În timp ce noi discutam aprins, de ani buni, dacă și când sau cum ar putea începe, am început să observăm, ca atunci când ceața se ridică încet de pe culmi, că al Treilea Război Mondial se apropie, de fapt, de final. Sau, mai corect spus, se apropie de punctul lui culminant, în care va avea loc confruntarea decisivă și vom desluși cine a câștigat și cine a pierdut. Vom înțelege totodată cine va face regulile în partea rămasă din acest secol, pentru cel puțin 2-3 generații după noi.
România vulnerabilă se află chiar pe falia geopolitică și culturală dintre cele două mari sisteme rivale, cel al libertăților și cel al dictaturilor, și, dacă nu va fi inteligentă, hotărâtă și cu viziune strategică de „oameni mari”, apărându-și locul obținut cu mare șansă în interiorul lumii occidentale acum 20 de ani, poate ușor cădea în prăpastie.
De început, al Treilea Război Mondial a început de peste 16 ani, iar de terminat, se va termina probabil la începutul noului deceniu, în anii 2030. Va fi fost, în ansamblu, un război global hibrid de 20-25 de ani, adică războiul generației noastre. De care nici măcar „nu ne-am prins”, în prima lui parte. Un alt fel de război mondial, atipic să spunem, chiar dacă etapa ultimă ar putea fi la fel cum secolul XX ni le-a arătat pe precedentele două, sau chiar mai rău. Asta încă nu știm. Dacă vrem să numărăm și Războiul Rece (1945-1989), acesta de acum ar fi al patrulea război global, dar putem rămâne la numărătoarea convențională, acceptată deocamdată de istorici. Acesta este însă cel mai dificil dintre toate, pentru că vizează nu doar raporturi de forță militară sau economică, ci și cucerirea minților oamenilor insuficient pregătiți prin otrăvurile, dezinformarea și ura pompate din laboratoarele informatice ale dictaturilor orientale în democrațiile occidentale, așa cum arată documentele recente ale NATO, UE și SUA.
Finalul în sine al acestui război pe care istoricii încă nu îl etichetează ar putea fi fierbinte (război cinetic extins) sau rece (deznodământ nesângeros dar important în planul raporturilor de putere, influență și reglementare, schimbându-ne viețile pentru totdeauna), dramatic sau insidios, „instagramabil” sau paradigmatic, brusc sau lent, gradual. S-ar putea să se încheie cu o descătușare infernală de bombe, undeva în Asia, sau s-ar putea ca, așa cum nu am sesizat începutul lui, să nu realizăm cu precizie nici momentul în care se va încheia, la fel de insidios cum a început.
În secolul XX, unele imperii au pierdut bătălii interne sau externe și s-au prăbușit brusc (Imperiul Chinez în 1911, Al Doilea Reich și Austro-Ungaria în 1918, Imperiul Țarist în 1917, Imperiul Otoman în 1922, URSS în 1991), altele s-au adaptat și s-au transformat treptat în democrații liberale depline, fără să fi cunoscut înfrângeri în războaie mondiale (Marea Britanie și Franța) iar Germania/Al Treilea Reich și Japonia militaristă au combinat cele două procese, adică o înfrângere tragică în 1945 și o democratizare ulterioară de succes. Nu știm cum se va încheia actualul război global. Nu știm dacă vom vedea, simbolic, ca în manualele de istorie, o mare putere înfigându-și steagul pe clădirea politică centrală din capitala puterii rivale (probabil că nu), dar ne vom da seama, la un moment dat, că s-a terminat într-un fel sau altul iar lumea se schimbă ireversibil. Ceea ce contează este că această imensă confruntare din prezent, între Occidentul democratic liberal și axa tiraniilor orientale Rusia-China-Iran-Coreea de Nord, este în plină desfășurare și se apropie de actul final. Vor exista consecințe importante pentru învinși, așa cum a fost întotdeauna în istorie.
Marea revelație este a înțelege acum, în sfârșit, că al treilea război global a început demult, în 2008, odată cu invadarea-test a Georgiei de către Rusia lui Putin, după Summit-ul NATO de la București. Vestul nu a avut atunci aproape nicio reacție, așa cum nu a avut nici în 2014, la anexarea Crimeii. Președintele Biden a recunoscut recent această mare greșeală a administrației Obama[1].
În cartea pe care am publicat-o la Brill acum doi ani, l-am numit, în premieră, „Războiul lui Putin împotriva Occidentului”[2], o formulă preluată ulterior de mai mulți autori din vestul[3] sau estul Europei[4]. Războiul Rusia-Ucraina, început în 2014, este o expresie aparent regională, de frontieră geopolitică, a acestui mare război al sistemelor autoritare orientale împotriva sistemelor liberale occidentale.
China nu ar fi declanșat acum acest război mondial, fiind în creștere puternică pe plan global și beneficiind din plin de avantajele globalizării economice și tehnologice, având un plus de „răbdare strategică” la scara istoriei și mult mai mult timp la dispoziție decât Rusia aflată deja în declin. Dar Putin, văzând că pierde definitiv și Ucraina (ultima mare posesiune imperială a Moscovei), a apăsat pe trăgaci iar „prietenul drag” Xi Jinping nu a avut ce face și, cu jumătate de gură, a acceptat intrarea în războiul global împotriva lumii occidentale, pe care probabil l-ar fi gândit altfel, pe termen lung, dincolo de 2030.
Pentru Rusia lui Putin, probabil că a fost prea târziu, în timp ce pentru China lui Xi a fost prea devreme. Dacă SUA se vor redresa ca primă mare putere globală în mandatul Trump II și, împreună cu UE, Marea Britanie, Japonia, Israel și Australia vor respinge până la urmă ofensiva axei dictaturilor orientale Rusia-China-Iran-Coreea de Nord, cu siguranță China va pune eșecul istoric al ofensivei revizioniste pe seama greșelii și precipitării lui Putin.
A fost și este un război hibrid, care combină mijloace militare cu mijloace non-militare, printre care se regăsesc sabotajele, instrumentele de dezinformare, manipulare și atac insidios prin rețelele sociale, instrumentele economice (bazate în principal pe expansiunea gigantică a Chinei la nivel global), instrumentele tehnologice (AI, comunicare și supraveghere, spionaj industrial, spațiul cosmic, nanotehnologii), instrumentele ideologice (cultivarea urii anti-sistem a „idioților utili” ai Rusiei și Chinei din democrațiile occidentale), instrumente politico-diplomatice (BRICS+) și încercările de solidarizare a Sudului Global împotriva Occidentului etc.
Realizăm acum, după mai mult de 16 ani, cât de naiv a fost Vestul, tolerând cu pasivitate revizionismul extern și intern în etapele lui inițiale. Agresorii evidenți au rămas nepedepsiți și au prins din ce în ce mai mult curaj, organizându-se pentru atacuri tot mai sofisticate și mai dure. Relaxarea regulilor și toleranța la intoleranță a fost o mare greșeală a progresismului occidental. La ura și intoleranța revizioniștilor, trebuia răspuns ferm, prin forță, cu intoleranță. Extremiștilor din interior trebuia să li se răspundă de la început prin excludere de pe scena politică (legislație există, suficientă), iar agresorilor externi trebuia să li se răspundă prin forță militară (capacități există, suficiente) în stadiile incipiente. Israelul este, de exemplu, o democrație care s-a apărat ferm împotriva agresorilor care l-au atacat.
Acum este deja târziu. Asaltul extern și intern asupra democrațiilor liberale a atins un nivel de la care nu mai poate da înapoi de la sine. Am ajuns în acel crucial point of no return. Ca în orice război, am trecut de la forța dreptului la dreptul forței. Fie SUA și Vestul își vor apăra prin forță și salva lumea pe care au creat-o (prin diferite tipuri de măsuri de impunere a regulilor), dovedindu-se mai puternici și respingând asaltul revizionist, fie dictaturile orientale vor reuși să demoleze supremația americană și occidentală, dând naștere acelui model ipocrit al „ordinii juste, multipolare”[5]. Acest model înseamnă, în traducere din rusă, o lume fără reguli internaționale cu caracter universal, fără obligații și constrângeri pentru dictatori, discreționară, în care regimurile autoritare vor face ce vor în spațiul lor de influență, supunând indivizi fără apărare și popoare mai mici, și în care se vor restrânge treptat drepturile și libertățile specifice ordinii liberale, apoi bunăstarea individuală.
