miercuri, iulie 28, 2021

Argument pentru seriozitatea politicii

Dacă ar fi să ne gândim la conceptul de „politică” şi îndeosebi la accepţiunea căpătată de acest termen în imaginarul colectiv al societăţii, vom observa că sensul iniţial a fost erodat de timp, iar în ceea ce priveşte ţara noastră lovitura de graţie aplicată conceptului s-a datorat felului în care clasa politică a înţeles să dea consistenţă acestei activităţi.

Pe parcursul secolelor, semnificaţia termenului a fost nuanţată în funcţie de tipologia şi mentalitatea elitei conducătoare, pentru ca odată cu epoca modernă politica să presupună în mod obligatoriu existenţa uneia sau mai multor grupări organizate numite partide, fiecare cu setul propriu de valori doctrinare. Cu alte cuvinte, atunci când facem referire la politica modernă trebuie să avem în vedere o viaţă de partid ancorată doctrinar.

Doctrinele se nasc din străduinţa de înţelegere a lumii şi, în vederea unei racordări sincere la societate, adeptul unei doctrine se adaptează în mod rafinat la detaliile realităţii înconjurătoare, nedorind neapărat a le schimba decât în situaţie de criză acută.

Existenţa şi vigoarea unei doctrine este dată de gradul de asumare a acesteia de către oamenii politici reprezentanţi ai respectivei doctrine, fapt cu atât mai remarcabil cu cât ideile doctrinare de bază sunt îmbrăţişate şi de cetăţenii de rând ce reuşesc să perceapă semnificaţia lor. O doctrină clădită pe principii sănătoase ar putea asigura celui ce o îmbrăţişează o mentalitate dimensionată principial şi, în consecinţă, o conduită publică stimată sau cel puţin apreciată. Asumarea unei doctrine politice nu garantează nici viaţă privată exemplară, nici prezenţă publică elogiată şi, evident, nici reuşită profesională. După cum afirmam mai sus, principiile care acţionează vectorial o doctrină pot oferi o perspectivă atitudinală asupra societăţii, căci, politica are drept scop aflarea de soluţii viabile pentru o reprezentativitate echitabilă şi nepărtinitoare a comunităţii de apartenenţă.

Sunt de părere că o doctrină politică ce este calibrată la scară umană oferă un instrument eficient de raportare la relaţia dintre politic, economic şi social, printr-o optică ce înfăţişează organic legătura intrinsecă dintre reprezentaţi şi reprezentanţi (clasa politică). Cu alte cuvinte, un politician conştient de valorile doctrinare ce le reprezintă va fi ceva mai responsabil faţă de alegătorii care l-au votat, în virtutea pretinsului set de valori exprimate prin doctrină.

Acestea fiind precizate, consider că trebuie făcută legătura cu situaţia politică din România post-decembristă şi adăugat faptul că puţini au fost la noi în ţară politicienii care şi-au asumat responsabil o doctrină. Inexistenţa unor doctrine coerente şi bine conturate pe eşicherul politic autohton poate fi explicată prin lipsa sensibilităţii doctrinare a oamenilor de rând, datorată carenţei de cultură politică, şi, nu în ultimul rând, de lipsa generală a probităţii morale din partea celor care s-au implicat şi se implică în domeniul politic. Aceştia din urmă sunt conştienţi că politica necesită câteodată compromisuri, iar a fi „posesorii” unei viziuni doctrinare asumate este mai onorabil decât a te mândri cu lipsa unei astfel de viziuni.

Regulile unei societăţi civilizate şi plurivalorice, în consecinţă regulile unui stat ce se doreşte a fi democratic, implică ideea de a rezolva pe calea paşnică a dialogului orice polemică de ordin politic; dacă ne raportăm la cultura dialogului trebuie să înţelegem că nu întotdeauna este cu putinţă de a declara unic propriul punctul de vedere, indiferent de argumentele şi contra-argumentele existente. În plus, animozităţile dintre taberele politice pot degenera în tensiuni sociale şi chiar violenţă fizică. Pentru a evita un astfel de scenariu, partenerii politici trebuie să ajungă la anumite înţelegeri care de multe ori implică ideea de compromis. În momentul în care partenerii de discuţii îşi asumă anumite principii doctrinare, compromisul poate doar să folosească ieşirii paşnice din impas fără a călca pe propria conştiinţă şi mai ales fără a înşela încrederea propriului electorat. Cu siguranţă, compromisul devine corupţie dacă propria conştiinţă suferă în detrimentul contului bancar personal, iar în aceste condiţii electoratul îşi pierde speranţa că persoanele desemnate prin vot  îşi vor dedica timpul guvernării şi administrării „cetăţii”.

Dacă situaţia persistă şi încrederea în clasa politică dispare pe termen lung, conceptul de „politică” este pervertit de imaginea corupţiei generalizate a celor implicaţi în acest domeniu. Astfel se instaurează în mentalul colectiv falsa impresie că activitatea politica este inutilă căci, din cauza presupusei corupţii patologice aferente acestei activităţi, oricine va intra în politică va fi corupt sau va fi fugărit pe uşa din spate; simplificând, a face politică ar putea înseamna de fapt a-ţi redimensiona bunăstarea personală în defavoarea bunăstării celor mulţi. Se pierde astfel din vedere că nu asistăm la o criză a activităţii politice ci la lipsa eticii personale a celor implicaţi direct în acest domeniu. O etică care, cred, ar fi mai viguroasă dacă omul politic şi-ar asuma serios câteva principii doctrinare.

Neîncrederea în activitatea politică cauzează un dezinteres generalizat faţă de elementele de bază ale culturii politice, ceea ce dezavantajează pe cei care speră să ofere o nouă croială corpului politic, printr-o implicare directă responsabilă şi consecventă propriei viziuni; dezavantajaţi sunt şi alegătorii care, în cazul în care se vor prezenta la urne, vor putea fi uşor seduşi să acorde propriul vot partidului sau candidaţilor cu ofertă electorală atractivă în sens demagogic sau comercial.

Cetăţeanul de rând ar trebui să înţeleagă că a face politică nu înseamnă politicianism iar viitori candidaţi sau aspiranţi la funcţii politice ar trebui să fie conştienţi că politica nu este o profesie ca oricare alta. În momentul în care politica nu se axează pe idei şi principii, în momentul în care aceasta se rezumă numai la jocuri de culise, esenţa conceptului este afectată, efectele fiind rinocerizante pentru societate.

Politica, precum libertatea, implică o doză semnificativă de responsabilitate fără de care această activitate îşi pierde menirea altruistă; în lipsa responsabilităţii, politica tinde să devină „afacerea privată” a unei minorităţi rupte de realitatea înconjurătoare care se cere a fi reprezentată şi nicidecum mimată.

Politica a devenit o caricatură atât pentru cei care o practică cât şi pentru cei care teoretic ar trebui să fie tutelaţi de această activitate. Imaginea aceasta distorsionată este o consecinţă nu doar a moravurilor personale a celor implicaţi direct; un alt motiv este reprezentat de vicierea relaţiei dintre partidele politice şi acele instituţii care ar trebui să fie imune schimbărilor de putere. Mă refer aici la condiţionarea instituţiilor teoretic apolitice, cum ar fi cele culturale, economice, de către partidul care deţine majoritatea electorală, prin „clientelarea” personalului, în special a conducerii instituţiilor.

Aceasta înseamnă că angajaţii unor astfel de instituţii sunt dependenţi de jocurile politice de culise, a se citi de culoarea politică, iar un astfel de scenariu determină adesea funcţionarea dificilă a respectivelor entităţi. O astfel de politicizare riscă să elimine meritocraţia şi chiar etica din ecuaţia societală. Lucru cu atât mai incoerent cu cât condiţionarea nu se face în numele unei viziuni doctrinare, axate de obicei pe principii sau valori, ci în dorinţa de a menţine puterea politică prin mijloace care ar trebui să fie apolitice. Se creează astfel imaginea prepotenţei politicului în detrimentul societăţii şi al individului.

Un astfel de verdict, nefavorabil şi drastic în acelaşi timp, a putut fi dat la vremea sa de către un important politician al ţării nostre, Petre P. Carp: „Una din principalele şi cele mai dintâi griji ale noastre are să fie ca împiegaţii să fie altceva decât numai o clientelă politică de opoziţie, când adversarii sunt la putere, o clientelă politică, când amicii sunt la putere. Nimic nu demoralizează un popor mai mult decât aceasta, pentru că atunci luptele nu mai sunt pentru idei, luptele nu mai sunt pentru convingeri, luptele sunt pentru posturi, luptele sunt pentru buget”.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. ilie sârbu curtea de conturi șef la bani, pam-pam, mă-nțelegi? —— asta e toată politica românească. A scrie jde paragrafe cu „concepte” și „doctrine” e o încercare (i) fie de a „candida” pe vreun post, și deci trebuie vorbit deștept la proști, fie (ii) e o formă de autism resentimentar: ăștia ne fură în fiecare zi, dar uite ce bine le zicem noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Remus Tanasa
Doctor, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2011-2013 – studii de master, Facultatea de Ştiinţe Politice, specializare „Relaţii Internaţionale” („Diplomaţie multiculturală şi siguranţă colectivă”), Universita degli Studi di Perugia, Italia 2008-2011 – studii de licenţă, Facultatea de Ştiinţe Politice, specializare „Ştiinţe Politice”, Universita degli Studi di Perugia, Italia 2005-2008 – studii de licenţă, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, România (titlu licenţă: „Franţa şi Principatele Române: imagini reciproce în contextul expansiunii revoluţionare şi napoleoniene”)

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

 

Recomandare Contributors.ro - Musica Ricercata Festival Op.3

https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-24929744-23-iulie-incepe-musica-ricercata-3-festival-despre-muzici-pierdute-regasite.htm

Intre 23 si 25 iulie, la Sibiu, va avea loc un festival foarte interesant, Musica Ricercata Festival Op.3. Titlul este un joc de cuvinte care pornește chiar de la crezul proiectelor Musica Ricercata: aducerea la lumină a unor muzici pierdute în biblioteci și arhive. Descoperirea lui Joseph Haydn (denumit și “părintele simfoniei”) dintr-o perspectivă a Transilvaniei este punctul de pornire a periplului, muzica devenind o mașină a timpului prin care reușim să pătrundem din perspectiva culturii transilvănene în centrul Europei. Vezi programul festivalului in articol.

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

În ultimii 40 ani, temperatura medie anuală din România a crescut cu circa 2°C

În baza de date întreținută de NASA la Goddard Institute for Space Studies (NASA GISS), care funcționează în New York, pe lângă...

Energie și Geopolitica – Pe unde este România în relațiile energetice cu Moldova și Ucraina?

În ultimile zile s-au petrecut două evenimente care ar putea influența situația energetică regională. Prima și cea mai importantă...

O întrebare pentru „colegii de la Academie”

Una dintre sculpturile prin care Christophe Gabriel Allegrain (1710-1795) a atras atenția (cea a lui Diderot e notabilă) și a devenit dezirabil...

Orfani de știință

Undeva în Transilvania. Masca obligatorie pe stradă și în instituțiile publice. Unitatea militară, la intrare. În uniforme și în civil, un grup...

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ceea ce criza sanitară a impus, în mod dramatic şi poate ireversibil, este politica fricii.  Creşterea fără precedent a controlului statal, invadarea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro