Erdoğan este pe punctul de a pierde controlul marilor orașe, dar alianța cu ultra naționaliștii de la MHP îi asigură mai bine de 50% din totalul voturilor la nivel național. Pe fondul unei situații economice dificile, baza conservatoare a partidului din marile orașe s-a erodat. Istanbul și Ankara au fost câștigate de opoziție. Antalya, Mersin sau Adana la fel. Un semn că popularitatea sultanului scade, dar are încă puteri depline în controlul Turciei.
Erdoğan și al său Partid al Justiției și Dezvoltării (AKP) renunță cu greu la controlul capitalei Ankara și, în special, a Istanbulului, după ce opoziția a câștigat alegerile locale în cele două orașe cheie ale Turciei. Secretarul General al AKP reclamă nereguli grave în Ankara, iar în Istanbul încă se caută formula câștigatoare pentru ca Binali Yildirim, fostul prim ministru și candidatul AKP, să iasă câștigător.
Șocul pierderii alegerilor din Istanbul, oraș dominat până mai ieri de AKP și pe care Erdoğan l-a condus în calitate de primar între anii 1994-1998, pare să fi avut replici importante în rândul establishmentului turc. Oficiosul guvernului, Anadolu Agency, a „înghețat” publicarea de date privind numărătoarea voturilor la Istanbul timp de mai multe ore, după ce devenea clar că Imamoglu, candidatul Partidului Republican, va câștiga.
Dacă opoziția turcă, strânsă în jurul Partidului Republican (fondat de Ataturk), câștigă în final și la Istanbul, cele trei mari orașe turcești vor fi dominate de opoziție – Ankara, Istanbul, Izmir. Iar printre marile orașe care vor fi dominate de opoziție se numără și Antalya, Mersin sau Adana. Doar Bursa a mers tot pe mâna AKP-ului.
Este o lovitură puternică dată AKP-ului și lui Erdoğan, dar spune doar jumătate de poveste. Cealaltă jumătate arată alianța dintre AKP și naționaliștii din MHP asigurându-și peste 50% din numărul total de voturi la nivel național (44% AKP, 7% MHP), nivel similar cu datele de la ultimele alegeri parlamentare din 2018. Partidul Republican a reușit un scor de 30%, İyi Parti de 7,5%, iar-Partidul Democrat al Poporului (HDP) – partidul comunității kurde, aflat sub atacul constant al regimului, de 4%.
A fost al treilea rând de alegeri din ultimul an (după cele din 2018 ce i-au conferit lui Erdoğan puteri depline în controlul țării), sub auspiciile unei situații economice tensionate – recesiune, lira turcească este în cădere liberă, inflația depășește 20%, iar rata șomajului este la peste 12% (aproape 25% în rândul tinerilor). De vină, desigur, în ordinea numerelor de pe tricou – agenturile străine, Statele Unite, Gulen-„ trădătorul din Pennsylvania”, cum îl numea recent Devlet Bahçeli, liderul partidului ultra naționalist MHP.
Următorul rând de alegeri va fi abia în 2023, ceea ce îi conferă lui Erdoğan timp suficient și să depășească criza economică și să-și întărească sultanatul. Presupunând că opoziția este lăsată să-și primească mandatele și preia controlul orașelor (nu ar fi caz singular, numai peste Prut nu au fost anulate alegerile de la Chișinău casigate de opoziție anul trecut), imaginea de ansamblu rămâne totuși sumbră. Erdoğan deține suficiente pârghii să rămână în control, se poate replia (discursul său de după aflarea rezultatelor a fost unul mai degrabă împăciuitor pentru un autocrat ce a găsit dușmani peste tot în timpul campaniei electorale) și ulterior poate continua nestingherit politica de erdoğanizare a Turciei.
După puciul eșuat din 2016, Erdoğan a schimbat zeci de primari și consilieri locali, în special din sud-estul kurd, bănuiți de legături cu „teroriștii kurzi”, numind în schimb apropiați ai regimului. Amenințarea a fost repetată deseori, inclusiv în timpul campaniei electorale. Partidul kurd HDP domină trei regiuni mari și mai bine de cinci orașe importante din sud est.
