„Pe mine mă interesează să contribui la o Europă care este diferită de cea pe care am cunoscut-o în acești ani, care face lucruri pe care de multe ori nu le-a făcut și care nu se implică în chestiuni care nu o privesc, lăsând competențe în seama statelor naționale. Italia va avea un rol decisiv… răspunsul cetățenilor cere ca Europa să privească mai mult spre dreapta.”[1]
Giorgia Meloni
Alegerile pentru Parlamentul European au adus unele surprize, după cum am aflat imediat ce au început să fie publicate exit-pollurile de-a lungul și de-a latul Europei. „Extrema dreaptă ia cu asalt Parlamentul European!” sau „Unul din patru eurodeputați în Parlamentul European în următorii cinci ani este de extremă dreapta!” – erau unele dintre mesajele care circulau pe burtierele posturilor de știri și, dacă ne uităm în curtea proprie, aproape că se adeverește.
CUM STĂM MONȘER? NICI AȘA, NICI ALTMINTERI!
Cred că sunt cel puțin două idei de luat în discuție la acest moment și anume: (i) dacă ponderea grupărilor politice din Parlamentul European este dramatic diferită după alegerile din iunie 2024 față de alegerile din anul 2019 și (ii) cum se reflectă rezultatele naționale din runda de alegeri europarlamentare asupra politicii interne din statele membre (Franța, Austria, Italia, Germania, Țările de Jos etc., inclusiv din România)?
Potrivit Biroului Electoral Central, la București rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European sunt următoarele: Alianța electorală a partidelor de guvernare PSD-PNL – 48,55%; AUR – 14,93%; ADU – 8,71%; UDMR – 6,48%; SOS România- 5,03%; REPER-3,74%; Nicu Ștefănuță (independent), 3,08%.
În urma acestor alegeri, Alianța pentru Unirea Românilor – AUR (dacă luăm în calcul și rezultatele de la alegerile locale) devine a treia formațiune politică în preferințele electoratului din România, după PSD și PNL. Este AUR o formațiune ce poate fi considerată de extrema dreaptă? Răspunsul este în mare măsură că da, după toate canoanele.
Dar pe fond, AUR este în căutarea unei identități, iar limpezirea ideologică este puțin probabil să aibă loc sub mandatul lui George Simion, care se pricepe mai mult să conducă o galerie de fotbal decât să coordoneze ideologii partidului și să medieze între diversele curente, de la cel mistic-legionar la cel naționalist-conservator. Până una, alta, AUR este o copie nereușită a PRM-ului din vremurile bune ale lui Ion Iliescu, când Corneliu Vadim Tudor ținea sus stindardul naționalismului de tip ceaușist, căruia îi adăuga nuanțele verzi ale legionarismului interbelic.
Și cum să fie altfel? Nostalgicii care livrau în umbra PRM încă există și au vrednici urmași, dar niciun Corneliu Vadim Tudor, cu talent oratoric și erudiție nu s-a mai găsit în cămările peceristo-securiste, așa că se continuă etalarea non-eroului George Simion, care pare mereu perplex, semn că încă nu a înțeles pe deplin nici ce se vrea de la el, nici ce-l așteaptă în viitor.
SOS – Diana Șoșoacă, datorită unui număr important de voturi livrat de diaspora, depășește pragul impus de lege și trimite doi oameni ai formațiunii la Parlamentul European. Este această SOS o formațiune politică de dreapta? Personal nu sunt de acord cu ideea. Formațiunea lui Diana Șoșoacă nu are o ideologie, așa cum omul politic locomotivă a partidului nu are repere ideologice. Domnia sa este, amestecat: populistă, radicală, antisemită, xenofobă, naționalistă, filo-putinistă, scandalagioaică și așa mai departe.
Dacă vrem să o situăm undeva, atunci ar trebui creat un grup parlamentar al circarilor politici în Parlamentul European; cum este improbabil să fie așa, Diana Șoșoacă și companionul domniei sale Luis Lazarus vor fi plasați în zona unde extremele se ating: un populism nihilist[2] și anarhist[3]. SOS-ul cuplului de Bruxelles Șoșoacă-Lazarus este o caricatură a jucăriei stricate de altă dată PP-DD, semn de continuitate, ca și în cazul AUR. Motiv serios să nu cred că pe Dâmbovița ne racordăm la valul european; cel mult putem vedea roadele muncii trolilor care pun la treabă instrumentele de propagandă ale Moscovei.
AUR a reușit să obțină acordul grupului parlamentar al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)[4], cărora li se va alătura cu cei 6 eurodeputați în legislatura următoare. După ce AUR a aderat la ECR, acest grup a depășit numeric RENEW, devenind al treilea ca importanță din Parlamentul European, după populari și social-democrați. Ironia – dar în politică ironia este un instrument legitim și perfect tolerabil – poate face ca AUR să fie partenerul FIDESZ în ECR, deși au existat voci în partidul lui Viktor Orbán care consideră că cele două săbii nu pot coexista în teaca strâmtă al unui același grup politic.
