În 1776 Fruedrich Maximilian Klinger scria o piesă de teatru intitulată Sturm und Drang (“furtună şi avânt” în traducerea din limba română) de la care avea să se nască un curent cultural cu acelaşi nume. Acţiunea are loc în timpul Revoluţiei Americane şi dădea expresie emoţiilor ţn detrimentul raţionalităţii iluministe. Astfel s-a făcut trecerea de la clasicism la perioada pre-romantică. O astfel de revoluţie are loc în prezent în domeniul politic: pentru prima dată, un partid populist de extremă dreapta câştigă alegerile într-un stat artizan al construcţiei europene şi are toate şansele să preia guvernarea. Modelul italian a prefaţat “furtuna şi avântul” francez, la fel cum Sturm und Drang a prefaţat o schimbare de paradigmă mai largă în Europa. Pentru prima oară după al Doilea Război Mondial, în Italia guvernarea a fost exercitată de două partide din afara mainstream (Lega şi M5S), apoi s-a ajuns la guvernarea unui partid precum Fratelli d’Italia condus de Georgia Meloni, cu puternice rădăcini în extrema dreaptă. Italia a fost, încă din Renaştere, creuzetul ideilor politice care s-au râspândit ulterior în Europa – şi de această dată se confirmă regula.
Milioane de alegători din Franţa au făcut pe 30 iunie o alegere inedită, între extrema dreaptă şi o coaliţie de partide, dominate de extrema stânga. Participarea record, aproximativ 69%, a confirmat că alegerile sunt de fapt un referendum pro sau anti-Macron, acesta fiind de fapt principalul clivaj politic de pe scena politică franceză în prezent. O alegere imposibilă între extreme dar o alegere determinată de faptul că partidul care îl susţine în continuare pe Emmanuel Macron, Ensemble, a ajuns foarte jos în preferinţele electoratului. Un vot pentru acest partid va însemna de fapt un vot pentru un candidat al Rassemblement National (RN) sau al Nouveau Front Populaire (NFP) în turul doi, datorită particularităţilor sistemului electoral francez, majoritar în două tururi. De fapt, acest sistem electoral a fost gândit pentru a asigura o majoritate parlamentară preşedintelui şi a întări latura prezidenţială a regimului semi-prezidenţial şi nu pe cea parlamentară. Sistemul politic francez poate fi la un moment dat într-o extremă prezidenţială (ultra-majoritate – situaţie în care s-a aflat şi Emmanuel Macron la începutul mandatului său) ori parlamentară, atunci când există o coabitare între preşedinte şi prim – ministru. De data aceasta, se va ajunge la o situaţie care nu a fost avută în vedere de fondatorii celei de-a cincea Republici: o majoritate dintr-o extremă a spectrului politic şi un preşedinte declarat de centru. Sistemul electoral francez a fost gândit ca, în eventualitatea în care un candidat extremist intră în turul doi, candidaţii mainstream să se alieze şi să îl înfrângă. Acest sistem nu a fost conceput pentru situaţia în care un candidat de o extremă se confruntă în turul doi cu un candidat de la o altă extremă. Vom avea o coabitare inedită, nu doar între două persoane, ci şi între două viziuni diametral opuse despre felul în care se construiesc majorităţile cu ajutorul sistemului electoral.
Dată fiind situaţia, de ce a riscat Macron convocarea alegerilor anticipate? Acesta a declarat că respectiva mutare era pregătită de multă vreme – scorul foarte bun al RN la alegerile europene putea fi intuit cu uşurinţă (până la urmă a fost 31,37%). Decizia a fost luată de Macron fără consultarea consilierilor săi, ori a miniştrilor din cabinetul Attal. Probabil Macron a mizat pe o victorie a RN şi pe fragmentarea în continuare a stângii. Surpriza a fost crearea NFP, imediat după anunţul dizolvării Parlamentului. Faptul că două grupări extreme îşi dispută întâietatea nu a fost cu siguranţă luat în calcul de Macron. Până acum NFP, format din La France Insoumise (LFI – partidul lui Mélenchon), comunişti, verzi şi socialişti, rezistă dar totuşi este o alianţă conjuncturală, partidele de stânga neavând foarte multe în comun cu ideile de extrema stângă promovate de Mélenchon. NFP este o alianţă între partide care nu au nimic în comun în afară de dezavuarea lui Macron – partidele componente au viziuni total opuse despre NATO, UE, energia nucleară, mediu sau economie. NFP nu este o uniune între egali – LFI are 230 de candidaţi, socialiştii 175, verzii 92 şi comuniştii 50. Astfel, Mélenchon nu este doar liderul unei alianţe de partide, ci şeful partidului care contribuie la cea mai mare parte a candidaţilor ce vor înfrunta candidaţii RN în turul doi.
Întrebarea fundamentală a acestor alegeri este cum s-a ajuns ca, în 7 ani de mandat, să se creeze un centru politic, sub bagheta lui Macron, pentru ca ulterior acest centru să facă implozie, iar voturile luate de la partidele mainstream de dreapta şi de stânga să se transforme în voturi pentru RN şi LFI. Macron a sesizat în 2017 că se aştepta venirea unui:”salvator” pe scena politică franceză şi a jucat destul de bine rolul celui care salvează onorabilitatea politicii. Însuşi Macron nu are o explicaţie la ora actuală pentru rezultatul alegerilor. Cu ocazia Consiliului European, a afirmat că Franţa este “pradă urii şi antisemitismului”. Posibil să fie o descriere adecvată dar oare arăta Franţa diferit la data când a preluat puterea? Dacă este aşa, oare preşedintele Franţei nu are nicio responsabilitate?
