gata desăvârșit și mai ales imposibil de dres. Episodul a rămas în istorie ca cel „al maimuței ce schimbat soarta Greciei”
iar un episod edificator mai recent este conflictul rezultat in Cipru. Dar sa ne bucuram de proximitatea Greciei si sa o vizitam, ca avem de ce :)
At fi interesant de facut o paralela a comportamentului grecilor din sec.19-20 cu cel al stramosilor lor bizantini in ultimele secole de existenta a Constantinopolului inainte de a deveni Istanbul. Similitudinile sunt izbitoare.
Cu greu poti gasi in istoria lumii o alta natiune atat de inclinata catre razboaiele civile interne, cu atatia lideri vanitosi, lacomi de avere si insetati de putere, cu capetenii militare atat de dispuse sa tradeze la prima ocazie, cu locuitori atat de grabiti sa isi incalce cuvantul dat.
Multi cred ca Anatolia a fost pierduta de bizantini ca urmare a bataliei dezastruoase de la Manzikert din 1071, unde (ne miram oare?) au fost invinsi nu ca urmare a iscusintei turcilor, ci ca efect al tradarii unei parti a armatei grecesti. Dar nu este adevarat.
Turcii au reusit sa colonizeze si sa devina stapani in Anatolia numai din cauza rascoalelor si luptelor interne din Bizant care au urmat in anii de dupa Manzikert, cand liderii militari greci au preferat sa se lupte intre ei in loc sa faca front comun impotriva avansului treptat al invadatorilor musulmani. Chiar si in secolul 15, cand Bizantul se redusese la o mica fasie de pamant in jurul Constantinopolului, diversii printi si mostenitori ai tronului bizantin inca se mai sfadeau intre ei, probabil sub privirile consternate, dar interesat aprobatoare ale otomanilor din dinastia lui Osman.
După căderea Constantinopolului, Mosca a pretins că, de vreme ce Constantinopulul a fost cucerit de turci, ea devine „noul Israel”, iar Ivan al III-lea, căsătorit cu Zoe (Sofia), nepoata ultimului împărat bizantin – „niște munți de unt și osânză”) – este „unicul bazileu al tuturor creștinilor”, „moștenitorul Imperiului Roman de răsărit”, reprezentantul lui Dumnezeu. Așadar, calea a fost deschisă pentru a construi ideea (neroadă!) că Mosca era de acum înainte ” a treia rVoma”. In fine, aici se observă competenta tactica a Sofiei (asasina Elenei Volosanca) și implicarea oligarhatului grecesc. Că urmare, spiritul schismatic de ura pentru latini a prins rădăcini în inexistenta Rusie și a devenit foarte puternic, pentru că era propagat adesea prin episcopii greci care găsiseră raiul in taramul barbar, dar independent de jugul turcesc. Astfel, aversiunea față de Latini se transforma in dispreț față de Occident. Ivan al IV-lea, invocandu-si originile romane, s-a autointitulat ” țarul David”, „țarul Augustus”, „țarul Iulius Cezar*. „Tar sfant”, prin minciuna și coruperea patriarhului Constantin…
O, da
În Mai 1453 la ultimul asediu al Constantinopolului, pentru fiecare luptător de pe ziduri erau câte 2-3 bărbați de vârstă militară prin mânăstirile orașului și alți 2-3 prin cârciumi ce făceau mișto de fraierii de pe ziduri. Kilometrii de zirui ai orașului, asediați de peste 130000 de turci erau apărați cu chiu cu vai de vreo 10000 de soldați din care o bună parte erau catalani, aragonezi, venețieni și ceva valahi.
La palat amiralii fără flote și generalii fără armate făceau și desfăceau tot soiul de comploturi cu curtenii ultimului împărat (Konstantinos al XI-lea) pe care n-au mai apucat să gâtuie, înjunghie sau otrăvească după datină din cauză că a murit în luptă în timpul ultimului asalt turcesc. Iar fii lor pe care visau să-i facă împărați, măcar mari dregători, au ajuns eunuci în seraiul sultanului…
Și Grecia, și Italia, au avut o istorie antică glorioasă, construind primele imperii mediteraneene. De atunci, de vreo 2000 de ani, cele două popoare au intrat în adormire, parcă le-a pierit vlaga. Sic transit gloria Mundi….