„Dezoccidentalizarea” lumii, pusă în discuție prima dată la Conferința de Securitate de la München din februarie 2019[6], în primul mandat al lui Trump, sugera în perspectivă o scădere a influenței și puterii Vestului de a decide sau menține regulile internaționale precum și soluționarea dosarelor de securitate din lume (prin dezangajarea SUA sau ineficiența intervenției occidentale), o dezintegrare treptată a aranjamentelor internaționale bazate pe reguli, un declin de autoritate al organizațiilor cu vocație universală (ONU, OMC, CIJ, CPI), a alianțelor defensive bazate pe garanțiile de securitate americane (NATO), o slăbire a influenței globale a Europei integrate (UE), dar și consecințe economice majore (de-dolarizarea economiei mondiale, declinul instituțiilor postbelice de la Bretton Woods – FMI și Banca Mondială etc.) și apariția unor formule și sisteme economice alternative sau poate chiar dominante, bazate pe ascensiunea Chinei și pe afilierea Sudului Global la sistemele non-occidentale, creșterea influenței BRICS+ (ajunsă între timp la 10 state membre și mai multe țări candidate) etc.
O parte din aceste predicții s-au validat, altele nu. Este un semn că războiul hibrid global este în plină desfășurare și nu are încă un învingător clar. Lumea occidentală rezistă asaltului revizionist, de aproape două decenii. Pare într-adevăr slăbită, epuizată și divizată de multiple dezacorduri interne, dar este încă în picioare. Vacarmul intern este însă asurzitor, pentru că toată lumea are dreptul să țipe și să se plângă în Vest de orice problemă, reală sau imaginară. Ceea ce, până la un punct, este normal. Dincolo de care rețelelor sociale trebuie să li se impună un regim responsabil al politicilor de comunicare și informare publică. Dihonia alimentată de rețelele sociale trebuia curmată demult. Cazul recent al Albaniei, care a închis TikTok pe teritoriul ei după o crimă comisă de adolescenți capturați de TikTok, este cât se poate de sugestiv. TikTok va revărsa curând în societățile noastre violență și crimă.
De partea cealaltă a baricadei, fiind complet lipsite de transparență, regimurile despotice de la Moscova și Beijing nu lasă să se vadă în afară nimic din dificultățile tot mai mari prin care trec și reprimă cu brutalitate orice opoziție politică și civică internă, dar economiștii semnalează indicatori de oboseală evidentă în economiile Rusiei și Chinei. Foarte probabil, nu doar în economii, ci și în societățile lor oprimate și supuse până la umilință. Mastodonții cu picioare de lut gâfâie, își ascund crizele și lipsurile în spatele hainelor poleite ale propagandei triumfale și speră că lumea occidentală va rămâne prima fără resurse și fără speranțe și va ceda. La urma urmei, totul este o chestiune de rezistență și de încredere din partea oamenilor. Cine rezistă mai mult în ring, în picioare, în acest război de uzură, va câștiga „la puncte”. Un knockout de o parte sau de alta este puțin probabil, dar nu exclus, așa cum a fost în 1989.
Pentru România, o țară cu mari vulnerabilități educaționale (a se vedea eșecul rușinos al campaniei de vaccinare din pandemia de Covid-19 în 2021, cu cea mai slabă rată de vaccinare din UE, apoi eșecurile repetate multianuale ale elevilor la testele PISA -deci cel mai slab învățământ din lumea dezvoltată, cu analfabetism funcțional ridicat – sau cea mai mică piață de carte din Europa -deci cei mai mulți inculți, dar și cel mai mare procent -cca 50% – de utilizatori TikTok, așadar și cei mai dezinformați și conspiraționiști dintre europeni), pierderea celui de-al Treilea Război Mondial de către Occident ar fi o catastrofă națională și ar însemna aruncarea de pe orbita democrației, securității și dezvoltării în abisul înapoierii și terorii din Russkiy Mir (lumea rusă).
Credeam doar, după fereastra de oportunitate istorică din 2004-2007 (aderările instituționale la lumea occidentală), că suntem la adăpost pentru totdeauna, dar iată că prin poziția periferică pe care o ocupăm pe hartă suntem foarte expuși războiului hibrid și suntem la un pas de prăpastie, dacă NATO și UE se dezintegrează. În plus, suntem afectați intern de o cantitate de prostie, neseriozitate și incompetență din ce în ce mai mare în societate, care vulnerabilizează de asemenea democrația din țara noastră, fiind pradă ușoară pentru pescuitul rusesc în ape tulburi.
Ca o reflectare a stării societății, nici clasa politică nu poate arăta mult mai bine, cu o treime formată din extremiști racolați din zonele grobiene ale României violente, și două treimi să zicem relativ acceptabile, dar oricum nici acestea din cale afară de luminate, de responsabile și de competente.
Opțiunea politică antioccidentală și rusofilă este cea care afectează cel mai mult suveranitatea României, așa cum s-a văzut la alegerile din 24 noiembrie. Acest pol este numit impropriu de presă „suveranist” (mai degrabă este alintat astfel), el fiind însă polul extremist, abject, violent și atâta tot. Iar zona de influență rusă în care ne-am aflat între 1945-1989 ne-a adus cea mai mizerabilă perioadă din întreaga noastră istorie, în care oamenii cu capul pe umeri din această țară nu vor să se mai întoarcă vreodată.
Vom trăi în continuare vremuri interesante. Timp de cel puțin 5-6 ani de acum înainte, Al Treilea Război Mondial, început de Putin în 2008, căruia i s-au alăturat China, Iranul și Coreea de Nord, în cea mai amenințătoare axă de după 1945 încoace, va cunoaște cele mai intense desfășurări de ostilități hibride, fără a exclude posibilitatea unei conflagrații militare. Orice derapaj al României în acești ani ne poate fi fatal. Cu cât vom ține mai aproape de nucleul euro-atlantic al lumii occidentale și cu cât vom fi mai responsabili în politica internă, cu atât șansele României de a scăpa nevătămată în acest teribil război vor crește. Dar, să fim lucizi, mergem deja pe sârmă și, în acest context volatil, nu prea mai avem plasă de siguranță sub noi.
Note:
[1] https://www.newsweek.com/biden-like-trump-blames-obama-losing-crimea-putin-book-reveals-1966129
[2] https://brill.com/display/title/63315
[3] https://theconversation.com/the-west-is-already-at-war-with-russia-and-large-scale-conflict-may-not-be-far-off-244977
[4] https://kyivindependent.com/opinion-its-time-to-admit-the-west-is-already-at-war-with-russia/
[5] https://www.bloomberg.com/news/articles/2024-10-23/putin-says-brics-summit-shows-a-multipolar-world-is-emerging
[6] https://www.trtworld.com/magazine/munich-security-conference-focuses-on-westlessness-33796





oamenilor insuficient pregătiți prin otrăvurile, dezinformarea și ura pompate din laboratoarele informatice ale dictaturilor orientale în democrațiile occidentale, așa cum arată documentele recente ale NATO, UE și SUA.
Am citit pina aici si a fost destul. Sunt satul de teoriile „oamenilor insuficient pregătiți”, adica voi sunteti timpiti, noi suntem dastepti, asa ca faceti cum zicem noi, elitele!
Parerea mea e ca elitele sunt formate din „oameni insuficient pregătiți”, am mai mare incredere in ciobanul din virful muntelui decit in posesorii de doctorate in stiinte politice.
Poate ast aar trebui sa analizati, de ce „oamenii insuficient pregătiți” si-au pierdut increderea in voi, cei perfect pregatiti!
Teoria elitelor care știu mai bine este de sorginte bolșevica si fascista. Masele trebuie conduse de activiști care înțeleg mersul istoriei.
Nici fascismul italian n-a fost departe, inspirat din ideile lui Pareto.
Azi avem ONG, think tank-uri si scoli de științe politice de tip SNSPA, unde predau noii activiști de tip Bulai.
Ich liebe dich @neamtule! Eroii morți la Revoluție cred ca se răsucesc în morminte când văd în ce hal a ajuns România. Ei au murit pentru libertatea noastră, inclusiv libertatea de a vota pe cine dorim. Au murit pentru ca noua sa ne fie mai bine și sa fim liberi. 35 de ani…35 de ani de stagnare chiar daca facem parte acum din alianțele occidentale. Astăzi ne-am întors de unde am plecat acum 35 de ani.
Corect!
„Poate ast aar trebui sa analizati, de ce „oamenii insuficient pregătiți” si-au pierdut increderea in voi, cei perfect pregatiti!”
Pai stim deja de ce . Stiam inca de la inceput ca se va ajunge aici. Si avem si solutii. Mai un razboi, mai un covid, ceva teroristi , noi controlam finantele , economia , mass-media, politia si armata. Daca se prabusesc si astea, in cele din urma, ne luam familiile si ne refugiem , avem deja pasapoarte, conturile pline si neamuri bine plasate acolo. Dupa noi -potopul.