NOTĂ: Ar fi de adăugat aici că, anterior alegerilor, Viktor Orbán ar fi încercat să atragă Frații Italiei și Adunarea Națională într-o viitoare nouă grupare politică în Parlamentul European, o grupare de dreapta, suveranistă. Dintr-un motiv sau altul, Viktor nu este simpatizat de Giorgia, ca om politic, desigur. Așadar nu este deloc sigur că FIDESZ va face parte din ECR. Dar AUR a fost eligibilă. Máté Kocsis, unul dintre liderii FIDESZ, a anunțat zilele trecute că partidul din care face parte nu se va alătura ECR, în condițiile în care gruparea politică în cauză a admis AUR. Presa din Italia are însă o altă versiune: Giorgia Meloni s-ar fi opus solicitării FIDESZ de aderare la ECR și a preferat AUR, decizie suficientă ca grupul politic conservator să devină al treilea ca mărime din Parlamentul European.
E drept, FIDESZ este o formațiune bine structurată, care susține de ani buni o guvernare coruptă, dar cu rezultate decente în rest, în timp ce AUR este mai mult o fabrică de zgomote, care a adunat o ceată largă și eterogenă de nostalgici, mistici și nemulțumiți.
Conform rezultatelor alegerilor, ECR și Identitate și Democrație (ID)[5], adică grupurile parlamentare suspectate că reprezintă extrema dreaptă – radicală, naționalistă, populistă etc. – va avea o pondere de circa 21 – 22%, câștigând procente (față de 2019) de la social-democrați, liberalii-democrați din RENEW și de la stângiștii Verzi. Popularii, de centru-dreapta, au depășit prognozele care-i vedeau în jurul a 170 de locuri în noua legislatură și stau mai bine decât în legislatura care s-a încheiat, crescând ca pondere la peste 26%.
Popularii vor face propunerea pentru șeful Comisiei Europene. Conform hotărârilor luate la congresul de la București, propunerea PPE pentru mandatul de șef al Comisiei rămâne Ursula von der Leyen și, dacă nu decide singură să se retragă sau dacă nu va eșua în negocierile pentru susținerea în Parlamentul European, va conduce pentru încă cinci ani guvernul unional. Din câte știm, PPE negociază cu social-democrații, cu RENEW, dar și cu ECR pentru susținerea viitoarei formule a Comisiei și, dacă se va obține un acord, AUR va trebui să aleagă dacă urmează calea dictată de Frații Italiei și o votează pe Ursula von der Leyen sau pășesc cu stângul în ECR încă de la început.
CUM INTERPRETĂM SEMNALELE NAȚIONALE
Giorgia Meloni pare să fie liderul european al momentului, după ce alegerile pentru Parlamentul European i-au pus în umbră de Emmanuel Macron și Olaf Scholz, iar o reacție de răspuns nu am văzut decât la președintele francez. Giorgia Meloni, în schimb, nu lasă momentul de glorie să-i scape și vrea să producă o „reformă politică” de anvergură în Italia, care să o mențină pe ea și partidul Frații Italiei la putere în anii care urmează. Cine știe, poate de abia de acum înainte vom vedea adevărata față a politicianului Giorgia Meloni!
În săptămâna care a trecut, Senatul a votat o propunere susținută de Frații Italiei potrivit căreia prim-ministrul ar urma să fie ales direct pentru un mandat de cinci ani, iar coaliția care va susține candidatul câștigător va primi automat o majoritate parlamentară de 55% în ambele camere ale Parlamentului, ca să-și treacă proiectele prin legislativ (cât timp majoritatea funcționează).
Numărul de voturi obținut în Senat pentru propunerea legislativă nu întrunește majoritatea absolută și probabil că nici deputații nu vor oferi la vot o susținere cu majoritate absolută. Dar Giorgia Meloni este decisă să întrebe poporul prin referendum dacă îi aprobă planurile de reformă politică. Și are bune speranțe că va reuși ce-și propune și în plan intern, și în negocierile pentru conturarea instituțiilor europene din următorul mandat.
Viktor Orbán și FIDESZ se pregătesc să preia șefia Consiliului Uniunii Europene. FIDESZ și aliatul său KDNP au obținut la europarlamentare 44,8% din voturi, în timp ce partidul TISZA, condus de noua vedetă a opoziției de la Budapesta, Peter Magyar, a obținut 29,6% din voturi. Dintr-o dată, poziția lui Viktor Orbán a fost șubrezită intern de o mișcare civico-politică care adună tot mai multe energii și a pălit în relația cu ceilalți lideri europeni, așa cum se întâmplă cu orice mascul alfa atunci când începe să sângereze.
Partidul TISZA al lui Peter Magyar sunt un câștig nu tocmai așteptat pentru PPE, aducând în grup 8 eurodeputați. TISZA este o formațiune de centru-dreapta ce taxează deriva iliberală teoretizată de Viktor Orbán, tradusă în practica politică budapestană printr-un deficit democratic și corupție, iar mai nou și prin lipsa de progrese economice.
Dar cea mai mare emoție a produs-o în Europa rezultatul alegerilor europarlamentare din Franța, cu Adunarea Națională (Rassemblement National – RN) câștigând 31,4% din voturile francezilor și urmând să trimită la Bruxelles 30 de eurodeputați, care vor face parte din grupul politic Identitate și Democrație (ID). Emmanuel Macron a reacționat imediat, dizolvând Parlamentul și convocând alegeri legislative anticipate, cu primul tur în 30 iunie.