Liderii europeni nu s-au înghesuit să-l felicite pe Erdoğan. Anadolu Agency, într-un exercițiu continuu de lingușeală, încă ține la rubrica de „Breaking news” cine l-a felicitat deja: se remarcă desigur Vladimir Putin, dictatorul din Azerbaijan, Ilham Aliyev, prim ministrul albanez Edi Rama, dar și liderul sârb Aleksandar Vucic sau președintele din Guineea – Alpha Conde.
Rămâne de văzut care vor fi următorii pași ai regimului de la Ankara. Aflat între două punți, în relații cordiale cu Rusia și tensionate cu aliatul tradițional, Statele Unite, în special pe fondul achiziției de armament rusesc (sistemul de apărare anti aeriană S 400). suportul acordat de SUA kurzilor în Siria și, desigur, situația celui mai detestat om de la palatul prezidențial din Ankara – Gulen-, Erdoğan va continua cartea naționalismului și nevoii de a vinde politica otomanistă, a trecutului glorios al Imperiului.
Pe plan extern, trebuie urmărite și discursurile din ce în ce mai virulente ale partidului naționalist MHP, cel căruia Erdoğan i-a lăsat controlul în nu mai puțin de 10 orașe (unele dominate anterior de AKP). Recent, Ciprul era înfățișat cu un steag turc, Ministrului Grec al Apărării i se sugera că are nevoie de tratement clinic, iar deprecierea lirei era, desigur, opera Statelor Unite.
În bucătăria internă, dacă și cum atacurile asupra kurzilor se vor înteți și ce se va întâmpla cu alegerile câștigate în provinciile dominate de HDP rămâne de văzut. Nici relația cu Partidul Republican de opoziție în marile orașe nu va fi una prea plăcută, rețelele de putere create de AKP în teritoriu putând fi afectate prin pierderea controlului local în majoritatea orașelor importante. Asta dacă opoziția și primește mandatele.
Nici dinspre România nu au transpirat multe știri despre scrutinul local din Turcia, deși opoziția a salutat înfrângerea AKP în marile orașe. Totuși, era de așteptat ca victoria lui Erdoğan să fie salutată măcar de o parte a puterii de la București căci nu degeaba Turcia este considerată o prioritate a Președinției României a Consiliului UE, autobuzele din București sunt turcești, recent ne doream să organizăm summit-uri UE-Turcia, iar spitalele nu le mai construim cu fonduri europene nerambursabile ci cu parteneri turci, „să nu pierdem timpul”.
O singură observație: „următorul rând de alegeri va fi abia în 2023, ceea ce îi conferă lui Erdoğan timp suficient și să depășească criza economică și să-și întărească sultanatul”
Din experiențele cu dictatori din ultima sută de ani și mai bine, mi se pare clar că regimul nu va depăși niciodată criza economică. Una din problemele dictaturii este că duce la instaurarea unei oligarhii incompetente ( nu are cum altfel, dacă promovarea se face pe alte criterii decât competența, iar în cazul de față vorbim chiar de patria ciubucului :) ) . Deci e posibil ca Erdogan să își consolideze sultanatul, dar numai întărind autarhia, criza economică nu poate decât să se adâncească. Singura necunoscută cred că e până unde va fi dispus să meargă cu represiunea.
Da, aveti dreptate. Ar fi trebuit sa extind argumentul acolo – criza economica vine de obicei ca o consecinta a unei oligarhii incompetente si a unor retele de patronaj extinse. Si nu cred ca ideile lui Erdogan de rationalizare a preturilor/alimente la pretul X/incercarea de mentinere a lirei prin miscatiuni financiare or sa functioneze.