În peste jumătate din cele 577 de circumscripţii electorale, un reprezentant RN şi-a dezbătut întâietatea cu un reprezentant al NFP. Chiar şi acolo unde un reprezentant Ensemble va intra în turul doi, şansele sunt infime în faţa reprezentantului NFP sau a celui RN, deoarece Ensemble a pierdut potenţialul de coaliţie – nu poate spera într-o alianţă strategică în turul doi cu un reprezentant al extremelor politice pe care Macron le combate cu toată puterea. Campania electorală a fost concepută pentru doar trei săptămâni, interval de timp complet insuficient pentru a genera o creştere a vreunui partid sau candidat – cu excepţia RN care şi-a îmbunătăţit scorul de la alegerile europene.
Cum se explică succesul RN? Partidul preluat în 2011 de Marine Le Pen a încercat şi a reuşit parţial normalizarea, inserarea în viaţa politică, treptat. Datorită politicii “cordonului sanitar”, şi-a concentrat atenţia pe politica locală şi a câştigat multe primării. 93% din oraşele şi satele din Franţa au votat un reprezentant al RN la aceste alegeri, ceea ce nu mai lasă loc la niciun comentariu. O altă strategie care a dat roade a fost apropierea de elite. De câţiva ani s-a observat aderenţa absolvenţilor ENA – Ecole Nationale d’Administration la RN, un fenomen cu totul nou. La alegerile europene pe lista RN a fost ales Fabrice Leggeri, absolvent ENA şi fost director al agenţiei UE Frontex – un profil care în urmă cu câţiva ani ar fi fost incompatibil cu un partid precum RN. Liderul RN Jordan Bardella a fost invitat în noiembrie 2023 să ţină un discurs la una dintre cele mai reputate instituţii de învăţământ superior în materie de afaceri – HEC Paris. Doamna Le Pen se întâlneşte frecvent cu fostul şef al EDF, compania naţională de electricitate, în timp ce echipa ce alcătuieşte a programului de guvernare al RN este formată din economişti reputaţi şi lideri ai companiilor din topul CAC 40.
Un alt factor care a contribuit la succesul RN este normalizarea partidului care nu mai este privit ca fiind un pericol la adresa democraţiei. Diabolizarea extremei drepte în Italia nu a funcţionat: Georgia Meloni nu pare a fi lipită de această etichetă. În Franţa a fost privit cu multă atenţie experimentul italian, iar până la urmă alegătorii şi-au spus “de ce nu”. Discursul lui Macron care a mers exact pe linia acestei diabolizări permanente a adversarului s-a întors, nemeritat, împotriva sa în cele din urmă.
RN a avut o strategie atentă de a atrage partidul Les Republicains, de centru – dreapta, oferind sprijin pentru 62 de candidaţi care astfel au şanse foarte mari să câştige. Rezultatul dezastruos al Les Republicains la alegerile europene a făcut ca această ofertă să fie acceptată de preşedintele acestui partid, Eric Ciotti, imediat dezavuat de restul conducerii partidului şi exclus. Cu toate acestea, înţelegerea Les Republicains – RN a funcţionat foarte bine cu ocazia scrutinului din 30 iunie. Procedând astfel, RN a luat exemplul lui Macron din 2017: un partid diferit de cele mainstream, de succes, are întotdeuana ceva de oferit, iar uneori oferta este de nerefuzat. Este adevărat că diferenţa fundamentală este legată de destinatarul ofertei şi modalitatea în care aceasta s-a făcut. Macron a oferit înalte poziţii în stat unor membri al republicanilor şi ai socialiştilor pentru a submina dreapta şi stânga tradiţionale, în timp ce Le Pen a mers mai departe, oferind o alianţă electorală inedită, cu păstrarea identităţii fiecărui partid şi nu a făcut o ofertă similară partidelor de stânga.
Macron nu mai avea oricum din toamna anului 2022 o majoritate parlamenrară care să îi sprijine proiectele în Adunarea Naţională dar antagonismul între RN şi partidele de stânga făcea ca opoziţia să nu fie niciodată o alternativă la guvern, iar acesta să administreze treburile curente deseori prin asumarea răspunderii. Dacă nu exista niciun risc ca un guvern sprijinit de Macron să fie obiectul unei moţiuni de cenzură de succes, de ce acesta a preferat alegerile anticipate? Unii adepţi ai lui Macron au argumentat că această mişcare are în vedere următoarele alegeri prezidenţiale: RN la putere nu va fi capabil să guverneze şi astfel doamna Le Pen va pierde alegerile. Numai timpul vă putea arăta dacă acest calcul este corect sau nu. Totuşi, chiar şi Macron a declarat că a riscat fără să calculeze un rezultat: a aruncat zarurile pentru a stârni dihonie între adversari. Aşa cum arată situaţia în prezent, aceste alegeri anticipate sunt mai degrabă un refrerendum pentru sau împotriva actualului preşedinte al Franţei.
