America nu este un Disneyland!

Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa ce a avut loc în vara anului 1975 la Helsinki, cu al său miraculos Coș 3, a însemnat o modificare semnificativă a politicii Occidentului European și, îndeosebi, a Statelor Unite în privința drepturilor omului și a libertăților de emigrare. Fapt ce a condus și în România la o creștere a afluenței populației la birourile de emigrare.

Cum foarte adesea autoritățile comuniste de la București le refuzau românilor dreptul pe care-l consfințiseră chiar, sau, și ele punându-și semnătura pe felurite tratate internaționale , mulți postulanți își spuneau speranța în Radio Europa Liberă. Al cărui director legendar, Noel Bernard, a creat, la un moment dat, o nouă emisiune. Se chema România și drepturile omului. Emisiunea avea un long intro în care românii, prin vocea Ioanei Măgură –Bernard, erau sfătuiți să cumpănească bine decizia de a-și părăsi țara.  Ceea ce nu însemna însă că postul nu le înțelegea și sprijinea dorința.

În mai multe editoriale, Bernard a abordat și tema emigrării, subliniind că nici în Occident viața nu e ușoară, că nu există comitete de primire, că acomodarea cu reguli noi și un nou stil de viață pot fi foarte adesea dificile. Dacă nu chiar imposibile.

Nici după 1989 lucrurile nu au devenit cu mult mai simple. A devenit ușor de plecat,  era însă mult mai greu să fii acceptat într-o altă țară. Lucrurile stăteau și încă stau și mai greu atunci când vrei ca țara de adopție să fie Statele Unite. Când îți propui să experimentezi pe piele proprie ce înseamnă cu adevărat visul american.

Cam asta este tema principală a filmului Luna de miere, cunoscut îndeosebi sub numele de Lemonade, producție de debut a regizoarei Ioana Uricaru, ea însăși emigrantă, difuzată săptămâna trecută de TVR Cultural. Un film care a ajuns în România în toamna anului 2018, după o prezentare de succes în secțiunea Panorama a Festivalului de film de la Berlin și după ce a fost proiectat în alte 20 de locuri din Europa.

Lemonade este povestea Marei, o asistentă medicală care are un copil pe nume Dragoș și care își dorește să înceapă o nouă viață în America. Ajunge mai întâi ea singură pe Pământul Făgăduinței, se căsătorește cu un bărbat pe nume Daniel pe care l-a îngrijit după un accident de muncă, încearcă să vândă tot din România, de unde își recuperează fiul. Mai are nevoie de un permis de muncă, acel celebru green card. Care se dovedește extrem de greu de obținut. Unor reguli noi de conduită, uneori absurde ori cu schepsis puse în practică, cercetărilor, investigațiilor și interviurilor de toate felurile, foarte adesea nu chiar foarte prietenoase, asociindu-li-se ba hărțuirea și solicitarea de favoruri sexuale din partea unor funcționari al căror rost ar fi apărarea legii, ba gelozii și tulburări în noua căsnicie.

În fapt, în Luna de miere celebrul vis american este deconstruit, vorba francezului, de toutes pièces. Ideea esențială fiind exprimată de unul dintre personajele secundare ale filmului, un avocat sârb uns cu toate alifiile. America nu este un Disneyland.  

Este oare Lemonade ceea ce s-ar putea chema un film anti-american? Aduce el cumva pe ecrane ceea ce s-ar putea numi o Americă înfricoșătoare, ca să citez titlul unei binecunoscute cărți a lui Edward Behr? Nu. Nici vorbă. Lemonade este un film realist, o deconstrucție corectă și utilă a unui mit. Într-o cronică publicată în nr. 946 din noiembrie 2018 al Observatorului cultural, Bogdan Ghiu îl caracterizează ca fiind “un film exact, fin, precis, de un farmaceutic realism al formei și al compoziției“. Un film în care avem de-a face cu un export de realism. Un film în care un cineast român vorbește cu curaj nu despre mizeria din România, de dinainte și de după 1989, ci despre ceea ce se întâmplă și bun, și rău la alții. Acolo existând și rasism, și oameni perverși, și indivizi ce practică abuzul de funcție, și indivizii ce se consideră mult prea mândri de ei, și violență cât încape.

Lemonade este, indubitabil, un film curajos. Și nu doar grație temei abordate și a perspectivei din care a fost aceasta tratată. Aflată ea însăși la ora debutului, Irina Uricaru a avut curajul de a-i încredința rolul Marei actriței Mălina Manovici. Și ea, la vremea aceea, o debutantă. Aleasă nu doar fiindcă înainte de a fi terminat studii de actorie la Universitatea de Vest din Timișoara a obținut o diplomă în Engleză la Universitatea ieșeană și filmul e în română și engleză. Mălina Manovici aduce remarcabil pe ecran tabloul complet al umilințelor pe care trebuie să le suporte Mara. O Mară care trăiește pe deplin ambiguitatea condiției emigrantului. Care e și un învingător, e și un învins.

Mi-au mai plăcut și Dylan Smith în Daniel, un american și băiat bun, și gelos, și violent mai ales atunci când nu trebuie, cu umbre multe în biografie, și Milan Hurduc, interpretul remarcabil al lui Dragoș, copilul Marei, și Ruxandra Maniu, foarte bună în Anikó. Bun și Steve Bacic în rolul unui american prea mândru de el și care crede că i se poate permite totul.

MOBRA FILMS

LEMONADE (LUNA DE MIERE)

Regia: Ioana Uricaru

Scenariul: Ioana Uricaru și Tatiana Ionașcu

Producători: Eike Goreczka, Yanick Letourneau, Cristian Mungiu, Sean Wheela, Arne Kohlweyer, Christoph Kukula

Imaginea: Friede Clausz

Costume: Dana Păpăruz, Jenn Pocobene

Docoruri: Christian Beaudoin, Marie-Claude Lepiez, Aymeric Frescura, Emmanuel Muh

Montaj: Mircea Olteanu

Cu: Mălina Manovici (Mara), Dylan Smith (Daniel), Steve Bacic (Moji), Ruxandra Maniu (Anikó), Milan Hurduc (Dragoș), Victor Gómez, Meghan Allen (Ofițeri), Goran Radakovic (Avocat)