vineri, februarie 7, 2025

Antieroul unei false insurecții în vremea pseoudoțarului

„Au vrut să desființeze Wagner. Noi am pornit pe 23 iunie la Marșul Justiției. Într-o zi am mărșăluit puțin câte puțin până la 200 km de Moscova. În tot acest timp, nu am vărsat nici măcar o picătură din sângele luptătorilor noștri. Acum este momentul în care se poate ajunge ca sângele să fie vărsat. Realizând toată responsabilitatea pentru faptul că se va vărsa sânge rusesc, întoarcem coloanele noastre și plecăm în direcția opusă, spre taberele noastre de campanie, conform planului.”Evgheni Prigojin, mesaj postat pe Telegram[1]

„A început războiul civil în Rusia”, titrau multe canale de știri la TV sau pe paginile lor de internet și nu exista niciun semn că nu ar fi așa. Trupele Wagner retrase de pe frontul din Ucraina, de la Bahmut, la ordinul proprietarului lor oficial Evgheni Prigojin, au ocupat facilități militare din Rostov pe Don, au inițiat scurte confruntări cu forțe ale ministerului de interne și armatei ruse și au făcut câteva victime umane printre acestea, după care o coloană motorizată formată din circa cinci mii de mercenari, condusă de Dmitri Valerievici Utkin, a început să se deplaseze către Moscova, fără să întâlnească rezistență în drumul său.

Modul în care se dezvoltau ostilitățile și mesajele pe care le publica Evgheni Prigojin arătau că mercenarii Wagner au ca scop, odată ajunse în capitala țării, să „facă ordine”, precum odinioară minerii lui Miron Cozma. Ținta principală a lor, așa cum o declara Evgheni Prigojin, era Serghei Șoigu, ministrul apărării, ceea ce nu reprezenta o surpriză. Prigojin îl atacase sistematic pe Șoigu, dar și pe Valeri Gherasimov, ca fiind responsabilii din ministerul apărării care au subminat sistematic trupele sale pe frontul din Bahmut, provocând astfel pierderi suplimentare masive printre mercenari și întârziind cucerirea orașului.

Comparația între mecanismul „marșului pentru justiție” a lui Prigojin și cel al ultimei mineriade a lui Miron Cozma, păstrând desigur proporțiile, nu este tocmai exagerată. Mercenarii Wagner și Evgheni Prigojin însuși au fost și încă sunt folosiți de administrația Vladimir Putin ca instrument de atingere prin forță armată a unor obiective politice în Africa, în Orientul Mijlociu, în America Latină și, din 2014, în Ucraina. La fel au fost folosiți de Ion Iliescu și minerii lui Miron Cozma: împotriva protestatarilor și partidelor politice istorice sau împotriva lui Petre Roman.

A venit însă un moment, când „instrumentul” a decis că și statul poate fi o țintă legitimă. Miron Cozma nu voia să se mai întoarcă în penitenciar și a ales să conducă o ultimă mineriadă țintind puterea în stat, în căutarea impunității. S-a negociat ceva la Mânăstirea Cozia – iată un aspect simbolic care a scăpat analizei lui Oliver Jens Schmitt[2] -, dar pronunțarea sentinței definitive la o pedeapsă executorie de zece ani l-a determinat pe Cozma după câteva săptămâni să-și îmbarce din nou, în toiul nopții, trupele de asalt și să pornească asupra Bucureștiului, pentru a da lovitura de stat.

Evgheni Prigojin s-a străduit luni de zile să-i atragă atenția lui Vladimir Putin că are o problemă cu Serghei Șoigu și că nu ar fi vorba doar de o antipatie personală, că Șoigu este o lichea incompetentă, care tolerează în armată un sistem de comandă la fel de incompetent, îl dezinformează sistematic pe președinte și, una peste alta, este principalul responsabil pentru faptul că armata rusă nu și-a atins obiectivele în Ucraina; și asta ca să nu mai pună la socoteală faptul și mai grav că a instigat la pornirea războiului din Ucraina inventând motive, doar ca să continue să-și dovedească utilitatea la Kremlin:

„Nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun pe 24 februarie… Ministerul Apărării încearcă să înșele societatea și pe președinte și să ne spună o poveste despre cum a fost o agresiune nebună din Ucraina și că plănuiau să ne atace cu întregul NATO. A fost nevoie de război… pentru ca Șoigu să poată deveni mareșal… pentru a putea obține o a doua medalie de <Erou>. Războiul nu a fost necesar pentru demilitarizarea sau denazificarea Ucrainei.”[3]

Apoi Prigojin a declarat că-și retrage luptătorii de pe front și vor fi „în vacanță” toată vara, adică nu vor participa la efortul de apărare împotriva contraofensivei ucrainene. Ministerul lui Șoigu a răspuns printr-un act legal, emis de la Kremlin în 10 iunie, care l-ar fi obligat pe Prigojin să semneze un contract cu armata ce l-ar fi exclus din poziția de comandant al mercenarilor săi, care urmau să fie integrați în lanțul de comandă al lui Gherasimov.

Acest ordin a fost mai mult decât o palmă dată orgoliului „învingătorului de la Bahmut”, a fost momentul în care Evgheni Prigojin s-a întrebat ce urmează să i se întâmple lui personal dacă va accepta să se supună ordinului – acel ordin care vorbea negru pe alb, pentru cine știe să citească printre rânduri, că Vladimir Putin l-a ales pe Șoigu, a plecat urechea la „intrigile sale”, în loc să ia măsurile care se impuneau, potrivit avertismentelor sale sistematice. Ori, dacă Putin l-a ales pe Șoigu și a dat ordin ca el să fie deposedat de controlul asupra mercenarilor săi, se cheamă că oricând se va putea aștepta la un „accident”, de exemplu o nefericită cădere de la ultimul etaj al unei clădiri înalte.

Cel mai aprobabil așa s-a născut în mintea lui Evgheni Prigojin ideea de a-l forța cumva pe Vladimir Putin să revină asupra deciziei sale și, sub presiune, să renunțe la Serghei Șoigu. A avut nevoie de ceva timp să se asigure că Dmitri Utkin și ceilalți comandanți sunt de acord cu planul său și-l vor urma, dar și să pregătească cu ajutorul comandanților săi planul militar al unui eventual marș asupra Moscovei, să fixeze țintele care ar trebui atinse, în eventualitatea în care Șoigu va încerca să-l țină cu forța departe de Kremlin.

Planurile militare ale celor de la Wagner au funcționat și a fost relativ ușor să ocupe facilitățile militare strategice de la Rostov pe Don, să depășească Voronej și să ajungă la Lipețk. Ciocnirile cu forțele ministerului de interne nu l-au speriat, nici dosarul pe care i l-a deschis FSB. După ce Vladimir Putin a ieșit cu declarația publică în care l-a acuzat că ar fi trădător, că „i-a înfipt un cuțit în spate”, Prigojin s-a simțit jignit, dar nu neapărat supărat, dând asigurări că acțiunea sa va continua. Nu a fost deranjat, probabil luase deja în calcul varianta, nici de deplasarea kadîroviților pe urmele mercenarilor săi.

De fapt, în tot acest timp Evgheni Prigojin era deja prins în negocieri – așa cum aveam să aflăm mai târziu -, în timp ce Utkin avea grijă să fie pregătit să intre în luptă, pe măsură ce se apropia de Moscova, pentru orice eventualitate. Intermediarul negocierilor a fost Alexandr Lukașenko, previzibil de altfel, pentru că perspectiva unui război civil în Rusia l-ar fi afectat direct, rămânerea sa la putere nu poate fi garantată decât de stabilitatea regimului Putin.

Filmul negocierilor lui Evgheni Prigojin cu Vladimir Putin, așa cum este acesta pus cap la cap în mass media[4], vine să confirme că miza întregului spectacol pus în scenă de mercenarii Wagner a fost tranșarea conflictului cu Șoigu, forțându-i țarului mâna – oarecum ca două primadone jucându-se cu pistoalele încărcate – să aleagă pe care anume o preferă: pe cea care postează mesaje amenințătoare pe Telegram, având în spate luptători mascați care au trecut testul frontului violent, sau cea care se ascunde după tancurile și elicopterele lui Gherasimov?

Putin ar fi fost înștiințat de intențiile lui Evgheni Prigojin încă din zorii zilei de 23 iunie, înainte ca acesta să ia cu asalt comandamentul armatei din Rostov pe Don, dar a ezitat să ia vreo decizie, lăsând astfel cumpăna să încline către Serghei Șoigu. Se poate bănui că nu a crezut cu adevărat că acel guraliv de Progojin din ceata deșănțată pro-război va merge mai departe, atacând armata, dar în cursul nopții a fost nevoit să admită că s-a înșelat, ceea ce probabil l-a înfuriat peste măsură.

În dimineața zilei de 24 iunie, Vladimir Putin a refuzat să vorbească cu Evgheni Prigojin, considerând că „mesajul” său va fi înțeles de camaradul zurbagiu, care se va da pe brazdă, doar că zurbagiul avea și el socotelile lui și l-a zorit pe Utkin să ia calea către Voronej și să instaleze acolo trupe care să controleze autostrada către Moscova. În acest moment Putin s-a hotărât să fie și mai clar, ieșind în fața camerelor de luat vederi pentru a-l atenționa pe Progojin – dar fără a-i rosti numele – că e „groasă” dacă își pune în practică ideea de a lua Moscova cu asalt. Prigojin nu a clipit, iar Utkin a continuat deplasarea spre Lipețk.

Unii oligarhi au ales să-și scoată avioanele din hangare și să plece din țară, FSO-ul l-a sfătuit pe Putin să se retragă la Valdai, vicepremierul Denis Manturov și-a trimis și el avionul în Turcia, Garda Națională a început să sape tranșee pe autostradă (și mi-a adus aminte de jandarmii noștri, care au blocat – inutil – DN66 în Defileul Jiului, ca să împiedice coloana de mineri să ajungă la Târgu Jiu în ianuarie 1999) la limita metropolitanului Moscovei. Miza a crescut și în negocieri au fost antrenați șeful administrației prezidențiale, Anton Vaino, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, și ambasadorul Rusiei în Belarus, Boris Grizlov.

În final, se pare că Evgheni Prigojin a cerut (sau a acceptat?) ca în negocieri să apară un garant, și s-a convenit ca el să fie Alexandr Lukașenko, care s-a implicat nu doar din prietenie pentru cei doi camarazi ai „luptei drepte” împotriva Occidentului, potrivit codului onoarei valabil în orice structură mafiotă (sau de „hoți în lege”, totuna în esență), ci și din interes direct, cum spuneam, pentru că puterea sa la Minsk nu poate fi păstrată dacă Moscova este slăbită de anarhia unui război civil devastator.

În sfârșit, Evgheni Prigojin a primit aproape tot ce spera, Vladimir Putin fiind de acord ca Alexandr Lukașenko să-l protejeze, cu condiția să și-l ia acasă pe zurbagiu, la Minsk; pentru că este la fel de clar că la Moscova Prigojin ar fi fost absolut vulnerabil în fața răzbunării lui Șoigu, iar Kremlinul n-ar fi mișcat un deget să-l împiedice să-l facă pe Prigojin să zboare fără parașută de pe cea mai înaltă clădire din Moscova, dacă ar fi refuzat în prealabil să savureze un cocktail cu noviciok.

Aici a luat sfârșit prima parte a „marșului pentru justiție”, insurecția falsă a lui Evgheni Prigojin pornit să facă dreptate în „țara măgarilor”, cum ar fi spus Ștefan Zeletin: E cu putință o justiție fără legi? Căci nu pare a se ști de ființa lor în Țara măgarilor. Adică, să vorbim limpede. Pe hârtie se află și acolo o întreagă puzderie de norme de tot soiul. Decât, orice măgar dă în ele cu copita și se poartă ca un măgar ce este[5]. Zic prima parte pentru că, intenționat sau nu, mișcarea lui Prigojin va avea urmări pe care zurbagiul nu le-a avut niciun moment conștient în vedere, orizontul răzbunării sale fiind unul tipic mafiot, deci mărginit.

Mare dezamăgire, totuși! Mulțimea elementelor de teoria conspirației izbucnite după anunțul lui Prigojin că-și retrage wagneriții din drumul lor spre Moscova sunt simptomul poate firesc al nemulțumirii resimțite în fața unui fals grosolan. Uităm însă că Rusia este un imperiu al violenței, dar un stat fals – așa cum o demonstrează Alain Besançon pentru cine vrea să înțeleagă[6] – și că întotdeauna explicația simplă, frustă, este cea reală, chiar dacă nouă ne-ar place să complicăm lucrurile.  

Vladimir Putin, precum odată Lenin, a reușit să-și readucă țara într-o epocă similară celei care l-a precedat pe Petru cel Mare, deschizând poarta arbitrariului și violenței, represiunii fără limite și dominației atavismului. Iar odată deschisă această poartă, tot ce mișcă în Rusia și, în anumite limite, și în jurul său, se schimbă; dacă vrem să înțelegem cum, să punem mâna pe cărțile de istorie și să reînvățăm lecțiile brutalilor ani ai războiului civil prin care bolșevicii au obținut puterea în imperiul sovietelor.

Evgheni Prigojin nu este nici pe departe un erou, ci pur și simplu un gangster care, prin nu știu ce întorsături ale sorții, a ajuns să comande unor brute dezlănțuite numite „armata privată Wagner”, iar Vladimir Putin nu este un țar, ci un bandit cu ideologie, la fel ca Lenin sau Stalin. Reglările de conturi între astfel de personaje pot să pară în ochii Occidentului o încercare de insurecție, dar nu sunt decât schimburile de focuri pe care le vedem în filmele cu bandele mafiote din Chicago, aduse la scara reală a Rusiei violente de astăzi.

Ce va urma? În principiu se poate întâmpla orice; totuși, Rusia de astăzi nu este chiar atât de imprevizibilă cum s-ar putea crede. Analiștii care se ocupă de Rusia putinistă au șansa rară să înțeleagă mai mult și mai bine cum funcționează puterea lui Vladimir Putin după marșul lui Prigojin.

Desigur, vor trebui să (re)citească câteva cărți bune de istorie din vremea războiului civil pornit de bolșevici, dar și să-și atragă colaborarea unor experți familiarizați cu codurile de onoare nescrise ale mafiei ruse. Așa vor reuși să înțeleagă tot mai bine resorturile deciziei de la Kremlin și să anticipeze reacțiile regimului atât în privința efortului de război din Ucraina, cât și în alte privințe: Africa, Orientul Mijlociu, cooperarea cu China, provocările din Balcani, provocările din Arctica etc.

Dacă un Evgheni Prigojin la Minsk este sau nu o nouă provocare pentru Occident, cred că răspunsul este relativ simplu: presupunând că reușește să scape de mâna lungă a adversarilor săi în următoarele luni, până când, eventual, Vladimir Putin ar putea fi convins că mai poate fi util regimului, s-ar putea ca să-l regăsim cândva în fruntea luptătorilor săi, pentru o nouă misiune. Dar, dacă citim corect codul de onoare al mafioților ruși, sorții nu-i sunt favorabili pe termen scurt, chiar dacă Lukașenko își va lua în serios rolul de protector.

Cât îl privește pe Putin, cred că la acest moment în mintea sa a început să-și facă tot mai mult loc ideea de a instala cu mâna sa un succesor la Kremlin. De ce? Pentru că Wagner nu este singura armată privată din Rusia, iar acțiunea în forță a wagneriților le poate da idei și altora. Ori, o tranziție controlată îi oferă lui Vladimir Putin atât posibilitatea de a reamesteca cărțile, unde este cazul, lovind primul cu mâna altuia, mai tânăr și mai energic, cât și siguranța că nu va cădea victimă unei lovituri de stat.

În fine, lucrul cel mai preocupant pentru Occident – războiul din Ucraina va continua în aceeași termeni pentru că, pe fond, nimic nu s-a schimbat la Kremlin și nici nu s-a diminuat procentul rușilor care susțin agresiunea, dimpotrivă, partida pro-război s-a întărit. Imperiul mărșăluiește pe drumul lui Putin și va continua să o facă mulți ani de acum înainte; cât timp poate duce războaie fără a fi învins, acest imperiu al răului va continua să existe.


note:

[1] https://cursdeguvernare.ro/prigojin-ordona-mercenarilor-aflati-in-drum-spre-moscova-sa-revina-in-baze.html

[2] https://humanitas.ro/humanitas/carte/biserica-de-stat-sau-biserica-in-stat

[3] https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26353632-video-prigojin-recunoaste-pentru-prima-data-invadarea-ucrainei-bazat-minciuni-razboiul-nu-fost-necesar-pentru-demilitarizarea-sau-denazificarea-ucrainei.htm

[4] https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26357480-filmul-negocierilor-dintre-kremlin-prigojin-fost-nevoie-interventia-lui-lukasenko.htm

[5] Ștefan Zeletin – Din Țara măgarilor. Însemnări. Editura Baroque Books & Arts, 2019

[6] Alain Besançon – Sfânta Rusie. Editura Humanitas, 2022

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Intreaga sceneta a avut un singur scop numit decredibilizare .Putin a fost pus in fata unor alegeri .Fie mergi pe mina lui Prigojin si inlaturi pe deja acuzatii Soigu si Gherasimov iesind astfel din izolarea in care erai tinut cu forta fie continui cu cei doi si dizolvi Wagner ce era sprijinit si de o parte a generalilor cuplati la imensele fonduri de recompensare si care mutau foarte usor armamentul trimis pe front wagneristilor (sumnele astfel obtinute posibil sa fi fost foarte marti ) totul facut (probabilitate ) si cu ajutorul Ucrainei( comandanti ) avind in vedere cacealmaua de luni de zile de la Bahmut . Cererile repetate de armament adresate in media catre Putin si sumele uriase de bani gasite la sediul Wagner ne arata realitatea .Este foarte clar ca cineva a fost sarit din schema obtinerii banilor .Putin si-a riscat astfel maretia de conducator si din invincibilul militar, vinator si pescar , s-a transformat in unul dintre piticii Albei ca zapada .Din ce in ce mai multe voci ii vor cere demisia .Pina la urma revolta lui Prigojin a fost o picatura intr-un pahar cu apa .Ramine de vazut daca ea va avea forta de a rasturna paharul fie si intr-un viitor apropiat .Pe front vom vedea impactul acestor evenimente ce au adus cetatenilor atitea lucruri ce pina mai ieri erau imposibil de realizat sau de pus in practica .O vreme votca va mentine cursul dar loviturile repetate , picatura chinezeasca , poate distruge pe orisicine .Curind vom afla .

  2. Oficialii SUA nu au de facut decat sa-i ofere lui El Chapo Guzman un curs de o saptamana-doua de istorie a URSS-ului si relatiile (trecutul/prezentul/pozitia) fiecarui personaj din schema de putere actuala. Pun pariu ca va oferi o solutie mai buna decat chat GPT. O sa coste ceva dar va merita din plin.

  3. Pentru Wagner si Prigojin, Ucraina nu pare a fi o afacere profitabila. Nu cred ca se compara cu aventurile Wagner prin statele bogate (in special in resurse minerale) ale lumii a 3-a, gen Mali, Sudan, RD Congo, samd. Probabil ca Prigojin a dorit o iesire din Ucraina, cu partea cea mai buna a luptatorilor, ca sa se poata ocupa de afacerile bune. Mai ales ca acuma, mai toti luptatorii Wagner sunt seniori, au experienta, deci si pretul lor e ca atare. Daca Prigojin va ramane in viata in Belarus (sau prin statele mai sus amintite), iar de cei 5000 de luptatori care au facut „marsul justitiei” nu se va mai auzi nimic de ei, foarte probabil ca negocierile au decurs ceva de genul: „mai vreau 1000 de oameni, iti dau 20%, nu, eu vreau 30%, etc”. Mai ales ca in Sudan sau Mali, lucrurile au devenit fierbinti si e o paine buna de mancat pentru Wagner. Iar legat de gasca lui Putin, nu stiu in ce masura au devenit slabiti, in conditiile in care singurul lucru pe care ii intereseaza sunt banii.

  4. Cred ca nimeni nu pricepe nimic din ce se-ntimpla prin Rusia, nici macar maestrul Cristoiu :) .
    Nici elitele intelectuale din toate tarile uniti-va, nu au stiut nimic, si nici nu stiu.
    E si greu sa-ncerci sa gasesti logica unui proces care nu are nici o logica, sau, ma rog, are o logica speciala, ca asa e operatia, speciala.

    Mi se pare interesant, totusi, diferitele opinii.
    In Ge, TVul ARD si ZDF, au fost luate in tarbaca pt ca in perioada marsului lui Prigojin au transmis un serial, „Cu toata prietenia”. Au recunoscut insa ca nu stiau nimic si au preferat sa taca.

  5. „Cui prodest” este întrebarea care clarifică moralitatea și conținutul conflictului endemic din Ucraina.
    Este foarte clar că nici Rusia și cu atât mai puțin Ucraina nu câștigă nimic, în condițiile în care teritoriile disputate sunt un melanj bi-etnic de mai bine de o sută de ani…
    Moralitatea este și ea disputabila deoarece intenția lui Putin a fost de „a corecta”(ce-i drept intr-un mod foarte excesiv)”înrolarea” politica a Ucrainei în sfera militară a rivalilor tradiționali din punct de vedere militar ai Rusiei.
    La fel ca Rusia,dar in oglindă, România ar trebui să se manifeste militar sub formă de protecție in Republica Moldova.Din păcate „umbrela NATO” ne ține legați de picioare(sau „la picioare” dacă am fi malițiosi),la care se adaugă capacitatea „discutabilă” a forțelor armate românești și sterilitatea politicilor unioniste mult prea discrete…
    Risipim o oportunitate unică,acum când „răul” este „ocupat” cu alte „rele”,…aceea de a reface moștenirea istorică!…în condițiile în care Vestul ,la modul general,pierde doar bani în acest război,…și dacă am dori,l-am putea defini pe acesta „câștigător”.
    De fapt,aici este răspunsul.Este vorba despre bani,sau mai precis despre puterea lor „intrinseca” ,independentă de voința societății,capabilă să producă catastrofe umanitare.Si uite așa vedem că lăcomia este răul în povestea asta…

  6. Tot mai mulți comentatori, cei avizați, mai ales, au descifrat în mișcarea lui Prigojin o maskirovka – strategia care a condus între altele la cea mai mare înfrângere a unei armate din istorie – cea a germanilor în WWII, adică 20 de divizii distruse în câteva zile (Operațiunea Bagration). Așa au vrut și aici: să-i facă pe ucrainieni să atace în anumite puncte. Au uitat că SUA au un sistem de sateliți și contrainformații care funcționează 24/24, cu oameni infiltrați la nivelurile cele mai înalte la Moscova. (niciun general american nu s-a pronunțat pentru lansarea unui atac uncrainian, toți au propus să aștepte!) Nici o armată ucrainiană nu a intrat între fălcile monstrului.
    Probabil că războiul va dura mult, până când vânzătorii de arme vor vinde tot ce au + ce nu au încă, pe 10 ani, iar rușii se vor bate cu speranța că alegerile din SUA îl vor aduce iar pe clovnul impulsiv la Casa Albă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro