În ştiinţele sociale se vorbeşte foarte mult despre “consecinţele neintenţionate”. Unele acţiuni pot avea, pe lăngâ consecinţele intenţionate şi unele neintenţionate, fenomen descris de Robert K. Merton în 1936. Aparent, nu există nicio legătură între alegerile din Turingia şi Saxonia şi apariţia unor iniţiative de pace în Ucraina. În realitate, o acţiune a determinat altele, în lanţ, iar astfel a apărut o consecinţă care nu a fost avută în vedere de alegătorii din cele două landuri atunci când s-au prezentat la vot pe data de 1 septembrie.
Deşi consolarea nu este un sentiment specific german, opinia predominantă în Germania după aflarea rezultatelor din Turingia şi Saxonia a fost că, în privinţa rezultatelor AfD, se putea şi mai rău, Marea temere de dinaintea alegerilor a fost că centura de siguranţă împotrriva partidelor extremiste nu va face faţă de această dată AfD. După aflarea rezultatelor, concluzia a fost că, indiferent cum se vor forma coaliţiile la nivel de land, AfD va putea fi ţinut în opoziţie şi de această dată. Problema este că strategia “arcului constituţional” din alte ţări sau a “zidului de protecţie” (Brandmauer) din Germnaia pare a nu mai funcţiona la această oră în Europa. Strategia altermativă, cea a includerii partidelor populiste în coaliţii de guvernare, este din nou testată, aşa cum se încearcă în prezent în Olanda, după ce în Austria aceeaşi strategie a eşuat în 2019. Adevărul este că nicio strategie împotriva partidelor populiste, fie de dreapta sau de stânga, nu mai pare a funcţiona la parametrii la care acestea au fost gândite. Dincolo de strategii şi rezultate, rămâne un sentiment de neputinţă: partidele tradiţionale nu au soluţii la ascensiunea extremismului, iar la nivel de land vor începe negocieri care vor dura foarte mult timp, dând senzaţia că politica este în afara preocupărilor cotidiene.
Cum s-a ajuns aici? Cum a fost posibil ca partidele tradiţionale, creştin – democraţii şi socialiştii, să aibă competitori serioşi aflaţi la extremele spectrului politic, în condiţiile în care aceste partide au fost încurajate să se extindă cât mai mult în teritoriu, beneficiază de finanţări uriaşe, de o resursă umană demnă de invidiat, de un aparat tehnic extins, suplu şi performant, devenind adevărate maşinării fără de care funcţionarea societăţii în ansamblul ei nu mai poate fi gândită? Orice librărie din Germania este martor al dezvoltării politicului şi al înrădăcinăriii acestuia la nivel comportamental: niciun om politic nu este frecventabil dacă nu publică o carte – program în care să-şi expună viziunea, au loc dezbateri cu oamenii politici, lansări de carte etc., politica fiind parte a normalităţii şi nu privită ca ceva excentric, în afara sferei de preocupări ale cetăţenilor. Mai mult, Germania, traversând mai multe experienţe totalitare, şi-a luat măsuri de precauţie: partidele extremiste pot fi interzise de instanţele judecătoreeşti, statul supraveghează îndeaproape activitatea lor pentru a nu se produce un decalaj nedemocratic etc. Se pare că totuşi toate aceste măsuri au avut şi au doar un efect limitat.