Cum dau like?
Da, dar grecii au fost totuși mai tari ca macaronarii. 😀
În Octombrie 1940 Mussolini sătul să tot afle din ziare de câte o nouă țară cucerită de nemți a vrut să arate lumii că italienii săi nu-s cu nimic mai prejos așa că a pus-o de o invazie a Greciei dinspre Albania ocupată în prealabil de italieni.
Italienii au pus la bătaie împotriva micii armate grecești de 50000 de oameni, 50 de avioane și niciun tanc, nu mai puțin de 400000 de oameni, +200 de tancuri +9000 de alte vehicule și aproape 500 de avioane.
Ei bine, grecii motorizați cu catâri nu numai că au oprit marea ofensivă italiană, dar au pornit la contraatac împingându-i pe italienii ce-și abandonau echipamentul adânc în Albania.
Cu acea ocazie s-a desfășurat una din cele mai neobișnuite lupte aeriene a tuturor timpurilor. O formație de 15 bombardiere Cant italiene ce a atacat Salonicul a fost interceptată de greci. Câteva bombardiere italiene au fost doborâte de greci. Locotenentul grec Mitralaxis rămas fără muniție a intrat cu PZL-ul său 24 într-unul din Cant-urile italiene. ambele avioane grav avariate au aterizat forțat unul lângă altul. Mitralaxis a fost mai iute. A ieșit primul din avionul său și a început să-i troznească cu o bâtă pe cei 4 italieni ce supraviețuiseră prăbușirii pe măsură ce aceștia ieșeau din epava avionului lor. După care i-a luat prizonieri.
Mitralaxis a înregistrat astfel prima victorie aeriană cu bâta, pentru care a primit cea mai înaltă decorație a țării sale. 😀 Are o statuie la Atena.
Să mai amintim și zicerea lui Churchill: italienii luptă în război ca și când ar juca fotbal și joacă fotbal ca și când ar lupta în război….
Lucifer -Cu regret trebue să-ți comunic inexistenta unui “Imperiu Grec” ! Chiar și Magna Grecia a fost tot o “adunătură” de cetăți-state, așa cum au fost și cele din Peloponez, Asia Mica sau insulele din Estul Mediteranei. Și vechea zicere : Grecia a cucerit Roma cu pana – nu ne poate conduce la ideea unui “Imperiu Grec” !
Aveți dreptate ca grecii si-au irosit o șansa istorica intre 1918-1923. Au pierdut însa Anatolia de vest si Constantinopolul si datorita lipsei de suport a britanicilor, francezilor si italienilor, pe care s-au bazat. Cu ultimii chiar au intrat in conflict deschis. Încă înainte de Mussolini italienii visau la reconstruirea imperiului roman si doreau un pic din Turcia, francezii erau interesați doar in Siria si Liban, britanicii in Irak; francezi si britanicii au trimis cate un corp expediționar, dar in final grecii s-au văzut singuri in fata turcilor.
Dar pe trucii lui Ataturk cu șalvarii rupți în fund cine-i susținea?! 😀
După tratatul de la Sevres din Imperiul Otoman mai rămăsese ceva petec de de pământ în nordul Anatoliei între Trabzon Ankara și Samsun, ceva mai mare ca Bulgaria de azi.
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/93/Treaty_of_S%C3%A8vres_map_partitioning_Anatolia.png
Armata otomană fusese pulverizată și secătuită după 4 ani de război catastrofal. Cu toate astea turcii au găsit energia necesară să-i bată pe francezi, englezi, italieni, greci, arabi și armeni luptând adesea pe 2-3 fronturi simultan și să-și recâștige țara.
Grecii în schimb aveau o armată bine echipată de aliați și care nu suferise pierderi pentru că intrase în război abia în 1917 și a stătuse mai mult cu arma la picior.
Motivul înfrângerii umilitoare a grecilor a fost că fiecare șef grec de pe fronturile din Anatolia și Rumelia era mai degrabă preocupat ca rivalul său grec să fie bătut și umilit de turci. Au fost chiar cazuri în care comandanți greci s-au coalizat informal cu turcii doar ca să se asigure că rivalii lor greci o iau pe cocoașă.
În opinia mea nu au nicio scuză.
Într-adevăr, ceva dihonie a fost. Ca de altfel si la 1821 in Principate.
Am cunoscut ceva greci in diaspora si cumunitățile lor nu sunt prea cunoscute pentru coeziune. Certuri terminate uneori cu bătăi pe treptele bisericii (cu preotul paroh) etc.
Adevărul este că Turcia a câștigat războiul cu UK, Franța și Grecia, dar și-au pierdut Imperiul. Grecia a căzut de fazan, dar UK și Franța au ocupat Orientul Mijlociu.
Nu asta-i ideea.
Imperiul era pierdut bine merci, dar au reușit să-și recâștige țara manu militari în condițiile în care armata lor era pulverizată. Grecii cu toată că aveau o armată aproape intactă, mult mai puternică și mai bine echipată ca cea de la începutul războiului din 1917, și-au pierdut o bună parte din țară exclusiv datorită unei conduceri inepte.
„Adevarata poveste a[…]” este cam exagerat. „O perspectivă asupra[…]” ar fi fost o afirmatie mai prudenta.
Abia dupa ce ai citit macar 10 perspective diferite asupra unui eveniment istoric poti zice, nu ca stii adevarata poveste, dar macar ca intelegi cat de cat complexitatea evenimentelor.
Autorii, fie ei si istorici reputati care stapanesc metodologia stiintifica, tot au prejudecati culturale, uneori politice.
Altfel, sunt sigur ca este o carte foarte interesanta.
Ati uitat-o pe Bubulina (Laskarina), prima femeie amiral – probabil din Europa, daca tot vorbim de ‘making of modern..’
Acuma, cat s-a modernizat Europa prin ascensiunea Greciei la statalitate si independenta e discutabil si cam periferic in contextul sec. 19, dar dupa Congresul de la Viena 1815, Russia face cartile si hartile in Balcani, Kapodistrias pleaca de la sefia afacerilor externe rusesti la cea a noului stat grec, ca sa moara asasinat de ai lui, la el acasa, dupa cativa ani.
In timpul asta romanii primeau regulamentul organic si grecii formau monarhie cu print bavarez, exemplu urmat ceva mai pe urma de romani si bulgari – lasand in deoparte aportul rusesc la construirea natiilor respective.
Avansul Austriei / Ungariei la Adriatica e alt vector al modernizarii Europei Centrale si de sud est si v-a lasa in urma influenta ruseasca in Balcani pentru vreo suta de ani.
Textul asta ii face o nedreptate lui Capodistria punandu-l la gramada cu 3 pistolari cu trecut si loialitati dubioase. Pai, daca e sa fim corecti, Capodistria era exact opusul „şerpăriei pre-capitaliste de interese locale, administrare intra-confesională, tradiţiilor nescrise, loialităţilor fluide şi mercenariatului ca mod de trai curent”. La vremea lui, era singurul om din Grecia cu un plan viabil de a construi „statul-naţiune modern, post-napoleonian, bazat pe limbă, educaţie şi cetăţenie”. Si pentru lucrul acesta a platit cu viata.
tot in Balcani a fost castigata de la otomani in 1804-1817 independenta sarbilor
https://en.wikipedia.org/wiki/Principality_of_Serbia
bulgarii au fost ultimii (1878)
una din diferente: sarbii s-au bazat pe propriile forte pentru cucerirea independentei, insa celelalte natiuni balcanice (grecii inclusiv) au jucat intre cele 2 puteri regionale – rusii si otomanii
Ce spui tu straine? Principatul Serbiei avea cam acelasi regim ca si principatele romane, vasale ale portii pana in ‘877. Independenta si-au castigat-o odata cu noi, in urma victoriei noastre si a rusilor.In ‘876, cand au incercat de unii singuri, i-au batut turcii de ii ascultau cu urechea. Dar de, astea sunt povestile pe pe care si le spun sarbii (ca alea cu eroi ca Radko Mladici sau Arkhan, care se bateau eroic cu tunuri si tancuri impotriva femeilor si copiilor)
„la statul-naţiune modern, post-napoleonian, bazat pe limbă, educaţie şi cetăţenie”.
