vineri, august 19, 2022

Amintirile și iubirile lui Răzvan Ionescu

Pe Răzvan Ionescu, în ipostaza lui fundamentală de actor, îl cunoșteam încă din anii 80, adică din vremea începutului său în carieră.

După ce fusese unul dintre cei mai merituoși studenți ai I.A.T.C., după ce absolvise studii universitare strălucite și nu la oricine, nu sub îndrumarea oricui, ci făcând parte din una dintre ultimele promoții ce l-au avut profesor (Meșter) pe marele actor și pedagog Octavian Cotescu, după obligatoriul stagiu petrecut într-o instituție de spectacol de legendă (Teatrul Tineretului din Piatra Neamț), Răzvan Ionescu devenise, în urma unui concurs, actor al Teatrului Bulandra. Calitățile proprii l-au făcut să figureze des în distribuții, să fie solicitat să apară în filme, să evolueze frecvent la Radio și la Televiziune. După 1991, Răzvan Ionescu a ales să se transfere la Naționalul bucureștean, acolo unde a jucat, între altele, , în regia lui Dan Micu, în Anton Pann de Lucian Blaga și în Amanți însângerați, regizat de Alexandru Tocilescu.
Prin 2007, l-am regăsit în calitate de comentator politic, textele lui în domeniu fiind publicate, mai întâi în presă, iar apoi în cartea Romeo și Julieta la fix. Despre care am scris în revista Teatrul azi. La foarte scurtă vreme de la apariția cronicii, redactorul șef al publicației mi-a redirecționat un mail ce mi se adresa mie. Era din partea lui Răzvan Ionescu, care ținea să-mi mulțumească pentru recenzie. În același mail, expeditorul îmi spunea că îi mai apăruse, între timp, o carte ce se cheamă Când sfinții mergeau la teatru. Cartea era, de fapt, rezultatul studiilor doctorale teatrologice ale lui Răzvan Ionescu, iar autorul ei dorea să mi-o trimită. O cumpărasem deja, am citit-o, o recenzasem, iar cronica figura în proximul număr al sus-menționatei reviste.

Anul 2007 fusese unul dificil pentru mine. Copleșit fiind de probleme personale, neatent, et pour cause,  la vorbe, promisesem că, în cazul în care se vor identifica surse de finanțare, voi scrie o carte despre Gina Patrichi. Acum, promisesem e un fel de-a spune. Mai degrabă fusesem luat de val, unde mai pui că nici nu prea credeam că AFCN va finanța proiectul. Dar, minune! Potențialului editor, adică Fundației Camil Petrescu, i se alocaseră banii, iar eu a trebuit ca în mai puțin de șase luni să duc la bun sfârșit respectiva carte. După ce, în prealabil, i-am făcut o vizită marelui regizor Valeriu Moisescu, cel căruia Gina Patrichi îi datora imens, după  ce îl vizitasem și pe celebrul avocat Victor Anagnoste, soțul actriței, m-am apucat serios de lucru. Am cercetat arhive, am căutat cronici, mi-am întocmit planul cărții. Aveam nevoie și de o seamă de mărturii ale unor foști colegi de scenă ai Ginei. Atât dl. Moisescu cât și dl. Anagnoste mi-au recomandat aproximativ aceleași nume. Nu puteau să lipsească marea regizoare Cătălina Buzoianu, actrița Irina Petrescu, actorul Răzvan Ionescu.

În nici unul dintre aceste cazuri nu a fost nevoie de prea multe insistențe. Am primit textele cu maximă rapiditate. Și, minune!, mi-a pervenit chiar și o scrisoare din partea lui Lucian Pintilie. Pe toată durata redactării volumului, am fost în contact cu Răzvan Ionescu. Mi-a furnizat informații suplimentare, mi-a elucidat o seamă de întrebări legate de lucrul la Dimineață pierdută. Spectacol în care el îl juca pe Titi Ialomițeanu. După apariția cărții, Răzvan Ionescu mi-a mai trimis un mail. Era mulțumit de ceea ce făcusem. Și apoi, tăcere. Am aflat că s-a dedicat complet Teologiei, că elaborase o teză de doctorat în domeniu, că devenise profesor la Facultate.

În urmă cu foarte puțină vreme, o colegă mi-a spus că fusese vizitată de Răzvan Ionescu. Acesta venise spre a-i dărui cartea Ce mult i-am iubit… Primul volum dintr-un ciclu de Amintiri, apărut la editura brașoveană Creator. Am comandat-o imediat, am primit-o într-un timp record. Și, deși am un raft întreg de cărți ce își așteaptă rândul la lectură, i-am acordat maximă prioritate.

Încă de la primele pagini, mi-am dat seama că nu greșisem. În ele este vorba despre marele actor și poet Emil Botta. Pe care Răzvan Ionescu a avut privilegiul de a-l cunoaște și de a-l frecventa încă din timpul adolescenței. Avea nu mai mult de 15 ani când a fost invitat, nu, nu invitat, poftit ( verbul apare în paginile dedicate Dinei Cocea) în chilia autorului Întunecatul April și a actorului care și mie mi s-a părut senzațional în Reconstituirea lui Pintilie. Da, acolo chiar era Domnul Amărăciune.

Pe vremea studenției mele, pe când îl citeam cu mare pasiune pe Georges Poulet, aflasem din cartea acestuia Conștiința critică un lucru pe cât de simplu, pe atât de plin de miez. Că lectura înseamnă întîlnirea a două conștiințe. A celui care a scris și a celui care citește. În timp, am dobândit convingerea că o carte bună se legitimează, că poate fi socotită astfel atunci când te duce cu gândul la alte lecturi, când provoacă asociații. Respectiv întâlniri, de fapt, reîntâlniri cu alte conștiințe.

Citind Îngerul din fereastră, adică ceea ce a scris Răzvan Ionescu despre Emil Botta, mi-am amintit că, la un moment dat, doamna Doina Curticăpeanu, profesoara cu care am făcut în anul al patrulea un curs special de poezie română contemporană, ne-a adus și ne-a citit o tabletă. Apăruse în Tribuna clujeană și era semnată de Ileana Mălăncioiu. Se chema În vizită la Emil Botta. Marea poetă insista și ea acolo asupra condițiilor de pustnic în care trăia Emil Botta. De care o lega o prietenie aparte. A cunoscut-o și pe ea Răzvan Ionescu, iar acum ii consacră o seamă de rânduri memorabile.

Starea de bine ca și starea de emoție vibrantă s-au accentuat la lectura celui de-al doilea text din Ce mult i-am iubit… Text ce se cheamă Meșteru’. Care îl are drept protagonist pe unicul, irepetabilul Octavian Cotescu. Care i-a fost lui Răzvan Ionescu ceea ce aș numi ghid de cursă lungă. Nu numai în cei patru ani de studenție când a știut să fie și protector, și încurajator, poate chiar și crud, dar un crud cu schepsis ( a se vedea episodul producției cvasi-secrete cu Năpasta în care au mai evoluat Catrinel Dumitrescu și Dinu Manolache), ci și mult după aceea. Când au împărțit scena în, de pildă, Tartuffe și Cabala bigoților ca  și în Passacaglia. Senzațional momentul evocării acestui spectacol, a cenzurii de care a avut parte, a furiei  nebune a Tamarei Dobrin, moment evocat în secvența de final a cărții, cea dedicată omagierii Regelui Mihai.

Citind Meșteru’ am avut lacrimi în ochi (oare ce profesor nu ar fi fost emoționat la lectura pasajului în care este evocat momentul primei candidaturi la șefia IATC, când studenții au scandat pe holuri Țara e cu Ceaușescu, Institutul cu Cotescu!)  și lucrul acesta s-a repetat și când am citit ceea ce a scris Răzvan Ionescu și despre Ileana Predescu, și despre Florian Pittiș, și despre absența numită Dan Nuțu, și despre Irina Petrescu (pe care și eu am cunoscut-o relativ bine), și despre Ovidiu Schumacher (și el și profesor, și coleg, și încă unul de excepție), și despre Gina Patrichi. Fiindcă da, spre marea mea bucurie, Răzvan Ionescu reproduce în carte nu doar textul scris în 2008 pentru Carte cu Gina Patrichi, ci și schimburile noastre de mailuri. La care se adaugă și o foarte utilă continuare.

Sigur, fiind vorba despre o carte de amintiri Ce mult i-am iubit… conține și multe note subiective. Răzvan Ionescu știe și are curajul să și le asume. E foarte posibil ca nu toți cititorii (și îi am în vedere pe cititorii informați) să împărtășească aceleași frumoase sentimente când e vorba, de pildă, despre Dina Cocea. Despre care, mai ales după 1989, s-au spus și vorbit multe. Numai că atunci gura unora a devenit cam slobodă și s-au plătit și polițe. În cazul Dinei Cocea cei mai guralivi au fost exact cei ce, până atunci, nu mai conteneau să o omagieze pe președinta ATM: Ce mult i-am iubit…conține și furii, unele consumate chiar direct la adresa deja menționatei Tamara Dobrin ori a lui Dinu Săraru. Nu aș zice că nu sunt nejustificate.

Ce mult i-am iubit…nu este nici pe departe o carte doar a emoției, a melancoliei ori a tristeții. Răzvan Ionescu are  un umor de foarte bună calitate atunci când povestește/repovestește farse din lumea teatrului (Replici, bâlbe, poante, haz). La aceeași Facultate de Filologie evocată în primele rânduri ale acestei cronici, am avut profesori și lecții în care ni s-a vorbit nu doar despre arta povestirii, ci și despre aceea a repovestirii. O fac și eu acum cu cei cărora le sunt profesor. Da, Răzvan Ionescu repovestește excelent. Există în volum câte ceva și despre figuranți. Oameni care doar pentru câțiva lei și-au consumat ore și ore în repetiții sau spectacole (Anonimii sau Cei fără de care nu se poate). Cu câtă delicatețe sunt ei evocați de Răzvan Ionescu.

Răzvan Ionescu a fost fascinat de foarte devreme de lumea teatrului. A văzut multe spectacole încă din copilărie, pe multe dintre ele și le amintește perfect. Există aici chiar un lux, o sărbătoare a memoriei. Asemenea altor copii care și-au făcut mai apoi o profesiune din teatru ( mă gândesc la Vasile Manta sau Eugen Cristea) autorul cărții  ce prilejuiește aceste însemnări a ajuns în studiourile Radiodifuziunii, la Teatrul Radiofonic, despre care e vorba în capitolul Ochiul magic dintr-o cutie de lemn.

Cartea Ce mult i-am iubit este creația unui om cult, educat, citit. Iar educația aceasta nu a fost ceva de ultimă oră. Ceva făcut în pripă. Nici opțiunea pentru Teologie nu a venit pe nepusă masă. Ultimele câteva zeci de pagini ale cărții, cele în care sunt înșirate povești de la Mănăstire Suzana, întâlnirile cu părintele Băbuș, cu călugărul Pimen, viitorul arhiepiscop al Rădăuților și Bucovinei, cu Bartolomeu (Valeriu) Anania , dramaturg și înaltă Față bisericească, dovedesc asta. Nici atitudinea anticomunistă ce răzbate cam peste tot din carte nu este una de fațadă. Răzvan Ionescu este fiul unui veteran de război, nedreptățit de comuniști, pe nume Radu Ionescu. Și care, conform mărturiei de acum a lui  Răzvan Ionescu, a intuit ceea ce se ascunde ca și ceea ce va veni după spectacolul anti-sovietic din 21 august 1968 al lui Nicolae Ceaușescu.

Minunate ore îți este dat să trăiești citind cartea lui Răzvan Ionescu! Citiți-o!

Răzvan Ionescu- CE MULT I-AM IUBIT . Amintiri 1. Editura Creator, Brașov, 2022      

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Multumesc,cumpar cartea. Am cateva carti de citit la mare,in vacanta, recomadate numai de Dv.
    Destinul lui Razvan Ionescu imi spune ceva.Sotia mea a avut un coleg la Fac .de Fizica ,foarte bun student. Dar acesta s-a intalnit in ultimul an de facultate cu Arsenie Boca, care i-a spus de cum l-a vazut, ca nu va fi fizician ci preot.Intre timp a terminat Facultatea de Fizica, a terminat Teologia,si-a dat dat doctoratul in Teologie si este azi preotul bisericii Draganescu, pictata de Arsenie Boca. Nu este o poveste din Gabriel Garcia Marquez, este realitatea,care daca nu ar fi , nu s-ar povesti. Linia dintre a fost,este,o sa fie, e una iluzorie. Timpul e o iluzie ,a zis Einstein. De aceea,uneori niste amintiri sunt mai reale decat prezentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro