Maria și Alex sunt doi tineri corporatiști. Oameni frumoși cărora, vorba hitului de odinioară, oficial le merge bine. Au cam tot ceea ce își doresc. Un apartament modern, bine dotat, cumpărat, desigur, cu un credit care acum are nevoie de o refinanțare, o mașină bunicică, bani cât să își permită vacanțe. Asta dacă le îngăduie să își ia vacanțe firma la care lucrează, desigur în departamente diferite. Firmă care le repetă angajaților ei, fie în română, fie în engleză, Suntem cu toții o mare familie. După care urmează din partea angajaților cu pricina obligatoriu aplauze, ovații. Obligatoriu fiindcă dacă nu aplauzi e semn că nu ești tocmai loial firmei.
Viața cotidiană a Mariei și a lui Alex (amândoi poartă ochelari, ochelarii au un design asemănător!) începe cu un mic dejun pe fugă, cu mersul împreună la serviciu, mașina fiind condusă întotdeauna de Alex (Doamne ferește să se sesizeze de asta feministele din teatrul și filmul românesc în frunte cu Carmen Lidia Vidu că iar va începe un scandal!), cu discuții amicale presărate cu tot felul de formule de adresare în limba engleză, cu idei și planuri niciodată detaliate până la capăt fiindcă intervin mereu apeluri telefonice. Făcute din monosilabe ca și din fraze de genul , da, vedem, te sun eu, o rezolvăm noi și pe asta. Ș. a.m.d. După care urmează iureșul curent de meetinguri, discuții cu colegii, telefoane, foarte multe telefoane și la fel de multe mailuri. Suficiente cât să mă îndreptățească să afirm că în filmul Weekend de vis, producție independentă, adică fără finanțare de la Stat, adică de la CNC și TVR, film regizat de Ovidiu Georgescu, făcut pe un scenariu scris de el și de Theodora Herghelegiu (în urmă cu ceva vreme o promițătoare și mai ales non-conformistă regizoare de teatru), adevăratele personaje principale sunt nu doar Maria, Alex, ci și telefonul mobil și calculatorul.
Seara, în patul conjugal, Maria și Alex schimbă pe fugă idei și sentimente, însă parcă cel mai mult lucrează pe mai departe la laptop. După care sting lumina și își urează un cuviincios Noapte bună. Maria constată la un moment dat că nu au mai făcut sex de ceva vreme (de trei săptămâni !) și chiar dacă au făcut rezultatul nu se vede. Copilul mult dorit nu vine. Deși ambii potențiali părinți sunt cum nu se poate mai ok clinic.
Lucrurile se complică și mai mult în vreme de pandemie. Apar discuțiile în contradictoriu, certurile pe diferite teme, inclusiv pe cele legate de politica firmei în privința vaccinării anti-covid. Ocazie pentru scenariști și regizor să vrea să ne amuze copios pe seama ritualilor de socializare ale multinaționalelor. Numai că, ce să vezi?, exact după o doză de astfel de ritualuri al căror rost ar fi acela dea menține un tonus ridicat în rândul angajaților care lucrează de acasă în timpul pandemiei, între cei doi soți intervine o stare de beligeranță, întreruptă după un număr de zile de un acord de pace. Urmează apelul la o mamă surogat. Firește, de origine ucraineană. Căci după pandemie a venit războiul și afluxul de refugiați ucrainieni. În sfârșit, copilul mult așteptat vine. Numai că din căsnicia Mariei și a lui Alex s-a cam ales praful și pulberea fiindcă în viața fiecăruia a intervenit câte un amant. Urmează divorțul. Însă nu cu discuția despre iminența lui și vinderea mai sus amintitului apartament se încheie filmul, ci cu ceva de genul se va întâmpla în viitor. De aici și încărcătura metaforică și temele de meditație pe care aspiră să le avanseze realizatorii. Și astfel să ne emoționeze.
Cam asta e povestea filmului Weekend de vis ce se cheamă astfel fiindcă prezintă o serie întreagă de weekenduri fie ratate, fie amânate ca și vieți la fel. Din cauza timpului care nici aici nu mai are răbdare ca și din cauza servituților impuse de condiția de corporatist. Film despre care ce aș mai putea spune decât că se vede de la o poștă că e făcut cu buget mic. Că cei doi actori distribuiți în rolurile principale, Ioana Mărcoiu, actriță a Teatrului Odeon, și Radu Micu, de la Teatrul Excelsior, sunt frumoși, buni (pe Radu Micu nu îl voi uita niciodată grație rolului din spectacolul Deșteptarea primăverii, montat cu mulți ani în urmă la Teatrul Maria Filotti din Brăila de Victor Ioan Frunză), joacă credibil până și situațiile nu tocmai așa și fac tot ceea ce pot spre s salva artificialitatea unor replici. Mi-a plăcut și Teodora Calagiu-Cratofil. Au apariții mai mult sau mai puțin consistente Damian Oancea, Dana Vulc, Mădălina Anea, Costina Cheyrouze, Cosmin Dominte, Demeter András, Adriana Pârvu, Codrin Boldea. Și, pour la bonne bouche, după exemplul lui I. D. Suchianu, apare și veșnic prezenta Irina Margareta Nistor.
ASOCIAȚIA CULTURALĂ PROMISSUM
WEEKEND DE VIS
Scenariul: Ovidiu Georgescu și Theo Herghelegiu
Regia: Ovidiu Georgescu
Imaginea: Ovidiu Gyarmath
Montaj: Theodora Penciu
Coloana sonoră Petru Mărgineanu
Cu: Ioana Mărcoiu (Maria), Radu Andrei Micu (Alex),Teodora Calagiu-Garofil, Damian Victor Oancea, Dana Vulc,Mădălina Anea, Cosmin Dominte, Costina Cheyrouze, Demeter András, Adriana Pârvu, Codrin Boldea, Irina Margareta Nistor
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Mda, filme „despre viata”, cum spunea odata cineva caruia ii placeau.
De fapt, filme desprinse 100% din lista de sedinta de la completul de familie de la orice judecatorie/tribunal dintr-un oras mai rasarit. Sa intrebam un av.care se ocupa si de divorturi si ne vom convinge.
Anyway, o zi, doar una singura, in sala de sedinta si se pot vedea live&for real toate aceste scenarii de film, doar ca nu sunt scenarii…….
Filmele cu tematica sociala le consider depresive si le evit la maxim, dar au publicul lor. Sunt filme cu mare priza la segmentul care se uita cu respect la bla-bla psiho.
Whatever, poate exagerez, dar ptr.mine sunt no-no!