Nu mă refer la revoluția din 1821 ci la cea din 1848 când în întreaga Europă suna glasul „re”întregirii nației bazate pe limbă și tradiții, ceea ce a dus mai târziu spre popoare, țări delimitate teritorial.
Grecii au dus-o greu secole întregi și nici azi nu știu de ce parte se pot situa. Aș reaminti războiul civil de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, când grecii doreau comunism și restul lumii s-au opus. Rezultatul (din nefericire pentru noi, cei ce doream exact invers) se cunoaște.
Nu toti grecii doreau comunism. Nici macar comunistii lor nu erau uniti.Unii era „exteriori”, il sustineau pe Stalin si Armata Rosie, altii „interiori”. Doreau independenta fata de URSS. Dupa cine v-ati luat?
Da,e bine sa citim mai multe pareri, diferite de ce invatam cu totii la scoala. Ne ofera adesea perspective originale care ne duc spre o intelegere mai … altfel.
Tocmai citesc cartea lui Alexander E.Ronett Neam fara noroc…, ed Vicovia Bacau 2008. Bine, sunt si unele idei cam…prea originale dar multe puncte de vedere corecte, m-au facut sa-mi revizuiesc parerea (comuna) despre multe fapte, intamplari, persoane…
Popoarele, ca și persoanele, au destinul lor. Unele se nasc și dispar în obscuritate, de parcă ar fi fost niste capatane de varza. Altele își găsesc locul printre aștri. De aceea, istoria Balcanilor, dar nu numai, poate fi judecată din trei puncte de vedere: primul, prin prisma evoluției politice; al doilea, prin prisma dezvoltării unei culturi generale sui-generis și al treilea, prin prisma manifestării maselor. Evident, fiecare popor își are dușmanul său „ereditar”. Din nefericire, trebuie sa recunoaștem că cel mai mare dușman al romanului este alt roman. Cea mai mare eroare din alimentația românilor este că se mănâncă unul pe celălalt. Sa ne amintim însă și de bobarnacul destinului. Acel deget ridicat sau coborât, care în arena grațiază sau condamnă. Sa nu uitam și de bunătatea noastră. Am acceptat, într-un final, până și impunerea denumirii de „rom”. Romania este totuși „Gradina Maicii Domnului” de care „suverani”-istii își bat constant joc, De aici, probabil, rezultă că poporul roman, de-a lungul istoriei, și-a demonstrat nu numai toleranta, ci și „preferința” sa stea mai bine de o sută de ani sub niste fanarioți jegoși și hulpavi care nu făceau decât să-i ducă sângele și să-i jupoaie pilea, pentru a o trimite, împreună cu turmele de oi, la Sublima Poartă. Că, deh, n-ar fi lupi, de n-ar fi oi. Cu toate astea, bumerangul destinului nu i-a sfărâmat și nu i-a aruncat cojile. Caci nu aparținem unui trib piticantropi, ci de o națiune care-și merita locul in Europa…De fapt, războiul Troiei nu s-a terminat. De fapt, grecii au profitat de răpirea Elenei pentru a declara război Troiei. Este singurul război purtat pentru frumusețe. Grecii au fost învinși, însă ei au descoperit, la timpul potrivit, că numai prin cultură poți cuceri eternitatea. Așadar, ei au făcut din cultura lor un cal Troian pe care l-au împins în toată lumea. In fiecare muzeu in care intram suntem făcuți prizonieri. Or, Atena a fost o admiratoare a sculptorilor, a filosofilor, a poeților. Ce-a rămas din rivala care n-a crezut decat în forța brută? Din Sparta care n-a ridicat un monument a rămas doar un loc obscur peste care praful se așează ca un avertisment pentru toți cei care încalcă „regulile de circulație”. Și regulile de bună conviețuire…Rusia – un depozitar al tuturor cruzimilor și barbariilor – seamănă cu o Itaka bântuită de tâlhari și asasini. Un trup obez sechestrat de răpitoare hoitare. Or, prin definiție, Rusia este un dezastru paranormal care a depășit toate liniile roșii. Acasta țară (Cea de-a treia rrrVoma, și-a păstrat intacta credința în urat. De secole, tânjește să pună Balcanii sub poalele Kremlinului ca să-l sus-tina așa cum susține frânghia pe spânzurat. Acest dezastru se repeta și se va repeta atâta timp cât va fi lăsat să nu devină o grămadă de coji. Cu alte cuvinte, sfatul „Cunoaste-te pe tine însuți” ne aminteste că destinul este propriul nostru caracter…
Comentarii interesante. Afisati-le pe toate!