Normal ca majoritatea adultilor din occident inclusiv din Romania stiu si ei ce si cum. Singura chestie e ca nu va convin solutiile noastre iar de-ale voastre nu aveti. Asa ca, ciocu’ mic si joc de glezne. Prefaceti-va ca ati crezut ca n-ati stiut.
Stiati bine ca expertiza singura nu garanteaza nimic daca nu e dublata si de altruism. Stiati bine ca elitele nu ajung elite decat prin minciuna, inselaciune, furt si crime. Stiati bine -sau ar fi trebuit sa stiti- ca massele mari de oameni nu pot fi conduse decat de lupi si anume in folosul lupilor.
Din start, din momentul in care ati acceptat o cetatenie , un asa-numit contract social in care dvs ca parte contractanta aveti doar obligatii si nici o putere impotriva elitelor/autoritatilor, asadar, din start ati acceptat conditia de victima si v-ati declarat de acord cu tot ce va fac elitele.
Si deoarece imi sinteti simpatic va dedic
https://www.youtube.com/watch?v=_LEd7aVGocY
The Snake by Al Wilson
P.S. Chiar daca prin vreo minune va capatati cu un despot luminat , puterile globale nu-i vor permite sa faca treba.
Jill, multumesc, si eu ma gasesc f simpatic, da nefasta zice ca nu! :)
” de ce „oamenii insuficient pregătiți” si-au pierdut increderea in voi, cei perfect pregatiti!”…”
Deoarece nimeni nu este perfect. Am fost nevoiti sa lansam internetul , aveam nevoie a sti ce gandesc oamenii si nu puteam actiona cum actiona URSS deoarece am fi pierdut narativa ca noi e buni iar ei e rai. L-am lansat si am pierdut controlul asupra lui. Intre timp oamenii au mai calatorit si au mai invatat prin facultati. Cand ne-am dumirit noi ca au dobandit prea multa informatie si capacitate de gandire critica si am decis sa-i smintim la cap cu woke si cu alte false probleme s.a.m.d. , era deja prea tarziu. Nu mai punea lumea botu’ la MSM. A fost si wikileaks. A transpirat prea mult despre 9/11 si despre covid etc. Apoi Gaza si Ucraina, Siria etc.
Pe scurt- am pierdut controlul asupra informatiei. Asta in sine n-ar fi chiar asa mare bai , daca ai destula paine. Problema e cand n-ai si trebuie s-o inlocuiesti cu circ. Pulimea s-a insemnat de smenuiala , s-a prins ca n-am meritat niciodata increderea.
Mitul ăsta al înțelepciunii populare este încă mai fantastic decât cel al elitelor atotștiutoare. Ciobanul din vârful muntelui este încă mai izolat decât locuitorul din turnul său de fildeș. Dacă e înțelept, chiar ciobanul ăla întreabă un cunoscător al regulilor din oraș atunci când își săvârșește transcendenta tradițională. În fiecare an este defazat, trebuie să reînvețe regulile vechi și pe cele noi, de fiecare dată e solicitat de împrejurări să se reinventeze. Mai ales acum când schimbările în societate se succed tot mai rapid, toate învățăturile ciobanilor devin mai degrabă piedici decât avantaje.
Motivul pentru care cei insuficient pregătiți nu au încredere în „elite“, este pentru că ei înșiși se consideră mai cu glagorie decât ceilalți. Ei nu au încredere nici în politicienii pe care-i aleg, nici în cei pe care nu-i aleg, și unii și alții fiind aceeași mizerie. Oamenii insuficient pregătiți sunt cei care cred că au întotdeauna dreptate, fiind atenți exclusiv la propriile interese și niciodată la ale altora.
Există emisiuni TV cu întrebări, iar unii candidați dovedesc multe cunoștințe enciclopedice. Un jocker la astfel de emisiuni este întrebarea publicului, jocker care este cel mai puternic pentru că publicul nu greșește aproape niciodată. Dar tocmai acel public este interesat de astfel de jocuri, fiind instruit peste medie. Mulți oameni insuficient pregătiți se compară cu acel public și se văd ca fiind la fel cu ei. Ei bine, dintre acei oameni se aleg elitele sau măcar majoritatea dintre ele. Ca ajung între ei și impostori ca Vanghelie și Piedone sau escroci precum Severin, Năstase și Udrea nu înseamnă că oamenii insuficient pregătiți ar fi mai de încredere decât „elitele“.
Cam prea dramatic. Ca părere, trebuie depășită analiza Viitorului pornind de la premizele Istoriei mai mult sau mai puțin recente. Lumea s-a schimbat profund, este nevoie de o nouă paradigmă a relațiilor internaționale, cu altă regulă a jocului, fără pretenții apriorice de dominanță.
Totul trebuie început cu asta: Este nevoie de o nouă/altă ORDINE MONDIALĂ, alta decât cea actuală IMPUSĂ de câștigătorii din WW2. Ar trebui ca cei „trei mari”-SUA, China și India – să ia hora înainte(cât nu este prea târziu….) și să deschidă discuțiile de negociere pentru O NOUĂ ORDINE MONDIALĂ, mai echitabilă și mai justă, fără principii de dominanță și senatori de drept cu drept de Veto….
Dacă nu vor face asta, atunci Dumnezeu cu mila, este posibil orice, chiar distrugerea civilizației umane.
Despre România nu pot zice că este prea mică pentru un război așa de mare. Mai ales că Istoria ne-a prins din nou, ca întotdeauna, pe picior greșit. Dar, ca părere, avem o șansă și poate noroc( ca întotdeauna…).
Sărbători fericite și să auzim numai de bine!
Unii zic ca ar fi chiar al patrulea razboi mondial, ca al treilea ar fi fost acela rece, partea, sa zicem, buna, ar fi ca ´nu ne prindem´ ca suntem in plin razboi mondial ! Dar e posibil ca unii ( sau altii ) sa fi rasuflat, tot la fel, usurati, in primavara lui ´39 cand s-a terminat Razboiul spaniol, zicandu-si ca tocmai s-a terminat si cel de-al doilea razboi mondial, pt. ca era tot mondial, se bateau toti acolo. Deci, se incheie al treilea razboi mondial dar incepe al patrulea sau al cincilea, depinde cum le numaram, tot asa, ´fara sa ne prindem´. Sau incepe primul razboi galactic? , caci tot am intrat in era Lordului Sith E. Musk !
Mi-aminteste cumva de predictiile dnului Marmureanu, multe cutremure mai mici, se descarca energia tectonica, deci scapam relativ usor, marele cutremur iar s-a amanat sau nici nu va mai fi ! Pana ne-o fugi podeaua de sub picioare si iarasi s-ar putea sa nu apucam sa ´ne prindem´, la propriu.
Pana una-alta, ´razboiul´ sau ce-o fi actual pare mai degraba un razboi civil global, cu epicentrul in lumea ´euro-atlantica´, in ´lumea veche´ si libera. Democratia, spusese Platon, cel mai frumos regim si muma tiraniei, aleasa liber. Nici n-ar fi de mirare, caci si celelalte mari razboaie tot aici si-au avut epicentrul. E si un razboi ideologic, ´cultural´, cum se zice, mai nou. Intra perfect in logica revolutiilor care definesc si redefinesc ´modernitatea´, sociale, politice, industriale, culturale, ´dialectica Istoriei´. Hegel o vedea ca dezvoltare ascendenta, ´progres´, iluminare si eliberare, dar fatalitatea si magnitudinea distrugerilor, fara precedent, arata mai degraba a surpare, de aceea nici nu trebuie sa fii mare profet sa prevezi ´pasul´ urmatori, sa numeri ´treptele´ care au mai ramas de coborat si de distrus. ´Al treilea´, suna destul de ´dialectic´, ´sfarsitul Istoriei´, neglorios. Depinde din ce parte privesti, din ce pozitie, ca sa ti se para ca merge in sus sau in jos, cand te indrepti cu curentul spre deversare ti se pare ca pomii umbla, bezmetici, ca sunt bornele ´progresului´.