Votul pentrru RN nu este neapărat un vot acordat extremei drepte, ci mai degrabă este generat de curiozitatea de a vedea ce este dincolo de “cordunul sanitar” care a ţinut multă vreme acest partid departe de puterea centrală (în plan local are mulţi aleşi). Este într-un fel tentaţia “mărului otrăvit”. Ensemble este perceput ca un vehicul electoral al lui Macron (deşi acest partid a evitat să se alăture figurii preşedintelui pe timpul scurtei campanii electorale), iar acesta este perceput ca fiind arogant, un “preşedinte al bogaţilor” care a scăzut taxa pe avere. NFP este perceput ca un vehicul electoral al lui Mélenchon care s-a remarcat în ultima vreme prin refuzul de a numi Hamas organizaţie teroristă şi prin insulte la adresa politicienilor de origine evreiască. Este motivul pentru care Serge Klarsfeld, cunoscutul militant în favoarea tragegerii la răspundere a naziştilor francezi, în vărstă de 88 de ani sau filozoful Alain Finkielkraut, ţinta unor atacuri susţinute din partea extremei stângi, au decis să afirme public că votează RN deoarece doamna Le Pen a eliminat manifestările de antisemitism din RN. Cei care au simpatii politice pentru partide moderate, de centru, au făcut pe data de 30 iunie o alegere imposibilă. Unii au votat RN fără entuziasm pentru a opri extrema stângă, alţii au votat fără entuziasm NFP pentru a opri extrema dreaptă, iar unii s-au abţinut de la a se prezenta la vot. Există şi o a altă opţiune, foarte interesantă, expusă de mişcarea Bloquons les! şi împărtăşită printre alţii de Bernard – Henri – Lévy: alcătuirea unei liste de candidaţi “rezonabili”, fără să conteze din ce partid, care să fie votaţi la nivel naţional fără a mai face calcule strategice. Acest calcul se bazează pe raţionalitatea post-electorală a aleşilor care pot opri iniţiative anti-democratice ale partidului din care fac parte. În realitate însă, maşinăria de partid este mai puternică în Franţa decât pare din afară. În orice caz, opţiunile sunt multiple şi vom vedea eficacitatea lor abia la finalul turului doi.
The Economist a analizat impactul programelor RN şi NFP. Dacă RN ar veni la guvernare, deficitul Franţei ar creşte cu 0,7% pe termen scurt, ajungând la 6,4% în 2026. Mult dar nu enorm. În schimb, aplicarea programului NFP depăşeşte orice imaginaţie în materie de efecte economice dezastruoase.
Ce va urma? Nu ştim unde va duce “furtuna şi avântul” alegătorilor francezi. Chiar dacă Macron va avea încă trei ani de mandat, putem afirma că, odată cu aceste alegeri, Franţa intră în epoca post-Macron. Va exista o coabitare imposibilă, ideile lui Jordan Bardella sunt diametral opuse celor ale lui Emmanuel Macron. Franţa a mai trecut prin coabitări dar diferenţele dintre preşedinte şi primul – ministru erau infime. De data aceasta, totul va fi opus. Nu există nici măcat consens asupra prerogativelor celor doi şefi ai executivului – primul – ministru va încerca, din primul moment, să preia iniţiativa în materie de politică internă, externă, pe toate palierele. Perioda care va urma va fi marcată de încercarea de profilare a doamnei Le Pen în calitate de preşedinte de facto al Franţei. Efectul acestor alegeri nu va fi resimţit doar în Franţa, ci şi în întreaga Europă. Franţa va urma pe mai departe destinul lui Goethe: sedus de Sturm und Drang, revenit în cele din urmă la clasicism dar de fapt promotor al unei forme culturale care a îmbinat avântul schimbării cu raţionalitatea continuităţii. Să nu uităm însă că între cele două momente s-a consumat un alt eveniment, un cutremur care nu fusese anticipat atunci când a apărut curentul respectiv: Revoluţia Franceză.
Friedrich Maximilian Klinger
Deutscher Dichter und Dramatiker
Este greseala stingistilor, care preseaza cu tot felul de prostii, iritind majoritatea.
Si greseala lui Macron, care a dorit anticipate. Desi stia ca este rezultatul unor aliante care au veleitati de independenta si extremism. Trebuia sa fie mai putin transant si sa-si tina fortele care l-au ales grupate.
Acum nu putem decat sa asteptam, sa vedem ce vor face cei de dreapta, la putere. Sunt de extrema dreapta, asa cum sunt acuzati? O situatie destul de spinoasa, daca se adevereste acuza de extremism.
Sau nu? Caz in care stinga e pe faras.
Cred ca toata lumea e in asteptare.
Scuzele nu-si mai au rostul. Va fi ori, ori.
In orice caz, indiferent de evolutia evenimentelor, stinga trebuie sa-si faca „autocritica” si sa gaseasca o alta linie ideologica si in practica. Cu actuala linie s-a ajuns la capat. Multimea o respinge.
Dar Macron a starnit Rusia cu participarea armatei franceze in Ucraina. S-a deslantuit uraganul rusesc in sudul Saharei si „peste mari”, iar acum in Franta. Credeti ca votantii celor doua extreme doresc sa mearga la razboi?
Revedeti „Babilon Berlin” si o sa intelegeti de ce Moscova alimenteaza cele doua extreme pentru a distruge democratia liberala.
Ai nostri au inteles dece trebuiau furate voturile de la ADU? Romania nu trebuie sa fie aparata de Rusia prin armata franceza.
Social democraților suedezi le-a ajuns cuțitul la os: să ignore realitatea in care trăiesc cetățenii și chiar verigile inferioare ale partidului continuînd pe aceeași cale ca Titanicul, sau punîndu-și cantitatea necesară de cenușă în cap:
Conform raportului intern, Partidul Social Democrat din Suedia a recunoscut mai multe greșeli în politica sa de imigrare din ultimele decenii:
1. Au eșuat în politica de imigrare pentru o lungă perioadă de timp.
2. Partidul s-a temut să fie asociat cu Democrații Suedezi, ceea ce le-a influențat acțiunile.
3. Recunosc că primirea imigranților nu a corespuns nevoilor sociale, educaționale și economice.
4. Au permis accelerarea segregării în timpul guvernării lor.
5. În timpul valului de refugiați, Suedia a primit mai mulți oameni decât avea capacitatea de a-i integra în mod corespunzător.
