Pe măsură ce presa a devenit tot mai lipsită de inhibiții în goana după subiecte nemaiauzite, argoul media s-a diversificat. Foamea de senzațional i-a dus pe jurnaliști direct în bucătărie. ”Fonfleul” este un antreu menit să păcălească foamea. Un restaurant din Brăila afișa în meniu ”fonfleuri de bulevard”, adică ou fiert cu anșoa, tartine cu icre de știucă, vol-au-vent cu somon marinat, carpaccio de butterfish cu rucola ciboulette, roșii uscate, măsline. Gastronomie fără consistență, care ia ochii, în vreme ce franțuzismele și italienismele ridică prețul.
Analogia care a impus termenul în slang e valabilă: subiectele sunt inconsistente, uneori pure invenții, dar împachetate asfel încât să stârnească interes și să pară verosimile. Maestrul fonfleului de presă, Ion Cristoiu, scria într-o rubrică din 2009 a ziarului Ring că în limbaj gazetăresc”fonfleul e ştirea gogonată, fără nici o acoperire în realitate, servită publicului consumator ca având credibilitatea unei surse sigure” și îl denunța pe Cosmin Gușă ca ”fonfleist” periculos ”deoarece lansează pocnitori mediatice atât de grav şi, mai ales, atât de misterios încât mulţi îl cred alimentat de serviciile secrete autohtone, ba chiar şi planetare”.
Printre gogonatele care au făcut carieră în Evenimentul zilei anilor ’90 este găina care a născut pui vii în ograda Sevastiței din Pașcani. Reporterii acelei perioade își amintesc că Jack, cum era supranumit Cristoiu, cerea frecvent astfel de povești senzaționale fără niciun dram de adevăr în ele: ”Tragica poveste a Marianei Roșca care, îndrăgostită de literatura lui Sienkiewicz, a fost părăsită de amantul cu Dacie roșie”, e o mostră din ce însemna un titlu din Bulina roșie. Te umflai de râs, dar vindeai ziarul. Multe din titlurile de pe atunci dau clasă celor de azi. Fonfleurile aveau și ele rostul lor. Aveam colegi adevărați artiști ai acestui <gen publicistic>”, își amintește unul dintre ei. Subiectul s-a rostogolit până în zilele noastre, când România TV a inventat la paritate povestea cocoșului care a supraviețuit doi ani după ce a fost decapitat.
Reportervitual.ro face haz de subiect, afișat pe site-ul postului alături de sloganul ”Noi dăm știrea exactă”. Iulian Comănescu pune fonfleul alături de țeapă, intoxicare și farsă pe tava celor șase tipuri de gogoși vândute publicului, definindu-l ca pe o mistificare cu sursă obscură, cu atât mai nocivă azi cu cât circulația sa devine mai facilă pe Internet și pe rețelele de socializare:”rețelele sunt pline de false rețete de slăbit, sex, descoperiri științifice miraculoase, revelații religioase de doi lei, dezvăluiri istorice epocale și altele. Uneori, astfel de lucruri pornesc de pe site-uri bizare, conspiraționist-convinse (limba română e strămoașa limbii latine, dacii sunt primii europeni etc.). Alteori, sunt invenții puse cu nonșalanță în circulație și de profesioniști, și de amatori (medicii finlandezi au constatat că…). Sunt binecunoscute știrile contrafăcute care anunță în fiecare an iarna secolului sau cea mai secetoasă vară, niciodată confirmate, nelipsite însă din toată presa de sezon. La modă este fonfleul cu alură științifică, vehiculat cu nonșalață pe Internet, televiziune sau radio, chiar dacă sună a tâmpenie. În 2012 Agerpres publica o știre de-a dreptul comică, dar urgent preluată de ziare serioase ca Gândul și România liberă, că Organizația Mondială a Sănătății-OMS ar fi introdus vegetarienii și îndrăgostiții în lista bolnavilor psihici.