Una dintre explicaţii este comună cu fenomenul care are loc peste tot în Europa: fragmentarea spectrului politic. Peste tot, partidele mari şi-au redus relevanţa, iar noi partide au apărut în interiorul spectrului politic. Particularitatea Germaniei este că fragmentarea nu a mai dus, precum în anii 1980, la apariţia de partide în interiorul “zidului”, ci în afara lui.Partidele tradiţionale au refuzat să discute unele teme noi, astfel încât acestea au fost preluate de partide din afara “zidului”, precum AfD. Mult prea târziu s-a realizat faptul că nu există teme care să nu fie discutate fără a avea impresia că se încurajează discursul extremist. Un exemplu în acest sens este migraţia. A face migraţia tema centrală a discursului politic este fără îndoială marca unui partid populist. A nu discuta deloc despre migraţie nu înseamnă a refuza extremismul, ci a te dezice de o bună parte din electorat care nu este deranjat de migraţie ca fenomen, ci mai degrabă de consecinţele colaterale – de exemplu, dezechilibrul între cerere şi ofertă în sectorul imobiliar, ceea ce duce la creşterea nesustenabilă a preţurilor de închiriere sau vânzare. AfD a apărut pe acest fundal, imprimând treptat monopolul asupra unor teme deliberat ignorate de partidele mainstream. Nu a fost un fenomen unic în Europa, am asistat la evoluţii similare şi în alte ţări. Particularitatea Germaniei este că “zidul” a fost clădit nu cu un etaj, ci cu zece, astfel încât orice dialog cu AfD nu a mai fost posibil. Un partid populist, situat mult mai la extremă decât multe partide populiste din Europa, a ajuns să capete din ce în ce mai mult aderenţă la electorat. Cu cât AfD devenea mai extremist în luările sale de poziţie, cu atât devenea mai popular într-o zonă a electoratului marcată de frustrare şi resentiment. AfD şi-a fixat baza electorală în landurile din estul Germaniei dar nici cele din vest nu au rămas “imune”. În Turingia situaţia a fost particulară, landul fiind condus de mai multă vreme de un partid de extremă stânga, Die Linke dar care, având legături cu trecutul comunist est-german, reuşise să se situeze cumva în interiorul “zidului” şi să nu fie exclus a priori de la negocieri pre şi post-electorale.
Noutatea alegerilor din 2024 o reprezintă apariţia Alianţei Sahra Wagenknecht (BSW), un partid care oficial a apărut doar în luna ianuarie, condus de Sahra Wagenknecht, un politician situat la extrema stângă, foarte apropiat profilului LFI – Jean – Luc Mélenchon. Rezultatul în Saxonia şi Turingia a fost cu totul surprinzător pentru un partid nou format: 15 mandate în fiecare din cele landuri, în detrimentul Die Linke şi al SPD. Rezultatul foarte bun al AfD în ambele landuri şi percepţia generală că BSW nu ar fi în afara “zidului”, din moment ce AfD este deja în această categorie, fac ca în prezent o coaliţie cu BSW să fie discutată atât în Turingia, cât şi în Saxonia. În Saxonia, CDU ar putea guverna cu BSW şi cu SPD sau cu BSW şi cu Verzii. În Turingia, CDU ar putea guverna cu BSW şi SPD.
Chiar dacă BSW nu este perceput ca fiind un pericol la adresa democraţiei la fel de mare precum AfD, partidele tradiţionale, în cazul de faţă CDU, au de făcut o alegere foarte grea. BSW a introdus în discursul politic o temă pe care cei de la AfD au cam ignorat-o dar cu care se simt în prezent confortabil: războiul din Ucraina şi sprijinul acordat de Germania. Atunci când BSW a apărut, liderul CDU, Friedrich Merz, l-a catalogat drept ceea ce este: un partid populist, aflat la extrema stângă, cu care nu trebuie colaborat, un partid aflat de partea cealaltă a “zidului” pro-democraţie. În urma rezultatelor de la alegerile din Turingia şi Saxonia, Merz a fost supus la presiuni din partea liderilor CDU locali pentru a permite o alianţă CDU – BSW. Va fi posibilă o astfel de alianţă? Greu de spus în acest moment. Sahra Wagenknecht a ridicat miza, declarând că nu doreşte coaliţii punctuale, la nivel de land, ci parteneri pentru o nouă coaliţie de guvernare, cea care va rezulta din alegerile federale programate în 2025. CDU poate asigura cu BSW stabilitate post-electorală în Saxonia şi Turingia dar preţul ce urmează a fi plătit este foarte mare: o coaliţie la nivel federal ar însemna renunţarea la un aspect ce pare a fi non-negociabil, sprijinul faţă de Ucraina. Trebuie amintit în acest context că CDU a fost deja serios afectat de acuzaţiile potrivit cărora fostul Cancelar Angela Merkel ar fi favorizat nepermis de mult relaţiile cu Federaţia Rusă. Trecut în opoziţie, CDU şi-a recunoscut “vina istorică” şi a dorit să se redreseze printr-o politică pro-Ucraina. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu SPD care are de gestionat moştenirea Schröder dar impactul chestiunii ucrainene a fost absorbit mai uşor, din simplul motiv că partidul se află la guvernare. CDU, deja serios afectat de discuţiile interne pe marginea Ucrainei la nivel federal, parlamentarii din Est şi din Vest acuzându-se reciproc pe tema cine a fost mai îngâduitior cu Vladimir Putin, este acum în situaţia de a relua din nou subiectul în discuţiile cu Wagenknecht. De fapt, AfD cunoaşte această vulnerabilitate majoră a CDU şi speranţa sa este că discuţiile CDU – BSW vor eşua în cele din urmă, ceea ce va face ca AfD să preia votanţi de la ambele partide. O altă varinată ar fi o guvernare minoritară a CDU la nivelul celor două landuri, susţinută discret de partidele din cadrul “zidului”, însă o asemenea formulă nu a mai fost experimentată în Germania până în prezent.