America, taramul fagaduintei, cine si-ar fi inchipuit ca de acolo sa izbucneasca o noua mare ´revolutie´ populara si proletara, parca replica celei bolsevice din 1917 ? Bine, Marx o stia, din Occidentul capitalist trebuie sa vina lumina Revoluiei, in Rusia a fost ceva prematur, avortat, Lenin privea cu invidie si admiratie catre America electrificata. Intr-o istorie alternativa – acum toate sunt, ca si manualele, alternative -, asaltului ( care nici nu prea a fost ) al Palatului de iarna i-ar corespunde asaltul asupra Capitoliului, aproape o suta de ani, ceva rotund. ´Partidul´ revolutionar-populist are si un nume, MAGA, care in romana suna destul de … elocvent. Si o ideologie, Qanon. Bine, totul e in stil american, dar intreaga istorie americana, cu sclavia, razboiul civil, era progresista si imperialista, populismul, evanghelismul, parca anunta un asemenea deznodamant epic, hollywoodian, in care insusi Spiritul ( Geistul, cum ar fi spus Hegel, – care isi muta capitala, ieri in Prusia, azi in Texas sau in Miami ) mercantil al Americii s-a hotarat, in persoana, sa se incarneze, Inconfundabilul. Sfarsitul Republicii americane, dar inceputul Principatului sau al ´primului Imperiu galactic´. Deja politologi pana deunazi ´critici´ incep sa vada in Trump un lider inegalabil, invingator fiind, adica ales de Divinitatea evanghelista, se dau si ei dupa vremuri, in aceeasi moda´actualista´. Actualismul, pt. cine nu stie, era filozofia neo-hegeliana a lui G. Gentile ( bine, nu numai a lui) prin care acesta justifica ´ratiunea istorica´ a Fascismului, dupa principiul ca tot ceea ce e rational e real si invers, o filozofie a faptului implinit. Despre asemanarea dintre Duce si Trump nu are rost sa mai discutam. Dux, Catehon, Mesie.
Dar sa nu divagam, ceea ce se intampla in Statele Uinte in primul rand si in Occidentul democratic are cauze interne si dureaza de mult timp, e vorba despre un razboi intern si civil, inerent modernitatii liberale si industriale, ca altii isi aduc si ei contributia, ca ar fi si pacat, e alta chestiune. E prea simplu sa dam vina pe nu stiu ce ´axe´ mai mult sau mai putin malefice, cum ne e obiceiul din Evul mediu – ne-au otravit cablurile !, dar e si comod, ne mangaie cu ideea ca suntem de partea buna, alesii Istoriei, cum ar veni, ca ducem in continuare lupta cea buna, desi cam cu aceleasi metode ca si inamicii barbari. In definitiv, China si India nici nu mai sunt atat de exotice, sunt puteri occidentalizate, industrializate si secularizate, dupa model occidental, fiecare in felul ei. Nu e vorba de Marele Imperiul de mijloc sau de cnezatul moscovit, crestinesc si el. Scenariul razboaielor marilor puteri europene care isi imparteau odinioara lumea doar s-a mai largit, imaginea a mai castigat in amploare iar Lumea s-a sramtorat, exista mari puteri, exista automat si conflicte. La fel si ´criza´, acum e globala, in ritmurile accelerate ale ´marii istorii´. In celelalte mari razboaie, mondiale sau europene, doua sau cate or fi fost ( a mai fost unul, Napoleon ), nu exista armament de distrugere totala, nu e prea greu de imaginat ce s-ar fi intamplat daca ar fi existat.
Acum, intrebarea e simpla : care e probabilitatea ca ´umanitatea´ sa NU se autodistruga cu acest ´arsenal´ mai mult decat suficient ? Sau, mai bine zis, exista macar vreo probabilitate ? De fapt nu umanitatea, ci cativa nebuni pe care ea ii suporta, ba chiar ii alege , vesela, cu ´majoritate confortabila´ ? Ca unii au fost mai buni si altii mai rai, unii au avut dreptate si altii nu, unii au fost de ´dreapta credinta´ iar altii necredinciosi, mai conteaza ? ´Istoria´, la capatul puterilor ei, nu va mai da ´dreptate´ nimanui, ramane eventual ca extraterestrii sa o mai scrie, daca li se va parea demna de atentie.
Sfarsitul celui de-al treilea razboi mondial, dar oare invinsii, cu ceea ce au si ei, isi vor accepta asa simplu infrangerea ? Democratic, ok, am fost invinsi, ii suna pe invingatori si ii felicita, cu voce scazuta. Iluziile democratice sunt si ele mari si caraghioase, iluzia ca regulile noastre sunt cele universal valabile.
Si inceputul ´pacii eterne´ …
Ok, deci putem să stăm liniștiți de sărbători și să tăiem porcul liniștiți, așa cum îl taie împreună șefii de servicii cu politicienii. Încă puțin și războiul se termină, probabil după sărbători prin primăvară, într-o vineri, pe la prânz. Se va termina silențios, la fel cum a început. Un articol care (ne) liniștește intr-un fel misterios, aproape mesianic, descriind o lume nouă (?) în care cel rău va fi probabil învins de cel bun. În orice caz, cel/cei care se consideră “buni” și “răi” pot fi și unii și alții.
Merry Christmas!
Va rog sa ma scuzati pt. insistenta.
Despre marile iluzii democratice.
Parerea mea e ca asistam la colapsul jalnic si zgomotos al democratiei occidentale. Populismul e puiul democratiei. Odata cu revolutia internetului democratia a devenit tot mai mult democratia ´pura´, directa sau populara, aceea a anticilor. Care in sine e despotica, a explicat-o deja Tocqueville, prevazand exact pericolele democratiei americane.
Vom fi uimiti cand vom constata ca democratia nu e de partea ´noastra´, a celor cu statul de drept si drepturile universale ale omului, cu meritocratia, acestea nu sunt idei inerent democratice, sunt ajustari, corectari. Poporul nu asculta de ´imperativul categoric´, e ca porcii din Evanghelie. Democratia pura le va da dreptate ´lor´, inamicilor, despotilor, tiranilor. Astazi, ca intotdeauna. E vocea irationalitatii, a instinctelor, democratia pura echivaleaza cu anomia, cu haosul. Omul de rand, omul de pe strada, omul in general, e pur si simplu iresponsabil, e complet inutil sa i se ceara parerea in materie de legi, nu-si cunoaste propriile interese, e manipulabil. Nu se poate lasa soarta cetatii pe seama numarului celui mai mare, al ´masei´. Acesta e un mit, mitul iluminist si romantic al poporului bun si rational. Cata vreme nu realizam acest pericol al democratiei pure nu intelegem natura crizei, care e adevarata cauza sau cauza principala a situatiei actuale.
Credeti ca lui Putin sau lui Xi le este frica de ´popor´? Daca ar relaxa un pic sistemul si ar permite alegeri libere in mod absolut sigur ar castiga cu majoritate covarsitoare ! Asa cum s-a intamplat, de fapt mult mai categoric, in Statele Unite, ar fi despotism democratic si legitim. Ceva nicidecum contradictoriu. Nu de popor le e frica tiranilor, ci de competitori si de elite. Pe Stalin l-au plans si inca il plang gloatele. In ecuatia stat de drept-democratie accentul trebuie sa fie pe statul de drept, pe legalitate si meritocratie. Acestea au fost minate.
Și uite așa ajungem la concluzia că un pic de dictatură nu strică niciodată.
Nu dictatura, ci ´Stat de drept´, legalitate, meritocratie – care are ceva din aristocratie si de aceea democratia moderna seamana cu regimul mixt aristotelic ( sau cu acela republican ciceronian, de aceea republica americana se inspira atat de mult din traditia politica clasica ). Democratia liberala moderna nu e democratie populara – adica demagogie, si nu e o pura intamplare ca regimurile totalitare si-au insusit conceptul de ´democratie´. Vad si mai jos cateva obiectii, dar ´binele´ si ´raul´ nu incep si nu se termina cu ´sfera politica´, oricat de benigna ar parea, astfel democratia, fie si liberala, transformandu-se intr-un fel de ´religie politica´, monista sau absolutista, cu monopolul asupra eticii, adevarului, etc. S-a vorbit mult despre originile ´teologice´ ale Liberalismului, de ex., mai precis, protestante si, si mai precis, calviniste si puritane. Cand imparti lumea in prieteni si dusmani si iti definesti dusmanul ca ´raul´ personificat nu mai e posibil niciun dialog si compromis, care sunt insasi conditia politicii. E nevoie de dialog si negocieri cu alte regimuri, oricat de hade, pt. convietuire si supravietuire. Despotismul se poate insinua pe nesimitite si in lumea democratica iar trumpismul are toate caracteristicile unui proiect ´iliberal´. ´Democratia´ e ca o materie, o pasta buna la orice, e ibovoinica tuturor, necalificata e orice si nimic. Cand democratia este opusa liberalismului devine iliberala si despotica. Dar si liberalismul fara democratie devine abuziv. Multa vreme democratia a fost limitata in Liberalism. Ideea era ca democratia goala e foarte manipulabila, despotii guverneaza ´cu poporul´, direct, prin referendumuri, asa cum ne anunta Georgescu. Structurile Statului de drept, mult hulitul ´sistem´, sunt golite de continut, pastrate de forma, daca mai sunt pastrate, aceasta e democratia ´iliberala´. Democratia populara a fost cel mai bun instrument al dictaturilor, dupa ce a ajuns la putere A.H. a organizat alegeri prin care a castigat toata puterea si a desfiintat partidele, etc. Iata de ce democratia populara e cale neteda si ´muma´ a tiraniei, nu o spun eu, a spus-o Platon, care era de felul lui aristocrat, om al epocii sale, cu bune si mai putin bune.