Cu parere de rau dar nu cunoasteti Turcia si nici starea de spirit a „millet” -ului turc. Acum douazeci si cinci de ani cand la conducerea tarii se afla DYP si ANAP in opozitie, guvernul condus de Tansu Ciller hotaraste sa deprecieze intr-o singura noapte lira turca de la 15 mii de lire pentru 1 USD la 40 de mii de lire pentru 1 USD. A ramas in istoria lor ca: „bes nisan kararlari”. Coincidenta sau nu dar peste cateva zile se implinesc fix 25 de ani de atunci ( 5 Aprilie 1994)! Nici nu va puteti inchipui ce a urmat. Personal am cunoscut o companie care a pierdut in acea noapte 20 de milioane de marci germane si implicit faliment total. Munca lor de doua generatii s-a evaporat datorita unor lideri politici iresponsabili. Am auzit la acea vreme de sute de sinucideri. Oameni care au trait si trecut prin asa ceva inteleg foarte bine ce inseamna un om politic de talia lui RT Erdogan. Nu sunt un simpatizant al lui, dar trebuie sa fim corecti. Infrastructura din Turcia este de neimaginat raportat la acum doua zeci de ani. Nu credeam ca sunt in stare de asa ceva. Si inca mai cate!? Vizionam la CNN Turk acum vreo doua saptamani un interviu cu CEO de la Turkish Airlines. Zicea-i ca e dus cu capul cand auzea-i ce planuri are. Asta e realitatea din Turcia anului 2019. Turcii au ceva ce noua ne lipseste: curaj si spirit de invingatori.
Domnule, se prea poate să fi fost așa cum ziceți. Starea populației o vedem în urma alegerilor, și alegerile spun un lucru destul de clar.
De multe ori „dictatorii luminați” au succese pe termen limitat; problema e că în timp dictatura duce inevitabil la corupție și la stagnare. Se pare că atât a fost să fie. Din când în când oamenii mai au nevoie de primenire, chiar și noi care nu suntem la putere începem în timp să avem idei fixe, să fim opaci la nou etc… De obicei dictaturile funcționează pe termen scurt, pentru că pot canaliza toate eforturile societății într-un singur sens; la început acest sens poate fi evident pentru toată lumea ( de exemplu în caz de război sau criză) însă cu timpul lucrurile se schimbă și e nevoie de oameni noi. Acum… dacă cei noi vor fi mai buni… nu există garanții, dar important e să existe posibilitatea schimbării.
si totusi, au pierdut si la Istanbul? ca media din RO e tacuta si pare ca se teme sa-l supere pe Erdogan.( nu mai vorbesc de canal D care face propaganda pe fata).una din implicatiile majore pentru noi este accelerarea sau temporizarea mutarii materialului nuclear de la Incirlik in ipoteza careia cred ca a fost exercitiul din Crimeea .
La Istanbul au pierdut in mod real, seful Comisiei Electorale a anuntat ca Imamoglu era in frunte dupa 99.x%, dar inca se zbate sistemul sa gaseasca formula prin care sa castige. Nu cred ca va functiona, totusi, ar fi prea riscant. Vedeti si haosul de la Anadolu, au fost 9 ore in care n-au zis nimic, nici ei nu se asteptau.
app de ce spuneati, aseara a aparut ca SUA a suspendat livrarea de F 35 Turciei.
Rezultatele finale: https://secim.haberler.com/
Cred ca er fi util de stiut ca numararea voturilor nu se face insectiile de votare, ci urnele sunt transportate in alta parte.
AKP face contestatie, cere reverificarea voturilor invalide in Ankara si Istanbul.
Dupa renumaratoarea voturilor, daca ies aceiasi castigatori, nu e imposibil ca si primarii respectivi sa fie demisi si inlocuiti, cum s-a intamplat in SE.
Consiliile orasenesti si judetene au componenta majoritara AKP, deci proiectele vor fi votate cum vor ei.
Finantarea se va face diferentiat, orasele cu primari din opozitie vor fi „uitate”.
https://ahvalnews.com/turkey-elections/istanbul-loss-huge-blow-turkeys-erdogan-and-its-not-just-political
Multumesc de share.