Dincolo de posibile coaliţii, care este totuşi explicaţia ascensiunii AfD şi BSW în ultimii ani? Punctul comun al celor două partide este prezenţa mai puternică în Estul Germaniei. Partidele tradiţionale s-au extins în Est încă dinainte de reunificare, după căderea zidului Berlinului. Un aspect mai puţin cunoscut este că regimul comunist din RDG a dorit să copieze pluralismul politic din Germania Federală, înfiinţind partide – fantoşă cu denumiri similare, pentru a arăta că în Est nu se poate vorbi de un partid unic. Astfel, Angela Merkel s-a înscris iniţial în CDU – Est care a fost rapid absorbită de adevărata CDU din Vest. Extinderea partidelor politice în Est, cu întreaga infrastructură masivă menţionată, a făcut ca acestea să fie cumva percepute ca parte a expansiunii mai generale a Vestului în Est. Atunci când a apărut sentimentul de mândrie asocată cu apartenenţa la Est şi implicit de respingere a ceea ce ţine de Vest, parte a noii culturi politice a fost şi marginalizarea CDU şi SPD la nivel mai larg. Astfel a fost reestimat Die Linke, astfel au apărut AfD şi ulterior BSW, toate acestea reuşind performanţa de a se “extinde” şi spre Vest. Vestul s-a dus la Est, apoi Estul a venit în Vest. De fiecare dată când o criză a apărut, aceste partide extremiste au profitat. De pe urma crizei refugiaţilor din 2015, a beneficiat AfD. De pe urma pandemiei Covid-19 a capitalizat din nou AfD. De pe urma războiului din Ucraina şi a necesităţii redefinirii modelului economic german, bazat pe gaz rusesc ieftin, a beneficiat, mai nou, BSW. Trebuie amintit faptul că AfD şi BSW nu au deocamdată o coaliţie în niciunul dintre landuri dar îşi împrumută reciproc marile teme. BSW a preluat tema migraţiei, iar AfD a preluat tema războiului din Ucraina.
Ameninţarea partidelor extremiste dar mai ales scorul infim la alegerile din Turingia şi Saxonia au determinat discuţii aprinse nu doar în cadrul CDU dar şi al SPD, direct interesat să rămână la guvernare şi după 2025. Dacă tendinţele politice râmăn la fel, singura cale de a mai salva “zidul” este reluarea coaliţiei precedente, CDU – SPD. Ambele partide au tras însă învăţăminte din acea coaliţie: deplasarea lor înspre centru a favorizat dezvoltarea extremelor, iar AfD a capitalizat de pe urma acestei deplasări ideologice. Având în faţă perspectiva opoziţiei sau a unei noi Grosse Koalition, Cancelarul Scholz a început să facă unele concesii faţă de AfD şi BSW – consecinţe neintenţionate şi neprevăzute. Astfel, Germania a anunţat recent suspendarea de facto a Acordurilor Schengen, instituind controale la toate graniţele externe. Va fi considerată această măsură ca fiind “proporţională” la Bruxelles? Greu de anticipat. Va atrage în direcţia SPD alegătorii AfD? Vom vedea. O altă măsură luată de Scholz a fost iniţierea unor discuţii de pace în Ucraina. Dacă despre Schengen se ştie, s-a comunicat, au existat reacţii, demersurile legate de Ucraina rămân deocamdată ascunse în faţa opiniei publice. Trebuie spus că Scholz a profitat de o deschidere mai mare a Ucrainei în acest sens. Recent, la Kyiv s-a decis o remaniere guvernamentală. Unul dintre cei remaniaţi a fost Dimitri Kuleba, ministrul de Externe, în ciuda unei performanţe foarte bune. Care au fost motivele demiterii lui Kuleba? S-a speculat că acesta ar fi avut o bună imagine în media şi din acest motiv Zelenski s-a simţit cumva “eclipsat”. Posibil. Însă explicaţia cea mai plauzibilă (care nu o exclude pe precedenta) este că Zelenski a dorit să iniţieze el însuşi un periplu diplomatic prin care să prezinte un plan de pace, iar prezenţa unui ministru de externe foarte bine profilat încurca acest demers. Zelenski a efectuat un turneu în Italia şi Germania. Pe data de 9 septembrie a participat la Forumul Cernobbio la Como, prilej cu care s-a întâlnit cu Georgia Meloni. Zelenski a declarat cu această ocazie “suntem mai aproape de sfârşitul războiului mai mult decât eram la început”, adâugând că planul său de pace va fi prezentat celor doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din SUA. Zelenski speră ca noua administraţie de la Washington să intre în discuţii directe cu Federaţia Rusă după alegeri, pe baza planului ucrainean despre care nu ştim deocamdată nimic. La o zi după vizita în Italia, Zelenski vizita Germania, întâi baza militară de la Ramstein, având apoi discuţii cu Scholz. Acesta declara după întâlnirea cu Zelenski: “cu siguranţâ va fi o altă conferinţă de pace, iar împreună cu Preşedintele Ucrainei am agreat că la aceasta va trebui să participe şi Rusia”. Înainte de întâlnirea cu Zelenski, Scholz a admis public că sprijinul Germaniei pentru Ucraina s-a diminuat în “unele părţi” ale ţării şi că “rezultatele de la alegeri au arătat că trebuie să facem ceva cu unii cetăţeni care nu agrează sprijinul nostru pentru Ucraina”.
Declaraţiile lui Scholz au fost bine primite de liderii AfD şi BSW. Tino Chrupalla, co-preşedintele AfD, a declarat că “am cerut de mult timp negocieri de pace care să implice ambele părţi din război – este bine că şi Cancelarul urmează acum cererea noastră”. Fabio de Masi, lideruil BSW în Parlamentul European, a declarat că afirmaţiile lui Scholz reprezintă “o iniţiativă importantă în direcţia unei încetări a focului”.
În tot acest timp, Ucraina a găzduit o nouă reuniune a Platformei Crimeea, reunind ţările care sprijină evenirea Crimeii la Ucraina – şi în acest context s-a discutat despre planul de pace ucrainean.
Vor începe discuţii de pace în Ucraina după alegerile din SUA? Acest demers va fi prefaţat de o încercare a Germaniei de a se poziţiona ca mediator? Sunt semnale în acest sens dar nu suficiente. Totodată, Ucraina discută şi mai intens acordarea permisiunii de a lovi ţinte în interiorul Federaţiei Ruse cu muniţie occidentală. Nu cumva este paradoxal a dori pacea şi continuarea războiului în acelaşi timp? Doar aparent, întrucât Ucraina consideră că trebuie să fie cât mai bine poziţionată pe front atunci când se va începe discuţia referitoare la o încetare a focului.