Marine Le Pen, la nici două zile după alegerile pentru Parlamentul European, declara că va prelua funcția de președinte al Republicii, iar Jordan Bardella pe cea de prim-ministru: „Le-am spus întotdeauna francezilor că, de luni de zile, Bardella și cu mine lucrăm în tandem pentru a îndeplini cât mai bine sarcinile învestite de poporul francez. Cred că avem o șansă istorică de a permite Rassemblement National să repună Franța pe drumul cel bun.”[6]
De ce a dizolvat Emmanuel Macron Parlamentul? s-au întrebat mulți lideri politici, observatori și comentatori atât în Franța, cât și din Europa sau din Statele Unite. Care este planul său? Va lăsa extrema dreaptă să preia puterea? Avea și alte soluții, în condițiile în care partidul Renașterea (Renaissance fostul La Republique en Marche!), care-l susține, a obținut doar 14,6% din voturile exprimate de francezi? Iar Macron este un lider, un om de acțiune. Așa că a acționat: „RN vrea puterea, poporul francez pare că vrea să i-o ofere, atunci poftiți, votați! Aduceți RN la guvernare și vom vedea ce urmează. Vom vedea cu toții performanța lor.”
Sondajele dau în medie RN câștigătoare a alegerilor legislative, cu 33% – 34%, urmată de Noul Front Popular, alianță care reunește mai multe formațiuni de stânga, cu 28% – 30% din voturi, în timp ce alianța partidelor care-l susțin pe Emmanuel Macron – care candidează în alegeri sub numele Împreună pentru Republică / Ensemble pour la République – ar obține 22% – 23% din voturile francezilor, la o prezență la vot (turul I) estimată la circa 64% din totalul alegătorilor.
Așadar, partidul lui Marine Le Pen se pregătește de guvernare. „Suntem pregătiți să guvernăm”, a precizat Jordan Bardella, dar va fi dificil să ne punem în aplicare planurile cât timp Emmanuel Macron este președinte.[7] Iar nuanțările venite dinspre RN și Jordan Bardella continuă: „Nu voi fi [ca premier] nici un simplu pion, nici un simplu consilier al Președintelui Republicii! Pentru a guverna, am nevoie de majoritate absolută. Crede cineva că putem schimba viața de zi cu zi a francezilor printr-o coabitare într-o coaliție? Nimeni nu poate face asta”, declară Bardella. „De aceea mă adresez vouă francezilor: dacă vreți să vedeți de ce suntem capabili, dați-ne o majoritate absolută!”[8]
La fel ca formațiunea lui Meloni – Frații Italiei –, RN trece pe rând în umbră ideile care i-au electrizat electoratul fidel, printre care promisiunile că va repeta gestul lui De Gaulle și va retrage Franța din comandamentul integrat al NATO, va strânge relațiile cu Moscova și va lua distanță de Washington. Presa atrage atenția că toate aceste promisiuni de politică externă, care țineau capul de afiș până nu de mult, nu mai sunt astăzi de găsit pe pagina oficială a Adunării Naționale.
Altfel spus, Le Pen și Jordan Bardella, tânărul politician pe care Marine îl propune ca succesor, vor să dejoace planul lui Macron de autocompromitere internă și internațională după preluarea puterii politice.
Mai mult, Jordan Bardella a declarat în aceste zile că dacă vor prelua guvernarea, va continua să sprijine Ucraina cu livrarea de echipamente militare, muniție și alte tipuri de ajutoare, dar că se opune trimiterii de trupe pe teritoriul Ucrainei. Mesajul întrunește condițiile necesare pentru a fi bine receptat și printre partenerii europeni și din NATO ai Parisului, dar și intern, unde declarațiile războinice ale președintelui Macron nu au fost primite cu încântare chiar și acolo unde au fost corect înțelese.
LA NOI CA ÎN TOATĂ EUROPA?
Ca să ne vedem bine pe noi, să aruncăm o privire în apropiere, spre Berlin. Partidele de guvernare, adică SDP, FDP și Verzii au obținut la europarlamentare 13,9% – 5,2% – 11,9%, adică în total 31%. Alianța CDU / CSU, fosta formațiune de guvernare, a obținut 30% din voturile exprimate, iar AfD-ul 15,9%. Ca discuție strictă, AfD a obținut mai multe voturi decât social-democrații cancelarului Olaf Scholz, fiind formațiunea cu cele mai multe voturi obținute după CDU / CSU.
În România, dacă nuanțăm rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European cu cele de la locale, putem spune – în analiză grosieră – că social-democrații (PSD) la noi încă țin prim-planul, secondați de social-liberali (PNL) urmați la o oarecare distanță de populiștii radicali de dreapta de la AUR. Liberalii progresiști de la USR (cărora li s-au adăugat ce s-a mai cernut din fostul PDL a ex-președintelui Traian Băsescu și nemulțumiții din PNL grupați în jurul lui Ludovic Orban) au fost puternic taxați la vot, locomotivele lor numărându-se pe degetele de la o mână (București, Timișoara, Bacău sau Câmpulung Muscel).
Rezultatele alegerilor europarlamentare din Germania. Sursa: results.elections.europa.eu/ro/germania/
Dacă am fi avut încă o guvernare PNL – USR – UDMR, partidele ar fi obținut un scor la alegerile pentru Parlamentul European în jurul a 31% – 33%, adică nu departe de situația din Germania. Se poate spune, astfel, că PNL a judecat corect alianța cu locomotiva PSD, înțelegând că în România electoratul este tentat să voteze cu puterea, dacă partidele ce o dețin vin cu un semnal puternic de încredere și acțiune.
Deci PSD și PNL au dovedit că au instinct de conservare, cel puțin până la acest moment. Ce au de făcut în continuare? Sfatul lui Traian Băsescu pentru cele două formațiuni la prezidențiale – care ar putea să se desfășoare la începutul toamnei – este să continue să coopereze:
„Cele două partide nu reușesc să stabilească cine dă președintele, cine dă premierul. Asta e clar. Pe urmă, cele două partide nu reușesc să stabilească când vor fi alegerile, în septembrie sau în decembrie, cum e normal.” Un tandem Ciucă – Ciolacu? „Nici nu văd altă soluție. Problema e ca ei să ajungă la concluzia – care la Cotroceni, care la Palatul Victoria (…) Băsescu a avut 10 ani la Cotroceni, așa e, dar am avut 4 ani cu guvern ostil, guvernul Tăriceanu, și doi ani și jumătate cu Ponta. 6 ani jumate am fost în confruntare cu guvernul. Ce vreau să spun e că marea greșeală ar fi să nu se înțeleagă, să se confrunte.”[9]
Dacă PSD și PNL vor arăta că pot coopera în continuare și la alegerile prezidențiale, demonstrând că acel plan (virtual) al unei cooperări pentru 7 ani evocat încă din toamna lui 2021 a fost luat în serios, cel mai probabil nu vor avea surprize nici la alegerile parlamentare, obținând majoritatea pe care și-o doresc. AUR nu poate contesta credibil o alianță PSD – PNL pentru că, în fond, electoratul înțelege că (la fel ca PRM) acest partid cu pretenții de dreapta este tot o rudă îndepărtată a FSN – FDSN – PDSR și așa mai departe, al cărei rol este să facă scandal, să spargă pahare la întrunirile de familie și să intre cu bocancii murdari pe covor. Să facă audiență la știri, dar nu și politică serioasă.
Cheia unei schimbări – extrem de firavă la acest moment – ține de capacitatea USR de a propune rapid o conducere credibilă și un candidat pentru alegerile prezidențiale cu carismă, capabil să emită și să susțină idei de forță. Lăsând la o parte entuziasmul primilor ani după revoluție, pentru Cotroceni a fost preferat genul de candidat aparent capabil să rupă echilibrul: votăm puterea la legislative, dar la președinție preferăm candidatul care vine din afara sistemului.
George Simion a încercat în fel și chip să se afirme ca un personaj antisistem, dar a convins puțină lume că ar fi așa. Mircea Geoană nu poate pretinde că vine din afara sistemului, chiar dacă și-a lipit eticheta de independent, omul de la NATO. Dacă va ajunge președintele USR, Elena Lasconi are câteva din datele necesare să convingă – la fel ca Nicușor Dan – că nu este omul sistemului și că va face o figură frumoasă la Cotroceni.
Dacă privim atent la Elena Lasconi, nu putem să nu reținem un aspect important: în ultimii ani, fără prea mare efort, s-a detașat net de formula progresist-elitistă susținută de Drulă, Barna sau Ghinea și s-a prezentat mai degrabă ca având convingeri conservatoare; în cazul său, eticheta de „om dreapta” se susține, în timp ce în gura lui Cătălin Drulă suna cât se poate de fals. Dacă Giorgia Meloni are dreptate, dacă românul ca tot europeanul vrea un om de dreapta serios, cu convingeri conservatoare la Cotroceni, Elena Lasconi se potrivește destul de bine cu acest portret.
FRĂMÂNTĂRI ȘI DINCOLO DE CANALUL MÂNECII, CHIAR DACĂ PARE O ALTĂ POVESTE
Alunecarea către dreapta, mai mult chiar, spre extremele de la dreapta eșichierului politic, este vizibilă în Parlamentul European, dar nu este nouă în mai multe state membre ale Uniunii Europene. Să ne amintim: În 2022, în Suedia, blocul de dreapta, condus de Ulf Kristersson, de la Partidul Moderat (actualul premier) a obținut 176 de locuri în Parlament, însă cele mai multe dintre aceste locuri au fost aduse de Democrații Suedezi, ideologic situat la dreapta extremă. Guvernarea de dreapta a Suediei nu a confirmat, până în prezent, marile temeri evocate anterior scrutinului.
În toamna anului trecut, în Țările de Jos, la alegerile legislative Partidul Libertății, de extremă dreapta, condus de excentricul Geert Wilders, a obținut 37 de locuri din cele 150 ale Parlamentului. Desigur, sistemul olandez de guvernare este complex, cu Senatul sau Prima Cameră și Parlamentul sau A Doua Cameră. Pentru a forma un guvern, o coaliție are nevoie de un minim de 76 de locuri în Parlament. În mai ac., Partidul Libertății a reușit să formeze o coaliție pentru guvernare, alături de alte trei partide: Partidul Popular pentru Libertate și Democrație; Partidul Noul Contract Social și Mișcarea Cetățenilor Fermieri.
Geert Wilders, s-a stabilit, nu va fi premier, cel mai probabil Partidul Libertății îl va propune pentru această funcție pe Dick Schoof, numărul doi între liderii partidului. În rest, guvernul va fi format mai mult din tehnocrați. În ce privește programul de guvernare anunțat de noua coaliție, se poate spune că va aduce „… o schimbare clară în direcția liberalizării economiei, cu politici atenuate privind schimbările climatice și o poziție mai prietenoasă față de corporații și clasa medie.”[10] Oricum, Senatul rămâne filtrul legiferării, dincolo de programul propus de guvernare, asigurând echilibrul dorit de cetățenii Țărilor de Jos.
Un alt exemplu este cel al alegerilor din toamna anului 2022, care a adus la putere Frații Italiei și a făcut-o pe Giorgia Meloni premier. Nu mai insist pe acest caz, despre care am mai vorbit și ne este mai bine cunoscut. Toate aceste exemple depun mărturie că alunecarea spre dreapta pare să fie mai degrabă o recentrare cerută de electorat, sau, cum ar spune-o Giorgia Meloni: „… răspunsul [de la urne al] cetățenilor cere ca Europa să privească mai mult spre dreapta”.
Că este așa, ne-o arată preliminariile alegerilor anticipate convocate în Marea Britanie pentru 4 iulie ac. (ironic, ziua în care Statele Unite își sărbătoresc națiunea). Potrivit unui sondaj realizat de institutul YouGov, laburiştii ar urma să câștige 425 din cele 650 de locuri în Parlamentul britanic la alegerile din 4 iulie. Conservatorii premierului Rishi Sunak ar urma să obțină 108 locuri, pierzând astfel 257 de fotolii în comparație cu actuala componență a Parlamentului. Institutul de sondare Savanta a estimat chiar un număr mai mare de locuri câștigate de Partidul Laburist a lui Keir Starmer – 516, dublu față de numărul obținut de Tony Blair în timpul victoriei laburiste din 1997. Conservatorii ar ajunge astfel la doar 53 de locuri în Parlament, ceea ce ar fi o înfrângere zdrobitoare și fără precedent pentru ei.
După cum arată situația, Rishi Sunak se va adăuga pe lista nu tocmai scurtă a premierilor conservatori lipsiți total de inspirație în politică din ultimii 10 ani, alături de David Cameron și Liz Truss.
Liderul Partidului Laburist britanic, Keir Starmer, favorit să câștige alegerile generale, a promis să reducă imigrația; este un angajament fără precedent din partea laburiștilor. Laburiștii intenționează să interzică patronilor care au antecedente de încălcare a legislației muncii să angajeze străini. O altă măsură la care se gândesc este să impună sectoarelor economice care solicită vize de muncă pentru străini mai întâi să pregătească muncitori britanici pentru posturile respective.
În Marea Britanie, un angajat din cinci este născut în străinătate, deci imigrant de dată relativ recentă. Altfel spus, conform statisticilor, 20% din angajații din piața britanică a muncii sunt imigranți la prima generație. Subiectul este atât de arzător, încât până și laburiștii, prin tradiție favorabili imigrației, au anunțat că au de gând să restrângă fenomenul odată ce vor prelua șefia guvernului, după cum prevăd sondajele.
Laburiștii s-au poziționat ca un partid pro-business, cu accent pe crearea de bogăție, dar din manifestul lor electoral rezultă și că intenționează să vizeze lacunele legislative de care beneficiază cei bogați, în speranța de a obține resurse bugetare suplimentare cu care să finanțeze mai bine serviciile publice etc. Un raport al Henley Private Wealth Migration indică faptul că Marea Britanie va înregistra o pierdere netă de 9.500 de persoane cu mari averi în 2024, mai mult de dublu față de cifra de anul trecut, adică 4.200 de posesori de averi importante.
Bogații părăsesc Marea Britanie, imigranții (săraci) o iau cu asalt. După 8 ani trecuți de la Brexit, aceleași teme revin în dezbaterea publică, în timp ce partidele tradiționale se învârt în jurul cozii. Laburiștii vor obține probabil guvernarea, dar, pentru a ajunge la putere, împrumută teme rezervate dreptei, în privința politicilor anti-imigrație.
În fond, niciun partid politic nu poate rămâne insensibil la dorințele electoratului; alunecarea spre dreapta nu ține doar de alternanța la putere, ci și de chimia internă a partidelor, dispuse să se adapteze ideologic la nevoie, urmând schimbările din societate.
O chestiune rămâne totuși deschisă. În vremea Războiului Rece, Moscova folosea partidele de stânga și de extremă stânga în încercarea de a submina democrația liberală în Europa de Vest. Va face – sau încearcă să facă – același lucru Moscova și astăzi, de această dată țintind partidele din extrema dreaptă? Întrebarea este legitimă și după 2016 este pusă tot mai apăsat. Uneori presa furnizează inclusiv dovezi că ar fi așa.
Geert Wilders se declară un admirator al lui Vladimir Putin: „Îl aplaud [pe V. Putin] așa cum îl aplaud și pe domnul Trump pentru că au stofă de lideri care luptă pentru binele poporului rus și american”, declara într-un interviu acordat Russia Today. „Am spus că nu-l plac ca persoană, dar l-am admirat ca om politic pentru că a reușit să preia controlul asupra conducerii Rusiei”, declara recent Nigel Farage[11], unul dintre artizanii Brexit, lider al Partidului Reforma.
Adunarea Națională, după cum a explicat Marine Le Pen anul trecut într-o audiere în Parlament, a contractat un împrumut de 9 milioane de euro pentru a-și susține campania prezidențială din 2014 de la First Czech-Russian Bank, după ce apelase în paralel și la bănci din China sau Iran. În 2019, respectiva bancă a falimentat și a fost preluată de societatea rusă Aviazapchast, iar partidul care speră să preia guvernarea în Franța a renegociat împrumutul, care a devenit scadent în anul 2028. Totuși, Jordan Bardella insistă că Adunarea Națională nu este pro-putinistă și nici anti-atlantistă.
Mai este și exemplu Giorgiei Meloni și al Fraților Italiei, care s-au situat ferm împotriva acțiunilor agresive ale Rusiei împotriva Italiei și păstrează distanța față de FIDESZ și Viktor Orbán, tocmai datorită modului servil în care îl cultivă pe Vladimir Putin.
În fond vor fi fiind europenii dornici de o schimbare, de o recentrare către dreapta, dar asta nu include la pachet și iubirea pentru lideri ca Putin sau Xi Jinping, așa cum nu exclude teama de război. De unde și limitele schimbării și precauția partidelor de extrema dreaptă în a-și etala liderii radicali cu imaginea publică pătată, odată ajunse la putere.
[1] https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/meloni-despre-un-nou-mandat-al-ursulei-von-der-2367510.html
[2] Nihilism (DEX): Atitudine, tendință, concepție sau manifestare care neagă rânduielile, instituțiile, morala, tradițiile culturale existente într-o societate dată, fără să le opună, în schimb, altele superioare; atitudine de negare absolută.
[3] Anarhism (DEX): Curent și concepție politică care neagă în genere orice putere de stat, orice organizare politică a societății.
[4] Regăsim aici Frații Italiei a premierului Meloni, partidul spaniol VOX sau Lege și Justiție din Polonia
[5] Partide importante aici sunt Liga lui Salvini sau Adunarea Națională a lui Le Pen
[6] https://www.euronews.ro/articole/marine-le-pen-sustine-ca-jordan-bardella-va-fi-premier-daca-extrema-dreapta-casti
[7] https://www.euronews.ro/articole/marine-le-pen-sustine-ca-jordan-bardella-va-fi-premier-daca-extrema-dreapta-casti
[8] https://www.politico.eu/article/french-far-right-refuses-govern-without-absolute-majority-jordan-bardella/
[9] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/analiza-lui-traian-basescu-pentru-prezidentiale-ce-s-ar-intampla-daca-ciolacu-si-ciuca-ar-fi-contracandidati-ce-sanse-ar-avea-geoana-2829653
[10] https://cursdeguvernare.ro/olanda-vireaza-la-dreapta-noul-program-economic-calmeza-politicile-climatice.html
[11] https://ziare.com/razboi-ucraina/nigel-farage-reform-uk-acuzatii-occident-vladimir-putin-1877723
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
In democratie, un partid (sau o grupare) nu poate sta infinit la putere. Devine dictatura!
In mod natural, nemultumirile se aduna la partidul opus. „Opozitia” puterii.
Ramine de vazut cat de extremista este aceasta opozitie. Dar asta se vede doar la guvernare.
Pina una alta, extremsimul este la stinga, care nu accepta ideea ca pot exista si alte forte politice, ce pot castiga alegerile. Si care nu sunt de acord cu ei.
Ce o fi, vom vedea!
Oricum, cred ca DEMOCRATIA are ac si de cojocul extremistilor de dreapta. Vor veni alte alegeri…
Cei care striga disperati, deocamdata, sunt cei ce pierd posturi si influenta.
1. În Europa, da, s-a virat ușor spre dreapta, după decenii de coabitare stânga-dreapta care au dus la o irelevanță internațională a Europei și la o pierdere a puterii ei economice. Ideile „crețe” ale stângii anticapitaliste, cuplate cu globalismul progresist-masonic, au împins Europa la creșterea ideologiilor suveranist-nationale. Este neapărat necesar să se renunțe la proiectul Europei Verzi și mai ales la planul internaționalist-globalist al Federației Europene. Ca părere, în PE se poate forma o majoritate de dreapta FĂRĂ socialiști și „verzi’.
2. În România, suveranistii AUR+SOS au luat 8 mandate din 33, deci aproape 25%, ceea ce este enorm. Dacă la alegerile parlamentare se vor păstra procentele, atunci deja pare probabilă o alianță de guvernare PN(național)L cu un AUR acceptat în ECR. AUR este extremist pentru progresiști dar nu pentru Europa și poporul român.
Eu unul m-am săturat de eternul PCR-PSD.
Foarte buna trecere in revista, felicitari. Cateva observatii:
1. Partidul domnului Magyar pare mai degraba a fi un FIDESZ reformist, nu o opozitie reala.
2. Sa multumim astrelor pentru trimiterea doamnei Sosoaca la Bruxelles, era nevoie de circ acolo si il vor avea cu varf si indesat.
3. Coalitia PSD-PNL nu e ideala dar este cea mai buna solutie in circumstantele actuale. Spectrul politic romanesc s-a asezat intr-o forma mai stabila(ramane de vazut cui va fi de folos aceasta stabilitate). Marele castig: diminuarea ponderii USR si a AUR la un nivel care sa le dea de gandit in legatura cu organizarea interna. Nu poti avea pretentii daca nu ai organizare teritoriala solida.
4. In Uk nu conteaza cine va castiga alegerile, cele doua partide(laburistii si conservatorii) au, in linii mari, cam aceleasi politici iar partidul domnului Farage nu are organizarea necesara castigarii unui numar semnificativ de mandate.
5. Olanda nu a contat si nu conteaza decat ca portavoce a unor actori mai mari. Nesemnificativi, utili doar pentru furnizarea de personaje obediente(gen Rutte). Sper ca opozitia lor la Schengen nu a pacalit pe nimeni.
6. Italia va ramane Italia indiferent cine e la conducere. Doamna Meloni e un personaj foarte bine aliniat, ca si alti colegi executa setul de instructiuni, in acest caz fiind vorba despre asa-zisa reforma din politica interna italiana.
7. Franta ramane un mister, nu rezultatele alegerilor declansate de Macron sunt interesante ci urmarile alegerilor asupra evolutiei pe piata obligatiunilor care acopera datoria statului francez. De urmarit cu mare atentie intrucat Romania are acelasi tip de vulnerabilitate.
P.S. Ma refeream la procesul in sine.
De fapt, votul din Romania, pentru UE, are cu totul alte semnificatii; electoratul nu a urmarit problemele noastre in Europa… si nici, macar, problemele europene si ideologia de aici.
Euroscepticii sunt tot mai mult influentati (finantati) de foste puteri, care isi umfla muschii. Nu vor realiza nimic, decat sa cheltuiasaca bani inutil. Dar isi alimenteaza iluzia de marire.
Meloni are dreptate: „Pe mine mă interesează să contribui la o Europă care este diferită de cea pe care am cunoscut-o în acești ani, care face lucruri pe care de multe ori nu le-a făcut și care nu se implică în chestiuni care nu o privesc…”. Ce o fi asa greu de inteles? De ce Bruxelles-ul doreste sa devina principalul centru politic care sa controleze toata Europa prin directive si politici falimentare(verzi, de gen, migratorii, etc)? Cine sunt „expertii” din institutiile europene care sunt convinsi ca daca leaga dopul de sticla de plastic, vor salva lumea de la o apocalipsa inchipuita? Nu aveti impresia ca acesti lideri adopta politici impotriva noastra, chiar daca incearca sa ne convinga de faptul ca lucrurile stau tocmai invers? Progresitii se joaca de-a utopiile in bulele lor europene, departe de strada si de societatile care-i sustin si care le-au oferit puterea. Astazi, nimeni nu mai stie ce este bine si ce este rau, cine este deghizat intr-o oita inocenta si cine urmareste cu adevarat interesele cetatenilor sai. „O Europa diferita de cea pe care am cunscut-o in acesti ani, care face lucruri pe care de multe ori nu le-a făcut”, spune Meloni, iar impreuna cu ea peste jumatate dintre cetatenii Europei. Europa nu mai este aceeasi pe care o stiam noi dupa 1990. Europa s-a schimbat, insa in sensul rau.
In fond, gustul demagogiei, aroma ticăloșiei și obsesia căderii în populism bântuie societatea ca niste himere parșive, pe care le repudiem dezgustați. „Suveranistii” noștri au probleme de proiect, de personal, de personalitate și de bun-simț. Mitologia că există altceva la dreapta, că sunt partide cu viziune este o minciună sau o iluzie. Dar trebuie sa recunoaștem că Împușcații Nicolae și Elena au lăsat moștenire paraziti lirici, pentru toate situațiile, inclusiv pentru demagogie. Ne-am căpătuit, așadar, cu doua „secte”. Aur&Sos. Sectari populiști, născuți sa fie bezmetici, iresponsabili și chiar scule ale Kremlinului, înțeleg prost alfabetul democrației și sunt ignoranți. Nici mediocrități nu le poți spune. O mediocritate mai face umbră pământului, pe când o nulitate vândută nu e bună nici de săpun. Cu lipsa lor de spirit practic, aceste păpuși colțoase, mânuite de un diavol isteric, nici nu e de mirare că se bat cu pumnul în piept, glorificând, de fapt, Olimpul năvălitor din Piața Roșcată. Depravarea „sectelor” Aur și Sos se bazează, in fond, pe șantaj. Idealul adevărat al scrisurilor de acest tip este porcăria, nu afirmarea personalității. Nu i-a înzestrat ursita cu vreun talent. Fac și ei ce pot. Aurolacii noștri naționali cu figurile lor acoperite de crusta de jeg comunist, fac politică prin dezgustul de politică, de plâng de emoție până și fiarele cele mai atroce din îndepărtata junglă. Căci a întoarce spatele Europei este o prostie. Nu mai vorbesc că trăncăneala lor politică are și o doză de stupiditate pură. Vezi-doamne, este vorba de menirea critică (ist/e/orica) a demagogilor, autointitulați suveranistii, care trebuie sa fie în opoziție cu tot și toate. Ea, atitudinea dezmățată, seamănă perfect cu bădărănia și fățărnicia celor care conduc „sectele”. Niste mitocani lipsiți de orice brumă de cultură, penibili la vorbă și maniere. Mitocanii aceștia sunt exemple tipice de jigodii p(r)ost-electorale. Practic, omul mitocan, omul ultrademagog este un individ căruia ipocrizia îi devine atât de familiară, încât nici nu mai sesizează că joacă un rol stupid. Simion este un acrobat patentat, un clovn serios, care trăiește 24 de ore din 24 cu funinginea pe chip. Simion, Sosoaca… Putreziciuni morale, devorate de o mizerabilă nevoie de a-și rage cu o siguranță c(l)înică opiniile absolutamente demagogice și care trebuie să concorde imperios cu cotcodacelile demente ale tutuLORA impostorilor demni de Cartea O(E)rorilor. Aceste combinate metalurgice ale Urii, din care ies zilnic hardaie de calomnii și amenințări, aceste escadroane ale Haosului dovedesc că sunt instruite de profesioniștii. De marii fabricanți de povesti proaste și de ilustrii distribuitori de ceață putinista. Prea mult zgomot, prea mult triumfalism ieftin, prea multa vendeta! Prea mult spectacol de circ galactic! Prea multa trufie ca de ospiciu! Sper sa se scufunde in smârcurile din care au ieșit.
Nu știu de ce extremele par să existe numai la dreapta, cel puțin in acest articol. Nimic despre grupul pro-islamist al lui Melanchon, despre alianța contra naturii cu socialiștii lui Glucksmann, despre riscul ca acest grup sa câștige alegerile. Asta pentru ca restul dreptei franceze nu se va alia niciodată cu RN (vezi scandalurile din Reconquete si Les Républicains).
Atât acest grup cat si RN au programe populiste de intervenția masiva a statului in economie, de subvenționare a preturilor, de creșterea rapida a salariilor, de reducere înapoi la 60 de ani a vârstei de pensionare, etc. Asta in condițiile unei creșteri economice anemice si a unei datorii publice uriașe.
Eu cred ca votul francez n-a fost in mod necesar pentru Marine Le Pen sau Jordan Bardella, ci a fost un referendum contra președintelui Macron, devenit extrem de nepopular după episodul gilets jaunes, după schimbarea fără vot in parlament a legii pensiilor, imigrația ilegala scapătă de sub control, violentele extremiștilor musulmani, explozia datoriei externe, acceptarea creșterii preturilor la energie in favoarea Germaniei, sau stilul imperial de a conduce Franța. Nu degeaba Macron este numit Jupiter.
Macron a trimis ieri o scrisoare francezilor, spunând ceva in stilul lui de Gaule la Alger: Je vous ai compris, promițând ca-si va schimba stilul. Nimeni nu crede asta.
Franța a luat-o razna. Daca actualul tânăr prim ministru n-a lucrat nici o zi într-o companie privata intrând direct din SNSPA-ul francez in politica, vine acum Jordan Bardella, si mai tânăr, om care n-a terminat facultatea, care n-a condus niciodată nici o întreprindere sau măcar o primărie de orășel, cu singura calificare de a fi un master in Tik Tok. Si omul acesta este propus sa fie prim ministru al unei tari de 65 milioane de locuitori si putere nucleara.
Ce sa mai vorbim de România unde avem un prim ministru absolvent al unui liceu de mana a treia, cu o biografie si afaceri cel puțin dubioase, erou la Revoluție.
D-L Naumescu a spus-o f elegant, analistii care pun etichete, au epitete cind e vorba de a descrie anumite partide, nu sunt analisti, ci propagandisti.
Nu in ultimul rind jignesc electoratul, mai ales ca in multe cazuri nu e vorba de citiva aiuriti, ci e vorba de milioane, se ajunge la peste 5%, chiar pina spre 25-30%.
D-l Felea exceleaza in a infatisa lumea in alb si negru dupa mintea mnealui. Exceleaza si prin a prezenta niste „date” certe, zice nealui, cum ca bogatii parasesc Marea Britanie… II recomand domnului sa treaca la un program umoristic stand up.
Bun si exhaustiv articol. Nu vad insa referiri mai clare la fenomenul „degonflarii” de tip Meloni, in fapt o tradare a electoratului, care va aduce pe scena adevarata extrema dreapta. S-a schimbat ceva cu imigratia de cand a venit Giorgia? ;)
Cred ca ar fi bine sa mai asteptam putin, duminica noaptea vom sti rezultatul alegerilor din Franta, odinioara farul democratiei europene. Acum vreo 20 de ani, fiind in SUA, americanii se refereau cu dispret la Franta spunand ca ar fi o tara socialista (?!) dar sa vedem acum ce face si ce este. Probabil ca ar fi un indicator pentru situatia din viitorul apropiat.
Franța nu mai reprezintă nimic pentru Lume, nici măcar pentru Europa. Este disprețuită pentru politica ei din ultima sută de ani, inclusiv de suratele ei latine Italia și Spania. Doar ifosele (neo)imperiale au mai rămas din fosta Lumină a Lumii. Iar Macron va deveni cioclul Franței și al Europei.
Europarlamentarii din partidul Alternativa pentru Germania (AfD) au decis prin vot în unanimitate să respingă intrarea în noul grup „Suveraniştii” din Parlamentul European al aleșilor SOS România, Diana Șoșoacă și Luis Lazarus, a declarat europarlamentarul AfD Cristine Andreson.
„Am avut o discuție cu cei de la SOS și am luat decizia în unanimitate să nu îi primim în grup. Aș prefera să nu discut motivele respingerii”, a declarat Anderson.