Anxietatea și relațiile internaționale

Bun venit în era dezastrelor politice non-stop și poate chiar a unei Yalta 2.0. Știam că va fi rău și că 20 ianuarie 2025 ne va purta, vrând-nevrând, într-o nouă configurație a relațiilor internaționale. Dar parcă acțiunile Administrației Trump din ultimele patru săptămâni – ‚the great disruptor’ – cum el însuși se autointitulează, fac mai mult decât să se războiască doar cu statul american. Vedem în timp real cum se inițiază – voit? inconștient? –  o accelerare a conflictelor internaționale. Căci ce altceva este amenințarea, cât se poate de explicită, de preluare chiar și prin forța a Groenlandei? Dar ‘marea negociere’ de la Riad cu Kremlinul, peste capetele ucrainenilor și ale aliaților vestici tradiționali? O imitație a aceluiași mod de gândire pe care îl îmbrățișează și așa-zișii susținători ai ordinii mondiale, Putin și Xi. Ce înseamnă de fapt războaiele comerciale care par a depăși cadrul pur rațional al unei relații de afaceri bazate pe interes? Ceea ce vedem în acțiunile președintelui american și ale membrilor Cabinetului său e o resuscitare a unui model medieval de autoritate sau mai bine spus, de suzeranitate: cu tot ploconul si peșcheșul pe care unii dintre noi le-am învățat studiind istorie în liceu. Cu ce efecte însă?

Realiștii si neorealiștii din relații internaționale preferă să ignore politica domestică și să presupună ca toți actorii sunt raționali. Dar in vâltoarea revanșardă pe care o vedem în plină desfășurare nu rațiunea, ci emoțiile par să domine. Ies la suprafață frustrări profunde cu un anumit mod de gândire – așa-numit globalist – deși cred ca toți avem interpretări diferite despre ce înseamnă termenul respectiv. Precum titra de curând The New York Times – tarifele comerciale par nu un mijloc, ci un scop. Par, ca să traducem într-un limbaj mai neaoș, un mod de a transmite inclusiv aliaților un mesaj tranșant: sau cu noi, prin supunere, sau împotriva noastră. E un mod de a vedea lumea alb/negru care poate să genereze o anumite mulțumire, o ordine intelectuală atunci când discutăm, cu prietenii, evenimente istorice contemporane complexe. Dar, în afara discuțiilor de cafenea, nu e un mod de gândire care să aducă stabilitate și pace în diplomația internațională. Mai mult, pe lângă toată coregrafia internațională evident anti-cooperare – vezi retragerea SUA din Acordurile climatice de la Paris si din Organizația Mondiala a Sănătății – asistăm pe fast-forward la o rețetă iliberală de schimbare de regim în democrația americană. Suntem încă la începuturile ei, e adevărat, dar oameni care au analizat de ceva timp astfel de acțiuni – ca de exemplu Anne Applebaum – ne avertizează că autoritarismul e greu de stopat odată ce își consolidează prezența prin utilizarea legii ca pârghie de acaparare a statului. ‘Suveraniștii’ autohtoni pot să jubileze, dar sunt ei oare pregătiți să gestioneze o lume în care se fac într-adevăr simțite aceste valori, din punctul meu de vedere greșit intitulate ‘conservatoare’ și care sunt mai degrabă ‚reacționare’ sau chiar de-a dreptul ‚neofasciste’? Mă îndoiesc profund. Relațiile internaționale în care actorii principali ‘have gone rogue’ sau, altfel spus, ne oferă doar deal-uri de genul ‘sau faci cum zic eu, sau vezi tu’, e o lume super competitivă în care țări mici, ca România, nu pot face față singure. Și atunci, vrând-nevrând, suntem împinși din nou să facem jocul pe care nu ni-l dorim: al suzeranității, nu al suveranității. Deci, o astfel de lume, dorită cu ardoare de regimul putinist și mai nou, se pare, și de cel trumpist, nu este o lume preferabilă pentru noi, din contră.

E încă prea devreme să analizăm efectele pe termen mediu și lung ale evenimentelor recente, mai ales când ele sunt în curs de desfășurare. Politologul bulgar Ivan Krastev prevestea, la o discuție organizată de Presseclub Concordia pe 6 decembrie anul trecut, că trebuie să ne așteptăm la un ritm foarte rapid al schimbărilor istorice majore. Având în vedere evenimentele ultimelor zile, Krastev e printre puținii experți care nu și-au văzut previziunile infirmate. Majoritatea specialiștilor în relații internaționale sunt de acord că vom avea sau poate chiar avem deja o situație multipolară la nivel mondial, una mult mai instabilă și mai dificil de gestionat. Multipolaritatea este așadar o realitate, nu o surpriză. Iată însă că acel strat de cultură și valori politice globale, până în prezent definit prin ordinea liberală internațională, e pus foarte brutal în discuție. Aici se va da lupta cea mai aprigă. Suntem pe punctul de a observa o schimbare de sistem internațional majoră și să vedem cum politica domestică influențează în mod direct politica externă: un lucru nepermis teoretic de neorealiștii școlii waltziene.

Așadar, pentru că viitorul valorilor și normelor internaționale, al ordinii mondiale cu alte cuvinte, este imposibil de prezis plecând doar de la structura relațiilor internaționale, pe termen scurt vom înțelege mai bine ce se întâmplă pornind nu de la raționalitatea calculelor cost/beneficii, ci de la una din cauzele perene ale comportamentului uman: emoțiile. Anxietatea este sentimentul major care va impulsiona pe termen scurt și mediu multe din acțiunile noastre. Iar în fața unui asalt asupra valorilor liberale e foarte posibilă o reacție domestică majoră, atât în Statele Unite, dar chiar și în Europa. Semnele unei activități intense pe rețele sociale alternative ca Bluesky, dar și pe Facebook, Instagram, TikTok sau Twitter, nu lasă niciun dubiu în această privință. Să nu ne imaginăm așadar că vor fi tot timpul ‚suveraniștii’ la atac. Marele potențial politic aparține mișcărilor de stânga și centru, tocmai pentru că, luând în considerare legile fizicii Newtoniene în raporturile sociale, forța de acțiune cere automat o forță de reacție. Cine vor fi noii lideri și purtători de stindard ai mișcărilor sociale și politice care urmează? Probabil că vor ieși mai apăsat la rampă politicieni noi sau unii care până acum au fost mai puțin vizibili. Ruptura dintre vechea clasă politică și populație, dintre elite și cetățeni, nu mai poate fi reparată atât de ușor. Nu e doar oboseala resimțită de electorat la vederea unor candidați parcă eterni în rolul lor, ci și faptul că ‚timpurile noi’ chiar cer un alt stil de lider și de leadership. Schimbările istorice majore solicită ele însele propriii lor reprezentanți. Cei care vor ieși în față sunt cei care știu și pot să gestioneze anxietatea actuală și să o canalizeze în acțiune politică eficientă. Nu e un lucru ușor și nu e ceva ce poate realiza oricine.

Și din această cauză actuala generație de politicieni români se află în fața unei responsabilități imense. România, ca stat, a sărbătorit 100 de ani de existență în 2018. Clasa noastră politică trebuie să fie conștientă că, 7 ani mai târziu, sunt în joc chiar statalitatea și suveranitatea noastră. Vor fi nevoiți deci să gestioneze traiectoria statului român pe un adevărat ocean în plină furtună, nu pe o tablă de șah stabilă, cu acțiuni ‚raționale’, care pot fi într-o anumită măsură anticipate. Lumea actuală e una dominată de emoții, căci ce altceva decât o emoție este atitudinea profund negativă pe care Trump sau Putin o au față de Europa? Calcul geopolitic? Fosta cancelară a Germaniei, Angela Merkel, a încercat să demonstreze că UE poate avea și o altă relație cu regimul de la Kremlin. Prietenia s-a transformat însă în dependența Germaniei de gazul rusesc, o dependență care părea totuși că ar garanta continuitatea relației. Dar, deși interesul i-ar fi dictat lui Putin să nu atace Ucraina și să riște sancțiunile Vestului, el a preferat războiul. Donald Trump e un alt lider pe care, acum, putem să îl descifrăm mai bine din perspectiva umorilor personale. Într-un articol publicat în decembrie anul trecut în Foreign Affairs, Mitch McConnell, controversatul lider al senatorilor Republicani din 2007 până în 2024, făcea un inventar necruțător al pierderilor geostrategice americane în cazul unei „retrageri” a Statelor Unite din poziția de hegemon. McConnell îl sfătuia pe Trump să nu aplece urechea la sfaturile celor care i-ar fi sugerat să se concentreze doar pe un plan de acțiune – rivalitatea sistematică cu China – și să nu ignore rolul absolut necesar al aliaților europeni tocmai în contracararea creșterii influenței chineze. McConnell făcea însă și o observație surprinzătoare: „Lipsa de dorință a grupării ‘Asia First’ de a întâmpina binevoitor progresul aliaților europeni [n.a. în a percepe China ca rival] este ciudată. Ei ignoră o nevoie evidentă de a lucra împreună cu aliații pentru a contracara amenințările chineze la adresa intereselor comune, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă ei sunt într-adevăr interesați să conteste China.”

Ce s-a întâmplat deci în partidul Republican între decembrie anul trecut – când McConnell își vedea colegii ca susținători ai Ucrainei – și deciziile mai recente ale lui Trump, și care este de fapt legătura cu planurile geostrategice mai ample ale noii administrații? Poate că răspunsul e mai simplu decât ne imaginăm. Oamenii din jurul lui Trump, amicii lui, ca de exemplu Elon Musk, s-ar putea să nu mai fie interesați în a se opune Chinei și atunci nici de aliații europeni nu mai este nevoie. Sigur, e greu de înțeles acum ce direcția va urma politica externă americană. Un lucru pare însă cert: favoriții și relațiile de suzeranitate, emoțiile, fie ele pozitive sau negative, vor fi mai importante decât așa-numitul tranzacționalism, care pare aplicat mai degrabă idiosincratic: pentru prieteni cadouri, pentru adversari și inamici, amenințări.

România însă trebuie să își formuleze un plan de acțiune în ciuda acestor vremuri cât se poate de tulburi. Singura șansă pe care o avem, în absența prietenilor sus-puși, este să continuăm să susținem regulile ordinii liberale care, indiferent de ce se întâmplă pe scena relațiilor internaționale, va supraviețui într-o mini-ordine hegemonică regională, ca de pildă Uniunea Europeană.

Referințe:

Anne Applebaum, Autocracy Inc. The Dictators Who Want to Run the World, Doubleday, 2024, ISBN 9780385549936

David E. Sanger, To Trump, Tariffs Are Not a Means but an End, The New York Times, 1 februarie 2025, https://www.nytimes.com/2025/02/01/us/politics/trump-tariffs- goal.html

Ivan Krastev, 6 decembrie 2024, https://www.youtube.com/watch?v=CNdGxAT017w

Mitch McConnell, The Price of American Retreat. Why Washington Must Reject Isolationism and Embrace Primacy, Foreign Affairs, 16 decembrie 2024,               https://www.foreignaffairs.com/united-states/mitch-mcconnell-price-american-retreat-    trump