Și cum stabilești meritocrația asta? Pe baza doctoratelor plagiate?
Tocqueville a vorbit despre tirania majoritatii: ´nr. cel mai mare´ ajunge sa-si impuna propriile valori sau non-valori, o nivelare ( si dizolvare, ´devalorizare´ ) a valorilor, domnia prostului gust, cultura populara standardizata, etc. De aceea conservatorii aveau obiceiul sa acuze ´americanizarea´ lumii vechi. Democratia antica sau totala avea acest caracter despotic, tendinta era ca tot ceea ce depasea nivelul gloatei sau al ´numitorului comun´ sa fie marginalizat, exclus sau eliminat, elitele erau exilate sau chiar condamnate, cum s-a intamplat cu Socrate. ´Elite´ insemnand oameni calificati in domeniile lor, profesionisti. Tot ceea ce depaseste nivelul (sub)mediocru de intelegere e privit cu suspiciune, resentiment. In mod firesc aceste tendinte anti-elitiste, anti-aristocratice si anti-intelectualiste se aliaza cu fundamentalismul religios, care e tot o forma de populism si in general cauta tot ´putere´, dominatie. Democratia populara seamana foarte mult cu Comunismul. Resentimentele anti-intelectualiste, revolutia de clasa, asa cum s-au manifestat, de ex., in ´revolutia culturala´ maoista. In locul oamenilor calificati isi fac aparitia demagogii, proorocii dubiosi, sofistii, ´poetii´ deliranti, sicofantii si hierofantii gloatelor ( ´liderii carismatici´), agitatori si magnetizatori, prestidigitatori si alti saltimbaci, care zburda acum pe tik-tok ( de fapt pretutindeni ) si de acolo direct in Parlamentul ajuns circ macabru, templu al linsajurilor publice. Despre toate acestea cea mai buna lectura e Charmides al lui Platon, cu celebra parabola a medicului si bucatarului : daca in fata copiilor sau a ´poporului´ ar veni, laolalta, un medic si un bucatar, multimile l-ar alunga sau l-ar omori cu pietre pe medicul care vrea sa ii chinuie, sa ii taie si sa ii arda, si l-ar incorona pe bucatarul care le indeplineste toate poftele. Nu altul e talcul procesului lui Isus in fata multimilor, la instigarea ´clerului´ servil puterii lumesti, cand multimea il prefera pe zelotul Barabas, pe care, se pare, il chema tot ´Isus´, ca pt. a spori confuzia. Toate aceste aspecte anarhice si anomice sunt foarte evidente acum in ´revolutia populista´.
În loc de bucătar puneți un Covrigar și iată în România avem soluția democrat populară perfectă….
Consider ca acum se regleaza tirul, ceva asemanator cu Spania lui Franco/Finlanda
Rusia se simte bine doar atunci cand isi trimite tancurile in excursie, sunt o natie pentru care munca e pentru tractoare nicidecum pentru ei…
Chiar daca va fi o pace in Ucraina, va fi ceva temporar pentru Rusia, nu si au iertat niciodata vecinii care au dorit altceva decat ei.
Nici pe noi nu ne iarta. Dovada imixtiunile la ultimele alegeri|!
Cand Rusia se apropie teritorial si militar de un stat, in acel stat ori au loc lovituri de stat, ori se reorienteaza politica externa, ori alegerile au de suferit.
Rasuflarea infecta a Rusiei se simte pe tot continentul european, de cel putin 200 de ani domina Europa la nivel informatii inca de pe vremea lui Napoleon
De la Rasputin si pana la Dughin sunt aproximativ 100 de ani, dar tot aceeasi ochi apocaliptici privesc Europa ca pe o prada!
Nu poti sa inchizi gura unui pradator de top precum Rusia doar daca i dai ceva teritorii. Ca sa i inchizi gura trebuie sa i dai si o mama de bataie
In timp ce Rusia viseaza de secole sa stapaneasca toata Europa, vesticii se gandesc doar la rezolvari temporare a problemelor cu Rusia.
Mai aruncam inca odata „armamentul nuclear rusesc nu trebuie sa cada in mainile….” si gata am rezolvat problema…
Rusii nu se invata minte, vor mereu sa se extinda teritorial sa devina „o mare putere”. Rusia e un colos cu picioare de lut care poate fi tinut laolalta doar de o mana forte, de un dictator, fie ca el e tar, dictator sovietic ca Stalin sau dictator neoimperialist ca acum. Cred ca o majoritate a rusiro de rand prefera sa traiasca intr-o tara in care nu au libertati si nu sunt prosperi, doar ca sa se laude cu faptul ca sunt oi mare putere. Rusia nu a fost niciodata o mare putere in adevaratul inteles, nu au realizat mare lucru nici stiintific, tehnologic, cultural, economic. Au avut cativa oameni de stiinta si de cultura mari, de acord, dar nu indeajuns pt o tara care vrea statutul de mare putere.
Pe de alta parte a fost mereu o constructie politica puturoasa, mizera, fara liberate in interior, fara democratie, si mereu expansionista pe seama vecinilor. Vesticii ar trebui sa inteleaga asta si sa ajute Ucraina la maxim. Fara Ucraina rusia e doar o tara revansarda si slaba, cu Ucraina ar deveni o mare putere cu adevarat. De aceea stalin a facut Holodomorul, pt a subjuga complet vointa Ucrainei. Ucrainenii stiu asta si nu vor ceda, ar trebui insa ajutati mai mult. Rusii infecteaza insa mintile multora cu propaganda lor de „suveranism” (le convin multe tari mici „suverane”–divide et impera), „de pace” (cata ironie), „neutralitate”, cu relativizari, indoieli si narative conspirationiste irationale. Si pe aici vad niste articole conspirationiste increnganite, care ne spun ca nu exista schimbari climatice si ca stiinta se bazeaza pe incertitudini…
Aveti dreptate.
Cred ca Romania e in punctul in care ar fi bine sa isi adune toate strategiile, viziunile si politicile, sa le scuture bine bine si sa aleaga cateva linii majore de actiune, pe termen scurt, mediu si lung. Si o echipa pe masura.
Acum, cu noua coalitie pro occidentala si cu competitia pt prezidentiale, pare cel mai potrivit moment pt un asemenea dialog amplu.
„…un război global hibrid de 20-25 de ani, adică războiul generației noastre. De care nici măcar „nu ne-am prins”, ”
Apreciez textele domnului Valentin Naumescu…pe cele mai mult edintre ele.
Dacă propaganda este considerată „război”, atunci am tot finalizat câteva sute de războaie mondiale.
Război este cel din Orientul Apropiat, război este cel din Ucraina…
Al treilea război mondial nu s-a sfârșit și probabil nu se va sfârși mai înainte ca China să ocupe Taiwanul.
Nu e deloc sigur că va reuși China sa ocupe Taivanul sau că va fi lăsată să o facă în Spre deosebire de Rusia ,China se afla doar la începutul ( încă destul de lent) al declinului ei și încă poate face mult rău dacă va fi lăsată să l faca.Se cunoaște faptul că imperiile aflate cel mai aproape de sfârșitul lor sunt cele mai agresive fiindcă sunt senile( vezi cazul Rusiei).
”mai înainte ca China să ocupe Taiwanul.”
… va trebui să ocupe insulele Kinmen / Quemoy, care aparțin Taiwan-ului, dar se află de partea cealaltă a strâmtorii Taiwan-ului, lângă coastele Chinei comuniste, la numai 10 kilometri de portul chinezesc Xiamen din Fujian:
https://en.wikipedia.org/wiki/Kinmen
Insulele Kinmen / Quemoy sunt militarizate, acolo se desfășoară frecvent exerciții militare la care participă trupe terestre americane. Promotorii intereselor chineze de pretutindeni sunt invitați să-și facă temele la geografie 😀
@Harald _ „…Promotorii intereselor chineze…”
Știu. Ce am spus eu este legat de timp. Ar puteaa fi peste 50 de ani, peste 100, sau peste 200, habar n-am. Va exista inevitabil o confruntare.
Al treilea război mondial, cel mai probabil, ca să nu zic sigur, în opinia mea (ca să fiu cât se poate de precis), atunci se va sfârși, după victoria Chinei (și a vasalilor săi) asupra SUA (și a noastră, implicit). Știu că nu e nicio fericire dar, după cum evluează lucrurile, spre asta ne îndreptăm.
…Și mai cred că vom învăța din asta, abia atunci, că nici China și nici Rusia (vasalii Chinei) nu ne pot fi prieteni până nu vor fi învinși militar. Adică, al patrulea război mondial și, probabil, ultimul. …Atunci când va fi el, peste 100, 200, 1000 de ani.
China nu este capabilă să desfășoare un război împotriva Statelor Unite, la fel cum Uniunea Sovietică n-a fost niciodată capabilă să desfășoare un război împotriva Statelor Unite. Statul chinez, în forma lui actuală, încă nu a atins 100 de ani, la fel cum Uniunea Sovietică n-a atins nici ea 100 de ani.
Nu va exista nici al treilea, nici al patrulea război mondial. Rolul armamentului nuclear este tocmai de a împiedica asemenea războaie mondiale. Visele chinezești de a câștiga confruntări împotriva Statelor Unite or fi bune pentru propaganda chineză de uz intern, dar sunt ridicole atunci când sunt promovate în Europa. Faptul că marxiștii au infestat Europa la toate nivelele din politică nu e destul ca să aducă vreun câștig Chinei. Europa va scăpa și de actuala generație de marxiști, la fel cum a scăpat și de precedenta.
Mult wishful thinking si f.multa superficialitate in ce zici. Ai ramas in urma, in paradigma WW2. Nici nu mai trebuie razboaie mondiale devastatoare ca WW2. Armele atomice previn asta. Dar nu inseamna ca China nu poate duce un razboi impotriva SUA sau ca rusii nu pot destabiliza SUA. Iata o fac pe retele, din interior, atacandu-i valorile, democratia, politica.
Si eu as vrea ca SUA sa domine pe vecie, e de preferat dominatiei unor regimuri dictatoriale. Dar SUA e inglodata in datorii imense, peste 120% din economia sa…
Discutia despre obsesia ta cu „neomarxistii” e puerila si fara legatura cu subiectul.
Daca cineva nu e neomarxist, nu il face automat un om de caracter, profesionist si cu viziune.
Problema reala e cresterea economica si militara enorma a chinei in ultimele decenii, si politica de dumping, extinderea sa in africa, europa, asia, etc.
”Daca cineva nu e neomarxist, nu il face automat un om de caracter”
Corect. Dar dacă cineva este neomarxist, atunci garantat este lipsit de orice urmă de caracter. În esență, neomarxiștii ridică mingi la fileu Chinei și Rusiei, iar asta a început cu Obama, cu Gerhard Schröder și cu Tony Blair. În esență, tot neomarxiștii sunt cei care cântă prohodul Statelor Unite.
Ce zici, când un bugetar român postează pe-aici sub 20 de nickname-uri diferite, prin asta dă dovadă de caracter? 😀 În Statele Unite, respectivul bugetar român ar fi concediat până și de la McDonalds, pentru că nu e capabil să presteze nicio muncă utilă societății. Numai ”partida rusă” din serviciile secrete românești asigură traiul unui asemenea bugetar ”plin” de caracter.
Probabil ca n-ai inteles de ce USA a scos cccp din SWIFT
(caz in care ar fi inutila detalierea WWIV, WWV, WWVI…)
Pe de alta parte… cccp a „castigat” WWII „decat” numeric.
„ideologi/filosofi” din gama adrian popescu ar argumenta ca…
intru slava si propasirea… ce conteaza cele 20 milioane (are balta peste)
daca te poti baga „liber” la coada de pupat moaste…
coincidental… ciaina… are sute (de milioane)… plus „bata nucleara”…
Ridicol… inseamna sa pui caruta inaintea boilor…
adicatelea… (caz romania) ca pui camere-la-bac…
si te-mpaunezi c-ai facut (ref-v)oma…
ridicol… (caz *ue) inseamna ca aduci toata scursura orientului fundamentalist
si-i platesti strada-scoala-spital din contributiile iobagilor/sclavilor
dar… te scandalizezi ca se revolta… desi ai interzis, prin „lege”
Exceptional text. Dle Naumescu,dle Popescu ,va rog sa trimiteti acest text dlui Ciolacu, Bolojan, Hunor si dnei Lasconi. Poate inteleg in sfarsit in ce lume ne aflam. Nu e cazul sa il trimiteti dlui Georgescu,stie bine ce se scrie aici.De ce? El este produsul acestui razboi ,pus pe masa romanilor.
Al treilea razboi mondial a si inceput in Romania. In primul tur al alegerilor la ora 0.30 lumea se intreba cine e Georgescu. Cei care il votasera cautau pe Google : suveranism, legionarism, comunism, chiar si urss. In timp ce noi nu intelegeam cum a ajuns acolo….pana cand cineva drag mi-a spus : e lovitura de stat!
Da asa se da acum o lovitura de stat , fara tancuri, generali, morti, etc. Direct pe internet ….si unde, in ce tara ? Ne spune dl Naumescu ….”România, o țară cu mari vulnerabilități educaționale (a se vedea eșecul rușinos al campaniei de vaccinare din pandemia de Covid-19 în 2021, cu cea mai slabă rată de vaccinare din UE, apoi eșecurile repetate multianuale ale elevilor la testele PISA -deci cel mai slab învățământ din lumea dezvoltată, cu analfabetism funcțional ridicat – sau cea mai mică piață de carte din Europa -deci cei mai mulți inculți, dar și cel mai mare procent -cca 50% – de utilizatori TikTok” Si cine a adus tara asta aici? Comunismul ,plus 35 de ani de democratie care e mai degraba o furocratie…unii s-au imbogatit ,in mare parte prin coruptie si furt, sfidandu-ne ani la rand! Au scos in fata politicienii pe care ii avem ,care baga si astia mana ,se plimba cu avioane private pe banii nostrii etc. Pana cand?
Nu cred ca suntem in al 3-lea razboi mondial. Sa nu ne jucam cu cuvintele. La ce asistam acum e mai mult o „lupta ideologica” si un „razboi rece redivivus”. Era si cam devreme sa ne bucuram cum zicea Fukuyama de „sfarsitul istoriei”. Nu poti sa stergi cu buretele sute de ani de istorie. Democratia si globalismul economic reprezinta mari cuceriri ale omenirii, si Romania a beneficiat de ele in ultimii 35 de ani desi cu frana trasa, tocmai din cauza fostelor nomenclaturi comunista si securista care au continuat in diverse forme si dupa ’90.
Rusia si China, nu mai zic de N.Coreea, nu se vor democratiza in viitorul apropiat. NU vorbim aici de vreo schimbare de regim, ci de schimbari profunde in societatile respective. Sunt prea daparte de democratie in mentalul colectiv. IN afara de vreo 10-20% din populatie, nimeni in Rusia sau China nu isi doreste cu adevarat un regim democratic. Probabil va continua aceasta lupta de idei intre Vest si regimurile dictatoriale in urmatorii
20-30 ani. Nu cred insa ca un razboi cald e posibil intre Vest si aceste regimuri, armele atomice fac un astfel de razboi imposibil. Da, e posibil ca China sa invadeze Taiwan, dar SUA nu ar trebui sa intre in razboi pt asta. POate ajuta Taiwanul cu arme ca pana acum, dar nu sa intre direct. La fel in Ucraina. Dintre cele 2, Ucraina e insa mai importanta.
Problema e sa nu ne pierdem noi democratia si economia de piata in Romania cu tot felul de aberatii ale unor extremisti si guru sarlatani manipulati din afara.
Este o analiza buna din punct de vedere a confruntarilor armate, de influenta politica, dar poate scapa din vedere noi dezvoltari ce se intampla din punct de vedere social si tehnologic. In Sua vedem tot mai des atacuri armate si asasinate in scoli, in contrapartida cu AI care se dezvolta exponential si explorarile spatiale din Sua si China, care au in acelas timp roboti pe Marte, extinzand tehnologia si cunostintele in domeniu. Cum si daca acestea vor influenta dezvoltarile din urmatorii ani, ramane de vazut, alaturi de schimbarile climatice care pot avea un impact puternic in aceasta confruntare.
E bine că al treilea RM se apropie de sfârșit, căci astfel ne putem concentra pe al șaptelea război mondial in desfășurare, eventual, dacă se găsesc suficienți militanți, putem porni pe al optulea..
Asta dacă e să numărăm RM 5 ca fiind cel ce debutează in 1979 prin ascensiunea unui cult oriental marginal la rangul de ideologie războinică globală, iar RM 6 ca fiind declanșat in 2001 de o altă sectă orientală cu bâză pe democrațiile liberale occidentale.