6. Responsabilitatea pentru primirea imigranților nu a fost distribuită uniform între municipalități, ceea ce a dus la o presiune crescută asupra zonelor deja vulnerabile.
7. Partidul a ignorat avertismentele consilierilor municipali social-democrați care, timp de 20 de ani, au subliniat că imigrația trebuie să fie proporțională cu capacitatea de integrare.
Lawen Redar, autoarea raportului, afirmă că partidul ar trebui să fie „profund autocritic” și că ea este critică atât față de sine, cât și față de partidul său pentru aceste greșeli.
O aanaliza destul de buna. Eu cred ca Franta este aceeasi, doar ca parinte1 si parinte2 ai Frantei, adica presedintele Macron si prim-ministrul sau nu au rezolvat problemele francezilor, ci ale altora, fie ei ucrainieni, gay, migranti, minoritari, etc, iar pe francezi i-au batut , udat cu tunuri de apa, gazat cu lacrimogene, etc. Acum doar a venit DECONTUL. Daca nu trezesc nici acum probabil va urma o revolutie sau ceva de genu acesta. E valabil si pentru Germania, Austria si alte tari occidentale.
Pe pielea elefantului din incapere pe care nu-l vede nimeni scrie asa: „Partidele traditionale au pierdut si vor pierde in continuare deoarece nu le pasa de alegatori”. Asta e principalul motiv pentru ceea ce se intampla in Europa.
Situația din Franța este oarecum asemănătoare cu cea din Rusia: ambele țări și-au pierdut relevanța de mari puteri și nu se pot împăca cu această realitate.
„Însuşi Macron nu are o explicaţie la ora actuală pentru rezultatul alegerilor.”
Orbirea politica nu e ceva nou! Oare de ce m-a inselat nefasta, doar i-am oferit de toate, bani, atentie si ia s-a dus cu un derbedeu? Poate ca ar fi trebuit si altceva, iubire, poate!
Turnul de fildes duce la pierderea realitatii. Micron, la fel ca si altii, nu vede scumpirea enorma, inflatia enorma, scaderea masiva a nivelului de trai, pierderea identitatii nationale si culturale. Popoarele s-au saturat de vrajeli, de „valori” europene.
Si atentie, acesta e numai inceputul, daca EU nu va reusi sa asculte vocea popoarelor, dintr-o uniune a pacii va deveni o uniune a disensiunii, chiar a conflictelor.
Eu cred ca intenția lui Macron este ca partidul Mărioarei Le Pen să câștige și să guverneze în următorii trei ani, până la prezidențiale. Să arate ce (nu) poate face.
Exact ca Trump: succesul său inițial s-a bazat pe creșterea datoriilor federale cu peste 8,3 trilioane dolari. Prin comparație, Biden a stabilizat inflația și a îndatorat SUA suplimentar cu “numai” 4,3 trilioane în același interval de timp.
Sunt curios cu ce fonduri va ostoi Bardella maiourile galbene si pensionarii grăbiți.
„Pentru a intra în turul doi, un candidat are nevoie de cel puţin 12,5% din voturi. Prezenţa masivă din primul tur înseamnă că pragul minim pentru intrarea în turul doi va fi foarte ridicat.”
Aici este o eroare: pragul de 12,5% nu se aplica la numarul de voturi, ci la numarul de alegatori inregistrati. De aceea, o prezenta masiva favorizeaza atingerea pragului, nu o face mai dificila. La prezenta de 70%, vor fi mult mai multe triunghiulare in turul 2 fata de alte alegeri.
Asa este, aveti dreptate, cred ca se poate corecta.
Observ, din nou, cum unii analisti nu inteleg nici acum de ce cetatenii francezi, olandezi, italieni, belgieni, etc. au ales la aceste alegeri partide cu politici conservatoare (termenul de partid extremist este gresit ales si este o jignire pentru zecile de milioane de oameni care au votat). Intr-adevar, daca un partid vehiculeaza idei antisemite sau xenofobe, in general, asa cum este partidul lui Melenchon, aceste partide se pot numi extremiste, iar politicile de acest tip ar trebui interzise. Insa, atunci cand cetatenii francezi vad cum guvernul le impune impozite si taxe din ce in ce mai mari, cand agricultorul olandez vede cum este nevoit sa-si inchida ferma doar pentru ca in locul ei sa se planteze copaci penru „salvarea” climei, cand germanul din marile orase vede cum hoarde de migranti diferiti religios si cultural iau cu asalt orasele si bugetele statului in timp ce neamtul este cocosat de impozite, atunci cand suntem zilnic bombardati de la Bruxelles de propaganada politicilor corecte de gen, migratie si clima, oamenii cauta solutii in alta parte. O fi bine, o fi rau, nu stim, insa ce stim este ca astfel de schimbari sunt binevenite uneori, iar liderii europeni si cei nationali nu pot ramane in functii ani de zile sau zeci de ani precum dictatorii de alta data care visau sa „schimbe” lumea in functie de ideologiile marxiste.
Extremiștii nu se cred extremiști. Dar îi văd pe ceilalți astfel. Les Republicains sunt conservatorii francezi, RN sunt extremiști. Pentru ca toate “soluțiile” lor pentru problemele identificate sunt extreme:
străinii sunt criminali, deci afară cu toții;
Vrem pace, deci să obligăm Ucraina să accepte condițiile lui Putin, nelivrându-i arme;
green deal nu este necesar, căci mediul înconjurător trebuie ignorat șamd
PS în Germania CDU/CSU sunt conservatori, iar BSW, AfD și Die Linke sunt extremiști. Primele două și-au exprimat deja dorința de a conlucra cu Mărioara. Și sunt, ca și dumneaei, finanțate prin bănci cu legături strânse cu Rusia lui Putin. Coincidență, desigur!
La situatia asta s-a ajuns in timp:
-francezii s-au saturat de un anumit comportament, al celor care au venit in Franta, nu s-au integrat si nu au facut nimic pentru a se integra, distrug tot in jur, ca un virus neinteresat de starea victimei parazitate
-lipsa raspunsurilor sau raspunsurile inadecvate ale partidelor mainstream la aceste preocupari. Inadecvarea repetata la acesta realitate i-a dus la exasperare si la faza de a incerca si altceva
-influenta distructiva a social media (desi mult mai redusa ca influenta decat in Statele Unite)
Un articol care arata o cunoaștere cam superficiala a vieții politice din Franța. Nu este garantat ca RN va putea forma un guvern majoritar după turul 2.
Constituția franceza a fost scrisa in ideea ca daca un președinte nu are majoritate parlamentara el demisionează. Asa a făcut de Gaulle. După Pompidou insa mai toți președinții au preferat sa tina de scaun. Daca va exista coabitare ea va fi foarte dificila, va fi un fel de ménage à trois: Macron, Bardella, Ursula von der Leyen.
„Discursul lui Macron care a mers exact pe linia acestei diabolizări permanente a adversarului s-a întors, nemeritat, împotriva sa în cele din urmă.” Nemeritat? De ce?.
Macron a devenit cel mai nepopular politician din Franța, mai nepopular chiar decât Sarkozy si Hollande.
După ce a distrus partidul socialist si s-a autocatalogat drept tehnocratul salvator a dus Franța la o performantă economica submediocra.
Eu cred ca votul francez n-a fost in mod necesar pentru Marine Le Pen sau Jordan Bardella, ci a fost un referendum contra președintelui Macron, devenit extrem de nepopular după episodul gilets jaunes, după schimbarea fără vot in parlament a legii pensiilor, imigrația ilegala scapătă de sub control, violentele extremiștilor musulmani, explozia datoriei externe (110% din PIB), acceptarea creșterii preturilor la energie in favoarea Germaniei, sau stilul imperial de a conduce Franța. Nu degeaba Macron este numit Jupiter in presa franceza.
Am urmărit dezbaterea Attal (macronist), Bardella (RN) si Bompard (ultimul reprezentând grupul lui Melanchon). A fost o dezbatere plina de substanța, pe alocuri cu cifre false (n-au exista fact checkers) si întreruperi enervante, mai ales din partea lui Bardella si Attal (control foarte slab din partea moderatorilor, nu au fost tăiate microfoanele celorlalți in timp ce un candidat vorbea, cum s-a făcut in dezbaterea Biden-Trump), dar totuși de un nivel destul de ridicat. Tare aș vrea sa vad așa ceva la București.
Dezbaterea s-a centrat pe imigrație si costul vieții si la ultimul subiect nici un politician n-a venit cu soluții credibile. Paradoxal din cei trei numai Bompard a lucrat într-o companie comerciala si a venit cu cifre si statistici mai exacte, poate si pentru ca are un doctorat in matematica. Programul lui Melanchon este un program extrem de populist, subvenții, preturi fixe, revenirea la pensionarea la 60 de ani, etc. Ceva in stilul PSD. Plus incurajarea imigrației. Islamo-gauchism.
Bompard si-a concentrat tirul mai ales pe Bardella si s-a aliat cu Attal in câteva puncte (imigratie, politici de mediu, motoare electrice, etc). Nu este imposibil ca după turul 2 grupul lui Melanchon sa sprijine discret un guvern minoritar macronist.
Franța e de nerecunoscut. Daca actualul tânăr prim ministru n-a lucrat nici o zi într-o companie privata intrând direct in politica din SNSPA-ul francez, vine acum Jordan Bardella, si mai tânăr, om care n-a terminat o facultate, care n-a condus niciodată nici o întreprindere sau măcar o primărie de cartier sau sat, cu singura calificare de a fi un master in Tik Tok si a vorbi tot timpul peste altii. Si omul acesta este propus sa fie prim ministru al unei tari de 65 milioane de locuitori si putere nucleara.
La alegerile europene macronistii si-au ales un reprezentant dezastruos, fără carisma (Valérie Hayer), acum Attal a facut o figura mai buna. Problema mare a maronistilor este ca sunt percepuți ca detașați de omul de pe strada si asta e greu de rezolvat.
Merita menținut rezultatul dezastruos al grupului Reconquête. Expulzarea lui Marion Maréchal a fost un factor hotărâtor, ceea ce arata ca Eric Zemmour n-a simițit ca locomotiva partidului era o femeie inteligenta si frumoasa si nu el, cel care clădit partidul. Un fapt de care trebuie sa tina cont politicienii de la București.
De Gaulle a spus odata ?gluma care suna cam asa: Cum poți sa guvernezi o tara in care sunt 258 de feluri de brânza?. De atunci numărul felurilor de brânza a crescut, in plus la branza s-au adăugat labneh, falafel si alte bucate exotice, așa ca sarcina unui președinte e si mai grea.
Si Putin ce zice?
NU cumva Putin avea relatii cordiale cu…
si sponsoriza partidul care a castigat alegerile in Franta?
De ce nu se retrage Biden?
Care sunt relatiile lui Putin cu Trump?
Adica, ce urmeaza?
Votul acesta reflecta refuzul francezilor de a fi antrenati intr-un conflict militar devastator pentru Europa al căror susținători sunt în principal fabricanții de arme și marii investitori în reconstrucția a ceea ce va mai rămâne de reconstruit în NE-stul Europei.
https://lanouvelletribune.info/2024/06/otan-la-russie-parle-dune-possible-confrontation-directe/
https://www.7sur7.be/monde/larmee-americaine-nira-pas-combattre-en-ukraine-mais-la-porte-pourrait-souvrir-pour-ses-sous-traitants~aaeee2d7/
Alianta grupărilor de stanga este dovada panicii altor investitori, anume ai celor care promovează mixitatea neconditionata ethno-culturala , transhumanismul și disoluția familiei onthobiologic traditionale, contestate de majoritatea cetatenilor francezi.
Votantul de dreapta este cel căruia i se
refuza accesul la statisticile privind incidenta infracțiunilor cu violenţa comise de etnicii non-europeeni și care nu accepta conceptul de discriminare pozitiva acordat in aeternum comunitatiilor itinerante.
Un conflict militar pe care Europa nu-l poate duce si caruia nu-i poate face fata, asta este realitatea. Macron stie si impreuna cu el stiu si ceilalti lideri europeni, insa noi, cei din Est, nu vrem sa intelegem acest lucru si vrem ca Rusia sa fie invinsa. Este firesc sa gandim astfel, maiales dupa 50 de ani de comunism, insa trebuie sa ne adaptam la situatia noastra geopolitica, la faptul ca suntem (aproape) vecini cu rusii si la ce putem face in aceste conditii. „Modelul Israel” mi se pare cel mai potrivit pentru Polonia, Tarile Baltice si Romania: un stat puternic inarmat, sprijinit constant de catre aliatii sai (adica SUA si UK in cazul nostru) care la nevoie ne pot apara, la fel cum au aparat Israelul de atacul cu rachete si drone din Iran. Desigur, o flota americana in Marea Neagra si Mediterana, precum si baze militare trebuie sa existe permanent in jur pentru a apara teritoriul nostru. Se creeaza astfel un scut de aparare in jurul Romaniei. Este singura solutie pentru a ne apara in fata Rusiei.
Pe mine ma distreaza cum romanii de pe acest forum o dau pe aia cu imigrantii si islamul.
Aici la Strasbourg unde locuiesc, pe podurile din oras si la intrarile in marketurile de cartier cei care cersesc sunt romani (va rog sa va abtineti de la rasisme, cred ca stiti ce zic), la Paris in RER sau RATP hotii de buzunar sunt romani, pe plaja in Nisa opereaza tot romani, si in general ani de zile Romania a exportat in Franta infractionalitate pe langa desigur cei care ne trezim dimineata sa mergem la munca, indiferent ca-i la birou sau pe santier.
Cersitul si furturile din buzunare nu se compara cu violurile si cu capusarea bugetului public (indemnizatii sociale si asemenea).
Am citit (si ati citit) despre masuri luate de statul elvetian contra unora care nu vor sa se integreze. N-am citit nimic despre masuri similare în Franta (sau Germania).
Sarkozy a fost singurul care a luat masuri, în acord cu politicienii romani, pentru tinerea sub control à fenomenului la care va referiti, în acord cu presa si făcând cunoscute practicile de cerșetorie în care erau abuzați minori amortiti cu alcool si
expuși public pentru a stimula colecta zilnica.
După Sarkozy, fenomenul cerșetoriei s-a extins fiind tolerat de politie cu condiția ca minorii sa nu mai fie expuși.
În Franța ca și în România aceste
grupări sunt partial monitorizate de
politie .
https://www.breizh-info.com/2024/06/28/234826/bidonville-a-nantes-700-roms-a-evacuer-au-nom-dun-pole-decologie-urbaine-50-millions-deuros-dargent-public/
În acest caz punctual, banii alocati din fonduri publice sunt practic aruncați pe fereastra caci o data instalati ,acesti oameni nu își vor plăti utilitățile și vor aduce complexul de locuințe în starea în care sunt aduse locuințele sociale din Gaesti, jud Dambovita.
Ceea ce se așteaptă după instalarea dreptei este eliminarea privilegiilor acordate itinerantilor etnici francezi.
In fiecare zi presa semnalează instalarea ilegala a sute de carava pe proprietățile particulare ale cetățenilor, în parcuri publice, în parkingurile unor instituții, pe stadioane și chiar în ferme.
Aceste grupări profita de faptul ca legislația europeana amendează inițiativele nationale de sancționare à parazitismului activ .
Pai sunt și violuri și toate ajutoarele sociale, doar ca nu le-a enumerat
Eu in Paris am vazut in metrou numai maghrebieni care buzunareau la greu. La cersit, tot in metrou, o asiatica! Ce curios! Singurul roman pe care l-am vazut era cu niste catelusi la cersit in fata la Sainte Chapelle. Au venit jandarmii i-au zis sa plece si s-a executat. Copii ii dadeau 20 de centi si se uitau la catelusi. Cam atat in Franta. Acum 20 de ani erau minorii din Maramures care furau banii din parcometre. Nu puteau fi arestati ca erau minori. Nu stiu cum mai e acum. Prietenii mei francezi nu au nimic impotriva emigrantilor din estul Europei pentru ca, spun ei, nu-ti taie gatul, nu te arunca in aer, nu puiaza… Alta e parerea despre purtatorii de barbi si turbane.
Pe mine mă distrează și mai tare cum ajung arabi rasiști pe forum (probabil din cei ce și-au făcut ‘studiile’ in Grozăvești) care își scuipă ura și disprețul la adresa românilor tocmai din Strasbourg, poate pentru a acoperi fărădelegile și mizeria făcută de ai lor in Franța, iar moderatorii noștri toleranți demonstrează încă o dată ce popor de bun-simț, ospitalier suntem noi. Noi ar trebui să dăm lecții de toleranță și integrare a imigranților francezilor, nu viceversa, că noi i-am îmblânzit pe harapi (nu chiar pe toți, dar..in fine), noi i-am invitat să facă biznisuri in România, le-am dat iute cetățenii și cetățence, i-am băgat și-n partide, i-am iertat și când din politică au sărit calul la răpiri și alte nenorociri, ba ne-am făcut că nu vedem când afacerile lor deraiau spre contrabandă și proxenetism, i-am adoptat și i-am fericit, iar cei mai mulți apreciază astăzi omenia noastră și își văd astăzi cuminți de treabă legit, adică de imobiliare, șaormerii și berbecării, nu ca in Franța unde au iscat tradiții precum incendierea de mașini de sărbători și atacarea zilnică a polițiștilor cu pietre și cuțite ori decapitarea popilor in biserici.
Yo, man, dar despre traficul de droguri si arme de la Nisa nu spui nimic? Despre acele retele din care fac parte musulmani si tot felul de indivizi radicalizati pentru care democratia si libertatile sunt adevaratii „dusmani”, folositi pentru a comite atacuri teroriste impotriva cetatenilor liberi, care culmea, i-au acceptat (fara sa vrea) pe acesti migranti veniti din haznalele lor? Poate ca romanii (rr) cersesc, insa ipocrizia politica este uriasa, iar cetateanul francez prefera sa dea vina pe un amarat de rrom care cerseste, decat sa priveasca la radicalizatii din suburbiile franceze si la ce pericol reprezinta. Un rrom nu se va arunca in aer niciodata pentru o cauza, insa un musulman da. Am impresia ca unii au memoria scurta si uita de atacurile teroriste de la Nisa (La promenade des Anglais) sau din Paris. Citeam ca francezii si italenii se plang ca nu le mai ajung vacantele anuale, in ciuda faptului ca au cel putin 26 de zile lucratoare (!) de vacanta anual. Un american sau un japonez are doar doua saptamani, daca le are si pe alea. Vedeti ca dolce-vita este pe cale sa se sfarseasca in UE…va recomand calduros sa va obisnuiti cu munca sau sa le explicati colegilor de la Nisa cum sta treaba cu munca mai multa si vacantele mai putine.
Sa reasezam corect termenii: azi centrul e stanga, stanga este extrema stanga, „dreapta” e cel mult vag centrista iar „extrema dreapta” este dreapta conservatoare de alaltaieri.
Nu exista extrema dreapta relevanta politic in Europa de azi, dar va exista cu siguranta, daca alesii continua sa sfideze cartonasul galben aratat de electorat. Desincronizarea guvernati-guvernanti ia proportii biblice.
Electoratul a dormit in papuci cata vreme nu o ducea rau, insa intre inflatie, bani publici risipiti pe utopii, taxe si degradare cultural-social-economica au inceput sa se uite putin in jur.
Fiti fara grija insa, madame Lepen si PRM-ul francez vor face probabil un Meloni*, aliniindu-se rapid la linia generala din motive pe care nu le comentez acum.
Cum degradarea europeana nu se va opri, ca nu prea mai are cum, e cam tarziu si am impresia ca nimeni nu doreste sa scoata defel cartoful din foc, sunt sigur ca vom vedea si extrema dreapta, aia adevarata, probabil cu vreun un barbat „providential” in frunte, epurari etnice, razboi & restul dichisului.
Cati credeau in 2021 ca vom asista la un nou razboi in Europa?
* cum s-au concretizat promisiunile dnei respective privind, spre exemplu, migratia? ;)
Referitor la mellonizarea de care vorbiți dvs. Ea va fi rapida si in Franța. Exista mijloace de constrângere prin care liderii unor tari foarte îndatorate cum sunt Franța, Italia, Grecia, Spania (in curând poate si Germania) pot fi cumințiți. A avea datorii externe mari si a nu avea controlul asupra monedei naționale sunt slăbiciuni mari pentru orice națiune.
Mellonizarea nu este un fenomen nou si nu este doar pe dreapta. Ea a început in Grecia când marele revoluționar Tsipras s-a făcut din leu mielușel.
Cel mai bun si mai realist comentariu pe care l am citit vreodata.Vom vedea ce se va intampla.O boala ignorata si netratata se agraveaza si atunci tratamentul pentru vindecarea ei.va fi foarte neplacut,amar ,dureros.Odata vindecat omul ( societatea in cazul de fata),el nu va mai fi acelasi ca inainte de boala si tratament.Va fi alt om ( alta societate) care nu va uita prea curand lectia primita
Am fost mereu la curent cu politicile, recomandari si reglementari. Pana la primele extinderi catre fostele tari socialiste, UE a incercat sa se arate ca un reper de sprijin. Ulterior lucrurile s- au schimbat radical. O dorinta de castiga noi piete comerciale, forta de munca, medici, ingineri, tineri studenti. Politica agricola, industriala, de infrastructura, invatamant, de mediu, etc. a fost inegala. Ulterior au venit problemele migrantilor, ajutoare Siria, Ucraina, Green Deal. Toate au produs nemultumiri profunde. Consider ca nu este vorba de un extremism exacerbat ci de nemultumirii acumulate in 20 de ani. Daca UE nu se reformeaza in viitorul apropiat, existenta sa va fi de scurta durata. Iar evolutia lucrurilor arata ca lucrurile vor stagna.
Acest articol contine multe afirmatii preluate din dezbaterea electorala din primul tur, fara referire la pozitia celor care sustin aceste puncte de vedere si de multe ori, fara sa se sprijine pe argumente. Unele dintre aceste afirmatii sint simple supozitii, ceea ce desigur, poate fi legitim daca sunt prezentate astfel, nu însa daca sunt formulate pe un ton asertiv.
Doar citeva observatii de ordin factual :
– Ensemble nu este un partid (asa cum este calificat de mai multe ori in acest articol) ci o coalitie care regrupeaza partidele care constituie (cel putin pina la sfïrsitul procesului electoral al acestor legislative anticipate) « majoritatea prezidentiala » : Renaissance (partidul propriu zis al lui E. Macron, fostul En Marche care l-a adus la putere în 2017), Horizons (al carui leader este Edouard Philippe, primul Prim ministru al presedintelui Macron) si partidul centrist Modem (al carui leader este François Bayrou). Dupa dizolvarea Adunarii Nationale, au aparut divergente (cel putin de apreciere a situatiei create) intre aceste componente.
– Articolul declara ca Macron nu si-a consultat consilierii : din contra, el si-a consultat prealabil doar anumiti consilieri, ceea ce a suscitat de alfel dupa aceea critici si polemici. Conform Constitutiei, decizia de a dizolva Adunarea Nationala îi revine exclusiv presedintelui Republicii, iar el trebuie sa consulte prealabil nu consilieri si ministri, si pe presedintii celor doua camere. Acestia din urma nu au fost in cazul de fata decit « informati » (fiind in dezacord cu decizia luata de presedinte). Aceasta a fost si situatia in care a fost pus Primul ministru. In cazul de fata, anumiti consilieri risca deci sa fi jucat un rol disproportionat.
– Articolul prezinta le Nouveau Front Populaire ca fiind o alianta încarnind o « extrema » (cea de stînga), desi admite heterogeneitatea compozitiei ei (care merge pina la centrul stinga/social-democrat) ; el preia astfel discursul vehiculat de actori politici ai campaniei, care se opun acestei aliante. Articolul sustine in plus ca partidele care constitue aceasta alianta « nu au nimic în comun în afară de dezavuarea lui Macron » : nu acesta a fost însa motivul care a dus la constituirea coalitiei, ci combaterea extremei drepte conduse de Marine Le Pen. In fine, Mélanchon este prezentat ca leader-ul acestei aliante, ori iarasi acesta e un punct de vedere pe care vor sa îl impuna anumiti actori politici si o tema a campaniei. Reprezentatii partidelor politice – PS, PC, ecologistii – care compun NFP au afirmat o directie colegiala a coalitiei si au încarnat-o in dezbaterile electorale (atît inainte de primul tur cit si de al doilea) – e cazul, de pilda, lui Raphaël Glucksmann (reales deputat european Place publique) sau Olivier Faure (secretar general al Partidului Socialist) – si s-au demarcat explicit de Mélanchon. Desigur, J. Bardella a solicitat saptamina trecuta o dezbatere publica cu acesta din urma, refuzind mai ales sa dezbata cu Marine Tondelier (secretara generala a ecologistilor), ceea ce arata tocmai ca e vorba de un interes politic in a reduce le NPF doar la figura (foarte clivanta, desigur) a lui Mélanchon.
– Articolul afirma ca « chiar şi acolo unde un reprezentant Ensemble va intra în turul doi, şansele sunt infime în faţa reprezentantului NFP sau a celui RN, deoarece Ensemble a pierdut potenţialul de coaliţie – nu poate spera într-o alianţă strategică în turul doi cu un reprezentant al extremelor politice pe care Macron le combate cu toată puterea ». Aceasta afirmatie atesta o anumita necunoastere atît a practicilor electorale care sint asociate modului de scrutin pentru alegerile legislative cît si al culturii politice franceze. Ele consista in dezistari si retrageri de candidati in cazul in care trei (sau mai multi) candidati se califica in turul doi (desemnate ca « triangulaires »), in numele « frontului » sau « barajului republican » contra extremei drepte. Virulenta cu care Ensemble a combatut, in numele extremismului de stinga, ansamblul formatiunilor politice regrupate in Nouveau Front Populaire nu a impiedicat nici de aceasta data aceste retrageri – sistematice din partea candidatilor NFP si relativ numeroase din partea Ensemble. In conditiile unui numar foarte mare de configuratii « triangulare » (favorizat de participarea masiva a electoratului la primul tur), aceasta practica conduce la o reconfigurare a raportului de forte electoral, de care profita inclusiv candidatii Ensemble, in turul 2 de scrutin. Fosta Prima ministra Elisabeth Borne, cea care a purtat controversata reforma a pensiilor, beneficiaza de pilda în circumscriptia sa de dezistarea candidatului LFI, sperind astfel sa cistige in fata candidatului de extrema dreapta. Dincolo de beneficiul electoral implicit care conforteaza deci anumiti candidati Ensemble (si reciproc, candidati LNP, in functie de raporturile de forta locale), aceasta reconfigurare poate mai ales micsora sansele RN de a obtine majoritatea absoluta la capatul acestui proces electoral – acesta fiind de fapt obiectivul politic care justifica aceste practici.
– In fine, articolul afirma cu multa certitudine ca « Însuşi Macron nu are o explicaţie la ora actuală pentru rezultatul alegerilor ». Aceasta afirmatie nu poate desigur sa fie de fapt dovedita. Mai important e însa faptul ca o literatura de stiinte politice, de sociologie politica si de stiinte sociale a analizat in ultimii ani resorturile voturilor in favoarea Frontului National (devenit Rassemblement national), care ar putea fie utilizata pentru a încerca sa întelegem rezultatul electoral comentat aici. Consultarea ei ar putea cel putin permite sa nu ne multumim doar sa preluam puncte de vedere si argumente ale actorilor politici, fara sa ne intrebam in ce masura ele reflecta (si) interese partizane sau electorale. A face macar dovada aceastei vigilente intelectuale ar insemna însa ca « analiza politica » propusa sa fie si o analiza, nu sa se reduca doar la o politica.