„armatoles şi bey”. De ce nu „armatoli și bei”, termeni consacrați in limba română (și nu e vorba de-a face paradă de exces patriotic)? Altfel, „thank you” (!) pentru semnalarea cărții. Bine ar fi să se traducă, curând, și la noi.
Nimic despre contribuția aromânilor la independența Greciei! Aromânii au foat printre conducâtorii luptei de independență a Greciei. Se știe foarte puține lucruri despre acest aspect.
Un singur lucru știm bine : Grecia – ca stat format, a făcut totdeauna, tot ce a putut – și a putut ! – să deznaționalizeze, sa-i “grecească”, pe aromâni. Și a reușit ! Azi NU MAI EXISTA aromâni în Grecia ! Realizare, poate și sprijinită indirect, dar eficace, de totala indiferenta a statului roman pentru romanii din afară granițelor. Situația se perpetuează și în prezent – din păcate !
Cred ca lumea a uitat sau nu stie ca wc-urile turcesti au fost un mare semn de progres!
Macar daca scolile din Romania Educata ar avea wc-uri de astea.
Si nu multi stiu ca … Cantemir este considerat de turci un mare savant cunoscator al otomanilor.
Un fel de Hagi al culturii! :))
Fanarul era un fel de cartier-adunatura de emigranti.
Adica un fel de Offenbach am Main turcesc.
Cat priveste proprietatea pamanturilor – otomanii chiar tineau catastife.
… Ca sa nu ne vorbim si de cafea!!!
Nechezolul era parte din lupta anti-otomana a national comunistilor? :))
Chiar nu se poate fara beizadele KGB/PCR-iste sau caimacami otomani sau politruci EU?
Din moment ce Grecia sau Romania sau Bulgaria (prin năravurile lor orientale de care e clar că nu se vor dezbăra) tulbură acuratețea construcției vest – europene, oare nu este de domeniul evidenței că REFACEREA IMPERIULUI poate fi adevarata soluție funcțională ?
Turcia abia asteaptă și oricum are de partea ei argumentul sutelor de ani ai JUGULUI DE LEMN light
nu de fier ca al ălora care si azi ne flituiesc la poarat Schengenului.
Oricum exceptandu-i pe băseii si ceilalți euro-privilegiați ai spitalelor vieneze, romanimea care are nevoie de asistența medicală decentă la Stambul se duce. Asta inseamna că din Bosfor si Dardanele putem importa chiar și oarecare RIGUROZITATE , atat cat are nevoie sufletul nostru levantin .
Si mai inseamna că am putea scăpa de bizareriile regulilor bruxeleze pe care bunul simț le refuză (genul ”sufle de beatles” ori pompe de caldură) dar cu care suntem agresati fara har și insistent exact cat sa-ti trezeasca reactii antivaciniste..
Pentru suspicioasi precizez ca nu pot fi acuzat de putinism deoarece spre deosebire de vitejii dar atat de micii baltici noua UE estică ar avea și de partea ei veacurile de ura antirusescă , dar și număr și putere.
La Kala(m)baka este un părculeț cu eroi ai Independenței Greciei. Uitându-te la nume constați că erau aromâni machedoni!
La Constanta pe vremuri, tocmai coborati din acceleratul de Bucuresti am fost convinsi de o doamna care vorbea aromana sa ne cazam la casa ei.
Era curat dar erau niste coropisnite enorme (mai ales pentru town-boys ca noi) din gradina ! :))