RM7, tot conflict hibrid, mult mai insidios, este și mult mai globalizat decât toate celelalte, care, de multe ori se desfășoară regional (in conflicte sângeroase precum cele recente din Gaza). RM7 este războiul asupra minților noastre și este purtat de regimente de indivizi transformați fără știrea lor in propagandiști. de război carevasăzică. RM7 este asaltul continuu al unei coterii de corporații uzurpatoare de știință asupra minților noastre și asupra bugetelor statelor democratice slăbite de corupția instituționalizată sau asupra statelor autoritare păcălite prin propria iluzie de grandoare (buni și ăia de clienți captivi. de ce nu?). A genera un curent de opinie global in favoarea achiziției a miliarde de doze de pseudovaccinuri și a instituirii inoculării (aproape) forțate a milioane de semeni a fost un tur de forță fără precedent in istorie și o victorie extraordinară a forțelor fascist-corporatiste.
Chiar și astăzi -când este vădită valoarea acestor seruri -ZERO!- dată de absența oricăror tranzacții interstatale și de încetarea definitivă a inoculărilor- se ridică câte-un propagandist (in)voluntar și inconștient și zbiară in public că, citez : „ȘTIINȚAAA! VACCIN!!! COVID!!!MURIM TOȚI DACĂ NU NE VACCINĂM IN MASĂ ANALFABEȚILOR!”. Scuzați majusculele, așa le sună vocea minții când se trezesc trintr-un coșmar cu virusuri. Se simt cumva obligați și astăzi să justifice participarea intensă la operațiunea vastă de propagandă in favoarea unor regimuri fascistoide. Adevărați purtători de cuvânt ai ȘTIINȚEI, fără a avea habar de vreo știință tare, fără să fi studiat efectele grave pe plan global ale inoculării cu aceste pseudovaccinuri, nu au cum să priceapă că au fost folosiți ca soldăței pe frontul războiului hibrid ce se desfășura in mințile noastre. Și că urmează să fie iarăși folosiți. Asta pentru că primul mare pas in deturnarea științei a fost făcut: acum multă lume chiar trăiește cu convingerea că o prăvălie imundă de licori (pretins) magice ce ține in spatele tejghelei 2 felceri, 3 alchimiști și o droaie de Omide ar reprezenta Vocea Științei și că orice zeamă produsă pe genunchi printr-o scamatorie dubioasă ar putea purta numele consacrat de vaccin. Că un oarecare patronache penal poate trata direct cu o oarecare cucoană Komisar asupra sănătății a 500 de milioane de oameni și că pot devaliza, in numele științei, bugetele a 27 de țări fără nicio consecință. Că e firesc să fie așa, că cică obținem un preț mai bun pentru gunoiul la fiolă.
UE-neomarxista, plandemia, Biserica Verde&Green Deal… unde o fi ascunsa “știința tare” in ciudata lume a lui @euNuke? Amice, e evident ca formația ta nu are la baza nicio știința tare si e pur politica?
De apreciat aceasta analiza geopolitica globala al autorului. Dar mai sunt multe necunoscute. Mentinerea unor stari de conflicte va fi determinata de accesul la resurse si energie. Victoriile si tratatele sunt mereu efemere.
Acum este F. Rusa maine poate sa fie R.P
Chineza, ori alt stat de pe glob. Vulnerabilitatile multor state vor creste. Iar investitiile majore si continue in inarmare nu ne va face mai bogati ci va saraci pe multi.
Ca tipsia marilor puteri sa stea in echilibru, este nevoie de reglaj. Da, cu siguranță, Taiwanul rămâne la fel ca pana acum, dar intr-o China care a știut mereu sa-si intinda plapuma exact cat trebuie. Surpriza ar putea sa fie alta. Ma îndoiesc ca Rusia visează la Europa – deja, le aparține de mult – iar daca nu, asta nu înseamnă că nu o pot lua oricand vor. Este ceva al lor pus deoparte, ca un desert. Va mai amintiți de navele rusești care cu două sute de ani in urma, care controlau tot vestul Americii de Nord, când San Francisco si Los Angeles erau niște statii maritime, unde se incarcau corăbiile cu pieile bizonilor impuscati de spaniolii care controlau in interior? Sa nu va mirati daca exploziile se vor muta acolo. Este suficient sa trăiești câteva luni pe partea Pacificului ca sa-ti dai seama ca europenii sunt musafiri nepoftiți. Că am trait in Asia si știu ce înseamnă când un pusti de 4 ani iti scuipa in farfuria cu mâncare, trimis de frații mai mari care se hlizesc la tine de la o masă alăturată. Inghiti in sec, platesti si pleci, bucuros ca ai inca capul pe umeri
@Sorina Plaur _ ” Acum, cu noua coalitie pro occidentala …”
Aceasta este o glumă foarte reușită…s-ar putea zice ca a spus-o însuși umoristul M Ciolacu.
Noua coaliție este fix vechea coaliție cu PSD/PNL/UDMR, adica, PSD și vasalii săi, cu noul/vechiul prim-ministru M Ciolacu.
Viitorul luminos al României va continua, așadar, din șanț în prăpastie.
Vad in comentarii un talmeș balmeș în care nu mai există tabăra celor buni și tabăra celor rai ,în care democrația e ori inutilă ,ori periculoasă și până la urmă chiar mama tiraniei,în care statul de drept,libertatea ,drepturile omului ,alegerile libere ,democrația și relațiile internaționale bazate pe tratate sunt socotite doar niste mofturi occidentale care din cauza unor diferențe culturale nu trebuie cu nici un preț impuse altor ” culturi” pentru că acestora nu li se potrivesc și nici nu le doresc.Ca nu e așa se vede foarte bine și în țări că Iranul și Rusia,țări care mimează foarte prost democrația și în care protestele pentru cele mai elementare drepturi sunt violent și crud reprimate.NU trebuie încheiate de către puterile occidentale înțelegeri cu tiranii pentru că aceștia oricum nu le respecta și fiindcă sunt total imorale .S a văzut asta în și după al doilea război mondial când din dorința de a învinge un tiran Hitler i s au făcut concesii inacceptabile celuilalt tiran ( și mai mare,) adui a lui Stalin.Jumatate din Europa i a fost făcută cadou lui Stalin ( deși se putea și altfel) iar acestuia i sa permis apoi sa contribuie decisiv la instalarea comunismului în China ,Coreea de Nord și. Vietnamul de Celor cărora li se pare că nu e prea mare diferență între democrațiile occidentale și tiraniile asiatice le recomand să locuiască cate o lună de zile la Moscova,Beijing,Phenian,,Teheran după regulile de acolo și să constate pe pielea lor că între Occident și Orient diferențele sunt normale fiindca sunt culturi diferite iar popoarele din Orient nu și doresc deloc libertate,democrație,drepturile omului,stat de drep,etc fiindcă nu știu ce diferente culturale le fac sa prefere că fiind de la sine înțelese tirania,arbitrariul,cenzura,represiunea,condamnările arbitrare pentru orice nu e pe placul liderilor locali și așa mai departe.In Iran politicile de gen înseamnă cu totul altceva decât în Occident iar femeile nu pot decide nici măcar cum sa se îmbrace ,valul fiind obligatoriu iar absența lui fiind foarte va aspru pedepsita.Revoltele ,protestele și sfidările au arătat că sunt multe femei din Iran care nu vor să se conformeze acestei ” tradiții” impuse prin lege și își riscă chiar și viața pentru asta..Sunt multe alte cazuri și dovezi din mai multe țări orientale( incluzând aici și Rusia) care ne arată că pentru tot mai multe persoane din țările cu regimuri tiranice libertatea,drepturile omului,democrația,statul de drept nu sunt vorbe goale,mofturi occidentale care chipurile nu se potrivesc deloc acolo din cauza unor închipuite diferente culturale.Ce nu de potrivește nicăieri,incluzand aici și Occidentul sunt aberațiile tiranice ale falsului progresism de extrema stânga corect politic dar nu pentru ele se lupta și mor cei din Orient ci pentru cele mai elementare drepturi ale omului încălcate cu brutalitate de tiraniile teocratice islamice,comuniste și ale autocraților gen:Putin,XI,Kim,Khamenei ,Maduro , Lukașenko și mulți alții.Acolo drepturile omului sunt o problema de viață și de moarte și nu e deloc cazul să le bagatelizăm sub pretextul unor diferențe culturale. Poate unii nu au observat dar 99 la sută dintre tarile lumii au preluat modelul de stat si instituții din Occident și îl aplica mai bine sau mai prost ,în unele cazuri pastra doar forma s,nu și conținutul ( din păcate).Aproape toate țările lumii au : guverne,parlamente,președinți aleși sau monarhi constituționali și multe alte instituții preluate din ” cultura” europeană occidentala . Asta spune ceva celor care vor să vadă și să gândească altfel decât prin clișeele pe care le vad foarte des in multe comentarii. Chiar daca aici ,în România ne am fi dorit o societate mult mai buna decât cea pe care o avem nu e deloc de dorit să acceptăm că valabile modele de tip putinist ,neocomunist,neoceausist, antioccidental,ultraconservator,etc Societatea viitorului nu se poate construi cu fata spre un trecut deloc îmbietor ,soluțiile nu vin de acolo iar problemele țării nu se rezolva cu lozinci naționaliste ,comuniste sau corecte politic .Suntem Intr o tranziție spre o societate foarte diferită tehnologic, științific, cultural,social și politic și trebuie să găsim soluții inovatoare nu inspirate din modele depășite care nu au fost și nu sunt bune niciodată..Să nu cădem în relativism,binele e bine și Raul e rau iar valorile morale sunt reale și pot fi clar definite nu Intr un mod interpretabil și confuz păgubitor pentru toată lumea până la urmă .Nu trebuie să cădem în această capcană.. Prăbușirea Occidentului,a lumii civilizate,a societății bazate pe reguli și legi nu e o ceva ce poate fi acceptat sau socotit că fiind inevitabil pentru că i au trebuit omenirii mii de ani să ajungă la acest model de societate și nici un om normal nu trebuie sa și firească și să permită căderea în tiranie,întuneric și arbitrar.