Alegerile din Turingia şi Saxonia, ascensiunea unor partide populiste aliniate naraţiunilor pro-ruse, au avut efect nu doar pe plan local dar şi la Berlin şi, prin ricoşeu, la Kyiv. Desigur, Zelenski a pregătit mai demult intensificarea discuţiilor în vederea păcii dar rezultatul acestor alegeri i-a intărit convingerea că trebuie acţionat acum. Mai târziu s-ar putea ca sentimentele pro-ucrainene să fie la cote şi mai scăzute. S-a spus despre acest nou demers al lui Scholz că Germania ar vrea un fel de Minsk 3. Este însă posibil să existe o convergenţă între Berlin şi Kyiv mult mai extinsă. Ucraina acţionează pragmatic, dorind să îşi maximizeze şansele la discuţiile de pace. Unde se greşeşte este considerarea Federaţiei Ruse ca actor raţional care ar dori pacea. Logica într-un regim autoritar precum cel de la Moscova este cu totul alta decât cea dintr-o democraţie: dacă democraţiile au nevoie de pace pentru a exista şi a prospera, regimurile autoritare au nevoie de război pentru ca liderii lor să se auto-legitimeze, din moment ce nu au o legitimitate electorală veritabilă. Pentru încetarea războiului din Ucraina nu este suficient a semna un document astfel încât partidele pro-ruse din Geramania să nu mai deţină supremaţia naraţiunilor legat de această temă. Este nevoie de o schimbare de regim, de renunţarea la visul imperial, alimentat de autoritarism. Germania este cea mai în măsură să explice public acest adevăr, din moment ce războaiele mondiale la care a participat sau pe care l-a declanşat nu s-au încheiat decât odată cu schimbarea de regim politic – trecerea de la monarhie la republică în 1918, respectiv de la nazism la democraţie în 1945.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
O analiza facuta din carti, unde lipsesc citeva elemente hotaritoare:
1. Situatia economica dezastroasa a Germaniei.
2. Catastrofele produse de verzi, mai ales prin Habeck si Analenna, dar si prin Ricarda.
3. crimele islamicilor, de curind la Solingen
4. https://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2024/09/ucraina.html
Nu ne este frica de extremism si nici de extremisti cum nu ne este frica nici de Rusia si prietenii ei de oriunde in lume ba chiar si de cei aflati la virf in SUA.Fara extrremisti eram acum cu totii comunisti .Extremismul da viata disputelor interne si ofera cetatenilor din democratiile lumii o anume formula magica ce sustine realitatea .Practic extremistii sunt doar visare si oricum, ar fi cu totii avem nevoie de ea .Batalia politica are nevoie de extremism cum tot asa cetatenii fara extremism nu pot trai .Meloni .Le Pen ba chiar si Trump s-au pozitionat uneori la extreme .Cu timpul si-au schimbat decizia .Singurii ramasi in lupta sunt doar cei doi numiti Fico si Orban dar si ei au devenit irelevanti in spectrul total al politicienilor lumii .Jocul mondial ii depaseste .Singurul pericol este din nou Comunismul .In Comunism nu exista extremisti .In Comunism nu exista decit fideli sau tradatori nimic altceva .In Comunism totul este fie alb fie negru spre deosebire de democratii unde exista ,dupa cum bine stim si extremisti .Acestia sunt ,ca sa zic asa, sarea si piperul .Extremismul exista decind lumea si pamintul chiar daca acum ne pare ca sunt olecuta prea multi .Nu va dura mult .Cetatenii vor integra si extremismul unii chiar muscindu-si miinile , dupa o vreme , atunci cind vor realiza cum au fost ei pacaliti .Vor veni altii din urma si cei fosti extremisti cindva le vor arunca acestora cu laturi in cap . Virsta uneori ne joaca feste .
Articolul putea fi scris identic și pentru Franța. Și acolo situația este aproape identică cu cea din Germania. Ba chiar prin Europa și în… România…
Ce a dus la această situație? În Franța acțiunea lui Macron de distrugere a vechilor partide și constituirea unui „centru” instabil. Ca reacție a apărut extrema stângă și extrema dreaptă.
În Germania la fel, lunga coabitare stânga-dreapta din timpul lui Merkel a favorizat apariția extremei drepte și a celei stângi.
Să constatăm însă că în Vest extrema stângă este relativ acceptabilă, dar extrema dreaptă e „câh”….ceea pentru noi este paradoxal ….
Iată, și România repetă greșeala și din coabitarea PSD+PNL a ieșit cuplul Simion-Sosoaca și se așteaptă reînființarea PCR….
Asistăm oripilați la criza profundă a democrației clasice europene. Cam tot așa a fost și după WW1….
In Vest nu exista „extrema stanga” sau „extrema dreapta” , exista doar idioti utili sau si mai grav politicieni cumparati de Moscova.
Dvs chiar credeți că vreo 30 milioane de francezi și încă vreo 30 de milioane de nemți care au votat extremele politice pot fi cumpărați de Putin sau că sunt total idioți?
Serialul german „Babylon-Berlin” exemplifica cel mai bine cum Republica de la Weimar nu a putut lupta cu armele democratice impotriva Moscovei bolsevice, care finanta si extrema stanga (comunistii) si extrema dreapta (nazistii). Pentru Moscova nu conta care extrema pune mana pe Germania, ci important pentru ea era sa distruga democratia, cumparand inculti orgoliosi sau iubitori de arginti.
Aceasta politica a Moscovei bolsevice s-a aplicat S.U.A., U.K., Frantei, Italiei, Spaniei si tuturor statelor europene.
In Regatul Romaniei a infiintat „P.C.R. din interior”, a pus mana din 1936 pe conducerea Miscarii Legionare si a infiintat la Palatul Telefoanelor o sectiune a serviciului secret rus condussa de Elena Lupescu.
Aceasta politica o duce Federatia Rusa pana in ziua de astazi. A diversificat-o prin miscari teruoriste in toata lumea, pentru ca miscarile proletare nu erau suficiente.
Democratiile prin birocratie au deschis calea din interior dictaturilor ca să le distruga.
Va imaginati ce ar fi fost daca Operatiunea Barbarossa ar fi avut succes? Probabil ca pana la Urali cel putin, ar fi fost teritoriu german, adica spatiu UE si NATO astazi, iar amenintarile de astazi n-ar mai fi existat. Rusia ar fi redevenit o tara civilizata, cu teritorii mai mici si ocupata de germani.
Dar va imaginati ce ar fi fost daca Petru al III-lea nu ar fi cedat de buna voie tot teritorul cucerit de mama sa Elisabeta I ( fiica lui Petru cel Mare)? Practic a cedat toate teritoriile de astazi ale Germaniei , Austriei Poloniei si Ungariei fara lupta numai din respect fata de conducatorii germani.
Zilele lui Zelea la putere sunt numărate iar el știe foarte bine asta asa ca mai trage acum sa mai obțină niște bani cu care sa se „pensioneze” prin SUA sau UK.
Teritoriile acaparate de rusi nu vor mai fi obiectul negocierilor, sunt luate deja. Ucraina si-a luat teapa de la Borea Johnson ca nu a negociat cand a trebuit si ar fi ramas si cu oameni si cu teritorii; acum regimul lui Zelea a ajuns sa vaneze batrani si infirmi prin autobuze sa-i duca la oaste ca nu mai au niciun om sa lupte.
Si aici ati ajuns mai fomistilor pe o rubla si 3 copeici ?!
Daca nu ai realizat asta pana acum nu-i nimic, vei vedea in cateva luni. Pe urma vei avea timp sa meditezi si la foame, cum ai mai facut-o candva.
Vai de noi badie zdrelea căpitano … Asa va învăța la institutul de mincinoși putinskaya?
Adevarul este ca Occidentul si NATO nu vrea pace, ci slabirea Rusiei, tinerea ei in razboi cu Ucraina astfel incat sa-si consume cat mai multe resurse materiale si umane si astfel sa se epuizeze, ca sa nu mai fie capabila sa emita pretentii de lider mondial. Plus ca toate corporatiile BIG_ARMA vor castiga enorm din vanzari de arme tot mai sifisticate si mai scumpe. E acelasi tipar ca la COVID-19, se propaga teama de Rusia (sau de Covid), pentru ca toate tarile sa cumpere arme( sau vaccinuri) de la marile corporatii occidentale. E o BIG afacere mondiala, plus ca Rusia e legata si inpotmolita de acest razboi pe care tot ea l-a inceput, ea nemaiputand ameninta occidentul decat verbal. Dar propaganda mentine teza ca Rusia va ataca occidentul pentru ca afacerea cu armament sa functioneze in continuare, desigur cu riscul distrugerii totale a Ucrainei, dar asta e un amanunt neimportant pentru liderii occidentali si NATO.
Razboiul se va opri doar daca Trump va ajunge din nou presedintele SUA si va invita Ucraina si Rusia in NATO impreuna, daca vor face pace intre ele. Ideea aceasta a fost enuntata pentru prima oara de o doamna romanca dintr-o familie nobila stabilita acum multi ani in SUA si care se pare ca i-a prezentat-o si lui Trump. A dat un interviu lui Marius Ghilezan acum ceva vreme. Dar Trump pastreaza discretia, nu a anuntat-o inca pentru ca democratii sa nu o discrediteze. Vom vedea daca se va confirma.
Vă rog ca atunci când vă referiți la Occident să luați în considerare că este format din DOUĂ entități: Europa de Vest și Lumea anglo-saxonă( respectiv SUA, UK, Canada, Australia și Noua Zeelandă), fiecare entitate cu interesele ei, de multe ori antagonice. De exemplu, Europa de Vest a vrut pace cu Rusia și chiar o Uniune Euro-Asiatica de la Atlantic la Pacific, asta vrea și acum, fiindcă fără Rusia Europa de Vest moare. Anglo-saxonii n-au acceptat joncțiunea Europa de Vest cu Rusia și a început războiul în Ucraina. Mai de voie, mai de nevoie, Europa de Vest a acceptat soluția anglo-saxonă. Nu cred că anglo-saxonii vor ceda ceva în Ucraina, ei trebuie să elimine Rusia din jocul global SAU să o forțeze la o alianță contra Chinei. Europa este scoasă din joc dacă nu iese la luptă.
Da, binevenite explicatiile.
„centura de siguranţă împotrriva partidelor extremiste”
Politicienii germani sunt intr-o mare eroare. Centura este impotriva alegatorilor. Cu alte cuvinte impotriva exprimarii democratice a optiunilor electorale si de politici generale.
Atata vreme cat politicienii sunt complet rupti de ce doresc de fapt oamenii, situatia nu se va corecta, ba din contra…
Sa doreasca oare politicienii anularea democratiei? Anularea dreptului de vot universal? Reintoarcerea la tiranie/plutocratie? Interzicerea partidelor politice pe motivul „nu doresc ce dorim si noi”?
Nu se poate vorbi simultan de democratie si de ignorarea optiunilor electorale ale cetatenilor, e un nonsens. De „centuri de siguranta”, „cordoane sanitare”, etc. Centurile de siguranta exista doar prin respectarea optiunilor electoratului.
E clar ca exista o problema, daca o mare parte din votanti sunt nemultumiti. Formulam oare problema si oferim solutii sau alegem sa ignoram in continuare optiunile publicului, pe sistemul „democratie pana indraznesti sa nu votezi cum iti spunem noi”?
Iar „populist” nu ar trebui sa fie termen peiorativ, inseamna ca macar cineva asculta ce doreste „populimea”.
În Franța s-a renunțat la democrație. Dreapta”extremista” a avut numărul cel mai mare de voturi și a ajuns pe locul trei. Alianta de stânga a ajuns pe locul întâi dar Macron a numit un prim ministru din partidul care are 6% in Parlament.
Marii analiști vehiculează mitul ca în Germania AfD este dominata de nostalgicii est germani, dar ignora faptul ca un segment mare de votanți ai AfD au între 20 și 35 de ani, născuți după unificare. Nimeni nu analizează serios cauzele îndepărtării cetățenilor de partidele tradiționale. Poate doar domnul Neamțu Tiganu.
Păi chiar printre est-germani sunt cei mai mulți care votează extremiști. Bazinele electorale ale celor două partide extremiste sunt cele mai puternice în Saxonia și Turingia, depășind cam de două ori trendul federal și chiar de trei ori pe cel din landurile vestice. Pe de o parte sunt nostalgicii, pe de alta nepoții lor, care ar vrea și ei să probeze experiențele bunicilor. Cei care merg la slujbă nu au timp de fleacuri.
In fosta DDR, imediat dupa caderea Zidului a fost asa un val de neonazism, de ziceai ca plozii comunistilor abia asteptasera sa incerce si extrema cealalta.
„Schinhezii” cum le ziceau dscriminatii nostri, din primul val de imigranti
Soluția împotriva extremismului nu este evitarea discuțiilor sau a alianțelor de guvernare cu extremiștii. Dimpotrivă, dacă lumea i-a votat, lasă-i să vadă ce au votat de fapt! În situația actuală nimeni nu se descurcă mai bine la guvernare, iar alegătorii trebuie să conștientizeze această realitate. Altfel îi vor considera martiri sau chiar specialiști respinși de “sistem”, căci cine e în stare să voteze AfD sau BSW este și înclinat să creadă în conspirații. Sunt foarte atrăgătoare rebeliunea și activismul la anumite vârste.
Asta e si parerea mea. Macar la inceput, cat sunt inca mici.