Cu doar un pic de căutare în plus, s-ar fi văzut că falsa știre pleca nu de pe site-ul OMS, ci de pe portalul rusesc MedVesti. Presa sportivă abundă și ea în aiureli prezentate ca informații beton. Bloggerul Adi Dobre deplângea prin 2010 lipsa de calitate a informației sportive, dar și lipsa de pretenții a publicului ei: ”Presa de specialitate e plină de fonfleuri în această perioadă. E parcă dezlegare la fonleuri. Se scrie pe genunchi, se inventează ştiri, se imaginează transferuri, se minte. Se minte cu o neruşinare vecină cu penalul. E perioada în care fiecare scrie ce vrea. Ziarele de sport abundă de subiecte efemere, unele supravieţuind doar câteva minute, până când vine concurenţa cu o “exclusivitate”. Urmează din partea învinşilor un drept la replică, adică tot o “exclusivitate” fabricată. Pe cuvânt, mulţi dintre cei care fac presă sportivă astăzi i-ar face să pălească de invidie chiar şi pe Fraţii Grimm ori pe Hans Christian Andersen. Au imaginaţie băieţii, nu glumă”. Nu despre imaginație e vorba, ci de lipsa deontologiei.
Faptul că jurnaliștii cedează vitezei, dorinței de trafic și audiență, părăsind bunele deprinderi de verificare rezonabilă a informației, duce la distorsiuni grave ale realității și la pierderea rostului mass-media de a informa corect publicul. Complicitatea merge în sus, fiindcă șefii editoriali asta cer și asta vând. Opusul fonfleurilor de presă ar fi subiectele ”grase”, investigațiile care fac să le țiuie urechile politicienilor, șefilor prinși pe picior greșit. Ele însă au devenit o delicatesă rară.
Articol apărut în revista ”22”
Din păcate „fonfleurile”, oricît de ridicole, POT DEVENI MORTALE.
Și treaba nu ține de perversiunea specifică agenților de influență leninisto-putiniști. Dacă tot aniversăm un secol de la izbucnirea Primei Catastrofe Mondiale, aflați cu ce se delectau ”bizonii” britanici pe la 1900:
În 1903 s-a tipărit un roman de aventuri numit The riddle of the sands (Misterul nisipurilor). El povestea despre un perfid plan german de invadare a coastelor Angliei (?!) N-a fost singura operă jingo-fantasmagorică pe tema unui război iminent cu Germania, însă am amintit-o deoarece în 1979 (66 de ani !) englezii au găsi de cuviinţă să o transpună într-un film cu Michael York, ce a jucat şi pe ecranele româneşti. În 2003 cartea ocupa poziţia 36 din lista „celor mai mari romane ai ultimilor 300 de ani” publicată de ziarul Observer.
Așaa ! Ce mai urmează ? Să plonjăm în actualitate:
Enorme energii cheltuie actualmente poporul englez în atacuri furibunde asupra lui Tony Blair pentru ”demascarea” şi reproşarea aşa-ziselor minciuni cu armele chimice ale lui Saddam Hussein. Răgete planetare: „Armele nu au existat ! Blair ne-a minţit, ne-a minţit, ne-a minţit !” Scuipături în cascadă, arderi în efigie, invocarea trăznetelor divine.
Frumos ! O naţiune întreaga setoasă de adevăr. Nu contează că toată lumea, inclusiv Naţiunile Unite, credea ferm în realitatea acelor chimicale. Nu contează ca monstrul irakian îşi asasinase o grămadă de concetăţeni cu arme de acest tip. Nu. Noi, englezii, urîm atît de mult minciuna încît îl facem terci pe fostul nostru prim-ministru.
Simultan recitim cu poftă The riddle of the sands, deşi acea veche inşelătorie a fost demontată şi răs-demontată de realităţi indubitabile. O socotim a 36-a cea mai importantă carte publicată vreodată în Marea Britanie.
Alarmă britoni, nu dormiţi: mîine-poimîine Kaiserul Wilhelm invadează Anglia şi mizerabilul ăla de Blair ne stoarce de puteri în lupta cu un oarecare dictator arab. De arabi ne arde nouă ? Bine, bine, dar Kaiserul e mort de 70 de ani ! Şi ce, Angela Merkel nu-i tot nemţoaică ? Las’ că ştim noi ! SS-ista aia împreună cu panzer-papa Benedict vrea să ne trimită pe toţi la Auschwitz.
Năucitor ? Idiot ? După un secol de propagandă nesimţită astfel funcţionează mintea colectivă a unuia din cele mai ”civilizate” popoare.
Iată ce primejdii se ascund în spatele ”găinilor” aberante. Iată CINE a deschis (conștient) calea Antenisticii !