„Bacilul” rusesc din sec. al XVII-lea ” schimbarea arhitecturii europene” nu a pierit. Iata-l deci producând dezastre. Ca un piton se înfășoară in jurul hranei și începe să o inghita, chiar dacă a mâncat recent. In diplomație e bine să se țină cont de psihologia popoarelor. In cazul dat, avem de-a face cu o psihologie ruseasca dictatoare, perversă care nu vrea să știe de nimeni și de nimic în afara de bunul plac cu ingrediente naziste „acolo unde suntem noi, nu e loc pentru altcineva”. Căci istoria psihologiei rusești este o necurmată succesiune de viclenii, păcăleli, șarlatanii, invazii, rapturi, atrocități sau dezinformari. Totul se petrece ca și când pacifismul a devenit, pentru ruși, dezonorant. Ca și când vocația lor succesorală pentru cruzimi este o molima fără antidot. Incardoseala cu state, la fel de criminale, ostile progresului și ordinii, demonstrează destul de explicit că această stare de lucruri nu se va schimba în veac. Va rămâne aceeași, doldora de arme nucleare, cu patentă rea-credinta și cu foame clinică de noi teritorii. Adică, un blestem de moarte pentru orice popor, inclusiv pentru vulnerabila Românie. Războiul de demență putinist se va încheia. Cumva. Cândva. Dar cum rămâne cu răsplata, cerută de toți cei care au căzut jertfă in acest război criminal? Cum rămâne cu sancționarea cerută de cei vii, de orfani, de văduve, de mutilați?
În Primul război mondial, cele mai interesante schimbări politice au avut loc în intervalul 1918-1920, după ce Puterile Centrale (Germania și Austro-Ungaria) au semnat capitularea și s-a trecut la negocieri de pace.
Atunci au fost retrasate granițele, atunci s-au redesenat noile sfere de influență politică și economică.
Impresia mea este că acum ne aflăm foarte aproape de acel moment 18 noiembrie 1918, dată consemnată în cărțile de istorie ca marcând „sfârșitul” ww1, dar care în realitate a fost de fapt începutul formării unei noi ordini globale.
Foarte probabil decizia de încetare a focului și începerea negocierilor pentru soluționarea conflictului din Ucraina va reprezenta echivalentul modern al momentului „18 noiembrie 1918”. Jocurile de culise și tranziția spre o nouă ordine globală de abia acum începe.
nu uitati ca in ww1 s-au negociat unele, dar in final s-a facut cu totul altceva, mai ales in est; nu aduce anul ce aduce ceasul… ceasul rau, pisica neagra, sarpele cu clopotei…
Nu ,,vestul ” trebuie sa ,,reglementeze” lumea . Lumea trebuie sa se autoreglementeze pe principiile Noului Testament . Omenirea trebuie sa se intoarca la ,, cunostinta Adevarului ” . Calea fireasca a vietii omului nu este a consumerismului , a profitului cu orice pret , a sferelor de influenta , a incalcarii granitelor statale , a spionajului , a inarmarii , a tradarii , …..
auzi bah adriene…
daca vrei sa fii luat in serios… formal
macar respecta regulile elementare…
probabil ca-ti cer prea mult…
dar… Calea fireasca… impune un fundament solid…
intamplator… soliditatea a fost, este si cel mai probabil va fi data
de calcule (socoteli… ca sa nu cauti in dex-online)
si va fi absolut indiferenta la acatiste/inchinaciuni/slujbe/pupat-de-muaste…
Daca Occidentul pierde, vor urma numai nenorociri.
Daca va castiga, probabil razboiul se va generaliza.
Oricum, sa ne asteptam la imixtiuni ale serviciilor secrete pe aici, la avioane civile doborate de rachete, la nave civile lipsite de asistenta in caz de avarie etc.
”Daca Occidentul pierde …”
Occidentul nu poate pierde, atât timp cât deține supremația economică, tehnologică și militară. Imaginați-vă un stat care ar fi al 4-lea exportator mondial de petrol, dacă ar fi fost stat suveran. Imaginați-vă un stat care nu are taxe pe venit, pentru că obține destui bani din exporturile de petrol și din impozitele pe proprietate. Acel stat există în realitate, se numește Texas.
Eric Weinstein are o teorie interesantă, el spune că Războiul Rece nu s-a încheiat niciodată, Războiul Rece continuă și în prezent. Sigur că Uniunea Sovietică s-a dezmembrat, dar Uniunea Sovietică era de fapt un imperiu al rușilor, iar Federația Rusă este același lucru, un imperiu al rușilor.
P.S. În urmă cu aproape 40 de ani, când a apărut Top Gun (primul film, cel din 1986) nu reușeam să-l conving pe taică-meu că acelea sunt filmări reale, desfășurate pe un portavion real, cu propulsie nucleară (CVN-65, USS Enterprise). El nu putea crede cel puțin două aspecte:
a) că Statele Unite ar avea efectiv în dotare o asemenea tehnologie militară și
b) că Statele Unite ar prezenta public, într-un film artistic, o asemenea tehnologie militară, chiar dacă ar avea-o în dotare.
Într-un mod cât se poate de similar, majoritatea oamenilor de bună credință nu-și pot imagina cum arată realitatea tehnologiei militare din zilele noastre: pe navele americane există deja instalate lasere de 200 – 300kW, începând din 2019. În prezent sunt în curs de proiectare lasere de ordinul megawaților. Când o navă americană pare că are instalat un telescop pentru astronomie, aceea e o unitate laser. Conform unei investigații a Congresului Statelor Unite, o lovitură laser costă în prezent ceva de ordinul a 10 dolari.
La momentul de față (2024) armata americană a contractat deja cu Lockheed instalarea de lasere de 300kW pe tancuri M1 Abrams și pe blindate Stryker. Lasere de 50kW sunt deja instalate până și pe unele dintre blindatele Stryker livrate Ucrainei.
daca Occidentul cedeaza in fata pretentiilor rusesti, pierde!
nu ma refer la lupta reala
In 2008 am cotizat la bunastarea bancilor si a industriei imobiliare la o criza provocata de ei pt care n a platit absolut nimeni
In 2020 am platit la bunastarea industriei pharma pt un ser (in cel mai fericit caz) util ca igrasia cu ingradiri de drepturi similare autocratiilor orientale. Intre timp Ursula a sters toate mesajele cu ceo ul pharma pe tema vaccinurilor
In 2022 am inceput sa cotizam la bunastarea industriei de armament. Probabil vom continua cativa ani dupa care o sa cotizam la urmatoarea industrie
Intrebarea e: la bunastarea noastra(a plebei) cand incepem sa cotizam ca de vreo 500 de ani tot muncim juma de saptamana pe pamantul boierului si jumate pe pamantul nostru.
Ati uitat ca de asemenea am cotizat 50 de ani ca sa construim o tara care in ’89 a fost v anduta si inchiriata. Asta dupa ce am platit datoria externa si dobanda , bani care ne-au ajutat si ei sa construim tara. Care devenise a noastra si avea perspective excelente. De-aia e bine sa nu ai prea mult petrol, gaze si teren agricol. Si de-aia e bine sa belesti ochii cand permiti accestul strainilor in structurile de securitate , in mass-media si in Banca Nationala. Nationala, nu Centrala.