vineri, ianuarie 27, 2023

Ajunge oare?

Oricine a avut măcar o dată curiozitatea de a se uita, fie și numai pentru zece minute, la sleitele emisiuni de dezbatere electorală de la TVR 1, dezbateri moderate fără nici cea mai mică urmă de har jurnalistic de dl. Ionuț Cristache, a observat, fără a face nici cel mai mic efort, cât de rarissime sunt ocaziile în care acestea abordează teme referitoare la viitorul României în Uniunea Europeană .
La toate temele mari pe marginea cărora se discută azi în Europa. Migrația, atacurile teroriste, schimbările climatice, șomajul, bugetul UE.
Același lucru este perfect valabil și în cazurile mai vechilor talk-show-uri cu caracter politic găzduite pe mai departe de televiziunile private. În cel mai fericit caz, reprezentanții Opoziției politice denunță traiectul tot mai accentuat anti-european impus țării de guvernarea PSD-ALDE. Din ce în ce mai vizibila apropiere de Turcia sau Ungaria.
Îngrijorătoare s-ar cuveni să fie, prin urmare și amendabilă în consecință, intensificarea discursului naționalist al reprezentanților puterii. Numai că, din păcate, lucrul acesta este cu mult prea mare parcimonie fructificat și făcut de reprezentanții Opoziției. Aceasta în pofida faptului că puterea politică de la București și vârfurile ei de lance cu funcții vorbitoare le oferă celor din Opoziție din ce în ce mai multă și mai diversificată materie primă.
Iată, nu mai departe decât în urmă cu mai bine de o săptămână, doamna Rovana Plumb, probabil astfel instruită de măiastra d-nă Anca Alexandrescu, transferată de la Guvern, din postul de supraveghetor cu însărcinări speciale, în aparatul de comunicare al PSD, aceasta în vederea întăririi forței acestuia, așa cum ne-a asigurat dl. Codrin Ștefănescu, a debitat, fără să îi tremure nici măcar o singură secundă glasul, enormitatea în conformitate cu care, grație clarviziunii programului de guvernare elaborat de președintele PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea, muncitorii din România au început să aibă în țară salarii net superioare celor pe care le-ar câștiga dacă s-ar în duce la muncă în Germania. Fapt ce nu scutit-o de o fugăreală groaznică la Iași, provocată de acei care nu le mai cred minciunile. Nici ale ei, nici ale PSD.
Numai că, dacă în privința muncitorilor lucrurile stau bine fiindcă așa zice doamna Rovana, iar doamna Plumb repetă ceea ce îi ordonă dl. Dragnea care, precum odinioară Stalin, are întotdeauna dreptate, în privința doctorilor lucrurile nu sunt la fel de încântătoare. Cu numai câteva zile înainte ca doamna Rovana Plumb să ne deschidă ochii și să ne dezvăluie cât de frumoasă și de îmbelșugată ne este viața, ministrul Sănătății, doamna Sorina Pintea, a declarat că se analizează posibilitatea aducerii de medici din Republica Moldova. Semn clar că strategia prin intermediul căreia se urmărea stoparea exodului doctorilor prin oferirea unor salarii dublate sau chiar triplate este departe de a fi dat rezultatele scontate.
La urma urmei, nu e vorba despre nici un fel de noutate. Discursurile reprezentanților puterii nu prea rezistă la nici cea mai mică ori superficială analiză logică, cu atât mai puțin la cea mai elementară confruntare cu realitatea. O simțim noi înșine zilnic, pe piele proprie. Ajunge doar să mergem la cea mai apropiată piață ori la hypermarket ca să vedem că prețurile au luat-o razna. Și că sunt departe de a-și opri creșterea. Așa că degeaba se laudă guvernul cu rablaisienele lui creșteri salariale (în cazul lefurilor profesorilor oficialii Executivului au ajuns chiar să se contrazică unul pe celălalt căci în ieșirile publice se vorbește când de dublare, când de triplare) și să constatăm că cu aceiași bani cumpărăm nu două, ci doar un amărât de kilogram de cartofi. Și aceia de o calitate îndoielnică, în pofida faptului că sunt comercializați drept marfă de primă calitate. Or, cartoful care în România guvernată de alianța PSD-ALDE a ajuns să fie delicatesă, marfă de lux, oriunde altundeva în lumea europeană este considerat mâncarea săracului.
Toate aceste lucruri și încă multe altele ne sunt reamintite în mai sus-menționatele emisiuni de reprezentanții Opoziției. Analiștii ei economici sunt oricând gata să ne prezinte, adesea chiar cu lux de amănunte, prognoze dintre cele mai înspăimântătoare în privința viitorului financiar-economic al țării. Pare-se că praful și pulberea se vor alege și de noi, și de România atunci când va trebui să plătim împrumuturile imense contractate de inconștientul și flușturaticul ministru al Finanțelor, dl. Eugen Orlando Teodorovici. Toate la dobânzi împovătoare. Și când nu va mai fi nimeni dispus să ne împrumute. Când, Doamne ferește!, va trebui să apelăm și să acceptăm dure, constrângătoare planuri de salvare.
Numai că nimeni sau aproape nimeni din mai marii Opoziției nu ne spune o vorbă despre ce vor face ei în primele zile după ce vor prelua puterea. Despre cum vor guverna, cum vor gestiona primele trei luni ale guvernării. Care vor fi primele măsuri ce vor fi luate pentru oprirea căderii pe tobogan a țării? Au reprezentanții Opoziției cu adevărat un program de guvernare sau se vor descurca românește, adică la fața locului? Nu cumva există riscul să se repete ceea ce s-a întâmplat în 1996-97 după ce a preluat puterea Convenția Democratică ori, în 2004, celebra “Dreptate și Adevăr”? Ei, despre asta, ne dau de înțeles reprezentanții Opoziției, vom vorbi doar după victorie. Deocamdată rostogolim cuvinte despre rău și despre Dragnea. Ajunge oare?
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Intors de la summitul UE.27 de la Sibiu cancelarul Kurz a prezentat electoratului austriac conceptul său de „refondare” UE. Peste 1.000 de legi UE le va anula, le va propune pentru eliminare (reguli pentru gătirea pommes frites). La nivel UE să fie plasate competențele care trebuie neapărat la acest nivel supranațional, subsidiaritate pentru tot ce se poate face mai bine acasă.

    …”… Despre cum vor guverna, cum vor gestiona primele trei luni ale guvernării. Care vor fi primele măsuri ce vor fi luate pentru oprirea căderii pe tobogan a țării? Au reprezentanții Opoziției cu adevărat un program de guvernare sau se vor descurca românește,…”….

    Bucureștiul după Summitul de la 9 Mai de la Sibiu? Până la bicentenar cu izolaționiștii- naționaliști autohtoni … …

  2. Infrangerea PSD ului constituie un OBIECTIV NATIONAL PRIORITAR.
    Nici o arma nu trebuie exclusa din arsenalul acestei lupte.
    Si in mod special nu trebuie ignorata PICATURA CHINEZEASCA.

    De exemplu pe lamga arma devenita clasica a CHEMARII LA DNA, in czul ex-ministrului GOLANAS Laufer mass media a utilizat creativ si stirea repetata in bucla ca INDIVIDUL A ADORMIT IN TIMPUL INTEROGARII.
    Desi e clar de ce au difuzat si ras-difuzat aceasta stire posturile patriotice DIGI 24 , B1TV si Realitatea Tv – nu trebuie omis nici instinctul de turma care i-a determinat si pe mercenarii de la Antena 3, RTV si TVR sa reia subiectul ca intr-o intrecere socialista a stupiditatii , dar care a sapat macar un milimetru la soclul lui Dragnea – si asa extrem de fisurat.

    Asta se intampla acum vreo 10 zile concomitent cu STIREA
    DESPRE CIRESELE – subinteles PSD – DE 120 LEI KILOGRAMUL.
    Si aceea la fel de ubicua – si care omitea detaliul ca era vorba de ciree din Grecia , cu pret de trufandale .
    Ca PSD ul este demoralizat si gata sa fie facut knokout
    o demonstreaza LIPSA LOR DE REAC’IE la acest razboi electoral de uzura.

    De pilda in acest week end eu an cumparat ciree bune bune romanesti cu 35 de lei kilogramul.
    Daca eram Cdrin Stefenescu il impingeam pe Daia sa iasa in fata si sa anunte DEJUCAREA COMPLOTULUI CIREELOR PUS LA CALE DE JUNKER – ;SI CONSECINTA REDUCERII PRETULUI CU PESTE 70 LA SUTA CA URMARE A INESTIMABILELOR INDICATII DATE DE TOVARASUL LIVIU. Nu-i mai tin puterile insa pentru asa ceva.
    Si se uita fascinati la trenul care vine spre ei sa-i spulbere pe 26 mai.

  3. „Ajunge oare?”

    În mod categoric, nu!
    Dar cei care frecventează spațiul acestei platforme știu deja asta. Reprezentanții Opoziției au aflat și ei, de asemenea, Cetățenii reacționează la erorile guvernamentale pe stradă, pentru că Opoziția pare ocupată cu altceva…

    Dar, dincolo de sfaturile date de d-na Alexandrescu, ori de consultanții d-lui Bibi, cred că ne aflăm într-o gravă eroare de strategie . Dacă PSD zice enormitatea că salariile românilor sunt mai mari decât în Germania, iar noi ne irosim energia nu pentru a prezenta un proiect viabil, ceva pozitiv, constructiv, ci pentru a căuta în statistici argumentele cu care să ne apărăm împotriva acestui „adevăr alternativ” și a altora asemenea, este o imensă greșeală.

    PSD aruncă diverse petarde ici-colo, iar noi mergem cu echipajele de pompieri să le stingem. Este culmea ineficienței! Ne risipim timpul și energia. O ironie de felul „am lansat invitația medicilor germani să vină pentru salarii superioare în România în locul celor români plecați în Germania” ar fi fost probabil de ajuns.

    • @ Constantin

      De acord cu dvs. si in special cu privire la petardele si echipele de pompieri.

      Cu catva timp in urma un tanar cu studii economice in Occident si consilier al presedintelui unui partid din Opozitie a emis o idee geniala/petarda: cand ajungem noi la putere dam o OUG si-i bagam la puscarie pe toti care au guvernat inaintea nostra.

      Cu urmare, salariile si pensiile vor scadea si preturile asijderea c-asa-i in capitalism (cerere si oferta).

  4. Ajunge oare ? O intrebare poate inutila in acesta lupta pe viata si pe moarte, intre cei care vor intorcerea la un trecut mizerabil si cei care accepta noul cu toate greutatile lui .In acest stadiu nu este posibila o intrecere intre promisiuni , deja o parte a promis totul . Lupta se concentreaza pe convingerea cu orisice mijloace a electoratului , pe punerea in inferioritate a adversarului politic si dupa cum bine vedem pe asezarea in oglinda ,intre bine si rau (spuneti d-voastra cine este binele sau raul ) .De ce s-a ajuns aici ? Poate aceasta este singura intrebare .Ce a facut sa ne indreptam spre ceea ce vedem ca se intimpla mai peste tot in lume . Poate dorinta refacerii Imperiului Sovietic concomitent cu dorinta de razbunare . Au asteptat si au lucrat 30 de ani pentru asta si inca nu s-a sfirsit . Poate dorinta unei categirii imbogatite dupa revolutia din Decembriie 89 , ce considera ca tara este a lor si numai a lor si care poate finanteaza masiv o parte a politicului , in interes personal . Poate neputiinta unei categorii de cetateni ai tarii ,ce nu pot face fata noului si care nostalgici dupa un trecut relativ sigur , se lasa manipulati fara a intelege si a asculta tinara generatie si fara ai intelege visele si drumul pe care il are de parcurs .In aceasta etapa nu mai este loc de intoarcere nici pentru unii ,nici pentru altii .Nici unul nu mai poate da inapoi , practic tara este divizata si indiferent ce se face si ce se spune , nimeni(la nivel de individ ) nu o sa cedeze nici macar un pas . Mitingurile ce au loc in intreaga tara , succesiv cu atacuri in presa de o parte si de alta, arata ce ne asteapta. Au trecut treizeci de ani de la Revolutie si totul ne impinge spre o alta revolutie (poate nu am dreptate si asta chiar sper ) . Poate cine stie populatia va intelege incotr-o se indreapta totul si poate va intelege cum ca ceea ce traieste azi ,nu este ceva ce li se cuvine la modul absolut . Trebuie cu orisice pret privit in viitor , Fara a accepta viitorul ,totul este pierdut .Poate nimic din ceea am scris nu este real ,poate totul este o fabulatie .Sa speram ca lucrurile se vor aseza si se vor desfasura fara incidente majore .

  5. ionut cristache este soldatul lui voiculescu. Platit din bani publici.
    voiculescu are o multime de soldati plasati in diferite institutii ale statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro